Reglementarea raspunderii patrimoniale a statului de lege lata

Reglementarea raspunderii patrimoniale a statului de lege lata

Sectiunea 1

Cazurile care dau dreptul la repararea pagubei(art. 504 C. proc. pen.)

Conform art. 504 din Codul de procedura penala exista trei cazuri de erori judiciare penale care pot motiva introducerea actiunii pentru repararea prejudiciului:

1). Cand o condamnare definitiva nedreapta a fost recunoscuta ca atare;

2). Cand pe cale judiciara s-a stabilit caracterul nelegal al privarii sau restrangerii libertatii unei persoane;

3). Cand masura privarii de libertate a fost luata dupa ce a intervenit prescriptia, amnistia sau dezincriminarea faptei.

1). O condamnare definitiva nedreapta a fost recunoscuta ca atare

Primul caz este consacrat in art.504 alin. 1 din Codul de procedura penala care prevede dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite pentru orice persoana care a fost condamnata definitiv, daca in urma rejudecarii cauzei s-a pronuntat, prin hotarare definitiva, solutia de achitare a persoanei in cauza.

Temeiul juridic al reparatiei il constituie ilegalitatea hotararii de condamnare.

Achitarea ulterioara a inculpatului in baza art. 10 lit. a) - e) din C. de proc. pen. trebuie sa fie rezultatul unei cercetari amanuntite si a unei aprecieri corecte a faptei de catre instanta de judecata, in raport de care hotararea de condamnare anterioara este considerata o eroare judiciara cauzatoare de prejudicii.

De exemplu, inculpatul a fost condamnat initial pentru savarsirea unei infractiuni, iar apoi a executat o parte din pedeapsa aplicata de catre instanta, dupa care, in urma rejudecarii si a probelor administrate, a fost achitat. Pentru perioada in care s-a aflat in detentie se naste dreptul inculpatului la repararea pagubelor pricinuite, fie ele materiale sau morale. Daunele materiale pot sa reprezinte prejudiciul efectiv cauzat prin lipsirea inculpatului de posibilitatea de a-si incasa salariul daca avea calitatea de angajat, iar cele morale reprezinta consecintele negative ale arestarii pe care le-a suportat pe plan psihic.

In plus, o hotarare definitiva de condamnare, ilegala, aduce atingere drepturilor fundamentale ale omului, si anume, dreptul la libertate, la viata, la integritate fizica si psihica, drepturi garantate de Constitutia Romaniei, precum si de Declaratia Universala a Drepturilor Omului

Daca cel condamnat definitiv, pe nedrept, a fost achitat in urma rejudecarii cauzei, el are dreptul sa pretinda repararea pagubelor materiale si morale cauzata prin privarea sa de libertate si prin incalcarea drepturilor sale, precum si pentru lezarea onoarei si a statutului sau social si profesional.

S-a stabilit, pe cale judiciara, caracterul nelegal al privarii sau restrangerii libertatii unei persoane

Cel de al doilea caz este consacrat de art. 504 alin. 2 din C. proc. pen. care prevede ca are drept la repararea pagubei si persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata de libertate ori careia i s-a restrans libertatea in mod nelegal. Este vorba de luarea masurilor preventive(retinerea, obligarea de a nu parasi localitatea sau tara, arestarea preventiva) impotriva invinuitului sau inculpatului, dupa caz, de procuror in timpul urmaririi penale si de judecator in cursul judecatii, potrivit art. 136 C. proc. pen., in cauzele privitoare la infractiuni pedepsite cu detentiunea pe viata sau cu inchisoarea, in scopul asigurarii bunei desfasurari a procesului penal sau pentru a se impiedica sustragerea invinuitului ori inculpatului de la urmarirea penala, de la judecata sau de la executarea pedepsei.

Prin urmare, in aceasta ipoteza, este vorba de o eroare judiciara savarsita fie de catre procuror in timpul urmaririi penale, fie de catre judecator in timpul cercetarii judecatoresti. Raspunderea statului se angajeaza pentru erorile judiciare savarsite pe tot parcursul procesului penal, inclusiv si in ultima etapa a sa si anume in faza de executare a hotararilor judecatoresti. Un exemplu in acest sens ar fi abuzul administratiei constand dintr-o grava neglijenta in ceea ce priveste punerea in executare a unei hotarari de condamnare care a fost anulata si in privarea ilegala de libertate a persoanei.

Masura privarii de libertate a fost luata dupa ce a intervenit prescriptia, amnistia sau dezincriminarea faptei

A treia ipoteza si cea din urma totodata, consacrata in art. 504 alin. 4 C. proc. pen., care da dreptul la repararea pagubei suferite in materie penala, este cea potrivit careia persoana a fost privata de libertate dupa ce a intervenit prescriptia, amnistia sau dezincriminarea faptei. Este vorba de o situatie asemanatoare celei in care o persoana a fost privata de libertate in mod nelegal.

Cazurile in care se poate angaja raspunderea patrimoniala a statului roman pentru erori judiciare savarsite in cursul proceselor penale sunt prevazute expres si in mod limitativ de Codul de procedura penala.

In concluzie, eroarea judiciara poate consta in condamnarea in mod injust a persoanei sau in luarea unei masuri preventive fata de aceasta, iar ulterior se constata ca aceste masuri de restrangere, respectiv de lipsire de libertate au fost luate in mod nelegal.

Sectiunea a 2-a

Persoanele care au dreptul la repararea pagubei

Codul de procedura penala cuprinde in sfera sa de aplicare in acest sens doua categorii de persoane, si anume, persoanele impotriva carora s-a luat o masura preventiva, de obicei arestarea, iar apoi au fost achitate sau scoase de sub urmarire penala, si persoanele care au fost condamnate definitiv, daca dupa exercitarea unei cai de atac extraordinare are loc rejudecarea cauzei si se stabileste prin hotarare definitiva achitarea in baza art. 10 lit. a) - e) din Codul de procedura penala.

Pe langa cele doua categorii de persoane amintite, conform art. 504 alin. 4, au drept la repararea pagubei suferite si persoanele care au fost private de libertate dupa ce a intervenit prescriptia, amnistia sau dezincriminarea faptei.

De asemenea, au dreptul la reparatie si persoanele condamnate definitiv la o pedeapsa privativa de libertate cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei si achitate in urma rejudecarii cauzei, chiar daca nu au fost private de libertate.

Sectiunea a 3-a

Conditii pentru dobandirea dreptului la repararea pagubei

Dobandirea dreptului la repararea pagubei in cazurile mentionate anterior este supusa indeplinirii unor conditii.

1). Eroarea judiciara sa fi fost constatata prin hotararea instantei de judecata sau prin ordonanta procurorului

In primul caz, condamnarea trebuie sa fie declarata nedreapta in urma rejudecarii cauzei, printr-o hotarare definitiva de achitare. Ceea ce inseamna ca nu poate cere repararea pagubei decat persoana care a obtinut achitarea in urma exercitarii unei cai extraordinare de atac(contestatia in anulare sau revizuirea), persoana care a fost achitata in prima instanta sau ca urmare a exercitarii recursului nu are acest drept, deoarece are posibilitatea de a recurge la controlul jurisdictional.

Din examinarea continutului art. 504 alin. 1 C. proc. pen. rezulta ca acesta prevede dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite pentru orice persoana care, in urma rejudecarii cauzei a fost achitata pentru oricare dintre motivele prevazute in art. 10 din Codul de procedura penala. Aceasta interpretare a dispozitiilor legale de procedura penala este in concordanta cu prevederile constitutionale, dar si cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului. In acest sens s-a pronuntat si instanta suprema care a statuat ca principiul responsabilitatii statului fata de persoanele care au suferit din cauza unei erori judiciare in procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori, indiferent de ipoteza achitarii celui condamnat pe nedrept.. Astfel, raspunderea statului nu este conditionata decat de intinderea pagubei suferite de cel indreptatit la actiune.

In a doua ipoteza, conform art. 504 alin. 3, restrangerea ori privarea de libertate in mod nelegal trebuie stabilita, dupa caz, prin ordonanta a procurorului de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanta a procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. (1) lit. j) ori prin hotarare a instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin hotarare definitiva de achitare sau prin hotarare definitiva de incetare a procesului penal pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. (1) lit. j)(exista autoritate de lucru judecat). Solutia de achitare dupa rejudecarea cauzei se dovedeste cu o copie legalizata dupa hotararea definitiva de achitare pentru infractiunea la care fusese condamnat inculpatul.

Astfel, recunoasterea nelegalitatii masurii preventive poate interveni in cursul desfasurarii procesului penal atat in faza de urmarire penala, cat si in faza de judecata. Rezulta ca are drept la repararea pagubei persoana impotriva careia s-a luat o masura preventiva, iar ulterior a fost scoasa de sub urmarire penala sau a fost achitata in temeiul oricaruia dintre cele sase cazuri prevazute in art. 10 lit. a) - e). In forma initiala a Codului de procedura penala, se prevedea ca pentru a avea drept la despagubiri, persoana trebuia sa fie achitata in urma rejudecarii fie pe baza art. 10 lit. a)(fapta nu exista), fie pe baza art. 10 lit. c)(fapta nu a fost savarsita de invinuit sau de inculpat).

Corelandu-se cu fostul art. 48 alin. 3 din Constitutia Romaniei, dispozitia art. 504 era restrictiva, fiindca erau exceptate acele persoane care au fost achitate pe considerentele prevazute in art. 10 lit. b), b¹), d) si e) si anume, fapta nu este prevazuta de legea penala, fapta nu are gradul de pericol social al unei infractiuni, lipseste un element constitutiv al infractiunii sau ca exista o cauza ce inlatura caracterul penal al faptei, cazuri care sunt tot erori judiciare. Prin decizia nr. 45/1998, Curtea Constitutionala a hotarat ca dispozitiile art. 504 alin. 1 C. proc. pen. sunt constitutionale doar in masura in care nu limiteaza, la ipotezele prevazute in text, cazurile in care statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, conform art. 48 alin. 3 din Constitutie. Aceste restrictii au fost indepartate prin Legea nr. 281/2003, modificandu-se textul art. 504. In prezent, constituie temei legal pentru repararea prejudiciului toate cazurile in care la rejudecare a fost inlaturata hotararea definitiva de condamnare si s-a pronuntat o hotarare definitiva de achitare in oricare dintre cazurile de achitare prevazute de art. 10.

Dreptul la repararea pagubei se naste numai in situatia in care arestarea sau masura preventiva se revoca pentru ca a fost luata cu incalcarea prevederilor legale. Aceasta interpretare este in concordanta cu reglementarea continuta in art. 5 alin. 5 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale potrivit careia "orice persoana victima a unei arestari sau detentii in conditii contrare dispozitiilor acestui articol are drept la despagubiri".

In plus, Legea nr. 356/2006 de modificare si completare a Codului de procedura penala, a urmarit restrangerea cazurilor de arestare preventiva la cele permise de art. 5 din Conventia Europeana pentru apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor fundamentale. In consecinta, se poate constata o tendinta de limitare a cazurilor de arestare preventiva si de restrangere a privarii de libertate,   considerandu-se ca judecata inculpatilor se poate realiza in stare de libertate, cu respectarea dreptului la aparare, dar mai ales a prezumtiei de nevinovatie.

In cea din urma ipoteza, dreptul la reparatie se naste in situatia in care masura preventiva a incetat prin scoaterea de sub urmarire penala sau achitare pentru cauza prevazuta in art. 10 lit. b)(fapta nu este prevazuta de legea penala), respectiv prin incetarea urmaririi penale sau a procesului penal pentru cauza prevazuta in art. 10 lit. g)(a intervenit amnistia, prescriptia) din C. proc. pen. In acest sens, Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis ca arestarea dispusa dupa amnistierea faptelor imputate, mentinuta chiar impotriva dispozitiilor art. 140 din Codul de procedura penala referitoare la incetarea de drept a masurii preventive in cazul incetarii urmaririi penale sau a procesului penal, se constituie vadit intr-o masura abuziva luata pe nedrept, si ca urmare, generatoare de prejudicii si implicit de raspundere.

2). Existenta prejudiciului

O conditie esentiala este existenta prejudiciului suferit de persoana condamnata pe nedrept sau care a fost privata de libertate ori careia i s-a restrans libertatea in mod nelegal. Prejudiciul trebuie sa fie cert, nereparat si sa fie urmare a incalcarii unui drept subiectiv sau interes legitim.

3). Legatura de cauzalitate dintre eroarea judiciara si prejudiciu

Paguba trebuie sa fie consecinta condamnarii pe nedrept sau a privarii ori restrangerii de libertate in mod nelegal, considerate ca situatii susceptibile de a fi generatoare de daune. Cu alte cuvinte, trebuie sa existe legatura de cauzalitate intre condamnarea pe nedrept, respectiv privarea sau restrangerea de libertate in mod ilegal si prejudiciu.

Dreptul la despagubire al persoanei, victima a unei arestrari sau detentii in conditii contrare dispozitiilor art. 5 parag. 1 si 4 din Conventie, se refera la orice fel de privare ilegala de libertate din care sa decurga in mod direct un prejudiciu material sau moral.

Sectiunea a 4-a

Practica judiciara

Raspunderea statului, in conditiile art. 504, opereaza si in cazul infractiunilor flagrante, daca ulterior s-a dispus achitarea. Este nefondata si excede dispozitiilor legale solutia, potrivit careia, infractiunea fiind flagranta, arestarea preventiva era obligatorie, iar inculpatul, desi achitat ulterior nu are dreptul la despagubiri. Un asemenea argument contravine, in spirit si in litera, prevederilor art. 504 C. proc. pen., care nu fac distinctie intre infractiunile pentru care s-a dispus achitarea. De asemenea, persoana condamnata definitiv la o pedeapsa privativa de libertate cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei si achitata, in urma rejudecarii, prin hotarare definitiva, are dreptul la daune materiale si morale, in baza art. 504 C. proc. pen., chiar daca nu a fost privata de libertate. Art. 504 nedistingand dupa cum condamnarea a fost cu executarea efectiva a pedepsei sau cu suspendarea executarii acesteia, pentru ca o persoana sa aiba dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite, nici instantele nu au dreptul de a distinge, esential fiind a constata ca, in urma rejudecarii, printr-o hotarare penala definitiva, s-a stabilit ca fapta imputata celui in cauza nu exista. Prevederile acestui articol instituie o raspundere a statului pentru arestarea pe nedrept a unei persoane, fara a face distinctie intre prejudciul material si cel moral, fiind deci admisibil a se acorda daune morale.

Document online: Contractul de intretinere Eseu: Conventie civila de prestari servicii

Sectiunea a 5-a

Propuneri de lege ferenda in materie

Conform Proiectului Codului de procedura penala, in capitolul al VI-lea este reglementata "Procedura repararii pagubei materiale sau a daunei morale in caz de eroare judiciara sau in caz de privare nelegala de libertate ori in alte cazuri", prin art. 531-535. Art. 531 din Proiectul codului prevede "dreptul la repararea pagubei in caz de eroare judiciara". Astfel, persoana care a fost condamnata definitiv, indiferent daca pedeapsa aplicata sau masura educativa privativa de libertate a fost sau nu pusa in executare, are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite, in cazul in care in urma rejudecarii cauzei, dupa anularea sau desfiintarea hotararii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedeste ca s-a produs o eroare judiciara, s-a pronuntat o hotarare definitiva de achitare. Dreptul la despagubiri al victimei erorii exista si in cazul redeschiderii procesului penal cu privire la condamnatul judecat in lipsa, daca dupa rejudecare s-a pronuntat o hotarare definitiva de achitare. Nu vor fi indreptatite sa ceara repararea de catre stat a pagubei suferite persoanele care prin declaratii mincinoase sau in orice alt fel, si-au determinat condamnarea, in afara cazurilor in care au fost obligate sa procedeze astfel. De asemenea, nu va avea dreptul la repararea prejudiciului persoana condamnata careia ii este imputabila in tot, sau in parte nedescoperirea in timp util a faptului necunoscut sau recent descoperit. Noile dispozitii sunt in conformitate cu reglementarile Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, mai ales cu art. 3 din Protocolul nr. 7 al acesteia, care, practic, va fi transpus in Codul roman de procedura penala, in cazul in care se va adopta Proiectul Codului.

Are dreptul la repararea pagubei persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata nelegal de libertate. Privarea nelegala de libertate trebuie sa fie stabilita, dupa caz, prin ordonanta a procurorului, prin incheierea definitiva a judecatorului de drepturi si libertati sau a judecatorului de camera preliminara, precum si prin incheierea definitiva sau hotararea definitiva a instantei de judecata investita cu judecarea cauzei. Putem observa ca apare un nou act in baza caruia se poate lua masura privarii de libertate, si anume incheierea judecatorului care este susceptibila a constitui o eroare judiciara.

Sectiunea a 6-a

Felul si intinderea reparatiei(art. 505 C. proc. pen.)

Hotararea penala de achitare naste producerea unui ciclu procesual, de natura civila, cuprinzand obligarea statului la repararea pagubei produse printr-o hotarare civila si apoi actiunea in regres impotriva magistratului vinovat de producerea acestui prejudiciu in paguba persoanei condamnate pe nedrept.

Conform art. 505 alin. 1 C. proc. pen., la stabilirea intinderii reparatiei se tine seama de durata privarii de libertate sau a restrangerii de libertate suportate, precum si de consecintele produse asupra persoanei ori a familiei celui privat de libertate sau a carui libertate a fost restransa. Acest text legal mentioneaza doua criterii ce trebuie avute in vedere la cuantificarea despagubirilor si anume: durata privarii sau a restrangerii de libertate si consecintele cauzate persoanei in cauza si a familiei acesteia.

Reglementand special institutia reparatiei pagubei in cazul condamnarii pe nedrept sau al privarii ori restrangerii de libertate in mod ilicit, Codul de procedura penala, are in vedere atat prejudiciul de natura materiala, cat si prejudiciul moral suferit de catre persoana aflata in situatiile aratate sau de catre persoanele ce se afla in intretinerea acesteia, deoarece textul legal nu face dinstinctie, ci foloseste doar termenul generic de paguba.

In acest sens, Inalta Curte de Casatie si Justitie tinand cont de principiile care stau la baza erorilor savarsite in procesele penale potrivit carora compensarea trebuie sa fie integrala si efectiva, cuprinzand atat pierderea suferita(damnum emergens), cat si beneficiul nerealizat(lucrum cessans), a decis ca este indreptatita la despagubiri si sotia reclamantului care a facut dovada ca aceasta a suferit material de pe urma arestarii sale nelegale.

Prin paguba se se are in vedere atat venitul de care a fost lipsit inculpatul pe timpul arestarii, cat si cheltuielile necesare ce isi au cauza directa in faptul detinerii( de exemplu, onorariul avocatului, cheltuieli facute cu ocazia transportului pentru prezenta la termen). O componenta importanta a pagubei il constituie prejudiciul moral, cuantificat de catre judecatorul fondului cauzei pe baza aprecierii sale, insa tinand seama de o serie de criterii: consecintele negative suferite de victima erorii judiciare pe plan fizic si psihic, de importanta valorilor lezate, de masura in care au fost lezate, de masura in care a fost afectata situatia familiala, profesionala si sociala, etc.

In absenta unor criterii pe baza carora sa se realizeze o evaluare obiectiva a despagubirilor, trebuie recunoscuta puterea de apreciere a judecatorului in ceea ce priveste acest aspect. Jurisprudenta are, in aceasta materie, putere creatoare, fiind chemata sa se pronunte in conditiile in care dispozitiile legale nu ofera criterii stricte de cuantificare a daunelor. In situatia daunelor morale, datorita naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exacta, in bani, nu este posibila, intinderea despagubirilor realizandu-se prin apreciere, raportat la elementele de fapt. Nu poate fi sustinuta ideea unui prejudiciu efectiv si a beneficiului nerealizat in cazul acestor daune, deoarece prejudiciul se localizeaza la nivelul valorilor personalitatii umane, a suferintelor psihice si fizice. In aceasta materie opereaza pe deplin principiul reparatiei integrale care guverneaza raspunderea civila delictuala.

Singura conditie pentru ca raspunderea civila delictuala a statului sa opereze, conform art. 504, o constituie existenta pagubei suportate de persoana indreptatita la actiune, fara nici o restrictie sau distinctie in raport cu natura sau componentele prejudiciului, ori de forma sau modalitatea culpei. Ca urmare, statul este obligat sa raspunda atat de prejudiciul material direct produs celui condamnat sau retinut pe nedrept, cat si pentru prejudiciul moral cauzat acestuia. Raspunzand pentru organele sale, care au provocat situatia generatoare de paguba, statul nu se poate sustrage de la obligatia de reparatie integrala a pagubei, sub cuvant ca persoana prejudiciata se poate indrepta direct, pentru recuperea unor drepturi de care a fost lipsita, impotriva persoanelor juridice care trebuiau sa le plateasca, daca nu ar fi intervenit condamnarea sau privarea de libertate in mod ilegal. Raspunderea statului se va stabili exclusiv in functie de intinderea pagubei suferite de reclamant.

Reglementand dreptul la reparatie, dat fiind caracterul civil al acestuia, prin textul art. 504 alin. 2 C. proc. pen. nu a fost stabilit modul de determinare a cunatumului daunelor. Ca atare, in solutionarea cererilor intemeiate pe dispozitiile acestui text, sunt aplicabile normele Codului civil, respectiv art. 998 si art. 999 , care, prin dispozitii de principiu, concepute in termeni generali, permit interpretarea extensiva, apta a realiza repararea integrala a prejudiciului produs persoanei victima a unei erori judiciare. Dispozitiile legale mentionate nu fac distinctie intre prejudiciul moral si prejudiciul material, ambele fiind supuse repararii. Sub aspectul intinderii prejudiciului suferit, este de retinut ca prejudiciul material poate fi cuantificat potrivit dispozitiilor art. 1084 C. civ. , care stabileste ca acesta cuprinde pierderea suferita si beneficiul nerealizat. In consecinta, in masura in care rezulta din probatoriul administrat in cauza, daunele materiale pot fi acordate in limita celor doua componente. Cu privire la prejudiciul moral suferit, efectul negativ priveste afectarea acelor atribute ale persoanei care influenteaza relatiile sale sociale si cele care se situeaza in domeniul afectiv al vietii persoanei. Altfel spus, dauna morala consta in atingerea adusa acelor valori care definesc personalitatea umana si se refera la existenta fizica a omului, sanatatea, integritatea corporala, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional si alte valori similare. Evaluarea despagubirilor ce se impun in acest caz se va face de catre judecator apreciind circumstantele cauzei. Aceasta apreciere priveste aplicarea criteriilor referitoare la consecintele negative, certe, suferite de cel in cauza in plan fizic si psihic, importanta valorilor lezate, masura in care au fost afectate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii, masura in care i-a fost afectata situatia familiala, profesionala si sociala. Pentru ca instanta sa poata aplica aceste criterii, este necesar ca cel care pretinde daunele morale sa aduca un minim de argumente si indicii din care sa rezulte afectarea drepturilor personale nepatrimoniale prin masura procesuala luata pe nedrept, pentru a se putea proceda la evaluarea despagubirilor ce urmeaza sa compenseze prejucidiul. Daca prejudiciul consta in lezarea onoarei sau a reputatiei unei persoane, si aceste consecinte se cer a fi reparate.

In privinta prejudiciului moral, judecatorul apreciaza, de la caz la caz, in functie de circumstantele cauzei, daca prejudiciul trebuie reparat sub forma baneasca si in ce cuantum sau, dimpotriva, daca nu trebuie astfel reparat, intrucat gravitatea sa nu justifica o asemenea masura.

Principiul responsabilitatii statului fata de persoanele care au suferit din cauza unei erori judiciare savarsite in procesele penale, reglementat in fostul art. 48 alin. 3 din Constitutie, trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori.

Circumstantierea "potrivit legii" nu priveste posibilitatea legiuitorului de a restrange raspunderea statului doar la unele erori judiciare, ci stabilirea modalitatilor si a conditiilor in care angajarea acestei raspunderi urmeaza a se face pentru plata despagubirilor convenite. Organul legislativ nu ar putea stabili ca anumite erori judiciare, neimputabile victimei, sa fie suportate de aceasta. Principiul responsabilitatii Statului fata de persoanele care au suferit din cauza unor erori judiciare savarsite in procesele penale, consacrat de contenciosul constitutional prin decizia nr. 45/1998, trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori, fiind inadmisibil ca anumite erori judiciare neimputabile victimei sa fie suportate de aceasta.

Raspunderea statului, in conditiile alin. 1 si 2 C. proc. pen. nu este angajata neconditionat, deoarece aprecierea asupra indeplinirii sau neindeplinirii, in cauza, a conditiilor impuse de legiutor pentru antrenarea raspunderii statului asupra existentei si cuantumul daunelor se face, in temeiul probelor administrate de parti, de catre instanta de judecata. Una din parti este statul, reprezentat de Ministerul Finantelor, care poate administra si participa la discutarea probelor prezentate in proces ca orice subiect de drept civil, putand sa isi faca toate apararile necesare.

Codul de procedura penala nu conditioneaza dreptul la repararea pagubei de inceperea executarii pedepsei sau de durata acesteia ori a masurii preventive. De asemenea, situatia financiara a celui indreptatit la reparare este irelevanta sub aspectul acordarii reparatiei.

Sectiunea 6.1

Modalitati legale de reparatie a pagubei

Reparatia consta in plata unei sume de bani sau, tinandu-se seama de conditiile celui indreptatit la repararea pagubei si de natura daunei produse, in constituirea unei rente viagere ori in obligatia ca, pe cheltuiala statului, cel privat de libertate sau a carui libertate a fost restransa sa fie incredintat unui institut de asistenta sociala si medicala. Astfel, alin. 2 al art. 505 C. proc. pen. reglementeaza felurile reparatiei si anume: plata unei sume de bani sau constituirea unei rente viagere, incredintarea celui privat de libertate unui institut de asistenta sociala si medicala.

In unele cazuri, reparatia poate consta si in restabilirea situatiei anterioare, sub aspectul vechimii si continuitatii in munca, potrivit dispozitiilor alin. 3 al aceluiasi articol. Astfel, persoanele indreptatite la repararea pagubei care inainte de privarea de libertate erau incadrate in munca li se calculeaza, la vechimea in munca stabilita conform legii si perioada in care au fost lipsite de libertate. In practica judiciara, s-a statuat ca lipsirea reclamantului de salariul pe perioada de timp cuprinsa intre data arestarii si data ramanerii definitive a solutiei de achitare reprezinta un prejudiciu cert, atat sub aspectul existentei, cat si in privinta posibilitatii de evaluare, iar cum actualizarea sumelor solicitate pentru salariile neincasate au, in procesul civil, natura juridica de despagubiri, s-a stabilit drept criteriu unic si exact de actualizare rata inflatiei. Insa, in ceea ce priveste daunele morale care nu pot fi supuse unei cuantificari exacte datorita naturii valorilor nepatrimoniale ce au fost lezate, nu este operanta actualizarea lor in raport cu un criteriu obiectiv, cum ar fi rata inflatiei.

Reparatia este intotdeauna suportata de catre stat, prin Ministerul Finantelor Publice pentru motivul aratat mai sus.

Sectiunea a 7-a

Actiunea pentru repararea pagubei(art. 506 C. proc. pen.)

7.1 Titularii dreptului la actiune

Dreptul la reparatie pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare in cauzele penale are configuratia juridica a unui drept subiectiv civil patrimonial, relativ si principal.

Potrivit reglementarii din art. 506 din C. proc. pen., actiunea pentru repararea pagubei poate fi pornita de persoana indreptatita, conform art. 504, iar dupa moartea acesteia poate fi continuata sau pornita de catre persoanele care se aflau in intretinerea sa. Asadar, titularul primar al actiunii este persoana impotriva careia s-a luat o masura preventiva, dar pentru care ulterior s-a pronuntat o hotarare definitiva de achitare sau s-a dat o ordonanta de scoatere de sub urmarire penala ori de incetare a urmarii penale pentru cazul prevazut la art. 10 lit. j). Dupa moartea persoanei indreptatite, proprio nomine sau prin efectul transmisiunii calitatii procesuale, dobandesc dreptul la reparatie si persoanele care s-au aflat in intretinerea sa. S-a statuat ca persoanele aflate in intretinerea condamnatului sau arestatului pe nedrept au drept la reparatii pentru daunele materiale si morale suferite, indiferent daca erau sau nu rude ori se aflau in perioada minoratului.

Jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu exclude invocarea alaturata a dispozitiilor art. 998-999 C. civ., referitoare la raspunderea civila delictuala si la repararea prejudiciului fara a se face vreo deosebire dupa natura lui, insa s-a exprimat in doctrina ideea ca acest temei juridic poate fi invocat de orice alta persoana care, fara a fi fost in intretinerea victimei erorii judiciare, a suportat impactul unei asemenea erori printr-un prejudiciu patrimonial sau nepatrimonial, direct, imediat, necesar si chiar imprevizibil.

Per a contrario, rezulta ca nu pot continua sau porni actiunea civila in repararea pagubei acele persoane care, desi rude apropiate, nu se aflau in intretinerea persoanei indreptatite la reparatie.

Proiectul Codului de procedura penala reglementeaza in mod expres ca dupa moartea victimei erorii judiciare, pot continua sau promova, dupa caz, actiunea in despagubiri persoanele care se aflau in intretinerea acesteia la data decesului victimei erorii judiciare.

7.2 Termenul pentru introducerea actiunii

Potrivit textului legal incident, actiunea poate fi introdusa in termen de 18 luni de la data ramanerii definitive, dupa caz, a hotararilor instantei de judecata sau a ordonantelor procurorului, prevazute in art. 504.

In cazul condamnarii nedrepte, hotararea definitiva de achitare de care se tine seama la calcularea termenului este hotararea data dupa rejudecarea cauzei ca urmare a admiterii unei cai extraordinare de atac. Titularii dreptului la actiune pot introduce o actiune in despagubiri impotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice, in termen de 18 luni, in cazul privarii sau al restrangerii de libertate in mod nelegal, de la data ramanerii definitive a hotararii de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, de incetare a procesului penal pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. 1 lit j), de achitare, dupa caz, ori a ordonantei procurorului, de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, de scoatere de sub urmarire penala, de incetare a urmaririi penale pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. 1 lit j), dupa caz. Din aceste momente, dupa caz, incepe sa curga termenul de 18 luni.

Curgerea termenului este conditionata de comunicarea hotararilor, respectiv a ordonantelor procurorului.

Termenul de 18 luni este unul special, de prescriptie extinctiva a dreptului la actiune, iar nu de recomandare, termenul este rezonabil si-i ofera timpul necesar celui prejudiciat pentru a exercita actiunea in justitie in scopul obtinerii reparatiilor cuvenite.

In ceea ce priveste actiunea pentru repararea pagubei, potrivit Proiectului Codului de procedura penala, se micsoreaza termenul in care aceasta poate fi introdusa, respectiv de la 18 luni la 6 luni, termen ce incepe sa curga de la de la data ramanerii definitive a hotararii instantei de judecata, precum si a ordonantei sau incheierilor organelor judiciare, prin care s-a constatat eroarea judiciara, respectiv privarea nelegala de libertate

Coroborand art. 129 alin. 5 C. proc. civ. si art. 19 din Decretul nr. 167/1958, instanta investita cu cererea de despagubire a victimei erorii judiciare in cauzele penale, este in drept sa dispuna chiar din oficiu judecarea cauzei cand, pe baza sustinerilor si a probelor, constata ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescriptie a fost depasit.

7. 3 Instanta competenta

Pentru obtinerea repararii pagubei, persoana indreptatita se poate adresa tribunalului in a carui circumscriptie domicilieaza, chemand in judecata civila Statul, care este citat prin Ministerul Finantelor Publice.

Hotararea penala data asupra erorii judiciare are autoritate de lucru judecat in fata instantei civile.

Instanta competenta sa judece fondul este Tribunalul civil in a carui circumscriptie domiciliaza persoana indreptatita a fi despagubita, conform art. 2 pct. 1 lit. h) din C. proc. civ.

7.4 Procedura de judecata

Actiunea civila se introduce impotriva statului, care va fi citat prin Ministerul Finantelor Publice. Aceasta este scutita de taxa judiciara de timbru, imprejurare ce constituie un sprijin pentru cei care au suferit in urma unei condamnari sau a unei masuri preventive nedrepte.

Procedura de solutionare a actiunii in despagubiri se desfasoara potrivit normelor de drept procesual civil.

Tribunalul, primind cererea, va verifica regularitatea si temeinicia ei, in ceea ce priveste termenul de introducere, indreptatirea reclamantului si a conditiilor pentru acordarea reparatiei.

Judecarea actiunii se face cu respectarea dispozitiilor Codului de procedura civila. Reclamantul trebuie sa dovedeasca prejudiciul moral si material pe care l-a suferit, iar instanta, daca considera actiunea intemeiata, o va admite si-l va obliga pe parat, Statul, prin Ministerul Finantelor Publice, sa plateasca despagubirile civile corespunzatoare prejudiciului suferit de reclamant.

Participarea procurorului nu este obligatorie, conform art. 45 C. proc. civ., insa acesta poate participa daca Parchetul din care face parte considera oportun acest lucru.

Sectiunea a 8-a

Natura juridica a raspunderii patrimoniale a statului pentru erori judiciare penale

Raspunderea patrimoniala a statului pentru erorile judiciare se fundamenteaza pe principiile raspunderii civile delictuale, ceea ce inseamna ca trebuie sa indeplineasca cele patru conditii clasice in materie si anume: existenta prejudiciului, fapta ilicita, vinovatia si legatura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu.

Raspunderea statului se intemeiaza pe ideea de garantie si de risc al activitatii, fiind o raspundere obiectiva, independenta de dovedirea vinovatiei persoanei care a cauzat eroarea judiciara. Statul va raspunde pentru eroarea judiciara comisa, indiferent cine este persoana care a cauzat-o(expert, martor, magistrat). El este obligat sa asigure toate conditiile pentru ca erorile judiciare sa nu aiba loc si totodata el este raspunzator pentru alegerea si numirea magistratilor.

Raspunderea statului este o raspundere speciala, cu reguli caracteristice printre care amintim urmatoarele: statul si magistratii nu raspund solidar, victima erorii judiciare neavand posibilitatea de a se indrepta direct impotriva magistratului, astfel instituindu-se o protectie procesuala fata de magistrat, dar si fata de victima; raspunderea se antreneaza indiferent de vinovatia magistratului.

Raspunderea statului este strict circumscrisa celor doua ipoteze avute in vedere de legiuitor, respectiv arestarea, ca masura preventiva si condamnarea definitiva, fiind o raspundere directa cauzata de erorile judiciare savarsite in procesele penale. Raspunderea directa este acea forma a raspunderii civile delictuale ce are ca temei obiectiv fapta ilicita cauzatoare de prejudicii savarsita de catre insasi persoana in sarcina careia se naste obligatia de reparatie, iar ca temei subiectiv culpa acestei persoane sau, altfel spus, este o raspundere pentru fapta proprie.

Raspunderea statului este o raspundere legala care opereaza indiferent daca situatia generatoare de daune, adica condamnarea sau arestarea pe nedrept a fost determinata de reaua-credinta, de neglijenta grava sau eroarea in care s-au aflat organele sale care au provocat-o.

Nu orice eroare este susceptibila de a produce un prejudiciu. Prejudiciul acoperit prin aceasta forma de raspundere poate fi material sau moral, acoperindu-se atat pierderea efectiva, cat si beneficiul nerealizat.

In ceea ce priveste fapta ilicita, aceasta trebuie sa se indentifice cu insasi eroarea judiciara comisa, iar legatura de cauzalitate trebuie sa existe intre eroarea judiciara si prejudiciul produs.

Legea stabileste situatiile in care exista erori judiciare, insa acestea ar putea aparea si in alte situatii, spre exemplu hotararea prin care instanta a retinut gresit starea de recidiva, ceea ce a avut ca efect o marire a pedepsei, dar a fost ulterior desfiintata. Legiuitorul s-a oprit insa numai asupra celor cazuri care justifica intr-o mai mare masura acordarea de despagubiri civile.