STATUL DACO-GETILOR IN
PERIOADA DE MAXIMA DEZVOLTARE (sec. I i.Chr. - sec. I d. Chr.)
Cele
mai vechi vestigii ale existentei si activitatii omului in
spatiul carpato-danubian dateaza din epoca paleoliticului
(descoperiri arheologice la Bugiulesti - jud. Valcea, pe Valea Darjovului
- jud. Olt, la pestera de la Ohaba Ponor si Pestera Cioarei de
la Borosteni - jud. Gorj, Cioclovina - jud. Hunedoara, Buda si
Lespezi - jud. Bacau etc.). Paleoliticul si epipaleoliticul-mezoliticul
au constituit primele subdiviziuni ale timpului istoric, in cadrul carora
s-au constituit cele dintai comunitati umane, in care au aparut manifestarile
spirituale numite ulterior magie si religie. Inca din aceasta
perioada s-a desfasurat procesul de transformare a
comunitatilor de "consumatori" semi-nomazi, in comunitati
sedentare, producatoare de hrana, fauritoare de unelte de
munca.
In
planul organizarii sociale, trecerea de la paleolitic la neolitic a
insemnat structurarea cetei primitive si constituirea gintei matrilineale
(grup uman in care descendenta era urmarita pe linie
materna si in fruntea caruia se afla femeia cea mai in
varsta). Ulterior, 2-4 ginti matrilineale s-au grupat si au
format o fratrie, iar mai multe fratrii unite au format un trib. S-a produs, in
timp, specializarea triburilor crescatori
de animale, cultivatori ai pamantului etc. Contactele si
influentarile reciproce cu civilizatiile elena,
romana, Orientul mijlociu etc. au imbogatit tezaurul cultural al
stramosilor nostri. Civilizatia bronzului a fost caracterizata
prin dezvoltarea unitara a grupului etno-cultural tracic in spatiul
carpato-balcanic ("tracizarea" spatiilor carpatic si balcanic).
Societatea era organizata sub forma democratiei militare, in cadrul
careia s-a format aristocratia gentilico-tribala si
proprietatea privata incipienta. Catre sfarsitul sec. al
XIII-lea i. Chr., in spatiul carpato-dunareano-pontic a avut loc o
mare migratie. Prin schimbarile demografice de la sfarsitul
mileniului II i. Chr. s-a inregistrat maxima extindere teritoriala a
tracilor (spatiul delimitat de Dunarea mijlocie, zona unde Marea
Neagra comunica cu Marea de Azov, nordul Muntilor Carpati,
litoralul estic al Marii Egee). In imensul spatiu geografic locuit de
traci au aparut diferentieri lingvistice si culturale: tracii
sudici situati la miazazi de Haemus si tracii nordici de la
"miazanoapte de Haemus, in intreg spatiul ponto-danubiano-carpatic"
(getii sau dacii; geto-daci sau daco-geti). Civilizatia fierului corespunde
civilizatiei geto-dacice confirmata prin descoperirile arheologice
si prin texte literare. Caracterul unitar al civilizatiei fierului
este reliefat de cultura Basarabi, care dateaza din Hallstatt-ul mijlociu.
Cultura Basarabi a acoperit o suprafata geografica
considerabila, avand centrul in Muntii Carpati. Pe plan
spiritual, tracii nordici se vor individualiza atat economic, cat si politic
si religios, facandu-se cunoscuti in lumea antica sub
numele de geto-daci. Potrivit izvoarelor narative ulterioare, geto-dacii au
creat un sistem spiritual original care il avea in centrul sau pe
Zalmoxis, eroul civilizator de traditie orfica, zeificat de
geto-daci. Getii si dacii au constituit unul si acelasi
popor, avand aceeasi origine tracica si vorbind aceeasi
limba. Trogus Pompeius subliniaza ca "dacii sunt de acelasi
neam cu getii", fiind o "mladita" a celor dintai. Strabon relata
ca "dacii vorbesc aceeasi limba ca si getii", iar Pliniu
cel Batran vorbea de getii "pe care romanii ii numesc daci". Termenul
de daci il intalnim intr-o prima consemnare la Iulius Caesar in De bello Gallico, iar pe acela de Dacia,
ca notiune etnica si geografica, la Tacit si Agrippa.
Democratia
militara continea cateva elemente fundamentale care se gasesc
si in societatea geto-daca: existenta unor institutii
speciale ale conducerii tribului ("regii",
sfatul tribului si adunarea
generala a tribului), stratificarea sociala (ca urmare a
imbogatirii si consolidarii, prin razboaiele de
prada, a proprietatilor elitelor sociale), diminuarea
"democratismului gentilic" si transformarea lui intr-un democratism
militar (in care rolul decizional il avea poporul inarmat in privinta
treburilor publice) etc. Saltul calitativ, de la democratia militara
la stat, a fost determinat de profunde transformari economice si
sociale.
Geto-dacii
traiau organizati in triburi. Legaturile stranse dintre ele au
dus la realizarea unor uniuni politice. Aceste uniuni de triburi reprezentau
organizatii cu caracter militar, in fruntea carora se gasea o
capetenie, un sef militar care, de obicei, impartea puterea
politica cu o capetenie religioasa. In perioada sec. IV-II i.
Chr. s-au realizat acumulari importante in plan material, social, politic
si militar. Dezvoltarea economica si sociala a Daciei
pre-romane s-a reflectat in organizarea politico-statala. Dromichete este
considerat cel dintai "monarh" insemnat al getilor. Conflictul cu regele
Macedoniei, Lisimah (292 i. Chr.), finalizat prin victoria getilor, a
demonstrat evolutia economica si militara a getilor
din nordul Istrosului. Au urmat, in
spatiul carpato-danubiano-pontic, regi precum Oroles, Rhemaxos,
Zalmodegikos etc. care au incercat sa unifice triburile geto-dace. Ca notiune politica, statul dac s-a
realizat "prin unificarea triburilor geto-dacilor de catre regele
Burebista (82-44 i. Chr.)",
actiune pe care N. Iorga a numit-o "Prima sinteza: Regatul dacilor".
Originea etnica,
unitatea lingvistica si spirituala, dinamica demografica,
diferentierea populatiei in
clase si grupuri sociale datorita progresului economic,
calitatile politice, organizatorice, militare si diplomatice ale
regelui Burebista, precum si existenta unei conjuncturi externe
favorabile (slabirea fortei celtilor, ilirilor si tracilor
datorita conflictelor cu romanii) au facilitat puterea statului geto-dac
care s-a intins din Carpatii Padurosi pana in Balcani
(Muntii Haemus), de la confluenta raului Marus (Morava) cu Dunarea
mijlocie pana la gura Bugului si Marea Neagra. Moartea lui
Burebista a intrerupt unitatea statului geto-dac, care s-a impartit
in mai multe formatiuni. Nucleul statal de la Sarmisegetusa dacica a
ramas in atentia autorilor antici care ii consemneaza pe Deceneu
(rege, mare preot si judecator), Comosicus (rege, mare preot si
judecator), Corylos (rege care domneste la Sarmisegetusa Basileion
timp de 40 de ani), Duras si Decebal. In aceasta perioada, o
serie de teritorii sud-dunarene si nord-dunarene au fost
inglobate Imperiului roman, declansandu-se oficial inceputul
romanizarii la Dunarea de Jos. In jurul nucleului politic si
spiritual din Muntii Sureanu se va constitui, incepand cu 85-87 d.
Chr., actiunea de reunificare statala, grabita de
cuceririle romane. La cumpana celor doua mari ere, Dacia s-a
integrat, din punct de vedere cultural, in orbis
Romanus (lumea romana). Dupa infrangerea lui Fuscus din anul 87,
Duras a lasat tronul biruitorului, Diurpaneus, supranumit Decebal (Cel
puternic, Cel viteaz). Acesta va fi recunoscut unic conducator de
catre toti geto-dacii liberi.
Statul condus de
Decebal a fost rezultatul unei noi etape de dezvoltare a societatii
geto-dace in imprejurarile complexe ale extinderii puterii romane in
sud-estul Europei. Pe un teritoriu mai restrans decat cel stapanit de
Burebista, "Maria Sa Decebal, exponentul intregii barbarii libere" (N.
Iorga) a coordonat un proces cuprinzator de organizare a vietii sociale,
spirituale si militare, neputand insa sa reziste presiunii
romane. Razboaiele dacice initiate de Traian s-au incheiat cu
infrangerea si sinuciderea regelui dac. Imparatul victorios a
organizat, la Dunare si Carpati, o provincie romana de
insemnatate strategica. Colonizarea masiva, urbanizarea intensa,
dezvoltarea economica, structurile sociale noi, credintele, dreptul
civil si privat roman etc. au marcat trecerea la o noua etapa in
evolutia procesului de sinteza etno-culturala, fapt ce va
determina nasterea poporului roman.
