Prin acceptarea mostenirii se intelege actul sau faptul juridic unilateral prin care succesibilul isi consolideaza definitiv calitatea de mostenitor al defunctului ¹ . Transmisiunea succesorala opereaza la data deschiderii mostenirii, moment care marcheaza, cum am vazut, curgerea termenului de prescriptie in vederea acceptarii sau nu a mostenirii. Prin acceptarea mostenirii succesibilul, asadar, isi consolideaza numai dreptul transmis prin faptul mortii celui care lasa mostenirea.

Potrivit art. 685 C. civ. acceptarea mostenirii poate fi pura si simpla sau sub beneficiu de inventar.

Acceptarea pura si simpla a mostenirii

Prin acceptarea pura si simpla a mostenirii succesibilul isi insuseste neconditionat calitatea de mostenitor, avand loc confuziunea patrimoniului sau personal cu acela al defunctului. In aceste conditii succesibilul raspunde pentru datoriile si sarcinile succesiunii peste limitele patrimoniului succesoral (ultra vires hereditatis) insa numai proportional cu cota ce i se cuvine din succesiune.

Acceptarea pura si simpla este de doua feluri, voluntara, cand este rezultatul manifestarii libere de vointa a succesibilului si fortata, cand este rezultatul savarsirii unor fapte culpabile de catre succesor fiind astfel o sanctiune prevazuta de lege pentru acestea. Le vom analiza pe rand.

1.1. Acceptarea pura si simpla voluntara. Potrivit art. 689 C. civ. acceptarea pura si simpla voluntara poate fi, la randul ei, expresa sau tacita.

a. Acceptarea voluntara expresa. Potrivit art. 689 C. civ. fraza a doua, acceptarea este expresa cand rezulta dintr-un inscris autentic sau privat. O declaratie verbala in acest sens, chiar daca da expresie vointei succesibilului de a accepta mostenirea, nu are valoarea unei acceptari. Asadar, se poate spune ca acceptarea expresa este un act formal, dar nu solemn. S-a argumentat in acest sens ca legiuitorul, prin interzicerea acceptarii exprese orale a voit sa-l fereasca pe succesibil de consecintele unui cuvant rostit la intamplare si, de asemenea, pentru a evita dovada cu martori, care poate fi echivoca 1 .

Nu exista probleme cand este vorba de o declaratie clara, data la notar in sensul acceptarii mostenirii, numai ca insusirea calitatii de mostenitor se poate face si prin inscrisuri din care aceasta vointa a succesibilului nu rezulta direct sau care nu au fost facute neaparat in acest scop, cand, asadar, se pune problema interpretarii acestora. S-a spus ca acceptarea poate rezulta si dintr-o scrisoare simpla din care sa rezulte insa vointa neechivoca a succesibilului de a accepta mostenirea, cu conditia ca aceasta sa nu aiba un caracter strict confidential 2 . Constituie acte de acceptare a mostenirii si diferitele cereri adresate instantelor judecatoresti, notarului public sau organelor administratiei publice pentru solutionarea unor chestiuni care privesc mostenirea. Astfel s-a considerat ca sunt acte de acceptare a mostenirii: petitia de ereditate, cererea de deschidere a procedurii succesorale notariale in care se exprima vointa succesibilului de a accepta mostenirea, declaratia data la consiliul local prin care se indica compunerea masei succesorale si se precizeaza calitatea de mostenitor a succesibilului, pentru ca inscrisul sa fie depus la notarul care dezbate succesiunea 3 . Opozitia, formulata de un succesibil, la vanzarea silita a unui imobil succesoral constituie de asemenea un act de acceptare a succesiunii. Nu orice act insa adresat instantei de judecata constituie o acceptare a mostenirii. Potrivit art. 285 alin. (3) C. proc. civ. apelul introdus de un mostenitor impotriva unei hotarari judecatoresti, daca autorul sau a fost parte in proces si apoi a decedat, nu constituie prin el insasi un act de acceptare a mostenirii. Esential este ca din actul respectiv sa rezulte vointa neechivoca a succesibilului de a accepta mostenirea. Simpla precizare intr-un inscris ca este chemat la mostenire nu echivaleaza cu o acceptare a acelei mosteniri.

Acceptarea voluntara expresa poate fi facuta, fie personal, fie prin mandatar. In acest din urma caz este nevoie de o imputernicire scrisa, data special in sensul acceptarii pure si simple a mostenirii 4 , aceasta fiind un act de dispozitie, asa cum am aratat mai sus. Evident, mandatarul trebuie sa accepte in scris mostenirea in termenul de prescriptie, nefiind suficient ca procura sa aiba numai o data care se incadreaza in termenul de prescriptie. Procura in sine nu valoreaza acceptarea mostenirii, caci poate fi revocata (art. 1553 C. civ.) pe cand acceptarea mostenirii este irevocabila. In cazul decesului mandantului, mandatarul poate accepta mostenirea [art. 1539 alin. (2) C. civ.] motivat de faptul ca intarzierea ar provoca pagube mostenitorilor acestuia 5 .

b. Acceptarea voluntara tacita. Potrivit art. 689 C. civ., fraza a treia, acceptarea este tacita cand mostenitorul face un act pe care nu l-ar savarsi decat in calitatea sa de erede si care lasa sa se inteleaga, neindoielnic, intentia sa de acceptare. Este vorba, asadar, nu de o exprimare directa din partea succesibilului, de acceptare a mostenirii, ci de una subinteleasa din actele si faptele pe care le savarseste, care acrediteaza o atare concluzie. Concluzia trebuie insa sa fie neechivoca, caci actele echivoce nu pot constitui o acceptare valabila a mostenirii 6 .

In privinta actelor care echivaleaza cu o acceptare tacita, trebuie sa distingem intre actele de conservare, ingrijire si administrare provizorie, pe de o parte, si actele de dispozitie si administrare definitiva, pe de alta parte. Articolul 690 C. civ. prevede ca actele de conservare, ingrijire si administrare provizorie nu sunt acte de acceptare a mostenirii, daca cel care le face nu a luat titlul sau calitatea de erede. In schimb, potrivit art 691 C. civ., actele de dispozitie cu privire la bunurile succesorale, chiar renuntarea, in anumite conditii, asa cum vom vedea, constituie acte de acceptare a mostenirii. In fine, legiuitorul se mai refera expres prin art. 707 C. civ., la faptul ca daca unele bunuri din succesiune sunt supuse stricaciunii sau a caror conservare ar fi prea oneroasa, succesibilul poate lua autorizarea justitiei pentru a le vinde prin licitatie publica, insa acest fapt, precizeaza textul legal, nu constituie o acceptare a mostenirii.

Pornind de la aceste prevederi legale, practica judecatoreasca si doctrina au cautat sa determine, in diferite contexte si nuantari, care anume fapte materiale si acte juridice savarsite de un succesibil au echivalenta unei acceptari tacite a mostenirii.

In privinta actelor de conservare s-a precizat ca acestea fiind acelea care au ca scop pastrarea sau impiedicarea deteriorarii unui bun sau a unui patrimoniu, ele, chiar facute de succesibil, nu au valoarea unei acceptari tacite. Astfel de acte sunt: punerea si ridicarea pecetilor; intocmirea inventarului; luarea unei inscriptii ipotecare; reinnoirea sau inscrierea unei ipoteci neinscrise de defunct; intreruperea unei prescriptii; emiterea unui comandament sau a unei somatii pentru o creanta datorata succesiunii; efectuarea unor reparatii urgente; incasarea unor sume datorate succesiunii, exercitarea unor actiuni posesorii cu privire la un bun succesoral etc. 7

Actele materiale de ingrijire, ca mutarea vremelnica a succesibilului intr-un imobil succesoral pentru a-i asigura pastrarea in bune conditii nu constituie o acceptare a mostenirii 8 , nici luarea din patrimoniul succesoral a unor obiecte care constituie amintiri de familie, fotografii, bibelouri sau a unui bun de valoare cu totul redusa. De asemenea nu constituie acte de acceptare tacita a mostenirii nici preluarea de catre succesibil a cheilor casei sau dulapurilor, a hartiilor de valoare pentru a le conserva sau reparatiile urgente efectuate la unele bunuri succesorale 9 . Primirea ca zestre in timpul vietii de la parinte si stapanirea bunurilor dupa moartea acestuia nu constituie o acceptare tacita a mostenirii, chiar daca donatia s-a facut fara scutire de raport 10 , intrucat acceptarea donatiei s-a facut inainte de deschiderea mostenirii, asadar, inainte de nasterea dreptului de optiune succesorala.

In schimb, s-a considerat ca sunt acte de acceptare tacita a mostenirii: preluarea in posesie si folosinta unor bunuri succesorale, care prin natura si valoarea lor nu pot constitui doar amintiri de familie 11 ; mutarea definitiva a succesibilului in casa mostenita (dar nu si atunci cand, in sistemul Legii nr. 5/1973, din intamplare s-a inchiriat succesibilului tocmai acea casa); realizarea pe terenul ce face parte din masa succesorala a unor constructii, care toate acrediteaza ideea ca succesibilul se comporta ca un proprietar si deci a acceptat mostenirea 12 .

Actele de administrare provizorie, cum sunt cele de natura urgenta care nu pot fi amanate pana la exercitiul dreptului de optiune succesorala si care sunt indeplinite, de regula in intervalul de timp prevazut de art. 706 C. civ. pentru deliberare si facerea inventarului, nu sunt de natura a acredita ideea unei acceptari tacite a mostenirii. Astfel de acte se fac de cele mai multe ori ca datorii de cuviosenie sau pentru conservarea averii succesorale, cum este cazul platii cheltuielilor pentru inmormantare sau vanzarea bunurilor supuse stricaciunii potrivit art. 707 C. civ. 13

Actele de dispozitie cu privire la bunurile succesorale efectuate de catre succesibil sunt, in principiu, considerate ca acte de acceptare tacita a mostenirii. Intrucat si in cazul lor conteaza intentia succesibilului care trebuie desprinsa din ele, si nu actul in sine 14 , chiar daca un astfel de act nu este valid, neproducand efectele sale specifice, el poate fi considerat ca act de acceptare a mostenirii.

Atat in doctrina cat si in practica judecatoreasca au fost considerate ca exprimand vointa de acceptare tacita a mostenirii, actele de instrainare, fie oneroase, fie gratuite, a bunurilor singulare din mostenire, precum si constituirea unor drepturi reale ca servituti, uzufruct, ipoteca, gaj etc., asupra unor bunuri succesorale, sau renuntarea la un drept, incheierea unui antecontract de vanzare-cumparare a unui imobil din masa succesorala, chiar daca ulterior actul de instrainare propriu-zisa nu s-a mai incheiat, valorificarea unor drepturi de natura intelectuala privind o opera a defunctului 15 .

Chiar daca este vorba, in aceste cazuri, de bunuri singulare, acceptarea tacita a mostenirii pe care actele precizate mai sus o exprima, priveste intreaga mostenire. Aceasta consecinta deriva, evident, din principiul indivizibilitatii optiunii succesorale 16 .

Actele de dispozitie facute de un succesibil care au ca obiect universalitatea unei succesiuni sau o parte a acesteia, constituie de asemenea acte de acceptare a mostenirii, fie ca instrainarea este oneroasa, fie ca este gratuita (art. 691 C. civ.). Consideram si noi, alaturi de alti autori 17 , ca instrainarea nu poate avea ca obiect titlul de mostenitor care sa includa in sine si dreptul de optiune succesorala intrucat acestea sunt intransmisibile prin acte intre vii. Asa fiind, in cazul vanzarii drepturilor succesorale, instrainatorul, pentru a putea garanta, in sensul prevederilor art. 1399 C. civ., calitatea sa de mostenitor, trebuie sa incheie actul de dispozitie inainte de implinirea termenului de prescriptie. Numai in acest mod, acceptand, prin insasi incheierea actului de dispozitie, tacit, mostenirea, o poate transmite celui cu care a incheiat actul vanzarii. Fiind vorba de instrainarea unei universalitati sau a unei parti din aceasta nu poate fi vorba decat de mostenitorii legali, legatarii universali sau cu titlu universal si nu de legatarul cu titlu particular, intrucat obiectul legatului acestuia din urma priveste numai un bun singular din mostenire.

In ce priveste actul renuntarii la mostenire, potrivit art. 691 C. civ., constituie acte de acceptare tacita urmatoarele acte:

- renuntarea chiar gratuita in folosul unuia sau a mai multor coerezi;

- renuntarea in folosul tuturor coerezilor si cand renuntatorul primeste pretul renuntarii.

Legiuitorul a considerat ca pentru a putea favoriza pe cineva cu o succesiune sau o parte din aceasta trebuie, ca in prealabil sa fi acceptat acea mostenire. Renuntarea in aceste conditii este un act bivalent, continand in sine si acceptarea prealabila a mostenirii. Mostenitorii in favoarea carora se face renuntarea, dobandesc partea renuntatorului nu de la defunct, in puterea legii, ci de la renuntator care dispune cu titlu oneros sau gratuit de partea sa din mostenire. Daca renuntarea este pur abdicativa, cu titlu gratuit si impersonal ea este o renuntare propriu-zisa si nu acrediteaza ideea de acceptare prealabila tacita a mostenirii 18 .

Intrucat art. 690 C. civ. prevede, asa cum am precizat mai sus, ca actele de conservare, de ingrijire si administrare provizorie nu constituie acte de primire a mostenirii, per a contrario se considera ca actele de administrare definitiva au aceasta virtute. Aceste acte exclud ideea provizoratului si angajeaza viitorul bunurilor succesorale, astfel ca ele au echivalenta unei acceptari tacite pure si simple a mostenirii 19 . Astfel de acte sunt: incheierea intre succesibili a unor conventii privitor la administrarea bunurilor succesorale 20 ; efectuarea unor cheltuieli, utile sau voluptorii, care maresc valoarea bunului sau au scop de lux si placere 21 ; incasarea unor creante ale mostenirii, dar care nu sunt venituri curente ale acesteia; locatiunea pe perioade indelungate a bunurilor din succesiune 22 ; plata unor datorii mai insemnate ale defunctului, cu conditia ca succesibilul sa nu fi fost codebitor, fideiusor sau proprietar al imobilul grevat cu ipoteca pentru garantarea datoriei, cand se poate crede ca a platit nu in calitatea sa de mostenitori ci in nume personal ori propter rem 23 . Plata impozitelor pe cladiri, terenuri si autovehicule 24 , predarea cotelor obligatorii in vremea regimului comunist 25 ; plata taxelor asupra succesiunilor 26 etc.

Efectul de acceptare tacita a succesiunii cu care astfel de acte sunt potentate nu poate fi anihilat prin declaratia expresa facuta in insusi actul care semnifica acceptarea sau ulterior in sensul ca succesibilul nu intelege sa accepte mostenirea. De pilda, daca succesibilul vinde sau arendeaza un teren din mostenire, cum prin acest act acrediteaza ideea acceptarii tacite, declaratia sa ca nu accepta mostenirea nu poate efect. Aceasta inseamna ca daca succesibilul vrea sa incheie un act numai in interesul succesiunii, fara a fi considerat acceptant al acestei mosteniri, trebuie sa ceara autorizarea justitiei in conditiile acceptarii mostenirii sub beneficiu de inventar, nu numai in cazul actelor de instrainare, potrivit art. 707 C. civ., ci si in cazul actelor de administrare definitiva, care privesc fondul patrimoniului succesoral 27 .

In ce priveste efectul in sensul de a constitui acte de acceptare tacita sau nu a mostenirii a unor actiuni in justitie sau a altor acte procedurale, in doctrina si practica judecatoreasca s-a precizat ca reprezinta acte de acceptare tacita: cererea de imparteala a bunurilor din mostenire, cererea in reductiunea liberalitatilor excesive sau cea de raport a donatiilor, cererea de anulare a unui testament, cererea legatarului de predare a bunului legat, opozitia la vanzarea silita a bunurilor din succesiune, cererea de predare a socotelilor sau de inventariere ori evaluare a bunurilor succesorale 28 , actiunea in revendicarea bunurilor succesorale etc. Nu are importanta daca actiunea intentata, avand un obiect din cele precizate mai sus, este respinsa, anulata ca netimbrata sau imprejurarea ca este urmata de desistare.

Nu orice actiuni adresate instantelor de judecata, sau orice participare in proces valoreaza o acceptare tacita a succesiunii. De pilda, o contestatie la executare intemeiata pe faptul ca se urmaresc propriile bunuri ale succesibilului in contul datoriilor succesiunii nu poate fi considerata o acceptare a mostenirii. Cum am aratat mai sus, potrivit art. 295 C. proc. civ., apelul declarat de un mostenitor impotriva unei hotarari judecatoresti in care a fost parte de cuius nu constituie prin el insasi o acceptare a mostenirii, cu conditia ca din continutul sau sa nu rezulte insusirea calitatii de mostenitor. Apararea succesibilului impotriva actiunii ce are ca obiect repararea prejudiciului cauzat de defunct, de asemenea nu valoreaza acceptarea mostenirii 29 .

Asa cum s-a putut vedea din exemplele date mai sus, unele fapte sau acte materiale savarsite de succesibili, in contexte diferite, pot avea semnificatii diferite. De aceea revine instantelor judecatoresti misiunea de a decela din imprejurarile concrete ale fiecarui caz in parte aspectul volitiv in sensul ca acel act in concret contine in sine si vointa de acceptare a mostenirii sau nu din partea succesibilului.

Acceptarea tacita, la fel ca si cea expresa, poate fi facuta, fie personal fie prin reprezentant, inclusiv prin mandatar imputernicit special in acest sens. Mandatarul poate fi si un comostenitor care este imputernicit sa faca acte de acceptare tacita pentru toti mostenitorii, de pilda cand unul din mostenitori a fost imputernicit de catre ceilalti sa vanda unele bunuri care fac parte din masa succesorala. S-a precizat ca acceptarea tacita se poate realiza si printr-un gestor de afaceri, cu conditia ca succesibilul sa ratifice gestiunea in termenul de prescriptie a optiunii succesorale, prefacand-o astfel intr-un mandat 30 .

La fel ca orice acceptare a mostenirii si actele sau faptele de acceptare tacita trebuie sa fie facute in termenul de prescriptie a dreptului de optiune succesorala.

Acceptarea tacita a mostenirii se poate realiza nu numai in cazul mostenirii legale ci si acelei testamentare, cu conditia ca testamentul sa fi fost adus la cunostinta celor interesati, astfel incat vocatia la mostenire a legatarului sa nu ramana oculta 31 .

Minorul si interzisul judecatoresc, s-a mai precizat 32 , nu pot face acte de acceptare tacita a mostenirii, ci numai expres prin curator numit in acest scop, intrucat actele de acceptare sunt acte de dispozitie care, potrivit art. 129 C. fam., trebuie incuviintate in prealabil de catre autoritatea tutelara.

1.2. Acceptarea pura si simpla fortata. Cu toate ca, in principiu, mostenitorii sunt liberi sa opteze in privinta unei mosteniri in sensul de a o accepta sau dimpotriva, de a renunta la ea, precum si a formei de acceptare, pur si simplu sau sub beneficiu de inventar, legiuitorul reglementeaza doua cazuri in care aceasta libertate nu exista, in anumite conditii precizate de art. 703 si art. 712 C. civ., mostenitorii in cauza fiind considerati ca acceptati pur si simplu ai acelei mosteniri.

Articolul 703 C. civ. prevede ca mostenitorii care au dat la o parte, sau au ascuns lucruri dintr-o succesiune, nu se mai pot lepada de aceasta, cu toata renuntarea lor, ci raman mostenitori si nici nu pot lua parte din acele lucruri pe care le-au ascuns sau le-au dat la o parte. Iar art. 712 C. civ. prevede ca mostenitorul care cu stiinta si rea-credinta a ascuns si n-a trecut in inventar unele obiecte din mostenire, nu poate accepta mostenirea sub beneficiu de inventar. Este vorba, in aceste ipoteze, de o acceptare pura si simpla fortata, care apare ca o exceptie de la caracterul voluntar al optiunii succesorale. Sustragerea sau ascunderea de bunuri dintr-o succesiune pentru a beneficia singur de ele, din partea unui succesibil, nu sunt considerate ca acte care ar avea drept efect acceptarea tacita pura si simpla a mostenirii, ci numai ca delicte civile care atrag dupa ele pedeapsa civila a acceptarii pure si simple a acelei mosteniri precum si celelalte consecinte prevazute de lege 33 .

Conditiile cerute de lege pentru acceptarea fortata a mostenirii. Pentru aplicarea sanctiunii acceptarii fortate a mostenirii se impun a fi indeplinite urmatoarele conditii:

a. Existenta elementului obiectiv de ascundere sau dare la o parte, ori de nedeclarare la inventar a unor bunuri din succesiune de catre un succesibil. Atat practica judiciara cat si doctrina considera ca integrandu-se in notiunile de ascundere sau dare la o parte orice acte sau fapte de natura a diminua activul succesoral in dauna celorlalti mostenitori sau a creditorilor succesiunii, savarsite in folosul mostenitorului de rea-credinta 34 . Sunt astfel de fapte: ascunderea materiala unor bunuri, care au existat in patrimoniul succesoral, inclusiv a fructelor acestora, nedeclararea unor bunuri cu prilejul intocmirii inventarului succesoral, nedeclararea unor datorii ale succesibilului catre succesiune, prezentarea unui testament falsificat care il avantajeaza pe succesibil si ii defavorizeaza pe ceilalti, prezentarea unui inscris fals cu care se tinde sa se dovedeasca o creanta nereala catre succesiune, nedeclararea unei donatii raportabile sau chiar neraportabile dar supusa reductiunii in favoarea mostenitorilor rezervatari 35 . Existenta acestor bunuri sau valori in patrimoniul succesoral trebuie, evident, dovedita. 36

Referat: Contractul de mandat - notiuni generale. Conditii de valabilitate ale mandatului1 Referat: Contract de Colaborare

Ascunderea sau dosirea de bunuri poate fi exercitata si cu privire la bunurile imobile, ca, de pilda, efectuarea unei donatii deghizate cu privire la un imobil 37 . S-a admis ca fapta ilicita se poate savarsi nu numai dupa deschiderea succesiunii, ci chiar inainte de aceasta, si chiar cu complicitatea defunctului, ca, de pilda, in cazul donatiei unuia dintre mostenitori, deghizata sub aparenta unei vanzari-cumparari, pentru a fi sustrasa reductiunii liberalitatilor excesive 38 . De asemenea, s-a precizat in doctrina ca fapta poate fi comisa inainte sau dupa acceptarea sub beneficiu de inventar a succesiunii 39 .

Darea la o parte sau ascunderea bunurilor din succesiune la care se refera art. 703 si art. 712 C. civ. trebuie sa aiba loc clandestin. Sanctiunea prevazuta in textele legale amintite nu se aplica daca comostenitorii au avut cunostinta de existenta bunurilor ascunse sau dosite, ca atunci cand acestea au fost anterior cuprinse intr-un inventar sau au format obiectul unor discutii in vederea partajului amiabil 40 . Drept rezultat al acestor actiuni se realizeaza o imposedare clandestina a unuia dintre mostenitori in defavoarea celorlalti 41 .

b. Existenta intentiei de a frauda pe ceilalti mostenitori (elementul subiectiv). Pentru a produce consecintele prevazute de art. 703 si art. 712 C. civ. faptele succesibilului trebuie sa fie savarsite cu intentie frauduloasa de a-i pagubi pe ceilalti mostenitori sau pe creditorii succesiunii. Aceasta acrediteaza ideea unei pluralitati de mostenitori. Cand este vorba de creditorii succesiunii faptele pot proveni si de la un mostenitor unic, care sustrage bunuri ale succesiunii pentru a nu pute fi urmarite de acestia 42 . In acest caz, s-a precizat in doctrina 43 , unicului mostenitor i se poate aplica numai pedeapsa decaderii din dreptul de a renunta la mostenire sau de a accepta mostenirea sub beneficiu de inventar, dar nu i se poate aplica sanctiunea de a nu primi partea sa din bunurile dosite sau sustrase 44 .

Potrivit art. 960 alin. (2) si art. 1899 alin. (2) C. civ., dolul nu se prezuma, astfel ca intentia frauduloasa, sau reaua-credinta a succesibilului va trebui sa fie dovedita 45 . Nu este suficienta, asadar, pentru aplicarea prevederilor art. 703 si art. 712 C. civ. simpla omisiune din greseala a unor bunuri din succesiune sau din credinta gresita a succesibilului ca acele bunuri ii apartin 46 . De asemenea s-a precizat in doctrina 47 ca in cazul in care succesibilul care a comis faptele inapoiaza bunurile, din proprie initiativa, inainte de descoperirea lor, sanctiunile preconizate de lege nu se mai aplica. Dar daca succesibilul inceteaza din viata inainte de a inapoia bunurile, aplicarea sanctiunilor prevazute de art. 703 si art. 712 C. civ. nu poate fi inlaturata prin restituirea bunurilor de catre mostenitori 48 , care vor suporta sanctiunea acceptarii tacite.

c. Faptele frauduloase sa fie de natura a pagubei alte persoane. Aplicarea sanctiunilor prevazute de art. 703 si art. 712 C. civ. isi are justificare numai in masura in care actele eredelui sunt de natura a aduce atingere, cum am aratat, drepturilor succesorale ale celorlalti mostenitori sau intereselor legale ale creditorilor succesiunii. Asa fiind, cele doua texte legale nu au aplicare in cazul in care faptele sunt savarsite de catre succesibilul care are drepturi exclusive asupra acelei succesiuni 49 . Astfel, s-a retinut ca sanctiunile prevazute de lege nu sunt aplicabile sotului supravietuitor care a sustras sau a ascuns bunuri ale gospodariei casnice, care, oricum, i se cuveneau numai lui, intrucat venea in concurs numai cu ascendentii si colateralii defunctului, iar acestia nu aveau nici un drept asupra acestora (art. 5 din Legea nr. 319/1944), astfel ca nu puteau fi pagubiti 50 . Tot astfel sanctiunile de care vorbim nu sunt aplicabile nici legatarului cu titlu particular care a savarsit fapte din cele prevazute de art. 703 si art. 712 C. civ. dar bunurile sustrase sunt cele care i se cuvin in mod exclusiv, nefiind supuse reductiunii liberalitatilor excesive 51 .

d. Autorul faptelor ilicite trebuie sa aiba calitatea de mostenitor legal, legatar universal sau cu titlu universal si sa lucreze cu discernamant. Asa cum am aratat mai sus, legatarului cu titlu particular nu i se aplica sanctiunile prevazute de art. 703 si art. 712 C. civ. daca bunurile insusite formau obiectul legatului sau si deci ii reveneau in mod exclusiv. Daca a insusit bunuri care nu au format obiectul legatului sau, sau peste obiectul acestuia, el are situatia oricarui tert. La randul sau nici el nu are interesul sa ceara aplicarea sanctiunii acceptarii fortate fata de mostenitorii universali sau cu titlu universal, daca acestia au comis faptele prevazute de lege 52 .

Faptele ilicite trebuie sa fie savarsite de un mostenitor cu capacitate delictuala, adica sa fi avut discernamant. In cazul persoanelor care au implinit 14 ani si nu au fost puse sub interdictie discernamantul se prezuma, iar in cazul celor sub 14 ani sau al celor care au fost pusi sub interdictie trebuie dovedit. In consecinta sanctiunea acceptarii fortate se aplica si minorului sau persoanei puse sub interdictie daca se dovedeste ca au avut discernamant in momentul comiterii faptei, astfel ca acceptarea mostenirii nu va fi sub beneficiu de inventar ci pura si simpla 53 .

In cazul in care la comiterea faptei de sustragere de bunuri din succesiune au participat, mai multi mostenitori pentru a-i frauda pe ceilalti sau pe creditori sanctiunea li se aplica tuturor, iar raspunderea lor delictuala va fi solidara, potrivit art. 1003 C. civ.

Efectele incalcarii art. 703 si 712 C. civ. Asa cum rezulta din cele expuse mai sus, incalcarea prevederilor legale mentionate atrage doua sanctiuni:

- mostenitorul vinovat este considerat ca a acceptat pur si simplu mostenirea, neputand sa o accepte sub beneficiu de inventar si nici sa renunte la ea; si

- mostenitorul vinovat nu poate primi nimic din bunurile sustrase sau dosite.

Asadar, mostenitorul vinovat, fiind considerat ca acceptant pur si simplu al mostenirii va raspunde pentru datoriile si sarcinile succesiunii si cu propriile bunuri (ultra vires hereditatis), in proportie cu cota sa de mostenire. Sanctiunea intervine nu numai cand succesorul nu si-a manifestat in nici un mod optiunea, dar si atunci cand a acceptata-o sub beneficiu de inventar, beneficiu care se pierde ca urmare a sanctiunii aplicate. Sanctiunea se aplica si atunci cand mostenitorul a renuntat anterior la mostenire, dar mostenirea nu a fost acceptata de ceilalti mostenitori, cu alte cuvinte atata timp cat renuntarea nu este irevocabila 54 .

Succesibilul vinovat neputand primi nimic din bunurile dosite sau sustrase, acestea urmeaza a se imparti intre ceilalti mostenitori, potrivit cotelor ce li se cuvin din acea mostenire. Raspunderea sa fata de creditori, cum am precizat mai sus, se mentine proportional cu cota din succesiune ce i s-ar fi cuvenit daca nu ar fi comis faptele ilicite care au atras sanctiunea.

In fine, in doctrina s-a precizat ca dispozitiile art. 703 si art. 712 C. civ. nu au caracter imperativ, astfel ca cei interesati a invoca aceste prevederi pot renunta la aplicarea sanctiunilor pe care le prevad iertandu-i, asadar, pe faptuitori 55 .

Acceptarea sub beneficiu de inventar a mostenirii

Acceptarea sub beneficiu de inventar a mostenirii, reglementata de art. 704-723 C. civ., este o varianta, considerata intermediara, de optiune, intre acceptarea pura si simpla si renuntarea la mostenire. In cazul ei mostenitorul accepta total, definitiv si neconditionat activul mostenirii, dar in ce priveste pasivul, acesta este limitat numai la activul mostenit. Succesibilul isi insuseste calitatea de mostenitor, dar intelege sa raspunda de pasivul succesoral numai cu bunurile mostenite. In acest caz nu are loc acea confuziune intre patrimoniul defunctului si cel al mostenitorului ca in cazul acceptarii pure si simple a mostenirii. Scopul mostenitorului este tocmai acela de a evita plata unor datorii si sarcini ale succesiunii care ar excede activului succesoral cu propriile bunuri. Tocmai de aceea se recurge la aceasta modalitate de acceptare a mostenirii, atunci cand exista indoieli cu privire la solvabilitatea actuala sau viitoare a patrimoniului succesoral.

Cu toate ca prezinta avantaje incontestabile, acceptarea sub beneficiu de inventar este mai rar intalnita in practica, intrucat este un act expres si solemn, care impune unele formalitati si cheltuieli in plus, ca, de pilda, efectuarea inventarului si evaluarea provizorie a bunurilor care atrage plata taxelor de timbru asupra succesiunii (art. 71 din Legea nr. 36/1995).

Acceptarea sub beneficiu de inventar o pot face mostenitorii legali, legatarii universali si cei cu titlu universal. Legatarul cu titlu particular are de acceptat legatul in conditiile dispuse de catre testator; el neraspunzand, oricum, de pasivul succesiunii, nu se pune problema limitarii raspunderii sale in limitele activului si deci a recurgerii la aceasta forma de optiune succesorala.

La fel ca acceptarea pura si simpla a mostenirii, acceptarea sub beneficiu de inventar are caracter indivizibil neputandu-se realiza numai cu privire la o parte a mostenirii. Succesibilii pot recurge la aceasta forma de optiune numai daca nu au acceptat mostenirea anterior pur si simplu voluntar (expres sau tacit) ori fortat intrucat acceptarea succesiunii este irevocabila. Renuntarea la mostenire anterioara il pune pe mostenitor, de asemenea, in imposibilitate de a accepta mostenirea pur si simplu intrucat chiar daca ar putea retracta renuntarea, in conditiile art. 701 C. civ., aceasta echivaleaza cu o acceptare pura si simpla a mostenirii. In cazul in care, potrivit art. 711 C. civ., acceptarea pura si simpla rezulta dintr-o hotarare judecatoreasca, avand in vedere ca hotararile judecatoresti produc efecte numai intre partile litigante si succesorii lor, fata de alte persoane succesibilul poate opta sub beneficiu de inventar si, de asemenea, poate renunta la acest beneficiu in termenul legal de prescriptie ¹ .

Evident si acceptarea mostenirii sub beneficiu de inventar este facultativa, mostenitorii avand dreptul, nu si obligatia de a accepta intr-o forma sau alta mostenirea. Exista insa reglementate doua exceptii de la caracterul facultativ al acceptarii mostenirii sub beneficiu de inventar, cand ea devine obligatorie si anume:

- in cazul persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, cand ca o masura de ocrotire a acestora legiuitorul dispune (art. 19 din Decretul nr. 32/1954) ca acceptarea mostenirii se face, in cazul lor, intotdeauna sub beneficiu de inventar;

- in cazul succesibilului decedat inainte de a exercita dreptul de optiune succesorala, retransmis astfel prin mostenire succesorilor sai, care nu se inteleg asupra modalitatii de optiune, cand, potrivit art. 693 C. civ., succesiunea se va accepta, obligatoriu, sub beneficiu de inventar ² .

In cazul in care exista o pluralitate de succesori, iar unii accepta mostenirea pur si simplu, iar altii sub beneficiu de inventar, cei care au acceptat-o pur si simplu vor raspunde nelimitat (ultra vires hereditatis) de datoriile succesiunii, in functie de cota care le revine din pasiv, iar cei care au acceptat-o sub beneficiu de inventar, vor raspunde numai in limita activului mostenit (intra vires hereditatis) ³ .

Conditiile cerute de lege pentru acceptarea sub beneficiu de inventar. Asa cum am precizat mai sus, acceptarea sub beneficiu de inventar este un act juridic expres si solemn, astfel ca potrivit art. 704 C. civ., art. 76 alin. (3)-(4) din Legea nr. 36/1995 si art. 45, art. 80-81 din Regulamentul de punere in aplicare a Legii nr. 36/1995, pentru validitatea si opozabilitatea ei sunt necesare unele formalitati, si anume:

- declaratie expresa a succesibilului, data in fata notarului public, in sensul ca accepta mostenirea sub beneficiu de inventar ⁴ . Nu este valabila in acest sens o declaratie sub semnatura privata, dar care nu a fost data in fata notarului public. O astfel de declaratie poate constitui insa o acceptare pura si simpla a mostenirii. Persoanele lipsite de capacitate de exercitiu si cele cu capacitate de exercitiu restransa nu trebuie sa faca, obligatoriu, aceasta declaratie, intrucat ele se bucura de beneficiul de inventar in virtutea legii, daca accepta mostenirea si exista inventarul corespunzator. La momentul dobandirii sau redobandirii capacitatii de exercitiu aceste persoane trebuie sa dea declaratia de acceptare sub beneficiu de inventar, altfel pierd beneficiul acestei forme de acceptare a mostenirii;

- declaratia de acceptare sub beneficiu de inventar trebuie inregistrata in registrul pentru renuntatori de la biroul notarial competent. Lipsa acestei inregistrari face ca acceptarea sub beneficiu de inventar sa nu fie opozabila tertilor (creditorilor succesiunii si creditorilor personali ai succesibilului [art. 80 alin. (1) din Regulamentul de punere in aplicare a Legii nr. 36/1995];

- inventarul fidel si exact al bunurilor succesorale, facut, fie inainte, fie dupa declaratia data in fata notarului public (art. 705 C. civ.). Daca declaratia de acceptare a mostenirii sub beneficiu de inventar nu este insotita si de inventarul cerut de lege, efectele specifice acestei forme de optiune succesorala nu se produc ⁵ .

In cazul in care succesibilul, in mod voit intocmeste un inventar inexact, in sensul ca omite unele bunuri din patrimoniul succesoral, el va fi decazut din beneficiul de inventar si va fi considerat (fortat) ca acceptant pur si simplu al acelei mosteniri, cu consecintele specifice acestei modalitati de acceptare a mostenirii. Daca insa omisiunile nu sunt intentionate, ci se datoreaza unor erori, inventarul poate fi completat ulterior printr-un supliment, iar succesibilul nu va fi decazut din beneficiul de inventar ⁶ .

Asadar, nici declaratia data in fata notarului in sensul acceptarii mostenirii sub beneficiu de inventar, singura, dar nici inventarul intocmit, fara declaratia data in fata notarului nu vor produce efectele aceste forme de acceptare a mostenirii. Inventarul poate fi intocmit nu numai in cazul acceptarii sub beneficiu de inventar, ci, potrivit art. 70 din Legea nr. 36/1995, in toate cazurile prevazute de lege, precum si la cererea celor interesati. Formalitatile descrise mai sus trebuie sa fie complete.

In vederea intocmirii inventarului succesibilul are la indemana, potrivit art. 706 C. civ. un termen de 3 luni, socotit de la data deschiderii succesiunii. Dupa expirarea acestui termen, legiuitorul ii acorda un termen de 40 de zile pentru deliberare, in sensul ca avand inventarul facut, se poate decide in cunostinta de cauza asupra formei de acceptare sau de repudiere a mostenirii. Termenul de deliberare curge de la expirarea celor trei luni acordat pentru efectuarea inventarului sau de la data efectuarii inventarului, daca acesta a fost facut mai inainte. La cererea succesibilului interesat instanta de judecata, poate, potrivit art. 709 C. civ., prelungi atat termenul de intocmire a inventarului, cat si cel de deliberare, dar nu peste termenul de prescriptie de 6 luni prevazut de art. 700 C. civ.

Asa cum am vazut insa, succesibilii dobandesc patrimoniul succesoral in puterea legii sau testamentului de la data deschiderii mostenirii, astfel ca ei pot fi imediat urmariti de creditorii succesiunii sau de legatarii care cer predarea legatelor. In atari ipoteze succesibilii pot cere suspendarea procedurii de urmarire din partea creditorilor, pana la expirarea termenelor de inventar si de deliberare, prevazute de lege sau acordate de instanta de judecata. In aceasta perioada succesibilii au numai dreptul de a opta potrivit vointei lor dar nu si obligatia, astfel ca nu vor putea fi obligati prin hotarare judecatoreasca. Dupa expirarea acestor termene succesibilii sunt obligati sa opteze, potrivit vointei lor, iar daca nu opteaza, instanta de judecata ii poate condamna, potrivit art. 711 C. civ., in calitate de acceptanti pur si simplu ai mostenirii. Desigur, in aceasta din urma ipoteza, dat fiind principiul relativitatii hotararilor judecatoresti, succesibilii in cauza vor fi considerati acceptanti numai in raport cu partile din proces, iar fata de alte persoane isi pastreaza dreptul de optiune succesorala, evident, daca nu a expirat termenul de prescriptie de 6 luni ⁷ .

Efectele acceptarii sub beneficiu de inventar. Acceptand mostenirea sub beneficiu de inventar, mostenitorul devine in mod definitiv si irevocabil titular al patrimoniului succesoral si proprietar al bunurilor ce acesta cuprinde. In acest mod el si-a consolidat titlul de mostenitor si transmisiunea succesorala, retroactiv, caci punctul originar al acesteia se afla in momentul deschiderii succesiunii. Fiind titular al activului net din patrimoniul succesoral, el poate incheia acte juridice cu privire la acesta, poate cere sistarea indiviziunii, fiind considerat coproprietar care beneficiaza de efectul declarativ al partajului ⁸ ; poate cere reductiunea liberalitatilor excesive, de asemenea raportul donatiilor, precum poate fi obligat el insusi la raport, daca este sot supravietuitor, in concurs cu descendentii, sau descendent al defunctului. In caz de deces patrimoniul astfel dobandit se transmite propriilor mostenitori.

Toate aceste efecte se produc, asa cum vazut, si in cazul acceptarii pure si simple a mostenirii, insa acceptarea sub beneficiu de inventar produce, potrivit art. 713 C. civ. si anumite efecte specifice.

In primul rand mostenitorul beneficiar raspunde pentru pasivul succesoral numai in limita activului (intra vires hereditatis) si numai cu bunurile ce provin din succesiune (cum viribus), propriile bunuri neputand fi urmarite de catre creditori. Potrivit art. 713 alin. (1) C. civ., mostenitorul beneficiar poate, pentru a se elibera de sarcina lichidarii pasivului succesoral si de administrare a patrimoniului dobandit prin mostenire, sa predea toate bunurile provenite din succesiune creditorilor sau legatarilor. El isi pastreaza si in aceasta ipoteza calitatea de mostenitor si proprietar al bunurilor succesorale, astfel ca ce ramane dupa indestularea creditorilor si predarea legatelor cu titlu particular i se cuvine de drept. Asupra abandonarii bunurilor succesorale, mostenitorul beneficiar poate reveni oricand, reluand astfel posesia bunurilor si sarcina administrarii lor.

In cazul in care acceptantul beneficiar nu preda bunurile succesorale creditorilor si legatarilor cu titlu particular, potrivit art. 713 alin. (1) C. civ. devine administrator al bunurilor succesiunii si lichidatorul pasivului, drepturile si obligatiile sale fiind prevazute in art. 714-723 C. civ. El are indatorirea de a administra bunurile succesorale cu diligenta administrarii propriului patrimoniu, la fel ca un mandatar sau depozitar gratuit, fiind obligat sa dea socoteala creditorilor si legatarilor, iar in caz contrar raspunde fata de acestia cu propriile bunuri. In vederea platii datoriilor si sarcinilor succesiunii, mostenitorul beneficiar poate vinde bunurile succesorale in conditiile prevazute de art. 716-723 C. civ. Nerespectarea dispozitiilor de mai sus (inclusiv a celor procedurale privind vanzarea la licitatie a mobilelor si imobilelor) poate fi atacata de creditori prin actiune pauliana si poate duce la decaderea din beneficiul de inventar a succesibilului, care devine astfel acceptant pur si simplu al mostenirii cu toate consecintele ce decurg de aici.

In al doilea rand, prin acceptarea beneficiara a mostenirii se impiedica confuziunea patrimoniului succesoral cu cel al succesibilului, specifica acceptarii pure si simple, fiecare patrimoniu pastrandu-si individualitatea, astfel ca are loc o asa-numita separatie de patrimonii. Aceasta se deosebeste de separatia de patrimonii, reglementata de art. 781 C. civ., intrucat aceasta din urma profita numai creditorilor succesiunii, care au cerut-o, pe cand cea rezultata din acceptarea beneficiara produce efecte fata de toti creditorii mostenirii si legatari, precum si fata de insusi succesibilul acceptant si creditorii sai personali.

Din imprejurarea ca cele doua patrimonii raman distincte rezulta unele consecinte:

- in raport cu patrimoniul succesoral mostenit, succesibilul beneficiar este considerat un tert, in cazul vanzarii bunurilor la licitatie, el putand adjudeca aceste bunuri ca titular al propriului patrimoniu;

- mostenitorul beneficiar are dreptul sa dobandeasca, ca titular al propriului patrimoniu, drepturi si obligatii noi fata de patrimoniul mostenit. Poate dobandi prin cesiune creante impotriva patrimoniului succesoral de la terti. Daca el suporta "din starea sa" unele datorii ale succesiunii se subroga, potrivit art. 1108 pct. 4 C. civ., in drepturile creditorului platit. Asa cum am precizat mai sus, daca ramane administrator al patrimoniului succesoral si isi asuma raspunderea potrivit art. 714-715 C. civ., raspunde si cu propriul patrimoniu in fata creditorilor succesiunii;

- creditorii succesiunii nu vor putea invoca fata de mostenitorul beneficiar exceptiile personale pe care le-ar fi putut ridica fata de de cuius, intrucat el actioneaza in numele propriului patrimoniu;

- in cazul vanzarii bunurilor succesorale, din pretul incasat vor fi platiti cu preferinta creditorii succesiunii si legatarii. Creditorii personali ai mostenitorului beneficiar vor avea dreptul sa urmareasca numai valorile ramase dupa lichidarea pasivului succesoral;

- neavand loc confuziunea dintre cele doua patrimonii, nici datoriile mostenitorului beneficiar fata de de cuius nu se sting prin confuziune. Creantele reciproce insa pot fi compensate. Nu se consolideaza prin confuziune nici drepturile reale in cazul dezmembramintelor dreptului de proprietate sau al drepturilor reale accesorii ⁹ .

Incetarea beneficiului de inventar are loc prin renuntarea mostenitorului la beneficul de inventar si prin decaderea lui din acest beneficiu.

Renuntarea la beneficiul de inventar este permisa oricand, cu exceptia minorilor si a celor pusi sub interdictie. Renuntarea poate fi nu numai expresa, dar si tacita, aceasta din urma putand fi dedusa din unele acte juridice sau materiale care indirect exprima intentia de renuntare la beneficiul de inventar.

Decaderea din beneficiul de inventar are loc daca: a) succesorul a ascuns obiecte ale succesiunii sau a omis cu rea-credinta unele bunuri apartinand succesiunii din inventarul acesteia (art. 703, art. 712 C. civ.); b) succesorul a vandut mobile sau imobile ale succesiunii cu incalcarea prevederilor legale (art. 716 si art. 717 C. civ.).

Renuntarea la succesiune

Renuntarea la mostenire este manifestarea unilaterala, solemna si expresa de vointa a succesibilului in sensul ca nu intelege (renunta) sa-si consolideze drepturile sale la mostenire pe care vocatia sa succesorala i le confera. Dreptul de a renunta la mostenire apartine tuturor mostenitorilor, rezervatari sau nerezervatari, legali sau testamentari. Ea este reglementata de art. 695-703 C. civ.

Conditii de valabilitate pentru renuntarea la mostenire

a. Conditii de forma. Asa cum rezulta din chiar definitia data renuntarii la mostenire, ea este un act juridic solemn. Potrivit art. 76 alin. (3) si (4) din Legea nr. 36/1995, art. 45 si art. 80 din Regulamentul de punere in aplicare a Legii nr. 36/1995, renuntarea se face prin declaratie scrisa data in fata notarului public care se inscrie in registrul special pentru renuntari la succesiune tinut la notarul public desemnat din circumscriptia judecatoriei unde defunctul a avut ultimul domiciliu. Notarul consemneaza declaratia de renuntare in incheierea pe care o intocmeste la fiecare termen sau renuntarea poate fi consemnata si in certificatul de mostenitor, avand forta probanta pana la inscrierea in fals ¹ . Declaratia de renuntare se poate da si in fata altui notar decat cel la care se afla registrul special pentru renuntari, dar, in acest caz, declaratia va fi trimisa notarului competent teritorial [art. 80 alin. (2) din Regulament]. ² S-a admis ca renuntarea este valabila daca s-a facut in fata instantei judecatoresti consemnata in incheiere si trimisa apoi notarului competent pentru inscriere in registrul special pentru renuntari ³ . Renuntarea la mostenire se poate face personal sau prin mandatar cu procura speciala. Nerespectarea acestor conditii de forma cerute de lege se sanctioneaza cu nulitatea absoluta ⁴ . Astfel, nu sunt valabile renuntarea verbala la mostenire sau cea facuta printr-un act sub semnatura privata. Odata constatata nulitatea renuntarii succesibilul redobandeste dreptul de optiune succesorala care poate fi exercitat, in termenul de prescriptie, dupa propria vointa a acestuia. Nulitatea renuntarii nu echivaleaza insa cu acceptarea mostenirii. ⁵

Inscrierea declaratiei de renuntare la mostenire in registrul special de renuntari nu este o conditie de validitate a declaratiei ci una de opozabilitate, asa cum rezulta din art. 80 alin. (1) din Regulament ⁶ . Asadar, odata data declaratia de renuntare poate fi opusa renuntatorului de catre comostenitori sau de catre mostenitorii subsecventi, fara ca renuntatorul sa poata invoca neinscrierea ei in registrul special. Mostenitorul renuntator poate insa retracta renuntarea in conditiile art. 701 C. civ., adica daca nu a expirat termenul de prescriptie de sase luni, iar ceilalti mostenitori nu au acceptat mostenirea intre timp. In schimb renun-tarea neinscrisa in registrul special de renuntatori nu va putea fi invocata fata de tertul de buna-credinta care a contractat cu succesibilul renuntator. Dimpotriva, incheierea actului de dispozitie cu privire la bunul succesoral poate fi invocata ca act de acceptare tacita a mostenirii de catre succesibil ⁷ .

b. Conditii speciale de fond. Renuntarea la mostenire este un act juridic expres si nu poate fi exercitata tacit, intrucat nu poate fi dedusa din fapte materiale sau acte juridice conexe, ca acceptarea tacita ⁸ . Lasarea bunurilor succesorale, de pilda, in folosinta altor mostenitori nu semnifica renuntarea la mostenire ⁹ . Neacceptarea mostenirii in termenul de prescriptie nu echivaleaza cu renuntarea la mostenire intrucat, asa cum am aratat mai sus, prin neacceptarea mostenirii succesibilii raman straini de mostenire prin stingerea titlului de mostenitor, pe cand in cazul renuntarii, cel care a renuntat este considerat ca n-a fost niciodata mostenitor ¹⁰ .

Intrucat in practica judecatoreasca s-au constatat conventii incheiate intre mostenitori, in sensul ca unii dintre ei au renuntat la mostenire in favoarea altora sau, uneori, s-au obligat sa renunte, cu titlu oneros, la mostenire, doctrina a cautat sa raspunda la intrebarea daca astfel de conventii au vreo eficienta sau nu. Evident, daca o astfel de conventie se incheie inainte de deschiderea succesiunii, ea apare ca un pact asupra unei succesiuni viitoare, fiind, asadar, lovita de nulitate absoluta (art. 702 si art. 965 C. civ.). Daca conventia s-a incheiat insa dupa deschiderea mostenirii, s-a spus ca aceasta este valabila, intrucat oricare dintre mostenitori se poate obliga fata de ceilalti sa renunte, astfel ca prin ea s-ar realiza chiar renuntarea la mostenire, care ar fi valabila si obligatorie intre partile contractante, dar inopozabila fata de terti ¹¹ . Acestor concluzii li s-au adus pe buna dreptate nuantari, in sensul ca, in principiu, astfel de conventii trebuie privite ca valabile caci nu aduc atingere ordinii publice sau bunelor moravuri; dar o astfel de conventie nu valoreaza insa renuntare la mostenire nici chiar in raporturile dintre parti, cata vreme renuntarea nu a fost facuta cu respectarea cerintelor legale, adica in fata notarului sau in fata instantei de judecata, cum am precizat mai sus. Asa fiind, daca succesibilul care s-a obligat sa renunte, accepta mostenirea, aceasta va fi valabila si irevocabila, doar ca succesibilul, parte in conventie, va raspunde contractual pentru neexecutarea obligatiei asumate. Daca succesibilul isi respecta obligatia si renunta la mostenire (cu respectarea conditiilor precizate), dar ceilalti nu-si respecta obligatiile asumate, el va putea sa le ceara executarea conventiei sau despagubiri, insa nu poate retracta renuntarea decat in conditiile art. 701 C. civ. ¹² Asadar, renuntarea si conventia sunt acte juridice de sine statatoare urmand fiecare regimul sau juridic specific.

Renuntarea la mostenire nu se poate face, evident, daca anterior s-a realizat acceptarea acesteia, fie expres, fie tacit, sau fortat sau sub beneficiu de inventar, intrucat acceptarea mostenirii este, asa cum am aratat, irevocabila. O renuntare la mostenire, ulterioara acceptarii, este, s-a precizat, lipsita de orice efect juridic ¹³ .

Renuntarea la mostenire, la fel ca si acceptarea este un act juridic indivizibil, in sensul ca nu se poate renunta la o parte din mostenire si accepta o alta parte a acesteia. Ea trebuie sa fie impersonala si cu titlu gratuit, adica pur abdicativa, caci renuntarea oneroasa in favoarea altui mostenitor este in realitate o acceptare a mostenirii urmata de actul de instrainare intre vii a drepturilor succesorale.

Asa cum am precizat mai sus, neindeplinirea conditiilor de forma si de fond ale renuntarii atrage dupa sine sanctiunea nulitatii acesteia. Actiunea poate fi promovata de orice persoana care justifica un interes legitim. Succesibilii renuntatorului nu se numara printre acestea intrucat la momentul renuntarii, neavand nici un drept actual asupra mostenirii, nu pot justifica nici un interes legitim in acest sens ¹⁴ . Daca renuntatorul a decedat, ulterior renuntarii, succesorii sai nu pot, nici in aceasta ipoteza, ataca renuntarea intrucat ei nu pot mosteni decat acele drepturi care se afla in patrimoniul lui de cuius la data decesului si nu pe acelea care nu se regasesc in acest patrimoniu, chiar si din cauza renuntarii.

Efectele renuntarii la succesiune. Prin renuntare, potrivit art. 696 C. civ., eredele este considerat ca nu a fost niciodata erede. Vocatia succesibilului se desfiinteaza cu efect retroactiv, el fiind considerat strain de acea mostenire. Renuntarea este opozabila, asa cum am aratat mai sus, erga omnes, daca a fost inscrisa in registrul de renuntatori. Succesibilul neputand dobandi astfel drepturi succesorale, nu este tinut nici la indeplinirea vreunei obligatii succesorale. De aici decurg unele consecinte:

a) partea care i se cuvenea renuntatorului, activ si pasiv, va reveni prin acrescamant celorlalti mostenitori, legali sau testamentari, sau mostenitorilor subsecventi, potrivit regulilor devolutiunii legale sau testamentare a mostenirii. In doctrina ¹⁵ s-a precizat ca desi art. 697 C. civ. prevede expres ca partea renuntatorului, daca este singur, trece la gradul urmator, in realitate ea nu va profita tuturor mostenitorilor acceptanti ci va produce efecte tinand seama, daca va fi cazul, de ordinea claselor de mostenitori, impartirea pe tulpini sau pe linii a mostenirii, de regulile care privesc impartirea mostenirii in cadrul celei de a doua clase mixte de mostenitori (intre ascendentii privilegiati si colateralii privilegiati) sau de concursul dintre sotul supravietuitor si ceilalti mostenitori si de regulile devolutiei testamentare ¹⁶ .

b) renuntatorul nu poate fi reprezentat; in cazul in care a decedat, partea din mostenire la care ar fi avut dreptul netransmitandu-se la propriii mostenitori; descendentii sai pot veni la mostenire numai in nume propriu in conditiile legii (art. 698 C. civ.);

c) drepturile, reale sau de creanta, stinse prin consolidare sau confuziune, in puterea legii, prin deschiderea mostenirii, ale defunctului fata de succesibilul renuntator sau ale acestuia fata de defunct, renasc prin efectul retroactiv al renuntarii;

d) renuntatorul beneficiar al unei donatii din partea defunctului nu are obligatia de a raporta donatia primita, indiferent de faptul daca donatia a fost facuta cu scutire de raport sau nu, putand pastra donatia, in limita cotitatii disponibile, daca exista mostenitori rezervatari acceptanti. Daca acestia cer reductiunea liberalitatilor excesive rezervatarul va fi tratat ca orice tert beneficiar al donatiei, chiar daca, in caz de acceptare a mostenirii, si renuntatorul era mostenitor rezervatar, putand cumula cotitatea disponibila cu rezerva;

e) in cazul in care renuntatorul era ruda in linie directa, ascendenta sau descendenta cu defunctul, prin renuntare pierde beneficiul sezinei. Actele de conservare sau de administrare provizorie, facute de catre succesibil inaintea renuntarii sunt insa mentinute, chiar daca renuntatorul nu avea calitatea de mostenitor sezinar ¹⁷ . Daca insa, inainte de renuntare, succesibilul a facut acte din care se poate deduce intentia acceptarii tacite a mostenirii, renuntarea nu mai poate produce efecte, acceptarea fiind irevocabila;

f) creditorii personali ai succesibilului renuntator nu au dreptul sa urmareasca bunurile apartinand patrimoniului succesoral si nici creditorii succesiunii nu pot urmari bunurile succesibilului renuntator;

g) succesibilul renuntator nu are obligatia de a plati taxele succesorale.

Retractarea renuntarii. Desi, in principiu, renuntarea la mostenire, la fel ca si acceptarea, este un act juridic irevocabil, in mod exceptional legiuitorul prevede, prin art. 701 ca, in anumite conditii, ea poate fi retractata ¹⁸ .

Retractarea renuntarii se poate face cu indeplinirea urmatoarelor conditii:

a. Termenul de prescriptie pentru optiunea succesorala sa nu se fi implinit. Implinirea termenului de prescriptie se analizeaza concret in raport de succesibilul care isi retracteaza renuntarea, cu respectarea regulilor privind intreruperea, suspendarea prescriptiei etc. Prescrierea dreptului de optiune succesorala se poate invoca de orice persoana interesata, sau de catre instanta de judecata din oficiu si opereaza de drept.

b. Retractarea opereaza numai daca ceilalti mostenitori nu au acceptat succesiunea. Retractarea renuntarii nu este posibila, indiferent cand s-a produs acceptarea, inainte sau dupa actul de renuntare la mostenire si indiferent daca acceptarea a fost expresa, tacita, sau daca emana de la un coerede sau de la un mostenitor subsecvent, de la un mostenitor legal sau testamentar. Cu toate acestea, intrucat ratiunea care sta la baza retractarii renuntarii este evitarea vacantei succesorale, acceptarea legatului de catre legatarul cu titlu particular nu face imposibila retractarea renuntarii de catre mostenitorul universal sau cu titlu universal ^{21 .} Nici chiar acceptarea legatului cu titlu universal, daca vacanta succesorala se mentine pentru cealalta cota-parte din mostenire, nu impiedica retractarea renuntarii, daca retractantul are vocatie la acea cota succesorala

In raport cu drepturile statului la mostenirea vacanta retractarea este posibila pana la expirarea termenului de prescriptie, indiferent daca notarul, curatorul desemnat sau autoritatea administratiei publice, au intreprins unele masuri potrivit art. 73 alin. (3) si art. 75 alin. (3) din Legea nr. 36/1995 si art. 77-78 din Regulament, intrucat constatarea vacantei succesorale are loc numai la expirarea termenului de prescriptie de 6 luni, prevazut de art. 700 C. civ.

c. Retractarea renuntarii, la fel ca si acceptarea pura si simpla, se poate realiza atat in forma expresa cat si tacita de vreme ce art. 701 C. civ. nu prevede anumite conditii de forma. Ba mai mult s-a precizat ca se admite chiar retractarea fortata, daca succesibilul renuntator savarseste acte ilicite din cele prevazute de art. 703 si art. 712 C. civ. mai inainte de a se fi implinit termenul de prescriptie sau ca alt succesibil sa fi acceptat mostenirea (art. 701 C. civ.) ²³ .

In ce priveste efectele retractarii renuntarii la mostenire se admite unanim ca succesibilul retractant devine mostenitor acceptant, dar exista controversa in privinta faptului daca acceptarea este pura si simpla sau succesibilul are posibilitatea sa accepte mostenirea, fie pur si simplu, fie sub beneficiu de inventar. Impartasim parerea ca succesibilul, daca a retractat renuntarea in conditiile legii, are posibilitatea sa accepte mostenirea pur si simplu si, de asemenea, sub beneficiu de inventar, cu exceptia situatiei in care retractarea s-a realizat prin acceptare fortata (art. 703 si art. 712 C. civ.), caz in care, in adevar acceptarea este socotita pura si simpla, chiar si pentru minori si pentru cei pusi sub interdictie, a caror acceptare este de principiu sub beneficiu de inventar (art. 19 din Decretul nr. 32/1954) ²⁴ .

Retractarea renuntarii desi produce, la fel ca si acceptarea, efecte retroactive, prin art. 701 C. civ. se dispune ca retractarea nu poate aduce nici o vatamare drepturilor dobandite de catre terti asupra bunurilor succesiunii, fie prin prescriptie, fie prin acte valabile incheiate de curatorul succesiunii, care a fost numit intrucat prin renuntare mostenirea aparea ca fiind vacanta ²⁵ .