Regimul juridic al drepturilor omului

Sectiunea I . Organizarea  si diferentierea drepturilor

Ca o trasatura generala a multor teorii in privinta naturii juridice a drepturilor omului este aceea ca nu exista nici o deosebire de natura juridica intre drepturile fundamentale si celelalte drepturi. Toate sunt considerate a fi drepturi subiective.

Pe plan mondial  preocuparile pentru promovarea drepturilor omului s-au concretizat in cateva documente de reala valoare, intre care trebuie mentionate indeosebi: Declaratia Universala a Drepturilor Omului; Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale si Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, Actul final al Conferintei pentru securitate si cooperare in Europa, Carta de la Paris. Un pas inainte in ocrotirea drepturilor omului l-a constituit adoptarea unor conventii regionale, precum Conventia europeana a drepturilor omului, Conventia interamericana, Carta africana. Evolutia institutiei drepturilor omului s-a exprimat prin existenta a doua mari categorii de reglementari si anume, reglementari interne si reglementari internationale, impunandu-se astfel  corelarea dintre aceste reglementari.

Tratatul international se adreseaza statelor si nu indivizilor, iar conventiile internationale, proclamand drepturi economice, sociale, culturale, enunta principii sau reguli de conduita pentru statele semnatare. Conventiile generale cu privire la drepturile omului recunosc un spatiu de libertate statelor admitand, simultan restrictii si derogari ale drepturilor recunoscute. Se opereaza astfel o diferentiere a drepturilor protejate. Masurile derogatorii trebuie sa fie compatibile cu celelalte obligatii decurgand din dreptul international si nu trebuie sa aduca atingere anumitor drepturi enuntate limitativ de fiecare text conventional. Desi  statul poate, practic, formula rezerve la normele pe care le enunta,

singurele drepturi ale omului real si eficient garantate prin conventii internationale sunt cele carora statele parti nu pot sa le aduca atingere si care trebuie mentinute intacte: acestea sunt drepturile intangibile.

Categoria drepturi individuale

Cateva drepturi nu pot fi niciodata suprimate: ele formeaza " nucleul dur " al drepturilor omului si conduc la stabilirea ierarhizarii drepturilor omului.

Desi numarul drepturilor intangibile ce figureaza in conventiile internationale cu forta generala sunt diferite ( 7 puncte PIDCP, 5 puncte CEDO, 11 puncte CADO ), exista o convergenta remarcabila a trei conventii generale - PIDCP, CEDO, CADO - asupra drepturilor ce nu pot fi suprimate sub nici un pretext.

A.     Nucleul dur al drepturilor omului

Nucleul dur al drepturilor omului este foarte redus: doar patru drepturi figureaza, cu titlu de drepturi intangibile, in trei conventii. Aceste patru drepturi elementare sunt drepturi individuale cu privire la integritatea fizica si morala a persoanei umane si la libertate: dreptul la viata, dreptul de a nu fi torturat sau de a nu fi supus tratamentelor inumane sau degradante, dreptul de a nu fi tinut in sclavie sau robie, dreptul la neretroactivitatea legii penale. Aceste patru drepturi intangibile trebuie sa fie considerate inalienabile persoanei umane, fondate pe valori pe care le regasim, in principiu, in orice patrimonii culturale si sisteme sociale: ele exprima valoarea respectului demnitatii inerente persoanei.

Aceasta analiza este consolidata prin faptul ca dreptul la viata, dreptul de a nu fi torturat si dreptul la neretroactivitatea legii penale figureaza in " minimul umanitar garantat " victimelor conflictelor armate internationale si non-internationale in art. 3 comun Conventiilor de la Geneva din 1949: CIJ, in hotararea sa din 27 iunie 1986, subliniaza ca aceste reguli se situeaza la rang de " consideratii elementare de umanitate " si ca obligatia de a le respecta in orice circumstante " nu decurge numai din conventii, ci si din principii generale de drept umanitar astfel incat conventiile nu sunt decat expresia concreta ".