Normele Consiliului Europei - munca

Normele Consiliului Europei - Munca

1. Activitatea si structura Consiliului Europei. Consiliul Europei a fost creat la 5 mai 1949, fiind prima organizatie vest - europeana de cooperare interguvernamentala si parlamentara. Initial a avut 10 membri[1]; in prezent reuneste 33 de state, inclusiv Romania. Potrivit art.1 din Statut, scopul Consiliului Europei este ,,realizarea unei legaturi mai stranse intre membrii sai in scopul salvgaldarii si promovarii idealurilor si principiilor care le sunt patrimoniu comun si sa favorizeze progresul lor economic si social". Principiile aflate la baza sa sunt democratia pluralista, respectul drepturilor omului si statul de drept . In acest sens, art. 3 din statut prevede ca statele membre ,,recunosc preeminenta dreptului si principiul in virtutea caruia orice persoana plasata sub jurisdictia sa trebuie sa se bucure de drepturile omului si libertatile fundamentale".

Activitatea Consiliului Europei s-a materializat, pana in prezent in:

elaborarea a peste 150 de conventii si acorduri europene, unele din ele susceptibile de a fi ratificate si de statele care nu fac parte din organizatie;

- adoptarea a numeroase recomandari adresate statelor membre pentru rezolvarea unor probleme de actualitate cu care se confrunta societatea contemporana;

- instituirea unui sistem de protectie si control al respectarii dreptului omului prin intermediul a doua organisme - Comisia Europeana a Drepturilor Omului si Curtea Europeana a Drepturilor Omului;

- sustinerea de campanii publice pentru protectia vietii, a mediului inconjurator, a patrimoniului arheologic si arhitectural etc.[3].

In structura Consiliului Europei intra doua organe importante: Comitetul Ministrilor si Adunarea Parlamentara

Activitatea Consiliului este realizata printr-un Secretariat european permanent, cu sediul la Strasbourg; el ofera servicii pentru comitetele ministeriale, guvernamentale si parlamentare[4].

Comitetul Ministrilor este organul de decizie; in sarcina lui se afla stabilirea si urmarirea realizarii programului anual de activitate si aprobarea primirii de noi membri. El se compune, ca regula, din ministri de externe din tarile membre; in cazuri obiective acestia pot fi supliniti de alti ministri.

Deciziile Comitetului Ministrilor se fundamenteaza pe recomandarile Adunarilor Parlamentare, pe propunerile Comitetului de Experti Guvernamentali, ale Conferintelor Specializate ale Ministrilor, ale Secretariatului General al Consiliului Europei si ale conferintelor ministrilor din tarile membre[5]. Aceste decizii se materializeaza fie in conventii sau acorduri, fie in recomandari

Adunarea Parlamentara este un organ consultativ alcatuit din reprezentantii statelor membre, intr-un numar stabilit in functie de populatia tarii respective[6]; compozitia acestora reprezinta raportul de forte intre partidele politice dintr-un stat. Interesant este faptul ca parlamentarii se pronunta in nume propriu si nu in numele parlamentului care i-a desemnat sau ai partidului din care provin. Adunarea prezinta rapoarte si recomandari Comitetului Ministrilor; hotararile sale se constitue in orientari pentru guvernele si parlamentele statelor membre.

Adunarea parlamentara se reuneste, de regula, de trei ori pe an (aprilie, iunie si septembrie) la sediul organizatiei din Strasbourg.

Actele normative elaborate de Consiliul Europei, care intereseaza dreptul international al muncii, sunt urmatoarele: Conventia pentru protectia drepturilor omului si libertatilor fundamentale; Carta sociala europeana; Conventia europeana privind statutul juridic al muncitorului migrant; alte acte juridice (rezolutii si recomandari). In domeniul securitatii sociale au fst adoptate: Codul european de securitate sociala; Conventia europeana de securitate sociala.

2. Conventia pentru protectia drepturilor omului si libertatilor fundamentale. Constitue instrumentul juridic fundamental al Consiliului Europei; a fost semnata la Roma la 4 noiembrie 1950; a intrat in vigoare la 3 septembrie 1953 si a fost ratificata de majoritatea statelor membre[7].

Drepturile garantate de Conventie pot fi grupate pe urmatoarele categorii[8]:

- libertati ale persoanei fizice: dreptul la viata, interzicerea torturii si atratamentelor inumane si degradante, interzicerea sclaviei si a muncii fortate sau obligatorii, libertatea de circulatie;

- dreptul la respectul vietii private si familiale, al corespondentei si al domiciliului;

Document online: Contractul de intretinere Eseu: Conventie civila de prestari servicii

- dreptul la procese echitabile;

- libertatea de expresie si informare, de constiinta si religie; dreptul la instructie si la respectul convingerilor religioase si filozofice;

- protectia activitatii sociale si politice: libertatea reuniunilor si de asociere, dreptul la alegerile libere politice;

- nediscriminarea in exercitiul drepturilor si libertatilor recunoscute de conventie.

Cu privire la dreptul fiecarei persoane la libera alegere a muncii ce doreste sa o presteze de a nu i se impune o munca fortata sau obligatorie remarcam ca in aceasta conventie au fost preluate anumite prevederi din Conventia Organizatiei Internationale a Muncii nr.29 din anul 1930 asupra muncii fortate. Potrivit art.4 din Conventia europeana, nimeni nu poate fi constrans sa desfasoare o munca fortata sau obligatorie:

- munca prestata in mod normal de catre o persoana aflata in detentie sau pe perioada cat este pusa in libertate conditionata;

- serviciul cu caracter militar sau, in cazul obligatiei de constiinta in tarile in care aceasta este recunoscuta, serviciul cerut in locul serviciului militar obligatoriu;

- orice serviciu cerut in caz de criza sau de calamitati care ameninta viata sau bunastarea comunitatii;

- orice munca sau serviciu facand parte din obligatiile civile normale.

Tot astfel in legatura cu dreptul de a infiinta un sindicat, prevazut de art.11 din Conventie, drept grefat pe libertatea de asociere, constatam ca au fost preluate anumite dispozitii din Conventia O.I.M. nr.87 din anul 1948

O examinare de ansamblu a Conventiei europene la care ne referim duce la concluzia ca dispozitiile sale se regasesc in prevederile Constitutiei tarii noastre si ale altor acte normative. Asa fiind, se poate aprecia ca legislatia romana este compatibila cu dispozitiile acestei conventii, care, de altfel a si fost ratificata.

Prin Conventia pentru protectia drepturilor omului si libertatilor fundamentale au fost create doua organe independente - Comisia Europeana a Drepturilor Omului si Curtea Europeana a Drepturilor Omului - insarcinate sa asigure respectarea angajamentelor asumate de catre statele membre.

Comisia este compusa, conform art.20 al Conventiei, dintr-un numar de membri egal cu cel al statelor care au ratificat-o. Membrii sai sunt alesi de Comitetul Ministrilor pentru un mandat de 6 ani, de pe o lista stabilita de Biroul Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, la propunerea reprezentantilor statelor. Comisia este asistata de un Secretariat permanent (art.37 al Conventiei).

Rolul Comisiei este de a examina plangerile formulate de persoanele fizice sau statele membre impotriva actelor de incalcare a drepturilor si libertatilor enuntate de Conventie. Persoanele fizice pot introduce plangere contra statului raspunzator de nerespectarea acestor drepturi si libertati, sub conditia ca statul respectiv sa fi recunoscut competenta Comisiei de a fi sesizata cu asemenea plangeri[9]. De asemenea, orice stat membru poate sa sesizeze nerespectarea conventiei de catre un alt stat.

Comisia incearca solutionarea plangerilor pe cale amiabila; cand nu reuseste intocmeste un raport pe care il inainteaza Comitetului Ministrilor.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului cuprinde un numar de judecatori egal cu cel al statelor membre ale Consiliului Europei; ei sunt alesi de catre Adunarea Parlamentara de pe o lista prezentata de membrii Consiliului Europei, fiecare cuprinzand 3 candidati, pentru fiecare tara, dintre care cel putin 2 avand cetatenia statului respectiv (art.39 din Conventie). Pentru solutionarea litigiilor, Curtea se constitue in camere de 7 judecatori, dar poate sa lucreze si in planul sau art.48 din Regulament.

Pentru interventia Curtii este necesara, in prealabil, o hotarare a Comisiei - de sesizare a Curtii; hotararile de respingere pronuntate de Comisie nu pot fi insa cenzurate de Curte.

Posibilitatea de a sesiza Curtea o au si statele membre.

Competenta Curtii nu este obligatorie pentru statele - parti ale Conventiei-, ci ea trebuie recunoscuta si acceptata printr-o declaratie speciala (art.48 din Conventie).

In situatia in care Curtea constata ca s-a produs o violare a Conventiei, prin hotararea pronuntata, prescrie si masurile de remediere.

Hotararea pronuntata este obligatorie pentru parti; ea este transmisa Comitetului Ministrilor care supravegheaza executarea sa.

Avand in vedere procedura greoaie in fata Comisiei si a Curtii, unele paralelisme existente intre cele doua organisme, este studiata in prezent posibilitatea contopirii competentelor acestora intr-o competenta unica a unei Curti Europene a Drepturilor Omului[10].

3.Carta sociala europeana. Acest document a fost semnat la 18 octombrie 1961 la Torino si a intrat in vigoare la 26 februarie 1965[11].

Carta are doua mari parti: prima, declarativa, enumera 19 drepturi sociale in tot atatea articole; a doua, cu caracter tehnic, prescrie obligatiile ce revin statelor pentru respectarea acestor drepturi.

Conform Cartei, partile sunt obligate sa garanteze: dreptul la munca (art.1), dreptul la conditii de munca echitabile (art.2), dreptul la securitate si igiena muncii (art.3), dreptul la renumeratie echitabila (art.4), dreptul sindical (art.5), dreptul la negociere colectiva (art.6), dreptul la protectie a copiilor si adolescentilor (art.7), dreptul muncitoarelor la protectie (art.8), dreptul la orientarea profesionala (art.9), dreptul la formare profesionala (art.10), dreptul la protectie a sanatatii (art.11), dreptul la securitate sociala (art.12), dreptul la asistenta sociala si medicala (art.13), dreptul de a beneficia de serviciile sociale (art.14), dreptul persoanelor handicapate la formare profesionala, la readaptare profesionala si sociala (art.15), dreptul familiei la protectie sociala, juridica si economica (art.16), dreptul mamei si a copilului la protectie sociala si economica (art.18), dreptul muncitorilor migranti si al familiilor lor la protectie si asistenta (art.19).

Prin Protocolul aditional la Carta din 5 mai 1988, au mai fost prevazute: dreptul la egalitate de sanse si tratament in materie de angajare si profesie, fara discriminare bazata pe sex (art.1); dreptul salariatiilor la informare si consultare in cadrul intreprinderii (art.2); dreptul salariatiilor de a lua parte la stabilirea si imbunatatirea conditiilor de munca si a modului de lucru (art.3); dreptul persoanelor in varsta la protectie sociala (art.4).

Din analiza comparativa a dispozitiilor Cartei sociale europene cu normele Organizatiei Internationale a Muncii, se degaja anumite concluzii. In primul rand, constatam ca sub multiple aspecte, Carta reproduce cele mai multe din principiile statuate de-a lungul timpului de catre Organizatia Internationala a Muncii. Totusi, Carta constitue un progres fata de normele O.I.M.; ea afirma dreptul la greva[12] pe care nici o conventie nu l-a prevazut. Totodata, dispozitiile sale anterioare sunt superioare in ceea ce priveste unele aspecte ale protectiei muncitorilor migranti si a familiilor lor, precum si in ceea ce priveste egalitatea in renumeratie a femeilor si barbatilor. In schimb, dispozitiile Cartei sunt inferioare normelor O.I.M. in privinta duratei de munca (la care nu face nici o referire), inspectiei muncii, controlului medical al tinerilor salariati .

In al doilea rand, Carta Sociala europeana este apreciata pozitiv si pentru ca, in esenta ei, este o sinteza a dreptului international al muncii elaborat de Organizatia Internationala a Muncii, tinand seama de faptul ca ea reuneste, intr-un document unic, principii generale regasite disparat intr-o multitudine de conventii ale acestei organizatii[14].

Asemanator ca in sistemul reglementat de O.I.M., Carta a prevazut un mecanism de control[15] al aplicarii dispozitiilor sale, prin obligatia statelor de a transmite periodic rapoarte, examinate de un comitet de experti, ca si de un comitet guvernamental; concluziile acestora pot fi aduse, la cunostinta, dupa caz, a Comitetului Ministrilor sau a Adunarii Parlamentare.

In literatura noastra juridica[16], se considera, pe buna dreptate, ca prevederile Cartei sociale europene si ale Protocolului aditional ar putea fi ratificate de Romania, daca se vor aduce unele modificari legislatiei muncii si securitatii sociale. Legislatia noastra se afla in deplina concordanta cu prevederile Cartei privind la: dreptul la munca (art.1), dreptul la conditii de munca echitabile (art.2), dreptul la securitate si igiena muncii (art.3), dreptul la renumeratie echitabila (art.4), dreptul salariatiilor la protectie (art.8), dreptul la orientare profesionala (art.9), dreptul la protectia sanatatii (art.11), dreptul de a beneficia de serviciile sociale (art.14), dreptul persoanelor deficiente fizic sau psihic la pregatirea profesionala sau readaptarea profesionala sau la readaptarea profesionala si sociala (art.15), dreptul familiei la protectie sociala, juridica si economica (art.17), dreptul de a exercita o activitate lucrativa pe teritoriul celorlalte parti contractante (art.18). Unele amendamente trebuie aduse legislatiei muncii din tara noastra, pentru a fi conforma cu prevederile Cartei in privinta celorlalte drepturi prevazute de documentul european si anume: dreptul sindical (art.5), dreptul copiilor si adolescentilor la protectie (art.7), dreptul la pregatire profesionala (art.10), dreptul la asistenta sociala si medicala (art.13), dreptul lucratorilor migranti si al familiilor lor la protectie si asistenta (art.19).

Referitor la Protocolul aditional, se poate aprecia ca legislatia noastra se afla in concordanta cu dispozitiile primelor trei articole. Datorita situatiei economice, actuale, in prezent nici nu exista posibilitatea de a garanta pentru persoanele in varsta resurse suficiente, diverse ajutoare, ingrijirea sanatatii, servicii etc. (art.4 din protocol).

4. Conventia europeana privind statutul juridic al muncitorului migrant. A fost adoptata in anul 1977 si se aplica muncitorilor migranti, cetateni ai statelor membre ale Consiliului Europei.

Conventia prevede egalitatea de tratament a muncitorilor migranti cu cei nationali, eliminand orice discriminare legata de cetatenie sau rezidenta.

Printre dispozitiile sale se afla si cele ce se refera la masurile speciale in domeniile pregatirii scolare, profesionale si lingvistice (art.16), invatamantul in limba materna (art.15), conditiile de locuit (art.13) etc.

Regula prevazuta de conventie este aplicarea legii tarii pe teritoriul careia muncitorii isi desfasoara activitatea. Ea consacra mentinerea drepturilor cucerite sau in curs de a fi primite si acordarea de prestatii in strainatate.

Art.33 al Conventiei prevede o procedura de control a aplicarii dispozitiilor sale in sarcina unui Comitet Consultativ, compus din reprezentanti ai statelor membre. Acesta inainteaza periodic Comitetului Ministrilor rapoarte privind legislatia si reglementarile in vigoare pe teritoriul statelor respective.