Despre fundamentul responsabilitatii juridice

In literatura juridica se folosesc termenii de 'temei' sau 'fundament' al responsabilitatii. Temeiul, este un termen de tehnica juridica, folosit de legiuitor. Spre exemplu, in art. 17. alin. 2 din Codul penal roman, se arata: Infractiunea este singurul temei al raspunderii penale', in sensul de fapta penala savarsita cu vinovatie, prevazuta si pedepsita de lege. Deci, spre deosebire de raspunderea penala, temeiul responsabilitatii penale il constituie legea care prevede faptele ce constituie infractiuni, pedepsele ce se aplica infractorilor si masurile ce se pot lua in cazul savarsirii acestor fapte. Potrivit art. 1 din Legea nr. 32/1968, contraventia este singurul temei al raspunderii contraventionale. 'Contraventia este fapta savarsita cu vinovatie, care prezinta un pericol social mai redus decat infractiunea si este prevazuta si sanctionata ca atare prin legi, decrete sau prin acte normative ale organelor aratate in legea de fata'. De exemplu, in dreptul francez, potrivit legii din 5 iulie 1972, Statul este declarat responsabil pentru greselile personale de serviciu ale magistratilor (temeiul responsabilitatii) .

Concomitent si magistratii sunt declarati responsabili pentru greselile lor personale de serviciu. Insa, in acelasi act normativ s-a prevazut ca actiunea partii vatamate se indreapta numai impotriva Statului responsabil. Dar Statul, numai dupa ce a platit paguba (deci s-a infaptuit raspunderea - devenita temei pentru alta raspundere), poate sa-l actioneze pe magistratul responsabil si sa transforme responsabilitatea acestuia in raspundere. La noi in tara,dupa 1948, nu a existat o reglementare a responsabilitatii autoritatii publice si deci nici o raspundere efectiva a acesteia pentru pagubele cauzate prin acte administrative, pana la aparitia Legii nr. 1 din anul 1967, si ulterior a art. 48 din Constitutia din anul 1991 si respectiv a Legii nr. 29/1990.

Singurele dispozitii legale care putea fi invocate erau cele ale art. 1201din Codul de procedura civila, respectiv 'in cazurile in care legea prevede dreptul de a cere reformarea sau desfiintarea de catre instantele judecatoresti a unei decizii sau dispozitii date de un organ al administratiei de stat, persoanele interesate vor putea face o plangere la tribunalul popular, in termen de 15 zile de la comunicarea decizii sau dispozitiei.' Or legea prevedea cazuri foarte limitate de atacare a actelor administrative in probleme ca cele de spatiu locativ, de munca, contraventii si stare civila.

Acest articol a fost abrogat prin Legea nr. 59/1993. Deci, legea este singurul temei a responsabilitatii juridice.

Responsabilitatea juridica are mai multe forme de existenta respectiv: penala, civila, administrativa, constitutionala etc.

Temeiul responsabilitatii juridice il constituie o suma de principii de drept, general valabile pentru toate formele de responsabilitate juridica ) Daca la principiile generale se mai adauga spre reglementare si altele specifice unor ramuri de drept, vom obtine responsabilitatea juridica specifica ramurii respective.

Principiile sunt ideile de baza general valabile ce se regasesc in normele care reglementeaza institutiile dreptului.

Un prim principiu general al responsabilitatii juridice il constituie principiul legalitatii responsabilitatii juridice; acesta presupune:

-recunoasterea ca valori supreme a drepturilor si libertatilor cetatenesti, a dreptatii in primul rand, prin Constitutie, si apoi prin legi organice, ordinare si acte normative emise in baza acestora (art. 1 al Constitutiei din anul 1991);

-prevederea si garantarea prin lege de catre stat, a organelor, procedurilor si mijloacelor efective de prevenire, educare si reparare a oricarei incalcari a drepturilor, libertatilor si intereselor legitime ale omului.

Exercitarea de catre stat a constrangerii a inlocuit demult principiul barbar al razbunarii si al 'dreptului individului de a-si face dreptate singur', cu imputernicirea si obligarea exclusiva a statului de a infaptui actul de dreptate. Daca nu se prevad si precizeaza responsabilitati in lege, este evident ca acestea nu exista (nullum crimen sine lege si nullum poena sine lege). Dar nu este suficienta prevederea responsabilitatii in lege daca nu se reglementeaza si asigura toate conditiile pentru transformarea acesteia in raspundere. Asa cum rezulta din art. 3 al Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, orice fiinta umana are dreptul la securitatea sa, si Statul obligatia sa i-o asigure. Iar conform

-ca nimeni nu este mai presus de lege (art. 16, pct. 1 din Constitutie) iar toti cetatenii au aceleasi obligatii prevazute de Constitutie si alte legi (art. 15, pct. 1 din Constitutie). 'Recomandarile' ce decurg din instituirea

responsabilitatii juridice, de a avea o anumita conduita, au valoare de obligatii juridice, cu caracter general;

-exercitarea drepturilor si libertatilor se face numai cu buna credinta, fara a se incalca drepturile si libertatile celorlalti (art. 54 din Constitutie);

-accesul liber la justitiei este un drept fundamental legiferat de Constitutie, iar prin alte legi s-au prevazut dispozitii pentru asigurarea infaptuirii acestuia, printre care sunt si cele care reglementeaza responsabilitati pentru anumite organe de a-l asigura, precum si responsabilitatile pentru cei predispusi a-l incalca.

Egalitatea in drepturi ), constituie un al doilea principiu important al responsabilitatii juridice, care presupune ca:

-toti oamenii sunt legali in fata legii si a autoritatilor publice, in sensul ca sunt si trebuie sa fie la fel de responsabili juridic;

-nu trebuie sa existe privilegii ) sau discriminari in fata responsabilitatii juridice pentru nici o persoana si nici pentru organele statului sau orice fel de functionari publici;

-nimeni nu este mai presus de lege, toti sunt responsabili in fata si in conditiile legii, indiferent ca sunt sau nu autoritati publice;

-criteriile generale de individualizare sau cauzele de inlocuire, inlaturare, agravare ori atenuare a responsabilitatii juridice nu pot fi deduse din ratiuni de ordin politic, national, etnic, rasial, religios etc., ele trebuie stabilite prinlege, in mod egal pentru toti.

Un alt principiu il constituie cel al personalitatii, in sensul ca se declara responsabila persoana fizica sau juridica, ) care a savarsit fapta sau actul juridic; de la acest principiu exista si unele exceptii dar numai cele prevazute de lege (de exemplu, responsabilitatea pentru fapta altuia sau pentru fapta lucrului, iar a autoritatii sau institutiei publice pentru fapta functionarului sau etc.).

Principiul libertatii de vointa , a actiunii ori inactiunii, constituie un alt principiu al responsabilitatii juridice. Nu poate exista responsabilitate daca nu exista libertate de a alege comportarea care ar evita responsabilitatea. Responsabilitatea juridica trebuie sa existe numai atunci cand subiectul, de buna voie, a ales conduita contrara normei juridice. In acest sens, este valabila maxima 'Cu cat libertatea este mai mare, cu atat responsabilitatea

creste'. Deci, spatiul raspunderii este coextensiv cu cel al libertatii.

Un alt principiu general al responsabilitatii juridice il constituie principiul umanismului. Umanismul dreptului presupune o ierarhizare facuta de legiuitor a elementelor - scop ale responsabilitatii juridice, prin punerea accentului in primul rand pe prevenire, apoi reparare si in ultimul rand pe represiune, ideea principala fiind de protectie, ocrotire si educare. Acest principiu trebuie avut in vedere nu numai la reglementarea responsabilitatii juridice, ci si in stabilirea procedurilor si a cauzelor de inlaturare, agravare si atenuare a acesteia.

Principiul concordantei intre drepturi si obligatii, intre putere si responsabilitate. Nu poti face responsabila o persoana decat numai pentru ceea ce aceasta putea si era obligata sa faca, dar nu a facut. Dupa sociologi, conflictele intre oameni sunt manifestari ale 'neintelegerilor' asupra naturii obiectului, scopului sau mijloacelor de satisfacere a intereselor lor, divergente care, tn ultima instanta sunt de ordin motivational. Sensul autentic al actelor umane nu poate fi dezvaluit fara cunoasterea mobilului si motivelor generatoare, in raport de care se stabileste si responsabilitatea. In acest sens, pledeaza si ideea dupa cum, nevoile l-au format pe om ca fiinta sociala si il fac sa existe si sa se dezvolte in continuare . Capacitatea mediului de a genera noi si noi nevoi, a fost relevata de Hegel care afirma: 'Orientarea vietii sociale, spre multiplicarea nedeterminata si specializarea trebuintelor, mijloacelor si placerilor, ca si diferentierea trebuintei naturale de cea artificiala nu are hotar.' Dupa Maslaw, scara motivationala cuprinde urmatoarele niveluri ale nevoilor: a) fiziologice b) de siguranta; c) de dragoste si apartenenta, d) de afirmare si recunoastere sociala, e) de autodepasire.

Raportul dinamic dintre nivelul ierarhic al motivelor proprii pe care partile aflate in interactiune si le satisfac si respectiv nivelul ierarhic al motivelor pe care le satisfac celorlalti, se cheama balanta motivationala, ce sta la baza comportamentului. Cu alte cuvinte, necesitatile sociale obiective , atat ale persoanei cat si ale societatii, au un rol deosebit in determinarea comportamentului persoanei (persoanei private sau publice), inclusiv in privinta incidenta asupra legilor care guverneaza relatiile dintre acestea. Spre exemplu, fundamentul pagubei consta in gradul de frustare a satisfacerii necesitatilor sociale ale persoanei private sau de drept public, iar al despagubirilor este determinat de gradul de recunoastere a nivelului de frustare a necesitatilor sociale subiective ale victimei, in timp ce sanctiunea isi are izvorul din nevoia de constrangere si educatie, impusa de necesitatile sociale obiective ale societatii.

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

Pe de alta parte, nu poate fi realizat un drept, daca nu este reglementata o obligatie corelativa acestuia pentru o alta persoana, situatie in care nu am putea vorbi de responsabilitate. De asemenea, nu poate fi infaptuita responsabilitatea unui functionar sau a unei autoritati publice, daca acestia nu au puterea, respectiv competenta prevazuta de lege sa previna si inlature fapta generatoare de raspundere. Spre exemplu, apreciem ca este incorect sa-l faci responsabil pe seful nemijlocit (functionar public), de greselile subordonatilor sai, daca acesta nu dispunea de instrumente juridice legale (putere, sau cu alte cuvinte autoritatea institutionala) pe care sa le fi folosit pentru prevenirea savarsirii unor fapte ilegale de catre subordonati. In politie, in prezent sunt astfel de cazuri, cand puterea este concentrata exclusiv in mana sefului de unitate, iar pentru greselile cadrelor sunt sanctionati de regula sefii de birouri,servicii, in conditiile in care acestia, nefiind investiti cu suficiente drepturi de sanctionare sau recompensare a subordonatilor, nu pot efectiv sa previna evolutia negativa a abaterilor desi cunosc cel mai bine cauzalitatea acestora. De aceea, este necesar sa existe intotdeauna un echilibru intre puterea materializata in autoritatea institutionala a functionarului public si responsabilitatea acestuia.

Principiul existentei si dezvoltarii sociale impune satisfacerea nevoilor sociale obiective care se realizeaza prin definirea si instituirea responsabilitatii, precum si prin transformarea acesteia in raspundere concreta, a carei realizare se face si prin forta de constrangere a Statului dupa caz. Scopul Statului si in mod deosebit al administratiei publice este satisfacerea nevoilor sociale obiective, pe baza principiilor serviciilor publice si al solidaritatii sociale. De aceea, serviciile publice, intr-o buna administratie, trebuie sa functioneze astfel incat sa nu aduca pagube vreunei persoane ; in cazul in care s-a adus o paguba unei persoane de catre serviciul public, statul trebuie s-o repare, deoarece, conform principiului solidaritatii sociale, Statul si-a asumat aceasta responsabilitate prin ratiunea sa de a fi.

Principiul repararii integrale a prejudiciului, presupune atat repararea prejudiciului efectiv - damnum emergens - cat si beneficiul nerealizat - lucrum cessans. De asemenea, repararea trebuie facuta atat pentru prejudiciile materiale cat si cele morale. Spre exemplu, in domeniu dreptului administrativ, potrivit art. 48 pct. 1 din Constitutia Romaniei, persoana vatamata intr-un drept al sau de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal al unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins, anularea actului si repararea pagubei .

Principiul repararii prompte a prejudiciului. Realitatea invedereaza in adevar faptul ca, in intervalul cuprins intre cauzarea unui prejudiciu si inceperea repararii acestuia, in patrimoniului persoanei lezate se pot produce noi si noi urmari daunatoare care, la randul lor, pot fi cauza altor daune. In acceptiunea sa propriu-zisa, inlaturarea in intregime a prejudiciului trebuie sa urmareasca restabilirea prin reparare, a situatiei anterioare producerii prejudiciului, restabilire pe care, chiar atunci cand potential ar fi posibila, trecerea timpului o poate ingreuna sau zadarnici. Spre deosebire de alte ramuri

de drept, in dreptul administrativ, procedura transformarii responsabilitatii in raspundere este mai operativa, termenele sunt mai scurte, procedurile mai simplificate in administrarea probatiunii, iar garantiile mai ferme.

In ultima perioada de timp, in dreptul pozitiv si-au facut aparitia norme care reglementeaza responsabilitatea administrativa sub doua aspecte. In primul rand prevad drepturile cetatenilor si obligatia generala a Statului de a le garanta. In al doilea rand, prin dispozitii cu putere constitutionala, instituie responsabilitatea administrativa atat a Statului, a functionarului public cat si a persoanei particulare in calitate de guvernat , (art. 40 din Constititia din 1991).

Spre exemplu, in Constitutia Romaniei din anul 1991, este prevazuta functia de aparare sociala a Statului si de garantare a drepturilor si libertatilor cetatenesti. 'Romania este stat de drept democratic si social (s.n.) in care

demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea (s.n.) si pluralismul politic, reprezinta valori supreme si sunt garantate'. Introducerea cuvantului 'social'[16] in acest articol, are scopul de a evidentia mai bine responsabilitatea Statului in ideea de aparare sociala, in spiritul dreptatii, idee care se regaseste si in Constitutia Frantei (art. 2), a Germaniei (art. 20), si a Spaniei (articolul 1).

'Din faptul ca organele Statului au devenit garantia afacerilor colectivitatii decurge obligatia lor de a actiona in exercitarea functiilor ce le-au fost acordate. De aceea, inactiunea organului devine un temei juridic pentru raspunderea Statului.' Astfel, in art. 48 din Constitutia Romaniei, este definita o forma a responsabilitatii administrative prin instituirea obligatiei autoritatii publice la recunoasterea dreptului pretins, prin anularea actului ori repararea pagubei in cazul ipotetic de vatamare intr-un drept printr-un act administrativ sau prin nesolutionare in termen legal a unei cereri indreptatite.

Responsabilitatea juridica penala isi are temeiul in mai multe articole din Constitutie, incepand cu articolul prin care constituantul imputerniceste legiuitorul organic sa instituie 'infractiunile, pedepsele si regimul executarii acestora' (art. 72 lit.f) si continand cu toate articolele in care se vorbeste de garantarea, ocrotirea, asigurarea, apararea etc. a unui drept sau libertati, in baza carora trebuia incriminate faptele si actele periculoase pentru drepturile si libertatile prevazute (art. 22-49, 50, 52 s.a. din Constitutie).

De asemenea, responsabilitatea politica, penala, civila, administrativa a Guvernului si membrilor acestuia isi are temeiul in art. 108 din Constitutie.

Atat in Constitutia Romaniei din anul 1991, cat si alte legi, sunt folosite conceptele de responsabilitate si raspundere, in mod diferit. Astfel, in art. 108 din Constitutie institulat: 'Raspunderea membrilor guvernului', gasim termenii de 'responsabilitate ministeriala', atunci cand se dispune:'Cazurile de raspundere si pedepsele aplicate membrilor guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministeriala'. Aceasta inseamna ca in legea privind responsabilitatea ministeriala se va reglementa atat responsabilitatea ministeriala cat si raspunderea membrilor guvernului, concepte care sunt total diferite. Deci, temeiul responsabilitatii ministeriale il constituie pe langa aceasta dispozitie constitutionala, legea speciala care o reglementeaza in baza principiilor generale si speciale ale acestui tip de responsabilitate juridica. Tot din formularea art. 108, observam ca responsabilitatea are caracter general, iar raspunderea are un caracter concret. In art. 1 al Legii administratiei publice locale, (Legea nr. 69/1991), se foloseste termenul de resposabilitate a organelor administratiei publice locale, cand le fundamenteaza pe propria responsabilitate, principiul autonomiei administrative de organizare, functionare si gestionare a intereselor colectivitatilor pe care le reprezinta.

Intr-o lege mai recenta, respectiv legea privind statutul cadrelor militare (Legea nr. 80/1995), in art. 8 lit. 'B', gasim o reglementare mai exacta si o folosire corespunzatoare a termenilor de responsabilitate si raspundere. Astfel, cuvantul responsabil este folosit atunci cand legiuitorul declara responsabile cadrele militare de misiunile ce le sunt incredintate, 'Cadrele militarefind responsabile, de modul in care indeplinesc misiunile ce le sunt incredintate'. Iar termenul de raspundere apare in constructia 'neexecutarea ordinelor in aceste conditii nu atrage raspunderea penala si civila a subordonatilor.' Este vorba de ordinele de a executa 'acte contrare legii, obiceiurilor razboiului si conventiilor internationale la care Romania este parte'. Si aici, raspunderea apare ca ulterioara responsabilitatii si se stabileste de autoritatea competenta, care in cazul de mai sus este impiedicata prin lege sa o infaptuiasca.

Astfel putem socotim ca temeiul responsabilitatii juridice il constituie legea si principiile de drept ce stau la baza acesteia, in timp ce fundamentul raspunderii juridice este altul. Dupa parerea noastra, temeiul raaspunderii juridice il constituie trei elemente cumulative:

a.      savarsirea actului sau faptului generator de resposabilitate care poate fi: infractiune, delict, cvasidelict, abatere disciplinara, administrativa, contraventie, act administrativ ilegal si chiar legal in anumite cazuri prevazute de lege etc.;

b.      legea care reglementeaza responsabilitatea juridica, procedura infaptuirii acesteia, organele abilitate si actele sau faptele generatoare;

c.       hotararea judecatoreasca sau actul autoritatii publice imputernicite de lege prin care s-a stabilit si infaptuit in concret raspunderea juridica a persoanei fizice sau juridice (de drept public sau privat).

Nereglementarea responsabilitatii administrative atrage, multiple consecinte negative. Astfel, in lipsa responsabilitatii declarate si delimitate de legiuitor, la cei chemati sa administreze se naste ideea ca actele functionarilor publici, oricat de abuzive ar fi, sunt de neinlaturat, ba chiar deasupra legilor; de asemenea, apare convingerea ca numai prin prevenirea dorintelor superiorilor lor, functionarii se pot mentine in posturile pe care le ocupa si nu prin respectarea legii.

De aceea desele cazuri de nereglementare a responsabilitatii functionarilor publici , care, din pacate, prin numarul lor au devenit regula, constituie una din conditiile care favorizeaza proliferarea coruptiei si tolerarea incompetentei.