Dreptul afacerilor - definire si sfera de cuprindere

Dupa intrarea Romaniei in Uniunea Europeana la data de 1 ianuarie 2007 se poate observa si in domeniului dreptului patrunderea spiritului comunitar. Dreptul afacerilor este sensibil afectat de acest eveniment si suntem martorii schimbarilor in domeniu. Unele dintre ele sunt mai vizibile, simtite de cetatenii europeni intre care se afla deacum si romanii, altele isi fac loc mai discret ca urmare a prioritatii dreptului comunitar european fata de dreptul national. Schimbarile de optica se regasesc si in materia disciplinei noastre. Daca anterior anului admisiei tarii in Uniunea Europeana predomina punctual de vedere conform caruia aceasta ramura de drept nu era decat o alta denumire a dreptului comercial, putine fiind incercarile de fundamentare a unui domeniu distinct (1), dupa acest moment precumpanesc argumentele si exemplele din statele membre ale U.E., conform carora se poate afirma cu certitudine ca dreptul afacerilor constituie o abordare interdisciplinara a mai multor ramuri de drept, care are o personalitate distincta in continua afirmare.(2) Daca acceptam ca punct de plecare in definitia dreptului afacerilor experienta in-discutabila a U.E. concretizata in dreptul comunitar al afacerilor, atunci vom retine ca acesta se intemeiaza pe principiile si normele juridice elaborate de institutiile comunitare abilitate (Consiliul, Comisia si Parlamentul European, jurisprudenta Curtii Europene de Justitie), care are ca tel, in esenta, consolidarea si dezvoltarea pietei interne a U.E. Se va afla pe primul loc acest ansamblu bine structurat de principii si norme de drept incluse in recomandari, directive si ordine care au corespondenta in normele de drept ale statelor membre ce sunt directionate in aplicarea acestora , pornindu-se de la faptul ca U.E. a primit o delegare de suveranitate de la acestea pentru acele domenii care se afla sub incidenta legislatiei comunitare (3). Dificultatea desprinderii de mentalitatea echivalentei dintre cele doua ramuri de drept, al comertului si al afacerilor, este insa in continuare generata de cateva impedimente care determina suficienta confuzie si anume: in doctrina traditionala expresia de materie comerciala include atat persoanele cat si afacerile care determina circulatia marfurilor; termenii utilizati, respectiv persoane si afaceri se refera la comercianti si la actele de comert; termenul de afacere, care cunoaste doua sensuri, ajunge sa se intersecteze cu actul de comert,in special prin aspectul restrans, pe cand in sens larg vizeaza existenta unei intreprinderi de la organizarea si pana la disparitia ei (4). Si din considerentul anterior exprimat, ne exprimam alaturi de Smaranda Angheni, Magda Volonciu si Camelia Stoica pentru delimitarea celor doua ramuri de drept. Aceasta delimitare intampina cateva dificultati care pornesc de la terminologia utilizata in limba romana (5). Constatam ca afacerile sunt atribuite dreptului comercial,chiar daca termenii de comert si comercial se refera la operatiile conexe marfurilor, precum circulatia si distributia acestora. In realitate dreptul afacerilor jaloneaza un domeniu mai cuprinzator intrucat include si etapa producerii marfurilor. Tot aici putem mentiona si inexistenta unei definiri unanim acceptate a dreptului afacerilor. Referindu-ne la obiectul dreptului afacerilor precizam ca el reglementeaza relatiile sociale ale unei intreprinderi din momentul organizarii / infiintarii ei si pana in momentul desfiintarii / lichidarii, implicatiile unor ramuri de drept public in afaceri privind reglementarea relatiilor dintre stat si comercianti , precum dreptul fiscal, dreptul penal, dreptul vamal, dreptul administrativ etc.

Disocierea de dreptul comercial consta in aceea ca dreptul afacerilor scoate in evidenta implicarea statului in activitatea economica, pe cand primul se constituie ca o ramura specifica a dreptului privat.Mai mult, dreptul afacerilor impune aplicarea unor reglementari privitoare la protectia consumatorilor, regimul juridic al bunurilor ,care fac parte din dispozitiile dreptului civil si a unor dispozitii specifice dreptului muncii, precum angajarea salariatilor, raspunderea disciplinara si patrimoniala sau jurisdictia muncii.                      Putem conchide ca dreptul afacerilor este ramura de drept interdisciplinara, are izvoare proprii si un domeniu de reglementare mai extins decat dreptul comercial. Reglementarile care au contingenta , care se manifesta mai frecvent, in cadrul dreptului afacerilor se refera la cunoasterea imprejurarilor si clauzelor in care un acord precum prospectul, factura, protocolul, se configureaza ca un autentic contract , inclusiv puterea de a pretinde altor persoane , care le sunt indatorate, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva conform tratativelor prealabile incheierii unei afaceri. Asigurarea unor masuri de salvgar- dare este o practica frecventa in faza executarii obligatiilor contractuale si se materializeaza in garantii, punerea in intarziere a debitorului s.a.

Alte reglementari se refera la cunoasterea dispozitiilor de drept civil si drept comercial privind clauza penala, clauza limitativa de raspundere sau nonraspundere pentru obligatiile contractuale ale partenerilor de afaceri si oportunitatea recurgerii la exceptia de ordine publica si a fraudei prevazuta de lege pentru situatiile in care raporturile juridice de dreptul afacerilor lezeaza normele juridice de aceasta ordine, implicatiile titlurilor de credit in afaceri, acordarea creditelor si regimul juridic al garantii lor necesare, consecintele inscrierii creantelor intr-un cont curent.

Apare deci justificarea existentei dreptului afacerilor ca o stiinta juridica necesara satisfacerii unor necesitati obiective in materia afacerilor conferindu-i atributele atat de necesare precum concretete, dinamism si capacitatea de adaptare, de transformare.

Printre reglementarile de drept public la care face apel dreptul afacerilor mentionam faptul ca el contine si raporturi juridice de drept administrativ, de exemplu acte administrative individuale aplicabile afacerilor; in cadrul afacerilor sunt inerente unele raporturi de drept fiscal mai ales privind determinarea si perceperea impozitului pe profitul produs de orice afacere, a altor taxe si impozite pe care oamenii de afaceri tre- buie sa le achite statului, conform legislatiei comunitare si nationale.

Dreptul afacerilor este guvernat si de dreptul penal al afacerilor prin reglementarile care stabilesc si condamna faptele nelegale ce pot apare in campul atat de larg al afacerilor, de exemplu traficul de influenta, mita, gestiunea frauduloasa a afacerii care sunt incriminate de Codul penal sau de unele legi generale ce fac trimitere la infractiuni privind societatile comerciale de stat, regimul juridic privind monopolul de stat, infractiuni privind registrul comertului, infractiuni privind combaterea evaziunii fiscale, infractiuni prevazute in Legea nr.82/1991 privind contabilitatea, republicata, infractiuni privind regimul bancar si al cecului, infractiuni prevazute in Legea nr.656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, infractiuni privind valorile mobiliare si bursele de valori, infractiuni privind regimul vamal, infractiuni privind concurenta neloiala, infractiunea de introducere in zonele libere a bunurilor prohibite la import pe teritoriul Romaniei prevazuta in Legea nr.84/1992 privind regimul zonelor libere.

Tot in cadrul conexiunilor dintre dreptul afacerilor si dreptul penal al afacerilor mai mentionam: infractiunile privind fondul funciar, infractiunile privind regimul taxei pe valoarea adaugata, infractiunile prevazute de Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie(6).

Dreptul afacerilor include si reglementari de drept privat ce apartin dreptului civil, dreptului comercial, dreptului muncii si dreptului international privat. Astfel, regimul ju-ridic al bunurilor, capacitatea de folosinta si de exercitiu a subiectelor de drept sunt regle-mentate de Codul civil sau de unele acte normative speciale, ca de exemplu Decretul nr.31/1954 privind prersoana fizica si cea juridica. Din aria dreptului comercial retinem reglementarile ce se refera la fondul de comert, la contractele comerciale in special contractele de consignatiune, de mandat, de comision, de credit bancar, de report, apoi operatiunile de banca si schimb, toate avandu-si sorgintea in Codul comercial sau in legile speciale precum Legea nr.31/1990, republicata si modificata, privind societatile comerciale.

Dispozitii ale dreptului muncii intalnite in dreptul afacerilor pot face trimitere la incheierea, modificarea, suspendarea si incetarea contractului individual de munca, raspunderea disciplinara si patrimoniala a salariatului angajat de un participant la afacere,fie persoana fizica, fie persoana juridica. Intrucat suntem stat membru al U.E. multe afaceri se deruleaza pe teritoriul celor-lalte state membre sau in terte tari. De aceea in afaceri vom putea intalni si dispozitii de drept comunitar si de drept international privat care fac trimitere la legea aplicabila in asemenea situatii. De regula acestea se refera la normele conflictuale, la fraude, la exceptia de ordine publica, la trimitere si retrimitere , la rezolvarea de eventuale litigii aparute intre partenerii de afaceri. (7). Drept izvoare ale dreptului afacerilor vom mentiona in primul rand cele care se refera la dreptul comunitar al afacerilor si in al doilea rand cele care se refera la spatial national. Izvoarele dreptului comunitar al afacerilor isi afla sorgintea in izvoarele dreptu-lui comunitar care pot fi impartite in izvoare primare si izvoare secundare sau derivate.Din primul grup fac parte Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951 care a pus bazele Comunitatii europene a carbunelui si otelului (CECO), intratat in vigoare la 23 iu-lie 1952. Pentru Comunitatea economica europeana (CEE) si Comunitatea europeana a energiei atomice (CEEA sau EURATOM) exista cele doua Tratate de la Roma din 25 martie 1957, insotite de anexe si protocoale importante, precum cel care defineste Statutul Bancii Europene de Investitii (BEI), protocoalele semnate la 17 aprilie 1957 la Bruxelles asupra privilegiilor si imunitatilor Curtii de Justitie. Toate au intrat in vigoare cu data de 14 ianuarie 1958(8). Sediul materiei privind izvoarele primare se afla in articolele 249 si art.253-254 din Tratatul Comunitatii Europene, precum si in tratatele ulterioare care le-au modificat respectiv Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht, Tratatul de la Amsterdam si Tratatul de la Nisa si toate cele sase tratate de aderare a noilor membri.Si numeroasele protocoale anexate acestor tratate constituie tot atatea surse primare, ca de exemplu Protocolul privind Statutul Curtii Europene de Justitie sau Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiaritatii si proportionalitatii. Declaratiile si notele explicative nu sunt obligatorii pentru statele membre, dar servesc la interpretarea tratatelor. Daca se constata unele contradictii sau incopatibilitati intre normele primare acestea se pot solutiona prin aplicarea principiilor incidente in cazul conflictului de drept. Astfel, in caz de conflict, norma mai recenta are prioritate fata de cea mai veche, iar norma speciala are prioritate fata de norma generala. Izvoarele secundare cuprind normele elaborate de institutiile U.E. care in totalita- tea lor alcatuiesc legislatia comunitara. Efectiv ele se materializeaza in regulamente,directive,decizii, recomandari, avize (sau opinii) precum si in jurisprudenta Curtii Europene de Justitie precum: 24/62 Germania c.Comisia (1963) ECR 63; 90-91/63 Comisia c.Luxemburg si Belgia (1964) Rec.1217; 34/73, Variola, (1973) ECR 981; 294/ 83, Parti écologiste "Les Verts", (1986) ECR 1339; 45/86, Comisia c.Consiliul, (1987)ECR 1493 ("Tarife preferentiale"); 131/88, Comisia c.Germania (1991) ECR I-825; C-322/88, Grimaldi, (1989) ECR 4407. Regulamentele, directivele si deciziile au forta juridica obligatorie. Ele nu pot insa contraveni izvoarelor primare si nici principiilor generale de drept comunitar formu late de Curtea Europeana de Justitie. Recomandarile si avizele nu au forta juridica obligatorie. Conform art.254 din Tratatul Comunitatii Europene regulamentele, directivele si deciziile adoptate prin procedura codeciziei, de a semenea regulamentele si directivele adoptate prin alte proceduri si adresate statelor membre, se publica in Jurnalul Oficial al U.E., intrand in vigoare la data specificata, iar in absenta acestei date specificate in cuprinsul lor, in a douazecea zi de la publicare (9).

Printre izvoarele primare nationale enumeram Constitutia Romaniei din 2003,Codul civil, Codul comercial, Codul fiscal si Codul vamal. Intre principalele izvoare secundare ale dreptului afacerilor se situeaza unele legi speciale si alte acte normative aplicabile in domeniu, precum: Legea nr.31/199O privind societatile comerciale, republicata si modificata prin Legea nr.441/2006 si Ordonanta de urgenta a guvernului nr.82/2007; Legea nr.26/1990 privind registrul comertului,republicata in baza Legii 12/1998 si modificata prin Legea nr.161/2003, Legea nr.505/2003, Legea nr.183/2004, Ordonanta Guvernului nr.72/2004 aprobata cu modificari prin Legea nr.519/2004, Legea nr.1/2005, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.119/2006 aprobata cu completari prin Legea nr.191/2007 si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.82/2007; Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale, modificata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.49/1999,Legea nr.276/2006, Ordonanta de urgenta a guvernului nr.58/2007; Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.227/2007; Legea nr.82/1991 - legea contabilitatii, republicata si modificata prin Legea nr.259/2007 si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.102/2007; Legea nr.85/2006 privind insolventa s.a. Tot in cadrul izvoarelor secundare puteam plasa uzul sau cutuma . Dupa forta lor juridica distingem uzuri normative care se saplica intocmai ca o norma juridica, ele deter minand drepturile si obligatiile partilor, fie reglemementand raporturile sociale inca neprevazute de lege, fie interpretand dispozitiile legii.Partile pot inlatura aplicarea uzurilor normative prin stabilirea in contract a unor clauze contrare acestora Sub aspect probatoriu,uzurile normative se prezuma a fi cunoscute intocmai ca si legea, urmand a fi plicate de judecator chiar din oficiu.

Si uzurile conventionale dispun de forta juridica asemanatoare clauzelor contractuale, fundamentul lor consta in principiul libertatii de vointa a partilor. Astfel de uzuri conventionale pot fi inlaturate prin vointa expresa sau tacita a partilor. Uzurile in afaceri pot interveni in legatura cu incheierea unui contract de afacere, in sensul ca o anumita comportare valoreaza consimtamant, in legatura cu continutul contractului, de exemplu completarea clauzelor stabilite in contract si, de sigur, in faza de executare a obligatiilor contractuale, cum ar fi aplicarea de sanctiuni debitorului pentru neexecutarea obligatiilor. Sub aspect probatoriu,uzurile conventionale pot fi dovedite ca orice mijloc de proba, ca orice situatie de fapt. In aceasta directie, art.970 C.civil precizeaza:"(1) Con-ventiile trebuie executate cu buna-credinta. (2)Ele obliga nu numai la ceea ce este expres intr-insele, dar la toate urmarile, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei,dupa natura sa". Art.980 C.civil spune:"Dispozitiile indoioase se interpreteaza dupa obiceiul locului unde s-a incheiat contractul (C.civ.583 si urm)", iar art.981 arata:"Clauzele obisnuite intr-un contract se subinteleg, desi nu sunt exprese intr- insul (C.civ.970) ". (10) Pentru dreptul afacerilor este importanta si prevederea continuta de Regulamentul privind organizarea si functionarea Curtii Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei care in art.57, primul paragraf precizeaza ca tribunalul arbitral solutioneaza litigiul in temeiul contractului principal si al normelor de drept aplicabile, tinand seama cand este cazul si de uzantele comerciale.In cadrul U.E. exista inca din 1953 regulile INCOTERMS care codifica uzantele in materia contractului de vanzare internationala de marfuri. (ll) INDICI BIBLIOGRAFICI 1. Turcu,I. Dreptul afacerilor. Iasi,Editura Fundatiei Chemarea,1992; Predescu ,O.Dreptul general al afacerilor. Bucuresti,Editura Continent XXI,2000; Oprea ,R.,Mihaila ,O. Dreptul afacerilor. Bucuresti,Editura National,2001. 2. Angheni,S., Volonciu,M., Stoica,C. Drept comercial.Bucuresti,Editura C.H. Beck ; Fuerea, A. Drept comunitar al afacerilor,ed.a II-a revizuita si adau- gita. Bucuresti, Univers juridic, 2006; Guyon, D. Droit des affaires,tome I,Pa- ris,1988. 3. Fuerea,A. Op.cit,p.5. 4. Angheni,S.,Volonciu,M.,Stoica,C.Op.cit.p.2. 5. Dictionarul Explicativ al Limbii Romane,ed.a II-a.Bucuresti,Univers enciclo- pedic,1996,p.17. 6. Voicu,C., Boroi,A.,Sandu,F., Molnar, I. Drept penal al afacerilor.,ed.a II-a. Bucuresti,Editura All Beck,2003,p.V-IX. 7. Angheni,S., Volonciu,M.,Stoica,C. Op.cit.,p.10-12. 8. Fuerea,A. Op.cit.,p.23-24. 9. Stefan,T, Andresan-Grigoriu,B. Drept comunitar. Bucuresti,Editura C.H.Beck, 2007,p.116-125. 10.Codul civil & Codul de procedura civila.Editie actualizata la 15 septembrie 2007.Bucuresti,Editura Hamangiu,2007,p.116 si 118. 11.Angheni,S., Volonciu,M.,Stoica,C. Op.cit.,p.16-17.

DELIMITARI CONCEPTUALE Se impun cateva observatii cu privire la conceptual afacere. Cuvantul a face, afacere, are la baza un vechi verb latin facio,facere, feci,factum. Afacere in limba romana inseamna a intreprinde ceva, deci este vorba de o actiune a unor intreprinzatori care isi propunsa faca ceva, deci sa faca o afacere. Este semnificatia extinsa a termenului. Este interesant faptul ca verbul a face, ca verb tranzitiv,in Dictionarul Explicativ al Limbii Romane are mai multe sensuri, precum: I.1.a intocmi, a alcatui, a fauri, a realize, a fabrica un obiect; a procura un obiect, dispunand confectionarea lui de catre cineva. 2.a construe, a cladi, a ridica, a aseza. 3. a gati, a prepara, a pregati un aliment, omancare. 4. a compune, a scrie, a crea o opera literara; a executa, a realize o opera artistica. 5.a stabili o lege, o conventie, o intelegere. 6. a castiga, a agonisi, a strange bani, avere. 7. a pregati ceva intr-un anumit scop. Este interesant ca in ceea ce privestecea de a doua semnificatie cu referire la oameni, se mentioneaza : a se trezi, a se scula din somn, a capata, a dobandi, a-i aparea. Al treilea sens face trimitere la a intocmi, a potrivi lucrurile astfel ca sa . dea posibilitatea cuiva d e a . .; a determina, a convinge; a oblige, a constringe, a pune pe cineva sa . ,a predispune la ceva sa-si schimbe starea initiala, sa ajunga intr-o anumita situatie. O alta semnificatie are in vedere actiunea de a determina sau ajuta pe cineva sau ceva sa-si schimbe starea initiala, sa ajunga intr-o anumita situatie.(1) Cu privire la a intreprinde, de asemenea verb tranzitiv,vom mentiona urmatoarele precizari: a se apuca de facut ceva, a se angaja la ceva: a face un lucru, a efectua. Cat pri-veste termenul intreprindere, substantiv feminin, semnifactia data este de unitate economica de productie, de prestatii, dervicii sau de comert; alteori semnifica o actiune pornita din initiative personala, de unde conotatia data termenului de intreprinzator = cel care are spirit de initiative, care are initiative (2). Termenul afacere, pl.afaceri are urmatoarele semnificatii: 1.tranzactie financiara, comerciala sau industriala, bazata de obicei pe specula sau pe speculatii; 2.intreprindere cu rezultat favorabil; 3. treaba importanta, indeletnicire, ocupatie. Afaceri interne sau externe configureaza acele treburi obstesti privind problemele interne sau externe ale unei tari. Cuvantul este alcatuit din particular a si verbul facere, dupa termenul francez affaire. Afacerismul consta in utilizarea in tranzactiile comerciale, financiare, industriale de interes personal a pozitiei sociale, profesionale sau politice a cuiva (3). A intreprinde ceva, a face ceva, constituie o trasatura caracteristica finite umane.Afacerile private si afacerile statului au caracterizat intotdeauna societatea umana. Cand spunem afacerile statului avem in vedere afacerile publice legate de forma, de organizarea statului si circumscrise de legile pe care acesta le elaboreaza.Acest ultimo tip de afaceri, cele publice, pot sa se desfasoare iinteriorul statului si atunci definesc afacerile interne sau pot sa priveasca exteriorul, relatiile cu vecinii si cu alte state mai departate, caz in care vorbim despre afaceri externe sau internationale. Cum au ajuns oamenii la afacerile pe care le desfasoara de mii de ani ? Aceste afaceri au fost impuse de eforturile lor pentru asigurarea existentei, pentru asigurarea hranei pentru asigurarea habitatului, pentru siguranta grupului, familiei, indivizilor. Preocuparea pentru acest tip de afaceri a pretins oamenilor multa consecventa, multa gandire, multa experienta. Evident ca ele au fost puternic ampretate de modul de organizare a societatii. Cand vorbim despre antichitatea europeana clasica, tipurile de afaceri care aveau loc in lumea respective evident ca se deosebesc mult de tipul de afaceri din lumea moderna, insa si unele si altele se bazeaza pe un set bine conturat de acte normative, coduri care au reusit sa sintetizeze cutumele timpului si ale societatii, legile adoptate ad-hoc pentru reglementarea modului de initiere, desfasurare si incetare a aface-rilor. In viata prectica oamenii desfasoara afaceri, intreprinderi, actiuni care sunt premise de societate. Le numim pe acestea afaceri licite. Unii membri ai societatii insa desfasoara si unele activitati neavizate, neaprobate si chiar condamnate de catre societate. Acest tip de afaceri se numesc ilicite. De cate feluri pot fi afacerile si intr-un caz si in celalalt ? Aceasta intrebare implica multa atentie si o analiza minutioasa a circumstantelor in care ele se desfasoara. Se poate vorbi de afaceri publice si afaceri private cu caracter comercial si cu caracter economic. De altfel in codul comercial se fac trimiteri la afacerile comerciale.In codul fiscal vom intalni trimiteri la afacerile economice. In ceea ce priveste universal bancar vom constata existenta afacerilor financiar - bancare.Organizarea administrative teritoriala a tarii determina existenta unor de drept administrative care reglementeaza afacerile administrative, afecrile interne.Toate sunt bazate pe existenta unei ordini publice care este promovata si protejata de intregul sistem legislative si juridic. Nu putem trece cu vederea domeniul politic. In campul politic vom intalni deb foarte multe ori fenomene si procese care sunt consecinta afaceri-lor politice, a intelegerilor si conjuncturilor in care fortele politice reusesc divizate sau impreuna sa directioneze viata politica a statului intr-un anumit sens. Si in domeniul vietii spirituale vom intalni afacerile culturale foarte importante pentru a intelege modul in care creatorii sin u numai ei , se asociaza sau lucreaza in sistem individual creand opera cu va-loare culturala foarte importante. In domeniul vietii economice si sociale a statuluipe ansamblu sau putem grupa sau clasifica afacerile in urmatoarele grupe: afaceri industriale, afecri agricole, afaceri le-gate de domeniul serviciilor, respective afaceri comerciale, sociale sin u in ultimul rand afaceri culturale. Indiferent de domeniul sau specificul lor, afacerile au insa un numitor comun si acesta consta in modul in care ele se initiaza,se desfasoara si evoluiaza sau involuiaza. Sub acest aspect, dreptul comun respective prevederile codului civil ne furni- zeaza importante informatii despre modul in care oamenii convin sa initieze, sa desfasoa-re sis a incheie asemenea afaceri. Vom porni asadar de la conventie, conventii, si de la contractele pe care partenerii unei afaceri le pun la temelia initiativei lor. Contractul este acordul intre doua sau mai multe persoane spre a constitui sau stinge intre dansii un raport juridic. Contractl este bilateral sau sinalagmatic cand partile se oblige reciproc una catre alta. Contractl este unilateral, cand una sau mai multe persoane se obliga catre una sau mai multe persoane, fara ca acestea din urma sa se oblige. Contractul oneros este acela in care fiecare parte voieste a-si procura un avantaj. Contractul gratuity sau de binefacere este acela in care una dintre parti voieste a procura, fara echivalent , un avantaj celeilalte. Contractul cu titlu oneros este comutativ, atunci cand obligatia unei parti este echivalentul obligatiei celeilalte. Contractul este aleatoriu cand echivalentul depinde, pentru una sau toate partile, de un eveniment incert 4) Referitor la conditiile esentiale pentru validitatea contractelor sau conventiilor retinem urmaatoarele: 1.-capacitatea de a contracta; 2.-consimtamantul valabil al partii ce se oblige; 3.-un obiect determinat; 4.-o cauza licita. Poate contracta orice persoana ce nu este declarata necapabila de lege. Necapabili de a contracta sunt minorii, interzisii si in general toti acei caror legea le-a prohibit oarecare contracte..Minorul nu poate ataca angajamentul sau pentru cauza de necapacitate, decat in caz de leziune. Aceasta din urma prevedere a fost modificata in urma Decretului nr.32/1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului nr.31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice, cu modificarile ulterioare care precizeaza ca aplicarea dispozitiilor legale referitoare la actiunea in anulare pentru leziune se restrange la minorii care, avand varsta de 14 ani im-pliniti, incheie singuri, fra incuvintarea parintilor sau tutorelui, acte juridice pentru a caror validitate nu se cere si incuvintarea prealabila a autoritatii tutelare, daca aceste acte le pricinuiesc vreo vatamare. Actele juridice incheiate de minorii care nu au implinit varste de 14 ani sunt anulabile pentru incapacitate, chiar daca nu exista leziune.Minorfii care nu implinit varsta de 14 ani nu raspund pentru fapta lor ilicita, daca se dovedeste ca au actionat cu discernamant. In fine, persoanele capabile de a se oblige nu pot opune minorului si interzisului incapacitatea lor. (5) Cu privire la consimtamant vom retine ca acesta nu este valabil cand este dat prin eroare, smuls prin violenta, sau surprins prin dol. Eroarea nu produce nulitate decat cand cade asupra persoanei cu care s-a contractat, afara numai cand consideratia persoanei este cauza principala, pentru care s-a facut conventia. Violenta in contra celui care s-a obligate sate cauza de nulitate, chiar cand este exercitata de alta persoana decat aceea in folosul careia s-a facut conventia. Este violenta totdeauna cand, spre a face pe o persoana a contracta, I s-a insuflat temerea, rationabila dupa dansa, cya va fi expusa persoana sau averea sa unui rau considerabil si present. Se tine cont de in aceasta materfie de etate, sex si de conditia persoanelor. Violenta este cauza de nulitate a conventiei si cand s-a exercitat asupra sotului sau sotiei, asupra descendentilor si ascendetilor. Simpla temere reverentiara, fara violenta, nu poate anula conventia. Contractul sau conventia nu pot fi atacate pentru cauza de violenta daca, dupa incetarea violentei, acestea s-au aprfobat, express au tacit, sau daca a trecut timpul precizat de lege pentru restitutiune. Dolul este cauza de nulitate a conventiei cand mijloacele viclene, intrebuintate de una din parti, sunt astfel, incat este evident ca, fara aceste masinatii, cealalta parte n-ar fi contractat. Dolul nu se presupune, el trebuie dovedit. Conventia facuta prin eroare, violenta sau dol, nu este nula de drept, cid a loc numai actiunii de nulitate. Actiunea pentru nulitate sau pentru stricarea unei conventii se prescrie prin 10 ani, in toate cazurile cand legea nu dispune altfel. Aceasta prescriptie nu incepe a curge, in caz de violenta, decat din ziua cand violenta a incetat; in caz de eroare sau dol, din ziua cand acestea s-au descoperit; in contra minorilor din ziua majoratului iar in privinta interzisilor din ziua cand s-a ridicat interdictia.(6) Despre obiectul si cauza conventiilor se pot spune urmatoarele: 1.-obiectul conventiilor este acela la care partile sau numai una din parti se oblige. Numai lucrurile care se afla in comert, deci in circuitul civil pot fi obiectul unui contract. Obligatia trebuie sa aiba de obiect un lucru determinat, cel putin in specia sa. Cantitatea obiectului poate fi necerta, daca este posibila determinarea sa. Lucrurile viigtoare pot fi obiectul obligatiei.Nu se poate face renuntare la o succesiune ce nu este deschisa, nici invoiri asupra unei astfel de succesiuni, chiar daca s-ar da consimtamantul celui a a carui succesiune este in chestiune. 2.-Obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa, sau nelicita, nu poate avea nici un efect. Conventia este valabila chiar daca cauza nu este expresa. Cauza este prezumyata pana la dovada contrarie. Cauza este nelicita cand este prohibita de legi, cand este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice 7) Se impune prezentarea dispozitiilor generale privind efectul si interpretarea conventiilor. Conventiile , respective contractele legal facute constituie legea partilor in sensul cau putere de lege intre partile contractante. Elre se pot revoca prin consimtamantul mutual sau din cauze autorizate de lege. Contractele , conventiile trebuie executate cu buna-credinta. Ele oblige nu numai la ceea ce este expres intr-insele, dar la toate urmarile, pe care echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei, dupa natura sa. In contractele ce au ca obiect translatia proprietatii, sau a unui drept real, proprietatea sa dreptul se transmite prin efectul consimtamantului partilor si lucrul ramane in rizico-pericolul dobanditorului, chiar cand nu I s-a facut traditiunea lucrului. Daca lucrul pe care cineva s-a obligat succesiv a da la doua persoane este mobil, persoana pusa in posesiune este preferata si ramane proprietara, chiar cand titlul sau este cu data posterioara, numai posesiunea sa fie de buna-credinta 8) Conventiile n-au efect decat intre partile contractante. Creditorii pot exercita toate drepturile si actiunile debitorului lor, afara de acelea care ii sunt exclusive personale. Ei pot deasemenea, in numele lor personal, sa atace actele viclene, facute de debitor in prejudicial drepturilor lor. Cu privire la constitutionalitatea acestei prevederi a Codului civil prin raportare la dispozitiile art.44 alin.(3) din Consdtitutie si la art.1 din Primul Protocol additional la Conventia europeana a drepturilor omului, s-a confirmat de catre jurisprudenta Curtii Constitutionale ca nu incalca dreptul de proprietate, ci reglementeaza unul din mijloacele juridice pe care creditorul le are la dispozitie in cazul cand cealalta parte, in mod culpabil, nu isi indeplineste obligatia asumata prin conventie, cat si impotri-va tertului complice, beneficiar al actelor frauduloase ale debitorului. Asadar aceasta dis-pozitie instituie o garantie legala exercitarii de catre debitor a obligatiilor sale cu buna - credinta.(9) Interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante, iar nu dupa sensul literal al termenilor. Cand o clauza este primitoare de doua intelesuri, ea se interpreteaza in sensul ce poate avea un efect, iar nu in acela ce n-ar putea produce niciunul. Termenii susceptibili de doua intelesuri se interpreteaza in intelesul ce se potri-veste mai mult cu natura contractului. Dispozitiile indoioase se interpreteaza dupa obiceiul locului unde s-a incheiat contractul. Clauzele obisnuite intr-un contract se subinteleg, desi nu sunt exprese intr-insul.Toate clauzele conventiilor se interpreteaza unele din altele, dandu-se fiecarei intelesul ce rezulta din actul intreg. Cand este indoiala, conventia se interpreteaza in favoarea celui ce se obliga. Conventia nu cuprinde decat lucrurile asupra carora se pare ca partile si-au propus a contracta, oricatl de generali ar fi termenii cu care s-a incheiat. Cand intrr-un contract s-a pus anume un caz pentru a se explica obligatia, nu se poate sustine ca prin aceasta s-a restrans intinderea ce angajamentul ar avea de drept in cazurile neexprese. (10) Vom incheia aceasta tema prin prezentarea cvasi-contractelor. In fapt cvasi-contractul este un fapt licit si voluntary, din care se naste o obligatie catre o alta persoana sau obligatii rciproce intre parti. Acela care, cu voint, administreaza (gereaza) interesele altuia, fara cunostinta proprietarului, se obliga tacit a continua gestiunea ce a inceput si a o savarsi, pana ce proprietarul va putea ingriji el insusi. Gerantul este obligat, cu toate ca stapanul a murit inaintea savarsirii afacerii, a continua gestiunea pana ce eredele va putea lua directiunea afacerii. Gerantul este obligat a da gestiunii ingrijirea unui bun proprietar. El nu raspunde decat numai de dol, daca fara interventia lui, afacerea s-ar fi putut compromite. O obligatie similara se intalneste si in cazul mandatarului. Acesta este indatorat a executa mandatul atat timp cat este insarcinat si este raspunzator de daune-interese c ear putea deriva din cauza neindeplinirii lui; este deasemenea indatorat a termina afacerea inceputa la moartea mandantului, daca din intarziere ar putea urma un pericol. Spre deosebire de gerant, mandatarul este raspunzator nu numai de dol, ci si de culpa comisa in executarea mandatului. Pentru culpa, cand mandatul este far plata, raspunderea se aplica cu mai putina rigurozitate decat in caz contrariu.(11) Patronul / stapanul ale carui afaceri au fost bine administrate este dator a indeplini obligatiile contractate in numele sau de gerant, a-l indemniza de toate acelea ce el a contractat personalmente si a-I plati toate cheltuielile utile si necesare ce a facut. Cel care, din eroare sau cu stiinta, primeste aceea ce nu-I este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit. Acela care, din eroare, crezandu-se debitor, a platit o datorie, are dreptul de a I se restitui in contra creditorului. Acest drept inceteaza cand creditorul, de buna-credinta, a desfiintat titlul sau de creanta; dar atunci cel ce a platit are recurs in contra adevaratului debitor. Cand ce a primit plata a fost de rea-credinta, este dator a restitui atat capitalul, cat si dobanzile sau fructele din ziua platii. Cand lucrul platit nedebit era un bun imobil sau un mobil corporal, cel ce l-a primit cu rea-credinta este obligat a-l restitui in natura, daca exista, sau valoarea lucrului daca a pierit sau s-a deteriorate chiar in cazuri fortuite, afara numai de va proba ca la aceste cazuri ar fi fost expus lucrul si in posesiunea proprietarului. Cel care a primit lucrul, cu buna-credinta, este obligat a-l restitui, daca exista, dar este liberat prin pierderea lui, sin u raspunde de deteriorari. In cazul in car cel ce aprimit lucrul cu rea-credinta l-a instrainat, este dator a intoarce valoarea lucrului din ziua cererii in restitutiune. Cand cel care l-a primit era de buna-credinta, nu este obligat a restitui decat numai pretul cu care a vandut lucrul.Acela carui se face restitutiunea, trebuie sa despagubeasca pe posesorul chiar de rea-credinta de toate cheltuielile facute pentru conservarea lucrurlui, sau care au crescut pretul lui.(12) Indici bibliografici 1. Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, editia a II-a. Bucuresti,Univers enci- clopedic,1996,p.363. 2. Idem, p.540. 3. Idem,p.17. 4. Codul civil & Codul de procedura civila.Legea contenciosului administrativ cu modificarile aduse prin Legea nr.262/2007.E- ditie actualizata la 15 septembrie 2007. Bucuresti, Editura Hamangiu,2007,art.942-947. = C.Civ.&C.P.C. 5. C.Civ.&C.P.C., op.cit.,art.948-952. 6. C.Civ.&C.P.C., op.cit.,art.953-961 si 1900. 7. C.Civ.&C.P.C., op.cit.,art.962-968. 8. C.Civ.&C.P.C., op.cit.,art.969-972. 9. C.Civ.&C.P.C., op.cit.,art.973-975 si Decizia nr.261/2005, Monitorul Oficial nr.482/08.06.2005. 10.C.Civ.&C.P.C., op.cit.,art.977-985. 11.C.Civ.&C.P.C., op.cit.,art.1539-1540. 12.C.Civ.&C.P.C., op.cit., art.986-997.