Proba raportului juridic civil - obiectul probei

CAPITOLULI

SECTIUNEAI

NOTIUNI GENERALE DESPRE PROBA.

Daca partile participante la un raport juridic civil isi indeplinesc obligatiile asumate, nu se pune problema probelor, deoarece drepturile subiective exista separat de dovada lor. Atunci cind intre aceste parti apare neintelegere, un litigiu, fie referitor la existenta, fie referitor la continutul raportului juridic, se pune problema dovedirii lor cu ajutorul probelor.

1.1. Notiunea de proba si sediul reglementarii

Termenul de proba este similar celui de dovada si poate avea trei intelesuri:

- in sensul larg al notiunii, prin proba se intelege operatiunea de prezentare in fata instantei de judecata a mijloacelor de convingere prin care se urmareste dovedirea existentei unui anumit raport juridic. In acest sens, notiunea de proba este sinonima cu cea de probatiune judiciara, sens in care a proba (a dovedi) inseamna a stabili realitatea unei afirmatii, a demonstra ca ea corespunde adevarului.

- intr-un al doilea sens, mai restrans, prin proba se intelege mijlocul prevazut de lege prin intermediul caruia se stabileste existenta unor drepturi subiective si a unor obligatii co relative, care intra in continutul unor raporturi juridice. In acest sens, prin probe intelegem toate mijloacele de convingere admise de lege: proba prin inscrisuri, proba cu martori, marturisirea, prezumtiile, expertiza, cercetarea la fata locului si probele materiale.

- in cel de-al treilea sens, prin proba se desemneaza rezultatul obtinut prin folosirea mijloacelor de proba, adica in ce masura acestea au contribuit la formarea convingerii judecatorului cu privire la stabilirea adevarului in cauza.

Materia probelor este reglementata in primul rand de Codul civil, care stabileste in art.1169-1206 admisibilitatea si forta doveditoare a patru mijloace de proba - inscrisuri1e, marturia, marturisirea si prezum!iile, pre cum si sarcina probei. Codul de procedura civila reglementeaza alte trei mijloace de proba - expertiza, cercetarea 1a fa!a locului si probele materiale, pre cum si modul de administrare a probelor (art. 167-225 si art. 235-241).

1.2. Obiectul probei

Obiectul probei il constituie actele juridice (ex.: un contract) si faptele juridice (ex.: un cutremur de pamant) generatoare de drepturi subiective civile si de obliga!ii corelative. Faptele ce urmeaza a fi dovedite pot fi de ordin material - cele care se exteriorizeaza

(actiuni omenesti sau evenimente ale naturii) sau de ordin psiho10gic - ce1e care nu se exteriorizeaza dedit prin finalitatea lor (inse1aciunea, reaua-credinta).

In principiu, nu pot constitui obiectul probei:

1. legile, deoarece se prezuma ca sunt cunoscute de toata 1umea din momentul publicarii lor in Monitorul Oficia1;

2. faptele constat ate de lege (prezumtiile legale), judecatorul nepuHind admite impotriva lor proba contrarie (ex.: prezumtia timpu1ui legal al conceptiei prevazuta de art. 61 C. fam.);

3. faptele necontestate, adica ace1e imprejurari asupra existentei carora parti1e din proces sunt de acord, Ie recunosc in mod tacit.

4. faptele negative indefinite, adica acele imprejurari cu caracter indefinit care nu s-au produs. Uneori, chiar legea impune dovada unor fapte negative determinate. De exemplu, art. 53 alin. 1 C. fam. prevede prezumtia de patemitate, potrivit careia copi1ul nascut in timpul casatoriei are drept tata pe sotul mamei. Art. 54 C. fam. prevede ca patemitatea poate fi contestata daca este imposibil ca sotu1 mamei sa fie tatal copi1u1ui. Aceasta proba este posibi1a numai prin dovedirea unor fapte pozitive determinate, de exemp1u, sotul mamei ar putea sa faca dovada ca in perioada de conceptie a copilu1ui a fost plecat in strainatate, avand un contract de munca cu durata determinata. Astfe1, este inlaturata prezumtia de paternitate stabilita de art. 53 C. fam., probandu-se in mod indirect ca in perioada de conceptie a copilului sotul mamei nu a putut convietui cu aceasta.

5. faptele stabilite de instanta penaHi nu pot face obiectul probei in instanta civila, nici pentru confirmarea lor, nici pentru infirmarea lor.

Faptele notorii se dovedesc prin probarea notorietatii lor. In cazul faptelor cunoscute personal de catre judecator, acesta trebuie sa se bazeze in hotararea sa pe probe1e administrate in cauza.

1.3. Sarcina probei

Potrivit art. 1169 C. civ., eel care face propunere inaintea judeditii trebuie sa dovedeasca. Asadar, sarcina probei revine in primul rand reclamantului. Paratu1 poate formula aparari in fata pretentiilor reclamantului, afirmatii pe care, la randu1 sau, trebuie sa Ie dovedeasca. Exista si cazuri in care paratul este cel care trebuie sa preia initiativa probei, cum ar fi situatia in care el dobandeste calitatea de reclamant, formuland 0 cerere reconventionala. Daca reclamantu1 ridica obiectii la cererea paratului, va fi randul sau sa-si dovedeasca afirmatii1e. In concluzie, sarcina probei in cadrul unui proces civil trece de la o parte la cealalta, in functie de afirmatiile pe care fiecare dintre ele Ie face. Potrivit art. 129 alin. 5 C. proc. civ., dad partile nu solicita unele dovezi, judecatorul, in virtute a rolu1ui sau activ, va ordona dovezile pe care Ie va gasi de cuviinta, chiar daca partile se impotrivesc.

Cazuri de disturnare (intervertire) a sarcinii probei ¹:

- cand legea stabileste ca sarcina probei revine pi'irtii care nu a facut nici 0 afirmatie.

Astfe1, potrivit art. 58 alin. 2 C. fam., daca recunoasterea de paternitate este contestata de mama, de cel recunoscut sau de descendentii acestuia, dovada paternitatii este in sarcina autorului recunoasterii sau a mostenitorilor sai. Asadar, in aceasta situatie nu cel recunoscut, mama acestuia sau descendentii sai trebuie sa faca dovada, dqi au calitatea de reclamanti, ci autorul recunoasterii (paratul), fara sa se fi facut vreo proba impotriva sa, trebuie sa dovedeasca ca recunoasterea de paternitate corespunde cu realitatea.

- in cazul unor litigii de undi (contestatia impotriva deciziei de desfacere a contractului de munca si contestatia impotriva deciziei de imputare), sarcina probei revine angajatorului (paratului) impotriva caruia este formulata pretentia, care va trebui sa dovedeasca ca masura luata este legala si temeinica, si nu angajatului (reclamantului), care pretinde contrariul.

1.4. Condition g幯廨ale de Condition a probei

Condition g幯廨ale de Condition a probei sunt urmatoarele

1. proba trebuie sa fie legala adica sa nu fie opta de loge. Astfel, nu se permite folosirea interogatoriului in dovedirea motivelor de divort.

2. proba trebuie sa fie verosimila, adica sa tinda la dovedirea unor fapte reale, demne de a fi crezute si sa nu duca la conc1uzii absurde, imposibile, care ar contrazice evidenta si legile naturii;

3. proba trebuie sa fie utila, adica sa nu fie ceruta pentru dovedirea unor fapte incontestabile sau a unor imprejurari prezumate absolut de lege. De exemplu, este inutil ca paratul sa faca dovada dreptului sau de proprietate asupra unui imobil, din moment ce reclamantul a dovedit deja dobandirea imobilului respectiv prin uzucapiune.

4. proba trebuie sa fie pertinenta, adica sa aiba legatura cu obiectullitigiului, cu alte cuvinte sa existe legatura directa intre faptele de dovedit si imprejurarile care fac obiectul procesului. Asadar, daca proba ceruta de parti este straina de obiectul litigiului, ea va fi respinsa ca nepertinenta.

5. proba trebuie sa fie eoncludenta, adica sa fie de natura a duce la solutionarea litigiului.

Orice proba concludenta este si pertinenta, dar nu orice proba pertinenta este si concludenta. De exemplu, pentru a dovedi existenta unui prejudiciu cauzat prin savarsirea unei fapte ilicite, una dintre parti solicita dovada existentei unor relatii de convietuire care s-au deteriorat si au generat intre parti litigiul respectiv. In aceasta situatie, proba are legatura cu pricina, este pertinenta, dar nu si conc1udenta, deoarece nu rezolva litigiul dintre parti referitor la prejudiciul produs.

Conventiile asupra probelor sunt acele acorduri de voinfa ale parfilor cu privire la posibilitatea lor de a deroga, fn cadrul procesului ajlat fn curs de desfii!furare sau fn cadrul unui proces viitor, de la normele legale ale probafiunii judiciare. In principiu, partile pot incheia conventii asupra probelor, neexistand nici un text de lege prohibitiv in acest sens. Doctrina si jurisprudenta au ajuns la conc1uzia ca aceste conventii ale partilor in materie de probe sunt posibile daca nu se incalca dispozitiile imperative ale legii, ordinea publica sau bunele moravuri si nu se rngreuneaza dovada raporturilor juridice dintre parti.

SECTIUNEA II PROBA PRIN INSCRISURI

2.1. Notiunea de inseris

Inserisul reprezinta aeea declaratie sau eonsemnare a partilor realizata eu oriee fel de seriere legala sau eonventionala, eu oriee mijloe de imprimare, pe oriee fel de material, eu privire la faptele sau aetele juridiee din care izvorase raporturile juridiee dintre parte. Sediul materiei 11 constituie art. 1171-1190 C. civ.

Asadar, dec1aratia partilor poate fi materializata sub forma unui inseris prin scriere cu mana, prin daetilografiere, litografiere, tehnoredactare sau imprimare cu mijloace tehnice pe hartie, carton, piele, lemn, metal, stic1a, panza, material plastic, etc. In literatura juridica, unii autori³ au asimilat cu inscrisurile dec1aratiile partilor imegistrate pe discuri, pe casete audio sau video.

Dintre mijloacele de proba, inserisurile sunt cele mai importante, deoarece atesta manifestarea de vointa a paqilor in momentul incheierii actului juridic, pastreaza consimtamantul partilor nealterat, inaintea aparitiei unui eventuallitigiu, avand calitatea de a conserva proba mai usor, odata cu trecerea timpului.

2.2. Clasificarea inscrisurilor

I. in funcfie de scopul urmarit de parfi in momentul intocmirii lor (de a-si constitui sau nu un mijloc de proba):

a. inscrisuri preconstituite, intocmite cu scopul de a servi drept dovada a existentei raportului juridic dintre parti, in eventualitatea unui litigiu (ex.: inscrisul autentic, inscrisul sub semnatura privata).

b. inscrisuri nepreconstituite, pe care partile nu Ie intocmesc cu intentia de a servi ca mijloc de proba a raporturilor juridice dintre ele (ex.: corespondenta obisnuita, mentiunile creditorului pe inscrisul eonstatator al creantei sale).

Inscrisurile preconstituite pot fi supuse, la randullor, unor subclasifidiri: 1. in raport de scopul urmarit de parfi:

a. inscrisuri originale, intocmite de parti sau de un organ competent pentru a constata incheierea, modificarea sau stingerea unui raport juridic intre parti;

b. inscrisuri recognitive, intocmite de parti cu scopul de a inlocui un inscris original disparut, pe cale de a se pierde ori de a se distruge;

c. inscrisuri conjirmative, intoemite de parti eu scopul de a confirma un act juridic anulabil.

2. in raport de forfa lor doveditoare, inscrisurile preconstituite se impart in inscrisuri

autentice si inscrisuri sub semnatura privata.

II. in funcfie de criteriul semnaturii:

a.  inscrisuri semnate - inserisul autentic, inscrisul sub semnatura privata;

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

b. inscrisuri nesemnate - toate celelalte categorii de inscrisuri (ex.: registrele casnice, diferitele bilete si tiehete).

Ill. Dupa cum se evidenfiaza sau nu puterea lor doveditoare:

a. inscrisurile a caror putere doveditoare este prevazuta de lege (ex.: inscrisul autentic, inscrisul sub semnatura privata, copiile de pe inscrisurile originale, registrele comereiale, registrele si hartiile easnice, mentiunile mcute de creditor pe titlurile de creanta, rabojurile);

b. inscrisurile a caror putere doveditoare este lasata la aprecierea instantei de j udecata, din care fac parte to ate celelalte inscrisuri (eorespondenta obisnuita, diferitele bilete si tichete).

IV. in funcfie de raportul dintre ele:

a.  originale;

b.copii, acestea put and fi duplicate sau copii legalizate. Copiile vor fi crezute doar sub rezerva confruntarii lor cu originalul, neavand forta doveditoare proprie. Daca originalul nu mai exista, duplieatele sunt asimilate cu originalul numai in cazulinscrisurilor autentice.

2.3. Inscrisul autentic

Conform art. 1171 C. civ., actul autentic este cel facut cu solemnitatile cerute de lege de un funqionar public, care are dreptul de a functiona in locul unde actul s-a facut.

Pentru a ne afla in prezenta unui inscris autentic trebuie indeplinite in mod cumulativ urmatoarele conditii:

- inscrisul sa fie intocmit in forma prevazuta de lege;

- inscrisul sa fie intocmit de un functionar public (judecator, notar public, delegat al

starii civile, reprezentant diplomatic);

- functionarul public sa fie competent atat din punct de vedere material, cat si din punct de vedere teritorial.

In lipsa oricareia dintre aceste conditii, inscrisul respectiv este lovit de nulitate absoluta.

In conc1uzie, inscrisul autentic este acel inscris into emit si autentificat catre un functionar public competent.

Din categoria inscrisurilor autentice fac parte: hotararile judecatoresti, actele de stare civila, actele administrafiei publice, actele incheiate de reprezentanfele diplomatice si oficiile consulare, inscrisurile autentice notariale.

Uneori, legea impune incheierea anumitor acte juridice ad validitatem (pentru valabilitatea lor) in forma autentica. De exemplu, donatia, constituirea unei ipoteci, instrainarile de terenuri trebuie intocmite, potrivit legii, in forma autentica, sub sanctiunea nulitatii absolute a actului juridic respectiv. Chiar dad legea nu impune incheierea unui act juridic in forma autentica, deseori partile recurg la ea, datorita fortei doveditoare a actului autentic, into emit de altfel special pentru a putea servi ca mijloc de proba in eventualitatea unui litigiu.

Inscrisul autentic prezinta urmatoarele avantaje:

- se bucura de prezumtie de autenticitate si validitate, astfel incat posesorul lui nu trebuie sa faca nici dovada, proba contrara urmand sa fie flicuta de cel care contesta actul;

- are putere executorie, fara a mai fi necesara desfasurarea unui proces;

- data intocmirii fnscrisului este valabilCi pana la inscrierea in fals si, in acelasi timp,

este opozabila erga omnes.

In ceea ce priveste forta probanta a inscrisului autentic, trebuie precizat ca functionarul public abilitat sa intocmeasca acte autentice face, in primul rand, serie de constatari personale, cum ar fi prezenta si identitatea partilor, semnarea actului de catre parti, data si locul intocmirii actului, imprejurarea ca actul a fost citit in fata partilor si ca acestea au dec1arat ca actul reprezinta vointa lor. Toate aceste mentiuni cu privire la ceea ce functionarul public a constatat prin propriile sale simturi fac dovada pana la inscrierea in fals, daca actul intocmit se incadreaza in sfera de imputemicire a agentului instrumentator. In caz contrar, mentiunile respective pot fi contestate. In al doilea rand, funqionarul public mentioneaza in cuprinsul actului dec1aratiile partilor, a caror realitate nu poate verifica. Aceste mentiuni cu privire la imprejurari pe care functionarul public nu le-a constatat personal fac dovada numai pana la proba contrara.

Inscrisul incomplet din cauza necompetentei funqionarului sau din lipsa forme lor legale va fi valabil doar ca un inscris sub semnatura privata, daca este semnat de parti. In situatia persoanelor nestiutoare de carte, intocmirea actului in forma autentica este ceruta pentru proba actului si nu pentru valabilitatea sa. In acest caz, notarul va trebui sa mentioneze in procesul-verbal de autentificare dec1aratia partii ca nu poate semna si ca partea a semnat prin luarea amprentei digitale.

2.4. Inscrisul sub semnatura privata

Deoarece numarul actelor juridice pentru valabilitatea carora lege a cere forma autentica este restrans, majoritatea actelor juridice civile 1mbradi forma lnscrisurilor sub semnatura privata. Spre deosebire de lnscrisul autentic, lnscrisul sub semnatura privata nu este definit de lege. Inscrisul sub semnatura privata este acel inscris intocmit si semnat de parti, fara interventia unui organ al statului.

In principiu, singura eonditie eeruta pentru valabilitatea acestui inscris este semnatura autorului sau autorilor. Asadar, persoanele nestiutoare de carte nu pot intocmi inscrisuri sub semnatura privata. De asemenea, semnatura nu poate fi lnlocuita nici prin dactilografiere, litografiere, imprimare, nici prin parafli sau sigiliu. Ea nu trebuie sa cuprinda toate elemente1e numelui din actul de nastere, fiind suficient sa fie semnatura obisnuita a autorului (chiar prescurtata). In mod obisnuit, semnatura se aseaza la sfarsitul lnscrisului, dar poate fi asezata si pe marginea acestuia (daca textul acopera lntreaga pagina), important fiind sa se lnteleaga ca autorul lsi asuma lntreg continutul lnscrisului. Daca autorul actului face adaugiri lli cuprinsul acestuia sau lnlatura anumite cuvinte care schimba continutullnscrisului, el trebuie sa Ie confirme prin semnatura. Daca exista doi sau mai multi autori ai lnscrisului, acestia pot semna concomitent, dar si succesiv, la date diferite.

In ceea ce priveste continutul lnscrisului, acesta poate fi scris de una dintre parti, de ambe1e parti sau de un tert. Continutul poate fi dactilografiat sau imprimat In orice limba sau chiar lntr-un limbaj conventional.

Nu este obligatoriu ca lnscrisul sa fie datat, cu exceptia testamentului.

In mod exceptional, Codul civil a instituit pestru anumite inscrisuri conditii suplimentare de forma:

1. formalitatea multiplului exemplar priveste actele sinalagmatice (bilaterale), care trebuie lntocmite In atatea exemplare originale, cate parti cu interese contrare sunt (art. 1179 C. civ.), pe fiecare exemplar fiind necesar sa se mentioneze numarul exemplarelor lntocmite. Scopul acestei reguli consta In asigurarea posibilitatii partilor de a detine fiecare cate un exemplar al conventiei llicheiate, care, eventual, sa poata fi folosit ca mijloc de proba, lli cazullli care cealalta parte nu lsi lndeplineste obligatia asumata.

Literatura juridica⁴ si practica judiciara au precizat ca formalitatea multiplului exemplar nu este necesara In urmatoarele situatii:

- daca partile nu au interese contrare (ex.: In cazul contractului de societate, In care interesul este comun);

-In cazulln care unicul exemplar lntocmit a fost dat spre pastrare unui tert, care 11 pune la dispozitia partilor;

- In cazullnscrisului autentic nul, valabillnsa ca lnscris sub semnatura privata, a carui existenta si valabilitate pot fi usor dovedite, daca se afla In pastrarea organului de stat care I-a lntocmit;

- lli cazullli care actul bilateral este constatat printr-o hotarare judecatoresca;

- daca partile recunosc In mod expres lliscrisul sau daca una dintre parti nu se opune la

folosirea In instanta a unicului exemplar allnscrisului de catre partea potrivnica.

2. in eazul inscrisurilor ce eonstata obligatii unilaterale al caror obiect il formeaza o suma de bani sau cantitate de bunuri fungibile, art. 1180 C. civ. prevede conditia serierii lor in intregime de debitor sau a adaugirii mentiunii 'bun si aprobat' la srarsitul actului, eu precizarea in cifre si litere a sumei de bani si a 'dltimii' lucrurilor, urmata de semnatura.

Scopul acestei conditii il constituie protejarea debitorilor care, acordand semnaturi 'il alb', permit creditorului ce completeaza inscrisul sa mentioneze suma de bani mai man sau cantitate mai mare de bunuri. Potrivit art. 1181 C. civ., daca exista neconcordanti intre suma prevazuta in cuprinsul actului si cea din dreptul formulei 'bun si aprobat' debitorul va fi obligat la sum a cea mai mica, cu exceptia cazului in care se dovedest( contrariul.

Dadi regula multiplului exemplar 告 formula 'bun 告 aprobat' nu sunt respectate sanctiunea este nevalabilitatea fnscrisului respectiv ca fnscris sub semnatura privata acesta putand fi eventual folosit ca un fnceput de dovada scrisa.

conditie speciala, ceruta in cazul testamentului olograf, este ca acesta sa fie scris iI intregime, datat si semnat de mana testatorului.

Puterea doveditoare a inscrisului sub semnatura privata este stabilita de regulil( prevazute in art. 1176-1178 C. civ., astfel:

- daca inscrisul este recunoscut de cel caruia i se opune, el are aceeasi puten doveditoare ca si inscrisul autentic intre parti si avanzii lor cauza;

- cel caruia i se opune fnscrisul are obligatia de a-告 recunoa含e semnatura sau de a ( tagadui;

- avanzii - cauza pot declara ca nu cunosc semnatura autorului lor, nefiind obligati sa ( recunoasca sau sa tagaduiasca;

- daca una din parti nu recunoa含e semnatura sa pe fnscris sau succesorii sai declan ca nu cunosc, instanta de judecata este obligata sa verifice autenticitatea fnscrisului 告 ( semnaturii prin procedura 'verificarii de scripte' sau printr-o expertiza grafologica.

In concluzie, dad inscrisul sub semnatura privata si semnatura au fos recunoscute, el va face dovada intocmai ca si inscrisul autentic in ceea ce privest4 realitatea semnaturii - adid pana la inscrierea in fals, iar sub aspectul declaratiilOJ partilor, pana la proba contrara.

Daca data inscrisului sub semnatura privata este mentionata in cuprinsul inscrisului, e, va face dovada intre parti, ca si celelalte mentiuni din cuprinsul inscrisului, pana la prob, contrara. Fata de terti, data inscrisului nu are aceasta putere doveditoare, ca masura d( protectie a legiuitorului pentru terti fata de partile care ar putea sa treaca data falsa il inscris. De aceea, fata de terti, data inscrisului va fi opozabila numai din ziua cand , devenit data certa, in una din urmatoarele imprejurari (art. 1182 C. civ.):

- din ziua in care inscrisul a fost prezentat la autoritate publica;

- din ziua in care a fost inscris intr-un registru public;

- din ziua in care a fost trecut intr-un act intocmit de un functionar public, de exemph

intr-un proces-verbal de inventariere, de punere de sigilii; - din ziua decesului unuia dintre semnatarii actului.

2.5. Alte inscrisuri

a. Registrele comerciale

Registrele comerciale sunt prevazute ca mijloace de proba de art. 1183-1184 C. civ. si d( art. 50-56 C. com. si cuprind marturisirile extrajudiciare scrise ale comerciantilor Cl privire la operatiunile ins crise in ele.

Registrele comerciale nu pot fi invocate ca probe fmpotriva persoanelor care nu az calitatea de comerciant, ci fac dovada fmpotriva comerciantului care Ie tine. Cel care l( invoca nu poate diviza cuprinsul registrelor, in sensul ca nu poate folosi din aceste registn doar ceea ce-i este favorabil si sa inlature partea care ii este potrivnica.

Scopul acestei conditii il constituie protejarea debitorilor care, acordand semnaturi 'il alb', permit creditorului ce completeaza inscrisul sa mentioneze suma de bani mai man sau cantitate mai mare de bunuri. Potrivit art. 1181 C. civ., daca exista neconcordanti intre suma prevazuta in cuprinsul actului si cea din dreptul formulei 'bun si aprobat' debitorul va fi obligat la sum a cea mai mica, cu exceptia cazului in care se dovedest( contrariul.

Dadi regula multiplului exemplar 告 formula 'bun 告 aprobat' nu sunt respectate sanctiunea este nevalabilitatea fnscrisului respectiv ca fnscris sub semnatura privata acesta putand fi eventual folosit ca un fnceput de dovada scrisa.

conditie speciala, ceruta in cazul testamentului olograf, este ca acesta sa fie scris iI intregime, datat si semnat de mana testatorului.

Puterea doveditoare a inscrisului sub semnatura privata este stabilita de regulil( prevazute in art. 1176-1178 C. civ., astfel:

- daca inscrisul este recunoscut de cel caruia i se opune, el are aceeasi puten doveditoare ca si inscrisul autentic intre parti si avanzii lor cauza;

- cel caruia i se opune fnscrisul are obligatia de a-告 recunoa含e semnatura sau de a ( tagadui;

- avanzii - cauza pot declara ca nu cunosc semnatura autorului lor, nefiind obligati sa ( recunoasca sau sa tagaduiasca;

- daca una din parti nu recunoa含e semnatura sa pe fnscris sau succesorii sai declan ca nu cunosc, instanta de judecata este obligata sa verifice autenticitatea fnscrisului 告 ( semnaturii prin procedura 'verificarii de scripte' sau printr-o expertiza grafologica.

In concluzie, dad inscrisul sub semnatura privata si semnatura au fos recunoscute, el va face dovada intocmai ca si inscrisul autentic in ceea ce privest4 realitatea semnaturii - adid pana la inscrierea in fals, iar sub aspectul declaratiilOJ partilor, pana la proba contrara.

Daca data inscrisului sub semnatura privata este mentionata in cuprinsul inscrisului, e, va face dovada intre parti, ca si celelalte mentiuni din cuprinsul inscrisului, pana la prob, contrara. Fata de terti, data inscrisului nu are aceasta putere doveditoare, ca masura d( protectie a legiuitorului pentru terti fata de partile care ar putea sa treaca data falsa il inscris. De aceea, fata de terti, data inscrisului va fi opozabila numai din ziua cand , devenit data certa, in una din urmatoarele imprejurari (art. 1182 C. civ.):

- din ziua in care inscrisul a fost prezentat la autoritate publica;

- din ziua in care a fost inscris intr-un registru public;

- din ziua in care a fost trecut intr-un act intocmit de un functionar public, de exemph

intr-un proces-verbal de inventariere, de punere de sigilii; - din ziua decesului unuia dintre semnatarii actului.

2.5. Alte inscrisuri

a. Registrele comerciale

Registrele comerciale sunt prevazute ca mijloace de proba de art. 1183-1184 C. civ. si d( art. 50-56 C. com. si cuprind marturisirile extrajudiciare scrise ale comerciantilor Cl privire la operatiunile ins crise in ele.

Registrele comerciale nu pot fi invocate ca probe fmpotriva persoanelor care nu az calitatea de comerciant, ci fac dovada fmpotriva comerciantului care Ie tine. Cel care l( invoca nu poate diviza cuprinsul registrelor, in sensul ca nu poate folosi din aceste registn doar ceea ce-i este favorabil si sa inlature partea care ii este potrivnica.

Scrisorile reprezinHi in acelasi timp si marturisire extrajudiciara scrisa, fiind lasate la libera apreciere a judecatorului. Daca scrisoarea nu intruneste conditiile unui inscris sub semnatura privata, ea va putea fi folosita eventual ca un inceput de dovada scrisa.

g. Inceputul de dovada scrisa

Este definit de art. 1197 alin. 2 C. civ. ca fiind 'orice scriptura a aceluia in contra caruia s-a format petitia sau a celuia ce el reprezinta si care scriptura face a fi de crezut faptul pretins'.

Asadar, pentru a ne afla in prezenta unui inceput de dovada scrisa trebuie indeplinite trei conditii:

- trebuie sa existe un mijloc de proba in forma scrisa, dar care sa nu intruneasca nici conditiile inscrisului autentic si nici conditiile inscrisului sub semnatura privata. De exemplu, un act autentic nemtocmit in conformitate cu legea, un inscris sub semnatura privata nesemnat, intocmit flira respectarea regulei multiplului exemplar sau fara menfiunea 'bun si aprobat'. De asemenea, tot ca un inceput de dovada scrisa este considerat si refuzul uneia din parti de a se prezenta la interogatoriu sau recunoastere partiala :mcuta in fata instantei.

- inscrisul trebuie sa provina de la partea careia i se opune sau macar sa aiba semnatura acesteia. Conditia este indeplinita si in cazul in care inscrisul provine de la reprezentantul uneia din parti sau de la mostenitorii acesteia.

- prin continutul acestui inscris, faptul pretins trebuie sa apara ca verosimil. De exemplu, indeplineste aceasta conditie scrisoarea prin care debitorul isi cere scuze fata de creditor pentru neachitarea datoriei. Aceasta ultima conditie depinde de continutul concret al inscrisului si este lasata la aprecierea judecatorului.

inceputul de dovada scrisa nu poate fi folosit ca mijloc de proba decat daca este completat cu alte probe, de regula cu declarafii ale martorilor.

h. Inscrisul in forma electronica⁶

Este definit de art. 4 din Legea ill. 455/2001 privind semnatura electronica astfel: colectie de date in forma electronic a intre care exista relatii logice si functionale si care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificatie inteligibila, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar'.

Semnatura electronica reprezinta 'date in forma electronica care sunt atasate sau logic asociate cu alte date in forma electronica si care servesc ca metoda de identificare'.

Potrivit art. 5 din Legea ill. 455/2001, inscrisul in forma electronica este asimilat, in ceea ce priveste conditiile si efectele sale, cu inscrisul sub semnatura privata, daca are incorporata, atasata sau asociata semnatura electronica extinsa, care trebuie sa indeplineasca doua conditii: sa fie bazata pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv si sa fie gene rata cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnaturii electronice.

In ceea ce priveste forfa doveditoare a inscrisului in forma electronica caruia i s-a incorporat, atasat sau asociat semnatura electronica, daca acesta este recunoscut de cel caruia i se opune, va avea intre semnatarii lui si intre reprezentanfii acestora acelasi efect ca si mscrisul autentic (art. 6 din Legea ill. Daca una dintre parfi nu recunoaste inscrisul sau semnatura, instanfa va trebui sa dispuna verificarea acesteia printr-o expertiza tehnica de specialitate.

Daca legea cere forma scrisa ca conditie de proba sau de validitate a actului juridic constatat prin inscrisul in forma electronic a, aceasta conditie va fi indeplinita daca inscrisului in forma electronic a 'i s-a incorporat, atasat sau asociat logic semnatura

Termenul de martor isi are originea in grecescul 'martyros', adica cel care face dovada credintei sale. Proba cu martori mai este cunoscuta si sub denumirea de proba testimoniala, de la latinescul'testis'.

Trebuie precizat faptul ca nu martorul constituie mijlocul de proba, ci depozitia pe care el face in fata instantei de judecata.

Proba cu martori (marturia sau proba testimoniala) este relatarea orala, in fata instantei de judecata, facuta de catre persoana strliina de proces, care are cunostinta in mod personal despre anumite fapte trecute si edificatoare in soluponarea unui litigiu⁷.

Din definitia data probei cu martori, se desprind doua trasaturi specifice ale acesteia.

- relatarea martorului trebuie sa fie facuta oral, in fata ins tante i de judecata.

Declaratiile in forma scrisa sau chiar in forma autentica ale unor presoane straine de proces nu au caracterul unor marturii, deoarece instanta si partile trebuie sa poata adresa intrebari martorilor pentru a lamuri adevaratul sens al relatarilor acestora si pentru a putea fi convinse de sinceritatea lor.

- martorul trebuie sa relateze instantei doar acele date si imprejurari pe care le-a recepi.}i sau .}i-ar expune soful, sofia, rudele sau afinii pcma la gradul al treilea la pedeapsa penala sau la disprefui public.

3.3. Reguli de admisibilitate a probei eu martori

In ceea ce priveste admisibilitatea probei eu martori, Codul civil nu prevede nici ingradire referitor la faptele juridice stricto-sensu. Asadar, se poate dovedi cu martori producerea unui accident, a unui cutremur, neexecutarea unei obligatii contractuale, viciile de consimtamant. Exista insa fapte naturale care, de regula, se dovedesc numai cu inscrisuri, cum sunt cele referitoare 1a starea civi1a a unei persoane (nasterea sau decesul). Aceste evenimente se dovedesc, in principiu, cu actele sau cu certificatele de stare civila si numai in mod exceptional eu alte mijloace de proba.

Referitor la dovada eu martori a aetelor juridiee, art. 1191 C. civ. prevede doua interdictⁱⁱ:

- interdietia de a proba eu martori actele juridiee eu valoare mai mare de 250 de lei. Deoarece 1egea nu permite dovada cu martori in cazu1 actelor cu 0 va10are mai mare de 250 de lei, per a contrario, dovada cu martori este admisibi1a pentru acte1e cu 0 va10are mai mica de 250 de lei (daca 0 prevedere speciala nu impune intocmirea actului in forma scrisa pentru a putea fi dovedit). Aete1e cu 0 va10are mai mare de 250 de lei urmeaza sa fie dovedite cu a1te mij10ace de proM (acte autentice sau acte sub semnatura privata). Se impune cu necesitate ca intr-o viitoare reglem en tare, valoarea de 250 de lei, in prezent nesemnificativa, sa fie inlocuita cu valoare mai mare.

- interdietia de a proba eu martori impotriva sau peste euprinsul unui inseris. Prin aceasta se protejeaza continutul ins cri su1ui care consfinteste manifestarea de vointa a partilor. Nu este permis a proba cu martori ea inscrisu1 ar cuprinde prevederi inexaete, cum ar fi un alt termen decat eel real pentru executarea obligatiei, un alt pret decat cel stabilit de parti sau ea partile ar fi modificat verbal conventia lor constatata prin inscris (de exemplu, ca parti1e au prevazut 0 dobanda despre care nu se face vorbire in inseris, ca au modificat verbal termenu1 de executare a obligatiei uneia din parti). Din moment ce partile au ales sa貞i manifeste vointa in forma scrisa, in cazu1 in care doresc sa aduca modificari conventiei, acestea trebuie sa imbraee tot forma serisa.

Dispozitii1e art. 1191 C. civ. au caracter supletiv, de aceea parti1e pot stabili, prin vointa lor, posibilitatea de a dovedi cu martori existenta conventiei dintre ele si a conditii10r in care aceasta s-a incheiat⁸.

De asemenea, in legatura cu cea de-a doua restrietie in 1iteratura⁹ si practica judiciara s苔u precizat urmatoare1e:

- restrictia se ap1ica doar inscrisuri10r preconstituite;

- restrictia nu priveste vicii1e de consimtamant, cauza falsa, ilicita sau imora1a, obiectul

ilicit, deoarece acestea sunt situatii de fapt, care pot fi dovedite cu orice mij10c de proba, chiar si in eazul in care actu1 a fost eostatat printr-un inseris autentic;

- restrictia nu priveste situatia in care este necesara 1amurirea inte1esului exact al unor clauze obscure, echivoce. In acest eaz nu se pune problema dovedirii impotriva sau peste cuprinsul unui inscris, ci a explicitarii continutu1ui acestuia.

- restrictia nu se aplica in cazul stabilirii unor acte sau fapte distincte de actul constatat prin inscris, ulterioare incheierii lui, si care sunt moduri de executare sau de stingere a obligatiilor (ex.: plata, compensatia, remiterea de datorie), daca operatiunile respective, luate separat, pot fi probate cu martori;

- restrictia se refera doar la partile participante la incheierea actului, deoarece numai ele puteau sa-si preconstituie un inscris, nu si la tertele persoane, care pot folosi orice mijloc de proba (inclusiv proba cu martori) pentru a face dovada contrara a clauzelor inserate in cuprinsul inscrisului.

De la regulile prevazute in art. 1191 C. civ., exista si exeeptii, dnd proba cu martori este admisibila, indiferent de valoarea actului, pre cum si impotriva sau peste cuprinsul inscrisului:

a.   conform art. 1197 C. civ., cand exist a un ineeput de dovada serisa.

b. conform art. 1 198 C. civ., cand ereditorului nu i-a fost eu putinta a-si proeura dovada serisa despre obligatia ee pretinde sau a eonserva dovada Iuata, precum:

- la obligatiile care se nasc din cvasicontracte, din delicte sau cvasidelicte;

- la depozitul necesar, in caz de incendiu, ruina, tumult, sau naufragiu si la depozitele

ce fac calatorii in ospataria unde trag;

- la obligatiile contractate in caz de accidente neprevazute, dnd nu era cu putinta partilor de a face inscrisuri;

- cand creditorul a pierdut titlul ce-i servea de dovada scrisa dintr-o cauza de forta majora neprevazuta.

Avand in vedere ca literatura juridic a a apreciat enumerarea din art. 1198 C. civ. ca fiind enunciativa, jurisprudenta a adaugat la situatiile enumerate mai sus si imposibilitatea morala de a intoemi un inseris, care ar exista in cazul raporturilor dintre rude apropiate, afini, prieteni. De asemenea, practica judiciara a stabilit admisibilitatea probei cu martori pentru a dovedi actele incheiate in targuri, piete neorganizate, pentru a proba depunerea obiectelor de imbracaminte in cluburi, sali de sport si alte locuri in care nu exista un serviciu de garderoba organizat sau in cazul efectuarii de mici reparatii la domiciliu, pre cum si in cazul unor evenimente neprevazute (ex.: inundatii, incediu), in to ate aceste situatii existand imposibilitate materiala de a preeonstitui un inseris.

De la regulile prevazute de art. 1191 C. civ. mai exista exceptii si in domeniul dreptului comercial si al dreptului familiei. Astfel, in dreptul comercial, proba cu martori este admisibila, in principiu, fiira restrictii, indiferent de valoarea actului ce trebuie dovedit, pre cum si impotriva sau peste cuprinsul unui inscris. Totusi, regulile prevazute de art. 1191 C. civ. se vor aplica si in materie comerciala, atunci dnd legea comerciala prevede intocmirea unui inscris pentru dovedirea actelor juridice comerciale (art. 55 C. com.). In domeniul dreptului familiei, regulile prevazute de art. 1191 C. civ. nu se aplica referitor la dovada bunurilor proprii ale sotilor, art. 5 alin. 1 din Decretul llf. 32/1954 prevazi'md ca dovada acestor bunuri se poate face prin orice mijloc de proba.

Puterea doveditoare a marturiei este Iasata Ia aprecierea instantei de judeeata.

Marturia va trebui apreciata de judecator in raport de sinceritatea relatarilor martorilor si de modul in care aceasta se integreaza in ansamblul celorlalte mijloace de proba administrate in cauza.