Dreptul la libertatea de exprimare

IMPORTANTA PROBLEMATICII DEZBATUTE Sl RELEVANTA ACESTEIA IN DREPTUL INTERN ROMAN

Dreptul la libertatea de exprimare nu este numai un fundament al democratiei, ci si o conditie prealabila pentru exercitiul altor drepturi si libertati consacrate prin Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Acest drept este, insa, supus anumitor limitari, in conditiile prevazute in art. 10, paragraful 2 din Conventie.

Problematica dreptului la libera exprimare este cu atat mai complexa intr-o tara ca Romania, unde exercitiul drepturilor si libertatilor democratice este relativ recent¹. Astfel, nu rareori procesele (mai ales cele penale) au fost dezbatute in presa sau in cadrul unor emisiuni de televiziune, iar existenta unor 'procese in presa' sau a unor "tribunale de hartie" ridicat numeroase intrebari cu privire la autoritatea justitiei si la impartialitatea instantelor de judecata.

In principiu, faptul ca presa a relatat, intr-o maniera partinitoare, despre un anumit proces nu este relevant, atunci cand se evalueaza impartialitatea unei instante de judecata².

Au existat situatii cand ziaristi, realizatori TV sau avocati au lansat acuzatii cu privire la magistrati sau la modul in care acestia isi exercita atributiile, cand persoane anchetate sau judecate au fost prezentate ca avand vinovatia deja stabilita sau cand mijloacele de proba (actele dosarului) au facut obiectul unor dezbateri publice.

Intrucat in Romania nu a existat o practica judiciara in acest sens si, pe fondul lacunelor legislative, jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a dovedit a fi relevanta sub aspectul protejarii dreptului la libertatea de exprimare.

Conform acestei jurisprudente, pe de o parte, presa are sarcina de a comunica informatii si idei legate de cauzele aflate pe rolul instantelor³ iar, pe de alta parte, intr-un stat de drept, instantele au nevoie, pentru a-si indeplini atributiile, de increderea opiniei publice, fiind deci necesar sa fie protejate impotriva unor atacuri distructive lipsite de fundament.⁴

Conventia are preeminenta asupra dreptului national, in virtutea principiului primatului dreptului international, dar si pentru ca aceasta este consacrata printr-o norma constitutionala⁵.

Astfel, instrumentul juridic, pentru aplicarea prevederilor Conventiei, este unul constitutional care poate fi regasit in continutul art. 11 si art. 20 din Constitutia Romaniei⁶.

Textele constitutionale au consacrat principiul efectului direct si principiul prioritatii reglementarilor internationale privind drepturile omului fata de legile interne, in caz de neconcordanta intre acestea.

Conform principiului monist, Conventia reprezinta o parte substantiala a legislatiei nationale roman sensul ca judecatorii pot aplica prevederile acea indata ce au intrat in vigoare.

Principiul aplicabilitatii directe nu are un caracter automat, ci are nevoie de sprijinul jurisprudentei, fiind imposibila disocierea textului Conventiei de jurisprudenta creata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului de-a lungul timpului.

Toate aceste aspecte au consecinte inclusiv asupra procesului legislativ, in sensul modificarii legislatiei romanesti, pentru ca aceasta sa reflecte continutul unor hotarari ale Curtii Europene a Drepturilor Omului, asa cum s-a intamplat in domeniul proprietatii.

Aderarea Romaniei la Conventie. In anul 1994, a insemnat si aderarea la Protocoalele Conventiei, dar si la jurisprudenta vasta a Curtii. Rezultatul imediat a constat in reflectarea jurisprudentei Curtii in continutul hotararilor pronuntate de catre instantele romane.

In acest domeniu, prima cauza penala, in care instantele romane au facut aplicarea prevederilor art. 10, paragraful 1 din Conventie si a jurisprudentei Curtii, a fost cea privind pe ziaristii Sorin Rosca Stanescu si Cristina Ardeleanu.

Cei doi ziaristi au fost trimisi in judecata pentru savarsirea infractiunii de ofensa adusa autoritatii, constand in faptul ca au publicat in ziarul "Ziua" o serie de articole prin continutul carora ar fi adus ofensa institutiei prezidentiale, respectiv presedintelui de atunci al Romaniei, domnul Ion Iliescu.

Cei doi ziaristi au fost achitati, intrucat nu au savarsit faptele imputate, motivarea instantei fiind aceea ca "o asemenea fapta nu poate exista in sfera publicisticii politice protejata de dispozitiile paragrafului 1 al art. 10 din Conventia pentru drepturile omului si a libertatilor fundamentale, care exclude interventia autoritatii in libertatea de exprimare, cu atat mai mult cu cat a vizat sfera politicului".

REGLEMENTARILE EXISTENTE PE PLAN

Libertatea de exprimare este reglementata de art. 10 al Conventiei:

"Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere (.).

Exercitarea acestor libertati ce comporta indatoriri si responsabilitati poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti".

Din punct de vedere al tehnicii legislative, articolul 10 al Conventiei are o structura asemanatoare cu cea a altor articole, in sensul ca, intr-un prim alineat, se indica dreptul protejat, iar in al doilea alineat motivele de restrangere a exercitiului acestuia.

Ca si in cazul altor drepturi si libertati garantate de Conventie, statele pot restrange exercitarea dreptului la libertatea de exprimare si informare, prin invocarea altor articole ale Conventiei.

Un exemplu il constituie art. 6 din Conventie: "orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptata impotriva sa".

Comisia a infatisat impreuna art. 10 si art. 6 in examinarea unor cereri, in care persoanele implicate in pregatirea si inregistrarea unei emisiuni de televiziune asupra unui proces care prezenta un interes considerabil pentru public se plangeau de faptul ca interzicerea emisiunii era contrara articolului 10.

Comisia a declarat cererile ca inadmisibile, motivand urmatoarele: "Libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esentiale ale unei societati democratice (.). In acest context, libertatea presei de a comunica informatii si idei si dreptul publicului de a le primi imbraca o importanta deosebita (). In afara de aceasta, Comisia aminteste locul important pe care dreptul la un proces echitabil, astfel cum este garantat de art. 6, par. 1 din Conventie, il detine intr-o societate democratica, precum si importanta legata de publicitatea proceselor, ca unul din mijloacele ce permit mentinerea increderii in justitie".

Comisia nu a facut vreo deosebire intre dispozitiile restrictive ale celor doua articole, aratand ca ocrotirea bunei administrari a justitiei si a dreptului la un proces echitabil constituie obiective care contribuie la garantarea autoritatii si a impartialitatii puterii judecatoresti, la care se refera art. 10, paragraful 2 din Conventie.

Pe de alta parte, drepturile fundamentale aflate in discutie se regasesc si in cadrul Tratatului instituind o Constitutie pentru Europa, in partea a II-a: "Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene".

Astfel, alineatul 1 al art. II - 71, intitulat "Libertatea de exprimare si informare", reia prevederile art. 10 din Conventie, afirmand dreptul oricarei persoane la libertatea de exprimare.

Alineatul 2 al articolului consacra obligatia de a respecta libertatea si pluralismul mijloacelor de informare in masa, ca un aspect important al libertatii de exprimare.

Corespunzator art. 6, paragraful 1 din Conventie, art. II - 107 (situat in capitolul II, titlul VI "Justitia"} prevede ca "orice persoana are dreptul de a i se analiza cauza in mod echitabil, public si intr-un termen rezonabil de catre o instanta independenta si impartiala, stabilita in prealabil prin lege".

De altfel, problema raportului dintre libertatea de exprimare si autoritatea si impartialitatea justitiei se regasesc si in documentele adoptate sub egida Consiliului Europei.

In cuprinsul Rezolutiei 1003/1883 a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, referitoare la etica jurnalistica, se face distinctia intre stiri si opinii, astfel incat sa fie imposibil ca acestea sa fie confundate (art. 2). Stirile sunt informatii referitoare la fapte si date, in timp ce opiniile reflecta ganduri, idei, credinte sau judecati de valoare din partea societatilor de presa, a editorilor sau ziaristilor.

Totodata, in jurnalism, informatiile si opiniile trebuie sa respecte prezumtia de nevinovatie, in special in cazuri care sunt inca sub judice si trebuie sa nu emita judecati.

Cum vom vedea, jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului a conturat si, ulterior, a aprofundat toate aceste notiuni.

DOMENIUL DE APLICARE, COMPONENTELE SI LIMITELE DREPTULUI LA LIBERTATEA DE EXPRIMARE Sl INFORMARE

Domeniul de aplicare a dreptului la libera exprimare

Tendinta organelor de aplicare a Conventiei este aceea de a include in sfera art. 10, paragraful 1 o arie extrem de larga de forme de manifestare a libertatii de exprimare, inclusiv mijloacele materiale si tehnice folosite pentru exercitarea acesteia.

Proiect: Conditiile de existenta ale rezolutiunii si rezilierii Proiect: Teste grila - test grila

Libertatea de exprimare are in vedere toate categoriile de informatii, creatiile si ideile, oricare ar fi continutul, forma, suportul sau finalitatea acestora si priveste domenii diverse: politic, artistic, comercial sau alte domenii de interes public.

Sunt incluse in sfera protectiei art. 10 imaginile, sunetele si informatiile transmise prin intermediul suportului tiparit, al radioului, televiziunii, cinematografiei etc. Sunt protejate toate mijloacele de producere, transmitere si distribuire a informatiei.

Libertatea de exprimare presupune din partea statelor nu numai o obligatie generala, negativa, de a se abtine de la orice ingradiri ale dreptului, dar si obligatia pozitiva de a asigura caracterul pluralist al informatiei, transmiterea libera a acesteia prin mijloace tehnice sau orice alte forme de expresie.

In cauza Handyside c. Marii Britanii, Curtea a aratat ca, sub rezerva paragrafului 2 al articolului 10, libertatea de exprimare "acopera nu numai informatiile si ideile care sunt privite favorabil sau considerate inofensive sau indiferente, dar si pe acelea care ofenseaza, socheaza sau ingrijoreaza statul sau un anumit segment al populatie".

Titularii dreptului la libertatea de exprimare sunt atat persoanele fizice, cat si cele juridice.

In jurisprudenta specifica a Curtii este indiferenta calitatea speciala pe care o au anumite categorii de persoane; totusi, statutul special al anumitor persoane (de exemplu oamenii politici, ziaristii, detinutii, militarii, functionarii publici si altii) poate restrange sau mari protectia acordata dreptului lor.

Componentele dreptului la libertatea de exprimare

Componentele dreptului rezulta din interpretarea gramaticala a textului Conventiei:

■  libertatea de a sustine propriile idei sau opinii;

■  libertatea de a comunica informatii si idei;

■  libertatea de a primi informatii si idei.

Din perspectiva dreptului intern, acestora li se adauga libertatea de a cauta informatii, componenta cuprinsa in Declaratia Universala a Drepturilor Omului.

Libertatea de exprimare cuprinde diverse domenii, cum ar fi: libertatea de expresie artistica, libertatea cuvantului in comert sau libertatea presei. Totodata, cuprinde atat datele verificabile, cat si opiniile personale, criticile si judecatile de valoare.

Limitele dreptului la libertatea de exprimare

Art. 10, paragraful 2 din Conventie permite statelor sa aduca limitari (numite in literatura de specialitate "restrictii speciale", spre deosebire de "restrictiile generale", prevazute de art. 15, 16 si 17 ale Conventiei), formelor de manifestare a libertatii de exprimare, cu conditia respectarii cerintelor impuse de Conventie.

Astfel, dupa stabilirea aplicabilitatii art. 10 (constatarea ca a avut loc o ingerinta in dreptul reclamantului), Curtea constata ca limitarea adusa de stat acestui drept este contrara Conventiei, daca nu indeplineste cele trei conditii cumulative prevazute in paragraful 2:

■ sa fie prevazuta de lege;

■ sa urmareasca cel putin unul dintre scopurile legitime prevazute de textul Conventiei;

■ sa fie necesara intr-o societate democratica, pentru atingerea acelui scop.

Curtea a interpretat intr-o maniera foarte larga notiunea de "ingerinta" considerand ca aceasta include o mare varietate de masuri indreptate impotriva persoanelor care si-au exercitat acest drept, indiferent daca masurile au fost anterioare sau ulterioare exercitarii acestuia.

Astfel, spre exemplificare, au fost apreciate ca "ingerinte", masuri, de natura penala sau civila, cum ar fi: sanctionarea unor ziaristi pentru diferite afirmatii publicate in presa sau facute in timpul unor emisiuni de radio sau televiziune, condamnarea unor persoane pentru calomnie, interzicerea publicarii fotografiei unui suspect, incalcarea secretului judiciar, incalcarea obligatiei de confidentialitate, "contempt of court", efectuarea unor perchezitii avand ca scop descoperirea surselor de informare ale ziaristului sau confiscarea arhivelor, documentatiei si a bibliotecii unui ziar.

Prima conditie pe care trebuie sa o indeplineasca ingerinta, pentru a nu ne afla in prezenta unei incalcari a art. 10, este aceea a prevederii in "lege".

Curtea a dat acestei notiuni un sens material, si nu unul pur formal, incluzand toate normele care au forta juridica: atat actele legislative cu valoare normativa generala care emana de la puterea legiuitoare, cat si normele cu o forta juridica inferioara legii in sens formal.

Notiunea de "lege" cuprinde atat dreptul scris, cat si jurisprudenta, incluzand chiar si norme apartinand dreptului international public.

Norma de drept intern care prevede posibilitatea unei ingerinte adusa libertatii de exprimare trebuie sa indeplineasca doua conditii cumulative: accesibilitatea (care include si enuntarea cu suficienta precizie a normei) si previzibilitatea.

Dupa constatarea existentei unei ingerinte adusa libertatii de exprimare, Curtea verifica daca ea urmarea unul dintre scopurile legitime enumerate limitativ in art. 10, paragraful 2, scopuri printre care se afla si garantarea autoritatii si impartialitatii puterii judecatoresti.

Identificarea de catre Curte a scopului legitim vizat de masura de restrangere a libertatii de exprimare are un rol foarte important in analiza celei de-a treia conditii prevazute de paragraful 2 al art. 10, respectiv cerinta ca masura in litigiu sa fii fost "necesara intr-o societate democratica".

Curtea exercita un control mai strict al necesitatii unor masuri luate de catre autoritati, atunci cand acestea urmaresc apararea autoritatii si impartialitatii puterii judecatoresti, pe cand in ceea ce priveste alte categorii de scopuri legitime (cum ar fi, spre exemplu, protectia moralei sau apararea securitatii nationale), marja de apreciere de care dispun autoritatile nationale pentru a hotari in privinta oportunitatii limitarii libertatii de exprimare este mai mare.

Sintagma "necesara intr-o societate democratica" a fost pentru prima data explicata de Curte in cauza Handyside c. Marii Britanii, aratandu-se ca adjectivul "necesar" implica faptul ca ingerinta in cauza trebuie sa corespunda unei nevoi sociale imperioase. Pe de alta parte, asa cum rezulta din jurisprudenta Curtii, motivele invocate de autoritatile nationale pentru a justifica ingerinta respectiva trebuie sa fie pertinente si suficiente, iar masura in litigiu trebuie sa fie proportionala cu scopul urmarit.

Curtea a recunoscut statelor o marja de apreciere, care nu este nelimitata, cat priveste oportunitatea luarii unei anumite masuri restrictive care aduce atingere libertatii de exprimare. In concret, pentru stabilirea intinderii marjei de apreciere, Curtea ia in considerare elemente legate de natura si tipul discursului, valoarea protejata prin reprimarea acestuia, calitatea specifica a autorului discursului, persoana lezata, mijlocul prin care a fost difuzat mesajul si impactul acestuia, locul unde a fost tinut discursul, publicul tinta sau alte circumstante specifice.

JURISPRUDENTA CURTI! EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

Hotararea Curtii, cu valoare de principiu, privind libertatea presei pe temeiul art. 10, este cea pronuntata in cauza Sunday Times (nr.1) c. Marii Britanii.

In cauza, reclamantii au pregatit pentru publicare un reportaj indicand metodele de cercetare stiintifica si experimentele utilizate de o societate farmaceutica inainte sa comercializeze sedativul numit thalidomida. In perioada prevazuta pentru publicare se aflase in mod necontestat (prin mijloace independente de presa) faptul ca multi copii s-au nascut cu tare grave pentru ca mamele au luat acest medicament in timpul sarcinii. Anumite familii aflate in cauza au ajuns la un compromis extrajudiciar cu societatea farmaceutica, altele se gaseau in primele etape ale proces, iar altele purtau inca negocieri.

Primind un exemplar ai articolului respectiv societatea a cerut judecatorului si a obtinut interzicerea publicarii sale. Interdictia a fost confirmata de catre cea mai inalta jurisdictie interna, cu motivarea ca publicarea articolului ar constitui un act de "contempt of court", aducand atingere sau prejudiciind mersul justitiei in cadrul unei proceduri judiciare aflate in curs.

Curtea a declarat ca nefiind "necesara intr-o societate democratica" interdictia constituia un amestec in exercitarea de catre ziarul respectiv a dreptului sau la libera exprimare, in sensul articolului 10, paragraful 1.

Curtea a examinat argumentul guvernului, conform caruia au fost puse in balanta doua interese de ordin public, libertatea de exprimare si buna functionare a justitiei: "daca mijloacele mass-media nu trebuie sa depaseasca limitele fixate, in scopul unei bune administrari a justitiei, le revine totusi, obligatia de a comunica informatii si idei atat cu privire la problemele cunoscute de tribunale cat si la acelea referitoare la alte sectoare de interes public. Functia constand in a le comunica se adauga doar dreptului publicului de a le primi".

Asadar, prin solutionarea acestei cauze, Curtea a fixat un nivel ridicat al protectiei presei, intemeindu-l pe prezumtia ca interesul general este mai bine servit cand i se ofera publicului cele mai cuprinzatoare informatii cu putinta.

In cursul analizei avand ca obiect daca interferenta reclamantilor cu libertatea de exprimare a urmarit realizarea unui scop legitim, Curtea a clarificat unele notiuni utilizate in acest domeniu:

"Termenul "puterea judecatoreasca" (pouvoir judiciare) se refera la aparatul de justitie sau ramura judecatoreasca a guvernului, precum si la judecatori in capacitatea lor oficiala'.

Fraza "autoritatea magistratilor" se refera, in special, la notiunea ca instantele sunt, si sunt acceptate de public in general, ca fiind forumul potrivit pentru evaluarea drepturilor si a obligatiilor legale si pentru solutionarea litigiilor referitoare la acestea; mai mult, publicul in general are respect pentru si incredere in capacitatea instantelor de a-si indeplini aceasta functie".

O alta cauza relevanta este cauza Lingens c. Austriei, din analiza careia rezulta ca nu este important ca autorul afirmatiilor sa fie ziarist profesionist, aceeasi protectie fiind acordata si altor persoane care isi exprima opinia prin intermediul mass-media.

Cauza se referea la condamnarea penala pentru calomnie a reclamantului (un ziarist) pentru afirmatiile referitoare la cancelarul federal austriac B. Kreisky.

Curtea a stabilit o foarte importanta distinctie intre afirmarea unor fapte si cea a unor judecati de valoare: "existenta faptelor poate fi demonstrata, in timp ce adevarul judecatilor de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit".

In cauza Worm c. Austriei, ziaristul austriac Worm facuse cercetari, pe durata mai multor ani, referitoare la comportamentul fraudulos al fostului ministru de finante Androsch, mai precis asupra delictelor fiscale comise pe durata mandatului. Pe durata procesului, publicatia lui Worm a facut o analiza detaliata a judecatorului, procurorului, invinuitului si aparatorului acestuia. Din analiza articolului parea sa se desprinda presupunerea ca Androsch era vinovat, iar Worm a fost ulterior condamnat pentru "influentarea interzisa a procedurilor penale".

Oarecum surprinzator, Curtea a stabilit ca nu exista o incalcare a articolului 10, fara sa sublinieze faptul ca nu se poate evita relatarea in presa a unui proces la nivel inalt in care este implicat un politician. In schimb, a insistat asupra rolului acestuia in subsidiar si asupra doctrinei latitudinii de apreciere.

Pozitiile diferite adoptate de Curte in spetele Sunday Times si Worm se expiica, in primul rand, prin faptul ca in cauza Sunday Times existase o cenzura anterioara, in timp ce in speta Worm ziaristul fusese pedepsit dupa publicare. In al doilea rand, in prima speta, Curtea a avut in vedere masurile luate pentru a garanta "autoritatea magistratilor", in timp ce in a doua cauza, masurile restrictive fusesera luate pentru a garanta invinuitului un proces echitabil.

Intr-o alta cauza (Barfod c. Danemarcei), un ziarist a fost condamnat pentru ca a acuzat doi judecatori de lipsa de impartialitate in modul in care au rezolvat un litigiu fiscal. Curtea a retinut ca fiind scopuri legitime urmarite de catre stat "protectia reputatiei judecatorilor" (care nu erau judecatori profesionisti) si indirect "salvgardarea autoritatii puterii judecatoresti".

In cauza De Haes si Gijsels c. Belgiei (nr. 1) Curtea a constatat o incalcare a art. 10. Cauza privea condamnarea unor ziaristi pentru calomnie, deoarece publicasera cateva articole in care au acuzat o serie de judecatori de lipsa de impartialitate in modul de tratare a unei cauze referitoare la pretinsele abuzuri comise asupra unor copii de tatal lor, un celebru notar din localitate. In argumentarea hotararii, s-a subliniat faptul ca ziaristii efectuasera o investigatie serioasa si detaliata si, prin urmare, demonstrasera, in mod convingator, elementele de fapt pe care si-au bazat judecata de valoare referitoare la lipsa de impartialitate a magistratilor vizati de articolul lor.

Curtea a reafirmat principiul ca articolul 10 nu protejeaza doar substanta ideilor si a informatiilor exprimate, ci si forma in care acestea sunt exteriorizate, retinand faptul ca "desi comentariile reclamantilor contineau fara indoiala critici foarte severe, acestea sunt considerate de Curte ca fiind pe masura emotiei si a indignarii cauzate de faptele invocate in respectivele articole".

Acelasi principiu a fost aplicat de catre Curte in cauza Prager si Oberschlick c. Austriei, in care s-a afirmat faptul ca "libertatea presei acopera, de asemenea, recurgerea la o anumita doza de exagerare sau chiar de provocare".

In aceasta speta, Curtea a aprobat decizia instantelor nationale de a-i condamna pe ziaristii care criticasera prestatia judecatorilor austrieci, acuzandu-i de lipsa de impartialitate si de faptul ca ignora prezumtia de nevinovatie a inculpatilor. Decizia Curtii s-a bazat, in mare masura, pe caracterul generalizator si nenuantat al afirmatiilor incriminate, pe faptul ca acestea au fost calificate drept fapte si nu judecati de valoare, precum si pe faptul ca cercetarile intreprinse de ziaristi nu pareau sa fi fost suficiente pentru a justifica afirmatii atat de grave.

In cauza Weber c. Elvetiei, un ziarist si un ecologist au fost declarati vinovati si condamnati pentru ca, in timpul unei conferinte de presa, au divulgat informatii confidentiale cu privire la o ancheta judiciara. Curtea a admis ca pedeapsa era "prevazuta de lege" si ca protectia autoritatii si impartialitatii puterii judiciare constituia un scop legitim, in conformitate cu articolul 10, paragraful 2, dar a considerat ca era totusi vorba de o incalcare a acestui articol, deoarece reclamantul dezvaluise fapte care erau deja cunoscute de opinia publica la momentul desfasurarii conferintei de presa.

In cauza Perna c. Italiei, Curtea avut ocazia sa demonstreze ca acuzatiilor de lipsa de impartialitate aduse unui magistrat de catre presa, li se aplica, in esenta, aceleasi principii ca si in celelalte situatii in care este vorba despre discutarea de catre ziaristi a subiectelor de interes general.

Curtea a constatat incalcarea Conventiei si in cauza Nikula c. Finlandei in care reclamanta, avocata unei persoane, acuzata de savarsirea unei infractiuni, fusese condamnata deoarece criticase modul in care procurorul instrumentase cauza in care era implicat clientul sau. Astfel, ea l-a acuzat pe procuror intr-un memoriu prezentat in fata instantei, de manipulare si de incalcare a atributiilor sale de serviciu prin administrarea ilegala a probelor, intrucat a transformat un co-acuzat in martor, pentru a sustine acuzarea impotriva celorlalti inculpati, in timp ce impotriva unui potential martor in favoarea acuzatului a formulat acuzatii pentru a-l impiedica sa depuna marturie. Ulterior, procurorul a acuzat-o pe reclamanta de calomnie, obtinand condamnarea acesteia.

Curtea a aratat statutul specific al avocatilor si "rolul cheie" al acestora in administrarea justitiei; desi a constatat ca afirmatiile reclamantei nu se inscriau in cadrul unei dezbateri privind chestiuni de ordin general. Curtea a subliniat ca acuzatiile in cauza nu depasisera cadrul sedintei publice si se refereau la actele procurorului actionand in cadrul procedurii in care fusese implicat clientul sau, nefiind, deci, indreptate impotriva calitatii profesionale a procurorului, in general.

De asemenea, Curtea a facut distinctia intre aceasta cauza si altele anterioare, in care acuzatiile indreptate impotriva actelor procurorilor aveau caracterul unor insulte personale (spre exemplu, cauza Mahler c. Germaniei, in care procurorul fusese acuzat de catre avocatul inculpatului ca redactase rechizitoriul aflandu-se intr-o stare de betie completa).

Tot referitor la magistrati, Curtea a apreciat (cauza Wille c. Liechtenstein) ca atunci cand este pusa in joc libertatea de exprimare a persoanelor ocupand o asemenea pozitie (magistrat), drepturile si obligatiile prevazute de art. 10 au o importanta speciala. Se asteapta de la magistrati sa uzeze de libertatea de exprimare cu retinere, ori de cate ori sunt susceptibile sa fie puse in discutie autoritatea si impartialitatea puterii judiciare. O atingere adusa libertatii de exprimare a unui magistrat prin schimbarea sa din functie ca urmare a ideilor sale privind competenta Curtii Constitutionale de a interveni in cazul unui dezacord intre seful statului (print) si cetateni a incalcat articolul 10.

Ilustrativa pentru domeniul supus dezbaterii este si speta Craxi c. Italiei. Dupa ce au fost descoperite nereguli grave, s-a declansat procedura penala impotriva lui Craxi, care era primul ministru al Italiei, iar presa a relatat pe larg despre actiunile penale. Craxi a inaintat Curtii o plangere in care sustinea ca nu a avut parte de un proces echitabil datorita acestei campanii de presa. Curtea a constatat ca interesul mass-media se datora pozitiei inalte a celui in cauza, contextului politic si gravelor acuzatii aduse.

In opinia Curtii, era inevitabil ca presa sa nu faca anumite comentarii dure intr-un dosar sensibil, care punea sub semnul intrebarii moralitatea unor functionari publici de rang inalt si legaturile dintre lumea politica si cea de afaceri. Curtea a luat nota ca dosarul lui Craxi fusese instrumentat de un complet compus exclusiv din judecatori de profesie si ca nimic nu sugera ca acesti judecatori fusesera influentati de declaratiile de presa. In consecinta, Curtea a decis ca nu existase nici o incalcare a art. 6 din Conventie, privind dreptul la o audiere echitabila.

Un factor important il reprezinta intervalul de timp dintre momentul in care cazul se bucura de atentia mass-media si momentul in care judecatorul (sau juratii) trebuie sa ajunga la un verdict. In cauza X. c. Norvegia, juratii au trebuit sa dea un verdict la un an dupa ce in mass-media existase consternare cu privire la acest dosar. Din acest motiv, Comisia a considerat ca era foarte putin probabil ca juratii sa fie influentati de relatarile din presa.

Responsabilitatea statului in privinta publicarii a facut obiectul cauzei Hauschildt c. Danemarcei: "o campanie virulenta de presa poate, in anumite circumstante, sa afecteze in mod advers procesul echitabil si sa implice responsabilitatea statului, in special daca este initiata de unul dintre organismele statului'.

Daca sursa relatarii din presa ar putea fi una dintre institutiile statului, Comisia va fi mult mai putin toleranta fata de autoritatile respectivului stat, iar legatura cauzala dintre relatarea faptelor in presa si influenta presei asupra procesului va fi mai usor de acceptat.

Articolul 6, paragraful 2 nu interzice distribuirea anumitor informatii cu privire la procese aflate pe rol, insa aceasta trebuie sa fie astfel facuta incat sa nu incalce prezumtia de nevinovatie. Au fost considerate acceptabile in diferite cauze afirmatiile care nu fac decat sa descrie un stadiu al suspiciunii, in timp ce declaratiile care reflecta o opinie conform careia persoana respectiva este vinovata, vor fi de nepermis. Totusi, Comisia a acceptat faptul ca procuratura unui stat membru a emis un comunicat de presa cu scopul de a impiedica diseminarea de informatii incorecte.

In acest context, amintim Recomandarea 13 a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei privind furnizarea de informatii in legatura cu procedurile penale prin intermediul mass-media (adoptata la data de 10 iulie 2003).

Recomandarea se adreseaza, in special, mass-media si autoritatilor (judiciare) si reitereaza necesitatea ca autoritatile judiciare sa furnizeze mass-media doar informatii verificate (principiul 3), necesitatea respectarii prezumtiei de nevinovatie (principiul 2) si cea a respectarii dreptului la intimitate al (familiilor) suspectilor, victimelor si martorilor (principiul 8).

Alti factori relevanti pentru evaluarea rolului mass-media, asa cum rezulta acestia din analiza spetei Baragiola, deja amintita, sunt urmatorii:

■ verificarea daca relatarea completa a presei a exprimat in mod unanim o anumita evaluare a procedurilor judiciare;

■ stabilirea imprejurarii daca mass-media este prevenita de pericolul unui proces prematur instrumentat prin presa;

■ analiza influentarii potentiale, de catre mass-media, a procesului si a judecatorilor nationali in luarea deciziilor.

Au existat si hotarari ale Curtii privind comentariile sau discursurile unor oameni politici pe marginea proceselor aflate pe rol.

In cauza Santransanta, presedintele Ucrainei ii trimisese presedintelui Tribunalului Suprem de Arbitraj o scrisoare prin care il indemna sa "apere interesele cetatenilor ucraineni" intr-un litigiu dintre o companie de stat din Rusia si o companie de stat din Ucraina. Curtea a decis ca o astfel de interventie este incompatibila cu notiunea de tribunal "independent": "Oricare ar ii motivele avansate de guvern pentru a-si justifica astfel de interventii, Curtea considera ca, avand in vedere continutul acestora si modalitatea in care au fost facute () acestea erau ipso facto incompatibile cu notiunea unui "tribunal independent si impartial", in sensul art. 6, paragraful 1 din Conventie".

In cauza Falcoianu c. Romaniei, petentii s-au plans cu privire la independenta Curtii Supreme de Justitie, care se detasase de propria jurisprudenta in urma unui discurs tinut, in anul 1994, de catre presedintele Romaniei, domnul Ion Iliescu, in cursul caruia acesta afirmase ca hotararile judecatoresti de restituire a proprietatilor nationalizate ilegal nu ar trebui puse in executare. Curtea a constatat ca nimic nu sugera ca judecatorii care deliberasera in cauza petentilor fusesera influentati de semnalele presedintelui si a decis in unanimitate ca nu existase nici o incalcare a articolului 6, paragraful 1. In aceasta speta, Curtea a adoptat o atitudine destul de blanda, in sensul ca se va constata o incalcare a articolului 6 doar daca petentul poate sa demonstreze ca judecatorul a fost influentat in fapt atunci cand a deliberat intr-un dosar anume, aceasta proba fiind foarte dificila.

A existat si o situatie cand s-a pus problema influentarii justitiei de catre dezbaterea parlamentara. In anul 1962, Comisia a trebuit sa comenteze o dezbatere parlamentara din Bundestag-ul german cu privire la organizarea justitiei. Astfel, un membru al parlamentului s-a plans in cadrul dezbaterii cu privire la politica sentintelor judecatoresti, care, in opinia sa, erau mult prea blande, facand chiar trimitere la anumite dosare, din care unul se afla pe rolul instantei. Comisia a decis ca judecatorul respectiv nu a fost influentat ilegal, subliniind ca in cadrul dezbaterii se facuse trimitere explicita la necesitatea unei independente a justitiei si ca dezbaterea nu avusese drept rezultat un vot sau o declaratie adresata judecatorului respectiv.

Din practica recenta a Curtii privind libertatea de exprimare, retinem cauza Karhuvaara si lltalehti c. Finlandei. Reclamantii sunt o editura, care publica un cotidian national, si redactorul-sef al acesteia. In respectivul cotidian este publicata o informatie privind procesul penal al unei persoane, cu precizarea ca sotia sa este deputat, desi ea nu avea nici o legatura cu procesul. In urma plangerii deputatei, reclamantii sunt condamnati penal pentru ofensa, fiind obligati la plata unei amenzi si la despagubiri. Curtea a amintit ca protectia vietii private trebuie echilibrata cu libertatea de exprimare. Publicul are dreptul sa fie informat, inclusiv, in anumite imprejurari, cu privire la anumite aspecte ale vietii private a figurilor publice, in special a politicienilor. Avand in vedere faptul ca articolele de presa nu contin vreo afirmare a unei implicari penale a deputatei si nici nu dau detalii cu privire la viata ei privata, cu exceptia faptului ca este casatorita cu persoana condamnata, imprejurare care este deja publica, Curtea a stabilit ca articolul 10 din Conventie a fost violat.

Problematica legata de dreptul la libertatea de exprimare a fost abordata de Curtea de la Strasbourg si in cuprinsul unor cauze avand ca obiect plangeri formulate de catre cetateni romani.

In cauza Dalban c. Romaniei, reclamantul (ziarist) a fost condamnat penal pentru publicarea unor acuzatii privind fraude comise de catre o persoana care ocupa o functie publica (presedinte de I.A.S.), acuzatii bazate pe informatii continute in rapoarte intocmite de politie. Curtea a reamintit ca era de datoria presei, in timp ce respecta reputatia celorlalti, sa comunice informatii si idei referitoare la toate chestiunile de interes public. Ca si in alte cauze, Curtea a luat in considerare atitudinea subiectiva a reclamantului si efectul obiectiv al discursului acestuia. In plus, din concluzia Comisiei, in sensul ca "nu s-a dovedit ca cele afirmate in articolele incriminate erau total false si nu urmareau decat sa alimenteze o companie de defaimare impotriva partilor lezate", rezulta ca o inexactitate partiala a faptelor prezentate este, de asemenea, protejata de articolul 10 al Conventiei.

In cauza Constantinescu c. Romaniei, reclamantul, presedinte de sindicat, a formulat in numele sindicatului o plangere penala pentru delapidare, furt si inselaciune impotriva fostului presedinte al sindicatului si altor functionari. Ulterior, a avut loc o discutie cu un ziarist, in cursul careia si-a exprimat nemultumirea cu privire la desfasurarea greoaie a cercetarilor penale.

Discursul sau, in care a numit persoanele reclamate "delapidatori", a fost reprodus in continutul unui articol aparut in ziarul "Tineretul liber". Ulterior, persoanele pe care le reclamase l-au acuzat de savarsirea infractiunii de calomnie, pentru care a si fost condamnat.

Curtea a apreciat ca "in ciuda rolului special pe care l-a avut reclamantul in calitate de reprezentant al unui sindicat, trebuia sa actioneze in limitele stabilite, mai ales cu scopul "protejarii reputatiei sau drepturilor altor persoane", inclusiv a dreptului la prezumtia de nevinovatie".

Prin urmare, Curtea a constatat ca instantele nationale nu au depasit marja de apreciere permisa acestora si ca art. 10 nu a fost incalcat.

In cauza Notar c. Romaniei, acesta a sesizat Curtea, printre altele, pentru incalcarea dreptului sau la respectarea prezumtiei de nevinovatie, motivand ca identitatea sa a fost dezvaluita in cadrul unei emisiuni de televiziune, in cursul careia a fost identificat ca autor al unei infractiuni, desi vinovatia sa nu fusese inca stabilita in mod legal.

Curtea a luat act de conventia de rezolvare pe cale amiabila asupra careia au convenit partile si a hotarat sa radieze cererea de pe rol.

Ilustrativa este si practica in domeniu a Comisiei Europene a Drepturilor Omului, care a respins ca inadmisibile unele plangeri avand ca obiect:

■ restrictii impuse reportajelor privind un proces penal;

■ publicarea in presa a unei note a unui judecator de instructie in care se mentiona implicarea reclamantilor in anumite infractiuni;

■ sanctionarea disciplinara a unui avocat pentru emiterea unui comunicat prin care aducea critici conditiilor de detentie a clientului si desfasurarii procedurii;

■ refuzul de a acorda unui ziarist acreditarea pe langa instanta;

■ sanctionarea disciplinara a unui judecator pentru comentariile exprimate fata de un ziarist in particular;

■ anularea condamnarii la plata de daune interese de catre ziaristi catre doi magistrati pentru comentariile publicate de catre primii despre acestia in presa;

Cerinta impartialitatii judecatorului poate interfera cu libertatea de exprimare a acestuia. Astfel, judecatorul este primul tinut sa respecte obligatia de a se abtine de la orice declaratie care sa reflecte in vreun fel o prejudecata cu privire la vinovatia acuzatului. In situatia in care astfel de declaratii sunt facute de martori, experti, procurori sau avocati ai partii vatamate, judecatorul are obligatia de a interveni, in caz contrar putand fi acuzat, la randul sau, de partinire.

CONCLUZII

Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului a interpretat in mod larg prevederile Conventiei privind dreptul la libera exprimare, cat priveste garantarea autoritatii si impartialitatii puterii judecatoresti, concluzia fiind aceea ca primeaza interesul public, fiecare caz trebuind analizat individual, dar mass-media nu trebuie sa treaca granitele impuse de interesele corectei administrari a justitiei.

Curtea Europeana a dezaprobat orice regula absoluta care impiedica divulgarea de informatii privitoare la cazuri aflate inca pe rolul unei instante si a sesizat importanta evaluarii necesitatii unei restrangeri in functie de detaliile fiecarui caz in parte. Este, totusi, necesar ca presa sa difuzeze informatii si idei care privesc chestiuni ce apar in fata instantelor judecatoresti, la fel ca si in oricare alt domeniu de interes public.

Pe de alta parte, legislatia romaneasca nu incrimineaza ca atare "obstructionarea justitiei", dar arata limitele pe care mass-media trebuie sa si le autoimpuna in legatura cu problematica dezbatuta.

Cu alte cuvinte, daca o persoana (eventual parte in procesul penal) exprima prin mijloacele media opinii care aduc atingere autoritatii si impartialitatii puterii judecatoresti (face consideratii neadevarate sau neadecvate privind un proces penal pe rol), persoana respectiva nu poate fi trasa la raspundere penala decat daca savarseste infractiuni comune, altele decat ceea ce legislatia din alte tari considera "obstructionarea justitiei".

Cu toate acestea, un asemenea comportament nu poate ramane nesanctionat, deoarece ar aduce atingere altor prevederi ale Conventiei, cum ar fi dreptul la o judecata echitabila, care presupune existenta unei instante independenta si impartiala.

In actualul cadru legislativ din Romania, singura posibilitate pentru sanctionarea pe cale administrativa a unor asemenea comportamente care depasesc limitele dreptului la informare, fara a exista un interes public justificat, o constituie sanctionarea contraventionala a radiodifuzorului sau altor distribuitori de servicii (inclusiv a posturilor de televiziune). Sugestiv pentru lacunele legislatiei este faptul ca un domeniu atat de important ca cel al presei este reglementat printr-o lege din 1974 (Legea nr. 3/1974), cazuta in desuetudine si inaplicabila. In sectorul audiovizual, Comitetul National al Audiovizualului a emis cateva acte administrative ca caracter normativ care contin reglementari relevante (Decizia nr. 248/2004 privind protectia demnitatii umane si a dreptului la propria imagine sau Decizia nr. 519/2005 privind asigurarea informarii corecte si a pluralismului).

Avand in vedere aceasta stare de lucruri, jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului este cu atat mai importanta, iar cunoasterea acesteia de catre judecatorii romani constituie un mijloc complementar in aplicarea legislatiei interne.

INTOCMIT

Comisar de politie