Drept comercial - notiunea, definitia si obiectul dreptului comercial

DREPT COMERCIAL

Cursul de Drept comercial are drept obiective: cunoasterea si aprofundarea principiilor de drept comercial; insusirea elementelor specifice de logica a dreptului comercial ca ramura de drept privat; cunoasterea institutiilor fundamentale de drept comercial, mai ales tinand seama de importanta dreptului comercial ca ramura necesara pentru orice profesie juridica; familiarizarea cu studiul pluridisciplinar al materiei prin metode de drept comparat tinand seama de globalizarea relatiilor comerciale internationale; insusirea elementelor de baza ale Dreptului comercial ca urmare a cresterii rolului economiei de piata.

SEMESTRUL I

I. PARTEA GENERALA

1. Notiuni introductive

1.1. Actualitatea si importanta dreptului commercial In conditiile actuale de dezvoltare a economiei din Romania nu este nou sau surprinzator faptul ca dreptul comercial a devenit un instrument deosebit de util si larg utilizat in reglementarea si rezolvarea complexelor probleme care apar in relatiile dintre participantii la viata economica. In tara noastra, evolutia dreptului comercial ca ramura distincta de drept a culminat in secolul XIX cu aparitia Codului comercial roman adoptat in 1887, principalul izvor de drept comercial, care a fost aplicat in mod permanent de la data adoptarii sale si pana in 1948, constituind reglementarea de baza a activitatii comerciale si industriale. Prin trecerea la economia planificata centralizata, Codul comercial a intrat in 1948 intr-o asa-numita perioada de "ilegalitate". Cu toate ca nu s-a mai aplicat raporturilor juridice dintre agentii economici din tara noastra, raporturi reglementate de legislatia economica specifica economiei planificate, Codul comercial nu a fost abrogat expres, cazand doar in desuetudine. Necesitatea mentinerii lui s-a impus in special datorita existentei relatiilor de comert exterior, in perioada respectiva functionand la un moment dat aproximativ 50 de intreprinderi de comert exterior, care, in caz de aplicare a legii romane, aplicau in continuare Codul comercial.

Dupa decembrie 1989, situatia s-a schimbat radical si prin trecerea la economia de piata si prin necesitatea reglementarii legale a noilor raporturi juridice aparute, Codul comercial a fost "redescoperit", putandu-se vorbi chiar de o adevarata "renastere" a dreptului comercial. Constitutia Romaniei, in art. 135, prevede in mod expres "(1) Economia Romaniei este economie de piata. (2) Statul trebuie sa asigure: libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie." Acest aspect este reflectat si intr-o serie de reglementari noi privind institutii de baza ale Dreptului comercial, din care mentionam legile privind societatile comerciale, Registrul comertului, concurenta neloiala, regimul investitiilor straine, reorganizarea judiciara si falimentul etc.

1.2. Cresterea rolului instantelor judecatoresti in aplicarea si dezvoltarea dreptului comercial

Legile aparute dupa decembrie 1989, spre deosebire de situatia anterioara, stabilesc noi competente de principiu in favoarea instantelor judecatoresti in rezolvarea problemelor aparute intr-o serie de domenii cum ar fi: brevetele de inventii, concurenta neloiala, reorganizarea judiciara si falimentul, ceea ce a impus un rol in continua crestere pentru instantele judecatoresti in aplicarea si interpretarea institutiilor de drept comercial, prin solutionarea judiciara, si nu administrativa a tuturor problemelor aparute in practica. De asemenea, prin crearea Sectiilor speciale comerciale din cadrul Tribunalelor, Curtilor de Apel si Inaltei Curti de Casatie si Justitie, precum si prin aparitia unor proceduri speciale mai operative, se poate asigura o mai buna si operativa aplicare a dreptului comercial, in conditiile in care numarul cazurilor in acest domeniu inregistreaza o continua crestere.

1.3. Metoda de studiu a Dreptului comercial nu poate fi decat pluridisciplinara si interdisciplinara, comparatista in contextul actual international, pragmatica si pe baza practicii judiciare existente in conditiile in care legislatia in domeniu este restransa sau invechita, iar complexitatea litigiilor aparute, mai ales in legatura cu societatile comerciale, impune o aplicare uniforma a legislatiei si adoptarea unor solutii care nu isi gasesc intotdeauna suport in legislatia pozitiva.

2. Notiunea, definitia si obiectul dreptului comercial

2.1. Caracteristici principale

Denumirea de "drept comercial" ne indeamna sa ne gandim, ca la orice ramura de drept, la un ansamblu de norme si reglementari juridice care in cazul nostru au ca obiect comertul, ceea ce este corect, dar nu intru totul exact sau in orice caz necesita clarificari suplimentare.

In sens etimologic, notiunea de comert provine din latinescul comercium = cu marfa, deci comertul ar consta in "operatiuni cu marfa"; in sens economic, mai restrans, comertul semnifica o activitate ce are ca obiect schimbul si circulatia marfurilor de la producatori la consumatori. Cei care realizeaza aceasta activitate sunt comerciantii, diferiti de producatori si de prestatorii de servicii.

In sens juridic, mult mai larg, comertul se refera insa nu numai la operatiunile de interpunere in circulatia marfurilor, ci si la operatiunile de productie, de realizare a marfurilor, executie de lucrari, constructii, prestari de servicii, alte activitati ale antreprenorilor, service, accesoriile la acestea. Sensul juridic il gasim definit in art. 3 din Codul comercial, care enumera cca 20 de fapte de comert. In plus, art. 7 din Codul comercial atribuie calitatea de comercianti tuturor persoanelor care desfasoara fapte de comert cu caracter de profesie si in nume propriu. S-ar parea, fata de acest sens larg dat actelor comerciale, ca acestea acopera intreaga viata economica. Cu toate acestea, exista o serie de domenii care nu sunt considerate activitati comerciale: profesiunile liberale (medicii, avocatii, notarii, arhitectii, artistii etc.), operatiunile juridice referitoare la imobile si operatiunile din agricultura.

Dreptul comercial este o parte a dreptului privat, ca si dreptul civil.

Dreptul civil este dreptul comun, iar dreptul comercial este un drept special, cuprinzand regulile specifice operatiunilor comerciale. Fiind totusi dreptul comun in materia dreptului privat, dreptul civil se aplica si in acele circumstante sau raporturi comerciale unde nu exista reglementari comerciale specifice. In consecinta, dreptul comercial depinde de dreptul civil, dar aceasta nu il impiedica sa castige o importanta practica deosebita, care de multe ori o poate depasi pe cea a dreptului comun, in conditiile in care majoritatea actelor si operatiunilor juridice sunt realizate de societatile comerciale.

2.2. Autonomia dreptului comercial

Problema teoretica a autonomiei dreptului comercial are importante aplicatii practice si a preocupat doctrina din secolul trecut si pana astazi, fiind strans legata si de conceptia unitatii dreptului privat, care pleaca de la conceptia obiectiva asupra dreptului comercial si a fost aparata de Vivante (1937) in lucrarea Un code unique de l'obligations. In sustinerea acestei teze se afirma exemplificativ ca: "Daca o cambie este supusa acelorasi reguli indiferent de semnatar, de ce sa nu fie la fel si in cazul contractului de vanzare-cumparare". Aceeasi tendinta a fost urmata in Elvetia, Marea Britanie, Italia (Codul Civil din 1942), Olanda (1970 si 1976), Quebec.

Desi in favoarea unitatii dreptului privat pledeaza o serie de argumente, in literatura de specialitate s-au adus o serie de argumente contrare, in favoarea autonomiei dreptului comercial care, pentru moment cel putin, au influentat mentinerea dreptului comercial ca ramura de drept distincta in cadrul dreptului privat in majoritatea statelor europene.

Reglementarea atuala din Romania confirma, de asemenea, autonomia dreptului comercial ca o ramura distincta a dreptului privat, alaturi de dreptul civil.

Precizam, de asemenea, ca desi contine reglementari speciale, dreptul comercial nu este o lege exceptionala, deci nu este de stricta interpretare si i se poate aplica interpretarea extensiva (gramaticala, logica, prin analogie). Prin natura lor, majoritatea legilor comerciale sunt supletive, normele imperative in domeniu fiind limitate la anumite cazuri de exceptie, in special pentru protectia tertilor.

2.3. Conceptia obiectiva si subiectiva si definirea dreptului comercial

Dreptul comercial fiind un drept special, este necesar sa se stabileasca exact domeniul sau de aplicare sau, cu alte cuvinte, sa se delimiteze "obiectul dreptului comercial".

Potrivit conceptiei doctrinale clasice, exista doua sisteme care permit stabilirea sferei aplicabilitatii dreptului comercial: conceptia subiectiva si conceptia obiectiva.

Conceptia subiectiva asupra dreptului comercial (traditionalista, de influenta germanica) are in vedere persoana comerciantului, dreptul comercial fiind un drept al profesionistilor, al comerciantilor. In aceasta conceptie, dreptul comercial ar trebui sa reglementeze numai institutiile comerciale care au un caracter profesional, nepermitand ca persoana care exercita o activitate ocazionala sa poata beneficia de legile comerciale, actul ocazional de comert fiind reglementat de dreptul civil. Activitatea comerciala, ca orice profesiune, avand reguli proprii, comerciantii trebuie sa se supuna acestora si astfel orice operatiune a comerciantilor este considerata operatiune comerciala.

Conceptia obiectiva, de influenta franceza, are in vedere natura operatiunii, care are sau nu caracter comercial. Astfel, dreptul comercial ar trebui sa reglementeze o anumita categorie de acte si fapte juridice, indiferent de persoana care le exercita, fiind un cod de comert, si nu al comerciantilor.

Codul comercial roman are la baza sistemul obiectiv, enumerand in art. 3 circa 20 de activitati distincte, care sunt considerate fapte de comert, enumerarea lor nefiind insa limitativa. Conform sistemului obiectiv agreat de dreptul nostru, toti cei care, chiar intamplator, savarsesc una din operatiunile considerate fapte de comert, sunt supusi legislatiei comerciale.

Sistemul obiectiv este completat insa printr-un criteriu subiectiv, prin care sunt supuse dreptului comercial, conform art. 4, si toate operatiunile pe care comerciantul le savarseste in exercitiul comertului sau. In plus, prin art. 7 Cod comercial, sunt definite calitatea de comerciant si, implicit, limitele aplicarii legii comerciale persoanelor care au calitatea de comerciant.

In consecinta, dreptul comercial poate fi definit ca un ansamblu de norme juridice de drept privat, aplicabile raporturilor juridice generate de acte sau fapte juridice de comert si la care participa persoane fizice sau juridice care au calitatea de comercianti.

2.4. Corelarea cu alte ramuri de drept

Mai mult decat oricare alta ramura de drept, dreptul comercial nu poate fi izolat, existand corelatii stranse intre acesta si multe alte ramuri ale dreptului.

a) Corelatia cu dreptul civil este evidenta, in masura in care ambele ramuri fac parte din familia mare a dreptului privat. In dreptul commercial sunt aplicabile regulile generale din dreptul civil, conform art. 1 din Codul comercial. Art. 1 din Codul comercial prevede: "In comert se aplica legea de fata. Unde ea nu dispune se aplica codicele civil". Desigur, prin expresia "legea de fata" legiuitorul a inteles sa se refere la legile comerciale lato sensu, iar prin "codicele civil" se intelege intreaga legislatie civila. Regulile speciale din dreptul comercial, cu caracter derogatoriu de la dreptul civil, comun, se regasesc in domeniul probelor, al solidaritatii, termenului de gratie etc., dar exista si situatii inverse, cand in dreptul civil se aplica norme din Codul comercial (exemplu: incheierea contractului intre absenti - art. 35-39 Cod comercial).

b) Exista, de asemenea, o stransa legatura intre dreptul comercial si dreptul procesual civil. Normele privind exercitiul actiunilor comerciale se regasesc in art. 7201 - art. 72010 din Codul de procedura civila, iar art. 889 din Codul comercial prevede in mod expres aplicabilitatea in subsidiar a reglementarilor din Codul de procedura civila. Cu exceptia dispozitiilor din Codul comercial, executarea silita, de asemenea, se supune regulilor din procedura civila.

c) In raporturile comerciale cu elemente de extraneitate se aplica dreptul comertului international si dreptul international privat. Inca de la incheierea lor, unele raporturi comerciale se supun unor conventii sau uzante internationale (de exemplu, clauzele INCOTERMS). In prezent se constata o tendinta de armonizare si unificare a dreptului comercial, evidenta in special in cazul statelor membre ale Uniunii Europene.

d) Desfasurand o activitate producatoare de profit, comerciantii sunt supusi reglementarilor legale in materie fiscala; de aceea, cunoasterea legislatiei fiscale (a carei nerespectare atrage aplicarea de sanctiuni) si, deci, a dreptului financiar prezinta interes pentru dreptul comercial.

f) Anumite legi comerciale cuprind, pe langa normele de drept privat, si norme de drept penal, prin care se asigura protejarea unor interese generale. Astfel, se sanctioneaza penal nerespectarea unor dispozitii privind constituirea si functionarea societatilor comerciale (art. 2656-276 din Legea 31/1990), precum si anumite fapte de concurenta neloiala (art. 5 din Legea 11/1991).

2.5. Tendinte si evolutii moderne

Dezvoltarea comertului si industriei a determinat o extindere a sferei de aplicare a dreptului comercial. Cea mai elocventa evolutie o constituie expansiunea intreprinderii, termen regasit in art. 3 Cod comercial, la punctele 5-10 si punctul 13. In prezent, sfera dreptului comercial cuprinde aproape in totalitate activitatile economice (de productie, comert, prestari servicii, constructii etc.), cu exceptia insa a unor domenii, cum ar fi: profesiile liberale si agricultura (intr-o anumita masura), precum si raporturile legate de operatiunile imobiliare.

Unele fenomene negative ale dezvoltarii economice au determinat si interventia directa a statului in viata economica, prin planificare, prognoza, dirigism economic, necesitatea anumitor avize sau autorizatii, controlul pretului, fiscalitate excesiva, dreptul comercial aparand astazi, spre deosebire de inceputurile sale, cand era eminamente un drept privat, ca un drept tot mai "publicizat". Este de semnalat, de asemenea, cum am aratat, tendinta de

armonizare sau chiar de unificare a legislatiilor comerciale din diferite state si in special in cadrul Uniunii Europene, prin semnarea unor conventii internationale cum ar fi cele privind cambia si biletul la ordin, transportul pe calea ferata, vanzarea internationala de marfuri etc.

3. Istoricul si izvoarele dreptului comercial

3.1. Scurta privire istorica asupra dreptului comercial

Dreptul comercial modern are un caracter total diferit de vechiul drept comercial. De aceea, studierea istoricului dreptului comercial are de regula numai un caracter doctrinar, dar in general nu poate ajuta la rezolvarea problemelor specifice ultimelor decenii, principalele institutii de drept comercial fiind de data recenta si in continua evolutie.

Dupa unele dezvoltari in perioada antica si in Evul Mediu, primele reglementari legale aplicabile numai comerciantilor sunt doua ordonante ale lui Ludovic al XIV-lea, privind comertul terestru (1673) si comertul pe mare (1681). Ele s-au materializat ulterior in prima lucrare codificata din 1807, si anume in Codul comercial francez, prima reglementare legislativa care recunoaste dualismul dreptului privat, deci stabileste practic autonomia Dreptului comercial. Codul comercial german din 1863 se baza, de asemenea, pe un sistem dualist al dreptului privat. A urmat apoi Codul comercial italian, de la 1882, care a avut o influenta deosebita asupra Codului comercial roman din 1887. In Anglia si SUA, sistemul de Common Law nu face distinctie intre legile civile si cele comerciale, cu toate ca exista legi comerciale specifice, referitoare mai ales la societatile comerciale, asigurari si faliment (Company Act, Bnackruptcy Act).

3.2. Evolutia dreptului comercial in Romania

In Romania, comertul a fost guvernat initial de regulile cutumiare de origine locala ("obiceiul pamantului") sau de provenienta straina. Primele reglementari scrise apar in Codul lui Andronache Donici (1814), o reglementare sumara fiind cuprinsa si in Codul Caragea (1817). In 1840 a fost aplicat, in Muntenia si Moldova, Codul comercial francez. In 1887 a fost adoptat, cum am mentionat, Codul comercial roman, avand la baza Codul comercial italian (1882) si unele aspecte din legislatia germana, Cod in vigoare si astazi.

In anul 1938, tinand cont de importanta dezvoltare a vietii economice din Romania in perioada interbelica, s-a lucrat intens pentru adoptarea unui nou Cod comercial, mai bine adaptat realitatilor economice. A fost astfel elaborat in 1938, dupa cautari si dezbateri indelungate, si adoptat in Parlamentul tarii un nou Cod comercial, care trebuia sa intre in vigoare la 1 mai 1939. Din pacate, datorita unor probleme politice, acest cod, denumit Codul comercial Carol al II-lea, nu a mai intrat in vigoare, astfel ca a ramas in vigoare vechiul Cod din 1887. Cu toate acestea, Codul commercial din 1938 a avut o influenta hotaratoare asupra evolutiei reglementarilor legale in diverse domenii cum ar fi societatile comerciale, actuala Lege nr. 31/1990 fiind inspirata din acest Cod.

Codul comercial din 1887 a fost aplicat pana in 1948, cand, prin trecerea la economia planificata, a cazut in desuetudine, gasindu-si aplicarea doar in raporturile de comert exterior. unde era aplicabila legea comerciala romana. Dupa decembrie 1989, prin trecerea la economia de piata, Codul comercial si-a redobandit atributul de principala reglementare a raporturilor comerciale.

Ca structura, Codul comercial este impartit in 4 carti principale (Cartea I - Despre comert in general; Cartea a II-a - Despre comertul maritim si navigatie; Cartea a III-a - Despre faliment; Cartea a IV-a - Despre exercitiul actiunilor comerciale si despre durata lor), fiecare carte cuprinzand mai multe titluri, capitole si sectiuni. Cu toate ca unele dintre dispozitiile sale sunt in prezent depasite, multe fiind chiar abrogate (vezi Cartea a III-a privind falimentul, in prezent abrogata prin Legea 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, sau Titlul VIII din Cartea I privind societatile comerciale, abrogat prin Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, ori dispozitiile referitoare la cambie si cec, abrogate prin Legea 58/1934 privind aceste doua instrumente de plata), Codul comercial ramane, cel putin prin dispozitiile sale generale privind comertul, principalul izvor de drept in aceasta materie si sediul celor mai importante institutii juridice ale materiei dreptului comercial.

3.3. Izvoarele dreptului comercial

Art. 1 din Codul Comercial Roman prevede: "In comert se aplica legea de fata. Unde ea nu dispune se aplica Codul civil". Prin urmare, in materie comerciala izvorul principal de drept il constituie Codul Comercial Roman, iar un izvor subsididar de drept este Codul civil, atunci cand cele doua izvoare formale de drept, izvoare ale dreptului comercial, sunt si legile comerciale speciale, precum si legile civile speciale. De asemenea, un rol important il au uzurile, jurisprudenta si doctrina dreptului comercial, care insa nu sunt considerate izvoare normative, ci numai interpretative. O atare ierarhizare a izvoarelor de drept isi gaseste explicatia in caracterul autonom, suveran si special al dreptului comercial fata de dreptul civil, in sfera dreptului privat.

a) Codul comercial este deci principalul izvor de drept comercial.

Caracterul de izvor principal de drept este atribuit codului comercial pentru ca acesta defineste institutiile de drept comercial si constituie reglementarea de baza a activitatii comerciale. Acesta cuprinde norme juridice care reglementeaza institutiile fundamentale ale dreptului comercial: faptele de comert, comerciantii, obligatiile comerciale etc.

Codul comercial cuprinde numai normele juridice principale, anumite norme juridice privind activitatea comerciala gasindu-se in legile comerciale speciale si in acest sens mentionam Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, Legea nr. 64/1995 privind reorganizarea judiciara si falimentul, Legea nr. 26/1990 privind Registrul comertului, Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale, Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale, Legea nr. 58/1934 privind cambia si biletul la ordin, Legea cec-ului nr. 59/1934 etc. Pentru a se determina caracterul commercial al unei legi speciale, trebuie raportata aceasta lege la Codul comercial, deoarece acesta constituie reglementarea de baza care delimiteaza sfera activitatii comerciale aflata sub incidenta legilor comerciale.

Document online: Generalitati privind incheierea contractului individual de munca Document online: Obiectul contractului de vanzare cumparare

Codul comercial si legile comerciale speciale cuprind, in principiu, norme cu caracter supletiv, acestea aplicandu-se numai cand partile nu s-au inteles altfel. Exista insa si anumite norme cu caracter imperativ, care asigura protejarea intereselor generale.

In ceea ce priveste corelatia dintre Codul comercial si legile comerciale speciale se aplica principiile generale - specialia generalibus derogant.

In mod accidental, unele norme de drept comercial se gasesc in legi necomerciale. Astfel, sunt considerate norme de drept comercial acele dispozitii din Codul civil care se refera expres la materia comerciala, exemplu fiind art. 1183 si 1184 privind registrele comerciantilor si altele.

b) Principiile generale ale dreptului comercial sunt considerate, de asemenea, izvor de drept comercial, principalele principii recunoscute de doctrina si practica fiind urmatoarele: nici o prestatie nu se presupune gratuita in dreptul comercial; banii trebuie sa produca dobanda; oricine poate contracta in beneficiul unor terti; in caz de indoiala, trebuie preferata solutia ce faciliteaza creditul si circulatia; autonomia de vointa este mult mai larga in dreptul comercial; aparenta are o aplicabilitate mult mai larga in dreptul comercial.

c) Codul civil este principalul izvor de drept subsidiar al dreptului

comercial Asa cum am aratat, in absenta unor norme in Codul comercial si in legile comerciale speciale se aplica dispozitiile Codului civil. In realitate insa, izvorul subsidiar al dreptului comercial il constituie legile civile, respectiv Codul civil si legile civile speciale. Prin urmare, legislatia civila va fi aplicabila numai in cazul in care legea comerciala nu are o prevedere expresa in acest sens. Exista si situatii in care chiar legea comerciala face trimitere la legea civila, ca in cazul art. 55 Cod comercial, care face trimitere la reglementarile Codului civil in materie de probe, sau in cazul art. 374 si urmatoarele referitoare la mandatul comercial, fiind aplicabile si dispozitiile supletive ale mandatului civil (art. 1532 si urm.). Intrucat Codul civil cuprinde normele generale aplicabile dreptului

privat, dispozitiile sale servesc in mare masura la fundamentarea institutiilor dreptului comercial. Astfel, o importanta deosebita o au dispozitiile Codului civil in materia obligatiilor si cea a contractelor speciale. De asemenea, unele legi speciale constituie izvor subsidiar pentru dreptul comercial, cum ar fi, de exemplu Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice si persoanele juridice, care contine dispozitii aplicabile si statutului juridic al comerciantilor.

d) Uzantele sau uzurile comerciale sunt reguli de conduita nascute din practica sociala, folosite vreme indelungata si respectate ca norme juridice obligatorii. In dreptul nostru, uzurile comerciale nu sunt izvor normativ de drept comercial. Legiuitorul a omis intentionat din textul Codului comercial italian, pe care l-a avut ca model, toate referirile la uzuri comerciale, tinand cont de dificultatea probarii lor si de pericolul reprezentat de "legile tacite". Intrucat in dreptul nostru, spre deosebire de dreptul francez si cel italian, nu exista uzuri legislative, doctrina recunoaste totusi uzurile interpretative. Acestea isi trag existenta din vointa prezumata a partilor si sunt menite sa lamureasca sensul si limitele acestei vointe. Existenta acestor uzuri este dedusa din anumite dispozitii ale Codului civil,

care in temeiul art. 1 C. Com., sunt aplicabile si in dreptul comercial, cum ar fi art. 970 C. civ., art. 980 C. civ. si art. 981 C. civ.

e) Doctrina si practica judiciara. Desi unanim acceptat faptul ca doctrina, nu reprezinta izvor de drept, aceasta este insa un instrument important de interpretare a legilor comerciale, solutiile sale fiind deseori preluate de catre legiuitor si transpuse in acte normative. Nici hotararile judecatoresti nu constituie izvor al dreptului comercial, insa si acestea, ca si doctrina, constituie un mijloc important de interpretare si de verificare a eficientei legii.

Faptele si actele de comert

4.1. Fapte de comert definite de Codul Comercial; conceptia legiuitorului roman

Una din problemele importante mult dezbatute este cea a determinarii sferei de aplicare a dreptului comercial sau de determinare a granitei (delimitarii) dintre dreptul civil si cel comercial. Toti cei care savarsesc operatiuni considerate ca fiind comerciale sunt supusi Codului comercial si deci legislatiei comerciale. Sunt, de asemenea, supuse dreptului comercial, in afara de faptele de comert obiective, si acele operatiuni pe care comerciantul le savarseste in exercitiul desfasurarii activitatii sale.

Legiuitorul roman vorbeste de fapte, si nu de acte de comert, datorita intelesului mai larg al notiunii de fapte de comert. S-a dorit astfel sa fie supuse legilor comerciale atat raporturile rezultate din actele juridice, cat si cele izvorate din anumite fapte juridice, luandu-se in considerare nu numai contractele comerciale, dar si faptele licite si ilicite savarsite de comerciant in exercitiul constant al profesiunii sale si care obiectiveaza, in sine, aceasta activitate.

Art. 3 C. com. prevede faptele de comert considerate astfel de catre legiuitor, enumerand enuntiativ si exemplificativ 20 de astfel de fapte, apreciate ca fiind cele mai frecvente si uzitate acte juridice si operatiuni ce constituie baza activitatii comerciale. Enumerarea din art. 3 Cod commercial nu este limitativa, ci numai demonstrativa, prin utilizarea expresiei "legea considera ca fapte de comert", si nu a unei alte expresii de genul "sunt fapte de comert", asa cum ulterior s-a prevazut in Codul comercial Carol al II-lea din 1938, care nu a intrat insa in vigoare. Legea lasa astfel posibilitatea introducerii unui fapt nou printre faptele de comert, deja enumerate, daca prin natura sa acest nou fapt se va asemana unuia dintre cele cuprinse in enumerare, avand aceeasi ratiune pentru a fi supus normelor Codului comercial. Pe baza acestei conceptii, in doctrina si jurisprudenta au fost deja recunoscute hotelaria, publicitatea, productia de film si televiziune, producerea de marfuri si comercializarea lor, executarea de lucrari si prestarea de servicii etc., toate acestea fiind activitati noi, constituindu-se in fapte de comert pe baza tendintelor moderne ale activitatii comerciale. In vederea stabilirii unei definitii a faptelor de comert, s-au formulat de-a lungul timpului cateva teorii:

a) Teoria speculatiei, potrivit careia actul de comert este unul speculativ, realizat in scopul beneficiilor, pe baza ideii de cumparare a marfurilor la un anumit pret si revanzare la unul mai mare, accentuandu-se caracterul esential al actului, si anume realizarea de profit.

b) Teoria circulatiei, conform careia actul de comert este considerat ca fiind unul de circulatie, mai precis de interpunere in circulatia marfurilor intre producator si consumatorul final.

c) Teoria intreprinderii, care considera ca actul de comert este cel indeplinit printr-o intreprindere, privind o activitate metodic organizata, ce presupune o repetitie profesionala a actelor, conform unei organizari sistematice si bazate pe anumite mijloace materiale.

d) Teoria mixta, care considera ca adoptarea unui unic criteriu in vederea determinarii comercialitatii actelor juridice este greu de luat in seama si prefera imbinarea mai multor criterii. In particular, s-au luat in consideratie in mod special teoriile circulatiei si ale profitului, desi unii autori au preferat teoria intreprinderii.

Avand in vedere insa ca nici una dintre teoriile mai sus mentionate nu este perfect si destul de puternic conturata, in definirea notiunii de fapte de comert, s-au intrepatruns elemente din caracterizarea tuturor acestor teorii, alegandu-se ultima varianta, a teoriei mixte, pe baza careia se propune si definitia urmatoare: Faptele de comert reprezinta acte juridice, fapte juridice si operatiuni economice prin care se realizeaza producerea de marfuri, executarea de lucrari sau prestarea de servicii sau o interpunere in circulatia marfurilor, cu scopul de a obtine profit.

Este important de precizat totodata - ca o importanta observatie cu numeroase aplicatii teoretice, dar mai ales practice - ca anumite acte si operatiuni cu caracter special nu se constituie in fapte de comert, considerandu-se in aceasta categorie activitatea de educatie si invatamant, activitatea ce constituie obiectul unei profesiuni liberale, jocurile de intrajutorare, activitatile din agricultura etc.

4.2. Faptele de comert obiective si clasificarea acestora

Sunt fapte obiective de comert operatiile pe care legiuitorul le defineste in mod expres in art. 3 si 6 C. com. Originea majoritatii acestor acte este de natura civila, dar ele au fost convertite in acte de comert obiective, datorita necesitatilor de ordin economic si social, aflate intr-o continua schimbare si evolutie, aceste fapte obiective precedand si definind prin existenta lor profesia de comerciant.

Intrucat in majoritatea lor faptele de comert obiective sunt astfel prevazute datorita criteriului economic si functiei economice a operatiunilor respective, reamintim in continuare clasificarea lor in trei grupe principale, acceptata de majoritatea autorilor in materie comerciala: a) operatiuni de interpunere in schimb sau circulatie; b) operatiuni care privesc organizarea si desfasurarea activitatii de productie (activitatea intreprinderilor); c) operatiunile conexe sau accesorii.

In cele ce urmeaza vom face o succinta prezentare a fiecarei categorii:

a) Operatiunile de interpunere in schimb sau circulatie include majoritatea faptelor de comert enumerate in art. 3 C. com., din aceasta categorie facand parte vanzarea - cumpararea comerciala si operatiunile de banca si schimb, precum si alte contracte. Precizam ca toate aceste operatiuni comerciale au ca obiect numai bunuri mobile, cum ar fi

productele, marfurile si titlurile de credit care circula in comert. Prin urmare, in conceptia actuala a Codului comercial, vanzarea-cumpararea si alte contracte privind bunurile imobile sunt considerate operatiuni civile, si nu comerciale. Este conceptia traditionala, care se explica prin grija pentru protectia actelor juridice privind bunurile imobile, care de regula au o valoare mai mare, iar proba actelor juridice incheiate in legatura cu acestea este normal sa se faca prin inscrisuri si nu prin martori, astfel cum este permis in dreptul comercial. Ca un mijloc de protectie pentru micii agricultori observam de asemenea ca, in conformitate cu art. 5 C. com., sunt scoase de sub incidenta legilor comerciale actele de vanzare a productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le realizeaza de pe pamantul sau ori cultivat de acesta, precum si cumpararea de producte sau de marfuri pentru folosul sau consumatia comparatorului. Dupa cum vom vedea mai tarziu, Legea 36/1991 privind societatile agricole si alte forme de asociere in agricultura deroga insa de la aceasta regula generala prevazuta de art. 5 C.com. si admite posibilitatea constituirii de societati comerciale avand ca obiect exploatarea terenurilor agricole, recunoscand astfel caracterul comercial al obiectului de activitate al acestor tipuri de societati comerciale.

b) In 7 paragrafe ale ale art. 3 C. com. (5, 6, 7, 8, 9, 10 si 13), legiuitorul atribuie caracter de comercialitate unor anumite intreprinderi, astfel reiesind caracterul comercial al tuturor actelor si faptelor juridice (declarari unilaterale de vointa, contracte, cvasicontracte, cvasidelicte etc.) savarsite de intreprinzator in exercitiul activitatii sale. Mai trebuie amintit si faptul ca numai intreprinderile vizate de art. 3 C. com. efectueaza fapte si acte obiective de comert.

Definitia intreprinderii nu este prevazuta in Codul comercial, dar aceasta ar putea fi caracterizata ca fiind o organizatie economica si sociala, cu o sistematizare autonoma a activitatii desfasurate cu ajutorul factorilor economici productivi (fortele naturii, capitalul si munca), in scopul producerii de bunuri si servicii destinate schimbului si in vederea obtinerii de profit (castig).

Avand in vedere obiectul lor, intreprinderile enumerate de art. 3 C. com. se divid la randul lor in 2 mari grupe: intreprinderile de productie sau industriale (intreprinderile de constructii si cele de fabrici si manufactura) si intreprinderile de prestari servicii (intreprinderile de furnituri; de spectacole publice; de comisione, agentii si oficii de afaceri; intreprinderile de editura, imprimerie, librarie si obiecte de arta, de transport; de asigurare; de depozit in docuri si antrepozite).

c) Ultima grupa include acte sau operatiuni care prin natura lor nu sunt comerciale, dar isi dobandesc aceasta calitate datorita legaturii lor cu actele juridice sau operatiunile comerciale calificate drept fapte de comer de catre Codul comercial. Aceste fapte de comert se numesc conexe sau accesorii, din aceasta categorie facand parte: contractele de report asupra titlurilor de credit; cumpararile sau vanzarile de parti sociale sau actiuni ale societatilor comerciale; operatiunile de mijlocire in afaceri; cambia sau ordinele in producte sau marfuri; operatiunile cu privire la navigatie; depozitele pentru cauza de comert; contul curent si cecul; contractele de mandat, comision si consignatie; contractele de gaj si fidejusiune.

4.3. Faptele de comert subiective si prezumtia de comercialitate

In continuare, prin art. 4 C. com. se precizeaza ca in afara faptelor prevazute la art. 3 C. com. sunt considerate ca fapte de comert si celelalte contracte si obligatiuni ale unui comenciant, "daca nu sunt de natura civila sau daca contrariul nu rezulta din insusi actul".

Asadar, legiuitorul a enumerat in art. 3 al Codului comercial actele si operatiunile considerate, datorita continutului lor, ca fapte de comert obiective si, pe langa acestea, a conferit comercialitate si altor acte care sunt savarsite de comerciant, acestea numindu-se fapte de comert subiective. Caracterizarea ca fapt/act subiectiv de comert este deci conditionata de preexistenta calitatii de comerciant, aceasta necesitate derivand din protectia ce trebuie asigurata atat comerciantului, cat si tuturor actelor si operatiunilor savarsite de acesta, precum si persoanelor ce intra in raporturi juridice cu acesta.

Din coroborarea art. 7 C. com. cu art. 4 C. com. reiese ca faptele de comert subiective reprezinta toate actele savarsite de comerciant, cu conditia ca acestea sa fie savarsite in nume propriu si cu titlu profesional, obisnuit. Se instituie astfel, prin art. 4 C. com., o anumita prezumtie relativa, denumita prezumtia de comercialitate, care considera ca fapte de comert, toate actele si obligatiile comerciantului, indiferent de izvorul lor, cu exceptiile mentionate expres in art. 4 C. com. Astfel, vor constitui fapte de comert nu numai obligatiile contractuale, ci si obligatiile derivand din fapte licite (gestiunea de afaceri, imbogatirea fara justa cauza, plata nedatorata) sau din savarsirea unor fapte ilicite in legatura cu activitatea comerciala a comerciantului (art. 998 C. civ.). Aceasta prezumtie de comercialitate poate fi rasturnata prin proba contrara, dar numai in conditiile specificate expres in art. 4 C. com., si anume prin dovedirea caracterului civil al obligatiei sau caracterului necomercial care ar rezulta din chiar actul savarsit de comerciant datorita naturii operatiei ori scopului urmarit.

Prin urmare, conform art. 4 C. com., prezumtia de comercialitate poate fi inlaturata numai in 2 cazuri expres prevazute de lege: a) daca obligatia are un caracter civil sau b) necomercialitatea rezulta din insusi actul savarsit de comerciant. Prin act, legea intelege operatiile juridice (negotium), nu inscrisul constatator (instrumentum). Caracterul necomercial al actului poate fi dovedit prin orice mijloc de proba admis de lege.

4.4. Faptele de comert unilaterale sau mixte si exceptiile de la aplicarea legii comerciale

Faptele de comert (obiective sau subiective) pot fi bilaterale, cand actele sau operatiunile efectuate sunt fapte de comert pentru ambele parti implicate in raportul juridic, sau unilaterale sau mixte, cand actele sau operatiunile respective sunt fapte de comert numai pentru una dintre parti, iar pentru cealalta parte s-ar putea considera ca nu au caracter comercial si ar putea ramane un act de natura civila (de exemplu, un necomerciant cumpara alimente de la un comerciant sau incheie un contract de antrepiza pentru construirea unei locuinte). Chiar in Codul comercial sunt prevazute cateva cazuri in care se stipuleaza ca anumite acte au un caracter commercial numai pentru una dintre parti, si anume art. 5 si 5 C. com.; in art. 5 este prevazuta necomercialitatea vanzarii de produse agricole ale unui agricultor, iar in art. 6 se prevede ca asigurarile de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comertului si asigurarile asupra vietii sunt fapte de comert numai pentru asigurator; la fel, contul curent si cecul nu se considera a fi fapte de comert ale necomerciantilor, cat timp ele nu au o cauza comerciala. Prin art. 56 C. com., legiuitorul stabileste insa ca regula generala regimul juridic comercial al faptelor de comert unilaterale sau mixte, supunand legii comerciale raportul juridic generat, chiar daca pentru una dintre ele actul respectiv are caracter necomercial.

Comerciantii

5.1. Definitie

Avand la baza sistemul obiectiv, asa cum am mai mentionat in capitolele precedente, Codul comercial stabileste prin art. 7 cine sunt comerciantii, mai precis cine are aceasta calitate, fara a da o definitie a comerciantului. Se face deosebire intre persoanele fizice si societatile comerciale. Pentru persoanele fizice este necesara indeplinirea anumitor conditii pentru a dobandi calitatea de comerciant, pe cand societatilor comerciale li se atribuie din start calitatea de comerciant, numai prin simpla lor existenta legala. Se spune astfel ca persoanele fizice devin comercianti si societatile comerciale se nasc comercianti. Indiferent daca persoana care savarseste anumite fapte obiective de comert are sau nu calitatea de comerciant, ea devine in acest mod comerciant prin imprimarea unui caracter profesional acestor fapte, conform art. 7 C. com. Odata dobandita aceasta calitate de comerciant, respectiva persoana se prezuma ca savarseste in continuare acte sau operatiuni comerciale (art. 4 C. com.). Daca persoana savarseste insa in mod accidental o operatiune de comert, ea nu poate fi considerata comerciant, desi este supusa legilor comerciale in ceea ce priveste raportul juridic respectiv (art. 9 C. com.), situatia fiind similara si in cazul savarsirii faptelor de comert unilaterale sau mixte, conform art. 56 C. com. Prin urmare, pentru a deveni comerciant ca persoana fizica, este necesar sa realizezi acte de comert ca o profesiune obisnuita, si nu intamplator, izolat, iar practica a adaugat si ca aceste acte de comert sa fie efectuate in nume propriu.

In afara comerciantilor din art. 7 C. com., mai exista si alte entitati care sunt comercianti, cum ar fi, de exemplu, entitatile prevazute in art. 2 din Legea 26/1990, regiile autonome si organizatiile cooperatiste.

Principalele consecinte ale dobandirii calitatii de comerciant

1. Se aplica institutiilor comerciale.

2. Comerciantii sunt supusi unor obligatii profesionale cum ar fi:

inmatricularea in Registrul comertului; in decursul realizarii comertului sa-si inscrie in acest registru toate actele si faptele care modifica inregistrarea initiala; inregistrarea elementelor de identificare (nume, firma, emblema); diverse mentiuni cu privire la fondul de comert; tinerea registrelor proprii.

3. Exercitarea unui comert legal (Legea 11/1991, art. 4 - 9, defineste actele neloiale); sanctiunile pentru astfel de fapte nelegale sunt diverse: contraventionale, penale, daune morale.

4. Pentru actele comerciantului se aplica prezumtia de comercialitate din art. 4 C. com.

5. Comerciantii sunt supusi reorganizarii si falimentului.

6. Calitatea de comerciant are consecinte chiar si dupa incetarea ei.

Calitatea de comerciant trebuie delimitata de alte profesiuni indeplinite de persoanele fizice. Astfel, conform doctrinei si practicii judiciare, nu sunt considerati comercianti: meseriasii, daca se limiteaza strict la exercitiul meseriei lor si nu savarsesc fapte de comert; asociatii societatilor comerciale; cei care semneaza cambii, bilete la ordin, cec-uri; statul nu este comerciant, dar va fi supus legii comerciale atunci cand se vor incheia acte comerciale; cei care practica profesiuni liberale nu sunt comercianti; auxiliarii comertului fac acte de comert pentru altii si nu sunt comercianti; agricultorii, asociatiile si fundatiile nu sunt comercianti.

Dovada calitatii de comerciant, fiind o chestiune de fapt, poate fi facuta cu orice mijloace de proba.

Incompatibilitati. Calitatea de comerciant este incompatibila cu exercitarea altor profesii, cum ar fi: functia de judecator, functionarii publici, profesiile liberale (avocatii, notarii publici, medicii, arhitectii etc.), ofiterii, diplomatii.

Interdictii. Anumite activitati nu se pot exercita pe baza liberei initiative: prospectarea si extractia carbunelui, a minereurilor feroase, nemetalifere, a sarii, a minereurilor de metale rare, a titeiului si gazelor naturale, prelucrarea tutunului, fabricarea si comercializarea de echipament militar, munitii si armament, droguri si narcotice, precum si activitatile care constituie monopol de stat.

Obligatiile profesionale ale comerciantilor. Comerciantii au obligatia sa indeplineasca anumite formalitati de publicitate, care se realizeaza, in principal, prin publicitatea in Registrul comertului. Astfel, comerciantii au obligatia sa se inmatriculeze in Registrul comertului si sa inregistreze in acest registru mentiunile privind actele si faptele intervenite in cursul exercitarii si la incetarea comertului (Legea republicata nr. 26/1990). Alte obligatii ale comerciantilor sunt organizarea si tinerea contabilitatii activitatii comerciale si exercitarea comertului in limitele concurentei licite.

Identificarea comerciantilor se realizeaza prin firma si sediu, asa cum persoanele fizice se identifica prin nume si domiciliu. Un alt element de identificare, facultativ insa, este emblema.

Fondul de comert

Este un ansamblu de elemente din care unele incorporale, altele corporale, apartinand unui comerciant, pe care acesta le reuneste in vederea exercitarii comertului. Principalele elementele incorporale sunt: clientela si vadul, dreptul asupra contractului de alocatie, numele si firma, emblema, marcile de fabrica, comert si servicii, brevetele de inventii, desenele si modelele industriale si alte semne distinctive ale marfurilor (apelatii de origine). Elementele corporale ale fondului de comert sunt toate bunurile mobile, inclusiv creantele. Cu privire la natura juridica a fondului de comert, exista mai multe teorii: a) teoria universalitatii juridice, conform careia fondul de comert constituie un patrimoniu distinct "de afectatiune"; b) teoria universalitatii de fapt.

In realitate, fondul de comert este considerat de doctrina ca un bun mobil, incorporal, de natura comerciala. Fondul de comert poate face obiectul unui aport intr-o societate comerciala. De asemenea, poate fi vandut, inchiriat, gajat etc. Mijloacele de aparare a fondului de comert sunt: pe cale legislativa, prin reglementarile privind concurenta neloiala; pe cale conventionala, conform contractelor dintre parti; pe cale jurisdictionala, prin actiuni in justitie pentru concurenta neloiala.

II. SOCIETATILE COMERCIALE

Consideratii introductive

In prezent, in dreptul nostru, societatile comerciale sunt reglementate prin Legea 31/1990, cu modificarile ulterioare. Societatile comerciale au aparut la inceputul secolului XIX si sunt considerate ca importante instrumente de progres ale umanitatii, in special datorita urmatoarelor caracteristici generale: asigura o independenta absoluta a asociatiilor sau actionarilor, care pot in continuare actiona fara nici o ingradire in orice alte afaceri; sunt o institutie privata care, prin mecanismele sale, uneste importante mijloace materiale, umane, financiare, tehnice etc.; permit limitarea riscurilor celor care participa ca asociati sau actionari, in majoritatea societatilor comerciale riscul fiind limitat la capitalul social subscris; transpun in domeniul comercial principiile democratice din viata sociala si, drept consecinta, in toate organelle societatii, hotararile se iau de majoritate, evitandu-se astfel blocaje inerente situatiilor in care se cere un acord unanim al participantilor.

2. Notiunea de societate comerciala

Conceptia contractuala este conceptia clasica, traditionala si isi are izvorul in Codul civil, care reglementeaza contractul de societate. Art. 1491 C. civ. prevede ca societatea este un contract prin care doua sau mai multe persoane se invoiesc sa puna ceva in comun, cu scopul de a imparti foloasele obtinute.

In conceptia mai moderna, "institutionalista", societatea este o institutie, deoarece se creeaza o noua persoana juridica de drept privat, cu o viata si structura independenta. Asociatii si actionarii nu pot interveni in viata societatii decat in cadrul formelor statutare.

In dreptul nostru actual prevaleaza cea de a doua conceptie, "institutionalista", autonomia de vointa a partilor fiind limitata printr-o suma de clauze imperative ce se gasesc in Legea 31/1990, care au ca scop ocrotirea tertilor si a ordinii publice.

3. Deosebirea societatii ii comerciale de alte entitati

Societatile comerciale se deosebesc de alte entitati asemanatoare, cum ar fi: societatea civila - se constituie pentru a desfasura alte activitati decat cele comerciale si, de regula, nu are personalitate juridica; asociatia in participatiune - art. 251 - 255 C. com. - nu are personalitate juridica, nu are capital propriu, nu intra in faliment; asociatii fara scop lucrativ si fundatii - art. 1491 C. civ. - nu desfasoara activitati comerciale.

4. Formele societatilor comerciale

Societatile comerciale in Romania, trebuie in mod imperativ sa fie organizate intr-una din urmatoarele forme:

1. Societatea in nume colectiv - societatea traditionala, care presupune raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor care o formeaza;

2. Societatea in comandita simpla (capital impartit in parti sociale);

3. Societatea in comandita pe actiuni (capital impartit in actiuni). Societatile in comandita sunt forme de organizare intermediara: asociatii comanditati raspund nelimitat, iar asociatii comanditari raspund limitat, in limita capitalului social subscris;

4. Societatea pe actiuni - societatea la care capitalul este impartit in actiuni, care au o circulatie libera, iar actionarii raspund in limita capitalului subscris;

5. Societatea cu raspundere limitata - cea mai recenta forma de societate, aparuta la inceputul secolului XX, in care raspunderea asociatilor este limitata la capitalul subscris, iar societatea raspunde nelimitat si nu este supusa la infiintare unui regim excesiv de publicitate, ca in cazul societatilor pe actiuni.

Dreptul de optiune intre aceste cinci forme este neingradit, cu urmatoarele exceptii: societatea cu asociat unic poate imbraca numai forma SRL; in anumite domenii, unde se doreste o publicitate mai larga, sunt impuse SA - urile (societatile bancare sau cele din domeniul asigurarilor); societatile cu capital integral de stat, ca urmare a Legii 15/1990 au fost transformate in SA sau Regii Autonome; societatile de valori mobiliare au numai forma SA. Caracterul enumerativ al celor cinci forme de societate este limitative si nu este admisa constituirea unor societati hibrid, care sa imbrace elemente specifice diverselor forme de societate.

Clasificari posibile

5.1. Societatile comerciale pluripersonale sau unipersonale

Majoritatea societatilor comerciale sunt pluripersonale. Cele unipersonale reprezinta exceptia.

. Singurul caz de societate comerciala unipersonala, reglementat expres de art. 13 si 14 din Legea nr. 31/1990, este SRL cu asociat unic, care are unele caracteristici proprii, cum ar fi: neavand mai multi asociati, nu exista Adunare generala, astfel ca asociatul unic are drepturile si obligatiile prevazute de lege pentru Adunarea generala; daca asociatul unic este si administrator, acestuia ii revin si obligatiile prevazute de lege si pentru aceasta calitate; expertiza de evaluare a aporturilor in natura este obligatorie; dizolvarea societatii nu este urmata obligatoriu de lichidare; legea impune doua restrictii la SRL-urile cu asociat unic, si anume ca o persoana fizica sau o persoana juridica nu poate fi asociat unic decat intr-o singura societate cu raspundere limitata si ca o societate cu raspundere limitata nu poate avea ca asociat unic o alta societate cu raspundere limitata alcatuita dintr-o singura persoana.

5.2. Societati comerciale de persoane si de capital

Societatile de persoane sunt cele in nume colectiv si societatile in comandita simpla. Acestea au un caracter restrans de asociati, avand un caracter intuiti personae, iar caracterul lor contractual este mai pronuntat: cauzele care atrag dizolvarea societatilor de persoane sunt diferite de cele care atrag dizolvarea societatilor de capital; astfel, moartea unuia dintre asociati poate duce la dizolvarea societatii de persoane. In categoria societatilor de capital intra societatile pe actiuni si societatile in comandita pe actiuni. Societatea cu raspundere limitata este o forma mixta intre societatile de persoane si cele de capital.

5.3. In raport cu raspunderea asociatilor exista:

- societati in care asociatii raspund nelimitat, spre exemplu, societatea in nume colectiv;

- societati in care toti asociatii raspund in limita aportului lor la capitalul social: societatile pe actiuni, societatile cu raspundere limitata.

- societatile in comandita (simpla sau pe actiuni) sunt forme intermediare, in care unii asociati raspund nelimitat (comanditatii) si altii raspund in limita capitalului subscris (comanditarii).

5.4. Societati comerciale emitente de parti sociale si de actiuni

Emit actiuni societatile pe actiuni si in comandita pe actiuni, iar celelalte societati emit parti sociale. Actiunile pot fi nominative sau la purtator. Actiunile nominative se transmit prin declaratie facuta in registrul actionarilor societatii care le-a emis, subscrisa atat de cedent, cat si de cesionar, la care se adauga mentiunea facuta pe actiune. Actiunile la purtator se transmit prin simpla lor predare (traditiune), fara alte proceduri sau acorduri necesare de la societate, asociati sau alte organisme. Regimul transmiterii partilor sociale este supus unor restrictii si formalitati obligatorii de publicitate: sunt necesare, in principiu, acordul celorlalti  asociati (pentru acte inter vivos , nu si mortis causa - succesiuni) si inregistrarea in Registrul Comertului.

5.5. Societati emitente de titluri comerciale de valoare (de obligatiuni)

Numai societatile comerciale pe actiuni pot emite astfel de titluri, in timp ce toate celelalte societati nu au dreptul sa emita titluri comerciale de valoare.

6. Personalitatea juridica a societatii comerciale

Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, "societatile comerciale cu sediul in Romania sunt persoane juridice romane". Decretul nr. 31/1954 prevede consecintele personalitatii juridice, care sunt valabile si cu privire la societatile comerciale: organizarea de sine statatoare, ca subiect colectiv de drept; un patrimoniu distinct, propriu, autonom. Patrimoniul propriu este format initial din bunurile aduse ca aport la capitalul social. Ca regula, aceste bunuri intra in proprietatea societatii comerciale, daca statutul nu prevede altfel. Creditorii societatii nu au nici un drept asupra bunurilor care formeaza patrimoniul social, dar au anumite drepturi prin care pot sa-si asigure o pozitie privilegiata: toate bunurile aduse ca aport la capitalul social formeaza gajul general al creditorilor chirografari. Obligatiile juridice ale societatii fata de terti nu se pot compensa cu obligatiile juridice ale tertilor fata de asociati, dar la anumite tipuri de societati (cele de capital) se pot compensa cu actiuni emise de societate, prin majorarea capitalului social al acesteia. Procedura falimentului priveste numai patrimoniul social al societatii;

. societatea trebuie sa aiba un scop si un obiect bine delimitat. In actele constitutive trebuie prevazut obiectul de activitate. Potrivit art. 34 din Decretul nr. 31/1954, fiecare persoana juridica are dreptul sa desfasoare numai activitatile pentru care a fost constituita, asa cum sunt prevazute de actele constitutive ale societatii (principiul specialitatii capacitatii de folosinta);

. societatile comerciale, fiind titulare de drepturi si obligatii, participa in nume propriu la toate raporturile juridice cu terti;

. societatile comerciale raspund fata de terti pentru obligatiile asumate, in numele lor, de persoanele care le reprezinta in mod legal;

. societatile comerciale au dreptul sa stea in justitie, fiind citate la sediul lor social si sunt reprezentate de reprezentantii lor legali, ele nu au insa o raspundere penala proprie;

. societatile comerciale au o vointa proprie, de sine statatoare, ce se exprima prin organele lor statutare.

Elemente de identificare a societatilor comerciale

1. Denumirea societatii trebuie sa o deosebeasca de alte societati comerciale. Din denumirea SRL-ului poate face parte si numele unui asociat si ea trebuie sa reflecte obiectul sau de activitate. La SA nu exista nici o restrictie, cu exceptia celei general-valabile, ca denumirea sa fie, in primul rand, in limba romana si sa nu creeze confuzii cu alte societati.

2. Emblema este un semn distinctiv care o deosebeste de alte societati. Ca si denumirea, se inregistreaza la Registrul comertului, dar nu este obligatorie.

3. Sediul este un alt element important de identificare. O societate poate avea si sedii secundare.

Forme de organizare a societatilor comerciale

1. Filiala (art. 42 - Legea 31/1990) este tot o persoana juridica - societate comerciala, constituita de societatea-mama, care detine majoritatea capitalului social.

2. Sucursala nu este o societate independenta, ci un dezmembramant (art. 43, Legea 31/1990); se infiinteaza din fondurile societatii-mama, care raspunde pentru activitatea sucursalei; trebuie inregistrata atat la registrul societatii-mama, cat si la cel de la locul unde este infiintata.

3. Birourile sau punctele de lucru, agentiile etc. se inregistreaza doar in Registrul comertului de la sediul societatii-mama si, evident, nu au personalitate juridica.

4. Reprezentanta comerciala este reglementata de Decretul 122/1990 si nu are personalitate juridica; nu se inregistreaza la Registrul comertului, ci la Ministerul Industriei si Comertului; nu poate desfasura activitati de comert, ci poate doar reprezenta local societati comerciale straine.

Grupurile de societati sunt institutii relativ noi in sistemul societar din diverse state europene, cum ar fi Holdingurile in Marea Britanie si SUA, Grupurile de societati in Franta, Cartelurile in Germania etc. Prin ultimele modificari legislative (Legea nr. 101/2003), Grupurile de societati au fost reglementate si in Romania. Societatile multinationale, transnationale, internationale sunt notiuni economice si nu isi gasesc, de regula, reglementari legale in legislatiile nationale si, evident, nici in legislatia comerciala din Romania.

9. Nationalitatea ionalitatea societatii comerciale

In principiu, orice societate comerciala trebuie legata de un anumit sistem national de drept, deci se poate vorbi de o lege nationala care urmeaza sa reglementeze toate aspectele legate de statutul organic al societatii.

Conform art. 1 din Legea 31/1990, societatile comerciale sunt persoane juridice romane, deci se poate spune ca au nationalitate romana.  De asemenea, conform Legii nr. 105/1992 privind raporturile de drept international privat, societatile comerciale se supun legii sediului lor principal, deci societatile comerciale care vor avea sediul lor principal in Romania vor fi de nationalitate romana. Legea nationala va carmui statutul organic al unei societati comerciale, care cuprinde o serie de aspecte, incepand cu constituirea societatii, modul de constituire si de lucru al organelor acesteia, procedura de dizolvare si lichidare etc., aspecte enumerate pe larg in art. 42 din Legea nr.

10. Modul de constituire a societatii comerciale

Societatea comerciala are o dubla natura juridica, fiind atat un contract, cat si o institutie.

Este cazul a distinge societatile care se constituie prin subscriptie publica si societatile care se constituie prin subscriptie simultana. In cazul societatilor constituite prin subscriptie publica se vor aplica prevederile art. 17-34 din Legea nr. 31/1990. In cazul societatilor comerciale care se constituie prin subscriptie simultana deosebim urmatoarele etape principale:

1. Verificarea disponibilitatii denumirii si, eventual, a emblemei societatii comerciale, urmata de rezervarea acestora;

2. Elaborarea documentelor constitutive, care trebuie sa cuprinda anumite specificatii (redactare act constitutiv, incheierea unor contracte de inchiriere, vanzarecumparare etc. pentru sediul social, deschidere cont bancar etc.);

3. Semnarea la notar (in anumite cazuri) sau darea de data certa documentelor constitutive, conditie ceruta ad validitatem;

4. Depunerea capitalului social la o banca din Romania;

5. Obtinerea unor avize prealabile;

6. Depunerea documentelor la Registrul comertului pentru inregistrarea societatii;

7. Faza judiciara - autorizarea infiintarii societatii de catre judecatorul delegat;

8. Publicarea extrasului de pe hotararea de infiintare data de judecatorul delegat, in "Monitorul Oficial";

9. Inregistrarea societatii in Registrul comertului si eliberarea certificatului de inmatriculare, care contine codul unic de inregistrare.

Actul constitutiv

Continutul actului constitutiv este stabilit prin art. 7 (pentru societatile de persoane si SRL) si art. 8 (pentru SA) din Legea nr. 31/1990.

11.1. Conditiile de forma ale actului constitutiv

Art. 948 C. civ., aplicabil si actului constitutiv, stabileste conditiile de fond ale actului juridic: consimtamantul valabil exprimat; capacitatea deplina de exercitiu a partilor contractante; obiectul licit si moral al actului (obiectul de activitate al societatii); cauza sau scopul moral al actului. Clauza leonina (prin care o parte primeste tot profitul societatii) este interzisa prin art. 1513 C. civ., fiind considerata imorala.

11.2. Conditiile de forma ale actului constitutiv:

- data certa sau autentificarea actului constitutiv ceruta ad validitatem - art. 56, lit. a din Legea nr. 31/1990;

- publicitatea ceruta de lege pentru infiintarea societatii (art. 50, 51 si 52 din Legea nr. 31/1990) trebuie, de asemenea, respectata.

12. Statutul interimar al unei societati

Art. 46, 47 si 48 din Legea nr. 31/1990 prevad masurile ce trebuie luate de catre asociati si de catre judecatorul delegat in cazul incalcarii cerintelor legale de constituire a societatii. Fondatorii societatii sau reprezentantii acestora raspund pentru actele incheiate in perioada dintre semnarea actului constitutiv si dobandirea personalitatii juridice de catre societatea nou infiintata. Conceptia generala a Legii 31 reprezinta o evolutie fata de reglementarea anterioara, prin introducerea in lege a unui capitol distinct (Cap. IV), urmarindu-se un echilibru intre nevoia de a apara interesele tertilor si societatii si necesitatea de a respecta dispozitiile imperative ale legii. Regula o constituie actiunea in normalizare sau regularizare, prin care se inlatura aspectele neconforme cu legea constatate anterior constituirii societatii sau chiar ulterior constituirii. Actiunea in nulitate ramane doar o exceptie, care intervine in cazurile expres prevazute de lege.

13. 1 3. Nulitatea societatilor comerciale

Potrivit art. 56 din Legea nr. 31/1990, nulitatea unei societati inmatriculate in Registrul comertului poate fi declarata numai de tribunal si numai in unul din urmatoarele cazuri: lipseste actul constitutiv; toti fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili, la data constituirii societatii; obiectul de activitate al societatii este ilicit sau contrar ordinii publice; lipseste incheierea judecatorului delegat de inmatriculare a societatii; lipseste autorizarea legala administrativa de constituire a societatii; actul constitutiv nu prevede denumirea societatii, obiectul sau de activitate, aporturile asociatilor si capitalul social subscris; s-au incalcat dispozitiile legale privind capitalul social minim, subscris si varsat; nu s-a respectat numarul minim de asociati prevazut de lege. Declararea nulitatii nu are efect retroactiv, iar efectul ei il reprezinta dizolvarea si lichidarea societatii.

14. Principalele clauze ale actului constitutiv

Partile.

Denumirea societatii.

Emblema societatii.

Sediul principal si sediile secundare.

5. Forma societatii.

Durata societatii.

7. Obiectul de activitate al societatii, cu precizarea domeniului si a activita tii principale.

Capitalul social.

Organele societatii comerciale.

Administratorii societatii.

Cenzorii societatii.

12. Alte clauze.

15. Modificarea societatilor comerciale

Aceasta notiune cuprinde orice schimbare privind elementele prevazute in actul constitutiv. Astfel, societatea comerciala continua sa existe, subzista ca persoana juridica, chiar daca se modifica unele dintre datele pe care le-a avut la constituire. Orice modificare a actului constitutive se va face cu respectarea conditiilor de fond si de forma prevazute de lege pentru incheierea lui. Legea impune anumite conditii specifice fiecarei modificari, dupa

cum urmeaza:

1. Majorarea capitalului social. Se poate realiza prin mai multe modalitati, de regula, prin noi aporturi in numerar sau natura, dar si prin incorporarea rezervelor ori a beneficiilor si prin compensarea creantelor. Majorarea prin noi aporturi in numerar sau natura se realizeaza prin emiterea de noi actiuni sau prin majorarea valorii celor existente. In orice caz, nu se pot emite noi actiuni pana cand cele existente nu sunt platite integral. Hotararea de majorare de capital trebuie adusa la indeplinire in maxim un an de la luarea ei. Societatile pe actiuni deschise participante la piata de capital isi pot majora capitalul prin oferta publica, potrivit Legii 52/1994.

2. Reducerea capitalului social. Se poate realiza prin micsorarea numarului de actiuni sau parti sociale, reducerea valorii nominale a actiunilor sau partilor sociale sau dobandirea propriilor actiuni, urmata de anular ea lor.

3. Prelungirea duratei societatii. Trebuie realizata inainte de expirare si nu atrage crearea unei noi persoane juridice. Si la aceasta modificare creditorii se pot opune, in conditiile art. 201 din Legea 31/1990.

4. Schimbarea obiectului de activitate, a sediului social sau a formei societatii.

5. Fuziunea si divizarea societatilor. Sunt procedee de tehnica juridica prin care se restructureaza societatile comerciale (art. 233 - 245 din Legea 31/1990).

6. Cesiunea unor parti din capitalul social. Este posibila numai daca in actul constitutiv al societatii a fost permisa. In principiu, este admisa atat intre v ii, cat si mortis causa.

7. Excluderea asociatilor. Este o necesitate la societatile de personae si este prevazuta de lege pentru a apara societatea, fiind in acelasi timp si o sanctiu ne si un remediu. Art. 217 prevede limitativ cazurile de excludere.

8. Retragerea asociatilor

16. Dizolvarea si i lichidarea societatii

Reprezinta procesul de incetare a existentei unei societati comerciale si cuprinde o serie de operatiuni care se incadreaza in cele doua faze:

1. Dizolvarea. Este prima etapa de declansare a acestui proces, fiind generata de cauzele generale sau speciale anumitor forme de societate prevazute in art. 222 - 224 din Legea nr. 31/1990.

Cauzele generale de dizolvare prevazute de art. 222 sunt: a) trecerea timpului stabilit pentru durata societatii; imposibilitatea realizarii obiectului de activitate al societatii sau realizarea acestuia; declararea nulitatii societatii; b) imposibilitatea realizarii obiectului de activitate al societatii sau realizarea acestuia; c) declararea nulitatii societatii; d) hotararea adunarii generale; e) hotararea tribunalului, la cererea oricarui asociat, pentru motive temeinice, precum neintelegerile grave dintre asociati care impiedica functionarea societatii; f) falimentul societatii; alte cause prevazute de lege sau de actul constitutiv al societatii.

Cauzele speciale de dizolvare a societatilor pe actiuni conform art. 223 sunt: a) pierderea unei jumatati din capitalul social, neurmata de reconstituirea acestuia sau limitarea la suma ramasa (art. 153 din lege); b) cand capitalul social se reduce sub minimul legal; c) cand numarul actionarilor scade sub minimul legal. Societatea in comandita pe actiuni sau cu raspundere limitata se dizolva, de asemenea, in cazul pierderii unei jumatati din capitalul sau social sau, dupa caz, al reducerii lui sub minimul legal. Dizolvarea se poate realiza in practica pe 3 cai, si anume: de drept, prin vointa asociatilor sau pe cale judecatoreasca.

Efectele dizolvarii nu afecteaza existenta personalitatii juridice.

2. Lichidarea. Este reglementata expres de lege si nu trebuie confundata cu lichidarea judiciara. Legea contine atat norme imperative (art. 246), cat si supletive (art. 246, alin. 4), stabilind care persoane pot fi numite lichidatori, atributiile acestora, cat si fazele lichidarii, care se finalizeaza prin radierea societatii din Registrul Comertului. Exista reglementari specifice lichidarii societatilor pe actiuni sau in comandita pe actiuni fata de celelalte forme de societate (art. 256-264 din Legea 31/1990).