Studiu de caz - aspecte de drept comparat privind punerea in executare a hotararilor judecatoresti penale

STUDIU DE CAZ

ASPECTE DE DREPT COMPARAT PRIVIND PUNEREA IN EXECUTARE A HOTARARILOR JUDECATORESTI PENALE

Consideratii generale

In orice sistem juridic, daca au fost epuizate caile ordinare de atac impotriva hotararilor judecatoreṣti penale ori daca au expirat termenele legale de exercitare a acestor cai de atac, hotararea penala dobandeṣte autoritate de lucru judecat. Ea devine titlu executor, putand fi pusa in executare .

In ceea ce priveṣte organelle chemate sa procede la punerea in executare a hotararilor penale ṣi sa rezolve diverse incidente ivite pe parcursul executarii, precum ṣi procedura la care trebuie sa se conformeze, legislatiile catorva state europene pun in evidenta atat aspect comune, cat ṣi aspect diferentiale.

Aspecte privind punerea in executare a hotararilor judecatoreṣti penale in Italia, Spania ṣi Franta

1.2.1. In dreptul italian

Legislatia prevede ca organe avand competente in activitatea de executare penala Ministerul Public, judecatorul de executie, tribunalul ṣi magistratul de supraveghere.

a) Ministerul Public

Noul Cod de procedura penala a accentuat jurisdictionalitatea procedurii de excutare, atribuind, totuṣi, in continuare, procurorului sarcina de a supraveghea din oficiu executarea procedurilor jurisdictionale, cu exceptia cazurilor in care trebuie sa prezinte solicitarile sale judecatorului competent.

In legatura cu aceasta activitate, procurorul are urmatoarele atributii:

- sa adopte ordinea de executare a sentintelor de condamnare la pedepse privative de libertate, calculand, in scopul stabilirii pedepsei de executat, arestul preventive ṣi pedepsele ispaṣite fara titlu, ca o masura ce poate fi revocata chiar de procurer, cu exceptia cazului cand asupra acestei masuri s-a pronuntat judecatorul de executie;

- sa supravegheze executia aplicarii provizorii a masurilor de securitate, comunicand in copie masura respectiva la autoritatea de securitate publica ṣi, atunci cand este cazul, emitand ordin de executie pentru predarea sau eliberarea celui interest;

- sa solicite magistratului de supraveghere conversia pedepselor pecuniare, chiar ṣi substitutive, atunci cand s-a stabilit imposibilitatea incasarii, conform legii;

- sa transmita magistratului de supraveghere extrasul sentintelor de condamnare pentru executia pedepselor substitutive pentru semidetentie ṣi libertate supravegheata;

- sa transmita judecatorului civil extrasul sentintei de condamnare la pedepsele secudnare prevazute de aer. 32 ṣi 34 din CP;

- sa transmita organelor de politie ṣi altor organe competente extrasele sentintelor de condamnare la alte pedepse secundare, calculand durata masurilor corespunzatoare de interdictie;

- sa transmita autoritatii administrative competente extrasul sentintelor de condamnare la sanctiuni consecutive unor ilegalitati administrative dovedite in procesul penal.

Masurile adoptate de procuror nu sunt atacabile, dar, la cererea persoanelor interesate, pot fir evocate sau modificate de judecatorul de executie.

b) Judecatorul de executie

Codul de procedura penala italian prevede detaliat regulile dupa care se stabileṣte competenta judecatorului de executie.

Acesta prezinta speta parchetului, la cererea procurorului, interesatului sau a aparatorului ṣi asigura insotirea de o ordonanta.

In contextul competentei generale de cunoaṣtere e executarii, judecatorul de executie intervine in cazurile in care apar probleme de existenta sau de validitate a titlului executoriu, decizand, eventual, ṣi asupra cererii de repunere in termen, conform legii.

Daca exista o pluralitate de condamnari pentru unul ṣi acelaṣi fapt impotriva aceleiaṣi persoane, se va declara executorie sentinta cea mai favorabila; in acest sens, ia masurile necesare judecatorul de executie, dupa o procedura special, stabilind pedeapsa care urmeaza a fi executata .

Aceeaṣi procedura este aplicata ṣi in caz de pluralitate de ordonante de eliberare anticipata emise in favoarea aceluiaṣi detinut, pentru aceeaṣi perioada de detentie, numai ca, in acest caz, competenta apartine tribunalului de supraveghere care a emis ordonanta devenita irevocabila.

Daca pentru acelaṣi fapt exista o sentinta de condamnare ṣi una de eliberare , judecatorul dispune executia acesteia din urma, cu exceptia cazului cand este vorba de eliberare prin stingerea delictului, intervenita dupa data la care a devenit irevocabila sentinta de condamnare.

Legea prevede ca, in cazul mai multor sentinte sau hotarari penale irevocabile pronuntate in proceduri distincte impotriva aceleiaṣi persoane, condamnatul sau procurorul pot sa solicite judecatorului de executie aplicarea "convergentei formale" sau a "delictului continuat", sub conditia sa nu fi fost exclusa aceasta situatie de judecatorul de instructie .

In jurisprudenta italiana este controversata problema extidnerii sarcinii probei pentru recunoaṣterea continuarii (persistentei). Astfel, in unele decizii se arata ca interesatul trebuie numai sa indice infractiunile la care se refera raportul de continuare, fara a dovedi unitatea schemei infractionale, fiind in sarcina judecatorului de executie sa identifice datele relevante pentru o posibila legatura, printr-o examinare atenta ṣi aprofundata a cazurilor judiciare ṣi obtinand din oficiu copiile sentintelor sau hotararilor irevocabile, care nu sunt anexate la cerere. In alte decizii se sustine ca, neputandu-se presupune unicitatea schemei infractionale, asupra imputatului apasa nu numai sarcina de a indica faptele infractionale pentru care solicit afirmarea legaturii de continuare, dar ṣi aceea de a furniza elementele menite sa demonstreze temeinicia argumentului sau.

La primirea cererii, judecatorul de executie stabileṣte pedeapsa, in aṣa fel incat sa nu depaṣeasca suma celor stabilite pentru fiecare hotarare ṣi, atunci cand judecatorul de instructie le-a respins pe motiv ca depaṣesc recunoaṣterea convergentei formale sau a continuarii, judecatorul de executie poate acorda suspendarea conditionata a pedepsei sau nementionarea condamnarii, adoptand orice alta masura in consecinta .

Legislatia italiana stabileṣte expres ca in cazul aborgarii sau nedeclararii nelegitimitatii constitutionale a normei incriminatoare, judecatorul de executie revoca sentinta de condamnare sau hotararea penala, declarand ca faptul nu este prevazut de lege ca infractiune ṣi adopta masurile in consecinta. Totodata, judecatorul de executie este abilitat sa stabileasca, in acelaṣi mod, cand este considerata abrogata sau declarata nelegitima o norma incriminatoare pentru aplicarea careia a fost pronuntata sentinta de eliberare sau de neincepere a urmaririi penale prin stingerea infractiunii sau prin absenta juridica a faptului, ambele continute in sentinta irevocabila, chiar daca trebuie sa interpreteze hotararea judecatoreasca, pentru a verifica aplicabilitatea normei procedural incidente.

Printre competentele judecatorului de executie se numara:

- aplicarea amnistiei sau a suspendarii, atunci cand judecatorul de instructie care, deṣi nu a prevazut-o, nu a exclus posibilitatea aplicarii;

- revocarea masurilor de suspendare conditionata a pedepsei, de nementionare a condamnarii ṣi de acordare conditionata a gratierii, amnistiei sau suspendarii;

- declararea falsitatii unui act sau a unui document care, deṣi dovedita, nu a fost declarata in sentinta referitoare la esenta procesului;

- ipoteza persoanei condamnate din eroare de nume;

-declaratia de stingere a infractiunii sau a pedepsei, aplicarea pedepselor secundare, confiscarea, respective restituirea bunurilor sechestrate;

- primirea cererii de tratative a imputatului.

Procedura tip se desfaṣoara la parchet, cu participarea obligatorie a aparatorului; partilor ṣi aparatorilor le va fi trimisa inṣtiintarea cu cel putin 10 zile inainte de audiere, sub sanctiunea nulitatii.

Interesatul este ascultat personal, daca solicit acest lucru; nu i se face insa nicio comunicare care sa-l informeze despre acest drept.

In practica judiciara italiana s-a stabilit ca, atunci cand judecatorul, dupa audierea preliminara (de tratative), a dobandit documente necuprinse in actele procedurii, nu poate ajunge la solutia pronuntarii decat in urma fixarii unei noi audieri, cu respectivele comunicari ṣi notificari, astfel incat partile sa poata examina noua documentatie ṣi sa poata prezenta concluzii .

Hotararea judecatorului este atacabila cu recurs in casatie, cale de atac care nu suspend executarea, cu exceptia cazului in care judecatorul care a emis ordonanta hotaraṣte altfel.

Legislatia italiana prevede ṣi o procedura mai putin formala ("procedura de plano"), aplicabila in cazurile expres pevazute. Durata excesiva a procedurilor judiciare in Italia a atras un numar mare de condamnari pentru incalcarea art. 6 al Conventiei pentru apararea drepturilor omului ṣi a libertatilor fundamentale; aceasta chestiune a determinat adoptarea de catre Comitetul de Miniṣtri a Consiliului Europei a Rezolutiei interimare Rez DH (2000) la Reuniunea 727 din 25 octombrie 2000.

In aceasta procedura, decizia este atacabila inaintea aceluiaṣi judecator (cel care a adoptat-o), prin intermediul unei opozitii, care trebuie formulata in 15 zile de la comuniarea sau notificarea ordonantei.

Ordonanta prin care se solutioneaza opozitia poate fi atacata cu recurs la casatie.

Cu exceptia situatiilor cand se rezolva problem tangentiale sau temporare, ordonantele judecatorului de executie devin irevocabile odata depaṣit termenul de atacare. O noua cerere bazata pe aceleaṣi elemente este inadmisibila.

c) Tribunalul ṣi magistratul de supraveghere

Potrivit legislatiei italiene, competenta functiei de supraveghere este distribuita intre tribunal ṣi magistratul de supraveghere, care au jurisdictie asupra intitutiei de prevenire sau de pedeapsa in care se gaseṣte inculpatul la momentul cererii, privitor la propunerea sau inceperea din oficiu a procedurii.

Din punct de vedere territorial, daca interesatul nu este detinut sau internat, competenta este determinata cu referire la reṣedinta sau domiciliul sau ṣi, in cazul imposibilitatii stabilirii lor, cu referire la locul in care a fost pronuntata sentinta irevocabila.

In jurisprudenta italiana este controversat criteriul de individualizare a magistratului de supraveghere competent sa dispuna schimbarea pedepsei in sarcina condamnatului care nu poate fi gasit. Astfel, potrivit jurisprudentei generale, competenta apartine magistratului numit din locul reṣedintei condamnatului, odata ce acesta a fost descoperit; in acest mod, schimbarea ramane subordonata gasirii efective a condamnatului, neputand fi dispusa printr-o masura diferita de cea care individualizeaza modalitatile de executie a sanctiunilor in locul pedepsei schimbate. In alte decizii se sustine ca aceasta competenta apartine magistratului de supraveghere de la locul unde a fost pronuntata sentinta de condamnare, trebuind sa se faca distinctie intre masura care dispune schimbarea ṣi cea care individualizeaza sanctiunile aplicate in locul pedepsei pecuniare .

Tribunalele de supraveghere pronunta ordonante in camera de consiliu, in formele prevazute de lege, la cererea procurorului, a interesatului sau a aparatorului.

Atunci cand actioneaza fata de o persoana supusa unei observatii ṣtiintifice, se poate folosi de consultarea specialiṣtilor in stabilirea tratamentului.

Magistratul de supraveghere dispune, in acelaṣi fel, ṣi din oficiu, in urmatoarele cazuri:

- cand se impune eṣalonarea sau schimbarea pedepselor pecuniare pentru care este imposibila perceperea, in conformitate cu prevederile legale;

- in situatia scutirii de datorie a platilor de procedura ṣi de intretinere referitoare la condamnati ṣi internati, conform legii de organizare penitenciara;

- cand e nevoie sa se asigure tratamentul adecvat pentru condamnatul ce a suferit o infirmitate psihica;

- cand este nevoie de o masura de siguranta (in anumite situatii);

- cand procurorul a transmis extrasul sentintei de condamnare pentru executia semidetentiei sau a libertatii controlate;

- daca trebuie declarata obiṣnuinta sau profesionalismul in comiterea infractiunii sau tendinta de a comite infractiunea;

- in ipoteza instructiei cererilor de gratiere, atunci cand i-au fost inaintate lui de cel detinut sau interest ṣi a propunerilor de gratiere semnate de preṣedintele consiliului de disciplina;

- in situatia amanarii executarii pedepselor privative de libertate ṣi a sanctiunilor substitutive, in anumite conditii.

Document online: Contractul de intretinere Eseu: Conventie civila de prestari servicii

Functia de procuror pe langa magistratul de supraveghere este indeplinita numai de Procurorul Republicii de pe langa tribunal, niciodata de cel de pe langa pretura districtuala, care, in consecinta, nu poate ataca masurile.

Tribunalul de supraveghere decide, in prima instanta, in urmatoarele cazuri:

- acordarea sau revocarea liberarii conditionate;

- acordarea sau revocarea reabilitarii;

- amanarea obligatorie sau facultativa a executarii pedepselor privative de libertate ṣi a sanctiunilor substitutive de semidetentie ṣi libertate controlata.

De asemenea, tribunalul de supraveghere judeca apelul declarat de procuror, interest sau aparator impotriva masurilor magistratului de supraveghere privind masurile de securitate ṣi declaratia de obiṣnuinta sau professionalism la savarṣirea de infractiuni, ori de tendinta spre infractiune.

In acelaaṣi timp, tribunalul de supraveghere judeca acele cai de atac exercitate impotriva sentintelor de condamnare, de eliberare sau de neincepere a urmarii privitor la hotarari vizand masuri de siguranta (in anumite conditii) .

Functia de procuror pe langa tribunalul de supraveghere este exercitata de catre procurorul general de pe langa curtea de apel competent.

Executarea dispozitiilor privitoare la masurile de siguranta cade in sarcina procurorului de pe langa judecatorul de supraveghere care a adoptat dispozitiile, care va emite, atunci cand este cazul, ordinul de predare sau eliberare a interesatului. Cand insa, ca urmare a unei masuri a judecatorului de supraveghere, trebuie dispusa detentia sau liberarea din detentie a condamnatului, competenta apartine procurorului de pe langa judecatorul de executie; procurorul de pe langa judecatorul de supraveghere care a adoptat masura poate emite numai un mandate provizoriu de executie, in caz de urgenta .

1.2.2. In dreptul spaniol

Potrivit art. 117 pct. 1 din Constitutia Spaniei, justitia emana de la popor ṣi se infaptuieṣte in numele regelui de catre judecatori ṣi magistrati care constituie puterea judecatoreasca, fiind independenti, irevocabili, responsabili ṣi supuṣi numai legii.

La pct. 3 din acelaṣi articol se arata ca exercitarea puterii judecatoreṣti in toate tipurile de procese, atunci cand se judeca ṣi se pun in executare sentintele, revine judecatorilor ṣi tribunalelor stabilite de lege, potrivit normelor de competenta ṣi de procedura reglementate de aceasta.

Executarea penala este considerata drept o activitate jurisdictionala ṣi reprezinta una din atributiile esentiale stabilite de Codul executional pentru judecatorii ṣi tribunal; pe cale de consecinta, organul executional este un organ jurisdictional .

Printre autoritatile cu atributii in materie de executare a hotararilor penale se numara judecatorul de supraveghere ṣi instanta judecatoreasca competent (judecatoria sau tribunalul) .

a) Judecatorul de supraveghere (El Juez de Vigilencia)

In faza executarii hotararilor penale, potrivit legislatiei spaniole, un rol important il are judecatorul de supraveghere (institutie preluata din dreptul italian), a carei functie consta, in esenta, in asigurarea executarii celor stabilite prin hotararea penala definitiva in situatia privarii de libertate.

Printre atributiile judecatorului se supraveghre se numara:

- adoptarea masurilor necesare pentru ca toate dispozitiile unei hotarari judecatoreṣti in legatura cu privarea de libertate sa fie duse la bun sfarṣit;

- acordarea ṣi revocarea liberarii conditionate;

- aprobarea propunerilor formulate de stabilimente asupra beneficiilor penitenciare care pot atrage reducerea pedepsei;

- aprobarea sanctiunilor de izolare in celula pe o durata mai mare de 40 de zile;

- rezolvarea, prin intermediul recursului, a reclamatiilor formulate de detinuti privind sanctiunile disciplinare;

- solutionarea petitiilor sau plangerilor detinutilor in legatura cu regimul ṣi tratamentul penitenciar, atunci cand le afecteaza drepturile fundamentale sau drepturile ṣi beneficiile penitenciare ale acestora;

- autorizarea ieṣirilor din penitenciar cu o durata mai mare de doua zile, in anumite conditii.

Judecatorul de supraveghere este obligat sa faca vizite in penitenciare, pentru a cunoaṣte starea acestora. Pe baza datelor pe care le detine, poate formula propuneri referitoare la organziarea ṣi dezvoltarea serviciilor de paza, la organziarea convietuirii in interiorul penitenciarelor, organziarea ṣi activitatea atelierelor-ṣcoala, asistenta medical ṣi religioasa etc .

b) Instanta judecatoreasca competent (judecatoria sau tribunalul)

Competenta cu privire la executarea penala se atribuie judecatoriei sau tribunalului unde s-a pronuntat sentinta prima (unica), fiind certificata de instanta de apel sau de recurs. Cand este vorba de executarea in Spania a unor sentinte pronuntate de tribunal din strainatate, ca urmare a dispozitiilor tratatelor ṣi conventiilor internationale, competenta apartine Audientei Nationale.

Trebuie avut in vedere ca ṣi in situatia executarii sentintelor actioneaza institutii judiciare auxiliare, dar numai atunci cand tribunalul nu poate pune in aplicare sentintele, cu toate diligentele facute; in acest caz intervine judecatorul de instructie corespondent (ca nivel de instanta) pentru punerea imediata in aplicare a instantei tribunalului.

In afara acestor atributii jurisdictionale, tribunalul are ṣi alte competente specific fazei de executare, cum ar fi:

- punerea in executare a hotararii prin care s-a aplicat sanctiunea "mustrarii";

- schimbari in executarea pedepselor patrimoniale.

Solutionarea incidentelor ivite cu prilejul punerii in executare sau a executarii hotararilor penale definitive se efectueaza dupa regulile procedural stabilite de lege.

Cu referire la organelle jurisdictionale ṣi activitatile executionale penale intervin ṣi alti functionari ṣi autoritati, cum ar fi "cooperatorii". Intre aceṣtia trebuie semnalati functionarii de penitenciar din cadrul Corpului Institutiilor de Penitenciar; politia, care se ocupa, dupa ramanerea definitiva a sentintei de condamnare, cu insotirea condamnatului la locul de detinere; Serviciul Central de Trafic, cand trebuie executata pedeapsa cu inchisoarea ṣi este nevoie de a se folosi maṣini pentru deplasare; organismele publice corespunzatoare, cand este vorba de anumite pedepse etc.

1.2.3. In dreptul francez

Art. 66 din Constitutia Republicii Franceze prevede ca nimeni nu poate fi inchis arbitrar, revenind autoritatii judecatoreṣti, aparatoare a libertatii individuale, sarcina de a asigura respectarea acestui principiu in conditiile prevazute de lege.

Sistemul judiciar francez prevede ca autoritati insarcinate cu executarea sanctiunilor Ministerul Public ṣi judecatorul cu atributii de aplicare a pedepselor.

a) Ministerul Public

Punerea in executare a hotararilor penale definitive este atributia Ministerului Public. De asemenea, Ministerul Public are anumite competente ṣi pe parcursul executarii hotararilor penale .

Membrii Ministerului Public sunt ierarhizati in interiorul aceluiaṣi parchet ṣi trebuie sa se conformeze ordinelor ṣefului lor.

In marile parchete este desemnat un substitute insarcinat cu executarea pedepselor. Din punct de vedere territorial, competenta apartine parchetului din circumscriptia instantei de executare.

In cazul unei puneri in libertate dispusa de instanta, Ministerul Public trebuie sa asigure eliberarea celui detinut.

b) Judecatorul cu atributii de aplicare a pedepselor (JAP)

Dupa anul 1945, instaurarea unui regim progresiv in penitenciare a antrenat desemnarea unui magistrate cu atributii de urmarire a executarii pedepselor.

Acest magistrate a facut obiectul pct. 9 al Regulilor de actiune penitenciara, formulate de Comisia Amor, in mai 1945, in urmatoarea redactare: "In stabilimentul penitenciar unde se executa pedepse de drept comun privative de libertate cu o durata mai mare de un an, un magistrat insarcinat in mod exclusive cu atributii de executare a pedepselor va avea competenta pentru a ordona transferul condamnatului intr-un alt stabiliment, de un alt tip, pentru pronuntarea admiterii in etape successive a regimului progresiv ṣi pentru a raporta cererile de liberare conditionata ale comitetului instituit prin Decretul de la 16.02.1988" .

De la origini, interventia unui magistrate in penitenciar a fost legata de vointa de a controla punerea in scena a unei anumite individualizari a pedepselor. Acest obiectiv a fost atins prin crearea institutiei judecatorului cu atributii de aplicare a pedepselor (JAP), prin Codul de procedura penala, in 1958, concomitant cu instaurarea suspendarii sub supraveghere, cu care a fost insarcinat.

Judecatorul cu atributii de aplicare a pedepselor functioneaza pe langa fiecare tribunal de mare instanta, fiind numit prin decret, pe o perioada de 3 ani, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

Competenta teritoriala a judecatorului cu atributii de aplicare a pedepselor se extinde asupra tuturor penitenciarelor situate in circumscriptia tribunalului de mare instanta.

Insarcinat sa controleze ṣi adesea sa decida asupra diferitelor modalitati de executare a pedepselor, JAP a inregistrat in timp o sporire a atributiilor sale, printre acestea incluzandu-se ṣi diversificarea masurilor de individualizare a pedepselor aplicabile condamnatilor, precum ṣi reducerea sau organziarea timpului petrecut in detentie.

In materie carcerala, JAP este insarcinat cu organizarea modalitatilor tratamentului penitenciar. El decide, in principiu, in deplina libertate asupra plasamentelor exterioare, precum ṣi asupra semilibertatii ṣi permisiunilor de ieṣire.

In cazul detinutilor privati de toat adaptarile regimului lor de inchisoare, JAP pastreaza doar dreptul de a sesiza instanta, pentru a reduce aceasta perioada de siguranta; el nu poate intervene decat dupa executarea a 2/3 din pedeapsa, atunci cand perioada de siguranta este de 3 ani .

Aceasta posibilitate poate sa fie exclusa de tribunalul penal, ca instanta de fond, pentru anumite infractiuni. In acest caz, JAP nu va putea actiona decat dupa 30 de ani, sesizand un colegiu format din 3 experti, care va trebui sa se pronunte asupra periculozitatii condamnatului.

La sfarṣitul perioadei de siguranta, o comisie alcatuita din 5 magistrati ai Curtii de Casatie va trebui sa se pronunte asupra masurii ce se impune.

In cazul unor infractiuni grave, pentru a lua anumite decizii, JAP va solicita expertiza psihiatrica a condamnatului.

In aceste situatii, decizia sa poate fi atacata cu recurs, in termen de 24 de ore, de catre Procurorul Republicii, cale de atac ce va fi judecata de catre Camera de acuzare.

In materie extracarcerala, rolul JAP este considerabil, pentru ca el urmareṣte pe cei care executa pedepsele intr-un mediu liber (liberatii conditionat, condamnatii cu suspendare sau suspendare sub supraveghere).

In indeplinirea sarcinii sale el este ajutat de agenti de probatiune (care urmaresc condamnatii in mediul liber), asistenti sociali sau delegati benevol.

In cazul minorilor, judecatorul de minori indeplineṣte, fata de aceasta categorie de delicventi, rolul judecatorului de aplicare a pedepselor, cu exceptia minorilor incarcerati, unde se limiteaza la a da un aviz judecatorului de aplicare a pedepselor.

Modalitatile de exercitare a atributiilor variaza in functie de obiectul lor ṣi de circumstante. El decide fie singur, fie in cadrul unei comisii de aplicare a pedepselor, fie propune sau emite un aviz ṣi/sau sesizeaza instanta abilitata sa decida .

CONCLUZII

Prevenirea criminalitatii inseamna, in primul rand preintampinarea savarsirii acelor actiuni umane pe care societatea le considera daunatoare pentru valorile sale, pentru evolutia spre progres, motiv pentru care, atunci cand se produc asemenea actiuni, acestea sunt sanctionate penal.

In doctrina criminologica, practica o confirma, s-a formulat opinia potrivit careia in lupta impotriva criminalitatii sunt utilizate in concret doua categorii de mijloace:

- mijloace juridice, in care intra totalitatea normelor de drept ce contribuie direct sau mai putin direct la combaterea si prevenirea fenomenului criminal, in principal dreptul penal in sens larg, deci si procedura penala, dar si alte dispozitii legale: civile, administrative, etc.;

- mijloace empirice unde sunt incluse practicile institutionale (politie, parchet, instante de judecata, penitenciare) care au ca scop combaterea si prevenirea criminalitatii.

Prin combinarea celor doua categorii de mijloace rezulta in practica trei domenii principale de lupta contra criminalitatii:

- domeniul dreptului penal si al aplicarii lui concrete;

- domeniul tratamentului delicventilor;

- domeniul prevenirii criminalitatii.

Cele trei domenii alcatuiesc un ansamblu unitar, un sistem avand ca finalitate stapanirea fenomenului criminal. Prin stapanirea fenomenului criminal intelegem mentinerea acestuia in cadrul unor limite si structuri suportabiledin punct de vedere social.

Intelesul si vocatia de a stapani fenomenul criminal apartine statului si de aceea, in mod firesc, tot sistemul de care aminteam anterior este creat si pus in miscare, intr-un cuvant aplicat, printr-o vointa statala, printr-o decizie politica anticriminala.

Se poate afirma ca problema prevenirii criminalitatii a aparut odata cu prima pedeapsa din lume. Intr-adevar, incepand cu marii filosofi ai lumii antice - Socrate, Platon si Aristotel - si pana in zilele noastre, in toate legislatiile si in doctrina penala a fost subliniat rolul pedepsei in prevenirea criminalitatii.

Platon este printre primii ganditori care afirma ca pedeapsa nu poate fi justificata prin ea insasi, ca reactie la raul produs ci trebuie orientata catre un scop juridic si filosofic al aplicarii care este prevenirea savarsirii altor crime in viitor "punitur et ne pecetur". In viziunea lui Platon, scopul pedepsei trebuie sa fie prevenirea speciala (ca efect intimidant al pedepsei) si prevenirea generala (prin forta exemplului). Platon distinge, de asemenea, intre incorigibilul periculos - care trebuie exilat intr-un loc salbatic - si delincventul recuperabil, care trebuie reeducat prin pedeapsa cu inchisoarea.

Ideile lui Platon de utilitate sociala a pedepsei au fost preluate ulterior de Aristotel si de Seneca.

Aristotel spune ca "cum omul in perfectiunea sa este cea mai nobila dintre fiinte, in aceeasi masura, lipsit de lege si dreptate, este cea mai rea dintre toate".

"Omul comite o crima atunci cand nu se asteapta la nicio pedeapsa, ori atunci cand

avantajele obtinute precumpanesc in fata pedepsei", mai afirma Aristotel. Peste secole, filosoful si scriitorul latin Seneca afirma: "caci, dupa cum spunea Platon, niciun om intelept nu pedepseste pentru ca s-a savarsit o fapta rea,ci pentru ca ea sa nu fie repetata".

Asemenea teze filozofice, precum cele de mai sus, raman adevaruri de necontestat, valabile si in zilele noastre, nesecate izvoare de drept unde se regasesc principii ale pedepsei, principii de drept penal si orientari pentru politica penala. Problemele luptei contra crimei se pun in trei etape: prima in momentul in care se incrimineaza fapte si pedepsele corespunzatoare, etapa stabilirii prin lege a pedepsei; a doua, cand dupa judecata instanta aplica pedeapsa persoanei vinovate; a treia, cand persoana condamnata executa pedeapsa pentru fapta sa.

Daca stabilirea si aplicarea pedepsei sunt momente importante in lupta contra crimei, trecerea la executare este, poate, cea mai importanta deoarece continutul pedepsei este mai viu (constrangerea, suferinta, etc.), iar functia preventiva special si generala se realizeaza mai mult in timpul executarii. Condamnatul simte constrangerea, isi da seama abia acum de consecintele faptei sale, iar incarcerarea lui va produce o impresie puternica asupra mediului din care provine.

Penitenciarul este un mijloc de reflectie, de invataminte si de reeducare pentru condamnati, aici derulandu-se un intreg complex de activitati socio-educative in vederea resocializarii lor, menite sa conduca la prevenirea comiterii de noi fapte criminale in viitor.

Si, cum "punitur et ne pecetur", dupa cum spunea Platon, pedeapsa trebuie orientata catre un scop juridic si filozofic al aplicarii care este prevenirea savarsirii altor crime in viitor, activitatea de executare a hotararilor penale rerpezinta un important mijloc juridic in prevenirea criminalitatii.

Pedeapsa penala, alaturi de alte mijloace si masuri, stimuleaza obligativitatea reeducarii condamnatului si a educarii persoanelor care executa actiuni-inactiuni cu semnificatie sociala, astfel incat sa se mentina autoritatea legii. Continutul, regimul si modul de executare a unei actiuni/inactiuni considerata a fi infractiune determina un anumit tratament juridic, in genere si in special, care sa intemeieze autoritatea ordinii de drept, obligativitatea respectarii acesteia si a schimbarii conduitei individuale in conformitate cu principiile moralei si ale legalitatii.

Dupa cum am vazut in aceasta lucrare, pedeapsa are functie de constrangere, functie de control ṣi functie de exemplaritat, precum ṣi de eliminare a condamnatului din viata public ṣi de reparare a prejudiciului.

In conformitatea cu Codul Penal in vigoare, pedepsele principale sunt, aṣa cum am precizat ṣi mai sus, urmatoarele: detentiunea pe viata; inchisoarea de la 15 zile la 30 de ani; amenda de la 100 lei la 50.000 lei.

Pedepsele principale sunt acelea care se pot aplica singure pentru faptele penale savarsite. Potrivit legii, in inchisoare se executa doua dintre pedepsele principale: detentiunea pe viata si pedeapsa cu inchisoarea .Potrivit art. 53 alin. (3) din C. penal executarea pedepselor privative de libertate se bazeza pe sistemul progresiv. Condamnatii au posibilitatea sa treca dintr-un regim de executare in altul in conditiile prevazute de lege privind executatea pedepselor.

Regimurile in care se executa pedepsele privative de libertate sunt : regimul de maxima siguranta; regimul inchis; regimul semideschis; regimul deschis.

Articolul 1 din Codul de procedura penala (CPP) stabileṣte ca scop al procesului penal constatarea la timp ṣi in mod complet a faptelor care constituie infractiuni, astfel ca orice persoana care a savarṣit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale ṣi nicio persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala

Faza procesuala a punerii in executare se plaseaza dupa ramanerea definitiva a hotararii judecatoreṣti penale ṣi potrivit art. 419 CPP debuteaza prin primele activitati judiciare pe care le intreprinde la instanta de executare judecatorul delegate cu efectuarea punerii in executare.

Faza punerii in executare a hotararilor judecatoreṣti penale cuprinde, in primul rand, reglementarea modalitatilor de punere in executare a dispozitiilor luate prin hotararea penala definitiva, cum ar fi indeplinirea formalitatilor legale pentru inceperea privarii de libertate, incasarea amenzii, punerea in aplicare a masurilor de siguranta ṣi a altor sanctiuni penale.

In al doilea rand, faza punerii in executare a hotararilor judecatoreṣti penale include rezolvarea incidentelor care se pot ivi cu ocazia punerii in executare sau a executarii dispozitiilor din hotararea penala definitiva, care ar putea impiedica executarea pedepsei, schimba sau modifica pedeapsa pusa in executare, in functie de evenimente sau factori juridici care intervin in cursul executarii.

BIBLIOGRAFIE

Apetrei M., Drept procesual penal. Partea general, vol. 1, Ed. Oscar Print, Bucureṣti, 1998.

Boroi Alexandru, Drept penal. Partea generala, Bucureṣti, Ed. C. H. Beck, Bucureṣti, 2010.

Bulai C., Manual de drept penal. Partea generala, Ed. All, Bucureṣti, 1997.

Butiuc C., Punerea in executare a hotararilor penale, in Revista "Dreptul" nr 9/2003.

Constantinescu M., Executarea hotararilor penale. Practica judiciara, Ed. Hamangiu, Bucureṣti, 2006

Dominguez V. C., Derecho procesual penal, Ed. Colex, 1997.

Fenech M., El proceso penal, Ed. Agesa, Madrid, 1992.

Lupaṣcu Dan, Punerea in executare a pedepselor principale, Ed. Rosetti, Bucureṣti, 2003.

Mihailescu D. V., Ramureanu V., Caile extraordinare de atac in procesul penal, Ed. Stiintifica, Bucureṣti, 1970.

Mitrache Constantin, Drept penal roman. Partea generala , Ed. Universul Juridic, Bucureṣti, 2003.

Neagu Ion, Damaschin Mircea, Drept procesual penal, Ed. Universul Juridic, Bucureṣti, 2010

Neagu, Tratat de procedura penala, Ed. Pro, Bucureṣti, 1997.

Oancea Ion, Drept executional penal, Ed. All Educational SA, Timiṣoara, 1998.

Pradel J., Droit penal. Procédure pénale, Ed. Cujas, Paris, 1976.

Radu Mariana, Drept penal. Partea generala. Caiet de seminar, Ed. Pro Universitaria, Bucureṣti, 2011.

Rotaru Cristina, Fundamentul pedepsei. Teorii moderne, Ed. C.H. Beck, Bucureṣti, 2003.

Teodoru Grigore, Tratat de Drept procesual penal, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2007.

Teodoru Gr., Dreptul penal procesual, Ed. Cugetarea, Iaṣi, 1998.

Tulbure Adrian tefan, Tatu Angela Maria, Drept procesual penal. Partea speciala, Ed. All Beck, Bucureṣti, 2001.

Tulbure A. S., Contestatia la executare, mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite in cursul executarii, in Revista "Dreptul" nr. 7/2000.

Tulbure A. S., Amanarea si intreruperea executarii pedepsei, in RDP nr. 2/2000.

Udroiu Mihail, Drept penal. Partea generala. Partea speciala, Ed. C.H. Beck, Bucureṣti, 2011.

Udroiu M., Procedura penala. Partea generala. Partea speciala, Ed. C.H. Beck, Bucureṣti, 2011.

Ungureanu A., Drept penal roman. Partea generala, Ed. Lumina Lex, Bucureṣti, 1995.

Vincent J., Guinchard S., Montagnier G., Verinard, A.  La justice et ses institutions, Ed. Dalloz, Paris, 1996.

Volonciu Nicolae, Tratat de procedura penala. Partea generala, vol. I, Ed. Paideia, Bucureṣti, 1999.

Zidaru Petreache, Drept executional penal, Ed. Press MIHAELA S.R.L., Bucureṣti, 1997.

Codul penal ṣi Codul de procedura penala, Ed. Hamangiu, Bucureṣti, 2012.

Legea nr. 275 din 4 iulie 2006 privind executarea pedepselor ṣi a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal.

HG nr. 1897 din 21.12.2006. pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal.

Ordinul nr. 2199/C din 28 octombrie 2011 care aproba Regulamentul privind conditiile de organziare ṣi desfaṣurare a activitatilor educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologica ṣi asistenta sociala din penitenciare.