Izvoarele dreptului comunitar - drept comunitar

A.       ASPECTE GENERALE

Ordinea juridica comunitara este o ordine juridica noua, autonoma fata de ordinea juridica internationala, care se integreaza in sistemele juridice ale statelor membre, avand prioritate in fata dreptului intern al acestora si putand fi invocata de cetatenii statelor membre in fata instantelor nationale.

Ca atare, in cadrul acestei ordini juridice sunt subiecte nu numai statele membre, dar si persoanele fizice si juridice care fac parte din Comunitate.

In functie de sursa normelor care alcatuiesc ordinea juridica comunitara, a fost efectuata distinctia intre dreptul comunitar primar (rezultat al incheierii tratatelor constitutive si modificatoare), dreptul comunitar derivat (compus din norme create de institutiile comunitare) si alte reguli care au fost acceptate de jurisprudenta Curtii de Justitie Europene, rezultand urmatoarea clasificare a izvoarelor dreptului comunitar:

- izvoarele primare de drept comunitar;

- izvoare derivate ( secundare)

- izvoarele complementare;

- normele de drept care provin din angajamentele externe ale Comunitatilor;

- izvoarele nescrise.

1. Dreptul primar comunitar european este constituit din cele 3 Tratate constitutive ale Comunitatilor, protocoalele anexate acestor tratate, tratatele modificatoare si tratatele de aderare ale statelor membre.

2. Dreptul derivat, secundar comunitar european este format din ansamblul actelor unilaterale ale institutiilor si cuprinde: regulamentul, directiva, decizia (acte cu forta juridica obligatorie), recomandarea si avizul (acte fara forta juridica obligatorie).

3. Izvoarele complementare sunt date de cele care rezulta din
acordurile incheiate intre statele membre in domeniile de
competenta nationale, in masura in care obiectul lor se situeaza in
campul si in prelungirea obiectivelor definite de tratate; acestea sunt:

- conventia comunitara;

- deciziile si acordurile convenite prin reprezentantii guvernelor statelor membre reunite in cadrul Consiliului;

- declaratiile, rezolutiile si luarile de pozitie ale Comunitatilor europene, care sunt adoptate de comun acord cu statele membre.

4. Angajamente externe ale Comunitatilor cuprind:

- acordurile incheiate de Comunitati cu statele terte sau cu organizatiile internationale;

- actele unilaterale adoptate de organele infiintate prin acordurile
externe ale Comunitatilor;

- unele tratate incheiate de statele membre ale Comunitatilor cu
state terte.

5. Izvoarele nescrise cuprind jurisprudenta si principiile
generale de drept.

B. IZVOARELE PRIMARE

Continutul dreptului comunitar primar

Cele trei tratate constitutive, respectiv Tratatul de instituire a Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO) - Paris 1951, Tratatul de instituire a Comunitatii Economice Europene (CEE) si Tratatul de instituire a Comunitatii Europene a Energiei Atomice (CEEA sau EURATOM) - Roma 1957 reprezinta izvorul cu cea mai mare forta juridica in ordinea comunitara, toate celelalte izvoare fiindu-i subordonate.

Tratatele constitutive au functia unei Constitutii in fiecare din cele trei Comunitati infiintate, intrucat prevad institutii carora le atribuie puteri si intre care fixeaza raporturi si datorita faptului ca opereaza un partaj de competente si de puteri intre institutiile Comunitatilor europene si statele membre.

Aceste aspecte functionale nu permit, totusi, sa se ignore faptul ca Tratatele constitutive sunt tratate internationale, care vor conserva acest caracter atat timp cat constructia europeana nu va lua calea formarii unui ansamblu federal fondat pe texte de natura constitutionala.

Protocoalele anexate constituie, de asemenea, legislatie comunitara primara (spre exemplu, Statutul CEJ, Statutul Bancii Centrale Europene).

Modificarile aduse tratatelor constitutive ( acestea fiind adoptate prin Tratatul de fuziune de la Bruxelles 1965,   Actul Unic European 1986, Tratatul de la Maastricht 1992, Tratatul de la Amsterdam 1997, Tratatul de la Nisa 2000) Tratatul de la Lisabona (2009) si tratatele de aderare reprezinta si ele surse primare ale dreptului comunitar european.

Caracteristicile dreptului comunitar primar

a.      Autonomia

Cele trei tratate constitutive si comunitatile create prin incheierea lor si-au pastrat autonomia; institutiile europene (desi comune celor trei comunitati) intervin, deci, in cadre juridice distincte, dispunand de competente si puteri proprii fiecarui tratat si aplicand reguli diferite.

Totusi, uneori, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene se refera la reguli edictate de un tratat pentru a statua in contenciosul care intereseaza aplicarea altui tratat.

Astfel, de exemplu, in Cauza Les Verts, Curtea s-a fondat pe contenciosul CECO pentru a interpreta articolul 173 TCEE (actualul articol 220 TCE).

Cauza privea cererea introdusa la CEJ de Parti Ecologist "Les Verts", in baza art. 173 TCEE (actualul articol 220 TCE), prin care se solicita anularea a doua decizii ale Biroului Parlamentului European, in cauza punandu-se problema de a stabili in ce masura Curtea are competenta de a judeca o actiune in anulare introdusa in baza art. 173 TCEE impotriva unui act adoptat de Parlament, intrucat aceste prevederi faceau trimitere doar la actele Consiliului si ale Comisiei.

Curtea a concluzionat ca are competenta de a solutiona o astfel de cerere si in cadrul TCEE, aratand pe de o parte ca, in cadrul TCECO este admisibila o actiune in anularea actelor adoptate de Parlament, iar pe de alta parte intemeindu-se pe functia sa generala de aparatoare a dreptului, prevazuta de art. 164 TCEE, subliniind ca Parlamentul nu figureaza in mod expres printre institutiile ale caror acte pot fi atacate intrucat TCEE, in versiunea sa initiala, nu conferea Parlamentului decat atributii consultative si de control politic, nu si competenta de a adopta acte normative; pe de alta parte, o interpretare a art. 173 care ar exclude actele adoptate de Parlament din randul actelor care ar putea fi atacate ar fi contrara spiritului Tratatului si sistemului comunitar.

b.      Prioritatea

Tratatele constitutive au un loc prioritar in sistemul izvoarelor dreptului Comunitatilor europene, toate celelalte izvoare fiindu-le subordonate din punct de vedere al fortei juridice si neputand deroga de la prevederile acestora (in afara cazului in care tratatele ar autoriza ele insele o asemenea derogare).

c.       Prezumtia absoluta de legalitate

Tratatele constitutive se impun tuturor subiectelor de drept
comunitar si nu vor face obiectul nici unui control contencios in fata instantelor nationale sau comunitare, spre deosebire de izvoarele secundare, care se bucura si ele de o prezumtie de legalitate, inteleasa insa in sensul ca produc efecte juridice doar pana la momentul stabilirii nelegalitatii lor de catre Curte (analiza legalitatii lor facandu-se prin raportare la prevederile tratatelor).

Document online: Generalitati privind incheierea contractului individual de munca Document online: Obiectul contractului de vanzare cumparare

Sfera de aplicare in timp

Tratatele au fost incheiate pentru o perioada nelimitata de timp (cu exceptia Tratatului CECO, care a fost incheiat pentru 50 de ani), ceea ce pare sa traduca dorinta autorilor lor de a evidentia caracterul de angajament irevocabil si caracterul definitiv al limitarii drepturilor suverane ale statelor; nu este prevazuta nici procedura de denuntare a tratatelor, nici procedura de excludere a unui stat. De altfel in anul 2002 cand a incetat sfera de aplicabilitate in timp a CECO s-a optat pentru solutia comunitarizarii prevederilor acestuia, adica acest domeniu particular a fost inclus in primul pilon al Comunitatii astfel cum fusese introdus prin Tratatul de la Maastricht din 1992 (TUE).

Totusi, nu se poate imagina ipoteza in care unui stat ce doreste sa se retraga din Comunitate sa i se opuna caracterul definitiv al angajamentelor sale, astfel incat retragerea sa sa intervina pe baza unui acord incheiat intre statele membre; acesta a fost si motivul pentru care, prin Tratatul privind instituirea unei Constitutii pentru Europa, s-a prevazut in mod expres ca orice stat membru poate decide, conform regulilor sale constitutionale, sa se retraga din Uniune. Desi acest tratat nu a putut intra in vigoare datorita rezultatelor negative la referendurile organizate in Olanda si Franta, in noul tratat al carui proiect este definitivat si se preconizeaza semnarea sa la sfarsitul acestui an sau la inceputul anului 2008 se mentine in art.35 aceasta posibilitate a parasirii Uniunii de catre un stat membru.

Sfera de aplicare in spatiu

Teritoriul comunitar apare ca un teritoriu functional, cu o geometrie variabila potrivit competentelor comunitare in cauza; astfel, dreptul comunitar se aplica oricarui loc unde statele membre actioneaza in campuri de competente atribuite Comunitatilor europene.

Tratatele constitutive se aplica integral teritoriilor europene ale statelor membre, in ceea ce priveste celelalte teritorii, trebuie avute in vedere prevederile tratatelor de aderare ale statelor membre.

Tratatele nu se aplica spre exemplu teritoriilor detinute inca de statele membre in alte parti decat Europa geografica, cum ar fi teritoriile de peste ocean ale Frantei (Teritoires d`Outre Meres)

Anumite probleme se pun in legatura cu spatiile care au un regim juridic particular.

Spatiul aerian, apele interioare si marea teritoriala a
statelor membre, care sunt prelungiri ale teritoriului, intra in principiu, in sfera acoperita de tratate, sub rezerva problemelor care apartin competentei nationale.

In ceea ce priveste marea libera, marile adancuri marine, spatiul aerian international si spatiul extraatmosferic, statele trebuie sa-si exercite competentele care le sunt recunoscute de dreptul international, respectandu-si insa obligatiile comunitare

Tratatele nu se aplica statelor terte.

Limitele teritoriului comunitar nu exclud aplicarea dreptului comunitar la actiuni externe Comunitatii, dar care au efecte in interiorul teritoriului comunitar - spre exemplu, decizii in materie de ajutor pentru dezvoltare au, de asemenea, prin natura lor, vocatia de a se aplica in afara Comunitatii.

C. IZVOARELE DERIVATE

IZVOARE CU FORTA JURIDICA OBLIGATORIE

1. Regulamentele     

Regulamentul este similar legii din dreptul intern. Este obligatoriu, beneficiaza de aplicabilitate directa, de efect direct si se adreseaza tuturor statelor membre.

Acesta opereaza prin generalizare si abstractizare, impunandu-se tuturor subiectelor de drept (particulari, state si institutii); este obligatoriu in toate elementele sale (atat cu privire la scopul final de atins, cat si la
formele si mijloacele prin intermediul carora se ajunge la indeplinirea
acestuia).

Totodata, fiind direct aplicabil, regulamentul se va insera in mod automat in ordinile juridice nationale, excluzand orice masura de receptare nationala (statul trebuie sa ia doar acele masuri care se
dovedesc a fi necesare avand in vedere lacunele regulamentului, de natura sa faciliteze aplicarea sa).

Regulamentul se bucura de un efect direct si creeaza drepturi si obligatii de care jurisdictiile nationale vor trebui sa tina cont, el fiind de natura sa nasca in patrimoniul particularilor, in mod direct, drepturi pe care acestia le pot invoca in fata instantelor nationale.

Regulamentele se clasifica in regulamente de baza si regulamente de aplicare, acestea din urma putand fi controlate si anulate pentru incalcarea regulamentelor de baza.

Regulamentele fac obiectul unei publicari obligatorii in Jurnalul Oficial al comunitatilor si intra in vigoare la data pe care ele o fixeaza sau in a 20-a zi urmatoare publicarii lor.

2. Directivele

Directiva este un instrument de armonizare a legislatiei statelor membre, care urmeaza tehnica legii cadru, completate cu decretul
de aplicare. Este obligatorie, beneficiaza de efect direct in anumite conditii, nu insa si de aplicabilitate directa si se poate adresa tuturor statelor sau doar unora dintre ele.

Regula generala este cea potrivit careia
directiva se adreseaza anumitor state membre; cu toate acestea, in practica, directivele se adreseaza tuturor statelor membre.

Directiva, spre deosebire de regulament, este obligatorie
numai cu privire la scopul final propus, lasand insa la dispozitia statelor
membre acele forme si mijloace prin intermediul carora se poate
ajunge la indeplinirea sa; directiva fixeaza un termen destinatarilor sai pentru a atinge rezultatele urmarite.

In cazul in care termenul a expirat, iar directiva nu a fost transpusa, o actiune in constatarea incalcarii indreptata impotriva statului va putea sanctiona netranspunerea directivei, termenele de transpunere avand caracter imperativ.

In interiorul termenului de transpunere statele trebuie de asemenea sa se abtina sa adopte masuri care sa puna grav in pericol transpunerea directivei in termenul stabilit.   

In ceea ce priveste formele masurilor de transpunere ce trebuie luate de statele membre, acestea trebuie sa aiba o forta constrangatoare incontestabila (Curtea a considerat ca nesatisfacatoare recurgerea la circulare sau la practici administrative) si sa faca obiectul unei publicitati, astfel incat, in cazul in care directiva vizeaza crearea de drepturi pentru particulari, beneficiarii sa fie in masura sa cunoasca plenitudinea drepturilor lor.

Rezulta deci, ca directiva, avand nevoie de masuri de receptare la nivel national, nu are aplicabilitate directa; in ceea ce priveste efectul direct, aceasta se bucura doar de un efect direct vertical ascendent.

Exista, ca si pentru regulamente, o ierarhie intre directivele de baza si directivele de executare (acestea pot fi, de asemenea, fondate pe regulamentele de baza).

Tratatul asupra Uniunii Europene a stabilit obligativitatea publicarii
directivelor adresate tuturor statelor membre al caror caracter
normativ se gaseste, astfel, consacrat; pentru directivele adresate anumitor state membre, notificarea lor destinatarilor este suficienta.

Deciziile

Decizia este un act individual, ea adresandu-se doar destinatarilor desemnati in cuprinsul ei (care pot fi statele sau particularii). Este un act obligatoriu, are aplicabilitate directa si beneficiaza de efect direct pentru destinatari care nu sunt toate statele membre.

Decizia este obligatorie atat in ceea ce priveste scopul final propus, cat si cu privire la formele si mijloacele prin care se ajunge la el.

Deciziile pot avea un efect direct in conditii variabile, in special in functie de destinatarii lor si de continutul lor (atunci cand institutiile comunitare impun prin decizie statului membru un anumit tip de actiune), jurisprudenta Curtii recunoscand deciziilor un efect direct in aceleasi conditii ca si directivelor.

Notificarea destinatarilor se impune pentru ca decizia sa fie opozabila; este obligatorie insa, conform Tratatului asupra Uniunii Europene, publicarea deciziei adoptate potrivit procedurii de codecizie.

IZVOARELE FARA FORTA JURIDICA OBLIGATORIE

Avizele si recomandarile

Aceste acte nu sunt obligatorii, spre deosebire de actele examinate anterior; ele constituie un mijloc pentru institutiile europene de a-si exprima o opinie, de a da o informatie sau de a anunta texte constrangatoare.

Actele in discutie permit, de asemenea, institutiilor comunitare lipsite de puteri de constrangere de a incita destinatarii, in special printr-o recomandare, sa adopte un comportament determinat.

Curtea a subliniat efectele juridice indirecte care pot produce aceste acte. Refuzand sa le recunoasca un efect direct, ea a declarat ca judecatorii nationali sunt tinuti sa ia recomandarile in considerare, in special atunci cand ele sunt de natura sa lamureasca interpretarea altor dispozitii nationale sau comunitare.

Aceste acte sunt, in general, publicate in Jurnalul Oficial, fara obligatia de a o face, doar pe motive de eficacitate.

D. IZVOARELE COMPLEMENTARE

Spre deosebire de izvoarele derivate si de cele care sunt constituite din angajamentele externe ale Comunitatilor, care rezulta (ambele) din exercitarea de catre institutiile comunitare a competentelor ce le-au fost atribuite prin tratate, in acest caz avem de-a face cu izvoare care rezulta din acordurile incheiate intre statele membre in domeniile de competenta nationala, in masura in care obiectul lor se situeaza in sfera si in prelungirea obiectivelor definite de tratate.

Conventiile comunitare

Tratatele comunitare prevad, in mod expres, recurgerea la conventii internationale formale pentru a le completa. Astfel, articolul 293 ind. 5 TCE enumera patru materii in domeniul dreptului international privat si anume:

- protectia persoanelor si a drepturilor individuale;

- eliminarea dublei impuneri;

- recunoasterea reciproca a societatilor;

- recunoasterea si executarea deciziilor judiciare.

Deciziile si acordurile convenite de catre reprezentantii

Guvernelor statelor membre reuniti in cadrul Consiliului UE

Reprezentantii statelor membre UE se reunesc in cadrul Consiliului UE, intr-o conferinta diplomatica, pentru a lua anumite masuri in anumite cazuri, precum:

- in cazul in care tratatele comunitare trimit expres la realizarea
unui acord comun intre guvernele statelor membre;

stabilirea sediului institutiilor comunitare;

- pentru luarea unor masuri necesare bunei dezvoltari a Comunitatilor,
atunci cand institutiile comunitare nu sunt abilitate sa adopte astfel de
masuri.

Acte adoptate prin aceasta procedura nu sunt institutionale, deoarece sunt adoptate in domenii care nu intra in competenta institutiilor comunitare, se adopta cu unanimitate (si nu majoritate calificata) si sunt semnate de toti ministrii (si nu doar de presedinte).

3.Declaratiile, rezolutiile si luarile de pozitie cu privire
             la Comunitati care sunt adoptate de comun acord de SM

Aceasta categorie de izvoare complementare nu comporta nici o procedura de angajament juridic si traduc numai vointa politica a statelor, care le confera numai valoare de orientare pentru a programa actiunile lor.

E. NORMELE CARE PROVIN DIN ANGAJAMENTELE EXTERNE ALE COMUNITATILOR EUROPENE

Acordurile incheiate de Comunitatile europene

In virtutea articolului 300 ind. 1 paragraful 7 TCE, acordurile incheiate de  catre Comunitatile europene cu state terte sau cu organizatii internationale "leaga institutiile comunitare si statele membre', iar pe cale jurisprudentiala s-a aratat ca "dispozitiile unui acord fac parte integranta, incepand cu intrarea lui in vigoare, din ordinea juridica comunitara' (hotararea Haegeman a Curtii de Justitie).

Sub aspectul fortei juridice, acordurile incheiate de Comunitatea europeana ocupa in ordinea juridica comunitara un loc inferior tratatelor, dar superior dreptului derivat.

Prioritatea tratatelor rezulta din articolul 300, care prevede o procedura ce permite CEJ sa constate, inaintea incheierii unui acord, incompatibilitatea acestuia cu tratatul. De asemenea, CEJ are posibilitatea de a anula hotararea de incheiere a unui acord, atunci cand dispozitiile acestuia sunt contrare tratatelor constitutive.

Prioritatea acordurilor prin raportare la dreptul derivat, indiferent de momentul - anterior, posterior - al adoptarii sale, este in afara oricarei contestatii; ea decurge direct din articolul 300, deoarece acordurile leaga institutiile (iar dreptul derivat consta in acte ale institutiilor).

Actele unilaterale incheiate de catre organele instituite prin acordurile incheiate de catre Comunitatile europene

Regimul aplicabil acordurilor incheiate de Comunitatile europene este acelasi si pentru actele adoptate de organele create prin aceste acorduri.

Actele adoptate in conditiile prevazute de aceste acorduri au acelasi rang in ordinea juridica comunitara ca acordurile insusi.

Unele tratate incheiate de statele membre cu state terte

In ordinea juridica comunitara pot intra si anumite acorduri incheiate de statele membre inainte de intrarea in vigoare a tratatelor constitutive.

Este permis statelor membre sa continue executarea acestor acorduri, dar acest lucru nu presupune in nici un caz ca acestea din urma fac parte din ordinea juridica comunitara; s-ar intampla acest lucru daca Comunitatea europeana ar succede la aceste acorduri (trebuie ca toate statele membre sa fie parti la acord si sa isi exprime vointa in sensul de a lega Comunitatea prin obligatiile ce decurg din acesta).

Aceste conditii au fost indeplinite de GATT, deoarece Comunitatea europeana a devenit parte la Acordul asupra OMC, care a urmat GATT. Pe de alta parte, CEJ nu a acceptat niciodata, spre exemplu, teza succesiunii Comunitatii la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

F. IZVOARELE NESCRISE ALE DREPTULUI COMUNITAR EUROPEAN

Jurisprudenta

Jurisprudenta ocupa un loc considerabil intre izvoarele dreptului comunitar; deoarece tratatele si legislatia secundara nu contin explicatii exhaustive ale motivelor pentru care au fost adoptate sau rapoarte explicative, a revenit Curtii rolul de a le interpreta, pentru a le face mai eficiente, astfel incat jurisprudenta Curtii a dobandit cu timpul o functie cvasinormativa.

Exercitarea de catre Curte a acestei misiuni normative se caracterizeaza, in special, prin utilizarea metodelor de interpretare sistemice (interpretarea normelor in cadrul raportului lor sistemic cu alte norme si cu ansamblul reglementarilor, tinand cont de locul si functiile lor in ansamblul organizat) si teleologice (prin raportare la obiectul si scopul normei).

In ceea ce priveste cutuma, spre deosebire de dreptul international public, aceasta joaca un rol relativ marginal in dreptul comunitar; CEJ evita sa isi fundamenteze hotararile in exclusivitate pe cutuma si a respins expres ideea potrivit careia cutuma ar putea inlatura sau modifica dispozitiile comunitare (prin urmare, nu poate exista cutuma contra legem).

Principiile generale de drept

Principiile generale de drept sunt reguli nescrise pe care Curtea de Justitie le aplica si care astfel sunt incorporate in dreptul comunitar.

Pot fi deosebite patru categorii de principii:

a) Principiile generale de drept, comune ansamblului sistemelor juridice, nationale sau internationale:

- principiul securitatii juridice;

- principiul contradictorialitatii;

- principiul dreptului la aparare

b) Principii ale dreptului international public:

- caracterul obligatoriu al tratatelor

- principiul potrivit caruia statele nu pot sa refuze propriilor cetateni dreptul de a intra si de a se stabili pe teritoriul lor (cauza Van Duyn).

Exista insa si principii de drept international a caror aplicare este respinsa de Curte, acestea nefiind compatibile cu dreptul comunitar - spre exemplu, principiul reciprocitatii (care se traduce prin exceptio non adimpleti contractus), intrucat, in sfera de aplicare a dreptului comunitar, un stat nu "isi poate face dreptate singur", ci trebuie sa apeleze la institutiile jurisdictionale comunitare.

c) Principii generale comune sistemelor de drept ale statelor membre:

- principiul egalitatii - interzicerea discriminarii dupa nationalitate, sex, etc.;

- principiul proportionalitatii - pretinde ca orice obligatie impusa
destinatarului de catre regulile comunitare trebuie sa fie limitata la
strictul necesar pentru atingerea obiectivului cercetat.

d) Principii proprii dreptului comunitar:

- principiul cooperarii loiale;

- principiul suprematiei (primordialitatii) dreptului comunitar;

- principiul efectului direct.

Drepturile fundamentale constituie o categorie speciala a principiilor generale, referire la aceste drepturi care vizeaza persoane fizice facandu-se in cauzele Stauder (1969), Internationale Handelsgesselschaft (1970), in care CEJ a statuat ca respectul drepturilor fundamentale face parte integranta din principiile generale ale dreptului si ca apararea acestor drepturi trebuie asigurata in cadrul Comunitatii.

Ulterior, art. 6 alin. 2 din TUE a stabilit in mod expres ca Uniunea Europeana respecta drepturile fundamentale garantate de Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale si pe cele rezultate din traditiile constitutionale comune ale statelor membre, ca si principii generale ale dreptului comunitar.

G. IERARHIA IZVOARELOR DREPTULUI COMUNITAR

Jurisprudenta este cea care a stabilit ierarhia izvoarelor de drept comunitar, care se prezinta dupa cum urmeaza: