Dreptul francez

Dreptul francez

In avantaiul regimurilor matrimoniale alternative pe care legiuitorul francez le pune la dispozitia sotilor figureaza si regimul separatiei de bunuri, reglementat de art 1536-1543 Codul civil francez.

Sursa acestui regim nu este insa intotdeauna de natura contractuala: in situatii de criza conjugala, regimul poate fi impus pe cale judiciara, la solicitarea unuia dintre soti, atunci cand interesele acestuia sunt periclitate prin mentinerea comunitatii de bunuri (art. 1443 Codul civil francez); de asemenea, separatia de bunuri este consecinta necesara a pronuntarii separatiei de corp (art. 302 Codul civil francez).

Separatia patrimoniilor

Principiul separatist, esenta insasi a regimului examinat, antreneaza o disociere a intereselor pecuniare ale soților care se manifesta atat la nivelul activului patrimonial, cat si in privinta pasivului. Dar cum titularii acestor patrimonii sunt soti, iar nu persoane straine una fata de alta, inevitabil o serie ele dificultati se ivesc pe plan probatoriu.

Separatia activului

In principiu, fiecare din soti conserva proprietatea exclusiva a bunurilor sale prezente si a celor pe care le dobandeste in timpul casatoriei (inclusiv a veniturilor si economiilor sale). Spre deosebire de regimul comunitatii, in cazul separatiei de bunuri caracterul oneros sau gratuit al dobandirii nu prezinta nicio relevanta pentru determinarea naturii juridice a bunului respectiv.

O alta diferenta notabila prin raportare la regimurile de tip comunitar: separatia de bunuri se caracterizeaza prin absenta unei mase comune, neexistand decat doua patrimonii, in principiu independente.

Suprapunerea, fie si partiala, a raporturilor conjugale determina importante adaptari ale principiului mai sus enuntat.

Separatia pasivului

Independenta sotilor se regaseste si la nivelul laturii pasive a patrimoniului: fiecare dintre soti este tinut de "datoriile nascute in persoana sa inainte sau in timpul casatoriei" - art. 1536 alin. 2 C. civ. fr. Acest principiu al independentei comporta totusi mai multe exceptii, dupa cum urmeaza[1]:

- sotii raspund solidar pentru datoriile menajere, in conditiile dispozitiilor art. 220 C. civ. fr.;

- potrivit art. 1537 C. civ. fr., sotii sunt tinuti sa contribuie la sarcinile casatoriei conform stipulatiilor continute in contractul de casatorie, iar in lipsa acestor clauze, in proportia determinata de art. 214 (asadar, in raport cu mijloacele fiecaruia);

- sotii pot decide sa raspunda solidar pentru anumite categorii de obligatii asumate impreuna sau de unui dintre ei, solidaritate care, potrivit dreptului comun, trebuie sa fie dovedita;

un sot este angajat de datoriile contractate de celalalt sot caruia i-a dat mandat de a-i gera bunurile personale, mandatul putand fi nu doar expres, ci si tacit;

Document online: Contractul de intretinere Eseu: Conventie civila de prestari servicii

in conditiile in care sotilor le este permis sa constituie in mod liber o societate comerciala, raspunderea lor poate fi angajata in mod solidar in cazul acelor tipuri de societate in care asociatii sunt solidar tinuti pentru datoriile societare.

Gestiunea bunurilor

Independenta sotilor in exercitarea gestiunii bunurilor personale reprezinta esenta insasi a regimului separatiei: sub rezerva indeplinirii obligatiei ce-i incumba cu privire la suportarea sarcinilor casatoriei, fiecare dintre soti administreaza, foloseste si dispune in mod discretionar de bunurile proprietate exclusiva - art. 1536 alin. 1 C. civ. Fr

Lichidarea regimului

In teorie, dizolvarea regimului separatiei nu ar trebui sa implice o lichidare propriu-zisa a acestuia, in conditiile in care nu exista o masa de bunuri comune. In realitate, situatia este desigur mult mai complexa[2], comunitatea de viata a sotilor conducand la o intrepatrundere mai mult sau mai putin pronuntata a intereselor pecuniare; ori, toate aceste intersectari de natura patrimoniala ale sotilor reclama o clarificare, o "reglare de conturi," chiar si in cazul celui mai individualist dintre regimuri.

Operatiunea de lichidare a regimului separatiei, in acceptiunea specifica asociata acestui tip de regim, nu determina in principiu activarea niciunui mecanism original, aplicandu-se, dupa caz, fie dreptul comun (indiviziunea, imbogatirea fara justa cauza, dreptul obligatiilor etc), fie unele reguli imprumutate clin sfera regimului de comunitate.

Astfel, partajul eventualelor bunuri indivize se realizeaza potrivit dreptului comun, art. 1542 C. civ. fr. facand trimitere la regulile aplicabile in privinta partajului succesoral. O exceptie notabila vizeaza atribuirea preferentiala: in caz de divort ori separatie de corp, ea nu opereaza niciodata ope logis, conform celor prevazute de art. 1542 alin. 2 teza a Ii-a. Jurisprudenta a statuat ca aceste reguli derogatorii de la dreptul comun in materie de partaj se aplica si atunci cand partajul intervine in timpul casatoriei, elementul decisiv tinand de natura familiala a indiviziuni.

De asemenea, regimul juridic al creantelor intre soti este guvernat in principiu de dreptul comun al obligatiilor, ceea ce permite, spre exemplu, recurgerea la mecanismul compensatiei.             Totusi, calitatea speciala a subiectelor raportului obligational, respectiv aceea de soti, iar nu de persoane straine una fata de cealalta, imprima materiei o anumita particularitate. In conditiile in care intre soti exista de regula o imposibilitate morala de a stipula o clauza de indexare, soțul creditor ar avea de suportat inconvenientele aplicarii principiului nominalismului monetar.

Preocupat de protejarea intereselor pecuniare ale acestui sot, legiuitorul anului 1985 a transplantat in materia separatiei de bunuri solutiile care guverneaza creantele intre soti sub imperiul regimului comunitatii. Din trimiterea pe care art. 1543 C. civ. fr. o face la dispozitiile            art. 1479 rezulta ca ori de cate ori un sot a finantat achizitia, conservarea ori imbunatatirea unui bun personal al celuilalt sot, valoarea creantei va fi determinata in functie de profitul subzistent.

Combinarea separatiei de bunuri cu o societate de achizitii

Desi posibilitatea combinarii separatiei de bunuri cu o societate de achizitii nu este expres prevazuta, neindoielnic, in temeiul principiului libertatii conventiilor matrimoniale, caracterul licit al unei astfel de clauze nu poate fi pus la indoiala.

Principalul efect al stipulatiei este acela de a crea, in cadrul acestui regim mixt, doua categorii de bunuri: bunurile personale (care cuprind in special bunurile prezente si ceie dobandite cu titlu gratuit in timpul regimului) si achizitiile (in mod esential bunurile dobandite cu titlu oneros de-a lungul functionarii acestui regim). In vreme ce prima categorie de bunuri este supusa regulilor separatiei, achizitiile sunt guvernate, in lipsa unei conventii contrare, de dispozitiile care configureaza regimul comunitatii legale. Aceeasi disociere urmeaza a fi respectata si in privinta gestiunii, disolutiei, lichidarii si partajarii celor doua categorii de bunuri.

Stipularea unei asemenea clauze a pierdut considerabil din importanta in conditiile in care, pe de o parte, regimul comunitatii legale asigura independenta si egalitatea sotilor in gestiunea bunurilor, iar, pe de alta parte, incepand din anul 1985, printre modelele puse la dispozitia sotilor figureaza si participarea la achizitii, care permite atingerea aceluiasi rezultat ca si regimul mixt analizat, utilizand insa instrumente diferite. Aplicarea distributiva a regulilor separatiei si ale comunitatii nu ridica in general probleme deosebite, atata timp cat bunurile considerate drept achizitii sunt precis delimitate in cuprinsul conventiei matrimoniale.

Separatia de bunuri asortata cu o societate de achizitii poate comporta clauze diverse, acoperind o plaja larga de combinatii intre separatia de bunuri si comunitate.