Omorul savarȘit profitand de starea de neputinȚa a victimei de a se apara

OMORUL SAVARȘIT PROFITAND DE STAREA DE NEPUTINȚA A VICTIMEI DE A SE APARA

(art. 175 lit. d Cod penal)

Uciderea unei persoane profitand de starea de neputința a acesteia de a se apara vadește o periculozitate sociala sporita fața de omorul obișnuit, pe de o parte pentru ca el poate fi comis mai lesnicios impotriva unei persoane care aflata intr-o asemenea stare deosebit de vulnerabila, este lipsita de aparare contra agresiunii, iar pe de alta parte reflecta lipsa elementarului sentiment de compasiune, de ințelegere și intrajutorare umana a autorului.

Incidența acestei forme calificate a omorului presupune - așa cum rezulta din redactarea legii - intrunirea cumulativa a trei condiții: a) starea de neputința a victimei de a se apara; b) faptuitorul trebuie sa profite de starea de neputința a victimei in savarșirea omorului; c) neputința de a se apara a victimei sa nu fie rezultatul acțiunii sau inacțiunii faptuitorului .

Neputința victimei de a se apara este data de situația in care posibilitațile acesteia de aparare impotriva agresiunii sunt fie in intregime anihilate, fie reduse substanțial, astfel incat sunt ineficiente in raport cu modalitatea și condițiile de exercitare a acesteia. Nu este necesar așadar ca starea de neputința de a se apara a victimei sa fie totala, fiind suficienta și reducerea substanțiala a acesteia. Este insa necesar ca starea de neputința in care se afla victima sa fie substanțiala, astfel incat sa anihileze sau sa reduca pana la aceasta limita posibilitațile de aparare.

Ea poate fi permanenta sau temporara, pasagera, de natura patologica (boala), fiziologica (batranețe avansata, copilarie, infirmitate) ori provocata de factori externi involuntari (stari de șoc, accidente) sau voluntar (beția alcoolica sau alta provocata chiar de victima).

In practica judiciara, s-a decis ca varsta inaintata a victimei și imprejurarea ca sufera de anumite boli nu duc la concluzia ca se afla in neputința de a se apara, de vreme ce, la data uciderii ei, ducea o viața normala, desfașurand anumite activitați[2].

Starea de neputința de a se apara trebuie examinata, apreciata și determinata in concret de la caz la caz, ea neavand in general semnificație penala in sine. Așa se explica existența acestei stari in situația in care fizic capacitatea de aparare a victimei este deplina, neafectata, dar aceasta temporar se afla intr-o situație (beție totala, somn și altele) in care posibilitațile sale in acest sens sunt anihilate sau substanțial reduse. Au fost recunoscute și declarate ca aflandu-se intr-o stare de neputința de a se apara, dar in raport de situațiile concrete, cel aflat intr-o stare de beție voluntara totala,

in stare de somn, la o varsta inaintata, fiind ucis in asemenea imprejurari.

In practica judiciara, in acest sens, s-a reținut ca omor calificat fapta inculpatului care a savarșit omorul prin aruncarea victimei - copil de 9 ani - de pe un pod plutitor ; fapta inculpatului de a arunca victima de la etajul VII, in timp ce aceasta se afla in pat, intr-un somn adanc, cauzat de o stare avansata de ebrietate .

Starea de neputința a victimei de a se apara trebuie sa preexiste agresiunii și sa fie straina de activitatea omorului, sa aiba alte cauze, aceasta principialitate fiind confirmata și in practica judiciara . Consecvente cu aceasta principialitate, instanțele de judecata au considerat ca ranirea prealabila a victimei de catre autor, care apoi a ucis-o, nu determina existența starii de neputința de a se apara, intrucat aceasta acțiune se absoarbe in infracțiunea de omor. Dezarmarea victimei, atacul cu mana armata impotriva unei persoane neinarmate, imobilizarea victimei pentru a putea fi ucisa, savarșita de autorul omorului sau de participanți, fac parte din latura obiectiva a acestuia, astfel incat nu determina existența starii de neputința de a se apara.

Existența starii de neputința de a se apara a victimei este necesara dar nu și suficienta pentru incidența omorului calificat.

Pentru existența acesteia, legea cere mai mult decat atat și anume, ca autorul sa fi savarșit omorul profitand de starea de neputința a victimei de a se apara. Necesitatea folosirii acestei stari pentru existența omorului calificat, rezulta din termenii neechivoci in care a fost redactat textul de lege "profitand de starea de neputința" .

Este necesara așadar realizarea a doua condiții cumulative una privind victima, iar cealalta ținand de acțiunea autorului.

La randul ei cerința de a profita de neputința victimei de a se apara presupune doua elemente: cunoașterea acesteia și hotararea autorului de a o folosi pentru a ucide. Acesta este ințelesul ce trebuie dat cerinței legii ca autorul omorului sa profite de starea de neputința a victimei de a se apara.

Ambele cerințe au fost considerate ca existand și pe cale de consecința a fost reținut omorul calificat in situația in care autorul intenționand sa ucida victima, a urmarit-o pana aceasta a adormit, dupa care i-a aplicat multiple lovituri de cuțit care i-au provocat moartea .

Starea de neputința a victimei de a se apara este o circumstanța reala, astfel ca ea se rasfrange asupra participanților, dar numai in masura in care aceștia au cunoscut-o, ei raspunzand pentru forma de participație la care s-au angajat.

Ea trebuie sa fie reala, sa existe. Eroarea faptuitorului in ceea ce privește existența acestei circumstanțe, inlatura aplicarea ei. Daca victima nu se afla in starea de neputința de a se apara, aceasta neexistand, lipsește prima condiție ceruta de lege. Soluția este aceeași și in situația in care starea de neputința de a se apara exista in realitate, dar faptuitorul nu a cunoscut-o.

De aceasta data soluția iși gasește argumentarea și justificarea in nerealizarea celei de a doua condiții care presupune sa fi savarșit fapta profitand de o asemenea stare.

Aceleași argumente impun aceeași rezolvare juridica in caz de aberatio ictus.