Santajul

Santajul

1. Continutul legal

Exista infractiunea de santaj, potrivit art. 194 C.pen., cand o persoana a fost constransa prin violenta sau amenintare, sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva, daca fapta este comisa spre a dobandi in mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul. Fapta este mai grava cand constrangerea consta in amenintarea darii in vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromitatoare pentru persoana ame­nin­­tata, pentru sotul acesteia sau pentru o ruda apropiata

Caracteristica acestei infractiuni este atingerea libertatii persoanei de a lua hota­rari si de a se manifesta potrivit vointei proprii, incalcarea fiind facuta pentru a se obtine un folos.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special este format din relatiile sociale referitoare la libertatea psihica a persoanei, impotriva faptelor susceptibile sa ingra­deasca posibilitatea celui supus santajului de a voi si de a dispune de actiunile sale. De asemenea, dar numai ca obiect juridic special adiacent, sunt ocrotite si relatiile sociale susceptibile a fi vatamate sau periclitate prin folosul urmarit fara drept de faptuitor (de exemplu, relatiile sociale referitoare la patrimoniu, daca constrangerea este exercitata in vederea obtinerii unui folos material).

b) Infractiunea de santaj nu are, de regula, obiect material, libertatea psihica consti­tuind un drept personal; in anumite situatii, cand santajul are loc prin folosirea constrangerii fizice, corpul victimei devine obiect material al infractiunii de santaj.

B. Subiectii infractiunii. a) Fapta poate fi savarsita de orice persoana si prin ori­care din formele participatiei penale.

b) Subiect pasiv poate fi, de asemenea, orice persoana care are capacitatea psiho­fizica de a simti presiunea psihica exercitata asupra sa.

Nu exista conditii speciale cu privire la timpul si locul savarsirii infractiunii.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material al laturii obiective presupune o actiune de constrangere, in sensul ca se impune unei persoane sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva impotriva vointei sale. Constrangerea se poate realiza prin violenta sau amenintare. Violenta poate consta in orice forma de silnicie fizica folosita impotriva unei persoane, de la simplele acte de lovire, imobilizare, legare, pana la provocarea de vatamari corporale[2]. Violenta trebuie sa se exercite asupra persoanei, dar in limi­tele prevazute de art. 180 C.pen. Daca prin folosirea violentei se produce o vatamare a integritatii corporale sau a sanatatii, mai grava decat cea la care se refera art. 180 alin. (2), va exista un concurs de infractiuni.

Amenintarea presupune efectuarea de catre faptuitor a unui act care sa inspire victimei temerea ca in viitor ea, sotul ei sau o ruda apropiata va suporta un rau, constand in savarsirea unei infractiuni sau a unei fapte pagubitoare, temere care o pune in situatia de a nu mai avea resursele morale necesare pentru a se opune pre­tentiilor autorului faptei. Nu intereseaza daca subiectul, victima, a perceput actiunile inculpatului ca o siluire a vointei sale.

Violenta si amenintarea trebuie sa constituie mijloace de a exercita o constrangere asupra victimei. Nu intereseaza daca victima a cedat sau nu violentei ori amenintarii.[3] Prin astfel de mijloace, autorul trebuie sa determine pe subiectul pasiv sa dea, sa faca, sa nu faca ori sa sufere ceva, patrimonial sau nepatrimonial.

A da ceva, inseamna a efectua un act de autodeposedare prin remiterea unui bun; a face, in sensul legii, inseamna a actiona intr‑un anumit fel sub presiunea constran­gerii; prin a suferi ceva se intelege suportarea unui prejudiciu moral sau material.

Santajul este o infractiune indreptata, in principal, nu impotriva patrimoniului sau a altor interese ale persoanei, ci impotriva libertatii sale psihice. In cazul cand fap­tuitorul pretinde concomitent cu exercitarea constrangerii ca victima sa‑i dea un bun mobil, va raspunde nu pentru infractiunea de santaj, ci pentru aceea de talharie. Spre deosebire de talharie, care presupune concomitenta violentei sau a amenintarii cu preda­rea bunurilor, santajul implica o predare ulterioara a bunului[4]. Astfel, fapta unei persoane de a‑si insusi haina persoanei vatamate prin amenintare cu cutitul consti­tuie talharie, si nu infractiunea de santaj ; tot astfel, daca inculpatul a determinat victima, pe care a amenintat‑o cu moartea, sa‑i dea un lucru care ii apartine .

b) Urmarea imediata consta in ingradirea libertatii psihice a victimei de a actiona potrivit vointei sale, creandu‑i‑se o stare de temere.

c) Intre actiunea faptuitorului si urmarea produsa trebuie sa existe o legatura de cauzalitate.

Infractiunea de santaj absoarbe, prin vointa legii, faptele de amenintare sau de loviri ori alte violente.

B. Latura subiectiva. Infractiunea de santaj sub aspectul formei de vinovatie nu se poate comite decat cu intentie directa (calificata prin scop). Intr‑adevar, autorul actio­neaza avand reprezentarea ca prin fapta sa va exercita o constrangere ilicita asupra victimei pentru a o determina sa faca, sa nu faca, sa dea sau sa sufere ceva si urmareste producerea acestui rezultat cu scopul de a dobandi un folos injust. Actiunea de constrangere exercitata de faptuitor trebuie sa urmareasca realizarea unui scop de­terminat, si anume obtinerea unui folos pentru sine sau pentru altul[7]. Alti autori considera ca infractiunea se comite atat cu intentie directa, cat si indirecta . In acest caz, scopul urmarit de faptuitor se refera mai degraba la modul de savarsire a actiunii de constrangere.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Consumarea infractiunii are loc in momentul cand, ca o consecinta a actiunii faptuitorului, s‑a produs urmarea ceruta de lege, adica starea de temere in per­soana celui constrans. Tentativa infractiunii de santaj, desi posibila, nu se pedepseste.

B. Modalitati. In afara modalitatilor normative ale formei tipice, prevazute in
art. 194 alin. (1) (santaj prin violenta, amenintare, santaj cu cerere de a da, de a face, de a nu face, de a suferi ceva) santajul cunoaste si o forma agravata. Aceasta consta in amenintarea darii in vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromitatoare pentru persoana amenintata, pentru sotul acesteia sau pentru o ruda apropiata. In acest caz, constrangerea se realizeaza numai prin amenintare cu darea in vileag a unei fapte. A da in vileag o fapta compromitatoare inseamna a o aduce la cunostinta altor per­soane. Nu intereseaza daca darea in vileag se face catre un cerc mai larg de persoane sau mai restrans.

Nu are relevanta daca acea fapta este reala sau imaginara. Totusi, ea trebuie sa fie compromitatoare pentru persoana amenintata, pentru sotul acesteia sau pentru o ruda apropiata. Aceasta fapta de santaj este mai grava, deoarece forta intimidanta a amenintarii - care, daca va fi adusa la indeplinire, va duce la compromiterea publica a subiectului pasiv - este mai mare. Fiecareia din modalitatile normative aratate poate sa‑i corespunda o varietate de modalitati faptice.

C. Sanctiuni. In forma simpla (tipica): santajul se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani. Forma agravata se sanctioneaza cu inchisoare de la 2 la 7 ani.