Evolutia dreptului comercial

Prezentare generala

Aparitia si evolutia dreptului comercial poate fi confundata in fapt cu aparitia si evolutia relatiilor comerciale. Inceputurile acestora se regasesc in comertul maritim, a carui practica era supusa si dirijata de uzuri bazate pe respectarea intelegerilor si pe bunacredinta. Uzurile aveau caracter international.

In dreptul roman nu se recunostea existenta unor norme comerciale speciale, astfel dreptul comercial era integrat in dreptul civil. In evul mediu se intensifica dezvoltarea cometului maritim, fapt care determina aparitia unui drept cutumiar. Juristii din aceasta perioada istorica, foloseau mecanismul contractelor si cel al obligatiilor, in intelegerea anumitor institutii de drept comercial.

Dupa prabusirea Imperiului Roman, concomitent cu aparitia statelor cetati italiene se poate vorbi si de o dezvoltare a comertului terestru, proces care impune crearea unui sistem propriu de regului de drept in care-si afla originea multe din institutiile comerciale moderne cum ar fi: bancile, societatile comerciale, falimentul.

De asemenea o importanta deosebita in formarea dreptului comercial o are dezvoltarea schimburilor prin intermediul iarmaroacelor, unde tranzactiile si executarea acestora erau reglementate de regului speciale caracterizate prin celeritatea procedurilor.

Gruparea comerciantilor si a meseriasilor din aceasi ramura de activitate sub conducerea consulului, care avea putere legislativa, a determinat adunarea normelor emise de acesta pentru rezolvarea litigiilor in statute, care ulterior odata cu progresul economic si evolutia politica, au fost inlocuite cu dreptul scris.

Acesta spre deosebire de dreptul cutumiar, care avea aplicabilitate numai asupra unor zone geografice restranse, va avea incidenta asupra intregului teritoriu al unei tari. Astfel apar zorii unei noi epoci, epoca moderna.

Franta a fost prima tara in care a fost legiferat cometul. Incepand cu edictul lui Carol al IX-lea dat in anul 1563- prin care s-au creat jurisdictiile consulare- continuand cu ordonantele lui Ludovic al XIV-lea din 1673- privind comertul terestru si cele din 1683- privind comertul pe mare - cunoscute sub denumirea de Ordonantele lui Colbert - opera de legiferare culmineaza cu adoptarea in anul 1807, in timpul lui Napoleon, a Codului Comercial Francez.

Acest cod a fost preluat si de alte tari dezvoltate din punct de vedere economic la acea vreme ca Italia, Spania, Olanda, Anglia, conferindu-i acestuia o recunoastere valorica prin universalizare.

In Italia, datorita evolutiei politice, apare un alt cod comercial care va fi adoptat in anul 1882, cod ce va sta la baza inspiratiei in elaborarea Codului comercial roman din 1887. Codul comercial italian isi inceteaza aplicabilitatea in 1942 odata cu adoptarea unui nou Cod civil care reglementaza si raporturile juridice comerciale, renuntandu-se, astfel, la autonomia dreptului comercial.

In Germania, inca din anul 1900, este in vigoare atat Codul civil cat si Codul comercial, acesta din urma fiind fundamentat pe conceptia subiectiva asupra dreptului comercial.

In Anglia si in SUA sistemul juridic este total diferit de cel european, prin caracterul sau cutumiar, care se aplica atat comerciantilor cat si necomerciantilor.

In Romania, relatiile comerciale au avut parte de o reglementare, care in linii mari a urmat evolutia normativa in domeniu din tarile dezvoltate ale Europei. Astfel, la inceput, comertul era reglementat de obiceiul pamantului, iar cu trecerea timpului au aparut si unele reglementari scrise cu caracter general, cum sunt: Pravila lui Vasile Lupu, Indreptarea legii a lui Matei Basarab.

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

Analiza normelor juridice care formeaza institutia juridica a cetateniei, permite formularea unor principii care stau la baza cetateniei romane.

1.Numai cetatenii romani sunt titularii tuturor drepturilor prevazute de Constitutie si legi. In aceasta privinta se impune inca de la inceput sa observam ca, de regula, acesta nu este considerat un principiu in lucrarile de specialitate, dar problema, ca atare, prezentand o deosebita importanta teoretica si practica, este totusi analizata, desi distinct de principiile cetateniei. Cu toate acestea, aceasta regula se impune ca o regula de baza a cetateniei romane, ea strabatand intreaga legislatie in acest domeniu. Cat priveste formularea ce am dat-o acestui principiu, ea ni se pare a fi potrivita deoarece sugereaza ca persoanele care nu au calitatea de cetateni romani nu se pot bucura - in conditiile legii - decat de o parte din drepturile si indatoririle prevazute de Constitutia si legile tarii noastre.

In aceasta ordine de idei trebuie sa aratam ca din drepturile inscrise in Constitutie si legile tarii unele pot fi exercitate numai de cetatenii tarii respective, straini sau apatrizi neavand acces la ele. Exista deci o diferenta intre sfera drepturilor pe care le pot exercita cetatenii romani si sfera drepturilor pe care le pot exercita persoanele care nu au aceasta calitate, dar locuiesc pe teritoriul statului nostru. Aceste drepturi, care nu pot fi exercitate si de straini sau apatrizi sunt atat drepturi fundamentale cat si drepturi subiective obisnuite. In grupa acestor drepturi sunt incluse.

a)Dreptul de a alege si dreptul de a fi ales in organele reprezentative. Aceste drepturi, fiind prin excelenta drepturi politice, apartin in exclusivitate numai cetatenilor;

b)Dreptul de a domicilia pe teritoriul Romaniei si a se deplasa nestanjenit pe acest teritoriu;

c)Dreptul de a fi proprietar de terenuri in Romania;

d)Dreptul de a fi angajat in orice functie pentru care indeplineste conditiile cerute de legile tarii. Trebuie aratat ca, pentru anumite functii, legile cer in mod expres ca persoana sa aiba calitatea de cetatean roman. De exemplu, pentru ocuparea functiei de judecator, procuror, functionar si demnitar public etc;

e)Dreptul de a nu fi extradat sau expulzat din Romania. Cetateanul roman nu poate fi extradat la cererea unui stat strain in vederea executarii pedepsei. De asemenea, el nu poate fi expulzat din Romania;

f)Dreptul de a fi protejat diplomatic, atunci cand se afla in strainatate. Cetatenia romana implica pentru statul roman obligatia de a-si proteja cetatenii sai atunci cand acestia, aflandu-se in afara granitelor - vremelnic sau domiciliind au nevoie de asemenea ajutor impotriva incalcarii drepturilor lor.

In anul 1887 apare Codul comercial roman, care reprezinta o incununare a efortului legislativ in materie comerciala. Acesta, inspirat din Codul comercial italian, se intemeiaza pe conceptia obiectiva a dreptului comercial, astfel, normele sale sunt aplicabile raporturilor juridice generate de savarsirea de fapte de comert, fara a avea importanta persoana care le savarseste. 

Codul comercial roman este structurat in patru carti si anume: Cartea I - Despre comert in general, Cartea a II-a - Despre comertul maritim, Cartea a III-a - Despre faliment, Cartea a IV-a - Despre exercitiul actiunilor comerciale si despre durata lor.

In anul 1938 a aparut un nou Cod comercial, care de fapt a fost doar o actualizare a Codului de la 1887, insa acest nou cod, desi s-a publicat in Monitorul Oficial, nu a intrat in vigoare niciodata.

Incepand cu anul 1948, fara a exista o hotararea a vreunui for legislativ, sistemul comunist a incetat sa mai aplice prevederile Codului comercial roporturilor economice bazate pe economia socialista planificata, acesta cazand in desuetudine.

Schimbarea sistemului politic din 1989, a favorizat repunerea in drepturi a codului comercial si aplicarea sa tuturor raporturilor comerciale interne bazate pe economia de piata.

Aparitia unor neconcordante intre normele juridice cuprinse in Codul comercial si realitatile economice din perioada post comunista, au impus inlocuirea unor dispozitii cu altele care fac obiectul unor legi speciale ca: Legea nr. 31/1990 - privind societatile comerciale, Legea nr. 64/1995 - privind reorganizarea si falimentul societatilor comerciale.