Pentru amanunte in legatura cu partajul judiciar, a se vedea, Gh. Comanita, Partajul judiciar, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, p. 202.

Procesul de partaj se declanseaza printr-o cerere care pe langa elementele comune oricarei cereri de chemare in judecata trebuie sa indice, conform art. 673² C. proc. civ., persoanele intre care are loc imparteala, titlul pe baza caruia se cere imparteala, bunurile supuse impartelii, evaluarea lor, locul unde acestea se afla, precum si persoana care le detine sau administreaza.

Coindivizarii parati pot formula si ei pretentii in legatura cu partajul, fie pe calea unei cereri reconventionale, fie chiar si pe calea unei simple intampinari, procesul de partaj avand caracterul unui iudicium duplex.

Procedura impartelii judecatoresti este reglementata de dispozitiile art. 673¹-673¹⁴ C. proc. civ. si de art. 728-750 C. civ. si este amplu studiata in doctrina, astfel incat in acest loc ne limitam la cateva chestiuni referitoare la evaluarea bunurilor si la modalitatile de partaj.

- Evaluarea bunurilor

- Modalitati de partaj

- Protectia creditorilor

Evaluarea bunurilor

Evaluarea bunurilor se face prin acordul partilor, iar daca acestea nu se inteleg, pe baza probelor administrate de instanta de judecata. Se recurge la o astfel de evaluare chiar si atunci cand un singur coindivizar nu este de acord cu evaluarea conventionala. Prima chestiune care se cere lamurita intr-o astfel de situatie este cea referitoare la momentul evaluarii. Se va avea in vedere valoarea bunurilor din momentul nasterii starii de indiviziune, sau valoarea din momentul partajului? Problema se pune intrucat de la momentul deschiderii succesiunii si pana la partaj, se pot scurge uneori intervale foarte mari de timp, intervale in care valorile bunurilor pot suferi deprecieri sau, uneori, cresteri.

Practica judiciara este astazi unanima in acceptarea faptului ca evaluarea se face la momentul partajului ¹ . In acest fel diminuarea valorii prin uzura fizica sau morala ca si sporul de valoare - in lipsa unei conventii contrare si in masura in care nu este rezultatul activitatii vreunuia dintre coproprietari - se imputa asupra drepturilor tuturor copartajantilor, sau, dimpotriva, profita tuturor iar nu numai unuia dintre ei. ²

Evaluarea bunurilor la momentul efectuarii partajului constituie un principiu in raport de care consideram ca se impune efectuarea unor precizari.

In primul rand, aplicarea practica a acestui principiu dovedeste ca evaluarea nu se face exact in momentul partajului efectiv, deci cand se pronunta hotararea de partaj, ci la un moment anterior, care este, de regula, cel al efectuarii expertizei tehnice de evaluare. Important este sa se ia in considerare o data cat mai apropiata de finalul procesului de partaj.

In al doilea rand, principiul comporta si o serie de exceptii, ca in cazul vanzarii imobilului prin licitatie, cand se ia in calcul valoarea obtinuta la licitatie si nu valoarea bunului din momentul partajului, acest lucru nemaifiind posibil in mod obiectiv.

O impartire justa si echitabila presupune ca valoarea ce se ia in calcul la partaj sa fie cea de circulatie. Odata acceptat acest lucru se pune intrebarea daca aceasta valoare se stabileste in raport de starea bunurilor din momentul partajului sau in raport de cea de la data nasterii starii de indiviziune. Practica judecatoreasca a fost si este oscilanta sub acest aspect. Astfel, uneori s-a stabilit ca evaluarea se face in raport de starea bunului la momentul partajului ³ , iar alteori s-a aratat ca valoarea de circulatie trebuie raportata la starea bunurilor din momentul nasterii starii de indiviziune ⁴ . In acest sens este si doctrina de data recenta ⁵ .

Noi consideram ca evaluarea bunurilor urmeaza a se face in functie de starea bunurilor la momentul partajului. Daca am accepta punctul de vedere al instantei supreme, exprimat in decizia citata, s-ar ajunge, uneori, la situatii inechitabile, injuste. Astfel, in situatia in care un bun indiviz a fost folosit pana la partaj de alti coindivizari decat cel caruia i se atribuie bunul, iar partajul are loc dupa o perioada indelungata de timp, daca valoarea de circulatie a bunului se stabileste in functie de starea bunului de la momentul nasterii starii de indiviziune, se ajunge la solutia, inacceptabila, ca uzura fizica a bunului sa fie suportata in intregime de copartajantul caruia i se atribuie bunul. De aceea regula de principiu trebuie sa fie evaluarea in functie de starea bunurilor la momentul cand se face aceasta evaluare, deci la momentul partajului. Numai in cazul in care bunul se atribuie coindivizarului care l-a si folosit este posibil sa se tina cont de starea bunurilor din momentul nasterii starii de indiviziune. Important este, de fapt, ca diminuarea valorii bunurilor prin uzura, la fel ca si cresterea de valoare, in masura in care nu sunt rezultatul actiunii copartajantilor, sa fie suportate, respectiv sa profite tuturor si nu numai unora dintre ei.

Daca cresterile sau scaderile de valoare sunt rezultatul activitatii unuia dintre copartasi sau respectiv sunt imputabile acestuia, acesta se afla in situatia de creditor, respectiv de debitor la masa indiviza.

In cazul in care numai unul dintre coindivizari a folosit bunul pana la partaj, contravaloarea uzurii trebuie suportata de acesta ⁶ .

In legatura cu evaluarea propriu-zisa, practica judiciara, unanima in directia necesitatii stabilirii valorii de circulatie pentru toate bunurile supuse partajului, este foarte bogata in ceea ce priveste criteriile pe baza carora se stabileste valoarea de circulatie a terenurilor si constructiilor, care, de altfel, reprezinta bunurile cu valoarea cea mai mare in cadrul masei partajabile.

Astfel, in privinta terenurilor, evaluarea trebuie sa respecte valoarea lor reala, in care scop se pot folosi criterii cum ar fi: importanta lor social-economica, diferentiat dupa cum sunt construibile sau arabile, locul unde sunt situate, categoria de folosinta, clasa de calitate, gradul de fertilitate, relief si expozitie, nivelul panzei de apa freatica, eventuale procese de degradare, conditii climatice, distanta fata de localitatile urbane, posibilitati de acces si, mai ales, pretul care se practica in zona. ⁷ Evaluarea retinuta pe temeiul unor bareme stabilite de organele administratiei locale nu poate reflecta valoarea economica reala a terenurilor si are drept consecinta crearea unor grave inechitati intre coindivizari, in special intre cei care au primit terenurile in natura si cei carora li s-a platit contravaloarea cotei lor.

In cazul constructiilor, partajul se face atat in situatia celor construite in regie proprie cat si a celor dobandite de la stat, tot la valoarea de circulatie. Pentru stabilirea acesteia se iau in calcul elemente ca: suprafata construita, materialele folosite, gradul de finisaj si de dotare, inclusiv sistemul de incalzire, vechimea constructiei, starea ei actuala, numarul de nivele, rezistenta la fenomenele seismice, localitatea unde este situata, amplasamentul in cadrul localitatii, dotarile din zona, posibilitatile de acces, mijloacele de transport in comun si orice alte elemente de natura a contribui la stabilirea valorii reale a imobilului ⁹ . Un important element, fara de care nu se poate stabili valoarea reala a imobilului, il constituie raportul dintre cerere si oferta.

Modalitati de partaj

Realizarea efectiva a partajului, presupune formarea loturilor si atribuirea lor, sau vanzarea bunurilor la licitatie si impartirea pretului obtinut intre coindivizari, conform cotelor cuvenite. Aceste operatiuni sunt reglementate in articolele 673⁵-673¹² C. proc. civ. si articolele 736 alin. (1), 740-742 si 744 C. civ.

Din dispozitiile legale sus-mentionate rezulta trei modalitati posibile de efectuare a partajului si anume:

- partajul in natura;

- partajul prin atribuirea bunului aflat in proprietate comuna, unui singur copartas;

- imparteala prin vanzarea bunului la licitatie.

Partajul in natura. Este o modalitate de realizare a impartelii ce consta in impartirea masei de bunuri indivize prin formarea de loturi, in functie de drepturile cuvenite coindivizarilor si atribuirea lor acestora, pe baza unor criterii avute in vedere de instanta de judecata.

Realizarea partajului in natura trebuie sa constituie regula, celelalte modalitati urmand a fi folosite doar in situatiile in care partajul in aceasta maniera nu poate fi realizat. Prioritatea partajului in natura rezulta atat din dispozitiile art. 736, art. 741 C. civ., art. 673⁵ C. proc. civ., cat si din necesitatea respectarii efectului declarativ al partajului. Daca un bun sau o masa de bunuri apartin mai multor persoane, este normal ca partajul sa le consacre, pe cat este posibil, tot un drept de proprietate deoarece nu exista nici o ratiune a se modifica acest drept, dandu-i alt continut, ca efect declarativ al partajului.

Referat: Contractul de mandat - notiuni generale. Conditii de valabilitate ale mandatului1 Referat: Contract de Colaborare

a. Alcatuirea loturilor. Dupa ce se stabilesc bunurile supuse impartelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecaruia si creantele nascute din starea de proprietate comuna - pe care coproprietarii le au unii fata de altii - instanta procedeaza la formarea loturilor si la atribuirea lor.

Stabilirea loturilor se face prin hotararea finala de partaj, fie ca se pronunta direct aceasta hotarare, fie ca in prealabil se pronunta incheierea prevazuta de art. 673⁵ C. proc. civ.

Compunerea loturilor constituie operatiunea de baza a partajului si de aceea ea trebuie dominata de principiul egalitatii partilor. Nu este si nu poate fi vorba de o egalitate in sensul ca fiecare coindivizar sa primeasca loturi de o valoare egala, indiferent de cota detinuta, ci de faptul ca fiecare trebuie sa primeasca un lot egal cu drepturile sale. Este vorba deci, de o egalitate proportionala cu drepturile cuvenite.

Codul civil roman, inspirat si in aceasta materie dupa Codul Napoleon (vechiul art. 832 Cod civil francez), consacra regula egalitatii in natura. Articolul 741 C. civ. arata ca "La formarea si compunerea partilor, trebuie sa se dea in fiecare parte, pe cat se poate, aceeasi cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creante, de aceeasi natura si valoare." Exigenta egalitatii in natura nu poate fi pusa in discutie din moment ce pretinde a se compune loturile din aceeasi cantitate de mobile, de imobile, iar la creante si drepturi se pretinde ca in fiecare lot sa fie repartizate, pe cat posibil, unele de aceeasi natura sau valoare.

Egalitatea in valoare are doar un caracter subsidiar si rezulta din faptul ca doar in alin. (2) al art. 741 se arata ca, "se va evita insa, cat va sta in putinta, imbucatatirea peste masura a eritajelor si diviziunea exploatatiunilor" ² .

Includerea in fiecare lot a unor bunuri de aceeasi natura reprezinta un deziderat care nu trebuie absolutizat. Fiecare lot trebuie sa cuprinda atat bunuri mobile cat si imobile, drepturi sau creante, atunci cand exista toate acestea, dar bunurile mobile sau imobile nu trebuie sa fie toate de acelasi fel. O astfel de compunere este, din punct de vedere obiectiv, imposibila, pentru ca in majori-tatea covarsitoare a cazurilor in masa indiviza nu se afla bunuri mobile si imobile de acelasi fel in asemenea numar, incat compozitia loturilor sa fie identica.

Regula egalitatii in natura a loturilor nu trebuie sa mearga pana la a uita de dispozitia subsidiara privind egalitatea in valoare. Daca egalitatea in natura in ceea ce priveste formarea loturilor cu bunuri mobile este usor realizabila, ea este mai greu de obtinut in cazul imobilelor. Acestea se vor imparti in loturi numai atunci cand nu se ajunge la imbucatatirea peste masura a bunurilor. Loturile pot cuprinde usor aceeasi cantitate de bunuri imobile atunci cand exista mai multe de acelasi fel, de exemplu mai multe terenuri agricole sau mai multe apartamente. Regula repartizarii de bunuri imobile in fiecare lot se poate realiza nu numai in cazul aratat ci si atunci cand se ajunge la o diviziune materiala a bunului, fara a i se afecta insa valoarea si utilitatea, ca in cazul unei constructii, cand se pot realiza doua unitati locative distincte sau in cazul terenurilor de constructii, cand noile corpuri funciare create sunt suficiente pentru a se edifica pe ele mai multe constructii, si sa ramana terenul aferent necesar.

Daca nu sunt bunuri imobile pentru a fi incluse in fiecare lot, iar imobilele existente nu sunt comod partajabile in natura, ele vor fi incluse in unele dintre loturi fara a fi divizate, iar celelalte loturi vor primi bunuri de alta natura, eventual si sulte, realizandu-se in acest fel egalitatea in valoare ³ .

b. Stabilirea loturilor dupa numarul coindivizarilor reprezinta un alt principiu in legatura cu formarea loturilor.

In situatia in care coindivizarii au drepturi egale in masa indiviza, numarul loturilor este, in principiu, egal cu numarul coindivizarilor. Este un lucru firesc din moment ce partajul in natura presupune ca fiecare coindivizar sa-si primeasca drepturile cuvenite prin atribuirea unui lot de bunuri asupra caruia devine proprietar exclusiv. Prin exceptie de la aceasta regula, in cazul reprezentarii succesorale, numarul loturilor depinde de numarul tulpinilor ⁴ . In acest caz lotul cuvenit unei tulpini se va subimparti intre coindivizarii ce formeaza tulpina respectiva.

Numarul loturilor va fi mai mic decat al coindivizarilor si in situatia in care unul dintre coindivizari a decedat, succesorii lui urmand a primi un singur lot, cum ar fi fost situatia daca autorul lor era in viata.

c. Sulta. Inegalitatea in natura a loturilor este o situatie frecventa si normala, alcatuirea unor loturi de o valoare absolut egala fiind greu de realizat. De aceea art. 742 C. civ. prevede ca "inegalitatea partilor date in natura se compenseaza prin bani". Aceasta suma de bani poarta denumirea de sulta. Dispozitia este reluata aproape in aceeasi termeni, prin articolul 673⁵ din Codul de procedura civila. Plata sultei reprezinta o obligatie ce revine copartajantului care a primit in lotul sau bunuri de o valoare mai mare decat cea cuvenita in baza cotei detinute in masa supusa partajului, catre coindivizarii care au primit loturi sub valoarea cuvenita ⁵ .

In cazul in care mai multi copartajanti sunt obligati la plata sultei, intre acestia nu exista solidaritate pasiva ⁶ , legea neprevazand o astfel de solidaritate, astfel incat in raport de dispozitiile art. 1041 C. civ., ea nu se prezuma. Suntem, deci, in prezenta unei obligatii conjuncte.

Coindivizarul obligat la plata sultei datoreaza dobanzi pentru suma respectiva, de la data cererii de chemare in judecata si pana la plata efectiva ⁷ . Nu impartasim opinia ca suma acordata cu titlu de sulta produce dobanzi de drept, de la stabilirea ei si pana la plata ⁸ deoarece in afara unei dispozitii legale care sa prevada aceasta curgere de drept a dobanzii, se aplica dispozitiile din art. 1088 C. civ., in sensul ca acestea se datoreaza numai din ziua cererii de chemare in judecata ⁹ .

Neachitarea sultei nu poate duce la desfiintarea partajului, copartajantul indreptatit avand calea executiei silite a acesteia in cazul in care debitorul refuza plata, iar in caz de insolvabilitate este antrenata obligatia de garantie a celorlalti coindivizari.

In scopul alegerii copartajantului caruia i se atribuie un anumit lot, se au in vedere o serie de criterii cum ar fi cota-parte din masa indiviza, componenta loturilor, natura bunurilor, posibilitatea unei valorificari cat mai eficiente a acestora, satisfacerea nevoilor materiale ale partilor, in special a celor de locuit, posibilitatea de procurare a altor bunuri de natura celor supuse partajului, se poate tine seama de folosinta bunurilor, de investitiile efectuate la acestea, de ocupatia copartajantilor, precum si de orice alte criterii care, in functie de imprejurarile concrete ale spetei, pot contribui la o atribuire justa si echitabila a loturilor ¹⁰ .

Modalitatea atribuirii intregului bun unui copartas. Daca partajul nu poate fi executat in natura, modalitatea la care trebuie sa se recurga este cea a atribuirii intregului bun unui coindivizar. Caracteristic acestui gen de imparteala este faptul ca intregul bun va fi repartizat unuia dintre coindivizari, ceilalti urmand sa-si primeasca contravaloarea cotei-parti cuvenite, exclusiv in bani.

Si aici ca si la partajul in natura, cand impartirea loturilor se face prin atribuire, bunul se repartizeaza pe baza unor criterii de preferinta ce vor fi analizate de catre instanta de judecata, dar bunul nu-l primeste decat unul dintre copartajanti. Aceasta posibilitate de partaj este valabila atat in cazul bunurilor imobile cat si a celor mobile.

Conditiile generale necesare pentru a se adopta aceasta modalitate de partaj sunt: bunul sau bunurile sa nu fie comod partajabile in natura si copartasul sa nu refuze in mod justificat atribuirea bunului. Prima conditie rezulta din prevederile art. 673⁵ C. proc. civ., care arata ca instanta va face imparteala in natura, atunci cand este posibil acest lucru, iar a doua, din dispozitiile articolului 673 ¹¹ din acelasi cod, care prevede ca, in cazul in care nici unul dintre coproprietari nu cere atribuirea bunului, instanta va dispune partajul prin vanzarea acestuia.

a. Atribuirea provizorie a bunului. Elementul de absoluta noutate ce rezulta din actuala reglementare a partajului il constituie atribuirea provizorie a bunului unuia dintre coproprietari, inainte de pronuntarea hotararii finale.

Articolul 673 ¹⁰ C. proc. civ. prevede ca in cazul in care imparteala in natura a unui bun nu este posibila, sau ar cauza o scadere importanta a valorii acestuia, ori i-ar modifica in mod pagubitor destinatia economica, instanta il poate atribui, la cerere, in mod provizoriu, unuia dintre coproprietari care va fi obligat la plata drepturilor cuvenite celorlalti coproprietari. Coproprietarul caruia i s-a atribuit provizoriu bunul are obligatia sa consemneze la dispozitia instantei sumele stabilite, respectarea acestei obligatii asigurandu-i atribuirea definitiva a acestuia prin hotararea de partaj.

In cazul in care, in intervalul de timp acordat in acest scop, coproprietarul nu depune suma de bani stabilita, instanta va proceda la atribuirea provizorie a bunului, daca exista o cerere in acest sens, catre alt coproprietar.

Atunci cand mai multi copartasi solicita atribuirea bunului incomod partajabil in natura, atribuirea se va face catre cel mai indreptatit. Legea prevede in mod expres ca se va tine seama de aceleasi criterii ce sunt utilizate pentru atribuirea loturilor. Alaturi de criteriile aratate deja, o semnificatie aparte in aceasta situatie poate avea posibilitatea de plata a copartasului solicitant, deoarece atribuirea bunului coproprietarului fara posibilitati de plata duce la inutilitatea masurii, prelungind zadarnic procesul.

b. Atribuirea definitiva a bunului unui coproprietar. Din cele aratate deja rezulta ca realizarea acestei modalitati de partaj intervine, in primul rand, atunci cand coproprietarul care se bucura de masura atribuirii provizorii a bunului, a indeplinit obligatia de plata stabilita de catre instanta. Atribuirea definitiva a bunului prin hotararea de partaj este singura care-i ii confera beneficiarului calitatea de proprietar asupra acestuia, pentru ca masura atribuirii provizorii nu are semnificatia incetarii coproprietatii asupra bunului, ci da nastere unui drept la atribuirea definitiva a acestuia.

Alineatul final al articolului 673 ¹⁰ prevede ca la cererea unuia dintre coproprietari, instanta, tinand seama de imprejurarile cauzei, pentru motive temeinice, va putea sa-i atribuie bunul direct prin hotararea asupra fondului procesului, stabilind totodata sumele ce se cuvin celorlalti coproprietari si termenul in care este obligat sa le plateasca.

Modalitatea vanzarii bunurilor. Scoaterea in vanzare a bunurilor supuse partajului reprezinta o solutie extrema la care se poate recurge numai daca nu este posibila nici impartirea in natura nici atribuirea bunului catre un copartas ¹² . Cand este posibil partajul in natura sau prin atribuirea bunului, masura vanzarii la licitatie este nelegala ¹³ . Vanzarea la licitatie se dispune si atunci cand bunurile pot fi impartite in natura sau prin atribuire, dar copartasii, sau unul dintre ei, se opun acestor modalitati in mod justificat ¹⁴ , cum ar fi de exemplu situatia in care nici unul dintre coindivizari nu poate sa achite celuilalt contravaloarea cotei-parti cuvenite. In astfel de situatii este in interesul coindivizarilor ca bunul sa se vanda la licitatie publica pentru ca altfel s-ar crea dificultati in realizarea drepturilor lor. La fel este situatia cand toti coindivizarii se inteleg sa aleaga modalitatea partajului prin vanzare, vointa lor in alegerea modalitatii de partaj impunandu-se instantei in detrimentul ordinii determinata de textele mentionate.

In situatii de natura celor de mai, cand se impune ca partajul sa se efectueze prin modalitatea vanzarii bunurilor, aceasta vanzare se face prin buna invoiala sau prin executorul judecatoresc. Vanzarea prin buna invoiala se va dispune atunci cand partile se inteleg sub acest aspect. In caz contrar, se va dispune vanzarea bunului prin executorul judecatoresc. Tot prin executorul judecatoresc se va dispune vanzarea si atunci cand exista acordul coindivizarilor ca vanzarea sa se dispuna, de la inceput, in acest mod.

Dupa obtinerea pretului, daca sunt si bunuri care urmeaza a fi impartite in natura, urmeaza ca din acestea si sumele de bani obtinute din licitatie sa se formeze loturi, care vor fi atribuite potrivit criteriilor indicate mai sus. In cazul in care au ramas de impartit numai sumele de bani obtinute din licitatie, prin hotararea finala de partaj se vor imparti numai acestea.

Normele care stabilesc ordinea de prioritate in alegerea modalitatilor de partaj prevazute de art. 741 C. civ. si art. 673⁵, art. 673 ¹⁰ si art. 673 ¹¹ C. proc. civ. nu au caracter imperativ. Ca urmare a acestui fapt, instanta trebuie sa tina seama la alegerea modalitatii de partaj nu numai de vointa copartasilor dar si de vointa celui despre a carui mostenire este vorba. Daca acesta, printr-un testament valabil, a impus o anumita modalitate de impartire a bunurilor instanta trebuie sa se subordoneze acesteia. In acest caz, deci, prioritatea impartirii in natura a bunurilor poate ceda, de exemplu, in fata vointei defunctului ca bunurile sa se imparta prin atribuirea lor unui anume copartas.

Protectia creditorilor

Dreptul de opozitie. Interventia tertilor la partaj. Tertii care au interese ce depind de modul de solutionare a partajului pot fi foarte usor prejudiciati, in special prin partajul conventional, dar si in cazul partajului judiciar, prin lipsa unei aparari eficace, sau prin recunoasterea ori acceptarea unor situatii in scopul fraudarii creditorilor.

Creditorii personali ai coindivizarilor pot fi prejudiciati prin faptul atribuirii catre coindivizarul debitor a unor bunuri usor de ascuns sau nevandabile si prin primirea cotei sale parti in bani, cu consecinta ca o eventuala executie silita ar fi lipsita de succes. Consecinte in planul imposibilitatii de realizare a creantei creditorilor s-ar putea produce si prin recunoasterea unor datorii inexistente, recunoasterea unor donatii fictive pe care coindivizarul debitor ar trebui sa le raporteze, atribuirea unor bunuri supraevaluate etc.

Tertii dobanditori de drepturi reale care au contractat cu un singur coindivizar si ale caror drepturi depind de soarta partajului, respectiv daca bunul cade sau nu in lotul coindivizarului cocontractant, sunt, de asemenea, in situatia de a putea fi prejudiciati prin reaua-credinta a coindivizarilor.

In dreptul comun, astfel de situatii prejudiciabile pot fi inlaturate apelandu-se la actiunea pauliana, care permite inlaturarea actelor frauduloase ale debitorilor. Partajul este insa un act prea complex si important prin consecintele sale pentru ca legiuitorul sa accepte cu usurinta desfiintarea lui, sau chiar punerea lui intr-o situatie de incertitudine pe durata solutionarii actiunii revocatorii.

In scopul de a evita ca drepturile creditorilor sa fie prejudiciate si in aceeasi masura pentru a asigura stabilitatea partajului, art. 785 C. civ. prevede ca: "Creditorii unuia din coimpartitori, ca nu cumva imparteala sa se faca cu viclenie in vatamarea drepturilor lor, pot pretinde sa fie prezenti la imparteala, pot dar sa intervina cu spezele lor; nu pot insa sa atace o imparteala savarsita, afara numai de s-a facut in lipsa-le si fara sa se tina seama de opozitia lor". Este consacrat asa-numitul drept de opozitie la imparteala, care nu inseamna opozitie la realizarea partajului ci opozitie la efectuarea acestuia in afara prezentei lor ¹ .

Dreptul de opozitie a fost creat in favoarea creditorilor personali ai coindivizarilor si nu in favoarea creditorilor succesorali, care pot uza de separatia de patrimonii, prevazuta de art. 781 C. civ. ²

Conceput pentru creditorii personali ai coindivizarilor, ceea ce inseamna implicit si pentru creditorii succesorali in cazul acceptarii pure si simple a mostenirii, deoarece ei devin in acest caz creditori personali ai succesorilor, dreptul de opozitie poate fi de fapt exercitat de orice persoana care are un interes legitim in legatura cu operatiunea de partaj.

Opozitia la partaj este posibila in toate formele de imparteala, fie ca este vorba de un partaj conventional, fie judiciar, de un partaj total sau partial.

Opozitia nu este supusa nici unui formalism. Ea poate rezulta din orice act din care se deduce intentia creditorului de a participa la imparteala. Cel mai frecvent se face printr-o notificare expresa a intentiei de a participa la partaj, dar poate rezulta si din alte acte ale creditorilor din care se deduce in mod clar pentru debitor intentia acestora de a participa la imparteala. Ea trebuie insa cunoscuta nu numai de copartasul debitor ci si de ceilalti coindivizari. Este vorba de o cunoastere efectiva si nu prezumata.

Opozitia trebuie facuta, bineinteles, inainte de efectuarea impartelii, ulterior acesteia ea nemaiavand nici un efect. Totusi in situatia in care partajul a fost facut in graba si pe ascuns, pentru a paraliza dreptul de interventie al creditorilor, se admite ca partajul poate fi atacat prin actiune pauliana pentru frauda

In cazul partajului judiciar ea se poate face nu numai inainte de declansarea procesului, ci si pe parcursul acestuia, in fata primei instante, pana la solutionarea actiunii de partaj. Faptul ca in cauza s-a pronuntat o incheiere de admitere in principiu nu impiedica introducerea creditorului in proces, acesta avand, in principiu, interes mai mare sa fie prezent in faza desavarsirii partajului.

Efectele opozitiei. In primul rand, prin efectul opozitiei, coindivizarii sunt obligati sa-l convoace pe creditor la efectuarea impartelii. Chemati sau citati fiind la partaj, creditorii pot supraveghea operatiunea respectiva, in special in ceea ce priveste evaluarea bunurilor, compozitia loturilor si atribuirea acestora, dar si sub alte aspecte. Ei pot veghea ca partajul sa nu se faca in frauda drepturilor lor, dar nu pot pretinde ca partajul sa se finalizeze in functie de interesele lor, nu pot pretinde ca partajul sa se faca prin justitie atunci cand coindivizarii sunt de acord sa-l faca prin buna intelegere, sau nu pot impiedica efectuarea unui raport al donatiilor atunci cand este dovedit ca sunt indeplinite conditiile, in privinta debitorului lor, de realizare a acestuia.

In esenta, deci, dreptul lor consta in supravegherea operatiunii in scopul de a fi efectuata corect.

In cazul in care nu au fost chemati la partaj ei pot obtine anularea lui fara a fi tinuti sa dovedeasca caracterul fraudulos al acestuia, pentru ca se bucura de o prezumtie in acest sens.

Consecinta revocarii partajului pentru efectuarea lui cu ignorarea dreptului de opozitie al creditorilor este valabila si in cazul partajului judiciar. Nu s-ar putea sustine ca partajul efectuat prin hotararea judecatoreasca nu ar putea fi desfiintat decat prin exercitarea cailor de atac impotriva acestei hotarari, deoarece textul articolului 785 C. civ. nu face distinctie dupa cum este vorba de partaj conventional sau partaj judiciar atunci cand se refera la posibilitatea atacarii lui cu actiune pauliana. Nu s-ar putea sustine nici faptul ca prin actiunea pauliana se pot ataca numai actele intocmite de debitori in frauda creditorilor si ca hotararile judecatoresti nu intra in categoria de "acte" prevazuta de art. 975 C. civ. ⁵ , tot pe acelasi considerent ca actiunea pauliana se exercita, asa cum prevede art. 976 C. civ., in conditiile speciale prevazute de art. 785 C. civ., text care nu face distinctia intre conventia de partaj si hotararea judecatoreasca de partaj. In doctrina mai veche ⁶ , ca si mai recent ⁷ , s-a admis ca o hotarare judecatoreasca care prejudiciaza un creditor al unei parti din proces poate fi desfiintata, in principiu, prin exercitarea unei actiuni pauliene.

Daca tertii au fost chemati sa participe la partaj si au ignorat posibilitatea pe care o aveau, ei nu vor putea ataca partajul pe calea actiunii pauliene, chiar daca o eventuala frauda ar putea fi dovedita.

Un alt efect recunoscut opozitiei este ca bunurile ce cad in lotul coindivizarului debitor sunt indisponibilizate. Debitorul nu poate sa le instraineze deoarece posibilitatea de instrainare a bunurilor atribuite ar lipsi opozitia de finalitatea pentru care a fost conceputa.

Tertii pot obtine desfiintarea partajului nu numai in conditiile art. 785 C. civ. Astfel, in cazul unui partaj simulat, ei pot folosi actiunea in simulatie pentru a se constata continutul actului ascuns, al actului real incheiat intre coindivizari. In masura in care reusesc sa dovedeasca ca vointa reala a coindivizarilor a fost alta decat cea de efectuare a partajului, actul aparent ce contine partajul nu ar mai putea produce efecte fata de ei, iar actul secret ar putea fi, eventual, atacat pe calea actiunii pauliene.

Dupa realizarea definitiva a partajului, situatia creditorului care a facut opozitie nu difera de situatia altor creditori personali ai coindivizarului debitor, in sensul ca el nu are nici un drept de preferinta cu privire la bunurile atribuite in lotul debitorului sau.