Mostenirea testamentara - reguli generale cu privire la mostenirea testamentara

CAPITOLUL I

REGULI GENERALE CU PRIVIRE LA MOSTENIREA TESTAMENTARA

Sectiunea I

Notiunea de testament. Conditii de validitate.

§1. Definitia, caracterele juridice si cuprinsul testamentului.

Precizari prealabile. Potrivit art.650 C.civ. patrimoniul succesoral se poate transmite nu numai in temeiul legii (la persoanele, in ordinea si in cotele determinate de lege), dar si in temeiul vointei celui care lasa mostenirea, manifestata prin testament, caz in care mostenirea (devolutiunea ei) este testamentara.

Desi se poate afirma ca in dreptul nostru mostenirea legala este regula si constituie dreptul comun in materia transmiterii patrimoniului succesoral, ea poate fi inlaturata - in tot sau in parte - ­in conditiile sau in limitele prevazute de lege, prin testamentul lasat de de cuius.

Aceasta inseamna ca legea consacra principiul libertatii testamentare, libertate la care nu se poate renunta[1], in sensul ca orice persoana capabila este libera de a lasa (sau a nu lasa) un testament si de a dispune, pe aceasta cale, de patrimoniul sau pentru caz de moarte (mortis causa). Vom vedea insa ca, in dreptul nostru, libertatea testamentara nu este absoluta, legea prevazand imperativ anumite ingradiri, cea mai importanta fiind institutia rezervei suc­cesorale prevazuta in favoarea unor mostenitori legali si care este sustrasa actelor liberale ale celui care lasa mostenirea, fie ca este vorba de liberalitatile facute in timpul vietii (donatii), fie pentru cauza de moarte (legate).

Definitia legala a testamentului. Potrivit art.802 C.civ. "testamentul este un act revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul incetarii sale din viata, de tot sau parte din avutul sau". Dupa cum rezulta din aceasta definitie, coroborata cu alte dispozitii legale, testamentul este un act juridic unilateral, solemn, esentialmente personal si revocabil.

Caractere juridice

a) Testamentul este un act juridic deoarece cuprinde manifestarea de vointa a testatorului cu intentia de a produce efecte juridice si, ca atare, pentru a fi valabil, trebuie sa indeplineasca conditiile de fond (consimtamantul neviciat, capacitate, obiect si cauza) prevazute de lege pentru orice act juridic si cele specifice liberalitatilor. Testamentul, ca act juridic, este unilateral: vointa testatorului este producatoare de efecte, indiferent de atitudinea legatarului si ina­inte de acceptarea de catre el a legatului: legatul se dobandeste din momentul deschiderii mostenirii prin actul unilateral al testatorului, daca legatarul nu renunta la legat. Prin urmare, acceptarea legatului nu trebuie confundata cu acceptarea necesara in vederea incheierii unui contract. Cele doua acte - testamentul si acceptarea legatului sau a altor dispozitii testamentare (de exemplu, executiunea testamentara) - sunt acte unilaterale distincte, cu efecte proprii fiecaruia si nu se unesc in sensul formarii unui act juridic bilateral (contract).

b) Testamentul este un act juridic esentialmente  personal, in sensul ca nu poate fi incheiat prin reprezentare sau cu incuviintarea ocrotitorului legal. In masura in care o persoana are capacitatea de a testa, o poate face exclusiv personal, iar daca nu are aceasta capa­citate nu o poate face prin reprezentare sau cu incuviintarea altor persoane. Chiar daca testatorul primeste consultatii de specialitate de la o alta persoana (de exemplu, avocat) in vederea redactarii tes­tamentului, el trebuie sa exprime vointa sa personala.

c) El este un act juridic solemn; sub sanctiunea nulitatii absolute testamentul trebuie sa fie incheiat intr-una dintre formele prevazute de lege. Posibilitatea de alegere a testatorului este limitata la formele reglementate strict de lege.

d) Testamentul este un act juridic pentru cauza de moarte; daca legea nu prevede altfel, efectele dispozitiilor testamentare se produc numai la moartea testatorului. Prin urmare, conditiile de validitate ale testamentului se apreciaza raportat la momentul intocmirii sale, in schimb, efectele pe care le produc dispozitiile sale raportat la momentul mortii testatorului[3]. Astfel fiind, legatarul nu dobandeste nici un drept cat timp testatorul este in viata; testatorul pastreaza dreptul de dispozitie asupra bunurilor de care dispune prin testament.

e) Testamentul este un act esentialmente revocabil. Pana in ultima clipa a vietii testatorul poate revoca sau modifica unilateral dispozitiile sale testamentare. El are un drept absolut, deci nesusceptibil de abuz de a revoca dispozitiile testamentare si sub nici o forma nu poate renunta valabil la acest drept. Renuntarea ar constitui un pact asupra unei succesiuni viitoare, interzis de lege (art.965 C.civ.).

Avand in vedere ansamblul caracterelor juridice ale testamentului, in multe privinte derogatorii de la dreptul comun al actelor juridice, el se manifesta ca un act juridic exceptional, guvernat, in mare masura, de reguli de fond si de forma speciale.

Cuprinsul testamentului. Dupa cum rezulta din definitia legala a testamentului, obiectul lui principal il constituie legatele, care sunt dispozitii referitoare la patrimoniul succesoral (legate uni­versale sau cu titlu universal) sau la bunurile ce fac parte din acel patrimoniu (legate cu titlu particular). Insa, alaturi de legate sau chiar fara a cuprinde legate, testamentul poate contine si alte ma­nifestari de ultima vointa a defunctului, cum ar fi:

- exheredari, adica inlaturarea de la mostenire a unor mostenitori legali, in limitele prevazute de lege (art.802 si 841 si urm. C.civ.);

numirea de executor testamentar, imputernicit pentru a putea asigura executarea dispozitiilor testamentare (art.910 si urm. C.civ.);

- sarcini impuse legatarilor sau mostenitorilor legali, de natura patrimoniala (legate) sau de alta natura (art.902 si 930 coroborat cu art.830 C.civ.);

- revocarea - totala sau partiala - a unui testament anterior sau a unei dispozitii testamentare anterioare, ori retractarea revocarii anterioare (art.802 si 920 si urm. C.civ.);

- partajul de ascendent, adica imparteala facuta de testator intre descendentii sai a bunurilor succesorale sau a unei parti din aceste bunuri (art.794 si urm. C.civ.);

- recunoasterea de catre mama a copilului trecut in registrul de stare civila ca nascut din parinti necunoscuti sau de catre tata a copilului din afara casatoriei (art.48 si 57 C.fam.);

- alte dispozitii de ultima vointa, cum ar fi cele privitoare la funeralii si ingropare, recunoasterea unei datorii etc., dispozitiile legale in materie nefiind limitative.

Concluzii privind notiunea de testament. Avand in vedere cuprinsul (posibil) foarte variat al testamentului - care poate cuprinde nu numai legate (cum pare a rezulta din art.802 C.civ.), dar si dispozitii de alta natura, care nu vizeaza (cel putin in mod direct) transmiterea patrimoniului (bunurilor) succesorale, s-a ajuns la concluzia potrivit careia daca un testament contine in acelasi timp legate si dispozitii de natura diferita, ne aflam "in fata a doua (sau mai multe) acte juridice deosebite, intrunite sub forma unui testament", iar aceste acte pot fi independente intre ele. Mai mult decat atat, pornind de la constatarea ca testamentul poate cuprinde nu numai legate, dar si alte dispozitii sau numai alte dispozitii - nefiind obligatoriu ca testamentul sa cuprinda legate - s-a ajuns la concluzia, impartasita de marea majoritate a autorilor, potrivit careia "testamentul nu este decat un tipar juridic, o forma in care trebuie sa fie imbracate unele acte de ultima vointa, cum sunt legatul sau executiunea testamentara ", ca "in unitatea materiala a inscrisului testamentar, sunt cuprinse, din punct de vedere intelectual, o pluralitate de acte juridice deosebite, supuse fiecare, cat priveste fondul, regimului sau juridic propriu"[4].

Interpretarea continutului testamentului. Cu toate ca tes­tamentul este un act juridic solemn, vointa testatorului poate sa fie exprimata insuficient de clar, termenii intrebuintati sa aiba mai multe intelesuri etc., mai ales in cazul testamentului olograf. Astfel fiind, in caz de indoiala si neintelegere intre persoanele interesate, instanta este chemata sa interpreteze continutul testamentului, clauzele pe care le contine.

Cu exceptia art.908 C.civ. (referitor la legatul care are ca obiect un lucru de gen nedeterminat calitativ si care trebuie sa fie prestat de calitate mijlocie), legea nu stabileste reguli de inter­pretare a clauzelor testamentare. Astfel fiind, se admite ca sunt aplicabile, in mod corespunzator, si in aceasta materie, regulile care guverneaza interpretarea contractelor (art.977-985 C.civ.).

Fara a analiza aceste reguli, subliniem numai unele aspecte ce trebuie avute in vedere in mod special in materia interpretarii testamentelor:

- Interpretarea dispozitiilor testamentare trebuie sa se faca dupa intentia, vointa reala (dovedita) a testatorului, si nu dupa sensul literal al termenilor (art.977 C.civ.), potrivit regulii "in conditionibus (testamenti) primum locum voluntas defuncti obtinet ".

- Intentia testatorului se va cauta in principal in insusi continutul testamentului si numai in mod accesoriu in acte si imprejurari exterioare, extrinseci.

- In caz de indoiala, prin aplicarea in mod corespunzator a art.983 C.civ. la materia analizata, clauza se interpreteaza in favoarea mostenitorilor legali (mai ales daca este vorba de intinderea legatului), iar nu a legatarilor. Prin aceasta regula insa, nu trebuie anihilata regula de interpretare a clauzei in sensul ce poate avea un efect, iar nu in acela ce n-ar produce nici unul (art.978 C.civ.). De exemplu, legatul facut unui creditor urmeaza sa fie luat in considerare ca atare (ca liberalitate), iar nu ca plata a datoriei (desi legea noastra nu a reprodus art.1023 C.civ.fr.). Tot astfel, in caz de indoiala, o clauza cuprinzand o substitutie, va fi interpretata in sen­sul unei substitutii vulgare, iar nu fideicomisare.

- Clauzele testamentare se interpreteaza unele prin altele, dandu-se fiecareia intelesul ce rezulta din actul intreg (art.982 C.civ.); actul juridic nu poate fi interpretat scindat, el trebuie examinat in intregime (una pars testamenti per alium declaratur[6]). De exemplu, din intregul continut al testamentului poate rezulta ca legatarul universal (datorita legatelor cu titlu particular sau cu titlu universal care epuizeaza emolumentul mostenirii) nu este, in realitate, decat un simplu executor testamentar.

§2. Conditiile de fond pentru validitatea testamentului.

. Precizari prealabile. Dispozitiile testamentare, ca acte juridice, trebuie sa indeplineasca conditiile de validitate ale actului juridic in general; capacitatea de a incheia actul in cauza, consimtamant valabil, obiect determinat (determinabil) si licit, iar cauza sa fie reala, licita si morala (art.948 si urm. C.civ.).

A. Capacitatea.

Regula. Pentru ca dispozitia testamentara sa fie valabila si deci producatoare de efecte juridice, testatorul trebuie sa aiba capacitatea de a dispune pe aceasta cale prin liberalitati (legate) sau alte acte juridice (exheredari, revocarea unui testament anterior etc.), iar persoana in favoarea careia opereaza dispozitia sa aiba capacitatea de a primi prin testament.

Document online: Contract de inchiriere - obiectul contractului Document online: Contractul individual de munca cu timp partial - MUNCA LA DOMICILIU

Potrivit principiului general in materie de acte juridice, regula este - si in acest domeniu - capacitatea, iar incapacitatea este exceptia. Astfel, potrivit art.856 C.civ "orice persoana este capabila de a face testament, daca nu este poprita de lege", iar potrivit art.808 alin.2 C.civ., "este capabil de a primi prin testament oricine este conceput la epoca mortii testatorului". Prin urmare, incapa­citatile de a dispune sau de a primi prin testament, ca exceptii de la regula capacitatii, trebuie sa fie expres prevazute de lege si aceste texte, ca texte de exceptie, sunt de stricta interpretare (exceptio est strictissimae interpretationis). Intrucat incapacitatea trebuie sa fie prevazuta de lege, nimeni nu ar putea renunta, in tot sau in parte, la capacitatea de a dispune (si de a primi) prin testament (art.6 alin.1 din Decretul nr. 31/1954).

Incapacitatile de a dispune prin testament. Potrivit legii, sunt incapabile de a dispune prin testament:

a) Minorul care nu a implinit varsta de 16 ani nu poate dispune prin testament (art.806 C.civ.), incapacitatea lui fiind totala. Intrucat dispozitia testamentara este, dupa cum am vazut, esentialmente per­sonala, el nu poate dispune nici prin reprezentant sau cu incuviintarea ocrotitorilor legali, chiar daca a implinit varsta de 14 ani (capacitate de exercitiu restransa).

b) Persoana pusa sub interdictie judecatoreasca, avand statutul juridic al minorului sub 14 ani (art.147 C.fam.), nu poate dispune prin testament ca si acesta din urma (art.806 C.civ.)..

c) Minorul care a implinit varsta de 16 ani poate dispune prin testament, dar numai de jumatate din ceea ce ar putea dispune, daca ar fi o persoana majora (art.807 C.civ.[7]).

d) Minorul care a implinit varsta de 16 ani, desi are capacitate partiala de a dispune prin testament, nu poate dispune in favoarea tutorelui sau. Aceasta interdictie subzista si dupa ce el a ajuns la majorat, cat timp socotelile definitive ale tutelei n-au fost date si primite, adica pana in ziua cand autoritatea tutelara a dat descarcare pentru gestiunea tutorelui. Dispozitia testamentara facuta pana in acest moment nu este valabila, chiar daca testatorul moare dupa incuviintarea socotelilor. Este exceptat, sub ambele aspecte, tutorele care este, totodata, si ascendentul minorului (art.809 C.civ.). In favoarea acestui tutore (de exemplu, bunic) minorul de 16 ani poate dispune in limita prevazuta de art.807 C.civ.

e) Exista insa si cazuri de incapacitate naturala cand persoana deplin capabila sau cu capacitate partiala de a dispune prin testament potrivit legii, in fapt (de facto) sa fie lipsita temporar de discernamantul necesar pentru a dispune prin testament. Prin urmare, lipsa discernamantului - neprevazut de lege ca atare - atrage incapacitatea celui in cauza de a face dispozitii testamentare (ca si alte acte juridice), deoarece nu are puterea de a aprecia efectele juridice ale manifestarii sale de vointa. Dupa cum  s-a aratat, "pentru validitatea testamentului este necesar, intre altele, ca dispunatorul sa aiba discernamant in momentul in care il intocmeste, in sensul de a nu exista incapacitati legale si nici cele naturale, adica lipsa unei vointe constiente, indiferent daca aceasta se datoreaza unei cauze trecatoare sau uneia permanente" . Inseamna ca persoana care lasa un legat "trebuie sa aiba capacitatea de a dispune prin testament si, ca urmare, este necesar a se stabili daca testatorul a avut discernamant in momentul in care a intocmit actul juridic de ultima vointa" .

In orice caz, lipsa discernamantului (din cauza alienatiei sau debilitatii mintale ori datorita unor cauze vremelnice ca starea de boala, hipnoza, somnambulism, betie alcoolica, folosirea de stupefiante etc.[10]) trebuie sa fie dovedita in mod neechivoc prin probe concludente, deoarece ea determina o incapacitate naturala, care nu rezulta din lege, spre deosebire de incapacitatea alienatului sau debilului mintal pus sub interdictie, a carui incapacitate este legala si permanenta, chiar daca ar avea momente de luciditate.

Momentul in raport de care se apreciaza capacitatea de a dispune prin testament. Cu toate ca testamentul produce efecte la deschiderea mostenirii (cu exceptia clauzei de recunoastere a copi­lului din afara casatoriei) si pana in acest moment testatorul il poate revoca, total sau partial, se admite in unanimitate de autori si in practica judecatoreasca[11] ca el trebuie sa aiba capacitatea de a testa cand isi manifesta vointa, deci la data intocmirii actului, modifica­rile ulterioare ale statutului sau juridic sau a starii sanatatii mintale fiind fara relevanta.

Sanctiunea incapacitatii legale sau naturale de a dispune prin testament. Intrucat incapacitatile de a dispune prin testament au ca scop protectia vointei incapabilului si a intereselor familiei sale, nefiind dictate de interese de ordine publica, sanctiunea este nulitatea relativa a testamentului, potrivit dreptului comun. Incapacitatea partiala a minorului intre 16-18 ani se sanctioneaza cu nulitatea partiala a efectelor actelor de dispozitie pana la limita prevazuta de lege (1/2 din patrimoniul succesoral sau din cotitatea disponibila, dupa caz.

Incapacitati de a primi prin testament. In literatura de specialitate, printre incapacitatile de a primi liberalitati testamentare, se analizeaza, in primul rand, incapacitatea persoanelor fizice neconcepute si a persoanelor juridice care nu au luat fiinta, precum si incapacitatea persoanelor juridice de a primi prin testament legate care nu corespund scopului lor stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut (principiul specialitatii capacitatii de folosinta). Dupa parerea noastra, in aceste ipoteze este vorba de problema capacitatii succesorale, ca o conditie generala a dreptului la mostenire, fie legala, fie testamentara, iar nu despre incapacitati de a primi prin testament. Pe de alta parte, daca se analizeaza "incapacitatea" persoanei neconcepute si a persoanei juridice care nu a luat fiinta, ar trebui sa se analizeze si incapacitatea persoanei care nu mai exista la data deschiderii mostenirii (predecedati, comorienti, codecedati si persoanele juridice care au incetat sa aiba fiinta). Intrucat aceste probleme au fost analizate la capitolul consacrat capacitatii suc­cesorale, consideram ca nu este cazul sa revenim.

Urmeaza deci sa analizam incapacitatile de a primi prin testament, prevazute de art.810 si 883 C.civ., care sunt, totodata, in mod corespunzator, si incapacitati de a dispune, privite din punctul de vedere al testatorului, tot asa cum incapacitatea minorului ocrotit prin tutela de a dispune in favoarea tutorelui este o incapacitate de a primi prin testament, raportat la persoana tutorelui.

a) Potrivit art.810 C.civ., medicii si farmacistii, inclusiv persoanele care practica ilegal medicina, care l-au tratat pe testator in boala din care moare (acea boala fiind cauza mortii) nu pot primi liberalitatea testamentara ce bolnavul a facut in favoarea lor in cur­sul acestei boli. Aceasta dispozitie se aplica si preotilor care au asistat pe testator din punct de vedere religios in cursul ultimei boli.

Observam ca ceea ce intereseaza este nu calitatea de medic, farmacist sau preot, ci asistenta cu caracter repetat sau de continuitate acordata bolnavului in calitatile vizate de lege. Prin urmare, bolnavul poate gratifica un prieten medic, daca nu 1-a tratat in cursul ultimei boli.

Sunt exceptate de la interdictia de a primi prin testament, si deci sunt valabile legatele cu titlu particular cu caracter remuneratoriu, daca sunt potrivite cu starea materiala a testatorului si cu serviciile prestate de legatar. Iar daca legatarul este ruda cu testatorul pana la al IV-lea grad inclusiv, sunt permise chiar si legatele universale, afara numai daca legatarul este o ruda pe linie colaterala, iar testatorul are succesibili care sunt rude in linie dreapta. In literatura de specialitate se recunoaste si validitatea legatului facut medicului de catre bolnavul care este sotul lui, daca casatoria este anterioara ultimei boli[12].

b) Potrivit art.883 C.civ., testamentul facut in cursul calatoriei pe mare nu va putea cuprinde nici o dispozitie in favoarea ofiterilor de marina, daca nu sunt rude cu testatorul. Prohibitia se intemeiaza pe o prezumtie legala absoluta de abuz de influenta.

Intrucat legea nu precizeaza ca ar fi vorba de testamentul maritim (asa cum o face in alta ordine de idei in art.882 C.civ.), consideram ca incapacitatea de a primi opereaza si in privinta altor testamente facute pe mare (testamentul ordinar olograf), iar rudenia care inlatura incapacitatea de a primi prin testament nu este limitata la al IV-lea grad si poate fi atat in linie directa, cat si pe linie colaterala.

Momentul in raport de care se apreciaza incapacitatea de a primi prin testament si sanctiunea aplicabila. Intrucat testamentul produce efecte la deschiderea mostenirii, capacitatea de a primi prin testament se apreciaza in functie de aceasta data.

Sanctiunea incapacitatii este, potrivit dreptului comun, nulitatea relativa a dispozitiei testamentare (cu toate ca formularea art.812 C.civ. - "dispozitiile in favoarea unui incapabil sunt nule"- sugereaza sanctiunea nulitatii absolute), ce poate fi invocata de catre succesibilii testatorului (mostenitori legali sau chiar legatari obligati la predare sau executare).

In cazul in care incapacitatea este dictata de interese de ordine publica, sanctiunea este nulitatea absoluta a dispozitiei testamentare. Astfel, incapacitatea datorata lipsei cetateniei romane in privinta dreptului de proprietate asupra terenului. Aceasta interdictie a fost apreciata si in trecut ca fiind de ordine publica[13]. Consideram ca nulitatea este absoluta si in cazul dispozitiilor testamentare facute in favoarea medicilor, farmacistilor sau preotilor. Interdictia este conceputa in art.810 C.civ. ca o dispozitie prohibitiva (nu numai de ocrotire), ca o regula generala de aparare a prestigiului profesiei de medic sau preot. Iar in cazul persoanelor care prac­tica ilegal medicina, fapta ce constituie infractiune, in orice caz se impune sanctiunea nulitatii absolute.

Dispozitia testamentara va fi nula, respectiv anulabila, chiar daca testatorul - pentru a ocoli dispozitiile privind incapacitatile de a primi prin testament - a recurs la interpunere de persoane, caci dispozitia testamentara care sincer stipulata ar fi nula, ramane nula si daca a fost simulata.

Datorita dificultatii de dovada a simulatiei prin interpunere de persoane, legea (art.812 alin.2 C.civ.) prezuma absolut ca sunt persoane interpuse parintii, descendentii si sotul persoanei incapabile si care devin, prin intermediul prezumtiei, persoane incapabile de a primi prin testament.

B. Consimtamantul

Reguli aplicabile. Pentru ca dispozitiile testamentare sa fie valabile, nu este suficient ca testatorul sa aiba capacitatea legala si naturala de a testa, ci mai este necesar ca vointa sa (consimtamantul) sa nu fie alterata de vreun viciu de consimtamant: eroare, dol sau violenta.

Intrucat viciile de consimtamant in materie de dispozitii testamentare sunt supuse regulilor de drept comun, urmeaza sa facem numai unele precizari, vizand aspectele particulare ale materiei cercetate, in special in cazul dolului.

Consimtamantul viciat partial. Tinand seama de continutul posibil complex al testamentului - unitar numai in forma - este posibil ca viciul de vointa sa afecteze numai una sau mai multe dispozitii testamentare (de exemplu, un legat instituit sub influenta dolului), fara sa afecteze validitatea altora. Prin urmare, instanta trebuie sa analizeze nu numai existenta viciului de consimtamant, dar si influenta lui asupra continutului testamentului, operatiunea fiind - sub acest aspect - mai complicata decat in cazul actelor incheiate inter vivos (de exemplu, donatie).

Dolul se infatiseaza in materie testamentara sub forma captatiei si sugestiei, constand in utilizarea de manopere viclene si frauduloase, folosite de o persoana (sau mai multe), avand calitatea de beneficiar al dispozitiei testamentare sau chiar aceea de tert, cu intentia de a castiga increderea testatorului si a insela buna lui credinta pentru a-l determina sa dispuna in sensul in care nu ar fi facut-o din proprie initiativa[14].

Prin urmare, dolul presupune:

- utilizarea de manopere, de mijloace viclene, frauduloase, mai directe si mai brutale in cazul captatiei (indepartarea testatorului de rude si prieteni, interceptarea corespondentei, abuzul de influenta si autoritate etc.) si indirecte, mai subtile, mai ascunse in cazul captatiei (siretenii, afirmatii mincinoase la adresa anumitor mostenitori legali, specularea anumitor sentimente sau conceptii - inclusiv religioase - ale testatorului etc.). Daca nu s-au utilizat mijloace frauduloase nu suntem in prezenta dolului (de exemplu, daca este vorba de simpla simulare a grijii si afectiunii ori de prestarea interesata a unor servicii si ingrijiri)[15];

- intentia de a induce in eroare cu rea-credinta pe testator sa dispuna in sensul in care nu ar fi facut-o din proprie initiativa;       

- manoperele frauduloase folosite sa fi avut un rol determinant, avand drept rezultat alterarea vointei testatorului;

- prin derogare de la regulile aplicabile in materia actelor bilaterale (art.960 alin.1 C.civ.), se admite unanim[16] ca manoperele frauduloase pot proveni nu numai de la "cealalta parte" - in aceasta materie in sensul beneficiarului actului unilateral de dispozitie testamentara (cum ar fi legatarul sau alt beneficiar al dispozitiei, de exemplu, comostenitorul sau mostenitorul subsecvent care beneficiaza de exheredare, desi nu are calitatea juridica de legatar) - dar si de la un tert, care nu beneficiaza de testament, si chiar daca intre beneficiar si tert nu a existat o intelegere prealabila sau beneficiarul nu a avut cunostinta de interventia tertului ori nu este un incapabil, iar tertul nici nu este reprezentantul sau (parinte, tutore), daca se dovedeste ca activitatea dolosiva a tertului a alterat vointa testatorului.

Sanctiunea aplicabila in cazul viciilor de consimtamant este - ca si in cazul incapacitatii legale sau naturale de a dispune prin testament - nulitatea relativa, potrivit dreptului comun. Anularea poate fi ceruta si viciul de consimtamant dovedit prin orice mijloc de proba (iar nu numai prin inscrierea in fals), inclusiv in cazul testamentului autentic, caci notarul poate constata numai existenta consimtamantului testatorului, iar nu si absenta viciilor de vointa.

C. Obiectul si cauza

Precizari prealabile. Pentru ca dispozitiile testamentare, ca acte juridice, sa fie valabile, pe langa conditiile de capacitate si consimtamant valabil, ele trebuie sa aiba un obiect determinat sau deter­minabil si licit, iar cauza lor sa fie reala si licita. Intrucat aceste conditii sunt guvernate, in principiu, de regulile de drept comun, urmeaza sa facem numai unele precizari referitoare la obiect si cauza.

Obiectul. Probleme speciale se pun, sub acest aspect, in legatura cu legatele. Ca si in materie de conventii, obiectul trebuie sa fie in circuitul civil (art.963 C.civ.).

Obiectul legatului poate fi si un lucru viitor, care nu exista in momentul testarii, dar nici chiar in momentul deschiderii mostenirii. Dintre bunurile viitoare numai mostenirea nedeschisa nu poate forma obiectul unui legat (art.702 si 965 C.civ.). Dupa cum vom vedea[17], se poate lasa legat (cu titlu particular) dreptul succesoral mostenit de testator ca universalitate sau cota-parte de universalitate, cat timp acea mostenire nu a fost inca lichidata. In schimb testatorul nu ar putea lasa legat un drept eventual dintr-o mostenire nedeschisa. Consideram ca un asemenea legat ar fi nul, chiar daca acea mostenire s-ar deschide inainte de moartea testatorului, dar dupa data testamentului, constituind un pact asupra unei succesiuni viitoare.

Este valabil si legatul cu titlu particular al bunului altuia, daca testatorul a dispus in cunostinta de cauza, stiind ca bunul nu este al sau. In caz contrar, legatul este nul (art.906-907 C.civ.)[18].

Cauza. Cu toate ca textele Codului civil referitoare la cauza vizeaza materia contractelor (art.948 si 966-968), se admite unanim ca teoria cauzei are aplicabilitate si in materia actelor unilaterale, cum sunt dispozitiile testamentare. Mai mult decat atat, in materia liberalitatilor intereseaza, intotdeauna, nu numai cauza (scopul) imediata (causa proxima) urmarita de testator la incheierea actului si care este un scop abstract, pur tehnic si invariabil, constand in intentia liberala (animus donandi, animus testandi), dar si cauza (scopul) mediata (causa remota) concret si variabil de la caz la caz, constituind motivul impulsiv si determinant al actului, fara de care testatorul nu ar fi facut liberalitatea. Daca aceste motive sunt ilicite sau imorale ori nu sunt reale, liberalitatea "nu poate avea nici un efect" (art.966 C.civ.).