Mijloacele de proba: Inscrisurile, marturia sau proba testimoniala, marturisirea sau recunoasterea

1. Inscrisurile reprezinta orice declaratie despre un act sau fapt juridic, facuta prin scriere cu mana sau prin dactilografiere, litografiere ori imprimare, pe hartie sau pe orice alt material (panza, lemn, metal etc.)[1].

Cea mai importanta clasificare a inscrisurilor este aceea in inscrisuri autentice si inscrisuri sub semnatura privata.

Inscrisul autentic este potrivit art.1171 C.civ. "actul care s-a facut cu solemnitatile cerute de lege de un functionar public, care are drept de a functiona in locul unde actul s-a facut".

Au caracter autentic inscrisurile notariale, actele de stare civila, hotararile judecatoresti.

Inscrisul sub semnatura privata este acel inscris intocmit de parti sau de un tert care poarta semnatura partilor de la care provine. Ceea ce este esential este ca inscrisul sa fie semnat de mana celor de la care provine, cuprinsul sau putand fi si dactilografiat.

Uneori, inscrisul sub semnatura privata trebuie sa indeplineasca anumite conditii de valabilitate: 1. conditia multiplului exemplar; 2. conditia mentiunii "bun si aprobat" scrisa inainte de semnare.

Prima conditie este ceruta in cazul inscrisurilor sub semnatura privata prin care se constata conventii sinalagmatice si presupune ca inscrisul sa fie intocmit in atatea exemplare originale cate parti cu interese contrare sunt, fiecare exemplar trebuind sa cuprinda mentiunea numarului de exemplare originale care s-a facut.

Cea de a doua conditie este ceruta in cazul inscrisurilor sub semnatura privata prin care se constata conventii din care se nasc obligatii unilaterale.

Art.1180 C.civ. stabileste ca inscrisul sub semnatura privata prin care o parte se obliga catre cealalta parte sa-i plateasca o suma de bani sau o catime de bunuri trebuie sa fie scris in intregime de partea care l-a semnat sau aceasta, inainte de a semna, trebuie sa adauge la sfarsitul actului formula "bun si aprobat", aratand intotdeauna in litere suma sau catimea bunurilor si apoi sa semneze.

Din dispozitiile textului legal mentionat rezulta ca pentru a fi valabil inscrisul sub semnatura privata, prin care se constata conventii care dau nastere la obligatii unilaterale, trebuie sa fie scris in intregime de cel care l-a semnat, fie trebuie sa cuprinda formula "bun si aprobat", scrisa la sfarsitul actului de cel care, ulterior, isi pune semnatura. Prin urmare, aceasta conditie este ceruta numai in cazul in care inscrisul sub semnatura privata nu este scris de cel care l-a semnat.

2.Marturia sau proba testimoniala reprezinta "relatarea, orala, facuta de o persoana, in fata instantei de judecata, cu privire la acte sau fapte litigioase savarsite in trecut, despre care are cunostinta personal"[2].

Pot fi ascultate ca martori orice persoane cu exceptia: rudelor si afinilor pana la gradul III inclusiv, sotului sau fostului sot, a interzisilor judecatoresti, a celor condamnati pentru marturie mincinoasa. Totusi, in cazul in care partile nu se opun, se pot asculta ca martori rudele, afinii pina la gradul III inclusiv, sotul sau fostul sot.

Ca regula generala, proba testimoniala poate fi admisa pentru dovada faptelor juridice. In ceea ce priveste actele juridice, conform art.1191 alin.1 C.civ. nu se pot dovedi cu martori actele juridice a caror valoare depaseste 250 de lei, ci proba se poate face numai cu act autentic sau sub semnatura privata. Aceasta restrictie nu este aplicabila in materia dreptului familiei, pentru dovada bunurilor proprii ale sotilor si in materie comerciala.

Totodata, conform alin.2 al art. 1191 C.civ. nu se poate dovedi cu martori impotriva si peste ceea ce contine inscrisul. De exemplu, nu se poate dovedi cu martori ca pretul ar fi altul decat cel prevazut in inscris, ca termenul stabilit pentru executarea unei obligatii ar fi altul decat cel indicat in inscris, ca in fapt pretul nu s-a achitat la momentul incheierii contractului cu toate ca in contract se stipuleaza ca pretul a fost achitat integral la momentul contractarii. Aceste exemple se refera la imposibilitatea dovedirii cu martori impotriva a ceea ce cuprinde un inscris. Tot astfel, nu se poate proba cu martori peste continutul inscrisului. Spre exemplu, nu se poate utiliza proba testimoniala pentru a dovedi ca partile au adus verbal modificari actului juridic constatat prin inscris.

Literatura de specialitate si practica judiciara au concluzionat insa ca proba cu martori impotriva sau peste cuprinsul unui inscris este admisa in cazul cand este folosita de terti; cand este necesara lamurirea sensului unor clauze ale inscrisului; cand se urmareste dovedirea erorii, dolului, violentei, a lipsei cauzei, a cauzei false, imorale, ilicite; cand este necesara dovada unor acte sau fapte juridice distincte de actul constatat prin inscris si ulterioare incheierii acestuia, care insa nu vin in contradictie cu inscrisul, nu-l modifica, ci constata modul de executare sau de stingere a obligatiilor partilor (ex. compensatia, plata) . Restrictia nu este aplicabila in materie comerciala.

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

Restrictiile mai sus mentionate (art. 1191 alin. 1 si alin. 2 C.civ.) privitoare la inadmisibilitatea utilizarii probei testimoniale nu-si gasesc aplicabilitatea in urmatoarele situatii:

1. in cazul existentei conventiei partilor prin care acestea stabilesc posibilitatea utilizarii probei scrise testimoniale;

2. in cazul existentei unui inceput de dovada scrisa;

3. in cazul imposibilitatii preconstituirii probei scrise (de ex. in caz de incendiu, naufragiu, in cazul obligatiilor contractate in caz de accidente neprevazute sau in cazul imposibilitatii morale a preconstituirii inscrisului datorita legaturilor de rudenie, afinitate, prietenie);

4. in cazul imposibilitatii conservarii probei scrise (spre exemplu, in cazul sustragerii, pierderii, distrugerii inscrisului de partea potrivnica, a disparitiei inscrisului datorita unui caz de forta majora).

In toate aceste 4 cazuri enumerate, proba testimoniala devine admisibila, indiferent de valoarea actului juridic, precum si in completarea sau impotriva prevederilor inscrisului preconstituit de parti.

Forta probanta a marturiei este lasata la libera apreciere a judecatorului.

3. Marturisirea sau recunoasterea

Marturisirea este "recunoasterea de catre o persoana a unui act sau fapt pe care o alta persoana isi intemeiaza o pretentie si care este de natura sa produca efecte contra autorului ei" .

Marturisirea poate fi judiciara (obtinuta in cursul judecatii inaintea judecatorului, cu ajutorul interogatoriului) sau extrajudiciara (facuta in scris sau oral in afara cadrului procesual, cum ar fi: declaratia partii facuta in fata procurorului, cea din cuprinsul unei cereri adresata unui organ al statului).

De asemenea, marturisirea poate fi simpla (recunoasterea de catre o parte a pretentiilor celeilalte parti astfel cum s-au formulat, cum ar fi spre exemplu "recunosc ca am imprumutat autoturismul de la A si nu i l-am inapoiat"), calificata (recunoasterea de catre o parte a faptului invocat de cealalta parte, dar si a altor imprejurari strans legate de faptul invocat, anterioare sau concomitente acestuia, care schimba semnificatia sa juridica, cum ar fi spre exemplu: "recunosc ca X mi-a dat 1 milion de lei, dar nu ca imprumut, ci ca plata a serviciilor pe care i le-am facut") si complexa (recunoasterea de catre o parte a faptului pretins de cealalta parte, dar si a unui fapt ulterior care il anihileaza pe primul, cum ar fi de exemplu "recunosc ca X mi-a imprumutat bicicleta, dar i-am restituit-o").

Marturisirea este admisa in principiu in toate materiile, exceptandu-se insa expres utilizarea ei pentru dovedirea motivelor de divort (art.612 C pr.civ.).

Mijlocul procesual de administrare a acestei probe poarta denumirea de interogatoriu.

Daca partea chemata la interogatoriu nu se prezinta ori se prezinta, dar refuza fara motiv temeinic sa raspunda la interogatoriu, atunci instanta de judecata poate socoti imprejurarile din interogatoriu ca o marturisire deplina sau ca un inceput de dovada scrisa, care trebuie coroborat cu alte probe (art.225 C.pr.civ.).

4. Prezumtiile

Definitia este data de art.1199 C.civ., potrivit caruia "prezumtiile sunt consecintele ce legea sau magistratul le trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut". In literatura juridica se face o clasificare a prezumtiilor dupa autorul lor si dupa forta lor probanta[6].

In functie de autorul lor vorbim de prezumtii legale (care sunt determinate prin lege) si prezumtii simple (cele lasate la intelepciunea magistratului, nefiind determinate prin lege). Sunt prezumtii legale: autoritatea de lucru judecat, actele pe care legea le declara nule deoarece sunt facute in frauda dispozitiilor sale. Prezumtiile simple nu sunt admise decat in cazurile in care este permisa si proba testimoniala.

Dupa forta probanta distingem prezumtii absolute (adica cele care nu se pot rasturna prin proba contrarie; juris et de jure) si relative (juris tantum, cele care se pot rasturna prin proba contrara ).

Sunt prezumtii absolute: prezumtia autoritatii de lucru judecat, cea privind perioada legala de conceptie (intervalul cuprins intre a 300-a si a 180-a zi inainte de nasterea copilului ).

Ca prezumtie relativa putem aminti prezumtia de paternitate. Conform prevederilor art.53 C.fam., copilul din casatorie se prezuma ca are ca tata pe sotul mamei. Aceasta prezumtie se poate rasturna prin proba contrarie, sotul mamei dovedind ca nu este tatal copilului.

5. Expertiza

La acest mijloc de proba se recurge ori de cate ori pentru lamurirea unei imprejurari de fapt sunt necesare cunostintele unui specialist.

Expertiza poate fi topografica, in constructii, psihiatrica, medico-legala, grafoscopica, etc. Ea se realizeaza de specialisti, numiti experti, ale caror concluzii se concretizeaza intr-un raport de expertiza.

6. Cercetarea la fata locului

Denumita si descindere locala, ea presupune deplasarea instantei in locul unde se afla probe materiale (imobile sau mobile netransportabile in instanta) in vederea examinarii acestora, concluziile fiind consemnate intr-un proces-verbal.