Membrii organizatiilor internationale

Membrii organizatiilor internationale

Calitatea de membru al unei organizatii internationale o pot avea numai statele, ca entitati suverane independente. Tratatele constitutive ale organizatiilor internationale deschise statelor creatoare ale acestor organizatii cu titlu de exceptie, in baza unor imprejurari istorice particulare, s-a admis posibilitatea obtinerii calitatii de membru si de catre alte entitati, aflate in proces de dobandire a statalitatii.

Articolul 1 alin. 2 al Pactului Societatilor Natiunilor, prevede ca "orice

dominion sau colonic care se guverneaza liber" poate deveni membru al acesteia. Pe acesta baza au fost admise in Societatea Natiunilor, Australia, Noua Zeelanda, Canada si Uniunea Sud-Africana, iar in O.N.U., India, inainte de a deveni stat suveran. Organizatia pentru Eliberarea Palestinei a devenit membru al Ligii Arabe si participa la lucrarile Adunarii Generale a O.N.U. ca observatory, si la sedintele Consiliului de Securitate, cand acesta examineaza problema Palestinei.

Analiza calitatii de membru al organizatiilor internationale impune clarificarea a cel putin trei probleme:

modul de dobandire a acestei calitati;

pierderea calitatii de membru;

participarea la o organizatie internationala a altor entitati, decat partile contractante la actul constitutiv.

Dobandirea calitatii de membru

Dobandirea calitatii de membru se poate obtine pe doua cai:

a)     prin participarea la elaborarea actului constitutiv;

b)     prin aderare.

Statele care participa la negocierea si elaborarea actului constitutiv al organizatiei devin membre ale acesteia, prin semnarea actului constitutiv sau, in functie de procedurile constitutionale din fiecare tara, dupa indeplinirea anumitor formalitati interne. Aceste state sunt socotite membre originare sau fondatoare ale organizatiei.

Aderarea unor noi membrii dupa constituirea organizatiei, se realizeaza potrivit procedurilor prevazute in actul constitutiv. Acestea nu sunt identice pentru toate organizatiile, deosebirile tinand in principal de natura organizatiei.

Potrivit cu art.4 alin.2 al Cartei O.N.U., admiterea in organizatia mondiala nu pare sa impuna statelor conditii greu de realizat: statul trebuie sa fie un stat pasnic, sa accepte obligatiile Cartei si sa fie capabil si dispus sa le indeplineasca. Cu toate acestea, procesul admiterii de noi state O.N.U. trebuie sa se bazeze pe o recomandare favorabila a Consiliului de Securitate, in delibelarile caruia consideratiile de oportunitate politica au prelevat frecvent.

Drept urmare, intre anii 1947-1955, datorita tensiunilor generate de razboiul rece, intrarea in O.N.U. a fost practic blocata. In 1955, pentru a depasi situatia de blocaj din cadrul Consiliului de Securitate, s-a realizat o "intelegere pachet" (packeage deal) potrivit careia un grup de state au votat in favoarea anumitor "candidate", cu conditia unui vot afirmativ al unui alt grup de state, pentru alti candidati. Dupa aceasta data, admiterea de noi membri in O.N.U. a evoluat catre un anumit automatism.

Si in alte organizatii internationale, procesul admiterii de noi membrii nu s-a desfasurat lin, fara dificultati. Nu de putine ori, la adapostul ideii necesitatii asigurarii unei "inalte solidaritati" in cadrul organizatiei s-a lasat camp liber considerentelor politice si aprecierilor, diretionate in judecata cererilor de adeziuune ale diferitelor state.

Pierderea calitatii de membru

Pierderea calitatii de membru poate avea loc prin excludere sau retragere voluntara. Excluderea unui stat dintr-o organizatie internationala este o succesiune grava, a carei aplicare poate aduce atingerea principiilor de baza ale organizatiei sau dreptului international in general. Desi actele constitutive ale organizatiilor prevad ca regula generala o asemenea sanctiune (ex. Art.6 al Cartei O.N.U.), organizatiile evita sa o puna in aplicare.

Este cunoscut refuzul Frantei si al U.R.S.S., ca si al altor 13 state de a plati la bugetul O.N.U. contributia ce le revenea la cheltuielile privind primele operatiuni O.N.U. de mentinere a pacii. Daca li s-ar fi aplicat prevederile art. 17 alin.2 si art.19 din Carta, s-ar fi ajuns la excluderea lor din organizatie. Adunarea Generala a O.N.U. nu a actionat in aceasta directie. Incercarea de a exclude din O.N.U. in anul 1974 Africa de Sud, a esuat pentru ca, la fel ca in cazul admiterii de noi membrii, excluderea se face la recomandarea Consiliului de Securitate, cu votul unanim al membrilor permanenti. Cehoslovacia a fost exclusa formal din F.M.I. in anul 1954.

Retragerea voluntara poate avea loc numai la initiativele statului in cauza, in baza suveranitatii sale. Libertatea statelor de a parasi o organizatie, nu este ingradita nici de dreptul tratatelor care se aplica si actelor constitutive ale organizatiilor ca tratete multilaterale. Cum retragerea echivoca cu o denuntare a tratatului constitutiv al organizatiei, trebuie sa se respecte regulile obisnuite in materie codificate prin art. 53 si 54 ale Conventiei de la Viena din 1969 privind dreptul tratatelor. Daca actul constitutiv contine prevederi privind retragerea, se aplica aceste prevederi. Nu toate actele constitutive contin insa asemenea dispozitii. Retragerea voluntara nu este prevazuta de exemplu, in Carta O.N.U. In acest caz trebuie sa se ia in considerare si consimtamantul celorlalte parti la actul constitutiv. In aceste conditii, statele au ezitat in a-si exercita dreptul de a se retrage dintr-o organizatie, desi au existat asemenea cazuri. Practica statelor a prelevat alte situatii mai putin radicale, dintre care mentionam retragerea temporara, politica a "scaunului gol" In acesta situatie, desi nu participa la lucrarile organizatiei, statul in cauza isi indeplineste obligatiile de membru al acesteia.

Participarea altor entitati

Participarea la activitatile organizatiei a altor entitati decat partile contractante imbraca diverse forme, in functie de domeniul istoric al cooperarii dintre state, de natura entitatii care duce cooperarea cu o organizatie sau alta si de disponibilitatea partilor contractuale ale unei organizatii de a aceepta aceasta cooperare. Dintre aceste forme putem retine:

A)         Membrii asociati .Calitatea de membru asociat poate fi obtinuta de un stat suveran atunci cand nu indeplineste toate conditiile de a deveni membru cu drepturi depline al unei organizatii internationale. Este cazul statelor dintr-o anumita zona geografica care sunt interesate in activitatea desfasurata, de o organizatie regionala din alta zona geografica, si al statelor care doresc participarea la o organizatie care impune conditii speciale de admitere. Astfel, drepturile si obligatiile membrilor asociati in cadrul organizatiei care le-a acceptat acest statut, depind de prevederile actului constitutiv. In general, nu au drept de vot in adunarea plenara a organizatiei respective si nu pot fi alesi in organele principale ale acesteia.

Asocierea reprezinta si o modalitate de cooperare intre Comunitatile Europene si unele state terte, imbracand aspecte specifice, in functie de statele cu care se incheie acordurile de asociere. Astfel, Comunitatile Economice Europene au incheiat acorduri de asociere cu tari precum: Grecia, Turcia, tarile A.E.L.S., tarile mediteraneene, ca si cu grupul tarilor din Africa, Caraibe si Pacific (A.C.P.).

Dupa anul 1922, Comunitatile Europene au deschis negocieri si au incheiat cu sase tari din Europa Centrala si de Rasarit, Acordurile europene de asociere, concepute ca o etapa intermediara in vederea aderarii cu drepturi depline. Acordul European de asociere dintre Romania si Comunitatile Europene, incheiat in februarie 1993 si rectificat de Parlamentul Romaniei prin Legea nr.20/1993 a intrat in vigoare la 1 februarie 1995.

In multiplele raporturi pe care le poate angaja o organizatie internationala se intalnesc si situatii in care aceasta atrage in activitatea unora din organele sale si state nonmembre. Elvetia, de exemplu, participa la Programul Natiunilor pentru Dezvoltare, precum si alte programe O.N.U. si face parte din Statutul C.I.J., unul dintre organele principale ale Natiunilor Unite, fara a fi membra a O.N.U.

B) Observatori. Statutul de observator se poate acorda de catre organizatiile interguvernamentale:

1. statelor nonmembre ale organizatiei;

2. statelor membre ale organizatiei dar care nu sunt membre ale unuia din organele cu compozitie restransa ale acesteia pentru a participa la lucrarile respectivului organ;

3. miscarilor de eliberare nationala;

4. alte organizatii internationale.

Document online: Contractul de intretinere Eseu: Conventie civila de prestari servicii

Elvetia, de pilda, trimite observatori la cea mai mare parte a conferintelor tinute sub egida O.N.U.. Statele membre ale O.N.U. dar nonmembre ale Consiliului de Securitate, pot trimite observator la lucrarile acestuia. Miscarile de eliberare nationala au trimis observator la lucrarile Comisiilor Adunarii Generale a ONU. Institutiile specializate ale O.N.U. trimit observator la lucrarile organizatiilor regionale si invers. Drepturile observatorilor sunt, in general, limitate: primesc documentele organizatiei si, in anumite conditii pot face declaratii.

C) Statutul consultativ se acorda unor organizatii neguvernamentale a caror activitati au tangente cu cea a unei organizatii interguvernamentale ce acorda acest statut. Pentru a obtine un asemenea statut, o organizatie neguvernamentala trebuie sa aiba un sediu, o carta constitutive, adoptata democratic si sa fie autorizata sa vorbeasca in numele membrilor sai. Drepturile derivand din acest statut sunt mai mici decat cele care decurg din statutul de observator, primesc o documentatie limitata si pot sa se adreseze organelor subsidiare ale organizatiei.

Reprezentarea statelor membre in organizatiile internationale

In vederea exercitarii drepturilor lor decurgand din calitatea de membru, statele isi trimit delegatii la reuniunile organizatiilor internationale care, in functie de importanta reuniunii, pot fi la nivel de sef de stat ministerial, sunt mai putin reprezentative. Uneori, pentru a se exercita controlul parlamentului asupra executivului, in delegatie sunt inclusi membrii ai parlamentului.

Delegatiile fiecarui stat trebuie sa fie imputernicite in mod corespunzator printr-o scrisoare de depline puteri, in care sunt identificati membtii delegatiei.Deplinele puteri pot fi emise de seful statului, seful guvernului sau ministrul de externe. Daca regulile organizatiei o permit, deplinele puteri pot emana si de la o alta autoritate, competenta statului acreditant.

Organizatia desemneaza o comisie de verificare a deplinelor puteri al caror raport se aproba prin votul adunarii plenare a organizatiei, de obicei cu o majoritate simpla, verificarea deplinelor puteri fiind considerate o problema de procedura.

Pentru a asigura o legatura permanenta cu diferite organizatii, se vor apara intr-un mod corespunzator, interesele, statele membre, putand stabili miscari permanente pe langa aceste organizatii.

Romania are asemenea misiuni permanente pe langa O.N.U., la New York, Geneva si Viena; pe langa Organizatia Pentru Alimentatie si Agricultura (F.A.Q.) la Roma; pe langa Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura (U.N.E.S.C.O.), la Paris; pe langa Organizatia Aviatiei Civile Internationale (O.A.C.I.), la Montreal; pe langa Programul Natiunilor Unite pentru Mediul Inconjurator, la Nairobi; pe langa Consiliul Euripei, la Strasbourg; pe langa Uniunea Europeana, Uniunea Europei Occidentale si NATO, la Bruxelles; pe langa Comisia Dunarii, la Budapeste; pe langa Organizatia Mondiala a Turismului, la Madrid.

Generalizarea practicii de a constitui misiuni permanente pe langa orgabizatii internationale a fost incurajata de Adunarea Generala a ONU prin rezolutia 257 alin. 3 si prin adoptarea Conventiei de la Viena, din 14 ianuarie 1975, care codifica normele de drept international privind "reprezentantii statelor in relatiile lor cu organizatiile internationale cu caracter universal."

Organizatii internationale

Organizatia Natiunilor Unite (ONU)

Ideea constituirii unei organizatii internationale care sa faciliteze colaborarea dintre state in scopul mentinerii pacii, poate fi identificata in seria de conferinte diplomatice internationale, tinute in ultima parte a secolului al XIX-lea si prima parte a secolului nostru. Impulsul pentru crearea unei organizatii cu vocatie universala, structurata in conformitate cu comandamentele timpului, a fost data de dorinta statelor de a coopera pentru a preveni repetarea primului razboi mondial.

In anul 1915 ia fiinta in SUA, la Philadelphia, Liga pentru impunerea pacii, organizatie privata ale carei principale idei acceptate de presedintele Woodrow Wilson, se regasesc in vestitele sale "14 puncte", privind organizarea pacii la sfarsitul razboiului. Ultimul dintre acestea are in vedere urmatorii termeni: "O asociatie generala a natiunilor trebuie sa fie alcatuita din anumite pacte specifice, cu scopul de a oferi garantii, independenta politica si integritate teritoriala atat lor cat micilor state deoportiva."

Astfel, data oficiala de constituire a Societatii Natinilor Unite, dupa rectificarile necesare, s-a constituit la data de 10 ianuarie 1920.

Trasaturi principale

Cele mai importante teluri ale Societatii Natiunilor sunt legate de promovarea pacii si prevenirea razboiului. Din cele 26 de articole ale Pactului, 10 privesc caile de atingere a acestor scopuri. Desi, prin aceste articole razboiul nu este, in totalitate, scos in afara legii, intentia autorilor Pactului a fost prevenirea izbucnirii razboiului, prin reglementarea disputelor, prin mijloace pasnice si actiuni colective ale tuturor membrilor, impotriva oricarui agresor care ar recurge la razboi, violand astfel prevederile Pactului.

Sistemul instituit de Pact pentru mentinerea pacii se bazeaza pe doua principii:

membrii Societatii sunt de accord sa respecte si sa apere integritatea teritoriala si independenta politica a altor state;

orice razboi sau amenintarea cu razboiul, reprezinta o problema a intregii organizatii.

Din punctual de vedere al structurii functionale, notam existenta a trei organe principale: Adunarea, Consiliul si Secretariatul. Primul este organ plenar, toate statele Societatii Natiunilor fiind in mod automat membrii ai Adunarii; al doilea este un organ cu compozitie restransa iar Secretariatul are rolul de a indeplini functii administrative. Atat in Adunarea plenara cat si in Consiliu, statele reprezentate dispun de un singur vot.

Astfel, Adunarea si-a creat sase comitete plenare a caror competenta priveste urmatoarele probleme: juridice, organizatii tehnice, reducerea armamentelor, buget si finante, probleme sociale si umanitare, probleme politice.

Deciziile in cadrul celor sase comitete puteau fi luate si cu majoritate de voturi, in timp ce in Adunarea plenara, exceptand, in general, problemele de procedura, deciziile in problemele importante impuneau unanimitatea voturilor. Pentru evitarea dificultatilor, rezultand din aceasta cerinta, unele probleme importante, cum ar fi admiterea de noi membrii in organizatie ori alegerea membrilor Consiliului, au fost exceptate de la regula umanitatii sau au fost tratate drept chestiuni procedurale.

Printre competentele atribuite Adunarii, prin Pact mentionam urmatoarele:

admiterea de noi membrii;

controlul bugetului;

selectarea membrilor permanenti ai Consiliului si stabilirea regulilor de urmat la aceasta alegere;

analizarea problemelor transmise de Consiliu si initierea de actiuni pentru revizuirea tratatelor.

Analiza modului cum au fost distribuite competentele intre Adunare si Consiliu, evidentiaza intentia autorilor Pactului de a acorda o mai mare importanta Consiliului. Acestuia i s-au conferit, printre altele, atributii in urmatoarele domenii, ca de pilda: reglementarea disputelor, expulzarea membrilor care violeaza prevederile Pactului, formularea planurilor de dezarmare, formularea recomandarilor privind caile de punere in aplicare a prevederilor Conventiei privind reglementarea disputelor si aplicarea de sanctiuni, etc. In comun cu Adunarea, Consiliul mai avea responsabilitati privind numirea Secretarului General al Ligii, alegerea membrilor Curtii Permanente de Justitie Internationala si schimbarile raportului dintre numarul membrilor permanenti si nepermanenti ai Consiliului.

In privinta numarului membrilor acestui organ, prin Pact s-a avut in vedere constituirea unui organ restrans, format din noua membrii, dintre care cinci - SUA, Marea Britanie, Franta, Italia si Polonia - cu statut de membrii permanenti, alaturi de patru membrii nepermanenti.

Pactul mai prevede, fara a stabili un cadru operational corespunzator, sarcini pentru Organizatie in domeniul economic si social, ca si in legatura cu dezarmarea.

Actele premergatoare constituirii ONU

Expresia "Natiunile Unite" apartine presedintelui Statelor Unite ale Americii, Francklin D. Roosevelt, si a fost folosita pentru prima data in "Declaratia Natiunilor Unite" din 1 ianuaie 1942, prin care reprezentantii a 26 de natiuni angajau guvernele lor sa continue lupta impotriva Puterilor Axei. Ideea crearii Organizatiei Natiunilor Unite a fost lansata official, prin declaratia semnata la Moscova, in data de 30 octombrie 1943, de catre ministrii de externe ai S.U.A., U.R.S.S., Marea Britanie, China. Prin aceasta declaratie, guvernele celor patru tari au proclamat ca ele "recunosc necesitatea stabilirii, la o data practica cat mai apropiata, a unei organizatii internationale generale, bazata pe principiul egalitatii suverane a tuturor statelor iubitoare de pace si deschisa tuturor asemenea state mari si mici, pentru mentinerea pacii si securitatii internationale".

Intre alte momente care prefigureaza principiile organizarii postbelice a lumii, anterioare reuniunii de la Moscova din octombrie 1943, mentionam: adoptarea Declaratiei puterilor aliate, a Cartei atlantice si a Declaratiei Natiunilor Unite.

Declaratia puterilor aliate, semnata in data de 12 iunie 1941 la Londra12, reprezinta primul pas in procesul de constituire a Natiunilor Unite. Semnatarii declaratiei, recunoscand ca "singura baza adevarata pentru o pace trainica este vointa de cooperare a popoarelor libere, intr-o lume in care, despovarati de amenintarea agresiunii, toti pot sa se bucure de securitatea economica si sociala", declarandu-si intentia "de a lucra impreuna, si cu alte popoare libere, atat in timp de razboi, cat si in timp de pace, pentru atingerea acestui tel."

Carta atlantica semnata la data de 14 august 1941, cuprinde principiile dupa care, potrivit conceptiei celor doi fondatori F.D. Roosevelt (S.U.A.) si W. Churchill (Marea Britanie), dupa care urmau sa fie azezate relatiile dintre state, "dupa distrugerea finala a tiraniei naziste". Printre altele, ei aveau in vedere "o pace care sa permita tuturor natiunilor sa traiasca in siguranta in cadrul propriilor granite" si ca toate natiunile "sa abandoneze folosirea fortei". Astfel, ei considerau ca, in vederea stabilirii "unui sistem larg si permanent de securitate generala" se impune dezarmarea natiunilor care ameninta sau ar putea ameninta pacea viitoare.

Declaratia Natiunilor Unite a fost semnata la Washington, la data de 1 ianuarie 1942, de catre reprezentantii a 26 de natiuni. Astfel, cele 26 de guverne semnatare isi exprima acordul cu scopurile si principiile proclamate de Carta Atlantica, precum si sprijinul lor pentru realizarea acestora. Fiecare dintre cele 26 de natiuni semnatare s-a angajat sa foloseasca toate resursele sale economice si militare impotriva membrilor Axei si asociatiilor, si sa nu incheie armistitiu sau pace separate cu acestia. La aceasta declaratie au aderat ulterior inca 22 de state.

Planurile concrete pentru crearea O.N.U. au fost trasate la Conferinta de la Dumbarton Oaxs in S.U.A. Conferinta s-a desfasurat in doua faze. In prima faza, din data de 21 august pana la 28 septembrie 1944, intalnirile au avut loc intre reprezentantii S.U.A., Marea Britanie, U.R.S.S., iar in cea de-a doua faza, de la 29 septembrie pana la 7 octombrie 1944, au fost date publicitatii din partea celor patru mari puteri "Propunerile pentru stabilirea unei organizatii internationale generale" Potrivit acestora, cele patru Puteri s-au pus de accord in legatura cu scopurile, structura si functionarea organizatiei. Ele au preconizat ca in pastrarea pacii mondiale, rolul cheie trebuie atribuit Consiliului de Securitate, ai carui membrii permanenti urmeaza a fi China, Franta, Marea Britanie, S.U.A. si U.R.S.S.

La Conferinta tripartita la nivel inalt de la Yalta, din februarie 1945, conducatorii celor trei mari puteri - S.U.A., Anglia si U.R.S.S. - au exprimat punctua de vedere potrivit caruia, constituirea unei organizati internationale generale pentru mentinerea pacii si securitatii, este esentiala, "atat pentru prevenirea agresiunii, cat si pentru inlaturarea cauzelor politice, economice si sociale ale razboiului, ptrintr-o stransa si continua colaborare a tuturor popoarelor iubitoare de pace".

Astfel, cele trei state s-au pus de accord asupra formulei de vot in cadrul Consiliului de Securitate si au enuntat data inceperii Conferintei Natiunilor Unite ca fiind in 25 aprilie 1945, dedicata redactarii Cartei organizatiei mondiale, precum si locul desfasurarii acesteia: San Francisco S.U.A. La aceasta conferinta au participat 50 de state.

Unul dintre principalele obiective al Natiunilor Unite inscris in art. 1 al Cartei, consta in dezvoltarea de relatii prietenesti intre natiuni. Sunt inscrise prin urmare urmatoarele obiective:

luarea de masuri potrivite pentru consolidarea pacii mondiale;

practicarea tolerantei si convietuirea impreuna ca buni vecini;

actionarea organizatiei ca centru de armonizare a eforturilor natiunilor pentru realizarea scopurilor Cartei.

Membrii - ca si in cazul altor organizatii internationale, dobandirea calitatii de membru al O.N.U. s-a realizat pe doua cai: prin participarea la elaborarea actului constitutiv si prin aderare. Drept urmare s-a ajuns la stabilirea a doua categorii de membrii - originari si membrii admisi.

Aderarea - de la crearea O.N.U. pana in prezent, numarul statelor membre este de 137, impreuna cu membrii originari, ajungand la 188 de state.

Prin urmare potrivit art. 4 alin. 1 al Cartei, pot deveni mebrii ai Natiunilor Unite toate statele iubitoare de pace care accepta obligatiile Cartei si care dupa aprecierea Organizatiei sunt capabile si dispuse sa le indeplineasca. Admiterea in organizatia mondiala nu pare sa impuna statelor conditii greu de realizat. Orice tara care doreste sa devina membru al O.N.U. trebuie sa inainteze o cerere catre Consiliul de Securitate, insotita de o declaratie ca accepta obligatiile inscrise in Carta. In alin. 2 al aceluiasi articol al Cartei se precizeza ca admiterea ca membru al Onu, care indeplinesc conditiile prevazute, se face printr-o hotarare a Adunarii Generale, la recomandarea Consiliului de Securitate.

Pierderea calitatii de membru - exceptand situatia dizolvarii organizatiei sau disparitiei unui stat membru, pierderea calitatii de membru al unei organizatii intyernationale are loc ca urmare a retragerii voluntare, excluderii sau suspendarii temporare.

Adunarea Generala

Dintre cele sase organe principale ale O.N.U., Adunarea Generala, prin competentele si functiile atribuite de Carta, apare ca fiind organul care si-a adus cea mai importanta contributie in a conferi O.N.U. calitatea de "centru de armonizare" a actiunilor statelor pentru atingerea scopurilor comune proclamate de Carta. Cu timpul, Adunarea Generala a dobandit, din ce in ce mai mult, o pozitie de supraveghere generala a activitatilor organizatiei.

Prin urmare Adunarea Generala este organul in care sunt reprezentate toate statele membre, ca entitati egale, este organul care dispune de cele mai largi competente. Ea ocupa o pozitie centrala in cadrul organizatiei. Astfel, doua din organele principale ale O.N.U. - Consiliul Economic si Social (E.C.O.S.O.C.) si Consiliul de Tutela - sunt expres plasate sub autoritatea Adunarii Generale.

Numarul statelor membre in Adunarea Generala este de cel mult cinci, in cadrul Adunarii.

Functii si competente

O analiza a prevederilor Cartei referitoare la functiile si puterile Adunarii Generale conduce la desprinderea unor competente de ordin general si a unora particulare, pe domenii distincte de activitate, cum sunt mentinerea pacii si securitatii internationale ori cooperarea economica si sociala. Puterile si functiile Adunarii Generale se extend la toate domeniile ce tin de competenta O.N.U.

Dintre competentele privind functionarea Organizatiei, pentru care Adunarea Generala este abilitata sa actioneze singura, mentionam:

alegerea metodelor de organizare a propriilor lucrari in care sens, in baza propriului regulament de procedura, Adunarea Generala isi organizeaza lucrarile sesiunilor, alege organele conducatoare ale acestora si creeaza organe subsidiare, a caror varietate reflecta marea diversitate a sarcinilor si domeniilor de actiune cu care este ea investita;

desemnarea membrilor altor orgabe ale O.N.U. este de competenta Adunarii Generale de a alege membrii nepermanenti ai Consiliului de Securitate, luand in considerare contributia statelor candidate la mentinerea pacii si securitatii internationale, a altor scopuri ale Organizatiei si principiul repartitiei geografice echitabile. De asemenea Adunarea Generala alege cei 54 de membrii ai Consiliului Economic si Social, precum si o parte din membrii Consiliului de Tutela;

gestionarea resurselor financiare ale Organizatiei in care in acest sens, stabileste contributiile statelor membre, aproba si controleaza executia bugetara si examineaza bugetele administrative ale institutiilor specializate.

Organizarea lucrarilor

Adunarea Generala, organul plenar al O.N.U. se intruneste, de regula, o data pe an, in sesiuni ordinare, care se deschid la sediul din New York al Organizatiei, in a treia zi de marti a lunii septembrie si dureaza pana la mijlocul lunii decembrie. La inceputul fiecarei sesiuni Adunarea stabileste durata ei, si poate decide, in cazul unei agende incaracte, prelungirea sesiunii in anul calendaristic urmator. Adunarea Generala se poate intruni si in sesiuni extraordinare, atunci cand imprejurarile o cer.

La inceputul fiecarei sesiuni anuale, Adunarea alege un Presedinte al sesiunii, 21 Vicepresedinti, ca si Presedintii celor sapte Comitete plenare ale Adunarii Generale, precum si Presedintele Comitetului de verificare a deplinelor puteri. Acestia formeaza Biroul adunarii (Comitetul General).

Desi sesiunile Adunarii Generale au in fiecare an o durata determinate, de aproximativ trei luni, activitatea acestui organ al O.N.U. se continua prin lucrarile unor organe subordonate cum sunt: Comitetele privind stiinta si tehnologia, resursele naturale, spatiul cosmic, etc.,sau alte organisme create de Adunarea Generala, precum Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare, Consiliul Alimentar Mondial, Conferinta Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare sau Fondul Natiunilor Unite pentru Copii.

Adoptarea hotararilor in Adunarea Generala este o expresie a principiului egalitatii juridice dintre statele membre ale O.N.U. si a regulii majoritatii voturilor. Astfel, conform art.18 alin.1 al Cartei, fiecare membru al Adunarii dispune de un vot. In ceea ce priveste aplicarea regulii majoritatii, Carta stabileste o distinctie intre chestiunile importante si alte chestiuni. Astfel, Carta precizeaza ca chestiunile importante se iau cu majoritatea de doua treimi din membrii prezenti si votanti, iar asupra celorlalte chestiuni, hotararile din Adunarea Generala se adopta cu majoritatea simpla a membrilor prezenti si votanti.

Consiliul de Securitate

Autorii Cartei O.N.U. au rezervat Consiliului de Securitate un loc aparte in sistemul institutional al organizatiei, ca organ cu compunere restransa, investit cu raspundererea principala in mentinerea pacii si securitati internationale (art.24). Pentru realizarea acestei raspunderi, Carta confera Consiliului de Securitate puteri speciale de decizie si actiune in prevenirea si rezolvarea conflictelor internationale, iar statele membre O.N.U. accepta sa execute hotararile Consiliului de Securitate luate in conformitate cu dispozitiile Cartei. Pozitia si rolul deosebit, rezervate acestui organ, in structura organizatiei mondiale sunt relevate de comunerea sa, functionarea, sistemul decisional si competentele ce le exercita.

Initial, Consiliul de Securitate cuprinde unsprezece membrii: cinci membrii permanenti si sase membrii nepermanenti. Ca urmare a unui amendament adus Cartei in anul 1963 (intrat in vigoare in 1965), numarul membrilor nepermanenti a fost sporit la zece, Consiliul fiind compus, dupa anul 1965 din 15 membrii.

Consiliul de Securitate este un organ cu functionare permanenta. El este astfel organizat asa incat sa se poata intruni ori de cate ori imprejurarile internationale o impun. Pentru aceasta fiecare stat membru al Consiliului desemneaza cate un reprezentant permanent la sediul organizatiei.

Competente

In temeiul art. 24 al Cartei, care confera Consiliului de Securitate raspunderea principala in mentinerea pacii si securitatii internationale, competentele cestuia urmarsc sa previna izbucnirea unor conflicte, sa intervina, daca este cazul, pentru a le pune capat si, in general, sa dezamorseze crizele internationale.

Carta O.N.U. mai confera Consiliului de Securitate o serie de atributii legate de functionarea in ansamblu a organizatiei. Astfel, alaturi de Adunarea Generala, alte organe O.N.U., Consiliul poate solicita Curtii Internationale de Justitie, avize constitutive si poate interveni, in cazul in care un stat, parte la un diferend solutionat de Curte, refuza punerea in aplicare a hotararii acesteia (art.94). Consiliul participa, de asemenea, alaturi de Adunarea Generala, la alegerea celor 15 judecatori ai Curtii Internationale de Justitie. Impreuna cu Adunarea Generala, Consiliul are competente referitoare la structura si functionarea O.N.U.: alegerea Secretarului General (art.97), admiterea de noi membrii (art.4), excluderea din organizatie (art.6) si suspendarea drepturilor si privilegiilor inerente calitatii de membru (art.5)

Consiliul Economic si Social (E.C.O.S.O.C.)

Potrivit Cartei, Consiliul Economic si Social este cel de al treilea organ principal al O.N.U., care, sub autoritatea Adunarii Generale, coordoneaza activitatile economice si sociale desfasurate in sistemul Natiunilor Unite.

E.C.O.S.O.C. este un organ cu compunere restransa. In primele doua decade ale activitatii O.N.U. el cuprindea doar 18 membrii. In urma celor doua amendamente succesive aduse Cartei, in anii 1965 si 1973, numarul membrilor a crescut la 17 si ulterior la 54. In fiecare an Adunarea Generala alege 18 state ca membre ECOSOC pentru un mandat de 3 ani, cu posibilitatea realegerii imediate.

Competentele atribuite E.C.O.S.O.C. sunt dintre cele mai largi, prin acest organ realizandu-se implicarea O.N.U. in domeniile: economic, social, cultural, al educatiei si al sanatatii publice, precum si in domeniul ocrotirii drepturilor omului si libertatilor fundamentale pentru toti.

Din punct de vedere functional, Consiliul Economic si Social este subordonat Adunarii Generale, careia ii prezinta anual un amplu raport asupra tuturor activitatilor pe care le coordoneaza. Fata de Adunarea Generala, el are si rolul unui organ de executie, pentru aducerea la indeplinire a rezolutiilor acesteia in domenii ce intra in sfera activitatilor E.C.O.S.O.C.

Cat priveste competentele, E.C.O.S.O.C. reprezinta, in primul rand, un drum central de dezbateri a problemelor economice si sociale globale, si de formulare a a unor politici si recomandari in aceste domenii adresate statelor member si organelor O.N.U. sau institutiilor specializate din sistemul Natiunilor Unite. In acest scop E.C.O.S.O.C. initiaza studii, pregateste rapoarte si prezinta recomandari, convoaca conferinte internationale si pregateste proiecte de conventii in numeroasele domenii aflate in competenta sa. O dimensiune importanta a activitatii E.C.O.S.O.C. o reprezinta promovarea respectarii drepturilor omului si libertatilor fundamentale.

Din structura institutionala subordonata E.C.O.S.O.C. mai fac parte comitetele executive sau birourile unor organe O.N.U., cum sunt: Fondul Natiunilor Unite pentru Copii (U.N.I.C.E.F.), Oficiul Inaltului Comisariat al O.N.U. pentru Refugiati, Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Programul Alimentar Mondial, Fondul Natiunilor Unite pentru Populatie, etc.

In alta ordine de idei, E.C.O.S.O.C. functioneaza ca centrul de coordonare al activitatilor desfasurate de institutiile specializate din sistemul Natiunilor Unite. In acest scop el negociaza acordurile care definesc relatiile acestor organizatii internationale cu O.N.U. si le coordoneaza activitatea prin intermediul unor consultari si recomandari adresate direct acestori institutii, ori prin intermediul recomandarilor formulate catre Adunarea Generala sau catre statele member O.N.U., in legatura cu activitatea acelorasi institutii.

De asemenea E.C.O.S.O.C. primeste rapoartele anuale de activitate ale tuturor institutiilor specializate si avizeaza bugetele acestora, cu exceptia bugetelor organizatiilor financiar-valutare.

Pentru indeplinirea atributiilor sale, Consiliul Economic si Social este abilitat, prin Carta O.N.U. sa consulte organizatiile internationale neguvernamentale (O.N.G.), care activeaza in domenii ce intra in competenta sa si poseda experienta si cunostinte tehnice ce ii pot fi utile. In acest context, pentru a implica O.N.G.-urile in activitatea E.C.O.S.O.C., acestora li s-a acordat un statut consultativ care, tine seama si diferentiaza gradul lor de participare la activitatile E.C.O.S.O.C., in functie de nivelul specializarii.