Definitia, obiectul, insemnatatea si locul dreptului muncii in sistemul dreptului

1. Notiuni introductive

1. Definitia dreptului muncii. Dreptul muncii, ca ramura a sistemului dreptului, este strans legat de notiunea de munca, notiune inseparabila de existenta omului. Fara nici o indoiala, munca reprezinta conditia naturala permanenta a vietii omenesti, nimic nu este posibil fara munca si toate bunurile folositoare omului sunt produsul muncii sale. Munca manuala sau intelectuala este o necesitate, un comandament moral al umanitatii; ea constituie sursa constiintei de sine, de multumire, de inspiratie intelec­tuala si de contacte sociale, un mijloc pentru afirmarea unui individ in societate.

Dar, din pacate, uneori, munca este resimtita nu numai ca o actiune libera, creatoare, ci si ea o activitate nedemna, degradanta, ca o obligatie dispretuita, penibila. Ea poate insemna si instrainare, asuprire, lupta pentru existenta, cauza de frustrari, de boli fizice si psihice.

in pofida denumirii sale, dreptul muncii nu priveste orice forma de munca. Sigur ca dreptul se aplica raporturilor dintre oameni, dar nu orice munca naste un asemenea raport. Celui care lucreaza pentru sine, fara a recurge la serviciile altuia - asa-zisul lucrator independent - nu i se aplica dreptul muncii. Este cazul artistilor, scriitorilor, mestesugarilor, micilor comercianti, micilor agricultori etc., activitatea acestora fiind reglementata de alte ramuri de drept. Din contra, celui,care munceste in schimbul unei remuneratii, in folosul altuia si sub autoritatea acestuia, i se aplica in prin­cipiu, in raporturile cu patronul sau, dreptul muncii. Trebuie precizat ca simpla dependenta economica nu este suficienta pentru a determina aplicarea dreptului muncii, ci-este necesara si dependenta juridica, adica exer­citarea de catre patron a autoritatii sale asupra lucratorului. Meseriasul, de exemplu, care lucreaza la domiciliul sau pentru,un client, nu se afla sub autoritatea acestuia ; el primeste o sarcina, dar o executa in deplina liber­tate, j Spre deosebire de acesta, salariatul este subordonat patronului; in schimbul unei remuneratii el presteaza o anumita munca si executa ordi­nele primite.

Dreptul muncii guverneaza raporturile dintre patroni (angajatori - firmele de crewing), pentru care se lucreaza si salariati (angajati - marinari) care muncesc pentru patroni. In sensul dreptului muncii patron este orice persoana care incadreaza o alta persoana in calitate de salariat. Nu are importanta daca patronul este per­soana fizica, sau juridica, de exemplu o societate comerciala, daca este o persoana privata sau o persoana de drept public, de exemplu o institutie bugetara. Dreptul muncii se bazeaza intr-o mare masura si pe notiunea de unitate. Prin aceasta notiune se intelege unitatea organizatorica prin care patronul singur sau impreuna cu colaboratorii urmareste anumite scopuri tehnice de munca: Din acest punct de vedere sunt unitati: societatile comerciale, regiile autonome, celelalte persoane juridice etc.

Salariati (sau angajati) sunt acele persoane care sunt obligate, prin profesia sau functia lor, pe baza contractului individual de munca, sa presteze o munca pentru altcineva intr-o anumita perioada de-timp.         .

Ca ramura a sistemului de drept actual din Romania, dreptul muncii cuprinde regulile juridice aplicabile relatiilor individuale si colective care se nasc intre patroni si salariatii (intre marinari si firmele de crewing) ce muncesc sub autoritatea lor, cu ocazia prestarii muncii.

Denumirea de drept al muncii desemneaza si disciplina sau ramura stiintelor juridice care studiaza aceste reglementari si institutiile, pe care ele le alcatuiesc.

2. Obiectul dreptului muncii.

Asa cum rezulta din definitia de mai sus, in obiectul dreptului muncii, intra, in primul rand, relatiile sociale de munca, care, reglementate de normele juridice, devin raporturi juridice de munca. Notiunea de relatii de munca are o sfera foarte larga; ea cuprinde totalitatea, relatiilor care se formeaza intre oameni in procesul muncii, pe baza aplicarii directe a fortei de munca la mijloacele de productie. Dar nu toate relatiile sociale de munca, astfel definite, sunt reglementate prin normele dreptului muncii, ci numai acelea care se stabilesc ca urmare a incheierii contractelor de munca

3. Principiile dreptului muncii

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

Ceea ce le este comun este ca se nasc in procesul de instaurare, mentinere si de exercitare a puterii de stat.

Formeaza obiectul de reglementare al dreptului constitutional relatiile sociale, care se nasc in procesul de instaurare si mentinere a puterii in stat si care privesc bazele puterii de stat (economice, politice, sociale etc.) si bazele organizarii puterii de stat (teritoriul si populatia). Sunt tot relatii sociale de drept constitutional si cele care se nasc in activitatea de exercitare a puterii in stat, care este o activitate de conducere la nivel superior a fiecarui stat si care se realizeaza de parlament.

Bazele puterii de stat sunt elemente exterioare statului (economice si sociale), care genereaza si determina puterea in stat in continutul sau. Ele presupun adoptarea unor reguli care sa asigure atingerea scopurilor sociale.

Bazele organizarii puterii de stat sunt elemente exterioare statului (populatia si teritoriul), care doar conditioneaza organizarea puterii in stat.

Cat priveste teritoriul, dreptul constitutional intereseaza relatiile sociale privind structura de stat si organizarea administrativ - teritoriala.

Cat priveste populatia, relatiile sociale referitoare la cetatenie si la drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale.

2. Subiectele raporturilor juridice de drept constitutional

Subiectele raporturilor juridice de drept constitutional sunt oamenii luati individual sau grupati in forme organizate, dar cu conditia ca statul sa le recunoasca aceasta calitate.

Trasaturile subiectelor de drept constitutional sunt:

unul din subiecte este intotdeauna detinatorul puterii de stat (politice) sau parlamentul;

subiectele actioneaza in mod necesar in raporturile juridice ce apar in procesul de instaurare, mentinere si exercitare a puterii in stat.

Subiectele raporturilor juridice de drept constitutional - forme organizate sunt:

poporul;

statul;

autoritatile publice;

partidele si alte formatiuni politice;

Subiectele - luate individual sunt:

cetatenii;

strainii;

apatrizii.

Poporul.

Intr-o opinie i se contesta calitatea de subiect al raporturilor juridice de drept constitutional.

In alte opinii se sustine ca, poporul este subiect de drept, dar unii  autori considera ca, doar pentru raporturile juridice internationale, iar alti autori pentru raporturile juridice de drept constitutional.

In ceea ce priveste prima opinie se considera ca:

in numele si interesul poporului apar diverse organizatii, pentru ca poporul apare, in calitatea sa de creator de drept;

Principiile de drept sunt fie idei generale si comune tuturor normelor din sistemul juridic, fie specifice unei singure ramuri de drept. Ele sunt reguli fundamentale intrucat reflecta ceea ce este esential si hotara­tor in sistemul dreptului respectiv. Principiile de drept pot fi formulate direct, in articole de lege speciale, ori pot fi deduse pe cale de interpretare, indeplinind rolul unor linii directoare, ele asigura concordanta diferitelor norme juridice, coeziunea si armonia acestora, desprinderea sensului exact si al finalitatilor normelor de drept.

Si in dreptul muncii se intalnesc doua categorii de principii: principii fundamentale generale ale sistemului dreptului si principii fundamentale proprii ale dreptului muncii. Principiile de baza ale dreptului sunt idei de baza ce se regasesc in intreaga legislatie a tarii.

Aceste principii ar putea fi formulate astfel: principiul democratiei; principiul legalitatii; principiul egalitatii in fata legii; principiul separatiei puterii in stat. Fiind principii ale sistemului de drept, in intregul sau, se regasesc in fiecare ramura de drept, deci si in ramura care ne preocupa. Dar, fiecare ramura de drept, cum am mai aratat, se caracterizeaza prin anumite principii specifice.

Principiile dreptului muncii, idei generale si comune pentru intreaga legislatie a muncii, privesc toate institutiile dreptului muncii, chiar daca unele nu-si manifesta prezenta cu aceiasi intensitate in fiecare din insti­tutiile respective.

In opinia noastra, aceste principii sunt urmatoarele :

neingradirea   dreptului la munca si libertatea muncii ;

negocierea conditiilor de munca ;

disciplina muncii;       

perfectionarea pregatirii profesionale ;

dreptul la odihna ;

dreptul la protectia muncii;

dreptul la asociere in sindicate;

dreptul la greva.

Deoarece principiile dreptului muncii vor fi mai pe larg examinate in capitolele urmatoare, odata cu institutiile juridice pe care ele le funda­menteaza, ne vom limita la prezentarea lor succinta.