Dreptul de acces liber la justitie - dreptul de petitie

DREPTURILE GARANTII

Drepturile garantii sunt acele drepturi special instituite de constituant, in baza carora omul isi poate asigura infaptuirea celorlalte drepturi ale sale, atunci cand ii sunt incalcate.

In asigurarea si aparea drepturilor si respectiv a executarii obligatiile corelative acestora, un rol important il au:

-autoritatile publice care trebuie sa respecte drepturile si libertatile individului, adica acestea sa se abtina, atat ele cat si functionarii lor de a le incalca;

-autoritatile publice care trebuie sa-si execute obligatiile corelative drepturilor si libertatilor fundamentale si sa asigure conditiile infaptuirii nestanjenite a acestora;

-autoritatile publice care trebuie sa apere drepturile si libertatile fundamentale, si sa asigure toate conditiile executarii neingradite a acestora;

-orice alta persoana juridica si persoanele fizice care trebuie sa respecte drepturile si libertatile fundamentale ale omului si sa-si execute cu buna credinta obligatiile ce le revin, deci corelative acestora inclusiv drepturile lor .

In situatiile in care autoritatile publice si orice alta persoana fizica sau juridica nu-si executa obligatiile corelative drepturilor si libertatilor fundamentale intervine rolul autorului dreptului sau libertatii incalcate, care trebuie sa aiba la indemana institutii juridice si cadrul juridic necesar, pentru a-si cere dreptul ori repararea acestuia. Astfel au aparut drepturile garantii. Credem ca pot fi considerate drepturi garantii: dreptul de acces liber la justitie, dreptul la petitie, dreptul de aparare, dreptul celui vatamat intr-un drept al sau de o autoritate publica si dreptul la greva.

A.         Dreptul de acces liber la justitie

Dreptul de acces liber la justite, este un drept care concorda si se valorizeaza reciproc cu principiul separatiei puterilor, al egalitatii, cooperarii si controlului reciproc al acestora . Practica a dovedit ca dreptatea nu pote fi infaptuita intodeauna in cadrul unei singure puteri, si in mod deosebit in litigiile sau procesele in care puterea in cauza sau un functionar al acesteia sunt parti ale acestora . Pentru a se evita un astfel de risc este necesar, dreptul de acces liber la justitie .

Astfel pana in 1994 , contestatiile la procesele verbale de constatarea contraventiilor se solutionau de sefii ierarhici ai agentilor constatatori , neexistand cale de atac a solutiilor la justitie (cu unele exceptii prevazute de Legea 32/1968 in redactarea in vigoare la data respectiva ).

De exemplu dupa 1994 contestatiile la contraventiile la regimul circulatiei se judeca de instante .

Incalcarea dreptului de acces liber la justitie s-a facut si inca se mai face :

-pe calea mentinerii in vigoare a unor legii neconstitutionale , sau a emiterii unor reglementari legislative neconstitutionale, de exemplu: nereglementarea dreptului de acces liber la justitie, atunci cand ministrul justitiei nu a aprobat cercetarea unui magistrat din vina caruia s-au cauzat pagube; de asemenea impotriva hotararilor de sanctionare sau achitare date de Consiliile de onoare in cazul militarilor si politistilor nu s-a prevazut cale de atac in fata instantei, restrangerea sferei actelor ce pot fi in contencios administrativ si altele;

-prin impiedicarea pe orice cale a persoanei sa-si expuna instantei nemultumirea sa de exemplu: nepunerea la dispozitia contravenientului a procesului verbal de constatare, nu-i da posibilitatea acestuia sa-l atace in instanta, putand determina contravenientul sa piarda termenul de contestare etc.

-prin respingerea in mod netemeinic si nelegal a cailor de atac, impotriva unei hotararii judecatoresti data cu incalcarea legii (apelul sau recursul).

-prin restrangerea cazurilor cand o hotarare poate fi atacata cu apel, recurs, inclusiv caile extraordinare de atac;

-prin reglementarea prin lege a unor proceduri defectuoase.

Avand in vedere importanta sa, dreptul de acces liber la justitie este reglementat in cele mai importante documente internationale cat si in Constitutia Romaniei .

Potrivit art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului 'orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, si intr-un cadru public de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care sa hotarasca fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptata impotriva sa'.

In art. 5 pct. 3 din aceeasi Conventie se dispune: 'Orice persoana arestata sau detinuta, trebuie adusa de indata inaintea unui judecator sau altui magistrat imputernicit prin lege cu exercitarea atributiilor judiciare si are dreptul de a fi judecata, sau eliberata in cursul procedurii.'

Potrivit art. 13 din Conventia sus citata , 'orice persoana ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta Conventie au fost incalcate are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale', respectiv autoritatile publice si functionarii acestora.

In art. 8 al Declaratiei Universale a Drepturilor Omului se dispune: 'Orice persoana are dreptul sa se adreseze in mod efectiv instantelor judiciare competente, impotriva acelora care violeaza drepturile fundamentale care ii sunt recunoscute prin constitutie sau prin lege.'

Dispozitile celor doua documente internationale mai sus prezentate fac parte din dreptul intern romanesc, potrivit art. 20 din Constitutia Romaniei in care se dispune 'Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte.

Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale, ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale'.

Osebit de cele de mai sus, in art. 21 din Constitutia Romaniei este consemnat in mod expres dreptul de acces liber la justitie, astfel: 'Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime. Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.'. Ratiunea existentei acestui drept rezulta din:

-puterea judecatoreasca este independenta, de celelate puteri, existand toate conditiile sa judece impartial, obiectiv si competent;

-justitia se infaptuieste in numele legii de catre judecatorii care sunt independenti si se supun numai legii;

-justitia este la adapost de interese politice, economice, sociale si astfel asigura aplicarea neconditionata si impartiala numai a legii;

-infaptuirea justitiei se face dupa principii care asigura respectarea intocmai a legii astfel: publicitatea, oralitatea, contradictorialitatea, obligatia de motivare a hotararilor, posibilitatea exercitarii cailor de atac la instantele superioare interne si internationale;

-garantiile cailor de atac, a controlului judecatoresc pe cai ordinare si extraordinare cat si controlul la Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

-existenta unei responsabilitati si pentru judecatorii si procurorii care incalca legea.

Potrivit acestui principiu, oricine are dreptul de acces la justitie: cetatean roman, cetatean strain, apatrid, persoana juridica civila sau persoana juridica de drept public.

S-ar putea pune intrebarea de ce in Constitutie se foloseste exprimarea interese legitime? Nu ar fi aceasta restrangere a dreptului de a actiona in justitie si deci, nu ar fi fost suficient doar termenul interese?

Raspunzand la aceasta intrebare prof. I. Muraru arata: 'Explicatia este simpla. Constitutia si legile nu apara si nu garanteaza orice interese, ci numai acele interese care se intemeiaza pe drept, pe cutuma, in general pe izvoarele de drept.

Art. 21 din Constitutie implica o corecta delimitare intre dreptul la actiune in justitie si obligatia constitutionala de ocrotire a drepturilor, libertatilor si intereselor legitime.

Este subinteles ca accesul liber la justitie permite depunerea oricarei cereri a carei rezolvare este de competenta autoritatilor judecatoresti. Caracterul legitim sau nelegitim al pretentiilor formulate in actiunea in justitie va rezulta numai in urma judecarii pricinii respective si va fi constatat prin hotarare judecatoreasca motivata.

Folosind exprimarea 'interese legitime', textul constitutional nu pune o conditie de admisibilitate a actiunii in justitie, ci obliga justitia sa stabileasca si ocroteasca numai interesele legitime.'¹⁾

Incalcarea dreptului de acces liber la justitie s-a mai constatat si in alte situatii, cum ar fi:

-in cazul unor proceduri juridictional-administrative, cand solutionarea contestatiei era definitiva si legea nu mai prevedea o cale de atac impotriva acesteia la o instanta judecatoreasca (de exemplu contestatiile in cazul amenzilor contraventionale erau solutionate numai de seful agentului constatator, conform art. 35 din Legea nr. 32/1968, articol care a fost declarat neconstitutional si ulterior abrogat, deschizandu-se calea contestarii amenzii contraventionale la justitie);

-in cazul unor drepturi de avizare, aprobare, reglementate in mod discretionar in sensul ca nu sunt prevazute cai de atac la o instanta atunci cand se refuza avizarea sau aprobarea (de exemplu, in cazul cand ministrul justitiei refuza cercetarea unui judecator, nu exista o cale de atac al refuzului la o instanta superioara);

-in cazul cand cineva este vatamat intr-un drept al sau printr-o decizie data de organele parchetului respectiv de neurmarire penala, inca nu este reglementata plangerea impotriva acestei decizii la instanta de judecata;

-in situatiile in care este prevazuta o singura cale de atac, asa cum este in cazul contraventiilor.

Posibilitatea sesizarii justitiei pentru apararea drepturilor, libertatilor si intereselor legitime se poate realiza fie pe calea actiunii directe, fie _____ _______ ______ ____________

I. Muraru, op. cit., p. 206.

prin orice alta cale procedurala, inclusiv pe calea exceptiei de neconstitutionalitate mentionata de art. 144 lit. 'c' din Constitutie.

Trebuie sa adaugam ca accesul liber la justitie este garantat chiar prin Constitutie, in sensul ca, nu poate fi ingradit de nici o lege , iar legiuitorul este obligat sa elaboreze dispozitii legale, sa instituie proceduri si institutii care sa asigure realizarea acestuia.

B.                  Dreptul de petitie

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

Potrivit art. 47 din Constitutie, cetatenii au dreptul sa se adreseze autoritatilor publice prin petitii formulate numai in numele semnatarilor.

Organizatiile legal constituite au dreptul sa adreseze petitii exclusiv in numele colectivelor pe care le reprezinta. Exercitarea dreptului de petitionare este scutita de taxa. Autoritatile publice au dreptul si obligatia sa raspunda la petitii in termenele si in conditiile stabilite potrivit legii. Exercitarea dreptului de petitionare este o modalitate eficienta de rezolvare a unor probleme personale sau care privesc o colectivitate, fiind o garantie juridica generala pentru celelalte drepturi si libertati.

Petitia este o cerere prin care se vizeaza apararea, repararea unui drept, a libertatii sau unui interes legitim al petitionarului. Petitia nu se confunda cu denuntul, care este o informare a autoritatii cu privire la anumite ilegalitati, dar prin care denuntatorul nu a fost vatamat.

Dreptul la petitie poate fi exercitat individual de catre cetatean, fie de catre un grup de cetateni, fie de catre organizatii legal constituite, evident referitor la drepturile, libertatile si interesele acestora. Se admite ca o persoana sa faca o petitie pentru o alta persoana numai in cazurile prevazute de lege, cum ar fi: parintele pentru minor, tutorele pentru minor, avocatul pentru client etc.

Corelativ dreptului cetateanului de a petitiona, articolul 47 din Constitutie, prevede obligatia autoritatilor publice de a examina si raspunde la petitii in termenele si in conditiile stabilite de legi. Aceasta implica obligatia pentru Parlament de a elabora o lege prin care sa se prevada modul concret de exercitare a dreptului la petitie, procedurile, termene, conditii, responsabilitati etc.

Potrivit Legii nr. 1/1978( care a fost abrogata prin Legea nr. 7/1998, fara a intra in vigoare o alta lege care sa reglementeze obiectul acesteia), in art. 1 se arata: 'dreptul de petitionare se exercita prin propuneri, sesizari, reclamatii si cereri adresate organelor puterii de stat, ale administratiei de stat, organelor judecatoresti, organelor procuraturii, institutiilor, unitatilor economice de stat, precum si organizatiilor cooperatiste si celorlalte organizatii obstesti.'

Ca urmare este necesara elaborarea legii care sa precizeze daca in dreptul de petitionare se include, dreptul persoanei de a participa la treburile de interes public prin sesizari si propuneri, ce vizeaza orice problema de interes public, altele decat cele prin care au fost lezati direct in drepturile, libertatile si interesele acesteia.

Din textul constitutional (art. 47) rezulta fara dubiu ca petitiile trebuie sa fie semnate, deci nu anonime. Aceasta este o piedica impotriva abuzului de drept la petitie, implicand o responsabilitate morala si juridica pentru cel care uzeaza de dreptul sau la petitie. Deci, folosirea unor informatii sau date dintr-o anonima, de catre o autoritate publica, nu este scuzabila si se face pe raspunderea acesteia sau a functionarului in cauza. Anonimele nu pot fi publicate decat sub responsabilitatea (realitatii faptelor sesizate) celui care o publica. Pe de alta parte, avand in vedere ca functionarii publici sunt obligati sa actioneze din oficiu atunci cand ia cunostinta de o ilegalitate, nu pot invoca, caracterul de anonima a unei sesizari si astfel, sa nu efectueze un minim de verificari a celor semnalate in aceasta.

De asemenea anonima sub aspectele semnalate nu poate fi invocata ca o proba, nici in acuzarea autorului acesteia pentru calomnie sau insulta si nici in acuzarea persoanei sesizate ca a incalcat legea. Socotim ca aceasta rezulta din dispozitiile si principiile Constitutiei din 1991. Cu atat mai mult credem ca o anonima nu poate constitui singurul temei al perchezitiei intr-o proprietate privata.

C.         Dreptul la aparare¹⁾

Dreptul la aparare este un drept fundamental de traditie in istoria institutiei drepturilor si libertatilor cetatenesti.

Dreptul la aparare, intr-o acceptiune larga, cuprinde totalitatea drepturilor si regulilor procedurale ce pot fi folosite de o persoana pentru materializarea apararii contra invinuirilor si acuzatiilor ce i se aduc, tentativelor de incalcare a drepturilor, precum si posibilitatea de a-si valorifica cererile sau de a dovedi netemeinicia ori nelegalitatea pretentiilor adversarului. Dreptul la asistenta juridica este un element al dreptului la aparare. Prin asistenta juridica intelegem posibilitatea persoanei de a beneficia de sfaturile, recomandarile unui avocat, ori de a fi __________________

A se vedea pe larg in Valerica DABU. Despre dreptul si arta apararii.R.A. 'Monitorul Oficial' Bucuresti,1994

reprezentata in mod calificat de avocat, in exercitarea drepturilor si apararea intereselor sale in tot cursul procesului. Scopul dreptului la aparare il constituie garantarea realizarii si respectarii drepturilor si libertatilor omului.

Ce se urmareste in mod concret prin dreptul la aparare? Foarte greu de dat un raspuns complet. Unii autori sustin ca aflarea adevarului. Dar oare este suficienta aflarea adevarului pentru a se realiza dreptul la aparare? Noi credem ca nu! Pentru ca aflarea adevarului neurmata de o aplicare corecta a legii ciunteste dreptul la aparare.

Dar numai aflarea adevarului si aplicarea corecta a legii sunt suficiente? Nu ar fi oare mai bine sa se ia si masuri preventive de aparare, ce pot fi fizice (paza, sisteme de alarmare etc.) si juridice (constituirea de garantii) educative etc., care sa ne puna la adapost de tot felul de procese. Noi credem ca da. De aceea infaptuirea dreptului la aparare, consideram ca are trei componente:

a)posibilitatea de a te apara prin masuri cu caracter preventiv

(materiale, juridice, educative etc.);

b)aflarea si stabilirea adevarului;

c)aplicarea corecta a legii.

In practica, cele trei componente ale dreptului la aparare pot fi realizate prin:

-luarea masurilor necesare pentru paza juridica a patrimoniului,

prin cunoasterea si incheierea unor acte juridice corecte,

nepagubitoare, asigurate prin garantii juridice solide etc.;

-infaptuirea masurilor corespunzatoare de paza fizica si tehnica

a persoanei si a patrimoniului acesteia, ce ne pun la adapost de eventualele incalcari ale drepturilor noastre;

-cunoasterea si inlaturarea din comportament a potentialului victimologic, ce concura la victimizarea noastra;

-stabilirea pe baza de probe a adevarului, in asa fel incat balanta justitiei sa nu incline in nici o parte;

-asigurarea capacitatii si posibilitatii legale a administrarii probelor necesare;

-aplicarea unor masuri educative si sanctiuni civile , administrative si penale, intr-o perfecta concordanta cu faptele, si necesitatea preventiei speciale si generale;

-folosirea corespunzatoare a instrumentelor juridice in realizarea unei justitii corecte prin:

-infaptuirea prezumtiei de nevinovatie;

-schimbarea incadrarii juridice de la o fapta mai grava la fapta mai putin grava;

-dozarea corecta a pedepsei aplicate in raport cu acordarea circumstantelor atenuante;

-exonerarea de raspundere civila, administrativa sau penala a celor nevinovati:

-acordarea unor despagubiri juste si legale celor pagubiti material si moral;

-inlaturarea invinuirilor, acuzatiilor sau a pretentiilor materiale si morale nedrepte;

-asigurarea posibilitatii valorificarii cererilor si pretentiilor intemeiate.

Dreptul la aparare poate fi exercitat de:

-persoana in cauza, iar in anumite situatii de rudele acesteia;

-persoana respectiva, dupa consultarea avocatului;

-avocatul delegat;

-procurorul;

-Avocatul poporului.

Apararea drepturilor se realizeaza si de organele statului abilitate in acest scop (Politie, Parchet, Garda financiara, Curtea de Conturi, O.P.C. etc.).¹⁾

Dreptul la asistenta juridica, atribut al dreptului la aparare este consacrat constitutional.

Astfel potrivit art. 24 pct.2 din Constitutie, 'in tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu'. Suntem aici in prezenta unui drept al persoanei, pe care ea si-l poate exercita sau nu, pe riscul sau. De aceea textul vorbeste si de avocat ales, in sensul ca partea in proces (persoana deci) isi alege ea aparatorul calificat.

Exista insa procese pentru care asistenta din partea unui avocat este obligatorie, adica legea obliga autoritatea publica, competenta sa desemneze un avocat care sa apere persoana in cauza. Asemenea situatii pot privi procesele penale in care invinuitii sau inculpatii sunt minori, sau in care se judeca infractiuni grave.

Legile vor trebui deci sa prevada expres asemenea situatii in care autoritatile competente au obligatia sa numeasca si plateasca din oficiu un avocat pentru apararea persoanei in cauza, daca aceasta din diferite motive, nu-si alege un avocat.

V. Dabu, Despre dreptul si arta apararii, Regia Autonoma, 'Monitorul Oficial', Bucuresti, 1994. pag. 13.

D.         Dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica

Persoana vatamata intr-un drept al sau se poate adresa potrivit legii diferitelor instante dupa caz. Astfel, cel vatamat intr-un drept al sau printr-o infractiune se adreseaza organelor judiciare care in conformitate cu procedura penala i-au masuri de reparare, despagubire, pedepsire a celui vinovat etc. De asemenea, cel vatamat intr-un drept al sau printr-un act sau fapt juridic civil, i se face dreptate pe calea prevazuta de procedura civila, de catre o instanta civila.

Insa persoana poate sa fie vatamata dintr-un drept al sau de o autoritate publica sau functionarul acesteia in cadrul unor raporturi speciale, respectiv raporturile juridice de drept administrativ. Vatamarea dreptului poate fi printr-un act administrativ atat legal cat si ilegal. In astfel de raporturi juridice apar autoritatile publice care sunt detinatoare ale puterii ceea ce in lipsa textului constitutional ( art. 48 ) ar fi presupus unele riscuri pentru persoana fizica.

Avand in vedere importanta si specificul relatiilor dintre autoritatile publice si orice persoana in care ultima poate fi vatamata intr-un drept al sau, constituantul prin dispozitii constitutionale a reglementat ca o garantie constitutionala dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica in art. 48, astfel:

'Persoana vatamata intr-un drept al sau de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionare in termenul legal a unei cereri este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins, anularea actului si repararea pagubei. Conditiile si limitele exercitarii acestui drept se stabilesc prin lege organica. Statul raspunde patrimonial potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare savarsite in procesele penale.'

Procedura concreta, procedura de exceptie dupa care se realizeaza dreptul celui vatamat intr-un drept al sau de o autoritate publica este prevazuta de Legea nr. 29/1990.

Aceasta procedura se mai cheama si procedura contenciosului administrativ.

Termenul de 'contencios' provine de la latinescul 'contendere' care inseamna 'a se lupta', ' pune la lupta', 'a compara', 'a dezbate'.

Prin fenomenul de contencios se intelege, deci, acel proces de constatare a dreptului, care se manifesta sub forma unui conflict de interese, ce nu poate fi solutionat prin intelegere intre parti, ci pe calea unui proces judiciar, in scopul dezbaterii in fata instantei a valabilitatii si interpretarii a acelor reglementari juridice sau a acelor drepturi care au dat nastere conflictului . Legea foloseste sintagma de contencios administrativ, pentru a desemna totalitatea litigiilor de natura administrativa si pentru a le deosebi de celelalte litigii din competenta instantelor care se desfasoara dupa alte reguli, cum sunt litigiile de natura civila, comerciala, penala, etc..

Prin contencios administrativ se intelege totalitatea procedurilor si litigiile ivite intre persoanele fizice sau juridice pe de o parte si autoritatile publice pe de alta parte, avand ca obiect relatiile sociale si normele juridice care apartin dreptului administrativ.

Titularul dreptului prevazut de art. 48 din Constitutie poate fi:

b)orice persoana fizica;

a)orice persoana juridica de drept civil;

c)orice persoana de drept public.

Spre exemplu, o autoritate publica locala poate fi vatamata intr-un drept al sau de o alta autoritate publica locala sau chiar centrala, printr-un act administrativ. Potrivit Constitutiei, in art. 122 pct. 4 'Prefectul poate ataca, in fata instantei de contencios administrativ, un act al Consiliului judetean, al celui local sau al primarului in cazul in care considera actul ilegal.' In acest caz, desi prefectul personal nu este lezat in vreun drept al sau, dar daca actul atacat este ilegal, atunci acest act lezeaza interesul general, iar prefectul este obligat sa apere interesul general de orice ilegalitate din activitatea administrativa a autoritatilor administratiei publice locale.

Prin act administrativ se intelege o manifestare unilaterala de vointa juridica, pe baza si in executarea legii, a unei autoritati administrative, prin care se formeaza o situatie juridica noua, sau se refuza o pretentie juridica referitoare la un drept recunoscut de lege, vointa juridica supusa regimului juridic administrativ.

Acte administrative pot sa emita orice autoritate publica, indiferent ca este legislativa sau judecatoreasca, este adevarat ca aceasta numai ca exceptie, atunci cand actioneaza ca autoritati administrative in organizarea executarii si executarea in concret a legii.¹⁾

Literatura juridica imparte actele administrative din punct de vedere al obiectului si efectelor lor in trei categorii: acte reguli, acte subiective si acte conditii.

Prin acte reguli se intelege actele prin care se instituie reguli, norme sau se stabilesc situatii juridice cu caracter general; prin acte subiective, se inteleg actele prin care se stabilesc, se modifica sau se sting drepturi subiective sau situatii juridice individuale; prin acte conditii se inteleg actele prin care se aplica unei persoane fizice sau juridice o anumita situatie juridica _________________

Prof. Ion Muraru, op. cit., pag. 251, 'Trebuie insa sa se observe ca textul nu se refera la actele administrative emise numai de catre autoritatile executive (administrative) ci la toate actele administrative emise de autoritatile publice, fara deosebire de natura lor juridica.'

concreta. Astfel, cu titul de exemplu, se poate spune ca regulamentul este un act regula, deoarece in continutul lui sunt cuprinse norme cu caracter general intr-un anumit domeniu de activitate administrativa; acte subiective sunt cele care contin autorizatii, interdictii (demolari de constructii, exproprieri si altele asemenea), deoarece prin continutul lor se adreseaza persoanelor, fiind, sub acest aspect acte cu caracter individual; in al treilea rand sunt unele acte prin care se stabilesc persoanelor fizice o anumita situatie juridica in temeiul legii, cum sunt actele de numire, delegare, sau transformare, acestea fiind acte conditii.

Potrivit art. 1 al. 1 din Legea nr. 29/1990 se considera act administrativ si refuzul nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept

recunoscut de lege respectiv faptul de a nu se raspunde petitionarului in termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii respective, daca prin lege nu se prevede un alt termen.

Consideram ca refuzul nejustificat al satisfacerii unei pretentii juridice referitoare la un drept recunoscut de lege reclamantului , rezulta din principiul legalitatii administratiei publice si din particularitatile capacitatii judirice pe care o au subiectele de drept administrativ in infaptuirea competentei pe baza si in executarea legii. Intr-adevar, principiul legalitatii in organizarea exercitarii legii si exercitarea competentei inseamna dreptul si obligatia, in acelasi timp, a autoritatii administrative de a interveni manifestandu-si vointa juridica si de a satisface, astfel, pretentiile juridice intemeiate pe valorificarea unor drepturi conferite diferitelor subiecte de drept, persoane fizice si juridice. Refuzul este tot un act administrativ sustine dl. Prof. Al. Negoita¹⁾ si respectiv un act administrativ ilegal , prin care persoana poate fi vatamata in dreptul sau .

Conditia vatamarii intr-un drept al sau este necesara pentru a se naste pentru o persoana dreptul prevazut de art. 48 din Constitutie.

Socotim ca vatamarea unui drept presupune:

-ingradirea exercitarii dreptului respectiv;

-cauzarea unor prejudicii materiale sau morale prin lezarea persoanei in dreptul respectiv.

Aceasta vatamare a unui drept poate interveni, printr-un act administrativ individual sau printr-un act administrativ normativ ilegal sau legal in cazurile prevazute de lege.

Probarea acestei conditii presupune: existenta dreptului pentru persoana in cauza, precum si a vatamarii acestui drept.

Al Negoita, Drep administrativ, Ed. Sylvi Bucuresti, 1996, pag. 236

Coroborand art. 48 cu art. 21 din Constitutie constatam, ca notiunea de 'drept', folosita in art. 48, semnifica 'orice drept, libertate sau interes al sau legitim'.¹⁾

Astfel potrivit noii baze constitutionale a contenciosului administrativ, o actiune nu se poate respinge decat atunci cand reclamantul nu are de aparat nici drepturi, nici libertati si nici interese legitime, ceea ce echivaleaza cu exercitarea abuziva a actiunii de contencios administrativ.

Am vazut in capitolele anterioare ce este dreptul si ce este libertatea. In ceea ce priveste interesul de regula prin acesta se intelege posibilitatea de a-si satisface o necesitate care nu se fundamenteaza pe un drept subiectiv. Or aceasta posibilitate se poate realiza prin incalcarea legii

si atunci se cheama interes nelegitim sau fara nici o incalcare, si se numeste interes legitim.

Spre exemplu, o persoana are un interes legitim de a cere in contencios administrativ anularea autorizatiei de constructie obtinute ilegal de vecinul sau care construind un imobil cu 8 etaje pe terenul acesteia, desi in zona respectiva nu se aproba asa ceva, existand posibilitatea afectarii dreptului sau de proprietate lipsa de lumina, de soare etc..

Tot in baza unui interes legitim se poate ataca in contenciosul administrativ un concurs pentru ocuparea unui post efectuat cu incalcarea regulilor; cel care a participat la concurs nu poate invoca vreun drept, ci un interes legitim ca activitatea de concurs sa se desfasoare legal, situatie in care ar fi putut castiga concursul . Analizand practica instantelor de contencios administrativ cele mai frecvente spete au vizat: dreptul de apreciere (examene, concursuri, incadrari sau refuzuri de incadrari in functii); recunoasterea unui drept subsecvent (de exemplu, a dreptului de pensie dupa ce a fost reintegrat); drepturi civile ale unei terte persoane (coproprietar, vecin etc.) anularea unor acte administrative in domeniul contraventional etc.

Spre deosebire de raspunderea civila, in cazul contenciosului administrativ nu este necesara probarea vinovatiei functionarului public sau a autoritatii publice, ceea ce presupune un oarecare avantaj in proces pentru cel vatamat intr-un drept al sau printr-un act administrativ fata de cel care foloseste calea contenciosului civil. Vinovatia functionarului public este necesara a fi probata atunci cand se angajaza raspunderea acestuia si nu a autoritati publice .

De la procedura de atac a actelor administrative sunt exceptate unele acte astfel:

a)actele de gestiune savarsite de stat in calitate de persoana juridica si pentru administrarea patrimoniului sau; in situatia in care prin acestea ^{_____ _______ ______ ______}

A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Ed. Nemira,Bucuresti, pag. 433

se cauzeaza pagube persoanei, se poate uza de dispozitiile codului civil privind responsabilitatea civila, delictuala sau contractuala;

b)actele administrative pentru desfiintarea sau modificarea carora legea prevede o alta procedura judiciara;

c)actele adminsitrative adoptate in exercitiul atributiilor de control ierarhic;

d)actele de comandament cu caracter militar;

e)actele care privesc raporturile dintre Parlament sau Presedintele Romaniei si Guvern; actele administrative de autoritate si actele de gestiune ale organelor de conducere din cadrul Parlamentului; actele administrative referitoare la siguranta interna si externa a statului, precum si cele referitoare la interpretarea si executarea actelor internationale, la care Romania este parte; masurile urgente luate de organele puterii executive pentru evitarea sau inlaturarea efectelor unor evenimente prezentand pericol public, cum sunt actele emise ca urmare a starii de necesitate sau pentru combaterea calamitatii naturale, incendiilor de paduri, epidemiilor, epizoatiilor si altor evenimente de aceeasi gravitate.

Referitor la aceste acte exceptate de la controlul contenciosului administrativ in literatura de specialitate sunt discutii. Socotim ca pentru multe din aceste acte nu ar fi justificata, scoaterea lor de sub dreptul de anulare al instantei, in cazurile cand prin acestea a fost vatamat dreptul unei persoane, ar fi normal ca intr-o viitoare legislatie sa i se permita persoanei, sa-si valorifice acest drept prin intermediul instantei.

Credem de asemenea ca, potrivit art. 1 pct. 3 si art.48 din Constitutia din 1991 nimic nu se opune a se admite responsabilitatea statului si a autoritatilor publice, pentru pagubele cauzate prin acte administrative legale. Analizand art. 48 din Constitutia din 1991, constatam ca acesta nu mai conditioneaza raspunderea autoritatii publice pentru pagubele cauzate de caracterul ilegal al actului administrativ. Spre deosebire de art. 48 din Constitutia din 1991, in constitutiile anterioare, responsabilitatea autoritatii publice era conditionata de caracterul ilegal al actului administrativ¹⁾.

Astfel, din art. 99 al Constitutiei din 1923, conditia ilegalitatii actului rezulta din expresia 'care violeaza un text expres al Constitutiei si legilor in vigoare'. Iar in art. 35 al Constitutiei din 1965, se folosea sintagma 'act ilegal' precum si 'anularea actului'. De aceea, credem ca art. 48 din Constitutia de la 1991, permite repararea pagubei cauzate prin actul legal, fara sa fie necesara evident anularea acestuia, solutie care ni se pare necesara intr-un stat de drept. Atunci cand legiuitorul constitutional a ^{_____ _______ ______ __________}

V.Dabu. Raspunderea juridica a functionarului public. Ed. Global Lex, Bucuresti, 2000, p. 61, 189-191; 205, 211, 220, 230.

voit sa fie atacat un act numai pe motiv de ilegalitate, a prevazut aceasta in mod expres, asa cum este reglementat in art. 122 pct. 4 din Constitutie, dreptul prefectului de a ataca actele ilegale ale Consiliilor judetene, locale sau ale primarului.

De altfel chiar in scopul exproprierii prin lege pentru cauza de utilitate publica, constituantul a reglementat dreptul la despagubire a persoanei vatamate prin lege in dreptul de proprietate.

Dat fiind scopurile si procedura contenciosului administrativ, consideram ca aceasta prezinta o serie de avantaje in raport cu procedura civila comuna astfel:

-specializarea judecatorilor organizati in instante de contencios

administrativ;

-pentru actiunile in cauza taxa de timbru este de maximum

1.000 lei;

-procedura contenciosului administrativ este mai operativa cu

termene mai scurte, si asigurata prin daune cominatorii¹⁾,

aducerea la indeplinire a hotararii instantei.

TEME pentru REFERAT:

- Dreptul de acces liber la justitie.

- Dreptul la aparare;

- Dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica.

BIBLIOGRAFIE

1.Ioan Muraru   -Drept Constitutional si Institutii Politice, Editura

Actami, Bucuresti-1997,p.250-251; 214-215 si 205-205

2.Alexandru Negoita -Drept Administrativ, Editura Sylvi, 1996, p. 213-281

3. Antonie Iorgovan -Tratat de Drept Administrativ, vol. I, Ed. Nemira,

1996, p. 269-288 si 406-529

4.Constitutia Romaniei art. 20, 21, 23, 24, 47 si 48

5.V. Dabu                    -Raspunderea juridica a functionarului public, Ed.

Global Lex Bucuresti, 2000

Daunele cominatorii in domeniul contenciosului-administrativ reprezinta o suma de 500 lei pe zi, stabilita de instanta pentru a fi platita celui pagubit, de autoritaea publica pentru fiecare zi de intarziere pana la executarea hotararii judecatoresti prin care a fost obligat la anularea actului       ilegal, repararea pagubei si recunoasterea dreptului pretins.

A se vedea Decretul nr. 426/1999 privind revocarea din functie a primului-ministru al Guvernului in M.O. nr. 609 din 14.XII.1999

Potrivit art. 123 al.2 din Constitutie 'Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii