Raspunderea administrativ- contraventionala

Raspunderea administrativ- contraventionala

1. Evolutia legislatiei in materie si aspecte de drept comparat

Domeniul contraventiilor constituie fara indoiala un domeniu cu implicatii din cele mai profunde si mai complexe in viata de zi cu zi a cetatenilor si implicit, in practica administrativa a autoritatilor cu atributii in materie.

In pofida semnificatiei sociale evidente, legislatia romaneasca in domeniul contraventiilor, intelegand prin aceasta o reglementare cadru, alte acte normative speciale precum si acte normative care contin unele dispozitii in materie este departe de a fi cristalizata, sistematizata si de a fi conturat un punct de vedere unitar in problema fundamentala a clarificarii naturii juridice a contraventiei si raspunderii contraventionale.

La origine, in Romania, ca si in majoritatea statelor occidentale, materia contraventiilor a avut o natura penala, ilicitul contraventional fiind consacrat de legislatia penala in cadrul impartirii tripartite a ilicitului penal in: crime, delicte si contraventii.

In statele occidentale, consacrarea ilicitului contraventional ca ilicit penal cu cel mai mic grad de pericol social a constituit o regula, mentinandu-se in mod constant si in prezent. In mod exceptional s-a admis ca unele contraventii sa fie stabilite si prin regulamente sau ordonante emise de organele administrative, respectiv, cele politienesti, cum este cazul contraventiilor privind circulatia pe drumurile publice, in Franta.

O diviziune tripartita a ilicitului penal in tara noastra a fost prevazuta incepand cu Regulamentele Organice iar Condica Criminala din 1841 si Codicele penal Stirbei din 1850 imparteau infractiunile in trei categorii: abateri, vini si crime. Codul Calimach a consacrat o diviziune bipartita a infractiunilor, fara insa a se retine termenul de contraventie, la fel ca in reglementarile ce consacrasera o viziune tripartita.

Codul penal roman din 1865 a prevazut contraventia chiar in art.1 care delimita faptele penale in contraventii, delicte si crime, dupa criteriul sanctiunii aplicate. Dupa modelul Codului penal francez din 1810, contraventia era privita ca : "Infractiunea pe care legea o pedepseste cu: inchisoare politieneasca si cu amenda

Din prevederile Codului s-au conturat elementele definitorii ale regimului juridic aplicabil raspunderii pentru contraventii. In principiu, contraventiile fie ca rezultau dintr-o lege speciala, fie ca rezultau din Codul penal erau fapte savarsite fara intentie; persoanele morale (juridice) nu puteau fi sanctionate contraventional, ci doar supuse unor despagubiri civile; tentativa la contraventii nu se pedepsea, contraventiilor li se aplicau circumstante atenuante si cauze de exonerare de raspundere, indeosebi forta majora, iar pedepsele pentru contraventii erau inchisoarea de la 1 la 15 zile si amenda de la 5 la 25 de lei.

Codul penal roman din 1936 mentine prevederile Codului penal roman din 1865 cu privire la contraventii, aducand un plus de precizari pe linia definirii acestora.

Astfel, pedepsele erau impartite in trei clase si anume: pedepse pentru crime, pedepse pentru delicte si pedepse pentru contraventii, corespunzator celor trei categorii de infractiuni: crime, delicte si contraventii. Pedepsele pentru contraventii erau: inchisoarea politieneasca de la o zi la o luna si amenda de la 50 la 1500 de lei.

Dupa anul 1950, in fostele tari socialiste, printre care si Romania, a fost declansat un proces de dezincriminare a contraventiilor, care fiind scoase din sfera ilicitului penal au fost calificate ca fiind abateri de natura administrativa.

Decretul 184/1954 pentru reglementarea sanctionarii contraventiilor a abrogat dispozitiile din Codul penal si din legile speciale privind stabilirea si sanctionarea faptelor ce constituie contraventii, contraventiile fiind scoase din sfera faptelor penale si fiind trecute in sfera abaterilor cu caracter administrativ.

Natura administrativa a contraventiei si implicit a raspunderii pe care o atrage savarsirea acesteia, rezulta fie din calificarile exprese facute de legiuitor, fie din cercetarea regimului juridic aplicabil.

Sub aspectul modului de reglementare a contraventiei in tarile in care ea a fost dezincriminata s-au conturat doua mari sisteme:

Sistemul unei legi cadru in materie, lege care sa prevada regulile principale de stabilire si sanctionare a contraventiilor, urmand ca faptele ce constituiau contraventii sa fie enumerate in alte acte normative inclusiv legi, cum s-a intamplat in Bulgaria, in fosta Republica Democrata Germana si in Romania.

Sistemul unui Cod contraventional care sa contina pe langa dreptul comun in materie si principalele contraventii cu sanctiunile aplicabile acestora, cum a fost cazul Poloniei sau Ungariei.

Decretul nr. 184/1954 a stabilit regulile principale privind constatarea contraventiei, aplicarea sanctiunii, exercitarea cailor de atac si executarea sanctiunii. Spre deosebire de reglementarea anterioara in materie, Decretul 184/1954 a admis si posibilitatea sanctionarii organizatiilor socialiste ca persoane juridice, in cazurile prevazute de lege sau de alte acte normative.

Prin Decretul 184/1954 s-a stabilit ca sanctiunea amenzii are un caracter administrativ si nu mai poate fi transformata in pedeapsa privativa de libertate; alaturi de amenda, tot ca sanctiune principala s-a instituit avertismentul, mentinandu-se si sanctiunea confiscarii, fie ca sanctiune complementara, fie ca o masura de siguranta.

In plus, s-a precizat expres ca, dispozitiile sale nu se aplica contraventiilor din domeniul vamal sau fiscal.

Contraventiile fiind scoase deci din campul faptelor penale si trecute in cel al abaterilor administrative, stiinta dreptului administrativ a preluat institutia raspunderii contraventionale din sfera dreptului penal, calificand-o expres ca fiind o raspundere administrativa.

In timp insa, sanctiunea contraventionala, fara a inceta sa fie o sanctiune specifica dreptului administrativ, a evoluat si ca o garantie a respectarii altor categorii de norme juridice, cu exceptia celor penale.

Fata de organizarea statala specifica acelei epoci, stabilirea si sanctionarea contraventiilor era prevazuta ca putand fi realizata atat prin lege, cat si prin acte normative ale organelor centrale ori locale ale administratiei de stat, precum si prin hotarari ale organelor locale ale puterii de stat.

Legea nr.32/1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor prin care s-a urmarit perfectionarea reglementarii in domeniu, abrogandu-se Decretul 184/1954, a avut drept scop, dupa cum se precizeaza chiar in expunerea sa de motive, intarirea legalitatii, reducerea numarului de acte normative care prevedeau contraventii precum si stabilirea mai judicioasa a faptelor pentru care autorul urma sa fie tras la raspundere administrativa.

Desi noua reglementare s-a dorit "un indrumar juridic general" al normativitatii contraventionale speciale, ea a avut un caracter prea sintetic pentru a putea ordona un fenomen legislativ atat de complex si de dinamic.

Legea nr.32/1968 cuprindea regulile generale in baza carora anumite abateri de la normele de drept puteau fi considerate contraventii, stabilind totodata natura si limitele constrangerii de stat ce putea fi folosita pentru sanctionarea si prevenirea lor.

Paradoxal insa, fata de intentia declarata de reducere a  numarului actelor normative care prevedeau contraventii, ca urmare a restrangerii treptate a sferei ilicitului penal, dupa 1968, sfera ilicitului contraventional a crescut considerabil, ajungandu-se la un numar impresionant de reglementari ce contineau dispozitii referitoare la contraventii.

In timp, alaturi de Legea nr.32/1968 care constituia dreptul comun in materie s-au adoptat si alte acte normative care au stabilit regimuri derogatorii, cel mai important fiind Decretul nr.153/1970 pentru stabilirea si sanctionarea unor contraventii privind regulile de convietuire sociala, ordinea si linistea publica.

Dupa anul 1990 acest decret a fost inlocuit cu Legea nr.61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, republicata, act normativ care a reglementat procedura aplicarii sanctiunii inchisorii contraventionale, pana la desfiintarea acesteia, ca urmare a revizuirii Constitutiei, in octombrie 2003.

Dupa decembrie 1989, in conditiile unui nou regim constitutional si deci a unor noi realitati social-politice si economice, Legea nr.32/1968 a fost modificata si partial abrogata prin Ordonanta Guvernului nr.12/1994 (aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.65/1994), si completata cu Legea nr.97/1998.

Unele acte normative speciale, adoptate dupa decembrie 1989 au prevazut derogari de la dispozitiile Legii nr.32/1968, iar altele au stabilit rezerve la anumite dispozitii ale acesteia. De asemenea, unele din dispozitiile Legii au fost dupa caz, abrogate sau implicit modificate prin intrarea in vigoare a Constitutiei din 1991.

Fara a fi complet abandonata, ideea unui Cod al contraventiilor, dupa decembrie 1989 nu a reprezentat un obiectiv legislativ prioritar al tranzitiei.

Fata de permanenta mobilitate legislativa, in absenta unei viziuni unitare si sistematizate in domeniu, in doctrina s-a mai apreciat ca, atat in trecut cat si in prezent (inainte de adoptarea actualei reglementari din 2001), "legiferarea nu a beneficiat si nu beneficiaza de concepte juridice clare, stiintific fundamentate, care sa permita definirea unor principii in aceasta materie si care sa impiedice abordari conjuncturale, derogari nejustificate si practici neuniforme sau chiar contradictorii".

In plus, fata de multitudinea de acte normative privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor, adoptate in cei peste 30 de ani de aplicare a legii cadru in materie, teoria si practica in domeniu s-au confruntat cu numeroase probleme controversate.

Prin urmare, s-a concluzionat in doctrina, cerinta primordiala a unei noi reglementari in materie, consta in reabilitarea principiilor de Drept in abordarea fenomenului contraventional, definirea stiintifica a conceptelor esentiale ale raspunderii contraventionale si instituirea unui statut autonom al acestei forme de raspundere.

Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, adoptata in baza art.1 pct.IV.9 din Legea nr.324/2001 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante reprezinta la ora actuala, dreptul comun in materie, ea abrogand expres Legea nr.32/1968 cu modificarile si completarile ulterioare.

Ulterior, Ordonanta Guvernului nr.2/2001 a fost aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.180/2002, fiind modificata si completata apoi si prin alte acte normative, inclusiv, ca urmare a unor Decizii ale Curtii Constitutionale.

Desi aceasta reglementare a transat unele din problemele esentiale mai sus evocate, in altele, s-a apreciat in doctrina, ea a ramas la jumatatea drumului, lasand parcurgerea integrala a acestuia intr-o etapa viitoare, in care se va pune probabil din nou in discutie, problema codificarii domeniului contraventiilor.

Definitia si trasaturile contraventiei

Majoritatea specialistilor considera contraventia, o institutie a dreptului administrativ cu trasaturi specifice, unii dintre ei formuland chiar propuneri de instituire a unui sistem juridic contraventional si implicit de creare a unei noi ramuri de drept, Dreptul contraventional.

Astfel, contraventia si raspunderea contraventionala sunt institutii ale dreptului administrativ, care privesc atat activitatea persoanelor fizice, cat si activitatea pe care o desfasoara autoritatile administratiei publice, celelalte autoritati publice, agentii economici si institutiile publice, indiferent daca au caracter statal sau nestatal.

Ca fenomen juridic contraventia este o fapta, constand intr-o actiune sau inactiune, imputabila autorului ei, prevazuta de norme legale si pentru a carei savarsire se aplica o sanctiune.

Asemeni legii anterioare in materie, si actuala reglementare, Ordonanta Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.180/2002  ne ofera chiar din primul sau articol o definitie a contraventiei.

Spre deosebire de formularea definitiei din Legea nr.32/1968, care avea in vedere sistemul normativitatii juridice stabilit prin Constitutia din 1965, specific deci organizarii politico-statale caracteristice acelui regim, definitia actuala se raporteaza la actele normative ale autoritatilor publice consacrate prin Constitutia din 1991.

Totodata, fata de definitia oferita de reglementarea anterioara in materie, dincolo de modificarile inerente datorate noului regim constitutional, schimbarea de fond ce a intervenit consta in renuntarea la delimitarea contraventiei de infractiune, dupa criteriul gradului de pericol social, chiar in continutul definitiei acesteia, delimitare devenita in timp nerelevanta.

Astfel, in art.1 din Ordonanta Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor asa cum acesta a fost modificat si completat prin Legea nr.180/2002 se stipuleaza: "Legea contraventionala apara valorile sociale care nu sunt ocrotite prin legea penala. Constituie contraventie fapta savarsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata ca atare prin lege, ordonanta, prin hotarare a Guvernului sau, dupa caz, prin hotarare a consiliului local al comunei, orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti, a consiliului judetean ori a Consiliului General al Municipiului Bucuresti.

Fata de varianta initiala a art.1, legea de aprobare a ordonantei a adaugat doua elemente. Pe de-o parte, a fost mentionat expres rolul "legii contraventionale" de a apara valorile sociale care nu sunt avute in vedere de legea penala. Sintagma "lege contraventionala" ar putea fi acceptata in opinia noastra, in acest context, doar daca avem in vedere sensul larg al notiunii de lege, privita ca orice act normativ. Credem totusi ca folosirea sintagmei "legislatia contraventionala." ar fi fost mai indicata.

Pe de alta parte, printre actele normative ce pot stabili si sanctiona contraventii, s-a adaugat la enumerarea initiala si ordonanta, ca act ce contine norme juridice cu putere de lege, care poate in consecinta, sa stabileasca si sa sanctioneze contraventii, si ar fi fost firesc sa se regaseasca deci, inca de la inceput, in continutul enumerarii.

Exista si o opinie critica privind modul de definire a contraventiei, ce se intemeiaza pe constatarea potrivit careia, o fapta nu poate fi sanctionata (asa cum rezulta din textul legal), ci doar cel care o savarseste poate fi sanctionat, deci nu fapta ca atare.

Din definitia actuala a contraventiei rezulta doua trasaturi si anume:

In primul rand, contraventia este o fapta savarsita cu vinovatie, avand deci un caracter ilicit, in sensul ca ea ataca anumite valori sociale ocrotite de lege, altele decat cele ocrotite de legea penala. Prin vinovatie se intelege starea subiectiva a autorului faptei ilicite, in momentul incalcarii ordinii de drept, exprimand atitudinea psihica, negativa a acestuia fata de interesele si valorile sociale ocrotite de normele juridice.

In consecinta, ilicitatea faptei contraventionale va fi realizata numai atunci cand subiectul actiunii sociale a avut, in mod obiectiv, libertatea de a alege o conduita ce se infatiseaza ca o actiune sociala negativa in raport cu ordinea de drept.

Ilicitul contraventional poate sa constea dintr-o actiune, dintr-o inactiune sau din fapte comisiv-omisive, legate indisolubil de o anumita atitudine psihica a autorului acestor fapte fata de consecintele lor negative.

Ca si in dreptul penal, vinovatia in cazul raspunderii contraventionale imbraca doua forme: intentia si culpa.

Fapta se considera savarsita cu intentie atunci cand faptuitorul a prevazut rezultatul faptei sale, urmarind producerea lui prin comiterea faptei respective (intentia directa) precum si atunci cand faptuitorul a prevazut rezultatul faptei sale si desi nu il urmarea, a acceptat producerea lui (intentia indirecta).

Fapta este savarsita din culpa atunci cand faptuitorul a prevazut rezultatul faptei sale, dar nu l-a acceptat, socotind fara temei ca el nu se va produce (usurinta sau culpa cu previziune) precum si atunci cand faptuitorul nu a prevazut rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada (neglijenta sau culpa fara previziune).

In al doilea rand, o a doua trasatura dedusa din definitia actuala a contraventiei, se refera la actele normative prin care pot fi stabilite si sanctionate contraventii si implicit, la autoritatile publice competente sa le emita.

Astfel, potrivit art.2 alin.(1) din ordonanta, contraventii pot fi stabilite si sanctionate prin legi, ordonante sau hotarari ale Guvernului in toate domeniile de activitate, fiind vorba deci despre o competenta materiala generala.

In principiu, Parlamentul stabileste contraventii in legile prin care de regula se statueaza asupra regimului juridic al unor activitati economico-sociale, pentru a da demersului legislativ un caracter complet si unitar. Guvernul dispune de asemenea de o competenta generala in stabilirea si sanctionarea contraventiilor, materie in care poate adopta ordonante de urgenta, ordonante si hotarari. Nu au insa dreptul de a adopta reglementari in materie contraventionala, ministerele si celelalte autoritati publice centrale (inclusiv serviciile publice deconcentrate sau structurile acestora din teritoriu) decat daca acest drept le-a fost conferit prin legi speciale.

Potrivit art.2 alin. (2) din ordonanta, prin hotarari ale autoritatilor administratiei publice locale sau judetene se stabilesc si se sanctioneaza contraventii in toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atributii prin lege, in masura in care in domeniile respective nu sunt stabilite contraventii prin legi, ordonante sau prin hotarari ale Guvernului.

In general, din ansamblul prevederilor mai sus mentionate privind actele normative prin care pot fi stabilite si sanctionate contraventii rezulta ca, doar faptele considerate ca atare prin legi, ordonante si hotarari ale Guvernului precum si prin acte ale autoritatilor administratiei publice locale reprezinta contraventii, fiind vorba despre principiul consacrat in doctrina sub denumirea de principiul legalitatii contraventionalizarii.

Spre deosebire de reglementarea anterioara in materie, ordonanta a introdus dispozitii speciale privind administratia publica a municipiului Bucuresti.

Astfel, conform art. 2 alin. (3), astfel cum acesta a fost aprobat prin lege, consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti pot stabili si sanctiona contraventii in mai multe domenii expres enumerate si anume: salubritate; activitatea din piete, curatenia si igienizarea acestora; intretinerea parcurilor si spatiilor verzi, a spatiilor si locurilor de joaca pentru copii; amenajarea si curatenia spatiilor din jurul blocurilor de locuinte, precum si a terenurilor virane; intretinerea bazelor si obiectivelor sportive aflate in administrarea lor; intretinerea strazilor si trotuarelor, a scolilor si a altor institutii de educatie si cultura; intretinerea cladirilor, imprejmuirilor si a altor constructii; depozitarea si colectarea gunoaielor si a resturilor menajere.

In plus, potrivit art. 2 alin. (4), Consiliul General al Municipiului Bucuresti poate stabili si alte domenii de activitate din competenta consiliior locale ale sectoarelor, in care acestea pot stabili si sanctiona contraventii, fiind necesara deci o delegare de competenta.

Consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti pot stabili si sanctiona contraventii nu doar in legatura cu "amenajarea si curatenia spatiilor din jurul blocurilor de locuinte" ci si in legatura cu "amenajarea si curatenia terenurilor virane".

Dupa cum s-a apreciat in doctrina recenta, actuala reglementare prevede nivelul actelor normative prin care pot fi stabilite contraventii, cu respectarea unui criteriu teritorial si al unuia material privind sferele sau domeniile de activitate vizate.

La aceste dispozitii initiale ale ordonantei, Legea de aprobare a introdus un nou alineat avand urmatorul cuprins: "Hotararile consiliilor locale sau judetene ori, dupa caz ale sectoarelor municipiului Bucuresti, prin care s-au stabilit contraventii cu nesocotirea principiilor prevazute la alin. (2-4) sunt nule de drept. Nulitatea se constata de instanta de contencios administrativ competenta, la cererea oricarei persoane interesate." Este pentru prima data cand, intr-o reglementare consacrata regimului juridic aplicabil contraventiilor, este prevazuta expres competenta instantei de contencios administrativ, de a constata nulitatea unor acte normative de competenta autoritatilor administratiei publice locale prin care se stabilesc si se sanctioneaza contraventii cu incalcarea dispozitiilor continute de reglementarea cadru in materie.

Potrivit art.3 din O.G.nr.2/2001, actele normative prin care se stabilesc contraventii vor cuprinde obligatoriu, descrierea faptelor ce constituie contraventii si sanctiunea ce urmeaza sa se aplice pentru fiecare dintre acestea.

Descrierea contraventiei in actul normativ trebuie sa cuprinda elementele proprii si suficiente care sa-i asigure autonomia legislativa.

In cazul sanctiunii cu amenda, se precizeaza expres in ordonanta, se vor stabili limita minima si maxima a acesteia sau, dupa caz, cote procentuale din anumite valori. Se pot stabili si tarife de determinare a despagubirilor pentru pagubele pricinuite prin savarsirea contraventiilor.

Potrivit art. 4 din O.G.nr.2/2001: Dispozitiile din actele normative prin care se stabilesc si se sanctioneaza contraventiile intra in vigoare in termen de 30 de zile de la data publicarii, iar in cazul hotararilor consiliilor locale sau judetene, punerea in aplicare se face si cu respectarea conditiilor prevazute la art.50 alin.2 din Legea administratiei publice locale nr.215/2001.

Rostul unei asemenea dispozitii este evident, urmarindu-se posibilitatea ca toti cei interesati sa ia din timp cunostinta de dispozitiile sanctionatoare, pentru a nu putea invoca ulterior, necunoasterea acestora.

Asemenea reglementarii anterioare, se mentioneaza expres posibilitatea ca, in cazuri urgente, sa poata fi prevazuta intrarea in vigoare a acestor acte intr-un termen mai scurt, adaugandu-se insa precizarea, ca acesta nu poate fi mai mic de 10 zile.

Ordonanta mai precizeaza ca, aducerea la cunostinta publica a hotararilor autoritatilor administratiei publice locale sau judetene [si unele si altele sunt insa autoritati ale administratiei publice locale, potrivit art.3 alin. (2) din Legea nr.215/2001 - subl.ns.] prin care se stabilesc si se sanctioneaza contraventii se face prin afisare sau prin orice alta forma de publicitate in conditiile Legii nr.215/2001.

In ce priveste continutul art.50 alin.(2) din Legea administratiei publice locale nr.215/2001, devenit art.49 alin.(2), dupa republicare, amintim ca, potrivit acestuia, aducerea la cunostinta publica a hotararilor cu caracter normativ se face in termen de 5 zile de la data comunicarii oficiale catre prefect.

3. Sanctiunile contraventionale

Sanctiunea reprezinta un element structural al normelor juridice, rolul sau fiind acela de a asigura respectarea conduitei prescrisa in dispozitia normei. Sanctiunea este "pretul″ platit de o persoana in cazul incalcarii normelor juridice. Prin aplicarea sanctiunii se urmareste restabilirea ordinii de drept si repararea prejudiciului cauzat prin nesocotirea unei valori sociale ocrotita de norma juridica.

Spre deosebire de sanctiunile civile, care se caracterizeaza printr-o mare stabilitate, sanctiunile contraventionale sunt in continua transformare in functie de specificul abaterilor care se savarsesc, caracteristica ce face dificila codificarea lor.

Sanctiunile contraventionale sunt prevazute atat in reglementarea cadru in materie cat si in legi speciale contraventionale. Sintetic dar edificator, sanctiunile contraventionale sunt definite ca reprezentand o grupa a sanctiunilor juridice care se aplica persoanelor fizice si juridice care au savarsit contraventii.

Spre deosebire de reglementarea anterioara care prevedea trei tipuri de sanctiuni (avertismentul, amenda si confiscarea administrativa), Ordonanta Guvernului nr.2/2001 are o conceptie moderna, stabilind in art.5 alin.(1) ca, sanctiunile contraventionale sunt principale si complementare.

Sanctiunile contraventionale principale sunt: avertismentul; amenda contraventionala si prestarea unei activitati in folosul comunitatii.

Se impune precizat in acest context ca, sanctiunea inchisorii contraventionale desi prevazuta initial in O.G.nr.2/2001 si mentinuta prin Legea de aprobare nr.180/2002 a fost desfiintata, ca urmare a revizuirii constitutionale din octombrie 2003.

Sanctiunile contraventionale complementare sunt: confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contraventii; suspendarea sau anularea, dupa caz, a avizului, acordului sau a autorizatiei de exercitare a unei activitati; inchiderea unitatii; suspendarea activitatii agentului economic; retragerea licentei sau a avizului pentru anumite operatiuni ori pentru activitati de comert exterior, temporar sau definitiv; desfiintarea lucrarilor si aducerea terenului in starea initiala.

In alin. (4) al aceluiasi articol este stipulata expres posibilitatea ca prin legi speciale sa fie stabilite si alte sanctiuni principale sau complementare.

In art.5 alin. final din O.G.nr.2/2001 astfel cum acesta a fost modificat prin legea de aprobare a ordonantei este prevazut principiul proportionalitatii sanctiunii stabilite cu gradul de pericol social al faptei savarsite.

Precizarea initiala din finalul alin. (5) al art.5, potrivit careia sanctiunile complementare urmeaza a fi aplicate in functie de natura si de gravitatea faptei si pot fi cumulate a fost reformulata in Legea de aprobare prin introducerea a doua noi alineate, substanta reglementarii ramanand pe fond aceeasi:

"Sanctiunile complementare se aplica in functie de natura si gravitatea faptei. Pentru una si aceeasi contraventie se poate aplica numai o sanctiune contraventionala principala si una sau mai multe sanctiuni complementare".

Criteriul gradului de pericol social al faptei era mentionat in Legea nr.32/1968 in cuprinsul definitiei contraventiei pentru a o delimita de infractiune si in consecinta, era analizat ca una din trasaturile acesteia.

In timp insa, criteriul gradului de pericol social al faptei devenise insuficient de relevant pentru conturarea delimitarii contraventiei de infractiune, in practica ajungandu-se ca pentru unele contraventii sa se aplice sanctiuni mult mai aspre decat pentru unele infractiuni. In aceasta conceptie, cea mai grava contraventie prezenta teoretic, un pericol social mai redus decat infractiunea.

Practica ulterioara a legiferarii si aplicarii legii in domeniu a evoluat spre tratarea in acelasi mod a gradului de pericol social concret, ajungandu-se ca una si aceeasi fapta sociala sa poata fi considerata fie contraventie, fie infractiune, dupa cum se apreciaza ca pericolul social concret este mai redus sau mai accentuat decat cel cerut pentru a caracteriza fapta ca infractiune.

Avertismentul ca sanctiune contraventionala principala consta in atentionarea verbala sau scrisa a contravenientului asupra pericolului social al faptei savarsite, insotita de recomandarea de a respecta dispozitiile legale. Avertismentul se aplica in cazul in care fapta este de gravitate redusa. El poate fi aplicat chiar si in cazul in care actul normativ de stabilire si sanctionare a contraventiei nu il prevede.

In doctrina s-a apreciat ca avertismentul are mai degraba un caracter moral, intervenind in cazul in care fapta savarsita este de mai mica importanta, iar agentul constatator apreciaza ca autorul faptei contraventionale nu o va mai repeta chiar fara aplicarea unei amenzi contraventionale.

Elementul hotarator il reprezinta atitudinea pe care o adopta contravenientul, agentul constatator fiind insa, cel caruia ii revine rolul, in baza puterii discretionare de care dispune, de a constata existenta unei atitudini pozitive.

Consideram ca, intr-o viitoare reglementare in materie ar trebui sa se renunte la sanctionarea contraventiei cu avertismentul, sau macar la caracterul oral al acestuia, aplicarea in practica ridicand numeroase probleme.

Amenda contraventionala ca sanctiune contraventionala principala are caracter administrativ potrivit art.8 alin.(1) din ordonanta, precizare care exclude astfel orice dubiu cu privire la natura sa juridica, fiind evident vorba despre o sanctiune administrativa.

Amenda contraventionala se diferentiaza de amenda penala prin natura sa juridica, prin autoritatea care o aplica (administratia, in primul caz, instanta de judecata, in cel de-al doilea caz), prin subiectul de drept asupra caruia se aplica (persoane fizice sau juridice, in primul caz, persoane fizice, in al doilea caz) etc.

Amenda este o sanctiune pecuniara principala, ce consta in micsorarea silita a patrimoniului celui sanctionat, acesta fiind obligat sa plateasca statului, suma de bani fixata drept sanctiune.

O problema priveste dimensionarea ei corespunzatoare starii sociale si culturale a societatii romanesti, perspectiva din care, s-a sustinut in doctrina, limitele generale ale amenzii contraventionale ar trebui sa fie corelate cu cele ale amenzii penale si cu nivelul mediu pe economie al veniturilor realizate de o persoana prin mijloace licite.

Astfel, in ce priveste cuantumul amenzilor, legislatia a trecut printr-o adevarata odisee. De la sumele initiale stabilite prin Legea nr.32/1968, in conditiile unei economii planificate si implicit a unor preturi si salarii fixe, ca urmare a cresterii galopante a inflatiei, o Ordonanta de Guvern adoptata in anul 1994 a  majorat substantial limitele minime si maxime ale amenzilor contraventionale stabilite prin acte normative adoptate in vechiul regim, al caror cuantum nu fusese modificat ulterior.

In ce priveste actualul cadru legislativ, spre deosebire de textul initial care a prevazut limite minime si maxime pentru amenzile contraventionale in functie de autoritatea emitenta a actului normativ prin care acestea erau stabilite, art.8 din O.G.nr.2/2001, astfel cum acesta a fost modificat prin Legea de aprobare nr.180/2002, introduce un minim general si un plafon pentru fiecare categorie de act normativ dispunand ca :

Limita minima a amenzii contraventionale este de 25 RON (250.000 ROL), iar limita maxima nu poate depasi:

a). 100.000 RON (1 miliard ROL), in cazul contraventiilor stabilite prin lege si ordonanta;

b).50.000 RON (500 milioane ROL), in cazul contraventiilor stabilite prin hotarari ale Guvernului;

c). 5000 RON (50 milioane ROL), in cazul contraventiilor stabilite prin hotarari ale consiliilor judetene ori ale Consiliului General al Municipiului Bucuresti;

d). 2500 RON (25 milioane ROL), in cazul contraventiilor stabilite prin hotarari ale consiliilor locale ale comunelor, oraselor, municipiilor si ale sectoarelor municipiului Bucuresti.

Pe planul efectelor juridice, amenda contraventionala nu atrage decaderi sau interdictii pentru persoanele sanctionate si nu constituie un antecedent care sa influenteze o eventuala sanctiune viitoare.

In general, sanctiunea amenzii prezinta multiple avantaje printre care sunt enumerate: existenta unor criterii mai precise de stabilire a raspunderii, o mai corecta proportionalizare a sanctiunii intre limita minima si cea maxima, conform vinovatiei si persoanei contravenientului, ori a imprejurarilor in care s-a comis abaterea, o procedura mai lesnicioasa de punere in executare a ei.

Recidiva ca atare, nu este reglementata in materie contraventionala. Deci, savarsirea unei contraventii, nu atrage marirea sanctiunii in cazul in care aceeasi persoana savarseste ulterior si alte contraventii. Si totusi, exista cazuri, in unele reglementari speciale, in care se prevede majorarea amenzii sau dublarea acesteia in cazul in care se constata o a doua incalcare a legii sau se dispune aplicarea unei masuri mai severe.

O.G.nr.2/2001 stabileste destinatia sumelor provenite din aplicarea amenzilor contraventionale, Astfel, "Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor juridice in conformitate cu legislatia in vigoare se fac venit integral la bugetul de stat, cu exceptia celor aplicate potrivit legii, de catre autoritatile administratiei publice locale si amenzilor privind circulatia pe drumurile publice, care se fac venit integral la bugetele locale. Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice in conformitate cu legislatia in vigoare se fac venit integral la bugetele locale."

In ce priveste inchisoarea contraventionala, ca sanctiune contraventionala principala, desfiintata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 108/2003 pentru desfiintarea inchisorii contraventionale, vom retine doar, ca ea a fost pentru prima data introdusa in Romania prin Decretul nr.329/1966 privind sanctionarea unor contraventii la regulile de calatorie cu trenul, in prezent abrogat.

Actul normativ cu rol de drept comun l-a reprezentat Decretul nr.153/1970 inlocuit dupa 1990, cu Legea nr.61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, republicata.

Regulile stabilite de legea mai sus evocata, cu privire la constatarea contraventiei, aplicarea sanctiunii inchisorii contraventionale, exercitarea cailor de atac si executarea acestei sanctiuni se aplicau ori de cate ori un act normativ contraventional o prevedea ca sanctiune, fara a-i arata si regimul juridic, reprezentand in esenta, dreptul comun in materie, atat sub aspect material cat si sub aspect procedural.

Daca paradoxal, Legea nr.32/1968 nu a continut nici o dispozitie referitoare la sanctiunea inchisorii contraventionale, O.G. nr.2/2001 a enumerat-o printre sanctiunile contraventionale principale si a introdus si o serie de prevederi referitoare la aceasta, pana la modificarile aduse prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.108/2003 pentru desfiintarea inchisorii contraventionale.

Deoarece Legea de revizuire a Constitutiei a prevazut expres in art.23 alin.(13) ca, orice sanctiune privativa de libertate nu poate avea decat o natura penala a fost necesara adoptarea rapida a unei reglementari (Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 108/2003 pentru desfiintarea inchisorii contraventionale - subl.ns.) prin care sanctiunea inchisorii contraventionale sa fie desfiintata, o data cu intrarea in vigoare a dispozitiei constitutionale.

Prestarea unei activitati in folosul comunitatii ca sanctiune contraventionala principala a fost introdusa pe fondul procesului de armonizare a legislatiei Romaniei cu legislatia tarilor Uniunii Europene. Introducerea unei asemenea sanctiuni  largeste paleta reactiilor sociale la inconduitele individuale si sociale de natura contraventionala.

Astfel, prin Legea nr.82/1999 a fost reglementata pentru prima data in Romania, procedura de inlocuire a sanctiunii inchisorii contraventionale cu sanctiunea obligarii contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii, conditionata firesc, pentru a nu se incalca principiul constitutional al interdictiei muncii fortate, de acordul contravenientului.

La scurt timp, datorita imperfectiunilor sale de redactare dar si multiplelor probleme aparute in practica, Legea nr.82/1999 a fost abrogata si inlocuita cu Ordonanta Guvernului nr.55/2002 privind regimul juridic al sanctiunilor prestarii unei activitati in folosul comunitatii si inchisorii contraventionale aprobata in forma initiala prin Legea nr.641/200

Prin noul act normativ s-a urmarit rezolvarea divergentelor aparute in instante, in aplicarea dispozitiilor Legii nr.82/1999 vizand procedura aplicarii sanctiunii obligarii contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii si respectiv, a dispozitiilor din Legea nr.61/1991 republicata privind procedura aplicarii sanctiunii inchisorii contraventionale, dispozitii expres abrogate.

Astfel, reglementarea adoptata in 2002 a conexat cele doua proceduri privind aplicarea celor doua sanctiuni principale contraventionale, alternative la sanctiunea amenzii contraventionale, intr-un singur act normativ.

In prezent, cadrul legal in materia aplicarii sanctiunii prestarii unei activitati in folosul comunitatii il reprezinta aceasta ordonanta, modificata in egala masura prin O.U.G. nr. 108/2003 in ce priveste toate dispozitiile referitoare la sanctiunea inchisorii contraventionale.

In urma modificarilor aduse O.G. nr.55/2002, prin O.U.G. nr.108/2003, care i-a schimbat adecvat inclusiv titlul, ea referindu-se in prezent, doar la regimul juridic al sanctiunii prestarii unei activitati in folosul comunitatii (si nu la regimul juridic al sanctiunilor prestarii unei activitati in folosul comunitatii si inchisorii contraventionale -subl.ns.) s-a stabilit ca, sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii poate fi prevazuta numai in legi sau ordonante ale Guvernului, prin care se stabilesc si se sanctioneaza anumite fapte ce constituie contraventii.

Totodata actuala reglementare prevede expres ca, aceasta sanctiune contraventionala se stabileste intotdeauna alternativ cu amenda si poate fi aplicata numai de instanta de judecata. Ori de cate ori o lege sau o ordonanta prevede ca o contraventie se sanctioneaza cu inchisoarea contraventionala alternativ cu amenda, referirea la sanctiunea inchisorii contraventionale se considera facuta la sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii.

In sfarsit, in ce priveste sanctiunile contraventionale complementare stabilite de O.G.nr.2/2001 ce reprezinta dreptul comun in materia raspunderii contraventionale, cel putin doua aspecte trebuie subliniate in raport cu vechea reglementare.

In primul rand, sfera acestora a fost mult extinsa fata de dispozitiile Legii nr.32/1968 care se rezuma doar la confiscare, privita ca sanctiune contraventionala speciala, lista lor neputand fi epuizata.

In al doilea rand, dispozitia referitoare la confiscare a fost pusa in consonanta cu prevederea art.44 alin. (9) din Constitutia republicata fiind vorba despre bunuri destinate, folosite sau rezultate din contraventii.

Totodata, daca vechea reglementare lasa loc la mai multe calificari in privinta sanctiunii confiscarii (sanctiune contraventionala complementara, sanctiune administrativ-disciplinara, masura de siguranta) noua reglementare o enumera expres printre sanctiunile contraventionale complementare.

Confiscarea are caracter obligatoriu, nu facultativ, atunci cand actul normativ o prevede in mod expres. Astfel, agentul constatator, aplicand sanctiunea principala este obligat sa dispuna si confiscarea, facand mentiunile de rigoare in procesul verbal pe care il incheie.

Prin insasi natura si denumirea lor, sanctiunile contraventionale complementare nu se pot aplica decat impreuna cu o sanctiune contraventionala principala si numai daca actul normativ prin care este stabilita contraventia prevede acest lucru, precizand si care este sanctiunea contraventionala complementara ce se poate aplica.

4. Subiectele raspunderii contraventionale

In teoria raspunderii juridice distingem subiectul activ, adica autoritatea publica ce trage la raspundere, aplicand sanctiunea juridica si subiectul pasiv, adica subiectul de drept caruia i se aplica sanctiunea juridica.

In ce priveste fapta ilicita, situatia este inversa, subiectul activ fiind autorul acesteia, iar subiectul pasiv fiind reprezentat de cel asupra caruia se rasfrange urmarea materiala sau starea de pericol creata prin fapta ilicita.

Pe cale de consecinta, in cazul contraventiei, subiectul activ este contravenientul, autorul faptei ilicite, iar subiectul pasiv poate fi o persoana fizica, o structura organizatorica, un functionar public, o autoritate publica etc, in functie de obiectul special si nemijlocit al unei contraventii sau alteia.

In cazul raspunderii contraventionale, contravenientul va deveni subiect pasiv, iar subiectul activ va fi reprezentat de o autoritate publica centrala sau locala sau chiar de o structura nestatala (persoana juridica de drept privat) autorizata de o autoritate publica sa presteze un serviciu public.

Potrivit regimului juridic actual aplicabil contraventiilor, subiecte ale raspunderii contraventionale pot fi persoanele fizice si persoanele juridice.

In ce priveste persoana fizica, subiect al raspunderii contraventionale, fata de dispozitiile legale in vigoare, in doctrina s-a sustinut constant, aplicarea principiului generalitatii, contraventia fiind de esenta fiintei umane.

Fata de prevederile actualei ordonante in materie, se poate sustine ca, raspunderea contraventionala revine oricarei persoane fizice care a savarsit o contraventie pe teritoriul tarii noastre, indiferent daca este cetatean roman, cetatean roman cu domiciliul in strainatate, cetatean strain sau apatrid.

De la principiul generalitatii raspunderii contraventionale, este exceptat minorul care nu a implinit 14 ani, potrivit art. 11 alin. (2) din O.G.nr.2/2001.

Unele acte normative deroga de la aceasta prevedere, ridicand limita minima de varsta la 16 ani.

Dimpotriva, in doctrina au existat propuneri argumentate in favoarea reducerii limitei de varsta a raspunderii contraventionale, la 12 ani, aducandu-se argumente legate de evolutia vietii sociale, precum si de cazuistica penala si cea contraventionala, care demonstreaza ca, in prezent, intregul complex de probleme educativ-informative, de intelegere a normelor moral-juridice privind comportamentul individual prezinta alte coordonate.

In plus, ca si in reglementarea anterioara, este mentinuta solutia raspunderii limitate a minorilor care au implinit 14 ani (pana la implinirea varstei de 18 ani - subl.ns.) fiind prevazut un regim juridic special constand in faptul ca, minimul si maximul amenzii stabilite in actul normativ pentru fapta savarsita sunt reduse la jumatate.

De la principiul generalitatii raspunderii contraventionale mai fac exceptie, conform art.44 din ordonanta, si militarii in termen, in cazul carora, procesul-verbal de constatare a contraventiei se trimite comandantului unitatii din care face parte contravenientul, pentru a i se aplica masuri disciplinare, daca se constata ca acesta este intemeiat.

Daca prin contraventia savarsita s-a produs o paguba sau daca sunt bunuri supuse confiscarii, organul competent potrivit legii va stabili despagubirea pe baza de tarif si va dispune asupra confiscarii. Cate o copie de pe procesul-verbal se comunica contravenientului, partii vatamate si celui caruia ii apartin bunurile confiscate.

Potrivit art. 46 din O.G. nr.2/2001, Ministerul Apararii Nationale, Ministerul de Interne (Ministerul Internelor si al Reformei Administrative - subl.ns.), precum si celelalte autoritati ale administratiei publice care au structuri militare vor stabili prin regulamentele interne organele competente sa constate si sa aplice sanctiunile in cazul contraventiilor savarsite de cadrele militare si de angajatii civili in legatura cu serviciul.

In ce priveste persoana juridica, subiect al raspunderii contraventionale, actuala reglementare aduce o modificare de substanta, transformand sanctionarea persoanei juridice din exceptie in regula, aspect criticat de unii specialisti.

Astfel, pornind de la calificarea raspunderii pentru contraventii ca fiind o raspundere individuala si personala, in principiu, persoana care este subiect activ al contraventiei urmeaza sa raspunda in nume propriu.

Numai in mod exceptional, cand raspunderea in nume propriu nu poate fi angajata ar putea fi evocata problema raspunderii altei persoane fizice sau juridice.

Prin urmare, spre deosebire de Legea nr.32/1968 care admitea sanctionarea persoanei juridice cu titlu de exceptie, numai daca era prevazuta prin legi sau decrete (acte juridice avand forta legii, adoptate de Consiliul de Stat, organ al puterii de stat cu activitate permanenta existent in vechiul regim - subl.ns.), urmand ca amenzile aplicate acestora sa fie apoi imputate persoanelor fizice, actuala reglementare stabileste o egalitate de tratament cu sanctionarea persoanei fizice si in ce priveste sanctionarea persoanei juridice.

Astfel, potrivit art.3 alin. (2) din O.G.nr.2/2001, persoana juridica raspunde contraventional in cazurile si in conditiile prevazute de actele normative prin care se stabilesc si se sanctioneaza contraventii.

In plus, fata de reglementarea anterioara care permitea sanctionarea persoanei juridice doar prin legi sau decrete, de unde concluzia ca orice hotarare a Guvernului, si cu atat mai mult a unei autoritati a administratiei publice locale ce ar fi prevazut contraventii pentru persoanele juridice ar fi fost lovita de nulitate, reglementarea actuala nu mai face nici o distinctie sub acest aspect, intre tipurile de acte normative.

De aici concluzia conform careia pot fi stabilite si sanctionate contraventii pentru persoanele juridice ca si pentru persoanele fizice prin legi sau ordonante, dar si prin hotarari ale Guvernului, hotarari ale autoritatilor administratiei publice locale sau judetene sau ale sectoarelor municipiului Bucuresti in domeniile expres enumerate de ordonanta.

5. Cauzele care inlatura raspunderea contraventionala

In ce priveste cauzele care inlatura caracterul contraventional al faptei si respectiv, raspunderea contraventionala, acestea se datoreaza unor situatii obiective ce tin fie de aspectele materiale ale faptei ilicite, fie de cele subiective.

Astfel, potrivit art.11 din ordonanta, caracterul contraventional al faptei este inlaturat in cazul legitimei aparari, starii de necesitate, constrangerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilitatii, betiei involuntare complete, erorii de fapt, precum si infirmitatii, daca are legatura cu fapta savarsita.

Faptele comise in oricare din conditiile mentionate nu vor constitui contraventii deoarece le lipseste un element esential si anume vinovatia.

La aceste cauze se adauga si minoritatea, deja mentionata, ce se bazeaza pe premisa ca minorii sub 14 ani nu au capacitatea de a intelege si aprecia gravitatea faptelor savarsite, aceasta capacitate dobandindu-se treptat, ulterior.

In plus, ordonanta prevede expres obligativitatea constatarii cauzelor care inlatura caracterul contraventional al faptei doar de catre instanta de judecata.

In cazul contraventiilor pentru care este necesara plangerea partii vatamate (spre exemplu, alungarea din locuinta comuna a sotului sau sotiei, a copiilor precum si a oricarei persoane aflate in intretinere), retragerea acesteia sau impacarea partilor inlatura raspunderea faptuitorului.

Pentru definirea acestor cauze, in absenta unor dispozitii speciale in dreptul comun al contraventiei, s-a recurs in mod obisnuit la definitiile din Codul penal, fiind vorba despre aceleasi cauze care inlatura si raspunderea penala.

Se afla in  stare de legitima aparare, acela care savarseste fapta contraventionala pentru a inlatura un atac material, direct, imediat si injust, indreptat impotriva sa, a altuia, impotriva unui interes public si care pune in pericol grav, persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public.

Potrivit Codului penal, se considera in stare de necesitate, acela care savarseste fapta pentru a salva de la un pericol iminent si care nu putea fi inlaturat altfel, viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia sau un bun important al sau ori al altuia sau un interes public.

Constrangerea consta in actiunea de a obliga o persoana sa faca un anumit lucru pe care nu l-ar fi intreprins din proprie initiativa si ea poate imbraca doua forme, fizica sau morala, in functie de circumstantele existente.

Cazul fortuit consta in interventia unui eveniment sau a unei intamplari ce nu putea fi prevazuta sau inlaturata si care determina producerea rezultatului socialmente periculos.

Iresponsabilitatea reprezinta incapacitatea unei persoane de a intelege natura si rezultatul faptelor sale, de a-si dirija in mod normal viata si poate fi temporara sau permanenta.

Infirmitatea este o cauza necunoscuta in legislatia penala, deci ea nu exonereaza de raspundere o persoana infirma care comite o infractiune. In materie contraventionala insa, infirmitatea poate constitui cauza de inlaturare a raspunderii contraventionale pentru o fapta ilicita savarsita in legatura cu respectiva infirmitate. Astfel, existenta infirmitatii trebuie sa fie de natura a-l impiedica pe faptuitor fie sa respecte conduita prescrisa de norma legala, fie sa perceapa, sa realizeze faptul ca incalca aceasta norma. Infirmitatea poate fi temporara sau permanenta, psihica sau fizica, conditia esentiala fiind ca aceasta sa existe in momentul savarsirii faptei si sa aiba un rol determinant in comiterea acesteia.

Eroarea de fapt reprezinta necunoasterea in totalitate a unei imprejurari reale de care depinde caracterul contraventional al unei fapte sau cunoasterea ei inexacta in momentul comiterii faptei ilicite.

Din analiza enumerarii continute in art.11 din ordonanta, fata de dispozitia similara din vechea reglementare, observam ca a fost adaugata printre cauzele de inlaturare a raspunderii contraventionale si betia involuntara completa, propuneri in acest sens, fiind formulate in doctrina de multa vreme. De altfel, este singura cauza de exonerare de raspundere care se regasea in Codul penal, dar lipsea dintre cauzele enumerate de Legea nr.32/1968, apreciindu-se ca era vorba evident de o scapare a legiuitorului.

Potrivit art.12 alin.(1) din ordonanta, daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contraventie, ea nu se mai sanctioneaza, chiar daca a fost savarsita inainte de data intrarii in vigoare a noului act normativ.

Prin Decizia Curtii Constitutionale nr.228/2007 s-a constatat ca aceste dispozitii sunt neconstitutionale in masura in care prin sintagma "nu se mai sanctioneaza" prevazuta in text se intelege doar aplicarea sanctiunii contraventionale, nu si executarea acesteia.

Potrivit art.12 alin.(2) din ordonanta, daca sanctiunea prevazuta in noul act normativ este mai usoara se va aplica aceasta, iar in cazul in care noul act normativ prevede o sanctiune mai grava, contraventia savarsita anterior va fi sanctionata conform dispozitiilor actului normativ in vigoare la data savarsirii acesteia.

Cauzelor enumerate de actuala reglementare ce exclud vinovatia ca trasatura esentiala a contraventiei, ducand la inlaturarea caracterului ilicit al faptei, li se adauga si prescriptia, cauza ce inlatura raspunderea contraventionala, noua reglementare, ca si vechea lege in materie, facand distinctie intre prescriptia aplicarii sanctiunii contraventionale si prescriptia executarii sanctiunii contraventionale.

Prescriptia aplicarii sanctiunii contraventionale reprezinta o cauza ce inlatura aplicarea sanctiunii contraventionale, pentru savarsirea cu vinovatie a unei fapte prevazute de norma contraventionala, datorita trecerii in anumite conditii a unui interval de timp prevazut de lege, de la data savarsirii faptei.

Prescriptia aplicarii sanctiunii amenzii contraventionale intervine, potrivit art.13 din O.G.nr.2/2001, in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei.

Dupa cum se poate constata, reglementarea prescriptiei aplicarii sanctiunii contraventionale are in vedere doar sanctiunea amenzii contraventionale

In plus, sintagma utilizata in continutul ordonantei pentru fixarea momentului de la care incepe sa curga prescriptia, data "savarsirii faptei" este criticata in doctrina, apreciindu-se ca formularea corecta ar fi trebuit sa fie data constatarii faptei", sintagma utilizata, dupa cum vom constata imediat, in cazul contraventiilor continue

In art. 13 alin. (2) din O.G.nr.2/2001 se precizeaza ca in cazul contraventiilor continue, termenul de 6 luni curge de la data constatarii faptei, fiind vorba despre contraventie continua in situatia in care incalcarea obligatiei legale dureaza in timp.

Termenul de 6 luni reprezinta regula pentru prescriptia aplicarii sanctiunii amenzii contraventionale, iar de la aceasta regula s-a stabilit o derogare in cazul contraventiilor continue, cand termenul de 6 luni curge de la data constatarii faptei, fiind vorba de fapt, in aceasta situatie de prescriptia executarii sanctiunii amenzii contraventionale, reglementata in art.14 din O.G.nr.2/2001.

Potrivit art.13 alin. (3) din O.G.nr.2/2001, cand fapta a fost initial urmarita ca infractiune si ulterior s-a stabilit ca ea constituie contraventie, prescriptia aplicarii sanctiunii nu curge pe tot timpul in care cauza s-a aflat in fata organelor de cercetare sau de urmarire penala ori in fata instantei de judecata, daca sesizarea s-a facut inlauntrul termenului general de prescriptie.Prescriptia opereaza totusi daca sanctiunea nu a fost aplicata in termen de un an de la data savarsirii, respectiv constatarii faptei daca prin lege nu se dispune altfel.

In art.13 alin. (4) se prevede posibilitatea ca prin legi speciale sa se prevada si alte termene de prescriptie pentru aplicarea sanctiunilor contraventionale.

Prescriptia executarii sanctiunii contraventionale a fost prevazuta in art.14 din O.G.nr.2/2001 atat cu privire la sanctiunea amenzii contraventionale cat si cu privire la sanctiunea inchisorii contraventionale.

Ca urmare a desfiintarii sanctiunii inchisorii contraventionale prin O.U.G. nr. 108/2003, dispozitiile referitoare la prescriptia executarii acestei sanctiuni au fost abrogate.

Astfel, potrivit art.14 din O.G. nr.2/2001, executarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie daca procesul verbal de constatare a contraventiei nu a fost comunicat contravenientului in termen de o luna de la data aplicarii sanctiunii.

De asemenea, mai era prevazut in alin.(2), un termen de 2 ani de la data aplicarii in care urma sa se prescrie executarea sanctiunii amenzii contraventionale.

Deoarece prin Ordonanta Guvernului nr.61/2002 privind colectarea creantelor bugetare, alin.(2) din O.G.nr.2/2001 a fost expres abrogat, in prezent, termenul de prescriptie pentru executarea sanctiunii amenzii contraventionale este de 5 ani si incepe sa curga de la data incheierii anului financiar in care a luat nastere dreptul de a se cere excutarea creantei bugetare, respectiv, a amenzii contraventionale.

6. Procedura aplicarii sanctiunilor contraventionale

Din perspectiva teoriei generale a raspunderii juridice, in doctrina administrativa,  normele contraventionale procesuale au fost calificate, de lege lata, ca norme ale Dreptului administrativ procesual.

Din perspectiva dreptului privat insa, deoarece si actuala reglementare in domeniu, Ordonanta Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor  aprobata prin Legea nr.180/2002 mentine prevederea din Legea nr.32/1968 - vechea reglementare in materie-, potrivit careia dispozitiile sale se completeaza cu cele ale Codului de procedura civila (art.47 din ordonanta) procedura contraventionala este privita ca o procedura civila speciala.

De lege ferenda, in doctrina administrativa a fost pusa in discutie in repetate randuri, aparitia si dezvoltarea unui drept contraventional, si de aici a unei noi categorii de litigii, litigiile contraventionale.

Aceasta reconsiderare presupunea si reconsiderarea competentei exclusive a instantelor de drept comun, ca instante de solutionare a cailor de atac, intelegerea litigiului contraventional ca un litigiu de competenta instantelor de contencios administrativ.

Este o propunere de doctrina partial transformata in realitate - dupa cum vom constata analizand caile de atac in materia raspunderii contraventionale -, Legea de aprobare a ordonantei, completand textul initial al acesteia cu o dispozitie prin care trimite in mod expres, pentru recurs, la sectia de contencios administrativ a tribunalului.

In mod traditional, analiza procedurii contraventionale potrivit dreptului comun in materie a fost divizata in patru etape principale si anume: constatarea contraventiei, aplicarea sanctiunii contraventionale, exercitarea cailor de atac si executarea sanctiunilor contraventionale.

Constatarea contraventiei este reglementata in capitolul al II-lea al Ordonantei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.

Astfel, conform art.15 alin.(1), contraventia se constata printr-un proces-verbal incheiat de persoanele anume prevazute in actul normativ care stabileste si sanctioneaza contraventia, denumite in mod generic agenti constatatori.

Potrivit actualei reglementari, pot fi agenti constatatori: primarii, ofiterii si agentii de politie din cadrul Ministerului de Interne (Ministerul Internelor si al Reformei Administrative - subl.ns.), special abilitati, persoanele imputernicite in acest scop de ministri si de alti conducatori ai autoritatilor administratiei publice centrale, de prefecti, presedinti ai consiliilor judetene, primari, de primarul general al municipiului Bucuresti, precum si de alte persoane prevazute in legi speciale.

Ofiterii si agentii de politie constata contraventii privind: apararea ordinii publice, circulatia pe drumurile publice, regulile generale de comert, vanzarea, circulatia si transportul produselor alimentare si nealimentare, tigarilor si bauturilor alcoolice precum si in alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotarare a Guvernului.

Comparand legislatia contraventionala dinainte de decembrie 1989 cu cea postdecembrista se observa, mai ales dupa intrarea in vigoare a Constitutiei din 1991, un proces de specializare in ce priveste constatarea contraventiei, in sensul ca, in timp, politia a ajuns sa instrumenteze doar in sfera ordinii publice, aspect prevazut expres in dispozitiile actualei reglementari.

Potrivit art.10 din ordonanta, daca aceeasi persoana a savarsit mai multe contraventii sanctiunea se aplica pentru fiecare contraventie.

In cazul in care la savarsirea unei contraventii au participat mai multe persoane, sanctiunea se va aplica fiecareia separat

Problema stabilirii naturii juridice a procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei s-a aflat in mod constant in atentia specialistilor.

Astfel, intr-o opinie, acesta a fost calificat ca un act administrativ cu caracter jurisdictional urmand ca in perspectiva unui Drept contraventional, sa constituie un act procesual contraventional.

Reprezentantii Scolii de la Cluj considera dimpotriva ca, procesul-verbal de constatare a contraventiei este un simplu act administrativ prin care se individualizeaza fapta ilicita si contravenientul.

Procesul-verbal a mai fost calificat atat ca un act administrativ-pregatitor, cat si ca un act administrativ de autoritate, calificare pe care o impartasim.

Art.16 din ordonanta enumera elementele pe care procesul verbal de constatare a contraventiei trebuie sa le contina in mod obligatoriu si anume: data si locul unde este incheiat; numele, prenumele, calitatea si institutia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupatia si locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contraventionale cu indicarea datei, orei si locului in care a fost savarsita, precum si aratarea tuturor imprejurarilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileste si se sanctioneaza contraventia; indicarea societatii de asigurari, in situatia in care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulatie; posibilitatea achitarii in termen de 48 de ore a jumatate din minimul amenzii prevazute de actul normativ daca acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac si organul la care se depune plangerea.

In cazul contraveninentilor cetateni straini, persoane fara cetatenie sau cetateni romani cu domiciliul in strainatate, in procesul verbal vor fi cuprinse urmatoarele date: seria si numarul pasaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberarii acestuia si statul emitent.

In cazul in care contravenientul este minor procesul-verbal va cuprinde si numele, prenumele si domiciliul parintilor sau ale altor reprezentanti ori ocrotitori legali ai acestuia.

In situatia in care contravenientul este persoana juridica, in procesul-verbal se vor face mentiuni cu privire la denumirea, sediul, numarul de inmatriculare in registrul comertului si codul fiscal ale acesteia, precum si datele de identificare ale persoanei care o reprezinta.

In momentul incheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat sa aduca la cunostinta contravenientului dreptul de a face obiectiuni cu privire la continutul actului de constatare, obiectiuni ce vor fi consemnate distinct la rubrica "Alte mentiuni", sub sanctiunea nulitatii procesului-verbal.

De remarcat ca, actuala enumerare a elementelor pe care trebuie sa le contina procesul-verbal de sanctionare contraventionala a fost apreciata in doctrina ca fiind mai completa decat cea cuprinsa in vechea lege.

Procesul-verbal se semneaza pe fiecare pagina de agentul constatator si de contravenient. In cazul in care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mentiune despre aceste imprejurari, care trebuie sa fie confirmate de cel putin un martor. In acest caz, procesul-verbal va cuprinde si datele personale din actul de identitate al martorului si semnatura acestuia. Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator. In lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la incheierea procesului-verbal in acest mod.

Dupa cum adesea s-a remarcat in doctrina, in practica aproape s-a incetatenit regula ca, in astfel de situatii, agentii constatatori sa consemneze pur si simplu, "martor lipsa", aspect oarecum, in afara spiritului normei contraventionale, consemnarile trebuind sa cuprinda eforturile depuse de agentul constatator pentru a gasi un martor.

Totodata, dispozitia mai sus mentionata referitoare la conditiile incheierii procesului-verbal atunci cand contravenientul nu este de fata - e de parere un alt autor-, face inaplicabile unele prevederi vizand continutul procesului-verbal de constatare a contraventiei, si anume, cele privind data si ora savarsirii contraventiei, precum si datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupatia si locul de munca ale contravenientului. De asemenea, o astfel de prevedere poate da nastere la abuzuri din partea agentului constatator care, cu sprijinul unui martor poate sa constate ca s-a savarsit o contraventie de catre orice persoana fizica.

In practica s-a ridicat problema daca, procesul-verbal de constatare a contraventiei poate fi incheiat numai pe baza constatarilor facute de agent in momentul comiterii faptei sau este posibila si constatarea ulterioara a faptei pe baza probelor administrate, cel mai des fiind intalnite situatiile in care contraventia este flagranta si constatata personal de agentul constatator chiar in momentul savarsirii ei.

Constatarea personala a faptei contraventionale nu se identifica insa intotdeauna cu flagranta contraventionala, dupa cum s-a apreciat in doctrina, aceasta constand in surprinderea de catre agentul constatator a contravenientului chiar in momentul savarsirii contraventiei, prilej cu care are loc si constatarea faptei.

Intre cele doua momente pot exista raporturi de concomitenta, insa situatiile de fapt pe care le identifica nu pot coexista intotdeauna, aceasta depinzand de natura specifica a unor contraventii si de modalitatea de constatare a acestora.

Practica judiciara s-a axat insa pe ideea ca nu este valabil procesul-verbal de constatare a contraventiei incheiat de agentul competent la o data ulterioara savarsirii faptei pe baza unor probe sau informatii culese mai tarziu.

Procesul-verbal de constatare a contraventiei marcheaza existenta raportului juridic contraventional, ce se va afla la baza derularii intregii activitati procesuale contraventionale pana la stingerea acesteia, fiind actul prin care se declanseaza si la care se raporteaza activitatea de tragere la raspundere a celor care au savarsit contraventii.

El reprezinta unicul act probator al contraventiei savarsite in fata organului sanctionator, a instantei de judecata ori a organului de executare, si de asemenea, reprezinta actul supus controlului judiciar.

Ca si in vechea Lege nr.32/1968, si actuala reglementare mentioneaza expres o serie de elemente a caror absenta din procesul-verbal atrage automat nulitatea acestuia, inteleasa ca sanctiunea care loveste actele de procedura incheiate fara respectarea unor conditii de fond si de forma impuse de lege.

Este vorba despre lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice, lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator care va atrage nulitatea procesului-verbal, nulitate ce se constata si din oficiu.

Ultimul articol din capitolul consacrat dispozitiilor privind constatarea contraventiei, se refera la situatia in care o persoana savarseste mai multe contraventii constatate in acelasi timp de acelasi agent constatator, urmand a se incheia un singur proces-verbal.

Aplicarea sanctiunilor contraventionale este prevazuta in capitolul al III-lea al ordonantei.

Reglementarea actuala privind regimul juridic al contraventiilor mentine principiul deja consacrat, conform caruia aplicarea sanctiunii contraventionale revine tot agentului constatator al contraventiei, in cazul in care prin actul normativ de stabilire si sanctionare a contraventiilor nu se prevede altfel.

Majoritatea actelor normative prevad si la ora actuala, regula aplicarii sanctiunii contraventionale de catre agentul constatator, fie in mod expres, fie prin trimitere la dreptul comun in materie contraventionala, care sa completeze actul normativ sanctionator, existand insa si acte normative care nu prevad nici agentul constatator si nici agentul sanctionator.

Daca insa, potrivit actului normativ in cauza, agentul constatator nu are dreptul sa aplice si sanctiunea, procesul-verbal de constatare se trimite de indata organului sau persoanei competente sa aplice sanctiunea, ce va fi aplicata prin rezolutie scrisa pe procesul-verbal.

Sanctiunea se aplica in limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul-verbal.

O obligatie importanta a autoritatii care aplica sanctiunea este aceea de a comunica procesul-verbal persoanelor interesate, pentru a deschide posibilitatea caii de atac a plangerii.

Potrivit art.25 din ordonanta, procesul-verbal se va inmana sau, dupa caz, se va comunica, in copie contravenientului si, daca este cazul, partii vatamate si proprietarului bunurilor confiscate. Comunicarea se face de catre organul care a aplicat sanctiunea in cel mult o luna de la data aplicarii acesteia. Nerespectarea acestui termen va atrage prescriptia executarii sanctiunii.

In situatia in care contravenientul a fost sanctionat cu amenda, precum si daca a fost obligat la despagubiri, o data cu procesul verbal i se va comunica instiintarea de plata, in care se va face mentiune cu privire la obligativitatea achitarii amenzii, la institutiile abilitate sa o incaseze, si dupa caz, a despagubirii, in termen de 15 zile de la comunicare, in caz contrar urmand sa se procedeze la executarea silita.

Potrivit art.28 din ordonanta, contravenientul poate achita pe loc sau in termen de cel mult 48 de ore de la data incheierii procesului-verbal ori dupa caz, de la data comunicarii acestuia, (conform precizarii necesare aduse prin Legea de aprobare, pentru situatia fireasca cand acesta nu se afla de fata), jumatate din minimul amenzii prevazute in actul normativ, agentul constatator facand mentiune despre aceasta posibilitate in procesul-verbal. In actul normativ de stabilire a contraventiilor aceasta posibilitate trebuie mentionata in mod expres

Prin aceasta teza finala s-a adus o modificare substantiala vechii reglementari, cu influente asupra intregii legislatii contraventionale, si implicit asupra practicii administrative in domeniu, asa-numitul sistem al ablatiunii, fiind transformat din regula, astfel cum fusese consacrat in vechea reglementare, in exceptie, in sensul ca, el va trebui intotdeauna prevazut expres, in caz contrar neputand fi aplicat.

O asemenea dispozitie in reglementarea-cadru consacrata contraventiei s-ar parea ca raspunde spiritului vremii, din moment ce, dupa decembrie 1989, tot mai multe legi si ordonante continand prevederi in materie contraventionala au mentionat expres ca, nu le sunt aplicabile dispozitiile legii-cadru privind sistemul ablatiunii.

Este prevazut expres si modul de calcul al termenelor, astfel: Termenele statornicite pe ore incep sa curga de la miezul noptii zilei urmatoare, iar termenul care se sfarseste intr-o zi de sarbatoare legala sau cand serviciul este suspendat se va prelungi pana la sfarsitul primei zile de lucru urmatoare.

Amenzile care se cuvin bugetului de stat pot fi achitate la Casa de Economii si Consemnatiuni - C.E.C. S.A. sau la unitatile Trezoreriei Statului iar amenzile cuvenite bugetelor locale se achita la Casa de Economii si Consemnatiuni - C.E.C. S.A. sau la casieriile autoritatilor administratiei publice locale ori ale altor institutii publice abilitate sa administreze veniturile bugetelor locale, indiferent de localitatea pe a carei raza acestea functioneaza, de cetatenia, domiciliul sau de resedinta contravenientului ori de locul savarsirii contraventiei precum si la ghiseul unic din punctele de trecere a frontierei de stat a Romaniei. O copie de pe chitanta se preda de catre contravenient agentului constatator sau se trimite prin posta organului din care acesta face parte, in maxim 48 de ore.

Amenzile contraventionale pot fi achitate si prin intermediul instrumentelor de plata electronica in cadrul ghiseului virtual de plati, in conditiile stabilite de ordonanta.

Daca persoana imputernicita sa aplice sanctiunea apreciaza ca fapta a fost savarsita in astfel de conditii incat, potrivit legii penale, constituie infractiune, sesizeaza organul de urmarire penala competent.

Dimpotriva, cand fapta a fost initial urmarita ca infractiune si ulterior s-a stabilit de catre procuror sau de catre instanta ca ea ar putea constitui contraventie, actul de sesizare sau de constatare a faptei, impreuna cu o copie de pe rezolutia, ordonanta sau, dupa caz, de pe hotararea judecatoreasca, se trimite de indata organului in drept sa constate contraventia, pentru a lua masurile ce se impun conform legii. In acest caz, termenul de prescriptie de 6 luni va curge de la data sesizarii organului in drept sa aplice sanctiunea.

Caile de atac in materia raspunderii contraventionale sunt reglementate in capitolul al IV-lea al ordonantei, solutiile aduse de aceasta in domeniu fiind apreciate in doctrina, ca cele mai realizate din punctul de vedere al principiilor juridice si ale exigentelor privind democratismul infaptuirii actului de justitie contraventionala.

Calea traditionala de atac in materie contraventionala a fost plangerea, deoarece in aceasta materie, potrivit legislatiei anterioare, nu se putea vorbi de o judecata in prima instanta, pentru ca exercitarea caii de atac sa poata fi denumita recurs ori apel.

Plangerea era privita ca o cale devolutiva de atac prin care se ataca la judecatorie o hotarare data de un organ obstesc sau administrativ cu caracter jurisdictional sau un act administrativ in cazurile precizate in legi speciale.

In esenta, actuala reglementare mentine principiile vechii legi, astfel cum aceasta fusese modificata dupa adoptarea Constitutiei din 1991, consacrand expres regulile cailor de atac care s-au impus si in procedura contraventionala, in ultimii ani, urmare a schimbarilor survenite in legislatia procesual civila.

Astfel, potrivit art. 31 din ordonanta, impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii se poate face plangere in termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicarii acestuia.

Plangerea insotita de copia de pe procesul-verbal de constatare a contraventiei se depune la organul din care face parte agentul constatator, acesta fiind obligat sa o primeasca si sa inmaneze depunatorului o dovada in acest sens.

Prin Decizia Curtii Constitutionale nr.953/2006 a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate cu privire la dispozitia de mai sus, aceasta fiind declarata neconstitutionala.

Plangerea impreuna cu dosarul cauzei se trimit de indata judecatoriei in a carei circumscriptie a fost savarsita contraventia iar introducerea ei suspenda executarea.

Judecatoria va fixa termen de judecata, ce nu va depasi 30 de zile, si va dispune citarea contravenientului sau, dupa caz, a persoanei care a facut plangerea, a organului care a aplicat sanctiunea, a martorilor indicati in procesul-verbal sau in plangere, a oricaror alte persoane in masura sa contribuie la rezolvarea temeinica a cauzei

Ca un element de noutate este prevazuta citarea societatii de asigurari mentionata in procesul-verbal de constatare a contraventiei, in cazul in care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulatie.

Deoarece reglementarea actuala asemeni celei anterioare nu contine prevederi speciale privind cuprinsul plangerii, se impune in continuare aplicarea dreptului comun in materie, adica a dispozitiilor Codului de procedura civila.

In legatura cu persoana contravenientului, legea nu face nici o precizare. Tocmai de aceea in practica si in doctrina administrativa de-a lungul vremii a aparut o problema controversata, aceea de a sti daca plangerea impotriva sanctiunii contraventionale mai poate fi facuta si de contravenientul care a achitat pe loc sau in 48 de ore, jumatate din minimul amenzii si nu s-a intocmit proces verbal de constatare a contraventiei.

Intr-o opinie devenita majoritara, s-a sustinut ca, intr-un asemenea caz, contravenientul poate depune plangerea intrucat legea nu prevede in mod explicit, printr-o dispozitie expresa, ca raportul de drept contraventional e solutionat definitiv si ca impotriva solutiei nu se poate face plangere. In plus, lipsirea contravenientului de dreptul de a uza de calea de atac ar fi o incalcare a principiului bunei administrari a justitiei precum si a principiului privind parcurgerea a cel putin doua grade de jurisdictie in solutionarea cauzelor si aflarea adevarului.

Instanta competenta sa solutioneze plangerea, dupa ce verifica daca aceasta a fost introdusa in termen, asculta pe cel care a facut-o si pe celelalte persoane citate, daca acestia s-au prezentat, administreaza orice alte probe prevazute de lege, necesare in vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal, si hotaraste asupra sanctiunii, despagubirii stabilite, precum si asupra masurii confiscarii

Daca, desi legal citate, partile nu se prezinta la termenul de judecata, nu se suspenda judecata, ci dimpotriva, plangerea se solutioneaza in lipsa, pe baza actelor de la dosar.

Hotararea judecatoreasca prin care s-a solutionat plangerea poate fi atacata cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi sustinute si oral in fata instantei. Recursul suspenda executarea hotararii

Fata de aceasta prevedere initiala din textul ordonantei, Legea de aprobare a adaugat o precizare importanta, cu repercursiuni semnificative in practica instantelor de judecata, stabilind expres competenta sectiei de contencios administrativ a tribunalului de a judeca recursul in materie contraventionala.

Plangerile impotriva proceselor-verbale de constatare si sanctionare a contraventiilor se solutioneaza cu precadere. Ele sunt scutite de taxa de timbru, ca si recursurile impotriva hotararilor judecatoresti prin care s-a solutionat plangerea, precum si orice alte cereri incidente.

Deoarece potrivit unei prevederi exprese, dispozitiile ordonantei se completeaza cu dispozitiile Codului de procedura civila, in doctrina s-a apreciat in mod constant ca, in materia contraventiilor pot fi exercitate si caile extraordinare de atac.

Executarea sanctiunilor contraventionale constituie obiect de reglementare al capitolului al V-lea din ordonanta, reprezentand ultimul moment procedural in materia raspunderii contraventionale. Executarea sanctiunii contraventionale difera in functie de sanctiunea aplicata, de caracterul si finalitatea fiecareia dintre ele.

Astfel, potrivit art.37 din ordonanta, procesul-verbal neatacat in termen de 15 zile precum si hotararea judecatoreasca irevocabila prin care s-a solutionat plangerea constituie titlu executoriu fara vreo alta formalitate.

Avertismentul se adreseaza oral atunci cand contravenientul este prezent la constatarea contraventiei si sanctiunea este aplicata de agentul constatator.

In celelalte cazuri, avertismentul se socoteste executat prin comunicarea procesului-verbal de constatare a contraventiei, cu rezolutia corespunzatoare.

Daca sanctiunea a fost aplicata de instanta, prin inlocuirea amenzii contraventionale cu avertisment, comunicarea acesteia se face prin incunostiintare scrisa.

Punerea in executare a sanctiunii amenzii contraventionale se face astfel:

a). de catre organul din care face parte agentul constatator, ori de cate ori nu se exercita calea de atac impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei in termenul prevazut de lege;

b). de catre instanta judecatoreasca, in celelalte cazuri.

In ce priveste procedura aplicarii sanctiunii prestarii unei activitati in folosul comunitatii, dreptul comun in materie il reprezinta Ordonanta Guvernului nr.55/2002 privind regimul juridic al sanctiunii prestarii unei activitati in folosul comunitatii.

Ordonanta Guvernului nr.55/2002 aprobata prin Legea nr.641/2002 ale carei dispozitii se completeaza cu cele ale Codului de procedura civila a fost substantial modificata prin O.U.G.nr.108/2003 pentru desfiintarea inchisorii contraventionale, intrata in vigoare, dupa cum s-a mentionat, o data cu intrarea in vigoare a Legii de revizuire a Constitutiei Romaniei, adica la 23 octombrie 2003.

Sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii poate fi prevazuta numai in legi sau in ordonante ale Guvernului, prin care se stabilesc si se sanctioneaza anumite fapte ce constituie contraventii.

Sanctiunea prestarii unei activitatii in folosul comunitatii se stabileste intotdeauna alternativ cu amenda si poate fi aplicata numai de instanta de judecata.

Sanctiunea prestarii unei activitatii in folosul comunitatii poate fi aplicata numai daca exista consimtamantul contravenientului.

Ordonanta Guvernului enumera expres domeniile in care poate fi prestata aceasta sanctiune, care se executa dupa programul de munca, ori dupa caz, programul scolar al contravenientului, pe o durata cuprinsa intre 50 de ore si 300 de ore, de maximum 3 ore pe zi, iar in zilele nelucratoare de 6-8 ore pe zi.

Sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii se aplica numai contravenientilor persoane fizice.

In cazul contraventiilor pentru care legea prevede sanctiunea amenzii alternativ cu sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii, daca agentul constatator apreciaza ca sanctiunea amenzii este indestulatoare, aplica amenda. Daca, in raport cu gravitatea faptei se apreciaza ca amenda este neindestulatoare, agentul constatator incheie procesul-verbal de constatare a contraventiei si il inainteaza, in cel mult 48 de ore instantei competente, adica judecatoriei in a carei raza teritoriala a fost savarsita contraventia.

Presedintele judecatoriei fixeaza termen de urgenta, cu citarea contravenientului si a agentului constatator. Completul de judecata este format dintr-un singur judecator, contravenientul poate fi asistat de aparator, iar in cazul in care acesta este minor, participarea procurorului la judecata este obligatorie, ca si asistenta juridica in conditiile legii.

Instanta apreciaza asupra legalitatii si temeiniciei procesului-verbal si pronunta una din urmatoarele solutii: a). aplica sanctiunea amenzii; b).aplica sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii, cu consimtamantul contravenientului, daca apreciaza ca aplicarea amenzii nu este indestulatoare ori contravenientul nu dispune de mijloace materiale si financiare pentru plata acesteia; c). anuleaza procesul-verbal.

Daca o persoana a savarsit mai multe contraventii, constatate prin acelasi proces verbal, in cazul in care pentru toate faptele sale sau numai pentru unele dintre ele se prevede sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii, sanctiunile se cumuleaza fara a putea depasi maximul general stabilit de lege.

Hotararea prin care s-a aplicat sanctiunea este irevocabila.

In toate situatiile, dupa luarea consimtamantului contravenientului, instanta, prin hotarare, stabileste natura activitatilor ce vor fi prestate de acesta in folosul comunitatii, pe baza datelor comunicate de primarul localitatii in care contravenientul isi are domiciliul sau resedinta, tinand seama de aptitudinile sale fizice si psihice, precum si de nivelul pregatirii profesionale.

Sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii se pune in executare de catre instanta prin emiterea unui mandat de executare. Ea se va executa in raza unitatii administrativ-teritoriale in care contravenientul isi are domiciliul sau resedinta. Primarul are obligatia sa aduca la indeplinire mandatul de executare.

In cazul in care contravenientul, cu rea-vointa nu se prezinta la primar, se sustrage ulterior de la executare sau nu isi indeplineste indatoririle ce ii revin la locul de munca, judecatoria, poate inlocui aceasta sanctiune cu sanctiunea amenzii.