Ratiunea
reglementarii raspunderii civile a magistratilor
Majoritatea statelor
democratice consacra dispozitii speciale privitoare la repararea
pagubelor produse ca urmare a savarsirii unor erori judiciare.
Intr-un stat democratic nimeni nu poate fi exonerat de raspundere pentru
faptele comise in exercitiul unei functii publice, iar
judecatorul nu poate face exceptie de la aceasta regula.
Avand in vedere puterile
aproape exorbitante pe care judecatorul le are, daca acestea ar putea
fi exercitate in afara oricarui control, iar raspunderea pentru
consecintele lor nu ar putea fi niciodata angajata,
judecatorul s-ar transforma intr-un monarh absolut caruia nimeni
si niciodata nu i-ar putea cere socoteala. Un stat democratic nu
poate tolera un asemenea personaj-cheie neresponsabil. Conform art. 16 din
Constitutie "nimeni nu este mai presus de lege", ceea ce inseamna
ca nici judecatorul nu este exonerat de raspundere atunci cand
incalca legea, in exercitarea atributiilor sale. Raspunderea
juridica a judecatorului reprezinta exceptia, ea putand fi
angajata doar in cazurile in care legea o permite in mod expres. De
obicei, hotararile judecatoresti au un caracter impersonal, ceea
ce inseamna ca nu pot fi imputate unei anumite persoane. De asemenea,
colegialitatea, compunerea completului de judecata din mai multi
judecatori si secretul deliberarii fac ca hotararea sa
apara ca o expresie a unei autoritati impersonale, pentru care este
dificil de stabilit culpe si de imputat responsabilitati. In
cazul judecatorului unic, acesta isi asuma in mod precis
raspunderea pentru hotararea pe care o pronunta. Trebuie
conciliata nevoia de a pastra si garanta
particularitatile pozitiei judecatorului cu exigenta
de a nu tolera imunitati sau privilegii in ceea ce-l priveste.
Oricat de importanta ar fi misiunea judecatorilor si garantarea
independentei lor, prin protejarea fata de orice constrangere
care ar risca sa afecteze caracterul liber al hotararilor
judecatoresti, nu se poate ignora faptul ca justitia
umana este impartita de oameni, supusi greselii
si ca societatea este datoare sa se apere impotriva unor
asemenea greseli. Acest lucru se poate realiza prin supunerea lor la
reguli pentru ca caror incalcare sa le poate fi
angajata raspunderea juridica. Judecatorul nu poate fi lasat la
discretia justitiabililor, deoarece acestia pierzand procesul, ar
putea promova actiuni civile impotriva magistratilor din spirit de
sicana sau din alte motive. In plus, in practica pot interveni
situatii in care lipsa raspunderii civile ar fi greu de justificat.
De exemplu, in cazul condamnarii unui judecator pentru o fapta
in legatura cu un litigiu civil, in ipoteza in care prejudiciul nu
mai poate fi recuperat(decesul debitorului si lipsa mostenitorilor).
Prin urmare, ar fi normal ca efectele negative ale unei conduite
frauduloase a judecatorului sa fie suportate de catre el. De
asemenea, se pot produce prejudicii fie din cauza unor erori de judecata,
fie din cauza unei functionari defectuase a serviciului public care este
justitia. Ar fi inechitabil ca ele sa ramana nereparate, sa
se localizeze definitiv in patrimoniul celor care le-au suportat.
O ipoteza de
necorespunzatoare functionare a serviciului public de justitie
este aceea in care prejudiciile ar fi consecinta directa a unei erori
judiciare, a unei culpe imputabile judecatorului.
In literatura de specialitate, a fost exprimat
punctul de vedere conform caruia in
lipsa unei reglementari speciale privind raspunderea civila a
judecatorului, acesta ar putea fi actionat direct de persoana care se
considera prejudiciata de hotararea pronuntata, in
conditiile dreptului comun al raspunderii civile delictuale, deoarece
fara a exista o dispozitie expresa care sa-i excepteze
de la aplicarea regulilor generale ale raspunderii civile, excluderea
judecatorilor de la incidenta lor ar fi lipsita de temei legal.
Chiar daca prejudiciul apare in legatura cu un act
jurisdictional emis de judecator in exercitarea atributiilor cu
care a fost investit, angajarea raspunderii delictuale nu ar putea fi
inlaturata pentru motivul ca acesta nu este un fapt ilicit
delictual. Normele raspunderii civile delictuale, sanctionand
nerespectarea unor reguli generale sunt aplicabile intotdeauna cand exista
un prejudiciu de reparat si nu sunt prevazute dispozitii
speciale pentru remedierea lui, chiar si in cazul unor prejudicii derivate
din anularea unor acte juridice. Insa, aplicarea dreptului comun in
materie, posibilitatea unei actiuni directe promovata de persoana ce
se considera pagubita impotriva judecatorului reprezinta o
amenintare la adresa statutului si a pozitiei acestuia. In plus,
posibilitatea angajarii raspunderii judecatorului pentru cea mai
usoara culpa este de natura sa destabilizeze
activitatea justitiei prin reluarea proceselor definitiv judecate, fapt ce
ar afecta inclusiv principiul independentei judecatorilor.
In acest context, putea raspunde civil magistratul
in situatia de exceptie prevazuta in art. 507 de Codul de
procedura penala. Mai exista o reglementare legala privitoare la
raspunderea civila a magistratilor in cazul in care statul roman
isi exercita dreptul de regres pentru paguba suferita ca urmare
a obligarii sale la despagubiri prin hotarare a C.E.D.O. sau
prin conventia de rezolvare de cale amiabila. In acest sens erau
dispozitiile art. 12 alin. 3 din Ordonanta de Guvern nr. 94/1999, dar
aceasta raspundere nu era aplicabila efectiv, deoarece se
prevedea ca "raspunderea civila a magistratilor se
stabileste in conditiile care vor fi reglementate prin Legea pentru
organizarea judecatoreasca", insa aceasta lege nu
reglementa raspunderea civila a magistratilor.
Problema raspunderii civile pentru erori
judiciare a format obiect de preocupare in literatura de specialitate,
formulandu-se propuneri semnificative de reglementare a materiei.
Pentru prima data, prin revizuirea Constitutie
ce a avut loc in anul 2003, s-a introdus o prevedere privind raspunderea
magistratilor. Astfel, art. 52, alin. 3, teza a II-a stabilea: "Raspunderea
statului este stabilita in conditiile legii si nu inlatura
raspunderea magistratilor care si-au exercitat functia cu
rea-credinta sau grava neglijenta."
Prevederile constitutionale au fost
dezvoltate prin legi speciale, mai ales prin Legea nr. 303/2004 privind
statutul magistratilor.
Raspunderea patrimoniala a
magistratilor are un caracter subsidiar si se poate angaja doar
daca magistratul a actionat cu rea-credinta sau din
grava neglijenta, deci numai pentru erorile savarsite cu
un anumit grad de vinovatie. Dispozitiile privind raspunderea
civila a judecatorilor si a procurorilor se vor aplica si
magistratilor-asistenti, chiar daca Legea 303/2004 nu prevede
expres acest lucru.
