Notiunea si obiectul dreptului international public

Notiunea si obiectul dreptului international public

1. Scurt istoric.

Istoria dreptului international public se confunda cu istoria omenirii, a societatilor care s-au perindat pe diverse meleaguri, si in diverse epoci. Este greu sa facem o afirmatie categorica asupra unei date certe sau aproximative care sa exprime data sau perioada concreta in care putem afirma ca dreptul international exista. Este de fapt acelasi raspuns care se da la intrebarea cand a aparut dreptul ca si fenomen social. Nu putem face decat supozitii asupra perioadei aproximative in care aceasta ramura a dreptului s-a format, la inceput timid, ca o practica curenta, tot mai extinsa in timp si spatiu, ingloband tot mai multe popoare si civilizatii iar mai tarziu, ca norme scrise, cu caracter obligatoriu, fenomen care este similar insusi formarii si afirmarii dreptului in general, a tuturor ramurilor sale principale.

Fara teama de a gresi putem afirma ca dreptul international public si-a inceput procesul de formare odata cu aparitia primelor formatiuni statale-embrionare la inceput in baza relatiilor care s-au cladit intre ele, relatii de colaborare economica si sociala sau dimpotriva, de conflicte mai mult sau mai putin violente, inclusiv razboaie. Este evidenta o astfel de sustinere daca ne gandim la istoria antica, plina de conflicte militare, de cuceriri, de solii de pace sau pur si simplu expeditii cu caracter comercial pentru gasirea de noi resurse economice, de noi produse care sa fie schimbate cu cele proprii. Aceste relatii au impus o anumita conduita un anumit ritual care la inceput a fost specific pentru fiecare populatie in parte dar care cu timpul s-a generalizat, a devenit o practica curenta, unanim acceptata de toate sau majoritatea popoarelor. Este cazul trimiterii sau primirii de solii -germenii dreptului diplomatic -,declararea razboiului sau a pacii, tratamentului aplicat prizonierilor de razboi - elementele incipiente ale dreptului umanitar, etc.

Cu timpul aceste traditii si obiceiuri s-au cristalizat in norme nescrise acceptate de toate statele, norme a caror incalcare atrage nu numai oprobiul popoarelor, a conducatorilor acestora dar si ale zeilor, zeitatii lor supreme. Astfel, a intrat in constiinta umanitatii faptul ca pe plan international trebuie sa respecte anumite reguli, sa te orientezi dupa anumite practici unanim acceptate, norme care treptat au inceput sa fie cuprinse in anumite acte internationale incheiate ­tratate - precum si in reglementarile de drept intern - codurile de legi care ne-au ramas din antichitate.

Odata cu dezvoltarea societatii umane, cu aparitia unor organisme internationale bi- sau multilaterale, s-a impus necesitatea elaborarii unor norme scrise, clare si riguroase care sa reglementeze activitatea internationala a statelor, elaborandu-se norme internationale. Aceasta activitate se desfasoara si azi pentru ca societatea umana este intr-o permanenta dezvoltare, apar mereu noi aspecte care trebuiesc reglementate ca atare codificarea dreptului international nu inceteaza niciodata.

2. Definitia dreptului international public

In literatura juridica de specialitate, s-au dat mai multe definitii, unele bazandu-se pe elementele formale care au fost desprinse din analiza continutului notiunii lor care definesc aceasta ramura de drept, altele pe baza altor elemente. Astfel, s-a afirmat ca dreptul international public cuprinde 'totalitatea normelor juridice, create de state pe baza acordului lor de vointa, exprimat in forme juridice specifice, pentru a reglementa raporturile dintre ele privind pacea, securitatea si cooperarea internationala norme a caror aplicare este realizata prin respectarea de buna voie, iar in caz de necesitate prin constrangerea individuala sau colectiva a statelor'. Prin aceasta definitie se sugereaza necesitatea punerii accentului pe elementele esentiale care se refera la respectarea pacii si securitatii internationale. O alta definitie prezinta dreptul international public ca pe un 'ansamblu de principii si norme care reglementeaza raporturile dintre subiectele dreptului international, in principal statele dar si, intr-o masura limitata, organizatiile interguvernamentale'. Se considera ca aceasta definitie prezinta dezavantajul ca, incercand sa prezinte complet toate caracteristicile specifice acestei ramuri, pe de o parte isi pierde din conciziune si claritate, referindu-se inclusiv la aspecte secundare, cum este cazul organizatiilor guvernamentale ca subiecte de drept, precum si din eliminarea pe aceasta cale a unei alte categorii importante dar de asemenea secundare de subiecte.

Se apreciaza ca o definitie trebuie sa fie cat mai concisa, clara fara posibilitatea de a fi interpretata in diverse feluri si sa cuprinda acele elemente esentiale care o fac specifica si definesc ramura juridica in cauza in raport inclusiv cu alte ramuri ale dreptului. In acest sens dreptul international public este definit ca 'un ansamblu de norme scrise sau nescrise, avand ca scop reglementarea conduitei statelor in relatiile dintre ele.' Aceasta definitie exprima esenta dreptului international public, aceea de a reglementa raporturile juridice dintre state, reglementand implicit conduita acestora in relatiile dintre ele, astfel ca se subintelege caracterul de putere al acestor relatii spre deosebire de cele care sunt specifice altor ramuri de drept.

3. Obiectul dreptului international public

Atunci cand tratam aspectele referitoare la obiectul dreptului international public, este evident ca similar si celorlalte ramuri ale dreptului, ne referim la raporturile sociale care iau nastere intre subiectii acestei ramuri, raporturi care sunt reglementate prin norme juridice specifice. Aceasta specificitate rezida nu numai in natura speciala a subiectilor ci si in alte elemente pe care le vom analiza mai jos. In acest context trebuie sa precizam de la inceput ca spre deosebire de dreptul intern, raporturile sociale reglementate de dreptul international public nu sunt raporturi 'interne', din interiorul statului ci dimpotriva raporturi 'externe', adica ceea ce numim in limbajul nostru zilnic, relatiile internationale ale statelor. Asadar prima concluzie este logica si se desprinde cu usurinta din cele de mai sus si anume ca nu fac parte din sfera de reglementare a dreptului international public, relatiile sociale care privesc persoanele fizice ori juridice din cadrul statelor. In acelasi timp exced acestei sfere de reglementare si raporturile cu alte caractere decat cele dintre state si care au la baza tocmai aceste relatii cu caracter international si pe care le-am numit ca avand caracter de putere - deci exercitate in virtutea atributelor conferite de suveranitate si independenta nationala. Este cazul, aminteam, al relatiilor comerciale, culturale, obstesti, stiintifice, etc.

In acelasi timp, asa cum de asemenea am amintit mai sus, pot exista relatii internationale care sa nu faca parte din domeniul de reglementare al dreptului international public intru cat exced sferei juridicului ca urmare a lipsei unei asemenea reglementari. Este in special cazul relatiilor de tip politic care nu au imbracat inca aspectul unei norme juridice propriu-zise.

Imprejurarea ca din sfera subiectilor dreptului international public fac parte si alte organisme care nu au un caracter statal, cum sunt organizatiile internationale cu caracter guvernamental respectiv popoarele sau natiunile care lupta pentru suveranitate si independenta nationala nu afecteaza acest caracter statal al ramurii de drept care face obiectul analizei noastre. Dar trebuie excluse toate acele tendinte si incercari de a largi sfera obiectului dreptului international public cu alte domenii de reglementare sau cu tendintele de regionalizare, particularizare a unor domenii ale sale.

Astfel, putem categorisi usor o anumita relatie sociala ca facand parte sau nu din domeniul dreptului international public, avand in vedere cele cateva criterii expuse mai sus. Acest lucru este cu atat mai evident cu cat vom vedea ca exista si alte deosebiri esentiale fata de dreptul intern. Aste!, fata de dreptul intern, nu exista nicio autoritate unica atotputernica care sa impuna in mod unilateral posibilitatea adoptarii unor norme juridice unice pe plan international. Toate rezultatele obtinute, intregul esafodaj al sistemului juridic international actual se bazeaza pe acordul de vointa liber exprimat de statele lumii, prin negocieri si acorduri bi sau multilaterale care exclud interventia unei autoritati suprastatale. In acelasi timp nu exista nicio autoritate care sa impuna cu forta respectarea acestor norme juridice. Ele sunt niste reguli de conduita obligatorii formate prin acordul de vointa al statelor si a caror indeplinire este garantata tot de vointa suverana si independenta a statelor in cauza.

Un ultim aspect la care dorim sa ne referim pe scurt in acest subcapitol, se refera la necesitatea si importanta edificarii unui sistem normativ international coerent care sa fie baza de reglementare a relatiilor interstatale. Asa cum se stie, exista o multime de relatii sociale care au fost reglementate prin norme juridice cu caracter diferit - norme unanim acceptate de comunitatea internationala, respectiv norme cu caracter restrans, aplicabile doar intre raporturile dintre un numar restrans de state. Desi in opinia noastra, forta juridica a lor nu este diferita, diferind doar sfera lor de aplicare, se impune cu necesitate o reglementare unitar valabila pentru totalitatea comunitatii internationale. De aceea eforturile de codificare a dreptului international, de creare a unor norme juridice cuprinse in reglementari care sa inglobeze intr-un tot unitar, coerent si logic o intreaga institutie - dreptul tratatelor, de exemplu sau chiar un intreg domeniu ­dreptul marii, reprezinta o incercare care trebuie sprijinita si sustinuta cu toate eforturile de catre toate statele lumii. Pe aceasta cale s-ar realiza pe de o parte o convergenta intre cele doua 'nivele' de reglementare acoperind interesele tuturor statelor iar pe de alta parte s-ar realiza o transparenta totala, o uniformizare a interpretarilor diferite care se dau normelor juridice internationale. La acest proces de codificare iau parte atat statele in mod individual cat si corectiv, organizatiile internationale dintre care un rol esential revine O.N.U, precum si alte organisme stiintifice internationale, interne sau chiar specialisti in domeniu, care prin elaborarea unor proiecte de coduri, de reglementari internationale, isi aduc un aport deosebit in domeniu.