Pactele comisorii exprese

PACTELE COMISORII EXPRESE

Dupa cum am aratat, rezolutiunea sau rezilierea este de doua feluri: judiciara, adica trebuie pronuntata de instanta de judecata, dar poate fi si conventionala, partile putand stipula in contract clauze exprese de rezolutiune sau reziliere. Clauzele contractuale exprese prin care partile prevad rezolutiunea contractului pentru neexecutarea obligatiilor uneia din ele se numesc pacte comisorii. Termenul "pact comisoriu" isi are originea in denumirea lex commissoria folosita in dreptul roman pentru a desemna conventia, incheiata separat, dar in legatura cu un contract de vanzare-cumparare, prin care partile prevedeau ca vanzarea se desfiinteaza in cazul in care cumparatorul nu platea pretul intr-un anumit termen. Imprumutand aceasta denumire din dreptul roman, dreptul modern - tinand seama si de evolutia inregistrata in vechiul drept francez, atat in dreptul canonic, cat si in dreptul civil laic - se caracterizeaza prin distinctia intre pactul comisoriu subinteles sau tacit si pactele comisorii exprese[1].

Pactele comisorii exprese sunt instrumente juridice de natura sa diminueze sau chiar sa inlature, in masura posibilului, rolul instantei de judecata in aplicarea sanctiunii rezolutiunii sau a rezilierii. Pactele comisorii exprese, in masura in care sunt eficiente, inlatura caracterul judiciar al desfiintarii contractului, dar aceasta desfiintare nu opereaza numai pe temeiul neexecutarii obligatiilor sale de catre una dintre parti, ci pe temeiul manifestarii de vointa a celeilalte parti. Rezolutiunea conventionala pastreaza toate avantajele pe care le prezinta rezolutiunea judiciara, inlaturand, total sau partial, in functie de forta juridica a pactului comisoriu, dezavantajele acesteia[2].

Trebuie insa facuta distinctia intre asa numitul pact comisoriu expres legal si pactul comisoriu expres propriu-zis, incheiat de parti. Un exemplu de asa numit pact comisoriu expres legal este cel prevazut in art. 1370 al Codului civil. Conform acestui text legal, daca vanzarea are ca obiect producte sau alte lucruri mobile, rezolutiunea contractului va opera de drept, fara punere in intarziere, in folosul vanzatorului, dupa expirarea termenului prevazut pentru ridicarea lor. Asadar, nerespectarea de catre cumparator a obligatiei de a lua in primire lucrul vandut permite vanzatorului sa invoce dispozitiile art. 1370 din Codul civil care au o functie asemanatoare aceleia a pactului comisoriu expres de ultim grad, incheiat de parti. In cazul conditiei rezolutorii, rezolutiunea depinde de un eveniment viitor si nesigur, strain de comportamentul debitorului si nu are caracter sanctionator. Dimpotriva, in cazul pactului comisoriu, rezolutiunea se datoreaza neexecutarii obligatiilor contractuale de catre debitor si se pune in valoare la initiativa creditorului[3].

Tinand seama de caracterul supletiv al dispozitiilor generale si speciale din Codul civil, care reglementeaza rezolutiunea si rezilierea, se considera ca si dispozitiile din legile speciale referitoare la aceste sanctiuni isi pastreaza caracterul supletiv, cat timp caracterul imperativ nu rezulta, expres sau implicit, din ansamblul legilor speciale respective. Din aceasta perspectiva, dispozitiile art. 24 alin. 2 din Legea nr. 16/1994 (Legea arendarii) repeta doar principiul inscris in art. 1020-1021 Codul civil. De altfel, in finalul acestui text se precizeaza expres ca rezilierea poate fi ceruta "in conditiile legii". Este evident ca aceasta ultima sintagma face trimitere la dispozitiile din Codul civil care reglementeaza rezolutiunea si rezilierea. In plus, in art. 24 alin. 2 din aceeasi lege se mentioneaza ca "oricare dintre partile contractante poate cere in justitie rezilierea contractului de arendare"; ori, folosirea vocabulei poate exclude caracterul imperativ al acestui text legal. Ca urmare, partile au posibilitatea, si in cazul contractului de arendare, sa renunte la dreptul de a cere rezilierea sau sa incheie pacte comisorii exprese.

Rolul instantei de judecata nu poate fi insa exclus in totalitate pentru ca, desi partile au incheiat un pact comisoriu expres, forta juridica a acestuia depinde de modul sau de redactare sa. In plus, intre parti pot exista neintelegeri in legatura cu indeplinirea conditiilor necesare pentru desfiintarea contractului pe baza unui anumit pact comisoriu expres; intr-o asemenea situatie, partea interesata, tinand seama de principiul liberului acces la justitie, consacrat in art. 21 din Constitutia Romaniei, poate introduce o actiune in justitie pentru rezolvarea litigiului.

Avand in vedere consecintele lor asupra fiintei contractelor, pactele comisorii sunt interpretate de practica judiciara restrictiv si cu mai mare severitate. Intentia partilor de a stipula o asemenea clauza trebuie sa rezulte fara echivoc din cuprinsul actului juridic.

In cazul existentei unui pact comisoriu in cadrul unui contract nu inseamna ca este inlaturata interventia instantei de judecata, ci aceasta este doar minimalizata, avand doar rolul de a constata existenta unui asemenea pact si ca, prin vointa partilor, contractul a fost desfiintat. Si in cazul pactelor comisorii trebuie indeplinite cerintele necesare pentru desfiintarea conventiei. Pentru a fi eficiente pactele comisorii exprese trebuie sa rezulte fara echivoc din cuprinsul actului juridic[4].

Clauza cuprinsa intr-un contract, prin care partile stipuleaza rezolutiunea lor de plin drept in cazul neexecutarii obligatiilor de catre una din ele. Legiuitorul nu a reglementat regimul clauzelor comisorii. Sunt interpretate restrictiv si cu mare severitate de practica judiciara. Vointa comuna a partilor de a stipula o astfel de clauza trebuie sa fie declarata fara echivoc in cuprinsul contractului. In functie de intensitatea efectelor pe care le produc, pactele comisorii pot fi de patru feluri sau grade:

Pactul comisoriu expres de gradul I consta in clauza contractuala prin care partile prevad, ca in caz de neexecutare a obligatiilor contractuale, contractul va fi supus rezolutiunii. Dupa cum se poate observa, acest pact nu face altceva decat sa reproduca prevederile art. 1020 Cod civil. In cazul acestui tip de pact comisoriu desfiintarea nu opereaza de drept, astfel ca este necesara introducerea,de catre creditor, a unei actiuni in reziliere sau rezolutiune, instanta putand acorda chiar si un termen de gratie. Cu toate acestea, exista si contracte la care acest pact comisoriu isi are aplicare, aceste contracte fiind acelea in care rezolutiunea nu este prevazuta de lege sau este prevazuta restrictiv, cat si in cazul contractelor unilaterale.

Pactul comisoriu expres de gradul II este clauza contractuala prin care partile stabilesc ca in cazul in care o parte nu isi va executa obligatiile, cealalta parte va fi in drept sa considere contractul sa desfiintat. Desfiintarea contractului prin intermediul unui astfel de pact comisoriu nu mai are caracter judiciar, dar totusi instanta, desi nu mai poate sa acorde un termen de gratie, constata daca rezolutiunea a operat sau nu ca urmare a neexecutarii obligatiilor de catre debitor. Debitorul insa se va putea libera de datorie prin executarea pana in momentul punerii sale in intarziere. Intr-o asemenea situatie, instanta de judecata sesizata de debitor va putea constata ca, desi obligatia nu a fost executata in termen, totusi a fost executata inainte de a fi fost declarata rezolutiunea de catre creditor.

Pactul comisoriu de gradul III consta in clauza conform careia partile stabilesc ca in cazul neexecutarii obligatiilor uneia dintre parti, contractul se considera desfiintat de plin drept. In aceasta redactare, pactul comisoriu inlatura posibilitatea instantei de a dispune aplicarea sanctiunii. Cu toate acestea, rezilierea nu se produce prin simpla neexecutare a obligatiilor, fiind necesara punerea debitorului in intarziere. Daca, inainte de punerea sa in intarziere, debitorul isi executa obligatia, instanta poate constata ca acesta si-a indeplinit obligatia. Instanta nu este competenta sa acorde termen de gratie debitorului, in contractele civile, si nici sa se pronunte referitor la oportunitatea rezolutiunii. Nu este necesara punerea in intarziere in contractele comerciale si in contractele civile in care legea prevede ca debitorul este de drept in intarziere.

Pactul comisoriu expres de gradul IV contine prevederea ca, in cazul in care o parte nu isi executa obligatiile, contractul se desfiinteaza de drept, fara punere in intarziere si fara alte formalitati. Prin aceasta formulare rolul instantei este inlaturat in totalitate in privinta pronuntarii rezolutiunii, putand doar sa constate indeplinirea conditiilor necesare pronuntarii desfiintarii contractului. Din cele enuntate rezulta ca rezolutiunea contractului se produce de drept prin simpla neexecutare a obligatiei, dar si prin aprecierea creditorului daca este necesara sau nu desfiintarea contractului, creditorul putand opta intre rezolutiunea de plin drept a contractului si obligarea debitorului la executare.

Diferenta esentiala dintre pactul comisoriu expres si conditia rezolutorie

Mecanismul juridic al pactului comisoriu expres difera intotdeauna de mecanismul juridic al conditiei rezolutorii, intre acestea existand o deosebire esentiala. Atat clauza rezolutorie cat si conditia rezolutorie pot sa atraga desfiintarea contractului, aceasta fiind singura diferenta intre cele doua. In cazul clauzei rezolutorii, desfiintarea contractului nu survine automat la neexecutarea culpabila a obligatiilor debitorului, ci doar la cererea creditorului, pe cand in cazul conditiei rezolutorii desfiintarea contractului este automata, acesta depinzand de implinirea unui eveniment viitor si incert[5].

Conditia rezolutorie, daca se indeplineste, constituie un element obiectiv de natura a determina desfiintarea contractului, de oricare dintre parti. Insa pactul comisoriu expres permite rezolutiunea sau rezilierea conventiei numai ca efect al asocierii indeplinirii conditiilor generale necesare pentru aplicarea acestei sanctiuni, cu un element subiectiv, manifestarea de vointa a creditorului, care poate imbraca insa diferite forme.

Rezolutiunea sau rezilierea in cazul pactelor comisorii exprese opereaza fara punerea in intarziere, manifestarea de vointa a debitorului imbraca formele legale necesare pentru punerea in intarziere. Pe aceasta cale, manifestarea de vointa a creditorului este adusa la cunostinta debitorului, acest moment fiind important, conform normelor procedurale, de punere in intarziere. Pana la acest moment debitorul poate executa in mod valabil obligatia, indiferent de perioada de timp care a trecut de la scadenta.

Atunci cand debitorul este de drept in intarziere sau se precizeaza de catre parti ca nu mai este necesara punerea in intarziere, desfiintarea contractului pe baza pactului comisoriu expres presupune si manifestarea de vointa a creditorului. Aceasta manifestare de vointa insa trebuie sa existe si sa poata fi dovedita conform regulilor prevazute de lege in materia probelor. Important este ca manifestarea de vointa a creditorului sa fie neindoielnica, exteriorizandu-se in fapte sau atitudini care sa exprime clar intentia de a utiliza pactul comisoriu expres.

In cazul pactului comisoriu expres manifestarea de vointa a creditorului, indiferent daca imbraca anumite forme legale sau nu, este irevocabila, spre deosebire de rezolutiunea sau rezilierea judiciara cand creditorul isi poate schimba optiunea. Creditorul poate opta intre utilizarea pactului comisoriu expres si executarea silita a obligatiei debitorului, deci nu se poate sustine ca debitorul ar avea alegerea desfiintarii contractului prin faptul ca nu-si executa obligatiile.

In ipoteza contractelor cu executare dintr-o data, partile nu au libertatea sa includa in pactul comisoriu expres o clauza conform careia desfiintarea contractului ca urmare a neexecutarii ar putea fi solicitata si de debitor, sau altfel spus partile nu pot sa transforme neexecutarea contractului intr-o adevarata conditie rezolutorie.

Interpretand actiunea, si pe baza notelor depuse de reclamanta, ca fiind una in rezolutiunea, si nu in anularea, antecontractului de vanzare-cumparare si aplicand in consecinta principiile generale in materia rezolutiunii instanta a retinut ca rezolutiunea judiciara ceruta de reclamanta nu poate fi pronuntata in lipsa unui element esential ce urma a fi probat: culpa partii adverse. In speta reclamanta, ca debitoare a pretului, a invocat rezolutiunea. Admitand dreptul de optiune al debitorului intre a executa obligatia principala sau penalitatea, i s-ar recunoaste implicit dreptul la o conduita culpabila impotriva vointei creditorului, ceea ce nu este admisibil[6].

Interpretarea pactelor comisorii exprese si tipologia acestora. Pe baza jurisprudentei, doctrina a conturat o anumita tipologie a pactelor comisorii exprese, acreditandu-se ideea ca tipurile de pact comisoriu expres epuizeaza posibilitatile de redactare a acestor clauze contractuale, aceasta idee ne-avand un fundament solid.

In doctrina si jurisprudenta nu exista un punct de vedere comun cu privire la numarul, continutul si forma juridica a diferitelor pacte comisorii exprese. De aceea, uneori sunt mentionate trei, alteori patru asemenea pacte, ele fiind descrise in mod diferit, chiar si atunci cand exista un acord asupra numarului lor.

Cu referire la a doua forma de redactare a pactului comisoriu expres, uneori este mentionata clauza conform careia contractul se desfiinteaza pe baza declaratiei unilaterale de rezolutiune, iar alteori sunt precizate faptele care au valoarea neexecutarii obligatiei contractuale, ca un mijloc de a limita puterea de apreciere a judecatorului, fiind evidenta diferenta de esenta dintre aceste doua clauze: intr-un caz nu se mai pronunta rezolutiunea sau rezilierea de catre instanta de judecata, iar in al doilea caz, rezolutiunea sau rezilierea se pronunta de catre instanta dar este restransa posibilitatea de apreciere a judecatorilor.

De aceea este pertinenta ideea care afirma ca descrierea pactelor comisorii exprese, ca tipuri prestabilite, poate duce la concluzia ca este vorba de adevarate norme juridice care ar obliga partile sa redacteze intr-un anumit fel intelegerea lor referitoare la rezolutiune sau reziliere. Indiferent de termenii folositi de parti, este importanta interpretarea pactului comisoriu expres; numai pe baza unui asemenea proces, in acord cu normele din Codul civil care calauzesc interpretarea conventiilor, se poate stabili continutul exact al unui pact comisoriu expres si pot fi evidentiate efectele sale in mod corect.

Partile prin pactul comisoriu expres, in functie de interesele lor pot fie sa limiteze puterea de apreciere a judecatorului, fie sa inlature caracterul judiciar al rezolutiunii sau rezilierii, desfiintarea contractului operand de drept, indiferent daca sau respectat sau nu formalitatile de punere in intarziere.

Pactul comisoriu expres si declaratia unilaterala de denuntare a contractului

Orice pact comisoriu expres presupune si manifestarea de vointa a creditorului in sensul desfiintarii contractului, ceea ce echivaleaza cu o declaratie unilaterala de rezolutiune sau reziliere, care nu trebuie sa fie confundata cu declaratia unilaterala de denuntare a contractului.

Document online: Contractul de intretinere Eseu: Conventie civila de prestari servicii

Declaratia unilaterala de rezolutiune sau reziliere produce efecte daca sunt indeplinite conditiile generale pentru angajarea raspunderii contractuale si acordarea daunelor-interese, tinand seama si de eventualele clauze de diminuare sau agravare a raspunderii civile contractuale.

Posibilitatea denuntarii unilaterale a contractului depaseste cadrul raspunderii contractuale, fie ca este prevazuta de lege sau convenita de parti. Aceasta denuntare unilaterala fiind o exceptie de la principiul irevocabilitatii contractului, si de la principiul simetriei care guverneaza incheierea, modificarea sau desfacerea contractului. Clauzele de denuntare unilaterala a contractului trebuie sa tina seama de doua conditii care limiteaza libertatea de vointa a partilor: pe o parte, asemenea clauze sunt interzise contractelor declarate de lege ca fiind irevocabile (cazul donatiei), pe de alta parte, ele nu trebuie sa imbrace forma unei conditii pur potestative din partea celui care se obliga.

Din aceasta cauza, in doctrina persista o tripla nelamurire. O prima nelamurire ar fi din punct de vedere terminologic utilizandu-se cand sintagma "clauza de denuntare unilaterala a contractului", cand sintagma "clauza de dezicere", cele doua expresii fiind de fapt sinonime ele desemnand aceiasi notiune juridica.

A doua nelamurire se refera la denuntarea unilaterala a contractului privita ca o exceptie de la principiul irevocabilitatii si de la principiul simetriei actelor juridice, ci si ca o conditie rezolutorie pur potestativa.

Cea de-a treia nelamurire se refera la dezacordul profund intre cele doua opinii fiecare dintre ele impartasita de autori de prestigiu, iar inlaturarea celei de-a doua nelamuriri nu se poate face decat dupa elucidarea celei de-a treia care priveste admisibilitatea conditiei rezolutorii pur potestative din partea debitorului.

Asadar, pe baza celor de mai sus pot fi trase urmatoarele concluzii: conditia potestativa pura, fie ca suspensiva fie ca rezolutorie, determina, in egala masura, nulitatea contractului; in cazul contractelor cu executare dintr-o data, denuntarea unilaterala nu este posibila pentru ca ar imbraca forma unei conditii rezolutorii potestative pure, de natura sa atraga nulitatea contractului; denuntarea unilaterala este posibila numai in cazul contractelor cu executare succesiva.

Dar in aceasta ipoteza, denuntarea unilaterala nu se confunda nici cu conditie rezolutorie pura potestativa, nici cu pactul comisoriu expres.

Pactele comisorii si conventiile de agravare a raspunderii civile contractuale

Intre acestea doua exista o diferenta esentiala de fond cum ar fi: a) in primul caz partile urmaresc diminuarea sau inlaturarea rolului instantei de judecata in aplicarea sanctiunii rezolutiunii sau rezilierii fara ca prin aceasta sa se modifice conditiile generale necesare pentru angajarea raspunderii civile contractuale si pentru obligarea la daune-interese; b) in al doilea caz este vorba de o categorie de conventii cu privire la raspundere. Astfel, in materie contractuala, sunt admisibile conventiile de agravare a raspunderii. Fara o asemenea conventie de agravare a conventiei, nu ne-am afla pe taramul raspunderii contractuale, ci pe cel al riscurilor contractuale, caz in care nu s-ar mai pune problema obligarii debitorului la daune-interese.

Ca o concluzie: putem spune ca pactele comisorii sunt insa compatibile cu clauzele de agravare a raspunderii. Teoretic pactele comisorii sunt compatibile si cu clauzele de limitare a raspunderii, dar pactele comisorii pot fi incompatibile cu clauzele de inlaturare a raspunderii deoarece pactele comisorii faciliteaza doar aplicarea rezolutiunii sau rezilierii ca forma speciala de executare silita prin echivalent, fiind deci tot o expresie a raspunderii civile contractuale, ori clauzele din a doua categorie tind tocmai la inlaturarea raspunderii.

Pactul comisoriu, clauza penala, clauza de arvuna

Sanctiunea rezolutiunii sau a rezilierii poate fi asociata cu obligarea debitorului la daune-interese, asa cum se mentioneaza in dispozitiile art. 1021 Cod civil.

Pactele comisorii sunt compatibile cu clauza penala atunci cand creditorul poate, odata cu declaratia unilaterala de rezolutiune sau reziliere sa se prevaleze si de clauza penala pentru a obtine un anumit cuantum al daunelor-interese.

Asocierea pactului comisoriu cu clauza penala inlatura o caracteristica importanta, ce nu permite creditorului sa opteze intre executarea in natura si suma de bani care formeaza obiectul clauzei penale.

Daca de asociaza clauza penala cu un pact comisoriu expres, creditorul are drept de optiune intre executarea in natura, chiar silita, si desfiintarea contractului cu daune-interese, evaluate conform partilor.

Arvuna reglementata in cadrul contractului de vanzare-cumparare (art. 1297 si 1298 Cod civil) este socotita uneori un exemplu de asociere a unui pact comisoriu expres cu o clauza penala. Particularitatea acestei asocieri consta in aceea ca arvuna este predata de cumparator vanzatorului cu anticipatie, in timp ce, in cazul clauzei penale propriu-zise, numai evaluarea daunelor-interese este facuta cu anticipatie, pe cand suma de bani este platita numai in cazul neexecutarii culpabile a obligatiei uneia dintre parti. Din corelarea dispozitiilor art. 1297-1298 Cod civil daca una dintre parti nu-si executa in mod culpabil obligatiile, arvuna presupune dreptul partii care si-a executat sau sa declara gata sa-si execute obligatiile de a obtine desfiintarea contractului fara interventia instantei de judecata, cea care are semnificatia unei declaratii unilaterale de rezolutiune.

Asadar, nu refuzul debitorului de a executa obligatia are valoarea unei deziceri ci optiunea creditorului in sensul desfiintarii contractului pe baza pactului comisoriu expres continut in clauza de arvuna.

Pactele comisorii exprese bilaterale si unilaterale

In mod normal pactele comisorii au caracter bilateral ele fiind utilizate de oricare dintre partile contractului sinalagmatic in cazul in care cealalta parte nu-si executa in mod culpabil obligatiile. Daca insa, stipularea unui pact comisoriu expres pe baza caruia, in caz de neexecutare culpabila a obligatiilor, numai una dintre parti poate determina desfiintarea contractului printr-o declaratie de rezolutiune sau reziliere, iar cealalta parte trebuie sa solicite rezolutiunea sau rezilierea printr-o actiune in justitie, in aceasta situatie pactul comisoriu are un caracter unilateral.

Potrivit art. 1021 Cod civil partea indreptatita in privinta careia angajamentul nu s-a executat se poate adresa instantei de judecata pentru a cere desfiintarea contractului cu daune interese, dar partile pot insera in contractul sinalagmatic cu executare succesiva o clauza privind rezilierea conventionala. Prin sentinta civila nr. 984/S din 3 noiembrie 1998 a Tribunalului Brasov, a fost respinsa cererea reclamantei RA "T" impotriva paratei S.C. "C" S.A. Brasov, instanta   retinand ca reclamanta nu a dovedit care dintre obligatiile contractuale nu a fost indeplinita de parata, in legatura cu rezilierea contractului de prestari servicii.

Curtea de Apel Alba Iulia investita ca urmare a admiterii cererii de stramutare a judecatii, a admis apelul declarat de reclamanta si a schimbat sentinta primei instante, admitand actiunea  si a obligat parata sa predea bunurile transmise in baza contractului.

In motivarea deciziei, instanta de apel a retinut ca in contractul de prestari servicii  au fost concretizate obligatiile paratei prestatoare. Din probele administrate, inscrisuri si expertiza tehnica efectuata in cauza, a rezultat ca parata nu a manifestat interes si preocupare in executarea contractului, nerealizand nici o reparatie capitala, nici o extindere si nici o reinnoire, ba mai mult, prin modificarile aduse sistemului de asigurare, centralele termice prezinta o reducere a sigurantei in exploatare.

Cu referire la art. 9 din contract, in baza pactului comisoriu stipulat, reclamanta a comunicat paratei prin doua adrese urmarea neindeplinirii obligatiilor asumate prin contract. Datorita ramanerii fara raspuns la primul avertisment, reclamanta a declarat rezilierea potrivit pactului comisoriu, iar parata a declarat recurs in baza  dispozitiilor art. 304 pct. 8 Cod procedura civila, sustinand ca instanta de apel a interpretat eronat clauzele contractului, si a aplicat gresit dispozitiile art. 1020-1021 Cod civil.

 Curtea Suprema de Justitie a respins recursul ca nefondat. S-a declarat recurs in anulare, intemeiat pe dispozitiile art. 330 pct. 2 Cod procedura civila, sustinandu-se ca hotararile sunt vadit netemeinice fiind pronuntate cu incalcarea esentiala a legii, ceea ce a determinat o solutionare gresita a cauzei pe fond.  

S-a relevat, in raport cu temeiurile diferite ale rezilierii judiciare si rezilierii conventionale si fata de formularea ambigua a cererii reconventionale si a precizarilor ulterioare, ca era necesar ca instanta sa stabileasca daca trebuia sa se constate  rezilierea de drept a contractului. Ori, aplicand dispozitiile art. 9 din contract, prin care se instituia un pact comisoriu expres de gradul III, instanta nu mai avea dreptul sa  examineze daca parata se afla sau nu in culpa.

S-a mai sustinut ca cele doua avertismente comunicate paratei de catre reclamanta nu sunt relevante sub aspectul aplicarii art. 9 din contract, intrucat din actele dosarului rezulta ca partile au continuat executarea contractului si ulterior emiterii acestora, ceea ce atesta ca nu a intervenit rezolutiunea conventionala.

Examinand cauza prin prisma criticilor formulate, s-a constatat ca prin art. 9 din contractul de prestari servicii incheiat la 17 mai 1993 intre reclamanta in calitate de client si parata in calitate de prestator, s-a convenit un pact comisoriu expres de gradul III, prevazand rezilierea contractului de plin drept, la simpla initiativa a partii indreptatite in cazul in care al doilea avertisment a ramas fara efect in termen de 10 zile. S-a mai prevazut ca partea va proceda la un prim avertisment, solicitand partii in culpa indeplinirea obligatiilor contractuale intr-un termen de 15 zile. Totodata, s-a mai stabilit conditia ca cel de al doilea avertisment sa precizeze intentia partii lezate de a proceda la rezilierea contractului.

 Reclamanta a comunicat paratei primul avertisment la 10 august 1995, al doilea avertisment la 13 septembrie 1995, iar la 22 septembrie 1995 a comunicat paratei rezilierea contractului.    

Constatand ca prin art. 9 din contract partile au prevazut expres o clauza rezolutorie, inlocuind astfel actiunea in reziliere judiciara cu rezilierea conventionala in baza unui pact comisoriu expres de gradul III si ca reclamanta s-a conformat dispozitiilor privind conditiile declararii rezilierii, asa cum acestea au fost stabilite prin clauza mentionata, instanta de apel a admis apelul declarat de reclamanta si a schimbat sentinta atacata, in sensul ca a admis actiunea.

Valorificand pactul comisoriu de gradul III, potrivit caruia simpla indeplinire a scadentei antreneaza rezilierea contractului, instanta s-a pronuntat in limitele sesizarii, conform art. 129 alin. 6  Cod procedura civila, asa incat prima critica formulata prin recursul in anulare este neintemeiata.

 In raport cu efectul mentionat al pactului comisoriu, fata de care instanta de judecata nu are decat a constata rezilierea conventionala a contractului, executarea ulterioara a obligatiilor este lipsita de relevanta asa incat aceste imprejurari nu pot fi apreciate nici ca o anulare a efectelor pactului comisoriu, nici ca un nou contract al partilor, astfel ca si cea de a doua critica formulata prin recursul in anulare este  neintemeiata. Pe de alta parte, urmeaza a considera neintemeiata si cea de a treia critica formulata prin recursul in anulare, fata de constatarea rezilierii conventionale si concluziile expertizei efectuate in cauza, ce nu exclude culpa paratei.

Insa, potrivit art. 1021 Cod civil rezilierea nu opereaza de plin drept, partea indreptatita trebuind a se adresa instantei de judecata, dar partile pot insera in contractul sinalagmatic cu executare succesiva o clauza privind rezilierea conventionala, clauza perfect valabila.

Examinand, prin comparatie rezilierea judiciara si rezilierea conventionala, se constata ca ambele au ca temei juridic reciprocitatea si interdependenta obligatiilor din contractul sinalagmatic, iar neexecutarea obligatiilor de catre una dintre partile contractante are ca efect incetarea efectelor contractului, in ambele cazuri.

Diferenta intre acestea consta in modul de valorificare, rezilierea conventionala (cu referire la pactele comisorii mai energice de gradul II si mai ales de gradul III) inlatura inconvenientele decurgand din clarificarea cu intarziere a situatiei creditorului in timp ce aceasta situatie se intalneste prin sesizarea instantei, in cazul rezilierii judiciare.

Ca atare, constatarea rezilierii conventionale a contractului a inlaturat obligatia examinarii cererii ulterioare a reclamantei.

 Pe de alta parte, avand in vedere legitimarea procesuala activa exclusiva a creditorului obligatiei neindeplinite de a cere rezilierea, aspectul invocat prin recursul in anulare nu poate fi sustinut in favoarea paratei, avand calitatea de debitor al obligatiei neindeplinite.

Mai mult, dat fiind caracterul recursului in anulare de cale extraordinara de atac, examinarea hotararilor intrate in puterea lucrului judecat nu poate fi extinsa, acordandu-i-se in activitatea de judecata un continut si o finalitate mai largi decat cele intentionate de legiuitor.

Accesul la aceasta cale de atac, cu referire la teza I a motivului de casare reglementat prin art. 330 pct. 2 Cod procedura civila, vizeaza exclusiv acele hotarari pronuntate cu incalcarea unor dispozitii legale de ordine publica care au determinat o solutionare gresita a cauzei pe fond, iar cu referire la teza II a acestui motiv de casare, aptitudinea functionala a acestei cai de atac este data de constatarea caracterului antitetic al hotararii atacate in raport cu concluzia pe care materialul probator administrat in cauza o impunea, respectiv vadita netemeinicie, ceea ce nu este cazul in speta[7].

Reclamantul P.M. a chemat in judecata pe paratii A.C. si A.E. pentru ca instanta prin sentinta ce o va pronunta, sa dispuna rezilierea contractului de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere incheiat intre parti, precum si repunerea acestora in situatia anterioara.

Judecatoria Giurgiu a respins actiunea ca nefondata, cu motivarea ca din probele administrate a rezultat ca paratii au acordat intretinerea necesara atat reclamantului, cat si sotiei sale, iar dupa decesul acesteia din urma, intervenit in anul 1999, reclamantul a refuzat intretinerea. In aceste conditii, el nu poate invoca propria culpa. Tribunalul Giurgiu a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant impotriva acestei sentinte. Impotriva deciziei tribunalului, apelantul a declarat recurs, critica privind faptul ca instanta a interpretat gresit actul juridic dedus judecatii, respectiv actul de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere si decizia se intemeiaza pe o grava greseala de fapt, decurgand din aprecierea eronata a probelor administrate, probe din care rezulta ca intimatii nu si-au indeplinit obligatia asumata prin contract.

Recursul este fondat pentru urmatoarele considerente: In contractul incheiat intre parti a fost inserata urmatoarea clauza : in cazul cand dobanditorii nu-si vor indeplini la timp si in mod corespunzator obligatia de intretinere viagera mentionata, se va putea cere rezilierea contractului, fara nici o formalitate sau punere in intarziere. Drept urmare, instanta nu putea decat sa ia act de efectele pe care le produce conventia partilor, in sensul ca acest contract este de drept reziliat si nu mai putea sa se pronunte asupra rezilierii. Instanta avea numai posibilitatea de a constata daca debitorii obligatiei de intretinere si-au indeplinit sau nu obligatia asumata si, in caz de neindeplinire a obligatiei, sa constate ca a intervenit rezilierea.

Din probele administrate rezulta ca intimatii veneau la parintii lor doar in vizita, iar contributia la intretinerea acestora era sporadica si insuficienta. Intrucat intimatii nu si-au indeplinit la timp si in mod corespunzator obligatia asumata prin conventie, nici fata de recurentul reclamant si nici fata de sotia acestuia, solutia tribunalului de respinge a apelului formulat de reclamant este nelegala, ceea ce impune in conditiile art. 312 Cod procedura civila, admiterea recursului

Pactul comisoriu care prevede rezilierea de drept a contractului de inchiriere, nu da dreptul debitorului, care nu si-a executat la termen obligatia de plata a chiriei, sa il invoce. Astfel, Tribunalul Brasov a admis partial actiunea si a obligat parata  SC "R.P.C." SRL la plata chiriei restante si a penalitatilor de intarziere, dar a admis si cererea reconventionala, constatand reziliat de drept contractul de inchiriere la data de 20 octombrie 1999.

Instanta  a retinut ca partile au incheiat un contract de inchiriere cu stabilirea drepturilor si  obligatiilor reciproce, printre care si plata penalitatilor in cazul   intarzierii la plata chiriei si rezilierea de drept pentru intarzierea  mai mult de 30 zile, conform art. 13 din contract, considerand ca incepand cu 20 octombrie 1998, conventia partilor a incetat sa-si mai produca efectele juridice.

Curtea de Apel Brasov, prin decizia nr. 248/Ap din 17 mai 2001, a admis apelul declarat de reclamanta si a schimbat sentinta atacata, admitand actiunea in totalitate cu obligarea paratei la plata chiriei restante si a  penalitatilor de intarziere si  evacuarea acesteia.

Instanta de apel a considerat ca partile au incheiat un proces verbal de predare-primire a terenului in 1999, iar pactul comisoriu stipulat in contractul de inchiriere, la art. 13, nu da dreptul debitorului care nu si-a executat obligatiile contractuale sa il invoce,asa incat rezolutiunea contractului nu poate opera.

Parata a declarat recurs,  sustinand ca instanta de apel a interpretat gresit dispozitiile art. 13 din contract, pentru ca neplata chiriei intervine ca urmare a nefolosirii terenului, iar rezilierea opereaza de drept. De altfel, in cererea reconventionala, s-a solicitat constatarea rezilierii contractului potrivit clauzei contractuale,  ignorata de instanta de apel. Recursul este nefundat. Prin contractul de inchiriere, incheiat intre parti s-au stabilit drepturi si obligatii decurgand din inchirierea suprafetei de teren pentru depozitarea materialului lemnos. Art. 13 din contract prevedea plata penalitatilor de 0,5 % pe fiecare zi de intarziere si rezilierea de drept,  cand intarzierea platii chiriei ar fi mai mare  30 zile.

In contractele sinalagmatice existenta unei clauze accesorii de rezolutiune (sau reziliere) in caz de neexecutare a obligatiei uneia dintre parti este prezumata.

Partile pot stipula expres o clauza rezolutorie, inlocuind actiunea in rezolutiune judiciara cu o conditie rezolutorie conventionala. Pactul comisoriu, astfel definit, se interpreteaza restrictiv, pentru ca el deroga de la principiul rolului activ al judecatorului. Daca partile prevad numai situatia ca, in caz de neexecutare, contractul sa fie desfiintat, aceasta clauza nu face decat sa reproduca regula prevazuta de art.1020C.civ., ca rezolutiunea sa-si pastreze caracterul judiciar, putand fi pronuntata de catre instanta. Iar, in conditiile in care partile au exprimat expres rezolutiunea de plin drept, ea va opera,  numai odata cu punerea in intarziere a debitorului.

Punerea in intarziere a paratei s-a realizat  cand reclamanta a solicitat plata sumei reprezentand despagubiri pentru perioada 20 septembrie 1999 - 20 aprilie 2000. Intr-o interpretare judicioasa a clauzelor contractuale si a dispozitiilor legale, instanta de apel a pronuntat o hotarare legala si temeinica. In consecinta, recursul a fost respins ca nefondat[9].

Potrivit art. 1021 Cod civil  partea indreptatita in privinta careia angajamentul nu s-a executat se poate adresa instantei de judecata pentru a cere desfiintarea contractului cu daune interese, dar partile pot insera in contractul sinalagmatic cu executare succesiva o clauza privind rezilierea conventionala. Astfel, Tribunalului Brasov a respins cererea reclamantei RA "A" impotriva paratei SC "M" SA Brasov, instanta   retinand ca reclamanta nu a dovedit care dintre obligatiile contractuale nu a fost indeplinita de parata, in legatura cu rezilierea contractului de prestari servicii. Curtea de Apel Alba Iulia, investita ca urmare a admiterii cererii de stramutare a judecatii, a admis apelul declarat de reclamanta si a schimbat sentinta primei instante, admitand actiunea  si a obligat parata sa predea bunurile transmise in baza contractului.

In motivarea deciziei, instanta de apel a retinut ca in contractul de prestari servicii  au fost concretizate obligatiile paratei prestatoare. Din probele administrate, inscrisuri si expertiza tehnica efectuata in cauza, a rezultat ca parata nu a manifestat interes si preocupare in executarea contractului, nerealizand nici o reparatie capitala, nici o extindere si nici o reinnoire, ba mai mult, prin modificarile aduse sistemului de asigurare, centralele termice prezinta o reducere a sigurantei in exploatare.

Cu referire la art. 9 din contract, in baza pactului comisoriu stipulat, reclamanta a comunicat paratei prin doua adrese urmarea neindeplinirii obligatiilor asumate prin contract. Datorita ramanerii fara raspuns la primul avertisment, reclamanta a declarat rezilierea potrivit pactului comisoriu, iar parata a declarat recurs in baza  dispozitiilor art. 304 pct. 8 Cod procedura civila, sustinand ca instanta de apel a interpretat eronat clauzele contractului, si a aplicat gresit dispozitiile art. 1020-1021 Cod civil. Curtea Suprema de Justitie a respins recursul ca nefondat. S-a declarat recurs in anulare, intemeiat pe dispozitiile art. 330 pct. 2 Cod procedura civila, sustinandu-se ca hotararile sunt vadit netemeinice fiind pronuntate cu incalcarea esentiala a legii, ceea ce a determinat o solutionare gresita a cauzei pe fond.

S-a relevat, in raport cu temeiurile diferite ale rezilierii judiciare si rezilierii conventionale si fata de formularea ambigua a cererii reconventionale si a precizarilor ulterioare, ca era necesar ca instanta sa stabileasca daca trebuia sa se constate  rezilierea de drept a contractului. Or, aplicand dispozitiile art. 9 din contract, prin care se instituia un pact comisoriu expres de gradul III, instanta nu mai avea dreptul sa  examineze daca parata se afla sau nu in culpa.

S-a mai sustinut ca cele doua avertismente comunicate paratei de catre reclamanta nu sunt relevante sub aspectul aplicarii art. 9 din contract, intrucat din actele dosarului rezulta ca partile au continuat executarea contractului si ulterior emiterii acestora, ceea ce atesta ca nu a intervenit rezolutiunea conventionala.

Examinand cauza prin prisma criticilor formulate, s-a constatat ca prin art. 9 din contractul de prestari servicii incheiat la 17 mai 1993 intre reclamanta in calitate de client si parata in calitate de prestator, s-a convenit un pact comisoriu expres de gradul III, prevazand rezilierea contractului de plin drept, la simpla initiativa a partii indreptatite in cazul in care al doilea avertisment a ramas fara efect in termen de 10 zile. S-a mai prevazut ca partea va proceda la un prim avertisment, solicitand partii in culpa indeplinirea obligatiilor contractuale intr-un termen de 15 zile. Totodata, s-a mai stabilit conditia ca cel de al doilea avertisment sa precizeze intentia partii lezate de a proceda la rezilierea contractului.

Reclamanta a comunicat paratei primul avertisment la 10 august 1995, al doilea avertisment la 13 septembrie 1995, iar la 22 septembrie 1995 a comunicat paratei rezilierea contractului.

Constatand ca prin art. 9 din contract partile au prevazut expres o clauza rezolutorie, inlocuind astfel actiunea in reziliere judiciara cu rezilierea conventionala in baza unui pact comisoriu expres de gradul III si ca reclamanta s-a conformat dispozitiilor privind conditiile declararii rezilierii, asa cum acestea au fost stabilite prin clauza mentionata, instanta de apel a admis apelul declarat de reclamanta si a schimbat sentinta atacata, in sensul ca a admis actiunea.

Valorificand pactul comisoriu de gradul III, potrivit caruia simpla indeplinire a scadentei antreneaza rezilierea contractului, instanta s-a pronuntat in limitele sesizarii, conform art. 129 alin. 6  Cod procedura civila, asa incat prima critica formulata prin recursul in anulare este neintemeiata.

In raport cu efectul mentionat al pactului comisoriu, fata de care instanta de judecata nu are decat a constata rezilierea conventionala a contractului, executarea ulterioara a obligatiilor este lipsita de relevanta asa incat aceste imprejurari nu pot fi apreciate nici ca o anulare a efectelor pactului comisoriu, nici ca un nou contract al partilor, astfel ca si cea de a doua critica formulata prin recursul in anulare este  neintemeiata.

Pe de alta parte, urmeaza a considera neintemeiata si cea de a treia critica formulata prin recursul in anulare, fata de constatarea rezilierii conventionale si concluziile expertizei efectuate in cauza, ce nu exclude culpa paratei.

Insa, potrivit art.1021 Cod civil rezilierea nu opereaza de plin drept, partea indreptatita trebuind a se adresa instantei de judecata, dar partile pot insera in contractul sinalagmatic cu executare succesiva o clauza privind rezilierea conventionala, clauza perfect valabila.

Examinand, prin comparatie rezilierea judiciara si rezilierea conventionala, se constata ca ambele au ca temei juridic reciprocitatea si interdependenta obligatiilor din contractul sinalagmatic, iar neexecutarea obligatiilor de catre una dintre partile contractante are ca efect incetarea efectelor contractului, in ambele cazuri.

Diferenta intre acestea consta in modul de valorificare, rezilierea conventionala (cu referire la pactele comisorii mai energice de gradul II si mai ales de gradul III) inlatura inconvenientele decurgand din clarificarea cu intarziere a situatiei creditorului in timp ce aceasta situatie se intalneste prin sesizarea instantei, in cazul rezilierii judiciare.

Ca atare, constatarea rezilierii conventionale a contractului a inlaturat obligatia examinarii cererii ulterioare a reclamantei.

Pe de alta parte, avand in vedere legitimarea procesuala activa exclusiva a creditorului obligatiei neindeplinite de a cere rezilierea, aspectul invocat prin recursul in anulare nu poate fi sustinut in favoarea paratei, avand calitatea de debitor al obligatiei neindeplinite.

Mai mult, dat fiind caracterul recursului in anulare de cale extraordinara de atac, examinarea hotararilor intrate in puterea lucrului judecat nu poate fi extinsa, acordandu-i-se in activitatea de judecata un continut si o finalitate mai largi decat cele intentionate de legiuitor.

Accesul la aceasta cale de atac, cu referire la teza I a motivului de casare reglementat prin art. 330 pct. 2 Cod procedura civila, vizeaza exclusiv acele hotarari pronuntate cu incalcarea unor dispozitii legale de ordine publica care au determinat o solutionare gresita a cauzei pe fond, iar cu referire la teza II a acestui motiv de casare, aptitudinea functionala a acestei cai de atac este data de constatarea caracterului antitetic al hotararii atacate in raport cu concluzia pe care materialul probator administrat in cauza o impunea, respectiv vadita netemeinicie, ceea ce nu este cazul in speta. In consecinta, Curtea a respins recursul in anulare  ca nefondat[10].

Reclamantii actiunii in revendicare nu au calitatea de proprietari daca, conform unui pact comisoriu expres, inscris in contractul prin care autoarea lor a cumparat imobilul, actul s-a revocat de drept pe data neindeplinirii conditiei stipulate de parti, conform art. 969 Cod civil. Avand acestea in vedere, Tribunalului Bucuresti, s-a admis actiunea formulata de D.F. in contradictoriu cu paratii Consiliul Local Constanta, Municipiul Constanta prin Primar, Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice; s-a admis cererea de interventie in interes propriu formulata de D.T.G. si D.V. in sensul obligarii paratilor sa lase reclamantei si intervenientilor deplina proprietate si posesie cu privire la un teren in suprafata de 602,34 mp situat in statiunea Mamaia.

Pentru a hotari astfel instanta de fond a retinut ca pe terenul in litigiu, cumparat de la Municipiul Constanta la data de 8.10.1936, cu act autentic, cumparatoarea - autoarea reclamantei si intervenientilor - in baza unui pact comisoriu cuprins in actul de vanzare-cumparare, s-a obligat sa construiasca casa de locuit sau vila in termen de 4 ani de la data autentificarii actului (8.10.1936). Ca, nu s-a realizat constructia, de catre cumparatoare, in termenul stipulat in actul de vanzare-cumparare, dar nu din culpa acesteia, ci din cauza de forta majora (razboiul si apoi regimul restrictiv privind edificarea unor constructii etc.). In atare situatie, contractul de vanzare-cumparare este valabil si in prezent, iar reclamanta si intervenientii au dreptul la restituirea in natura a terenului.

Curtea de Apel Constanta, prin decizia civila nr. 13 din 04.02.2003, a admis apelurile declarate de paratii si a modificat sentinta in sensul respingerii actiunii.

Instanta de apel a retinut ca actul de vanzare-cumparare din 8.10.1936, este revocat de drept, de vreme ce cumparatoarea nu a respectat conditia stipulata prin pactul comisoriu inserat in contract, in sensul de a construi casa de locuit sau vila pe terenul respectiv in termen de 4 ani din momentul autentificarii actului. Ca, in atare situatie, dreptul de proprietate, cu privire la terenul in litigiu, a fost desfiintat din 1940 si nu poate fi transmis reclamantei si intervenientilor.

Impotriva deciziei  au declarat recurs reclamanta si intervenientii, sustinand ca: gresit instanta de apel a retinut ca titlul de proprietate a fost desfiintat ca efect al pactului comisoriu intervenit prin neindeplinirea obligatiei, de vreme ce s-a facut dovada imposibilitatii obiective (razboi, etc.) de a se putea construi pe terenul respectiv, in termen de 4 ani, din momentul autentificarii actului de vanzare-cumparare; decizia autoritatii administrative prin care sunt declarate reziliate toate contractele care au prevazut obligatia de a construi este nelegala si nu poate constitui un temei de redobandire a dreptului de proprietate catre stat. Recursul nu este fondat.

In actul de vanzare-cumparare din 08.10.1936 s-a inserat clauza de rezolutiune pactul comisoriu care atrage nulitatea actului pentru nerespectarea termenului de 4 ani in care cumparatorul trebuia sa edifice o constructie.

Prin urmare, nerealizarea conditiei, indiferent de natura fortuita sau natura culpabila a cumparatorului, conduce, potrivit vointei exprimate a partilor, la revocarea contractului de vanzare, fara somatie, fara judecata si fara punere in intarziere, potrivit art. 969 Cod civil.

Partile contractului de vanzare-cumparare nu au facut distinctie intre cauzele culpabile sau fortuite, ci au consimtit doar la nerespectarea sau neexecutarea obligatiei de a construi, situatie in care se produce revocarea contractului.

Prin derogare de la prevederile art. 1021 Cod civil, care consacra caracterul juridic al rezolutiunii, partile pot inscrie in conventia lor clauze exprese privind rezolutiunea contractului pentru nerespectarea sau neexecutarea de obligatii, denumite pacte comisorii care urmaresc sa reduca sau sa inlature rolul instantelor judecatoresti in pronuntarea rezolutiunii contractelor.

Inserarea pactului comisoriu de catre partile contractului de vanzare-cumparare  in sensul construirii, de catre cumparator, pe terenul in suprafata de 602,34 mp, in termen de 4 ani din momentul autentificarii actului de vanzare, a avut ca efect desfiintarea neconditionata a actului, de indata ce a expirat termenul de executare fara ca obligatia sa fi fost adusa la indeplinire.

Deci, contractul de vanzare-cumparare din 08.10.1936 este revocat de drept pentru nerespectarea pactului comisoriu inserat in contract si nu urmarea unor masuri luate de organele administrative, respectiv Primaria Constanta, cum s-a sustinut prin recurs.

Prin urmare, dreptul de proprietate asupra terenului in litigiu a fost desfiintat din anul 1947 - a se vedea adresa nr. 1994/12.07.1947 de prelungire a termenului de construire de 4 ani prevazut in contractul din 8.10.1936 - si, pe cale de consecinta, reclamanta si intervenientii nu au facut dovada calitatii lor de proprietari cu privire la terenul in litigiu. Deci, autoarea reclamantei era un neproprietar, deoarece dreptul sau asupra terenului s-a desfiintat cu efect retroactiv prin operarea conditiei rezolutiunii (pact comisoriu) prevazuta in actul de vanzare.

Cum reclamanta si intervenientii nu au facut dovada calitatii lor de proprietari, cu privire la terenul in litigiu, instanta de apel in mod judicios a modificat sentinta instantei de fond in sensul respingerii actiunii in revendicare.

Instanta de apel a rezolvat in mod judicios si problema referitoare la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Ministerului Finantelor Publice, in sensul ca in conformitate cu prevederile art. 6 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, terenul in litigiu este proprietatea Municipiului Constanta.

De altfel, contractul de vanzare-cumparare din 08.10.1936, ce a avut ca obiect terenul in litigiu, s-a incheiat intre Municipiul Constanta si autoarea reclamantei si intervenientilor. Actul de vanzare-cumparare fiind revocat de drept, ca urmare a nerespectarii pactului comisoriu, s-a ajuns la restabilirea situatiei anterioare in sensul ca terenul in litigiu a redevenit proprietatea Municipiului Constanta. Pentru aceste considerente s-a respins ca nefondat recursul.