Izvoarele dreptului

Izvor in sens material - conditiile materiale de existenta care genereaza aparitia normei juridice. Sunt izvoare, factorii de configurare ai dreptului, dreptul natural si ratiunea umana, constiinta juridica.

Izvor in sens formal - formele specifice de exprimare a n jurid.

Izvoare scrise (actul normativ) si izvoare nescrise (obiceiul)

Izvoare oficiale (lege sau jurisprudenta) si izvoare neoficiale (obiceiul si doctrina)

Izvoare directe (actul sau contractul normativ) si izvoare indirecte (obiceiul - trebuie sa fie validat de o autoritate statala pt a deveni izvor de drept)

Izvoare creatoare (legea si cutuma - creeaza norme noi) si izvoare interpretative (jurisprudenta si doctrina)

Obiceiul juridic (cutuma)

Reprezinta o regula de conduita stabilita in practica vietii sociale si respectata un timp indelungat, in virtutea deprinderii, ca o norma socotita obligatorie.

Este cel mai vechi izvor de drept. Ca regula sociala, precede dreptului.

Este rodul unei experiente de viata a unei comunitati, al repetarii unei practici. Astfel, implica o indelungata practica sociala.

Mecanismul trecerii unui obicei din sistemul general al normelor sociale in sistemul izvoarelor dreptului este marcat de doua momente importante: fie statul, prin organele legiuitoare, sanctioneaza (recunoaste) un obicei si il incorporeaza intr-o norma oficiala; fie obiceiul este invocat de parti, ca norma de conduita, in fata unei instante de judecata si aceasta il valideaza ca regula juridica. Dar, se cere proba existentei obiceiului in fata judecatorului.

Pentru ca un obicei sa devina juridic, sunt necesare 2 conditii: o cond obiectiva (materiala), constand intr-o practica veche si incontestabila; o cond subiectiva (psihologica), in conformitate cu care regula (practica) este acceptata in constiinta membrilor unei comunitati, ca obligatorie.

Astazi, obiceiurile opereaza mai mult in privinta interpretarii vointei partilor.

De principiu, nu se recunoaste calitatea de izvor de drept obiceiului care ar contine o regula contrara ordinii publice si moravurilor si nici cutumei care ar abroga o lege in vigoare.

In dreptul privat, este sustinuta opinia ca apelul la obicei nu poate fi facut decat in limita legii.

Acest lucru este valabil si in dreptul comercial, intrucat acolo unde legea comerciala tace, se va aplica Codul civil.

In dreptul international public cutuma este izvor principal de drept. Cutuma internationala este o recunoastere tacita a dreptului statelor cu privire la recunoasterea unei reguli determinate, ca norma de conduita obligatorie in relatiile dintre ele.

Primele legiuiri romanesti, Codurile Calimach si Caragea, faceau referire expresa la dreptul cutumiar. Dupa aparitia Codului Civil in 1864, rolul obiceiului se restrange, codul facand expres trimitere la anumite obiceiuri (de regula, n trimit la obiceiul locului).

Doctrina

Cuprinde analizele, investigatiile, interpretarile pe care oamenii de specialitate le dau fenomenului juridic.

Totalitatea interpretarilor facute de specialisti cu privire la problemele de drept

Ocupa o pondere neinsemnata in tabloul izvoarelor, spre deosebire de Antichitate si Evul Mediu.

Nici in sistemul anglo-saxon nu reprezinta un izvor direct de drept. Dar, are o importanta practica pt ca influenteaza legiuitorul si judecatorul. Practica legislativa si aplicarea dreptului de catre administratie si instantele de judecata n-ar putea exista si cu atat mai mult n-ar putea fi eficiente fara teoria juridica.

Practica judiciara

v    Alcatuita din totalitatea hotararilor judecatoresti pronuntate de catre instantele de toate gradele.

v    In sistemul anglo-saxon, jurisprudenta ocupa un loc central, pentru ca judecatorul este creator de drept. Deciziile pronuntate au valoare de precedent judiciar, fiind obligatorii pentru instantele inferioare, dar si pentru judecatorul care le-a pronuntat.

v    In sistemul romano-germanic, jurisprudenta nu este un izvor direct, ci indirect. Exista anumite situatii prin care, chiar si in sistemul romano-germani, jurisprudenta are caracter obligatoriu - jurisprudenta curtilor de casatie, pentru ca acestea sunt obligate sa asigure aplicarea unitara a legilor pe intreg teritoriul statului.

v    Si in Romania deciziile pronuntate in scopul interpretarii si aplicarii unitare a legii de catre ICCJ (in exercitarea caii extraordinare de atac - recurs in interesul legii) sunt obligatorii pentru celelalte instante si se publica in MO. In doctrina, acest efect obligatoriu al deciziilor date in interpretarea legii nu incalca principiul independentei judecatorilor. Instanta inferioara nu se afla in subordinea instantei supreme. Caracterul obligatoriu al deciziei in RIL vizeaza numai aspectele de interpretare a legii, instanta Suprema nu impune modul de solutionare a cauzei. Aceste decizii vizeaza lamurirea vointei legiuitorului cu privire la problema de drept care a generat practica neunitara. RIL este executat de Procurorul General  de pe langa ICCJ si de catre colegiile de conducere ale Curtii de Apel, cand, la aceeasi problema de drept, exista solutii diferite.

Legea scrisa

     In sistemul romano-german este principalul izvor de drept.

     In sistemul anglo-saxon are rol de lex specialia (legiferarea intervine numai cand nu exista un precedent sau nu exista nicio n de common law).

     In sistemul romano-germanic exista mai multe forme juridice ale legii scrise, fiecare conferind o anumita forta juridica efectelor. Actul normativ cu cea mai mare forta este Constitutia si legile de modificare a acesteia.

     Totalitatea actelor normative alcatuiesc dreptul scris (ius scriptum). In formula "legea ca izvor de drept" trebuie avut in vedere sensul larg al notiunii de lege (ca act cu putere obligatorie) si nu sensul sau restrans (actul normativ pe care il adopta, dupa o procedura specifica, Parlam). Actul normativ cuprinde legea elaborata de parlam, dar nu se rezuma la aceasta.

     Actul normativ este izvorul de drept creat de organe ale autoritatii publice, investite cu competente normative (parlament, guvern, organe administrative locale). Cuprinde normele general-obligatorii a caror aplicare poate fi realizata si prin  interventia fortei coercitive a statului.

     Sistemul actelor normative este compus din:legi, decrete, hotarari si ordonante ale guvernului, regulamente si ordine ale ministerelor, decizii si hotarari ale organelor administrative locale.

     Locul central in sistemul normativ il ocupa legile. Fata de celelalte acte normative, legea se distinge prin cel putin trei trasaturi specifice: procedura aparte de elaborare; are intotdeauna caracter normativ; are competenta de reglementare primara si originara.

     OG, OUG, Constitutia.

Contractul normativ

O      Contractul este un act juridic individual, in sensul ca el stabileste drepturi si obligatii pentru subiecte determinate.

O      Dar, exista un gen de contracte care nu privesc nemijlocit drepturile si obligatiile unor subiecte determinate, ci au in vedere reglementari cu caracter generic. De aceea se numesc contracte normative.

O      In dr constitutional - contractul normativ reprezinta izv de drept in materia organizarii si a functionarii structurii federative a statelor. Federatiile se creeaza, in general, ca efect al incheierii unor contracte intre statele care doresc sa compuna federatia - astfel, sunt reglem rap dintre statele membre si federatie.

O      In dr muncii si al securitatii sociale - contractul normativ este izvor de drept, sub forma contractelor colective de munca, in care se prevad drepturile si obligatiile partilor, se publica in MO.

O      In dr international public - contractul normativ sub forma tratatului reprezinta izvor de drept. Se incheie intre statele membre, pe diferite domenii. Dr comunitar.