Regula de aplicare a rezolutiunii si a rezilierii

REGULA DE APLICARE A REZOLUTIUNII SI A REZILIERII

Rezolutiunea este definita in literatura de specialitate ca fiind acea sanctiune de drept civil constand in desfiintarea cu efect retroactiv a contractului sinalagmatic cu executare uno ictu pentru neexecutarea culpabila a obligatiilor. Majoritatea autorilor denumesc prin termenul de reziliere manifestarea ideii de rezolutiune in cadrul specific al contractului sinalagmatic cu executare succesiva.

Conceptul de reziliere trebuie clarificat inaintea oricarei dezbateri. Literatura noastra juridica acorda acestei notiuni o dubla acceptiune, neomogena. Intr-o acceptiune, rezilierea este corespondentul rezolutiunii in materie de contracte cu executare succesiva. Intr-o alta acceptiune, rezilierea se mentine in teritoriul acestor contracte, insa nu ca un corespondent al rezolutiunii, ci desprinsa cu totul de ideea de culpa contractuala. Cu privire la aceasta ultima acceptiune s-a afirmat ca rezilierea "se deosebeste de rezolutiune prin faptul ca nu retroopereaza la data incheierii contractului si nu implica neaparat o neexecutare culpabila a contractului"[1].

Trasatura specifica a contractelor sinalagmatice consta in caracterul reciproc si interdependent al obligatiilor asumate de partile contractante. Din aceasta rezulta ca fiecare parte are, in acelasi timp, fata de cealalta parte, dubla calitate de creditor si debitor. In cadrul contractelor sinalagmatice neexecutarea prestatiilor asumate, din orice motiv, produce una din urmatoarele efecte specifice: exceptia de neexecutare a contractului, exceptio non adimpleti contractus, adica orice parte contractanta are dreptul sa refuze executarea propriei obligatii, atata timp cat cealalta parte nu-si executa obligatia ce-i revine prin contract; rezolutiunea contractului, in cazul in care neexecutarea este culpabila; incetarea contractului ca urmare a neindeplinirii obligatiilor din cauza unui eveniment independent de vointa sa, suportandu-se riscurile contractului[2].

Exceptia de neexecutare a contractului constituie un principiu pe care jurisprudenta il recunoaste, in general, in domeniul contractelor sinalagmatice. Este o consecinta a interdependentei obligatiilor in cadrul acestor tipuri de contracte[3]. Ori de cate ori se aduce in primplan distinctia dintre contractele sinalagmatice si contractele unilaterale se evidentiaza ca principal interes al acestei distinctii aplicabilitatea, in cazul celor dintai, a unor efecte specifice, si anume exceptia de neexecutare, rezolutiunea/rezilierea si riscul contractului. In cazul contractelor civile sinalagmatice imperfecte nu se aplica rezilierea sau rezolutiunea, uneori, in cazul acestor tipuri de contracte, se aplica exceptia de neexecutare care imbraca forma dreptului de retentie. Dar acest drept nu se aplica doar contractelor sinalagmatice imperfecte, ci si unor raporturi juridice nascute independent de existenta unui contract, dupa cum se poate observa din cuprinsul continutului art. 949 alin. 1 Cod civil "Daca plantatiile, constructiile si lucrarile au fost facute de o a treia persoana cu materialele ei, proprietarul pamantului are dreptul de a le retine pentru dansul, sau de a indatora pe acea persoana sa le ridice".

In cuprinsul art. 1020-1021 Cod civil sunt reglementate regulile generale ale rezolutiunii si rezilierii, care sunt aplicabile tuturor tipurilor de contracte, atat celor numite cat si celor nenumite, dar in cazul primului tip de contracte exista si prevederi speciale de care trebuie sa se tina seama.