Regimul comunitatilor legale

Regimul comunitatilor legale

Comparativ cu alte regimuri matrimoniale, regimul separatiei de bunuri are vocatia de a realiza o completa disociere a intereselor sotilor, oferind acestora cea mai mare independența patrimoniala. Caracterul profund individualist al regimului separatiei de bunuri a determinat pe autorul francez R. Savatier sa afirme, intr-o formula frapanta, ca separatia de bunuri este mai putin un regim decat o absenta de regim matrimonial, opinie contestata insa de intreaga doctrina franceza.        Chiar daca in starea lui pura principiul separatist, care sta la baza acestui regim, poate fi privit a priori ca o negare a unui regim matrimonial, trebuie observat ca numeroase directive si mecanisme de sorginte legala sau conventionala imprima separatiei de bunuri un pronuntat spirit comunitar, temperand astfel tendintele egoiste ale sotilor.

In cadrul regimului separatiei de bunuri, fiecare dintre soti pastreaza administrarea independenta si proprietatea exclusiva asupra bunurilor sale, putand dispune discretionar de acestea. Spre deosebire de regimurile de tip comunitar, regimul separatist nu conduce la formarea niciunei mase de bunuri comune, masa de bunuri proprii a fiecarui sot dezvoltandu-se in mod autonom. Totusi, raporturile pecuniare dintre sotii aflati sub imperiul regimului separatiei de bunuri sunt cu totul diferite de cele dintre doua persoane straine una fata de alta.

Neindoielnic, regimul separatiei de bunuri prezinta multiple avantaje, care pot fi sintetizate astfel: simplicitate si independenta.

Regimul separatiei confera sotilor o independenta patrimoniala deplina.

Un alt avantaj al regimului separatiei este acela ca protejeaza sotii in cazul unui pasiv foarte important, spre exemplu, daca unul dintre soti este comerciant lansat intr-o activitate ce implica un mare risc profesional, se recomanda in acest caz optiunea pentru regimul separatiei de bunuri, sotul necomerciant fiind protejat astfel de riscul unei eventuale insolvabilitati.

Simplificarea gestionarii bunurilor este evidenta, intrucat, in conditiile disocierii intereselor patrimoniale ale sotilor, nu exista in timpul casatoriei acea intrepatrundere a puterilor fiecaruia dintre ei care se manifesta in cazul regimurilor de tip comunitar, conducand de multe ori la complicatii atat in relatiile dintre soți, cat si in raporturile cu tertii. Simplificata este, de asemenea (cel putin in aparenta), si procedura de lichidare, caci neexistand bunuri comune nu exista partaj, fiecare din soti conservand proprietatea si gestiunea bunurilor sale proprii.

Aceasta perspectiva simplista asupra separatiei de bunuri se poate dovedi insa de multe ori iluzorie, avand in vedere ca in mod inevitabil comunitatea de viata genereaza o anume comunitate de interese si chiar o confuziune partiala a acestora. Cum subliniau in mod judicios unii autori, atunci cand sotii nu au, fiecare in parte, o anumita vocatie pentru individualism si administrare meticuloasa care sa-i ajute sa conserve probele tuturor operatiunilor juridice cu caracter patrimonial in care sunt implicati, situatia devine mai putin simpla si clara. Si astfel, inconvenientele regimului separatiei incep sa prinda contur.

Separatia de bunuri este adesea injusta, in special in privinta sotului care nu exercita o activitate profesionala, ocupandu-se de menaj si de cresterea copiilor; (de cele mai multe ori femeia este cea care se afla intr-o asemenea situatie, in zilele noastre insa tendinta fiind aceea de bilatcralizare).Totodata, pentru a preintampina producerea unor confuzii in cadrul patrimoniilor lor, sotii sunt nevoiti ca in permanenta sa tina o evidenta stricta a bunurilor achizitionate si a datoriilor contractate. Numai ca in raporturile dintre soti, contabilitatea nu este poate una din valorile care ar trebui cultivate.

De asemenea, la disolutia casatoriei, nu de putine ori operatiunea de lichidare se poate dovedi in practica mult mai complicata si mai nesigura decat in cazul comunitatii de bunuri.

In esenta sa, regimul separatiei de bunuri este caracterizat de unii autori drept un regim al neincrederii si al egoismului" in care fiecare dintre soti agoniseste doar pentru el, patrimoniul sau fiind ferit de orice atingere din partea partenerului ele viata.

Dincolo de aceste inconveniente, separatia de bunuri se poale dovedi un regim just daca exista o egalitate economica intre soti si acestia intra in casnicie cu averi sensibil egale.In statele in care acest regim este reglementat ca regim legal sau conventional, s-a constatat ca alegerea lui este preponderenta in cadrul anumitor categorii socio-profesionale (in domeniul afacerilor, profesiilor liberale ele.) sau in situatii matrimoniale speciale (spre exemplu, recasatorire in prezenta unor copii rezultati dintr-o casatorie anterioara)^.

Regimul separatiei de bunuri, configurat prin art. 360-365 Noul Cod Civil, are ca sursa fie conventia matrimoniala incheiata, dupa caz, inainte de casatorie sau in timpul casatoriei fie hotararea judecatoreasca pronuntata la cererea unuia dintre soti atunci cand celalalt sot incheie acte care pun in pericol grav interesele patrimoniale ale familiei, in aceasta din urma ipoteza, desigur, regimul separatiei inlocuieste regimul comunitatii legale sau al comunitatii conventionale.

Esenta acestui tip de organizare este disocierea intereselor de ordin pecuniar ale sotilor.

In principiu, patrimoniile sotilor sunt si raman distincte, atat in componenta activa, cat si in cea pasiva, cu unele puncte de convergenta generate de aplicarea unor corective de sorginte legala sau conventionala.

La nivelul activului patrimonial, fiecare dintre soti este proprietar exclusiv in privinta bunurilor dobandite inainte de casatorie, precum si a celor pe care le dobandeste in nume propriu in timpul casatoriei (art. 360 Noul Cod Civil), iar sub aspectul pasivului patrimonial, niciunul dintre soti nu poate fi tinut de obligatiile nascute din acte "savarsite" de celalalt sot (art. 364 alin. (1) Noul Cod Civil).

Cu toate acestea, impresia de soti pecuniar cu totul straini unul fata de celalalt, este inselatoare: relatiile patrimoniale dintre ei au, intr-adevar, coordonatele dreptului comun in materie de mandat, imbogatire fara justa cauza etc, dar exista si inevitabile jonctiuni, de pilda nimic nu opreste sotii sa dobandeasca bunuri in indiviziune, sa desfasoare activitati lucrative comune, sa fie beneficiarii unor acte juridice cu titlu gratuit prin care, potrivit vointei dispunatorului, sunt gratificati amandoi, ei raspund solidar pentru obligatiile asumate de oricare dintre ei pentru acoperirea cheltuielilor obisnuite ale casatoriei si a celor legate de cresterea si educarea copiilor etc.

Regimul separatiei de bunuri functioneaza dupa reguli ce cultiva in mod pronuntat independenta fiecaruia dintre soti, emblematica acestui tip de organizare matrimoniala. Sub rezerva de a-si indeplini obligatia privind contributia la cheltuielile casatoriei, fiecare isi administreaza, foloseste si dispune de bunurile proprietate exclusiva fara nicio ingerinta din partea celuilalt; cu toate acestea, nu vorbim de puteri discretionare ale fiecaruia dintre soti, pentru ca regula este considerabil atenuata prin mecanismul de cogestiune a unor bunuri instituit prin normele regimului primar imperativ - avem in vedere, indeosebi, prevederile care stabilesc cerinta consimtamantului scris al sotului necontractant pentru valabilitatea oricarui act de dispozitie privitor la drepturile asupra locuintei familiei, precum si asupra bunurilor care "garnisesc" locuinta familiei, chiar daca bunul in discutie ar fi proprietatea exclusiva a unuia dintre soti.

Data fiind separatia de patrimonii, desfacerea, desfiintarea sau incetarea casatoriei ar trebui sa fie lipsita de complicatia lichidarii regimului matrimonial. Nu se intampla asa, traiul comun transcede segmentul personal al relatiilor dintre soti si imprima o oarecare coeziune patrimoniala, variabila ca intensitate in functie de o diversitate de factori, inclusiv durata acestui regim raportat la casatorie, astfel ca dizolvarea regimului separatiei presupune clarificarea legaturilor patrimoniale ce au luat nastere intre soti.

Cu aceste trasaturi, regimul separatiei de bunuri risca sa castige reputatia de regim al neincrederii, al egoismului, aflat la periferia moralitatii. Sa nu ne grabim cu etichetari de acest fel si, mai ales, cu generalizarea aparentelor cu titlu de postulate ale materiei.

Intai de toate, regimul separatiei de bunuri poate fi asumat de soti prin conventie matrimoniala dar, de asemenea, poate fi consecinta hotararii judecatoresti pronuntata la cererea unuia dintre soti pentru motivul ca celalalt sot incheie acte care pun in pericol interesele patrimoniale ale familiei; in aceasta din urma situatie, regimul separatiei inlocuieste un regim de tip comunitar, conventional sau legal, tocmai ca reactie de aparare a intereselor patrimoniale ale fiecaruia dintre soti fata de nesabuinta unuia dintre ei.

Apoi, chiar daca regimul separatiei a fost convenit de soti, inainte de casatorie sau in timpul acesteia, ratiunile optiunii s-ar putea sa nu aiba nimic meschin ci dimpotriva, sa urmareasca protejarea intereselor patrimoniale ale unuia dintre soti fata de riscurile financiare pe care le implica activitatea profesionala a celuilalt, ori a intereselor succesorale ale copiilor proveniti din casatoria (casatoriile) anterioare.

Potrivit dispozitiilor art. 339 din Noul Cod Civil, bunurile dobandite in timpul regimului comunitatii legale de oricare dintre soti sunt de la data dobandirii lor bunuri comune in devalmasie ale sotilor .

Prin alegerea regimului matrimonial al comunitatii legale nu mai trebuie dovedita calitatea de bun comun ca in reglementarea existenta pana la momentul intrarii in vigoare al Noului Cod Civil . Alegerea comunitatii legale este situatia in care legea hotaraste ca bunurile dobandite in timpul casatoriei de catre soti sunt bunuri comune si ca ele au fost dobandite prin contributii egale, prin cote egale.

Regimul matrimonial legal, care se aplica tuturor celor care nu si-au ales un regim matrimonial, ramane unul de comunitate, astfel cum intalnim in majoritatea sistemelor europene de drept.

In noua reglementare, "bunul dobandit inainte de incheierea casatoriei nu mai este considerat si definit a fi eminamente bun propriu, intrucat partile, respectiv sotii, prin conventia lor, pot stabili regimul matrimonial conventional sa cuprinda si bunul sau propriu desi era dobandit inainte de incheierea casatoriei. "

Bunurile proprii ale fiecaruia dintre soti sunt enumerate in art. 340 din Noul Cod Civil, si anume:

• bunuri dobandite prin mostenire legala;
• bunuri de uz personal;
• bunuri destinate exercitarii profesiei unuia dintre soti, daca nu sunt elemente ale unui fond de comert;
• drepturi patrimoniale de proprietate intelectuala asupra creatiile sale si asupra semnelor dinstincte pe care le-a inregistrat;
• bunuri dobandite cu titlu de premiu sau recompense, manuscrisele stiintifice sau literare, schite si proiecte artistice, proiecte de inventii si alte asemenea bunuri, indemnizatia de asigurare si despagubirile pentru prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soti;
• bunurile sume de bani sau orice valori care inlocuiesc un bun propriu;
• bunul dobandit in schimbul acestora;
• fructele bunurilor proprii.

Bunurile proprii reprezinta o exceptia de la regula comunitatii de bunuri iar calitatea de bun propriu trebuie dovedita. Dovada ca un bun este propriu, potrivit art. 343, alin. (2), se poate face intre soti cu orice mijloc de proba. Pentru bunurile dobandite prin mostenire legala, legat sau donatiile, dovada de face in conditiile legii. In materia probatiunii bunurilor proprii, art. 343, alin. (3) instituie o regula noua, in sensul ca pentru bunurile mobile dobandite anterior casatoriei, inainte de incheierea acesteia, se intocmeste un inventar de catre notarul public sau sub semnatura privata, daca partile nu convin altfel.

Document online: Contractul de intretinere Eseu: Conventie civila de prestari servicii

Noutatea adusa de Noul Cod Civil, si anume "facerea inventarului" cu privire la bunurile proprii, este o reglementare benefica, pentru a nu exista confuzie si pentru ca partile sa aiba cunostinta de masa patrimoniala cu care si-au inceput mariajul. Fiecare sos poate dispune si poate administra bunurile proprii fara consimtamantul celuilalt.

Fiecare sot are dreptul de a folosi dreptul comun fara consimtamantul expres al celuilalt sot, daca schimbarea destinatiei bunului comun reclama acordul ambilor soti de a incheia singur act de conservare, de administrare cu privire la oricare dintre bunurile comune, precum si acte de dobandire a bunurilor comune in masura in care interesele sale legale de comunitate de bunuri au fost prejudiciat, printr-un act juridic; sotul care nu a participat la incheierea actului nu poate pretinde decat daune-interese de la celalalt sot, fara a fi afectate drepturile dobandite de tertii de buna-credinta.

In cazul aportarii bunurilor comune in devalmasie, in temeiul art. 349, alin. (2), calitatea de asociat este recunoscuta numai sotului care a aportat bunul comun. Cu toate acestea, partile sociale sau actiunile sunt bunuri comune, iar sotul exercita singur drepturile ce decurg din aceasta calitate si poate realiza singur transferul partilor sociale ori, dupa caz, al actiunilor comune.

Potrivit art. 349, alin. (3), in cazul aportului de bunuri comune in devalmasie, calitatea de asociat poate fi recunoscuta si celuilalt sot, daca acesta si-a exprimat vointa in acest sens.

In cadrul regimul comunitatii legale raspund cu bunurile comune pentru datoriile comune potrivit dispozitiilor art. 351 din Noul Cod Civil, tocmai pentru a evita introducerea vreunei clauze nescrise.

Pentru ca munca prestata este o activitate personala si unica din partea fiecarui individ, legiuitorul a ales sa schimbe regimul posibilitatii executarii veniturilor profesionale sau din munca ale vreunuia dintre soti.

In vederea intretinerii familiei proprii, precum si a evolutiei profesionale, conform contractului colectiv de munca, se obtine o contraprestatie care este prevazuta in reglementarea art. 354 din Noul Cod Civil si stipuleaza ca nu pot fi urmarite veniturile din munca ale unui sot si nici veniturile asimilate ale acestuia pentru datoriile comune asumate de catre celalalt sot cu exceptia situatiilor in care datoriile sunt cauzate de necesitatea acoperirii cheltuielilor obisnuite ale casatoriei si sunt contractate de oricare dintre soti.

Incetarea regimului matrimonial al comunitatii legale ia sfarsit pe mai multe cai, respectiv prin desfacerea casatoriei prin divort, potrivit art. 356 din Noul Cod Civil: fostii soti raman coproprietari in devalmasie asupra bunurilor comune pana la stavilirea cotei-parti ce revine fiecaruia. In caz de lichidare a comunitatii se trece apoi la efectuarea partajului bunurilor comune cu aplicarea prezumtiei de contributie egala la dobandirea acestora.

In caz de partaj cu procedura prevazuta de dispozitiile art. 358 din Noul Cod Civil, fie pe cale amiabila, prin partaj voluntar autentificat de catre un notar public, fie pe cale judecatoreasca in caz de intelegere potrivit art. 370 din Noul Cod Civil ce reglementeaza separatia de bunuri pe timpul casatoriei si are drept schimbare regimul matrimonial din cel al comunitatii legale in cel al separatiei de bunuri.

In caz de deces al unuia dintre soti, potrivit art. 350 din Noul Cod Civil, fiecare sot poate dispune prin legat de partea ce i s-ar cuveni la incetarea casatoriei, din comunitatea de unuri. Sanctiunea nerespectarii regimului conventional consta in nulitatea absoluta, potrivit art. 359 din Noul Cod Civil.

Noul Cod Civil, pe de o parte, a adus cateva modificari acestui regim matrimonial, singurul recunoscut in sistemul nostru de drept inainte de adoptarea Noul Cod Civil, si, pe de alta parte, a precizat cateva aspecte care erau neclare in reglementarea anterioara. Ca si sub imperiul vechii reglementari din Codul familiei, comunitatea legala presupune ca bunurile dobandite in timpul comunitatii legale sunt bunuri comune.

Noul Cod Civil clarifica natura de bun comun a veniturilor din munca si a celor asimilate devenite scadente in timpul comunitatii. Potrivit art. 345 Noul Cod Civil, prezumtia de mandat tacit reciproc opereaza pentru acte de folosinta, conservare, administrare si dobandire a bunurilor comune (cu privire la care opiniile variau sub regimul reglementarii anterioare), precum si pentru actele de dispozitie cu titlu oneros avand ca obiect bunuri comune mobile pentru care legea nu cere formalitati de publicitate.

Consimtamantul expres al ambilor soti este cerut pentru actele de schimbare a destinatiei unui bun comun si pentru actele de instrainare, cu titlu oneros sau gratuit, sau de grevare cu drepturi reale a bunurilor comune, mobile sau imobile, cu cateva exceptii, cum ar fi darurile obisnuite (art. 346 Noul Cod Civil).

Un aspect practic interesant in materia comunitatii legale este cel referitor la regimul juridic al bunurilor aportate la o societate comerciala (art. 348 si 349 Noul Cod Civil). Astfel, sotul care dispune de bunul comun ca aport la o societate, sau pentru dobandirea de parti sociale ori actiuni, trebuie sa obtina consimtamantul scris al celuilalt sot sub sanctiunea anulabilitatii actului.

Cand calitatea de asociat este recunoscuta numai sotului care a aportat bunul comun, partile sociale sau actiunile dobandite sunt bunuri comune; cu toate acestea, cand calitatea de asociat este recunoscuta si celuilalt sot, partile sociale ce revin fiecaruia dintre soti sunt bunuri proprii.

Daca in vechea reglementare din Codul Civil, regula era reprezentata de regimul separatiei de bunuri, potrivit Noului Cod Civil, regimul de drept comun sau regula in materie ramane regimul comunitatii legale. Astfel conditia incheierii de conventii matrimoniale este ceruta numai pentru regimul separatiei de bunuri sau regimul comunitatii conventionale; de asemenea art. 294 prevede ca regimul juridic al comunitatii conventionale se va completa cu dispozitii legale privind regimul comunitatii legale. .
Indiferent de regimul matrimonial pentru care vor opta, viitorii soti vor trebui sa il indice imediat dupa incheierea casatoriei facandu-se in acest sens mentiune pe actul de casatorie, el producand efecte in raporturile dintre soti din ziua incheierii casatoriei, iar fata de terti dupa indeplinirea formalitatilor de publicitate, constand in inscrierea actului de casatorie si, daca este cazul a conventiei matrimoniale intr-un registru special tinut de judecatoria in a carei circumscriptie isi au domiciliul comun sotii.
In ceea ce priveste regimul comunitatii legale, Noul Cod Civil pastreaza elemente din reglementarea in vigoare dar aduce si o serie de modificari, cele mai multe expresie a modificarii contextului social si economic la care se raporteaza reglementarea. .
Astfel, si in noua reglementare in cadrul regimului comunitatii legale coexista trei patrimonii: - patrimoniul propriu sotului, alcatuit din drepturi si obligatii calificate de lege ca fiind proprii; - patrimoniul propriu sotiei, de asemenea alcatuit din drepturi si datorii proprii; - comunitatea, alcatuita dintr-o latura activa (drepturi si bunuri dobandite in timpul casatoriei) si o latura pasiva (datorii calificate de lege ca fiind datorii comune ale sotilor). . Reglementarea noua insa se infatiseaza a fi mai completa decat cea actuala, gasindu-si reglementare expresa a o serie de aspecte cu privire la care in prezent in doctrina si in jurisprudenta opiniile sunt contradictorii in privinta laturii active se remarca mentinerea prezumtiei de comunitate, codul civil statuand ca bunurile dobandite de oricare dintre soti in timpul casatoriei sunt bunuri comune in devalmasie ale sotilor (art. 266).

Avand in vedere faptul ca regimul comunitatii de bunuri este de lege lata regimul matrimonial legal, reglementat de C.fam. (art. 29-36), care a inlocuit fostele art. 1223-1293 C.civ.,

referitoare la "contractul de casatorie si drepturile respective ale sotilor", precum si faptul ca el isi mentine acest statut si in noul Cod civil, o analiza comparativa a celor doua reglementari este necesara pentru a evidentia, pe de o parte, aspectele de continuitate iar, pe de alta parte, imbunatatirile pe care noul Cod civil le aduce acestui regim.

Asa cum va rezulta din prezentarea acestui regim, multe dintre solutiile deja consacrate in doctrina si in jurisprudenta isi vor pastra actualitatea si sub imperiul noului Cod civil.

Cu toate acestea, se poate considera ca prin solutiile mult mai flexibile consacrate de noul Cod civil regimul comunitatii legale de bunuri si-a sporit atractivitatea, devenind un regim matrimonial mult mai adaptat actualelor conditii economice si sociale.

La baza acestui regim, atat in reglementarea cuprinsa in Codul familiei, cat si in reglementarea noului Cod civil, stau urmatoarele principii:

A. Egalitatea dintre soti, consacrata de art. 48 alin. (1) Constitutia, republicata, ca si de art. 1 alin. 4 si art. 25 C.fam, respectiv art. 258 alin. (1) si art. 308 din N.C.civ..

Din principiul egalitatii rezulta ca:

a) bunurile sotilor sunt comune sau proprii, fara a deosebi dupa cum au fost dobandite de barbat sau de femeie;

b) administrarea, folosinta si dispozitia asupra bunurilor comune sunt reglementate astfel incat fiecaruia dintre soti sa i se confere practic aceleasi puteri asupra bunurilor comune;

c) la desfacerea casatoriei prin divort, in cazul desfiintarii sau la incetarea casatoriei, cand se pune problema lichidarii regimului matrimonial si impartirii bunurilor comune nu se poate face nicio discriminare bazata pe sex. Aceasta nu inseamna, insa, ca bunurile se vor imparti intotdeauna in cote egale, deoarece criteriul in raport cu care se va determina cota de proprietate a fiecarui sot din bunurile comune este contributia efectiva pe care fiecare a avut-o la dobandirea si conservarea acestor bunuri.

B. Reglementarea raporturilor patrimoniale dintre soti s-a facut in ideea ca acestea nu au o existenta de sine statatoare, ci sunt subordonate raporturilor personale dintre soti. Comunitatea de bunuri a fost reglementata ca o masa de bunuri afectata realizarii sarcinilor casatoriei.

C. Munca femeii, depusa in gospodarie si pentru educarea copiilor, constituie o contributie la dobandirea bunurilor comune. Aceasta solutie a fost instituita in practica judecatoreasca chiar inainte de adoptarea Codului familiei, sub imperiul Constitutiei din 1948, care a consacrat principiul egalitatii dintre sexe, cand s-a decis ca, desi sotii erau casatoriti sub imperiul separatiei de patrimonii, bunurile dobandite in timpul casatoriei erau bunuri proprietate comuna, chiar daca erau dobandite doar de barbat, data fiind aceasta contributie "indirecta" a femeii. Acest principiu s-a

mentinut si sub imperiul Codului familiei, desi nu a fost prevazut expres ca atare.

In lumina egalitatii in drepturi a sotilor, acest principiu trebuie reformulat, in sensul ca munca oricaruia dintre soti - si nu numai a femeii - in gospodarie si pentru educarea copiilor

constituie o contributie la dobandirea bunurilor comune.

Noul Cod civil consacra expres solutia in sensul ca "Munca oricaruia dintre soti in gospodarie si pentru cresterea copiilor reprezinta o contributie la cheltuielile casatoriei" (art.326) si, prin aceasta, o contributie indirecta la dobandirea bunurilor comune.

Daca la nivelul principiilor se remarca o deplina identitate intre cele doua reglementari, la nivelul trasaturilor exista si unele deosebiri semnificative determinate de viziunea pluralista pe care

legiuitorul a avut-o in aceasta materie, prin instituirea libertatii de a incheia conventii matrimoniale.

Din punctul de vedere al structurii, regimul comunitatii legale a fost si ramane un regim de comunitate partiala , deoarece:

a) In ceea ce priveste bunurile, sotii au, potrivit Codului familiei, doua categorii de bunuri: comune (art. 30 C.fam.) si proprii (art. 31 C.fam.). Asupra bunurilor comune sotii au un drept de proprietate in devalmasie ("de-a valma"), care se caracterizeaza prin aceea ca nici dreptul nu este divizat pe coteparti si nici bunul nu este impartit in materialitatea sa. Regula este ca bunurile sunt comune (art. 30 alin. (1) C.fam.), iar exceptia ca anumite categorii de bunuri sunt proprii (art. 31 C.fam).       Este, deci, un regim precumpanitor de comunitate, in care separatia de bunuri are un caracter limitat, subsidiar.

Aceeasi structura se mentine si in noul Cod civil, prin reglementarea bunurilor comune (art.339) si a bunurilor proprii (art. 340).

b) In ceea ce priveste datoriile, sotii au, de asemenea, doua categorii de datorii: comune (art. 32 C.fam.) si proprii (art. 33 C.fam.). Principiul instituit in Codul familiei este, insa, invers decat acela aplicabil in cazul bunurilor, pentru ca, de regula, datoriile fiecarui sot sunt proprii, iar comune sunt numai categoriile de datorii expres prevazute de lege.

Noul Cod civil reglementeaza, de asemenea, datoriile comune (art. 351), precum si raspunderea sotilor pentru aceste datorii (art. 352 si art. 353). Datoriile care nu sunt comune sunt proprii.

Regimul matrimonial reglementat de Codul familiei este legal, unic, obligatoriu si imutabil, incompatibil cu vreun regim matrimonial conventional si imposibil de modificat sau inlocuit in timpul casatoriei.

Aceste trasaturi decurg din prevederile art. 30 alin. (2) C.fam. Astfel, dupa ce alin. (1) al textului prevede ca "bunurile dobandite in timpul casatoriei, de oricare dintre soti, sunt, de la data dobandirii lor, bunuri comune ale sotilor", alin. (2) dispune: "Orice conventie contrara este nula."

In schimb, regimul comunitatii legale reglementat de noul Codul civil, desi isi mentine caracterul legal, dobandeste un caracter flexibil si mutabil. Caracterul imperativ al comunitatii legale de bunuri se mentine, in anumite limite, fiind vizibil atenuat de posibilitatea incheierii conventiilor matrimoniale, astfel incat se poate vorbi de temperarea caracterului imperativ al acestui

regim.

Patrimoniul fiecarei persoane cuprinde drepturi (activul patrimonial) si obligatii (pasivul patrimonial). Aceasta structura este pe deplin aplicabila patrimoniului fiecarui sot, in care se regasesc atat drepturile asupra bunurilor comune si asupra bunurilor proprii, cat si datoriile: comune si proprii. Putem spune, asadar, ca activul matrimonial cuprinde bunurile comune ale sotilor si bunurile proprii ale fiecaruia dintre soti, iar pasivul matrimonial cuprinde datoriile comune ale sotilor, precum si datoriile proprii ale fiecaruia dintre ei.

Potrivit art. 30 alin. (1) C. fam, "Bunurile dobandite in timpul casatoriei, de oricare dintre soti, sunt, de la data dobandirii lor, bunuri comune ale sotilor." In mod similar, potrivit art. 339 din N.C.civ., "Bunurile dobandite in timpul regimului comunitatii legale de oricare dintre soti sunt, de la data dobandirii lor, bunuri comune in devalmasie ale sotilor."

Dupa cum se poate lesne observa, deosebirea principala dintre cele doua texte consta in faptul ca textul din noul Cod civil califica in mod expres proprietatea comuna a sotilor ca

fiind una in devalmasie. Astfel, art. 667-668 din N.C.civ. Reglementeaza proprietatea comuna in devalmasie. Potrivit art. 667, "Exista proprietate in devalmasie atunci cand, prin efectul legii sau in temeiul unui act juridic, dreptul de proprietate apartine concomitent mai multor persoane fara ca vreuna dintre acestea sa fie titularul unei cote-parti determinate din dreptul de proprietate asupra bunului sau bunurilor comune."

Evident, proprietatea devalmasa a sotilor are ca izvor legea, care leaga de efectul casatoriei regimul matrimonial al comunitatii de bunuri, ca regim legal.

De asemenea, art. 668 prevede ca: "(1) Daca se naste prin efectul legii, proprietatea in devalmasie este supusa dispozitiilor acelei legi care se completeaza, in mod corespunzator, cu cele

privind regimul comunitatii legale.

(2) In cazul in care izvorul proprietatii in devalmasie este un act juridic, dispozitiile privitoare la regimul comunitatii legale se aplica in mod corespunzator."

In timpul casatoriei, proprietatea devalmasa a sotilor estesupusa regulilor specifice regimului matrimonial al comunitatii de bunuri.

Prin urmare, regimul comunitatii legale de bunuri a sotilor a fost considerat de legiuitor regimul de drept comun in materia proprietatii devalmase a sotilor.

Sub imperiul Codului familiei, un bun este comun daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:

a) este dobandit de oricare dintre soti in timpul casatoriei;

si

b) nu face parte dintre categoriile de bunuri proprii prevazute ca atare de art. 31 C. fam.

Pentru calificarea unui bun ca fiind comun, contributia efectiva a fiecarui sot la dobandirea lui nu este o conditie esentiala, deoarece aceasta contributie este presupusa de lege, prin insusi faptul instituirii comunitatii legale de bunuri.

Contributia directa sau indirecta a fiecarui sot intereseaza, insa, in momentul in care se pune problema determinarii cotelor-parti care se cuvin fiecarui sot, in cazul impartirii bunurilor comune.

Aceste conditii pentru calificarea unui bun ca fiind comun se mentin si sub imperiul noului Cod civil, cu precizarea ca art. 339, spre deosebire de art. 30 alin. (1) C.fam., nu mai are

in vedere dobandirea bunului in timpul casatoriei, ci "in timpul regimului comunitatii legale" Aceasta se explica prin faptul ca, desi comunitatea legala de bunuri are vocatia de a se aplica pe toata durata casatoriei, este posibil ca existenta in timp a acesteia sa nu coincida intotdeauna cu durata casatoriei. Astfel, este posibil ca sotii sa modifice regimul matrimonial in timpul casatoriei si sa opteze pentru un regim conventional, dupa cum este posibil ca sotii sa se casatoreasca sub imperiul unui regim conventional pe care sa-l inlocuiasca in timpul casatoriei cu regimul comunitatii legale.

Referitor la bunurile dobandite de soti in timpul separatiei lor in fapt, se mentine solutia consacrata in doctrina si in jurisprudenta, in sensul ca acestea sunt bunuri comune, pentru urmatoarele argumente:

a) separatia in fapt nu atrage dupa sine incetarea sau desfacerea casatoriei, deci bunurile trebuie considerate ca fiind dobandite in timpul casatoriei;

b) legea nu contine nici o derogare in privinta acestor bunuri;

c) daca nu s-ar da o asemenea solutie, ar insemna ca sotii ar avea posibilitatea sa schimbe regimul matrimonial, separandu-se in fapt inainte de dobandirea anumitor bunuri si determinand, pe aceasta cale, un alt regim juridic al acelor bunuri decat cel prevazut de lege.

Cu toate acestea, separatia in fapt a sotilor prezinta interes in ceea ce priveste contributia fiecarui sot la dobandirea bunurilor comune.

In sfarsit, daca sunt bunuri comune numai bunurile dobandite in timpul casatoriei, rezulta - per a contrario - ca bunurile dobandite de catre concubini, deci "in afara casatoriei" nu sunt bunuri comune.

Intr-adevar, regimul comunitatii de bunuri nu se aplica concubinilor, care sunt supusi dreptului comun in ceea ce priveste raporturile juridice patrimoniale dintre ei.

Potrivit art. 30 alin. (3) C.fam., "calitatea de bun comun nu trebuie dovedita". Textul instituie, astfel, prezumtia de comunitate, cu privire la care se impun urmatoarele precizari:

a) prezumtia de comunitate, fiind un mijloc de proba, nu se confunda cu comunitatea de bunuri. Potrivit acestei prezumtii, orice bun dobandit in timpul casatoriei de oricare dintre soti este bun comun, fara a fi nevoie sa se faca dovada ca bunul a fost dobandit prin contributia ambilor soti;

b) prezumtia de comunitate este relativa, in sensul ca se poate face dovada contrara, si anume ca bunul nu este comun, ci este propriu, adica se incadreaza in una din categoriile de bunuri prevazute de art. 31 C.fam.

Solutia a fost conservata in noul Cod civil. Potrivit art. 343 alin. (1), "Calitatea de bun comun nu trebuie sa fie dovedita."

In contextul regimului matrimonial de comunitate partiala, reglementat de Codul familiei, bunurile proprii ale sotilor au o serie de caracteristici, determinate de viziunea legiuitorului din 1954, care a prevazut un regim de favoare pentru bunurile comune si unul restrictiv pentru bunurile proprii.

Bunurile proprii reprezinta o exceptie de la comunitatea de bunuri, in sensul ca anumite categorii de bunuri, desi sunt dobandite in timpul casatoriei, nu sunt bunuri comune, ci legiuitorul le-a considerat bunuri proprii, avand in vedere cateva criterii: legatura stransa pe care acestea o au cu sotul care le-a dobandit, afectatiunea bunului sau subrogatia reala. Categoriile de bunuri proprii sunt expres si limitativ prevazute de lege.

Aceste caracteristici ale bunurilor proprii se mentin si in reglementarea cuprinsa in noul Cod civil.