Izvoarele dreptului civil

IZVOARELE DREPTULUI CIVIL

1. Notiunea si prezentarea izvoarelor dreptului civil

Notiunea de "izvor al dreptului civil' poate primi doua sensuri. Mai intai, in sens material prin izvor de drept civil se intelege ansamblul conditiilor materiale de existenta ce genereaza normele dreptului civil. Pe de alta parte, in sens formal expresia izvor de drept civil desemneaza formele specifice de exprimare a normelor dreptului civil (actele normative).

In funcție de organele de la care emana și de natura lor deosebim urmatoarele categorii de acte normative care pot constitui izvor de drept civil: Constituția, legile, ordonanțele și ordonanțele de urgența ale Guvernului, hotararile Guvernului, actele normative emise de autoritațile administrației publice centrale și locale. Un loc important in cadrul izvoarelor dreptului civil il ocupa reglementarile internaționale. Principalul izvor al dreptului civil este Codul civil roman de la 1864.

2. Izvoarelor indirecte ale dreptului civil

2.1. Obiceiul juridic (cutuma) constituie o practica indelungata, inradacinata si neintrerupta (elementul material), pe care cei care o aplica o considera obligatorie (elementul pshiologic). Se considera ca obiceiul nu constituie, prin el insusi, izvor al dreptului civil, ci numai in masura in care se integreaza in dispozitiile normelor juridice civile, prin trimiterea expresa facuta in cuprinsul legii.

2.2. Morala nu constituie izvor de drept distinct, dar in masura in care legea face trimitere la regulile de conviețuire sociala, atunci ele sunt incorporate de actul normativ respectiv.

2.3. Precedentul judiciar si doctrina nu sunt izvoare ale dreptului civil, ele prezinta insa utilitate in interpretarea si aplicarea corecta a normelor cuprinse in actele normative, precum si in perfectionarea legislatiei civile.

3. Aplicarea legii civile

Aplicarea legii poate fi privita sub urmatoarele aspecte: a) durata actiunii sau intervalul de timp in care legea se aplica (aplicarea legii in timp); b) spatiul in care legea actioneaza (aplicarea legii in spatiu); c) subiectul caruia i se adreseaza (aplicarea legii cu privire la persoane).

3.1. Aplicarea legii civile in timp

3.1.1. Legea civila se aplica in intervalul de timp cat este in vigoare, delimitat de doua momente importante: momentul initial si  momentul final. Momentul initial sau momentul intrarii in vigoare a legii civile este stabilit de art. 78 din Constitutie: "Legea se publica in Monitorul Oficial al Romaniei si intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii sau la o data ulterioara prevazuta in textul ei".

Momentul final al legii este momentul in care inceteaza actiunea legii, iar legea inceteaza sa mai produca efecte prin abrogare, ajungere la termen ori ca urmare a unei decizii a Curtii Constitutionale prin care se declara neconstitutionalitatea. In ceea ce priveste desuetudinea (neaplicarea indelungata a unei legii) s-a aratat ca nu constituie un mod de iesire din vigoare a legii, de vreme ce aplicarea legii poate fi reluata.

Aplicarea legii civile in timp este guvernata de doua principii: a) principiul neretroactivitatii legii civile noi; b) principiul aplicarii imediate a legii civile noi.

3.1.2. Principiul neretroactivitatii legii civile este regula juridica potrivit careia o lege civila se aplica numai situatiilor ce se ivesc in practica dupa intrarea ei in vigoare, iar nu si situatiilor anterioare. Nici o lege civila nu poate deroga de la aceast principiu.

3.1.3. Principiul aplicarii imediate a legii civile noi este regula de drept potrivit careia legea noua se aplica, de indata ce a intrat in vigoare, tuturor situatiilor ivite dupa acest moment, excluzand aplicarea legii civile vechi.

Proiect: Conditiile de existenta ale rezolutiunii si rezilierii Proiect: Teste grila - test grila

De la principiul aplicarii imediate a legii civile noi exista exceptia ultraactivitatii (supravietuirii) legii civile vechi, care inseamna aplicarea legii vechi dupa intrarea in vigoare a legii noi. Exceptia este justificata de necesitatea ca anumite situatii sa ramana guvernate de legea sub imperiul careia au inceput sa se constituie, sa se modifice ori sa se stinga, si, de principiu, trebuie consacrata expres de legea noua.

3.2. Aplicarea legii civile in spatiu

Aplicarea legii civile in spatiu se analizeaza sub doua aspecte: aspectul intern si aspectul international.         

3.2.1. Aspectul intern priveste situatia raporturilor juridice civile stabilite, pe teritoriul Romaniei, intre subiecte de drept civil de cetatenie ori nationalitate romana si se rezolva astfel: actele normative care emana de la organele centrale de stat se aplica pe intreg teritoriul tarii, iar reglementarile care provin de la un organ de stat local se aplica pe teritoriul respectivei unitati administrativ-teritoriale.

Este posibil ca o lege care emana de la o autoritate centrala sa se aplice numai in anumite regiuni ale tarii, ori o reglementare a unei autoritatii locale sa se aplice doar pe o parte a unitatii administrativ-teritoriale respective. Este exclus ca, la nivel local, o reglementare a unui organ de stat local sa se aplice pe teritoriul altei unitati administrativ-teritoriale.

3.2.2. Aspectul international al aplicarii legii civile in spatiu raspunde la intrebarea daca legea civila nationala se aplica pe teritoriul altor state si daca o lege straina poate fi aplicata in limitele propriului teritoriu. Este vorba de raporturile juridice civile cu element de extraneitate, asa incat acest aspect se rezolva de catre normele conflictuale ale dreptului international privat care presupun "conflictul de legii" in spatiu. Suntem in prezenta raporturilor juridice cu element de extraneitate in situatii precum: o parte a unui contract este un cetatean strain ori bunul cu privire la care se contracteaza se afla in strainatate; bunurile lasate mostenire se afla in strainatate; un contract intre cetateni romani se incheie in strainatate, etc.

Codul civil contine trei reguli de drept international privat cunoscute in doctrina sub urmatoarele formulari: a) lex rei sitae - imobilele sunt supuse legilor tarii pe teritoriul careia se afla; b) lex personalis (lex patriae) - starea civila si capacitatea civila ale persoanei fizice sunt supuse legii cetateniei; capacitatea persoanei juridice este supusa, de regula, legii nationalitatii, determinata de sediul sau; c) locus regit actum - forma actului juridic este carmuita de legea locului unde se incheie.

3.3. Aplicarea legii civile asupra persoanelor

Din punctul de vedere al sferei subiectelor la care se aplica, normele civile pot fi impartite in trei catgorii: a) norme cu vocatie generala de aplicare, adica cele ce se aplica atat persoanelor fizice, cat si persoanelor juridice (Codul civil, Decretul 167/1958, Decretul nr. 31/1954 etc.); b) norme cu vocatia aplicarii numai la persoanele fizice (Codul familiei, Ordonanta 41/2003 privind dobandirea si schimbarea pe cale administrativa a numelor persoanelor fizice); c) legile civile cu vocatia aplicarii numai la persoanele juridice (Ordonanta 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii).

4. Interpretarea normelor de drept civil

4.1. Noțiune. Prin interpretarea normelor de drept civil se intelege operatiunea de stabilire a continutului si sensului normelor civile. Scopul interpretarii legii civile este reprezentat de incadrarea corecta a diferitelor situatii din practica in ipoteza normei de drept civil.

4.2. Clasificare

a) In functie de forta (puterea) sa - obligatorie sau neobligatorie - se distinge interpretarea oficiala si interpretarea neoficiala. Este oficiala acea interpretare care este realizata, in exercitarea atributilor legale, de catre un organ de stat apartinand puterii legislative, executive ori judecatoresti. Daca interpretarea provine chiar de la organul de stat care a edictat norma si se concretizeaza in norme interpretative se numeste interpretare oficiala autentica si are caracter general obligatoriu, ca insusi actul normativ interpretat.

Pe de alta parte, interpretarea oficiala jurisdictionala este aceea care provine de la un organ de jurisdictie (o instanta de judecata sau alt organ cu atributii jurisdictionale). Interpretarea realizata de instantele judecatoresti este denumita interpretare judiciara. Obligativitatea acestei  interpretari este numai la speta, adica in cazul solutionat prin hotararea judecatoreasca definitiva, intrata in puterea lucrului judecat.

In fine, interpretarea neoficiala este interpretarea care se da legii civile de catre doctrina, de catre avocat in pledoariile sale in fata instantei si, in general, de persoane care nu reprezinta puterea de stat. O asemenea interpretare nu are forta juridica obligatorie, dar ea poate fi insusita de o autoritate daca convinge prin forta argumentelor si rigoarea demonstratiei

b) In functie rezultatul la care se ajunge prin interpretarea se deosebesc: interpretarea poate fi literara (declarativa), interpretare extensiva si interpretare restrictiva. Este literala (declarativa, stricta) se intalneste atunci cand intre formularea textului legal si cazurile practice ce se incadreaza in ipoteza sa exista deplina concordanta, astfel incat, ea nici nu extinde, nici nu restrange aplicatia textului de lege.  Interpretarea este extensiva daca intre formularea textului legal si cazurile din practica la care acesta se aplica nu exista concordanta, in sensul ca formularea textului este mai restransa decat intentia reala a legiuitorului. Interpretarea este restrictiva cand intre formularea textului legal si cazurile de aplicare practica nu exista concordanta, in sensul ca formularea este prea larga fata de situatiile ce se pot incadra in text.

c) In functie de metoda de interpretarea folosita exista: interpretare gramaticala, interpretare logica, interpretare  sistematica, interpretare istorico-teleologica.

Interpretarea gramaticala se realizeaza prin folosirea metodei gramaticale pentru stabilirea sensului normei civile cu ajutorul regulile gramaticii. Interpretarea sistematica consta in raportarea normei interpretate la alte norme juridice, din acelasi act normativ ori din alte acte normative, asa incat stabilirea intelesului normei civile se realizeaza prin fixarea locului ei in sistemul de drept, in sistemul dreptului civil, in sistemul principiilor fundamentale ale dreptului civil. Interpretarea istorico-teleologica consta in stabilirea sensului unei dispozitii legale prin luarea in considerare a finalitatii urmarite de legiuitor atunci cand a edictat actul normativ in care este inserata dispozitia supusa interpretarii. Interpretarea logica presupune lamurirea intelesului normelor juridice prin folosirea legilor logicii formale generale si a sistemului de argumentare pe care se sprijina. Ea se bazeaza pe rationamentele inductive si rationamentele deductive (silogismele). In jurisprudenta si doctrina mai des folosite sunt urmatoarele trei reguli: exceptia este de stricta interpretare; unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie sa distinga; legea civila trebuie interpretata in sensul aplicarii ei, iar nu in sensul inlaturarii aplicarii ei.

Pe de alta parte, dintre argumentele de interpretare logica  mai des folosite sunt: argumentul per a contrario; argumentul a fortiori; argumentul reducerii la absurd; argumentul de analogiei:

1.   In sens material, prin izvor de drept civil, se intelege:

a)   ansamblul conditiilor materiale de existenta ce genereaza normele dreptului civil;

b)   formele specifice de exprimare a normelor dreptului civil;

c)    actul juridic civil.

2. Sunt izvoare de drept civil:

a)   Constituția Romaniei;

b)   doctrina;

c)    jurisprudența.

3. Momentul intrarii in vigoare a legii civile este reprezentat de:

a)   momentul publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei;

b)   la trecerea a 3 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei sau la o data ulterioara prevazuta in textul ei;

c)    la trecerea a 5 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei sau la o data ulterioara prevazuta in textul ei;

4. Legea civila inceteaza sa mai produca efecte prin:

a)   abrogare, ajungere la termen;

b)   Decizia Curtii Constitutionale prin care se declara neconstitutionalitatea;

c)    cadere in desuetudine.

5. Interpretarea oficiala:

a)   este acea interpretare care este realizata, in exercitarea atributiilor legale de catre un organ de stat apartinand puterii legislative, executive sau judecatoresti;

b)   poate fi de doua feluri: interpretare oficiala autentica si interpretare oficiala jurisdictionala;

c)    are caracter general obligatoriu.

Raspunsuri corecte:

1. a); 2. a); 3. b); 4. a), b); 5. a), b).     

Beleiu Gh., Drept civil roman. Introducere in dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2005;

Dogaru I., Popa N., Danișor D.C., Cercel S., Bazele dreptului civil, vol. I, Teoria generala, Ed. C.H. Beck, București, 2008;

Dogaru I., Cercel S., Drept civil. Partea generala, Ed. C. H. Beck, Bucuresti, 2007;

Popa V. V., Drept civil. Partea generala. Persoanele, Ed. C. H. Beck, Bucuresti, 2006.