Notiuni generale privind dreptul muncii - obiectul dreptului muncii

Sectiunea 1) Notiunea si obiectul dreptului muncii:

In acceptiunea sa cea mai larga, termenul munca are sensul de activitate indreptata spre un anumit scop, in procesul careia omul efectueaza, reglementeaza si controleaza prin actiunea sa schimbul de materii dintre el si natura pentru satisfacerea trebuintelor sale, dar si rezultatul acestei activitati, anume folosul material, castigul, profitul .

Dreptul muncii trateaza numai munca subordonata, reglementand situatia juridical a persoanei care munceste in favoarea si sub autoritatea altei personae, fizice sau juridice, in schimbul unui salariu .

In literatura juridica s-a aratat ca " Nu actioneaza de o maniera independenta angajatii sau orice alte personae care sunt legate de un angajator printr-un contract individual de munca sau prin orice alte instrumente juridice care stabilesc relatia angajator- angajat in ceea ce priveste conditiile de munca, remunerarea si responsabilitatile angajatorului". Prin urmare, rationand per a contrario, celelalte activitati, carora nu li se poate aplica regula de mai sus, sunt independente ( cum ar fi notarul public, avocatul, faramcistul, medical, expertul contabil si altele).

Dreptul muncii este acea ramura a dreptului care reglementeaza relatiile sociale de munca, stabilite intre angajatori si salariati( angajati) .

Dreptul muncii poate fi definit ca fiind acea ramura de drept alcatuita din ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile individuale si collective de munca, atributiile organizatiilor sindicale si patronale, conflictele de munca si controlul aplicarii legislatiei muncii.

Obiectul dreptului muncii cuprinde relatiile sociale de munca, adica totalitatea relatiilor care se formeaza intre oameni in procesul de munca. Relatiile sociale de munca devin raporturi juridice de munca atunci cand sunt reglementate de normele juridice. In acceptiunea restransa, dreptul muncii este dreptul contractelor de munca, iar in acceptiune larga, dreptul muncii cuprinde atat analiza raporturilor juridice de munca, precum sip e cea a altor categorii de raporturi juridice care la randul lor implica prestarea unei munci[6].

Pe de alta parte, in reglementarea proprie a dreptului muncii intra si raporturi juridice conexe, precum securitatea si sanatatea in munca, formarea profesionala, organizarea, functionarea, atributiile sindicatelor si patronatelor, jurisdictia muncii, care toate deriva din incheierea contractului de munca ori sunt grefate pe acesta.

Raporturile juridice de munca sunt acele relatii sociale reglementate de lege,care iau nastere intre o persoana fizica pe de o parte si, ca regula, o persoana juridical pe de alta parte, ca urmare a prestarii unei anumite munci de catre prima persoana in folosul celei de a doua care, la randul ei, se oblige sa o remunereze sis a creeze conditiile necesare prestarii acestei munci[7].

Subiectele raportului juridic de munca sunt angajatorul si salariatul.

Din definitia de mai sus desprindem unele caracteristici ale raportului juridic de munca:

-intre subiectele raportului exista relatie de subordonare, in sensul ca persoana care presteaza munca este subordonata anagjatorului;

- raportul poate exista numai intre doua personae, angajator si angajat;

- se stabileste ca regula intre o persoana juridical( angajatorul) si o persoana fizica(angajatul) ori, prin exceptie, intre doua personae fizice, fiind exclusa existenta raportului intre un angajator persoana juridica sau fizica si un angajat - persoana juridica, intrucat munca in acest cadru juridic nu poate fi prestata decat de persoana fizica( pentru munca in sine prestata de o persoana juridical suntem in prezenta unui contract cu natura juridica diferita, din afara dreptului muncii( drept commercial ,cel mai adesea).

- raportul juridic de munca are character personal, fiind incheiat intuitu personae.

Din consideratiile de mai sus reies trasaturile raporturilor juridice de munca:

raportul juridic de munca ia nastere, de regula, prin incheierea unui contract individual de munca;

are caracter bilateral, persoana care presteaza munca fiind intotdeauna o persoana fizica;

are caracter personal - intuitu personae-,munca fiind prestata de persoana fizica in considerarea pregatirii, aptitudinilor si calitatilor proprii ale acesteia. Reprezentarea este inadmisibila in raporturile de munca.

Raportul juridic de munca se caracterizeaza printr-un mod specific de subordonare a persoanei fizice fata de celelalt subiect in folosul caruia presteaza munca. Subordonarea implica obligatia salariatului de a respecta disciplina muncii, programul de lucru, celelate reguli legal impuse de angajator;

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

munca trebuie sa fie remunerate prin plata salariului;

asigurarea, prin prevederile legii si ale contractului, a unei protectii multilaterale pentru angajati, atat referitor la conditiile de munca, precum si la drepturile ce decurg din incheierea contractului.

Formele raporturilor juridice de munca :

Formele tipice sunt cele fundamentate pe contractul individual de munca(unde persoana fizica se obliga sa depuna forta sa de munca in folosul celeilalte parti, aceasta din urma obligandu-se sa creeze conditii corespunzatoare pentru prestarea muncii si sa remunereze aceasta munca); mai intra aici situatia juridica a functionarilor publici, a demnitarilor, diplomatilor, magistratilor , militarilor, membrilor cooperatori,

Formele atipice sunt: - raporturile de munca fondate pe contractul de ucenicie[8];

raporturile de munca ale avocatilor salarizati in interiorul profesiei de avocat.[9]

Izvoarele dreptului muncii pot fi impartite in trei categorii principale:

izvoare commune cu cele ale altor ramuri de drept ( Constitutia, legi organice, legi ordinare, ordonante,etc.);

izvoare specifice dreptului muncii, cum sunt statutele profesionale sau disciplinare, contractele collective de munca, regulamentele interne, regulamentele de organizare si functionare.

Reglementarile internationale( conventii, pacte, acorduri) la care Romania este parte prin aderare sau ratificare, cum sunt conventiile Organizatiei Internationale a Muncii sau normele dreptului comunitar european.

Constitutia Romaniei reprezinta legea fundamentala a intregului sistem de drept, fiind cel mai important izvor de drept. Aceasta enumera principalele acte normative ca izvoare de drept(inclusiv pentru dreptul muncii), indicand si autoritatea publica emitenta[11]. Totodata, Constitutia consacra unele drepturi fundamentale, dezvoltate in dreptul muncii, cum ar fi dreptul de asociere( art.40), dreptul la securitatea si sanatatea salariatilor (art.41) ,dreptul la greva(art. 43) etc.

Codul muncii este principalul si, totodata, cel mai cuprinzator izvor al dreptului muncii, acesta consacrand autonomia dreptului muncii in sistemul de drept. Codul contine treisprezece titluri, reglementand:

Titlul I- Dispozitii generale

Titlul II- Contractul individual de munca

Titlul III- Timpul de munca si timpul de odihna

Titlul IV- Salarizarea

Titlul V- Sanatatea si securitatea in munca

Titlul VI Formarea profesionala

Titlul VII- Dialogul social

Titlul VIII- Contractele collective de munca

Titlul IX- Conflictele de munca

Titlul X- Inspectia muncii

Titlul XI- Raspunderea juridica

Titlul XII- Jurisdictia muncii

Titlul XIII- Dispozitii tranzitorii si finale.

Legile speciale care reglementeaza relatii sociale de munca sau au in vedere asemenea relatii sunt la randul lor izvoare de dreptul muncii.Exemplificam cu : Legea nr.90/1996 privind protectia muncii; Legea nr.154/1996 privind contractul colectiv de munca; Legea nr.168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca; Legea 203/1999 privind permisele de munca; Legea 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale si exemplele pot continua.

Ordonantele si hotararile Guvernului, care pot fi adoptate de Guvern, potrivit art.108 alin. 1-3 din Constitutie. De exe4mplu, sunt izvoare de dreptul muncii: O.U.G. nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar; Hotararea Guvernului nr.1025/2003 privind metodologia si criteriile de incadrare a persoanelor in locurile de munca cu conditii deosebite si exemplele pot continua.

Ordinele, instructiunile si alte acte normative emise de ministri si conducatorii altor organe centrale. Sunt emise in baza si in vederea executarii legilor, hotararilor si ordonantelor Guvernului, in scopul de a stabili masuri tehnico-organizatorice, detalieri ale dispozitiilor legale superioare pentru corecta aplicare a acestora.

Practica si jurisprudenta au rolul de a-i ajuta pe practicieni sa interpreteze correct dispozitiile legale, dar nu constituie prin ele insele izvoare de drept. Numai deciziile Curtii Constitutionale au character obligatoriu, conform art. 147(1) alin.4, teza a doua[13], si pot fi incluse in categoria izvoarelor de drept.

Contractele collective de munca au devenit unele dintre cele mai importante izvoare ale dreptului muncii, prin intermediul Legii 13/1991 si, ulterior, Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de munca. Contractul colectiv de munca este un izvor de drept de origine conventionala, negociata.

Regulamentele interne constituie izvoare specifice ale dreptului muncii, importanta lor rezultand din continutul lor.Acestea trebuie sa cuprinda :reguli privind protectia, igiena si securitatea in munca ; reguli privind respectarea principiului nediscriminarii si al inlaturarii oricarei forme de incalcare a demnitatii; drepturile si obligatiile angajatorului si ale salariatilor; abaterile disciplinare si sanctiunile aplicabile; etc.