Izvoarele dreptului penal - constitutia

In societatea omeneasca actiunile omului sunt determinate de trebuintele sale. Aceste actiuni, proprii si comune tuturor indivizilor ce compun societatea, trebuie insa limitate pentru ca, in mod inerent, interesele personale pot veni in conflict unele cu altele, ceea ce ar dauna insasi existentei societatii. Diversitatea si complexitatea relatiilor sociale impun necesitatea organizarii si reglementarii raporturilor dintre oameni sau grupuri de oameni, pentru a face posibila convietuirea in cadrul societatii.

Dreptul reprezinta un ansamblu de reguli de comportare in relatiile sociale, al caror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusa - pentru toti membrii societatii organizate.

Prin extensie, prin Drept se intelege si stiinta - obiect de invatamant superior - care studiaza aceste reguli sub toate aspectele.

Dreptul penal este o ramura a dreptului care se refera la raporturile de drept public, adica la relatiile care apar intre individ ca membru al societatii organizate (in stat) si societatea in intregul ei (statul).

Dreptul penal cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementeaza regimul faptelor periculoase pentru intreaga societate prin incalcarea ordinii de drept. Se asigura astfel apararea societatii de faptele celor care pericliteaza interesele individuale si cele publice

Izvorul este acea forma juridica pe care o imbraca o norma pentru a deveni norma obligatorie. Izvorul dreptului penal este legea.

Categoriile de izvoare ale dreptului penal sunt urmatoarele:

a)      Constitutia

Legea fundamentala contine o serie de dispozitii cu caracter penal, acestea avand insa un caracter general, fiind in esenta lor reglementari de principiu. De exemplu, in art.15 alin.2 se prevede ca legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile; art.19 privitor la extradare si expulzare; art.22 alin.3 care prevede ca pedeapsa cu moartea este interzisa; art.30 alin.8 potrivit caruia delictele de presa se stabilesc prin lege; art.44 alin.9 dupa care bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni pot fi confiscate numai in conditiile legii etc.

Cea mai importanta prevedere constitutionala, ca izvor de drept penal, se regaseste in art.73, alin.3, lit.h, unde este inscris ca prin lege organica se reglementeaza infractiunile, pedepsele si regimul executarii acestora.

b)      Codul penal

Codul penal este cel mai important izvor al dreptului penal pentru ca reglementeaza toate institutiile de drept penal si, in acelasi timp, contine principalele incriminari ca infractiuni ale unor fapte antisociale.

Codul penal roman este structurat pe doua parti: partea generala si partea speciala.

Dispozitiile finale sunt grupate la sfarsitul partii speciale in doua articole (art.511 si 512).

Unele din titluri sunt impartite in capitole, iar unele capitole sunt impartite in sectiuni.

Unitatea structurala de baza este articolul, Codul penal continand 512 articole.

c)      Legile penale complinitoare sau complementare

In aceasta categorie intra o serie de reglementari care vin in completarea unor reglementari de principiu din Codul penal; de exemplu Legea nr.294/2004 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal care vine in completarea dispozitiilor inscrise in Capitolul III si Capitolul V al Titlului III din partea generala a Codului penal, sau Legea nr.546/2002 privind gratierea si procedura acordarii gratierii.

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

d)      Legile penale speciale si legile nepenale cu dispozitii penale

In prima categorie intra acele legi care reglementeaza domenii speciale neincluse in Codul penal, iar a doua categorie cuprinde dispozitiile penale dintr-o serie de legi care in esenta lor nu apartin domeniului penal, dar care contin incriminarea ca infractiuni a unor fapte prin care se aduce atingere unor valori sociale din domeniul respectiv. Sunt, de exemplu, legi penale speciale: Legea nr.241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale sau Legea nr.143/2000 pentru combaterea traficului si consumului ilicit de droguri. Pentru legile nepenale care contin dispozitii penale se poate exemplifica cu Codul silvic (Legea nr.26/1996), Legea nr.103/1996 a fondului cinegetic si a protectiei vanatului sau Legea nr.111/1996 privind desfasurarea in siguranta a activitatilor nucleare.

e)      Tratatele si conventiile internationale

Se disting doua categorii de tratate si conventii internationale:

O prima categorie o constituie cele care au caracter de izvoare directe, si anume cele care privesc asistenta juridica in materie internationala. De exemplu, Conventia europeana privind spalarea, descoperirea, sechestrarea si confiscarea produselor infractiunii, ratificata prin Legea nr.263/2002.

A doua categorie sunt cele cu caracter de izvoare indirecte, respectiv tratatele si conventiile prin care statul roman si-a asumat obligatia sa incrimineze o serie de fapte periculoase pentru umanitate. Ele nu incrimineaza direct fapte de genul celor care se refera ci cuprinde doar obligatia statelor semnatare de a incrimina astfel de fapte. Odata ce s-a ratificat un tratat sau s-a aderat la o conventie, exista si obligatia de a pune in concordanta legislatia penala interna cu prevederile acestora.

f) Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale

Cunoscuta si sub denumirea prescurtata de Conventia europeana a drepturilor omului (CEDO) ea a fost semnata la Roma la 4 noiembrie 1950 si contine o serie de prevederi care se repercuteaza asupra dreptului penal material intern ce trebuie sa isi alinieze reglementarile la cerintele ei din momentul in care a fost ratificata.

Din acest punct de vedere cele mai importante prevederi ale conventiei sunt urmatoarele:

articolul 3 - care prevede ca nimeni nu poate fi supus torturii si nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante;

articolul 4 - care interzice sclavia, munca fortata sau obligatorie;

articolul 7 - care statueaza ca nimeni nu poate fi condamnat pentru o fapta care in momentul in care a fost savarsita nu constituia o infractiune potrivit dreptului national si international si ca, de asemenea, nu se poate aplica o pedeapsa mai severa decat aceea care era aplicabila in momentul savarsirii infractiunii.

Mai pot fi amintite cateva din Protocoalele aditionale la Conventie ca de exemplu: Protocolul nr.4 care, printre altele, prevede interzicerea expulzarii propriilor cetateni si Protocolul nr.6 privind abolirea pedepsei cu moartea ordonantele de urgenta nu poate constitui izvor de drept penal intrucat, conform art.115 alin.1 din Constitutie, Parlamentul poate abilita Guvernul pentru a emite ordonante in domenii care nu fac parte obiectul legilor organice.

In mod surprinzator, incalcandu-se aceste prevederi, Guvernul a emis si ordonante prin care s-au incriminat unele fapte, ca de exemplu, Ordonanta nr.27/1992 privind unele masuri pentru protectia patrimoniului cultural national, care stabilea in art.8 ca trecerea peste frontiera, fara autorizatie, a bunurilor apartinand patrimoniului cultural-national, este infractiune si se sanctioneaza cu inchisoare de la 2 la 7 ani.

In ceea ce priveste situatia ordonantelor de urgenta, ea este mult mai complicata pentru ca in Constitutie nu se mai face nici o referire la ceea ce inseamna aceasta categorie de ordonante, conditionand adoptarea ei de existenta unor situatii extraordinare.

In doctrina constitutionala pana la modificarea Constitutiei, parerile au fost impartite, existand autori care sustin ca este posibila emiterea unor astfel de ordonante si in domeniul legilor organice dupa cum aceasta posibilitate este negata de alti autori.

Curtea Constitutionala s-a situat pe pozitia favorabila ordonantelor de urgenta in aceasta materie.

In materie penala o astfel de practica s-a dovedit a fi cel putin paguboasa, chiar si numai in ceea ce priveste ideea de coerenta in activitatea de legiferare. De exemplu prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.32/1997 pentru modificarea si completarea Legii nr.31/1990 a societatilor comerciale a fost dezincriminata bancruta frauduloasa, care dupa cateva luni, prin Legea nr.195/1997 de aprobare a ordonantei a fost incriminata din nou.

Consecintele, in plan practic, a unor astfel de situatii, cand punctul de vedere al legislativului nu coincide cu cel al executivului pot fi dezastruoase mai ales asupra celor care beneficiaza sau sufera, in conceptia lor, de pe urma unor incriminari si dezincriminari repetate ale aceleiasi fapte.

Bibliografie:

Constantin Butiuc. Drept penal. Partea generala, Editura Universitatii "Lucian Blaga", 2005;

Constitutia din 21 noiembrie 1991 (republicata). Publicata in Monitorul oficial nr.767 din 31 octombrie 2003;

Ordonanta nr.27/1992. Publicata in Monitorul oficial din 26 august 1992.