Sectiunea I - Realizarea partajului

Sectiunea a II-a - Formele impartelii

Sectiunea I

Realizarea partajului

- Notiunea de partaj

- Titularii dreptului de a cere imparteala

- Capacitatea necesara pentru participarea la imparteala

- Operatiuni prealabile partajului

- Stabilirea componentei masei partajabile in absenta liberalitatilor raportabile

- Componenta masei partajabile in prezenta liberalitatilor raportabile. Raportul donatiilor

- Domeniul de aplicare a raportului. Subiectii raportului

- Obiectul obligatiei de raport

- Caile procedurale de realizare a raportului

- Modul de executare a raportului

- Raportul datoriilor

Notiunea de partaj

Proprietatea comuna poate inceta printr-un act translativ de proprietate, in baza caruia unul dintre coindivizari dobandeste si cotele-parti ale celorlalti sau un tert dobandeste in intregime bunurile ce s-au aflat in proprietate comuna, prin succesiune cand unul dintre coindivizari mosteneste si cealalta cota-parte din bunuri, dar cel mai adesea se recurge la operatiunea de partaj. Scopul operatiunii de partaj consta in transformarea drepturilor indivize ale coindivizarilor in drepturi exclusive. Din titular al unei cote ideale, abstracte, nematerializata intr-un bun sau asupra unei parti dintr-un bun, coindivizarul devine, urmare a partajului, proprietar exclusiv asupra unuia sau mai multor bunuri determinate. Acest scop se realizeaza prin fragmentarea masei de bunuri ce constituie obiectul indiviziunii in mai multe loturi, care cuprind bunuri ce se repartizeaza coindivizarilor si care nu mai formeaza obiectul unor drepturi concurente, ci devin proprietatea exclusiva a copartajantilor.

Definitiile date in doctrina notiunii de partaj, unele mai largi, incercand sa cuprinda cat mai explicit consecintele partajului, altele mai concise, surprind esenta si scopul acestei operatiuni. Partajul reprezinta operatiunea juridica prin care se pune capat starii de indiviziune, inlocuindu-se drepturile indivize si concurente ale coindivizarilor cu dreptul de proprietate exclusiva asupra bunurilor sau partilor din bunuri, sau valorilor determinate, ce le-au fost atribuite.

Partajul pune capat oricarei indiviziuni, indiferent de izvorul ei. In raport de aceasta situatie era firesc ca el sa nu fie reglementat in partea referitoare la succesiuni, ci intr-un capitol din care sa rezulte, in mod clar, aplicabilitatea sa pentru sistarea oricarei forme de proprietate comuna, precum si regulile necesare in acest scop. Oricum, la ora actuala, reglementarea referitoare la partaj din capitolul referitor la succesiuni, impreuna cu noile dispozitii de procedura referitoare la partaj (capitolul VII indice 1), constituie dreptul comun aplicabil oricarei forme de imparteala.

Titularii dreptului de a cere imparteala

Dreptul de a cere imparteala apartine in primul rand coindivizarilor, conferit de art. 728 C. civ. care le consacra dreptul de a cere oricand sistarea indiviziunii. Au, deci, acest drept mostenitorii legali, legatarii universali si cu titlu universal.

Legatarul cu titlu particular, desi mostenitor, nu are aceasta calitate deoarece el dobandeste, de la data deschiderii succesiunii, un drept exclusiv asupra bunului sau bunurilor ce au format obiectul legatului, astfel incat le poate revendica oricand de la cei obligati sa i le predea.

Acestia nu sunt singurii care pot cere partajul, calitate procesuala activa in acest sens putand sa mai aiba si creditorii lor personali, cesionarii de drepturi succesorale, creditorii succesorali si procurorul.

Creditorii personali. Creditorii unui debitor ale carui bunuri se afla in indiviziune, nu pot urmari, asa cum rezulta din art. 1825 C. civ. si art. 493 alin. (1) C. proc. civ., bunurile respective inainte de a cere iesirea din indiviziune. Daca bunul debitorului urmarit formeaza obiectul unei coproprietati, se poate urmari, conform alin. (2) al aceluiasi articol, cota-parte ideala din acest bun, insa cum, de multe ori, valorificarea acesteia in cadrul executarii silite este dificila, creditorul procedeaza, mai frecvent, fiind indreptatit in acest sens, la sistarea coproprietatii. S-a sustinut ca in aceasta situatie cererea apare ca manifestare a unui drept propriu, respectiv dreptul de a cere executarea silita si nu ca o actiune oblica ¹ . In ceea ce ne priveste, apreciem ca argumentele invocate nu justifica punctul de vedere de mai sus. Credem, dimpotriva, ca art. 1825 C. civ. si art. 493 C. proc. civ. nu reprezinta decat un caz concret de reglementare a actiunii oblice, creditorul nefacand altceva decat sa exercite un drept apartinand debitorului sau. Situarea textelor mentionate in capitolele care se refera la executarea silita nu justifica, prin ea insasi, ideea ca acesti creditori ar exercita un alt drept decat cel al coindivizarilor, iar faptul ca opozabilitatea conventiilor de mentinere a indiviziunii ar putea avea ca efect fraudarea creditorilor prin posibilitatea paralizarii executarii silite, nu poate duce, de asemenea, la concluzia sustinuta, mai ales ca astfel de conventii nu sunt opozabile creditorilor cand au fost incheiate in scopul fraudarii drepturilor lor.

Cesionarii de drepturi succesorale. In cazul in care un succesor cedeaza drepturile sale succesorale unui tert, cesionarul drepturilor dobandite, universal sau cu titlu universal, se substituie in drepturile cedentului care a avut calitatea de coindivizar, astfel incat dobandeste si dreptul de a cere partajul.

Dobanditorul cu titlu particular al unor bunuri nu poate cere partajul. Socotim gresita opinia potrivit careia dobanditorul unui bun din indiviziune ar putea cere sistarea indiviziunii pe considerentul ca el ar dobandi calitatea de coindivizar ² . Vanzarea unui bun din indiviziune de catre unul din coindivizari nu confera cumparatorului calitatea de coindivizar, el fiind un dobanditor cu titlu particular, or numai cesiunea universala sau cu titlu universal confera calitatea mentionata.

In legatura cu cesionarii de drepturi succesorale se impune a aminti ca legislatia noastra nu admite retractul succesoral, astfel incat comostenitorii cedentului nu ar putea plati cesionarului pretul cesiunii, cu consecinta dobandirii retroactive a drepturilor succesorale. Este admisibil, insa, retractul litigios, cand cesionarul drepturilor succesorale litigioase este o alta persoana decat unul din comostenitori si deci, comostenitorii cedentului vor putea recupera, in aceste situatii, drepturile cedate in conditiile specifice de la art. 1402-1404 C. civ.

Creditorii succesorali, sunt mentionati in doctrina printre cei indreptatiti a cere partajul pe calea actiunii oblice, aflandu-se intr-o situatie similara celei a creditorilor personali ai succesorilor ³ . Apreciem insa ca, de regula, nu exista interes din partea acestora in realizarea partajului datorita faptului ca creditorii succesiunii au un drept de urmarire asupra tuturor bunurilor succesorale, pe toata durata indiviziunii, ca o exceptie de la principiul diviziunii de drept a pasivului succesoral ⁴ , astfel ca nu au motive sa ceara partajul, adica sa-si divida urmarirea cand pot urmari in intregime masa succesorala, fara a li se putea opune principiul diviziunii de drept a pasivului succesoral.

Capacitatea necesara pentru participarea la imparteala

Desi nu are caracter translativ de drepturi, imparteala judecatoreasca este asimilata, datorita consecintelor deosebite pe care le produce cu privire la patrimoniul coindivizarilor, cu un act de dispozitie. Ca urmare participarea la partaj impune ca proprietarii comuni sa aiba capacitate deplina de exercitiu. Cei fara o astfel de capacitate participa la imparteala prin reprezentantii lor, iar cei cu capacitate de exercitiu restransa trebuie sa fie asistati, in conditiile legii, de catre ocrotitorul legal pe intregul parcurs al operatiunii de partaj. In cazul in care ocrotitorul legal are si el interese legate de operatiunea de partaj, ceea ce se intampla in general in situatia in care calitatea de coindivizar o are atat cel ocrotit cat si reprezentantul legal, se impune numirea unui curator special pentru apararea intereselor celui lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa. Numirea unui curator special este necesara pentru fiecare persoana aflata in situatia mentionata ¹ , fiind de presupus ca intre coindivizari in cadrul operatiunii de partaj exista interese contrare. Daca reprezentantul legal al unor coindivizari fara capacitate de exercitiu, sau cu capacitate de exercitiu restransa, nu are interese proprii in proces, el poate sa-l reprezinte sau sa-l asiste doar pe unul dintre acestia, pentru celalalt, sau ceilalti coindivizari incapabili, fiind necesara numirea curatorului special in conditiile articolelor 105 si 132 C. fam. Efectuarea partajului cu incalcarea regulilor de mai sus face ca acesta sa fie anulabil.

Operatiuni prealabile partajului

Operatiunea propriu-zisa de partaj presupune ca inainte de a fi efectuata sa se stabileasca bunurile ce compun masa indiviza. Ca si partajul acest moment este marcat de regula egalitatii mostenitorilor. Aceasta egalitate presupune sa se ia in calcul nu numai bunurile lasate de defunct la momentul decesului ci si o serie de alte bunuri dupa cum urmeaza a se arata. Dintre aceste bunuri o categorie speciala o constituie cea care a format obiectul unor liberalitati consimtite de defunct. In cazul unor anumite categorii de mostenitori si daca nu au fost facute cu scutire de raport, aceste donatii trebuie readuse la masa de impartit, tot pentru a nu se rupe egalitatea intre mostenitori, dar de data aceasta numai intre succesorii ab intestat. Readucerea donatiilor la masa partajabila este realizabila prin intermediul institutiei raportului donatiilor.

Tot prealabil operatiunii propriu-zise de partaj se impune a stabili si creantele, datoriile si sarcinile mostenirii. Desi potrivit art. 774, art. 777 si art. 1060 C. civ. creantele mostenirii se divid de drept intre mostenitori de la data deschiderii succesiunii aceasta dispozitie se aplica numai in raporturile dintre mostenitori si debitori. In raporturile dintre mostenitori, sau dintre acestia si avanzii lor cauza, se aplica dispozitiile art. 786 C. civ. Creanta face parte din masa indiviza. Ea este supusa partajului ca orice element activ al patrimoniului si urmeaza a fi atribuita singura, sau impreuna cu alte bunuri, unuia dintre coindivizari. Acesta este motivul pentru care stabilirea lor se face prealabil operatiunii de partaj.

Stabilirea componentei masei partajabile in absenta liberalitatilor raportabile

In cazul indiviziunii succesorale obiect al partajului il constituie, in principiu, bunurile existente in patrimoniul defunctului la data decesului acestuia, cum ar fi dreptul de proprietate, alte drepturi reale ca dreptul de gaj sau ipoteca, drepturile de creanta, drepturile patrimoniale de autor, actiunile patrimoniale ce au apartinut celui care lasa mostenirea etc.

In cazul in care in masa succesorala se afla doar nuda proprietate a unui bun, iar uzufructul viager apartine altei persoane, succesorii vor imparti intre ei doar nuda proprietate a acelui bun, uzufructul urmand a fi mentinut in continuare in favoarea tertului.

In categoria drepturilor de creanta se pot afla, de exemplu, cele privind restituirea unui imprumut acordat de defunct, obligatia de plata a pretului pentru un bun vandut de defunct, creanta in despagubire pentru ridicarea de catre defunct a unei constructii pe terenul altuia, obligatia de a transfera proprietatea in temeiul unei promisiuni sinalagmatice de vanzare-cumparare imobiliara incheiat de defunct in calitate de promitent-cumparator ² etc.

Regula potrivit careia in masa indiviza supusa partajului intra bunurile existente in patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii comporta doua categorii de exceptii si anume:

a. bunuri care desi au existat in patrimoniul succesoral la data deschiderii succesiunii nu fac parte din masa succesorala:

- bunurile individual-determinate sau creantele ce fac obiectul unor legate cu titlu particular, deoarece ele nu fac obiectul indiviziunii devenind de la data deschiderii succesiunii proprietatea legatarilor;

- bunurile care prin natura sau destinatia lor nu sunt susceptibile de a fi impartite, cum sunt diplome, portrete, decoratii, fotografii, etc. dar si curtile, locurile de trecere, casa scarilor, acoperisurile, precum si servitutile;

- dreptul real de folosinta asupra locurilor de veci, acesta urmand a fi exercitat in indiviziune;

- adaugirile si imbunatatirile aduse unui bun succesoral;

- drepturile viagere, care inceteaza odata cu deschiderea mostenirii si nu se transmit, deci, catre succesori;

- mobilele si obiectele apartinand gospodariei casnice, atunci cand ele se cuvin in exclusivitate sotului supravietuitor ³ .

b. bunuri care fac parte din patrimoniul succesoral desi nu au existat in masa succesorala la data deschiderii succesiunii. In aceasta categorie intra:

- bunurile care au intrat in patrimoniul succesoral prin intermediul subrogatiei reale cu titlu universal;

- bunurile readuse la aceasta masa prin efectul reductiunii liberalitatilor excesive;

- fructele produse de bunurile succesorale ulterior deschiderii succesiunii. Imparteala avand caracter retroactiv ar trebui ca, in mod riguros, fiecare coindivizar sa aiba dreptul la fructele produse de bunurile din lotul sau. Se admite insa ca fructele sporesc intreaga masa a mostenirii, daca mostenitorii nu au convenit anterior o imparteala a folosintei, astfel incat acestea se cuvin tuturor coindivizarilor, potrivit cotei fiecaruia ⁴ . Imprejurarea ca ceilalti coindivizari au tolerat ca unul dintre ei sa foloseasca bunul indiviz, nu il scuteste de obligatia ca in exercitarea folosintei sa respecte drepturile acestora. Fructele se cuvin tuturor coindivizarilor chiar si in situatia in care este vorba de fructele rezultate din cultivarea terenurilor, evident cu dreptul coindivizarului care a cultivat terenul la contravaloarea muncii si a celorlalte cheltuieli facute in acest scop. Apreciem ca nu mai poate fi considerata actuala practica fostei instante supreme in sensul ca in cazul fructelor industriale rezultate din cultivarea terenurilor, acestea se cuveneau in exclusivitate coindivizarului care a cultivat terenul Aceasta practica s-a bazat pe faptul ca in perioada respectiva terenurile nu puteau fi arendate sau inchiriate

- imobilele asupra carora s-a restabilit dreptul de proprietate in conditiile legilor cu caracter reparatoriu de dupa 1989.

Componenta masei partajabile in prezenta liberalitatilor raportabile. Raportul donatiilor

Consideratii generale. Masa supusa partajului nu se limiteaza intotdeauna la bunurile existente in patrimoniul lui de cuius la momentul decesului, ea putand fi completata in anumite situatii si cu alte bunuri. O importanta categorie a unor astfel de bunuri o constituie cea a celor ce au constituit obiectul unor liberalitati. Cu privire la acestea exista doua institutii juridice care asigura revenirea lor, in natura sau prin echivalent, la masa partajabila si anume reductiunea liberalitatilor excesive si raportul donatiilor. Evident, ele nu functioneaza in cazul mostenitorului unic, avand sens doar cand la mostenire vin mai multi succesori.

Referat: Contractul de mandat - notiuni generale. Conditii de valabilitate ale mandatului1 Referat: Contract de Colaborare

Obligatia de raport este reglementata prin art. 751 C. civ., cu urmatorul continut: "Fiul sau descendentele care vine la succesiune, chiar sub beneficiu de inventar, impreuna cu fratii sau surorile sale sau cu descendentii acestora, trebuie a raporta coerezilor sai tot ce a primit de la defunct prin dar, atat direct cat si indirect, afara de cazul cand donatorele a dispus altfel". ^{1 Textul se completeaza cu art.} 3 din Legea nr. 319/1944, potrivit caruia "Sotul supravietuitor este obligat sa raporteze liberalitatile ce a primit prin acte intre vii de la sotul sau cand vine in concurs cu copiii sau descendentii lor. Aceeasi obligatie o au si copiii sau descendentii lor fata de sotul supravietuitor".

Din textele de mai sus rezulta ca raportul donatiilor reprezinta institutia in baza careia mostenitorii din clasa descendentilor, sau sotul supravietuitor, cand vin impreuna la mostenire, au obligatia de a readuce la masa partajabila, in natura sau prin echivalent, donatiile primite de la de cuius fara scutire de raport. Reconstituita in acest mod, masa succesorala se va imparti intre mostenitorii respectivi, conform vocatiei succesorale a fiecaruia.

Scopul institutiei este usor sesizabil si anume restabilirea egalitatii ³ intre mostenitori, egalitate ce a fost rupta prin donatiile pe care de cuius le-a facut unuia dintre succesori si pe care legea le-a prezumat doar ca pe niste avansuri facute mostenitorului in cauza. Raportul asigura, deci, respectarea vocatiei succesorale legale a mostenitorilor din categoria mentionata. Bazandu-se pe vointa prezumata a defunctului, raportul nu este reglementat prin norme de ordine publica. Ca urmare donatorul il poate scuti pe donatar de obligatia de raport a donatiei, situatie in care el o va pastra pe langa cota sa din mostenire, desigur cu conditia de a nu fi incalcata rezerva succesorala. O asemenea donatie dobandeste caracter preciputar, definitiv. Cand o astfel de liberalitate aduce atingere rezervei ea este supusa reductiunii in limita cotitatii disponibile, ceea ce nu o face insa raportabila.

Domeniul de aplicare a raportului. Subiectii raportului

Debitorii obligatiei de raport. Este tinut de obligatia de raport numai acela care intruneste in persoana sa doua calitati si anume aceea de mostenitor legal din categoria descendentilor, sau de sot supravietuitor si cea de donatar gratificat de de cuius.

a. Cerinta calitatii de mostenitor ab intestat din categoria descendentilor, sau de sot supravietuitor, este fireasca cata vreme raportul are drept scop asigurarea egalitatii dintre mostenitorii respectivi. O donatie facuta unei persoane straine de succesiune nu este de natura a afecta aceasta egalitate intrucat toti mostenitorii sunt afectati. Codul civil roman urmareste insa restabilirea egalitatii numai cu privire la descendenti si sotul supravietuitor, neimbratisand ideea obligatiei de raport si pentru alte categorii de mostenitori. ¹

Din cerinta calitatii de succesor legal rezulta urmatoarele consecinte:

- raportul nu este datorat de succesibilul renuntator sau neacceptant. Acesta este strain de mostenire si deci poate pastra donatia ca orice persoana ce nu are calitatea de mostenitor.

Descendentii datoreaza raportul fie ca sunt din casatorie, fie ca sunt din afara ei si indiferent de gradul lor, sau daca vin la mostenire in nume propriu sau prin reprezentare.

- mostenitorul testamentar nu datoreaza raportul, indiferent daca este legatar universal, cu titlu universal sau cu titlu particular;

- descendentii isi datoreaza raportul chiar daca sunt de grade diferite, cum este cazul cand succesorul donatar vine la succesiune prin reprezentarea ascendentului sau predecedat;

- este irelevant daca succesiunea a fost acceptata pur si simplu sau sub beneficiu de inventar;

- datoreaza raportul succesorul care face parte din categoria enuntata, chiar daca la data donatiei el nu avea calitatea de mostenitor prezumtiv (art. 753 C. civ.).

b. Calitatea de beneficiar personal al donatiei. Este o conditie ce rezulta din dispozitiile art. 754-756 C. civ. Acestea prevad ca donatiile facute fiului unei persoane ce are calitatea de succesor sau sotului unui descendent succesibil, sunt prezumate ca facute cu scutire de raport, respectiv ca fiul care vine in nume propriu la mostenire nu este obligat sa raporteze donatia primita de parintele sau. Textul art. 754 si art. 756 C. civ. nu creeaza o prezumtie de interpunere de persoane pentru donatiile facute fiului sau sotului celui chemat la mostenire ci, pentru situatia cand se dovedeste ca in realitate donatia a fost facuta mostenitorului in cauza, instituie o scutire de raport ² . In privinta donatiilor facute parintelui celui chemat la mostenire, trebuie facuta distinctie intre:

- situatia cand succesorul vine la mostenire in nume propriu, situatie pentru care nu datoreaza raportul donatiilor, chiar daca el l-a mostenit pe parintele ce avea calitatea de donatar, si

- situatia cand vine la mostenire prin reprezentare si, ca urmare, este tinut de obligatiile celui pe care il reprezinta, inclusiv cea de raportare a donatiei la care era tinut acesta din moment ce intrunea si calitatea de descendent si pe cea de donatar ³ . Este regula potrivit careia cel ce reprezinta nu poate avea mai multe drepturi decat cel reprezentat. Obligatia de raportare a donatiei revine reprezentantului chiar daca a renuntat la succesiunea celui reprezentat. ⁴ Aceasta situatie reprezinta, de fapt, si singura exceptie de la regula ca sunt raportabile numai donatiile primite personal de cel chemat la mostenire. Pentru situatia cand se mosteneste prin reprezentare, reprezentantul datoreaza nu numai donatiile facute de de cuius reprezentatului ci si pe cele facute reprezentantului deoarece si acesta intruneste, in aceasta situatie, dubla calitate de mostenitor si respectiv donatar ⁵ .

Creditorii obligatiei de raport. Destinata pastrarii egalitatii intre mostenitori, obligatia de raport nu este, asa cum s-a aratat, datorata decat de mostenitorii acceptanti din categoria descendentilor sau de sotul supravietuitor in concurs cu acestia. Renuntatorii sau nedemnii nu sunt tinuti de ea. Simetric invers, creditori ai acestei obligatii nu pot fi decat comostenitorii din clasa descendentilor sau sotul supravietuitor care vine la mostenire in concurs cu acestia.

Raportul este datorat numai la cererea comostenitorului indreptatit. Acesta nu poate renunta la acest drept inaintea deschiderii succesiunii, ⁶ dar manifestarea sa de vointa in acest sens poate produce efecte juridice daca este facuta dupa deschiderea succesiunii.

Avand un caracter patrimonial, in caz de deces al titularului, dreptul se transmite asupra propriilor succesori ai celui indreptatit.

Legatarii universali si cu titlu universal nu sunt indreptatiti sa ceara raportul. Ei nu au dreptul decat la bunurile existente in patrimoniul defunctului la data decesului acestuia, nu si la cele ce au format obiectul unor donatii. Excluderea drepturilor legatarilor de a pretinde raportul este legata de inexistenta unei obligatii de raport din partea acestora.

Creditorii personali ai succesorului indreptatit la raport pot cere raportul pe calea actiunii oblice atunci cand mostenitorul respectiv nu exercita el acest drept. Dreptul la raport este un drept de natura patrimoniala ce nu face parte din categoria celor exclusiv personale, asa incat creditorul mostenitorului poate actiona pe calea prevazuta de art. 974 C. civ.

Creditorii succesorali nu pot cere, insa, raportul ⁷ . Pentru ei bunurile ce au facut obiectul donatiilor au iesit definitiv din patrimoniul defunctului asa incat neformand obiectul dreptului lor de gaj general, ei nu sufera nici o pierdere. Ei trebuie sa se supuna actelor translative de proprietate incheiate in timpul vietii lui de cuius, acte care le sunt opozabile daca nu au fost incheiate cu intentia de a-i frauda. O precizare se impune insa: daca mostenirea a fost acceptata pur si simplu, intervine confuziunea de patrimonii, creditorii succesiunii devin creditori personali ai succesorilor. In aceasta calitate ei pot urmari toate bunurile din patrimoniul acestora si pot exercita actiunea oblica in numele debitorului lor neglijent. Inseamna ca afirmatia in sensul ca creditorii succesiunii nu pot cere raportul este valabila numai pentru situatia cand mostenirea a fost acceptata sub beneficiu de inventar.

Obiectul obligatiei de raport

Din dispozitiile art. 751 C. civ. rezulta ca obligatia de raport priveste tot ce mostenitorul "a primit de la defunct prin dar atat direct cat si indirect, afara de cazul cand donatorele a dispus altfel". Textul mentionat induce urmatoarele concluzii:

- sunt supuse raportului doar donatiile nu si legatele, asa cum deja s-a mentionat;

- sunt raportabile doar donatiile primite de la de cuius;

- donatiile sunt prezumate raportabile;

- donatorul poate dispune scutirea mostenitorului de obligatia de raport.

Donatiile supuse raportului. In termenii art. 751 C. civ. sunt supuse raportului atat donatiile directe cat si cele indirecte. Rezulta ca obligatia de raport priveste, in principiu, toate donatiile indiferent ca au fost facute prin act autentic sau sub forma darului manual, a donatiilor simulate sau indirecte.

Donatiile simulate sunt supuse raportului indiferent daca simulatia priveste natura operatiunii juridice sau persoana beneficiara. Simplul fapt al deghizarii donatiei nu poate avea prin el insusi semnificatia unei scutiri de raport, simulatia putand urmari si alte scopuri decat inlaturarea obligatiei respective. Revine instantei de judecata sarcina de a stabili, in functie de situatia concreta, daca intentia donatorului a fost de a acorda scutire de obligatia de raport.

In cazul donatiilor cu sarcini, obligatia de raport priveste numai beneficiul efectiv ce revine donatarului, deci se impune scaderea contravalorii sarcinii din valoarea totala a donatiei.

Articolul 758 C. civ. prevede expres ca sunt supuse raportului cheltuielile facute de defunct pentru inzestrare cu ocazia casatoriei, cele facute pentru procurarea carierei (de exemplu: cumpararea unui fond de comert, a unui cabinet medical etc.) sau cele facute pentru plata datoriilor personale ale mostenitorului obligat la raport. Daca datoria platita reprezinta o obligatie civila imperfecta, deci fara sanctiune, ca de exemplu plata unei sume de bani pentru care actiunea era prescrisa, obligatia de raport nu exista.

Ceea ce trebuie raportat este obiectul donatiei, adica ceea ce a iesit din patrimoniul defunctului, de exemplu suma de bani cu care defunctul a cumparat direct pe numele fiului un imobil ² .

In situatia in care de cuius a incheiat o asigurare de viata in beneficiul unuia dintre descendentii sai ori a sotului supravietuitor, ceea ce se raporteaza nu este suma asigurata ci primele de asigurare platite de defunct in timpul vietii. Suma asigurata revine beneficiarului asigurarii direct in virtutea contractului, fara a iesi din patrimoniul defunctului, deci este neraportabila.

Conditia neexceptarii donatiei de la raport. Exista donatii care nu sunt raportabile, donatarii succesori putand fi scutiti de aceasta obligatie. Scutirea poate fi acordata:

a prin vointa legii. De la regula prevazuta de art. 751 C. civ., potrivit careia sunt supuse obligatiei de raport toate donatiile, art. 759 si art. 762 C. civ. stabilesc mai multe exceptii. Astfel, sunt scutite de raport:

- cheltuielile facute de defunct pentru hrana, intretinerea, educarea si invatarea unui mestesug de catre succesibil, pentru nunta acestuia, precum si darurile obisnuite facute cu ocazia unor evenimente. Cheltuielile pentru hrana, intretinere, educatie reprezinta de fapt indeplinirea unei obligatii legale de intretinere asa incat ele nu pot fi considerate donatii pentru a fi supuse raportului. In categoria cheltuielilor facute pentru invatarea unui mestesug intra si cheltuielile efectuate pentru absolvirea unei forme de invatamant superior

- fructele culese sau veniturile scadente pana la deschiderea mostenirii, provenind de la bunurile supuse raportului si echivalentul folosintei bunului donat pe perioada respectiva. Aceasta deoarece prin aceste donatii, donatorul urmareste tocmai folosirea anticipata de catre donatar a bunurilor ce ulterior urmeaza a fi aduse la masa de impartit. Vor fi deci raportabile numai fructele si veniturile ulterioare deschiderii succesiunii. Daca donatarul ar trebui sa raporteze si fructele, beneficiul donatiei ar disparea aproape in totalitate ⁵ , iar actul respectiv si-ar pierde caracterul de liberalitate. ⁶ Este considerata valabila clauza prin care mostenitorul donatar este scutit de raportul fructelor pe perioada de la deschiderea succesiunii si pana la partaj. S-a apreciat, de asemenea, ca dispozitiile art 762 C. civ. sunt valabile nu numai in legatura cu fructele ce constituie un accesoriu al bunului donat, ci si atunci cand ele constituie obiectul principal al donatiei ⁸ . Aceasta orientare, desi unanima in doctrina recenta, trebuie privita, dupa parerea noastra cu unele rezerve. Concluzia inexistentei obligatiei de raport in cazul in care donatia a avut ca obiect fructele unor bunuri s-a tras din dispozitia art. 762 C. civ. potrivit caruia "fructele bunurilor supuse raportului nu sunt raportabile". Daca fructele unui bun donat nu sunt raportabile, s-a rationat ca nu ar fi supuse raportului nici donatiile avand ca obiect doar fructe. Rationamentul nu este dupa parerea noastra convingator. Textul art. 762 C. civ. nu poate duce la concluzia retinuta. Donatiile avand ca obiect doar fructele unor bunuri sunt donatii ca oricare altele si din nici o dispozitie legala nu rezulta ca astfel de donatii nu sunt raportabile. Fructele bunului donat nu sunt supuse raportului deoarece daca donatarul ar fi obligat sa le capitalizeze si sa le aduca la masa succesorala el nu ar mai pastra nici un avantaj si donatia si-ar pierde caracterul de liberalitate. Aceasta justificare nu este valabila si pentru situatia cand obiectul donatiei il constituie chiar fructele unui bun privite ca bun principal si nu accesoriu.

b. prin vointa donatorului. Donatorul poate dispune ca donatia sa nu fie supusa obligatiei de raport. In acest caz ea are caracter preciputar si succesorul beneficiar poate sa o pastreze chiar si cand accepta mostenirea, sub conditia de a nu se aduce atingere rezervei succesorale.

Din continutul art. 846 C. civ. rezulta ca scutirea de raport se face fie prin actul de donatie, fie printr-un act ulterior incheiat in forma autentica, sau printr-una din formele de testament prevazute de lege si ca trebuie sa fie expresa ⁹ . Practica judiciara si doctrina ¹⁰ au atenuat aceasta regula, admitand pentru unele situatii posibilitatea functionarii scutirii de raport chiar si fara o clauza expresa, sub conditia ca vointa donatorului in sensul scutirii de raport sa fie neindoielnica. Astfel, pentru situatia donatiilor deghizate si a celor facute sub forma darului manual, s-a acceptat aceasta posibilitate, nu insa si pentru donatiile facute prin act autentic, direct, ca si pentru cele indirecte. Pentru donatiile facute in forma autentica exista posibilitatea ca donatorul sa-si manifeste expres intentia de scutire de raport odata cu incheierea actului, nu ca in cazul darurilor manuale, unde de regula nu se incheie un inscris, sau al donatiilor deghizate, unde se urmareste ascunderea donatiei si deci o clauza in sensul scutirii de raport ar contraveni intentiei partilor de ascundere a donatiei. In cazul donatiilor indirecte scutirea nu trebuie sa fie facuta in forma autentica, dar ea trebuie sa fie expresa ¹¹ .

Facand referire la manifestarea expresa de vointa legea nu pretinde ca scutirea sa rezulte din termeni sacramentali. Este posibil ca intentia de scutire de raport sa rezulte fie dintr-o dispozitie precisa si speciala, fie din combinarea a diferite clauze din actul de donatie, judecatorii fondului putand tine cont si de imprejurari exterioare actului pentru a se lamuri asupra intentiei dispunatorului.

Reamintim ca nu se poate deduce existenta unei dispense de raport din faptul realizarii donatiei sub forma unui dar manual, sau a unei donatii deghizate. Cata vreme una din formele mentionate pentru realizarea donatiei nu se completeaza cu alte indicii din care sa rezulte vointa neindoielnica de scutire de raport, nu se poate obtine un astfel de efect. Recurgerea la aceste forme de donatii poate avea si alte semnificatii decat cea a acordarii scutirii de raport asa incat chiar si donatia deghizata sub forma unui alt act juridic sau incheiata prin interpunere de persoane, nu poate constitui, in opinia noastra, decat un indiciu in sensul unei eventuale scutiri de obligatia discutata si nu o prezumtie de scutire de raport.

Sintetizand conditiile obligatiei de raport prezentate mai sus, retinem urmatoarele:

- sa existe doi sau mai multi descendenti care vin la mostenire, ori unul sau mai multi descendenti in concurs cu sotul supravietuitor;

- succesorii respectivi sa aiba calitatea de donatari;

- succesibilul donatar sa fi acceptat mostenirea;

- donatia sa fi fost facuta fara scutire de raport.

Efectele scutirii de raport. Clauza scutirii de raport produce doua efecte, mentionate deja in mod indirect mai sus si anume:

- exceptarea donatarului de la obligatia de raport. Desi aceasta scutire este de natura sa rupa egalitatea dintre mostenitori, institutia raportului fiind dominata de norme dispozitive, donatorul poate prin vointa sa sa permita unui succesor sa vina la mostenire dar totodata sa si pastreze donatia facuta. Desigur ca atunci cand exista mostenitori rezervatari donatia poate fi pastrata numai in masura in care nu se incalca rezerva succesorala;

- donatia se imputa asupra cotitatii disponibile.

Caile procedurale de realizare a raportului

Realizarea efectiva a raportului depinde de pozitia juridica a mostenitorilor. El nu se realizeaza de drept, ci doar la cerere. Daca cei indreptatiti la raport si cei obligati sa efectueze raportul se inteleg, realizarea lui se face prin buna invoiala. O astfel de operatiune este posibila atat in cadrul procedurii succesorale notariale cat si in afara acesteia, concomitent cu impartirea mostenirii pe cale conventionala.

Daca nu exista acordul persoanelor interesate, raportul nu poate fi realizat decat pe calea unei actiuni civile, actiune ce poate fi promovata fie in cadrul procesului de partaj, fie separat.

Actiunea civila de raport reprezinta actiunea civila prin care creditorii obligatiei de raport solicita de la succesorii tinuti de aceasta obligatie, readucerea la masa succesorala a bunurilor primite prin donatie de la de cuius, sau a echivalentului acestora si ea are urmatoarele caractere:

Caracter personal patrimonial. Avand scopul de a readuce la masa succesorala anumite bunuri cu valoare economica, caracterul patrimonial al actiunii de raport este evident. Problema mai delicata o constituie stabilirea faptului daca actiunea are caracter real sau caracter personal sau chiar mixt. Stiut fiind ca natura actiunii rezulta din caracterul dreptului care se valorifica prin aceasta si avand in vedere ca prin aceasta actiune se valorifica dreptul unui succesor de a pretinde altui succesor donatar sa readuca la masa succesorala un bun, deci un drept personal, actiunea de raport nu poate avea decat caracter personal ¹ . Actiunea nu poate fi intentata decat impotriva succesorilor tinuti de obligatia de raport nu si impotriva celor ce li s-au transmis, cu orice titlu, bunurile donate. Neavand un drept de urmarire, care este de esenta dreptului real, actiunea nu poate avea caracter real. Este adevarat ca mostenitorii descendenti devin coproprietarii bunului donat de la data deschiderii succesiunii, dar aceasta numai ca efect al admiterii cererii de raport. Donatarul devine debitorul succesiunii, prin raportarea in natura sau echivalent, insa o atare caracteristica este specifica unui drept personal si nu unui drept real ² care ar conferi drept de urmarire cu privire la bun indiferent in mana cui s-ar afla. Totusi, trebuie sa remarcam in acest punct ca din coroborarea dispozitiilor art. 765, art. 767 si art. 768 C. civ. rezulta ca, in caz de instrainare a imobilelor, raportul lor se face prin echivalent numai daca operatiunea juridica respectiva a avut loc inainte de deschiderea succesiunii. Per a contrario, in situatia in care instrainarea a avut loc dupa data deschiderii succesiunii, raportul trebuie facut in natura, ceea ce ar presupune dreptul creditorilor obligatiei de raport de a urmari bunul in mana tertului dobanditor si ar imprima actiunii indreptata impotriva acestora caracter real. ³

Caracterul prescriptibil. Actiunea de raport fiind o actiune cu caracter personal patrimonial, dreptul la actiune se prescrie in termenul general de prescriptie de 3 ani, conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Termenul curge de la data deschiderii succesiunii, care reprezinta momentul nasterii dreptului la actiune.

Prescrierea dreptului la actiune este supusa termenului mentionat indiferent daca cererea de raport a fost formulata in cadrul actiunii de partaj, inainte de aceasta actiune sau ulterior impartelii.

Si in aceasta situatie, conform principiului contra non valentem agere non currit praescriptio, trebuie acceptata ideea ca prescriptia nu poate curge impotriva titularului actiunii de raport care nu a avut cunostinta de existenta donatiei.

In doctrina s-a sustinut ca pe timpul indiviziunii prescriptia dreptului la actiune ar fi suspendata, pe considerentul ca bunurile raportabile reintra in patrimoniul succesoral odata cu deschiderea mostenirii, formand obiectul indiviziunii si ca urmare se aplica regulile specifice acesteia, inclusiv sub aspectul prescriptiei ⁴ . Avem rezerve fata de aceasta sustinere intrucat bunurile supuse raportului reintra in masa succesorala, este adevarat, cu caracter retroactiv, dar tocmai ca efect al cererii de raport si nu de drept. Daca ea nu este exercitata in termen de 3 ani, nu se mai poate pune problema suspendarii cursului prescriptiei, intrucat bunurile raportabile nu au intrat in masa succesorala pentru a li se aplica regimul indiviziunii. Solutia nu a fost impartasita nici de practica judiciara, pe considerentul ca nu s-ar putea sustine ca raportul ar putea fi pretins doar prin actiunea de sistare a indiviziunii, care, fiind imprescriptibila, i-ar imprima acest caracter si cererii de raport, intrucat nimic nu se opune ca ea sa fie ceruta si pe cale separata, in timpul sau dupa incetarea indiviziunii. Este adevarat insa ca ar fi mult mai firesc ca actiunea de raport, ca de altfel si cea in reductiune, sa fie exercitate odata cu actiunea de partaj, dar pentru aceasta ar fi necesar ca legiuitorul sa imprime acestor actiuni, sub aspectul prescriptiei, acelasi regim juridic ca actiunii de partaj, reglementarea actuala neputand duce la o interpretare in sensul caracterului imprescriptibil al acestor actiuni. Solutia se impune pornind de la realitatile practice care releva situatii extrem de rare cand raportul s-a solicitat separat de actiunea de partaj, in schimb s-au constatat destule cazuri cand la efectuarea impartelii actiunile de raport erau prescrise. Apoi, ar fi in logica normala a lucrurilor ca rezolvarea tuturor problemelor ce tind la impartirea mostenirilor sa fie facuta in acelasi timp, respectiv in acelasi litigiu, fara a fi nevoie ca atunci cand partile nu doresc sa urgenteze aceste operatiuni, sa recurga in prealabil la efectuarea operatiunii de raport presati de ideea prescriptiei actiunii lor.

Mostenitorul obligat la raport nu poate paraliza actiunea prin invocarea prescriptiei achizitive. Oricat timp ar fi intervenit de la data incheierii contractului de donatie si pana la data deschiderii succesiunii, succesorul donatar nu poate dobandi prin uzucapiune bunul ce a format obiectul donatiei, deoarece pana la data decesului el are calitatea de proprietar asupra bunului respectiv. Fiind proprietar asupra bunului donat, dobandit de la adevaratul proprietar, de la data incheierii contractului, problema uzucapiunii este exclusa cu privire la bunul respectiv ⁶ .

Caracterul indivizibil al cererii de raport. Actiunea de raport are caracter indivizibil in sensul ca ea poate fi formulata chiar si numai de catre unul din mostenitorii indreptatiti la raport si odata admisa ea profita tuturor acestora si nu numai celui care a formulat actiunea ⁷ . Caracterul indivizibil al actiunii de raport deriva din natura obligatiei pe care o sanctioneaza, obligatia de raport fiind si ea indivizibila. Caracterul indivizibil nu are semnificatia ca actiunea produce efecte si impotriva celor care ar putea avea calitatea de debitori ai obligatiei de raport dar nu s-a cerut raportul de la ei. Mostenitorii indreptatiti la raport sunt liberi sa ceara sau nu raportul, sa-l ceara de la toti cei indatorati in acest sens, sau numai de la unii dintre acestia, dar, odata admis, el profita tuturor creditorilor obligatiei respective. Se impune a mentiona ca in aplicarea art. 845 C. civ., raportul bunurilor instrainate unui succesibil in linie dreapta cu sarcina unei rente viagere sau cu rezerva de uzufruct nu poate fi cerut de succesibilul in linie dreapta care a consimtit la acele instrainari ⁹ ce sunt prezumate liberalitati ¹⁰ . Din moment ce consimtamantul la instrainari a fost dat, persoanele care si-au manifestat acordul la efectuarea liberalitatilor si deci la favorizarea celui gratificat, nu mai pot reveni asupra consimtamantului, daca acesta exprima vointa libera, neviciata a persoanei care s-a obligat ^{11 .}

Caracterul de actiune in realizare. Pornind de la punctul de vedere pe care-l sustinem, in sensul ca raportul nu se produce de drept, ci numai ca urmare a unei cereri formulate in acest sens, actiunea in raport nu poate fi decat o actiune in realizare. Daca raportul s-ar produce in mod automat ca urmare a deschiderii mostenirii, ar fi suficienta o simpla actiune in constatare si nu una in realizare. Succesorii ar trebui doar sa ceara sa se constate ca bunul face parte de drept din masa succesorala, cu efectul supunerii lui operatiei de partaj, ceea ce, asa cum am aratat, nu este posibil.

Modul de executare a raportului

Din dispozitiile art. 764 C. civ. rezulta doua moduri de efectuare a raportului: raportul in natura si raportul prin echivalent, denumit de text «raport prin luare mai putin».

Orientarea legiuitorului pentru una din cele doua modalitati semnifica optiunea acestuia pentru restabilirea egalitatii in natura sau pentru o egalitate in valoare. Legiuitorul roman s-a orientat pentru restabilirea egalitatii in natura in cazul imobilelor si restabilirea acesteia in echivalent in cazul bunurilor mobile.

Raportul in natura consta in readucerea efectiva a bunului donat la masa succesorala, urmand ca el sa fie obiect de partaj.

Raportul prin echivalent consta in aducerea la masa de impartit a valorii bunului donat, cu consecinta pastrarii proprietatii avute asupra bunului de catre mostenitorul donatar. El se poate realiza pe trei cai:

- prin preluare, care se realizeaza prin luarea din masa succesorala, de catre comostenitorii indreptatiti, a unor bunuri, tinand cont de cotele succesorale cuvenite, pana la concurenta valorii donatiei raportabile;

- prin imputatie, care consta in reunirea pentru calcul a valorii donatiei raportabile, dupa care succesorii iau din masa succesorala bunuri sau valori pana la cota succesorala cuvenita, iar succesorul donatar primeste diferenta dintre valoarea donatiei si cota sa succesorala;

- in bani. Aceasta se face prin depunerea la masa succesorala a unei sume de bani ce reprezinta echivalentul valorii donatiei, urmata de impartirea bunurilor conform cotelor cuvenite.

Raportul imobilelor. Din dispozitiile art. 765 C. civ. rezulta atat regula in legatura cu raportul imobilelor, cat si principala exceptie de la acest principiu. Textul prevede ca raportul se poate pretinde in natura pentru imobile, ceea ce constituie regula, dar si ca, in cazul in care cel ce a primit imobilul l-a instrainat sau ipotecat inaintea deschiderii succesiunii, raportul in natura nu este obligatoriu.

Regula raportului in natura in cazul imobilelor, evidentiaza grija legiuitorului pentru o restabilire perfecta a patrimoniului defunctului in cazul acestor bunuri, cu consecinta unei egalitati perfecte intre mostenitori din moment ce se procedeaza la o refacere a patrimoniului asa cum ar fi fost el daca nu s-ar fi facut donatii, insa acest deziderat se realizeaza prin sacrificarea interesului tertilor in existenta unui circuit civil sigur.

Norma privind raportul in natura se aplica tuturor imobilelor. Donatia se desfiinteaza cu caracter retroactiv ca urmare a decesului donatorului, care opereaza ca o conditie rezolutorie, dreptul de proprietate al donatarului se desfiinteaza in acelasi mod si bunul devine proprietatea indiviza a comostenitorilor urmand a fi supus partajului. Din proprietar exclusiv asupra bunului, succesorul donatar devine coindivizar. El se afla in situatia coindivizarului care are in detentia sa bunul si are sansa sa redevina proprietar exclusiv al acestuia daca prin operatiunea de partaj bunul i se atribuie.

Desfiintarea cu efect retroactiv a donatiei produce urmatoarele consecinte:

- imobilul care a pierit fortuit nu este supus raportului (art. 760 C. civ.) nici prin echivalent, ca urmare a faptului ca riscul pieirii fortuite il suporta mostenirea ¹ ;

- donatarul este raspunzator de degradarile si deteriorarile care au micsorat valoarea bunului, rezultate din culpa sa (art. 767 C. civ.). Pe de alta parte, insa, el trebuie sa fie despagubit de ceilalti comostenitori pentru cheltuielile necesare si utile facute cu imobilul, avand, pana la plata acestora, un drept de retentie prevazut expres de art. 771 C. civ.;

- sarcinile reale, cu exceptia ipotecii, constituite de donatar, se desfiinteaza retroactiv ca urmare a raportului in natura [art. 769 coroborat cu art. 765 alin. (1)]. In sistemul de publicitate prin carti funciare este aplicabil inca art. 18 alin. (4) din Legea nr. 241/1947 pentru punerea in aplicare in Transilvania a legii pentru unificarea dispozitiilor privitoare la cartile funciare din 27 aprilie 1938, potrivit caruia raportul in natura al bunurilor imobiliare ce fac parte din succesiune nu aduce atingere sarcinilor si instrainarilor consimtite de catre proprietarul tabular.

Prin exceptie, raportul nu se realizeaza in natura ci prin echivalent, in urmatoarele situatii:

- cand donatorul a impus ² sau a autorizat efectuarea acestuia prin echivalent. Donatorul avand posibilitatea sa-l scuteasca de raport pe donatar, cu atat mai mult ii este permis sa-l autorizeze sa faca raportul prin echivalent. In acest caz, donatarul poate opta pentru raportul in natura sau cel prin echivalent. El poate chiar sa-i impuna indeplinirea prin echivalent a obligatiei, caz in care nu mai exista posibilitatea de optiune mentionata;

- cand imobilul a pierit din culpa donatarului. In aceasta situatie raportul nemaiputand fi, din punct de vedere obiectiv, facut in natura, este normal ca el sa se faca prin echivalent;

- in situatia, amintita deja, cand imobilul a fost instrainat sau ipotecat inainte de deschiderea succesiunii. Suntem in prezenta unei exceptii de la regula desfiintarii donatiei cu caracter retroactiv. De fapt se mentine nu numai donatia ci si actul de dispozitie incheiat de donatar cu tertii. Raportul nu se poate face prin echivalent cand bunul a fost instrainat sau grevat dupa data deschiderii succesiunii, din moment ce textul art. 765 C. civ. face referire doar la instrainarile sau constituirile de ipoteci ce au avut loc inainte de aceasta data. Inseamna ca, in astfel de situatii, donatia se desfiinteaza cu caracter retroactiv si ca bunul se reintoarce la masa succesorala liber de orice sarcini.

Articolul 765 C. civ. prevede ca, pentru ultima din situatiile mentionate mai sus, stabilirea echivalentului imobilului se face in raport de valoarea lui din momentul deschiderii succesiunii, regula care trebuie sa-si gaseasca aplicarea si in celelalte ipoteze de admisibilitate a raportului prin echivalent, daca donatorul nu a stabilit chiar el momentul in raport de care sa se faca aceasta evaluare ³ . Reglementarea mentionata o consideram anacronica, inapta sa realizeze egalitatea intre mostenitori ce sta la baza institutiei raportului. Aceasta deoarece in perioadele de inflatie, valoarea respectiva este - mai mult sau mai putin, in functie de momentul cand se realizeaza raportul - sub valoarea reala a bunului ca urmare a intervalului care se scurge de la deschiderea succesiunii si pana la efectuarea partajului. Numai stabilirea echivalentului in raport de valoarea bunului in momentul partajului este de natura sa realizeze dezideratul restabilirii egalitatii comostenitorilor.

Raportul mobilelor. Spre deosebire de imobile, in cazul bunurilor mobile legiuitorul a stabilit regula raportului prin echivalent. Din dispozitiile art. 772-773 C. civ. rezulta ca - indiferent daca suntem in prezenta unor bunuri corporale sau a unora incorporale - raportul se realizeaza prin luare mai putin.

Posibilitatea raportul prin echivalent are drept consecinta faptul ca donatia nu se mai desfiinteaza, ea produce efecte in continuare si, deci, donatarul succesor ramane proprietar al bunului donat. Pastrarea calitatii de proprietar asupra bunului donat si in cazul existentei obligatiei de raport implica urmatoarele consecinte:

- riscul pieirii fortuite a bunului donat este suportat de succesor, in calitate de proprietar, potrivit regulii res perit domino;

- actele de instrainare sau grevare cu privire la bunul mobil donat, incheiate de donatar cu tertii, se mentin;

- donatarul va raporta la masa succesorala contravaloarea bunurilor primite. Valoarea ce se raporteaza este, potrivit art. 772 C. civ., cea pe care bunurile o aveau in momentul realizarii donatiei si care se stabileste in functie de actul estimativ cuprins in donatie sau anexat acesteia, iar in lipsa lui, prin expertiza. Observam ca nu se ia in considerare nici cel putin valoarea din momentul deschiderii succesiunii, ca in cazul imobilelor, asa incat, apreciem si aici ca valoarea pe care legiuitorul ar trebui sa o ia in considerare in perioada actuala, caracterizata de inflatie, ar trebui sa fie cea din momentul partajului, stabilita in functie de starea bunurilor in momentul donatiei ⁵ .

Propuneri de lege ferenda

In legatura cu momentul in raport de care se face evaluarea bunului ce urmeaza a fi raportat prin echivalent, se pune intrebarea care este momentul cel mai firesc, just si util, care trebuie luat in considerare, ziua cand donatarul a primit bunul in proprietate prin donatie sau ziua in care se face raportul. Chestiunea este de o importanta considerabila in perioadele de depreciere monetara, nu numai in caz de inflatie galopanta, dar si in alte perioade ale acestei epoci care este marcata, sub aspectul care ne intereseaza, de o depreciere monetara continua, chiar si atunci cand este mai greu sesizabila.

Daca se imbratiseaza prima solutie, cea a evaluarii bunului la momentul donatiei, obligatia de raport devine o obligatie referitoare la o suma de bani, supusa principiului nominalismului monetar. Ea are ca avantaj ca asigura o deplina securitate gratificatului prin aceea ca momentul evaluarii fiind fixat pentru ziua donatiei, donatarul cunoaste de la inceput intinderea obligatiei sale. Ea prezinta insa si unele inconveniente. In primul rand reprezinta sursa de inegalitate intre copartasi, deoarece daca bunul nu ar fi fost donat el ar fi ramas in patrimoniul defunctului si s-ar fi impartit in functie de valoarea lui la aceasta data, or daca donatarul raporteaza numai valoarea de la epoca donatiei, aceasta este inferioara si nu se atinge tocmai scopul egalizator urmarit prin raport. Refuzul de a lua in calcul deprecierea monetara face ca "orice donatie raportabila sa contina in ea un germene de preciput." Ea este, pe de alta parte, ilogica, deoarece cele doua modalitati de efectuare a acestei obligatii, in natura sau prin echivalent, trebuie sa duca la consecinte economice echivalente, nefiind posibil ca una si aceeasi obligatie sa aiba o valoare diferita numai prin faptul ca se executa prin una sau alta din variantele permise de lege.

A doua solutie, cea a evaluarii bunului la epoca partajului, face din obligatia de raport o obligatie referitoare la o valoare, ⁷ nu la o suma de bani sau la un bun. Ea este de natura sa asigure restabilirea egalitatii intre mostenitori, atingand total scopul urmarit prin raportul donatiilor, neutralizand efectul inflatiei si, in plus, dispare inconvenientul aratat mai sus, al inegalitatii in planul consecintelor economice, a celor doua modalitati de efectuare a raportului la care ne-am referit.

Pentru motivele aratate propunem ca si in Codul civil roman evaluarea bunului sa se faca in functie de valoarea lui la momentul partajului si nu raportat la momentul deschiderii succesiunii, cum este in cazul bunurilor imobile, sau la data efectuarii donatiei, cum se prevede pentru bunurile mobile, iar aceasta valoare sa fie in functie de starea bunului in momentul efectuarii donatiei. ⁸

Propunem generalizarea regulii realizarii raportului prin echivalent si in cazul imobilelor. Executarea in natura a raportului nu reprezinta solutia cea mai convenabila pentru aceasta perioada. Ea a fost specifica perioadei adoptarii Codului Napoleon, cand datorita importantei pe care o aveau imobilele in patrimoniul unei persoane, se considera ca fiecare mostenitor trebuia sa primeasca in lotul sau nu numai valori egale, ci si o cantitate egala de constructii, terenuri urbane sau agricole etc. Extraordinarul progres economic al perioadei recente, a condus la o reorientare in ceea ce priveste prioritatea acordata anumitor bunuri, sau valori, care trebuie sa se reflecte si in plan legislativ. Egalitatea in natura trebuie sa cedeze partial locul egalitatii in valoare.

Raportul in natura prezinta dezavantajul ca face din donatar o persoana putin interesata intr-o buna gestiune a bunurilor, in special in a face investitii, dar care va fi inclinata spre o folosinta intensa a bunului. Apoi, este usor de sesizat ca circuitul civil al bunurilor este afectat prin aceea ca tertii vor fi reticenti in dobandirea de drepturi care pot fi rezolutionate. Posibilitatea pierderii dreptului de proprietate ii va face pe cei prudenti sa renunte la incheierea contractului avand ca scop dobandirea bunului.

Adoptarea ideii raportului prin echivalent ar inlatura aceste doua inconveniente. Donatarii ar fi interesati intr-o gestiune corespunzatoare a bunurilor, iar tertii ar putea incheia acte juridice cu donatarul fara a risca pierderea dreptului de proprietate ca urmare a obligatiei de raport.

Raportul datoriilor

Este posibil ca unul sau mai multi succesori sa fie debitori fata de succesiune, fie datorita faptului ca acestia erau debitori fata de defunct, fie pentru obligatii care s-au nascut in perioada indiviziunii.

Pentru astfel de situatii, art. 738 C. civ. prevede ca fiecare succesor este dator a raporta la masa succesorala "sumele ce este dator catre succesiune". Norma aratata reglementeaza un mod special de stingere a datoriilor succesorilor fata de masa succesorala ¹ . Ea semnifica faptul ca mostenitorul, debitor al creantei care exista asupra lui, va primi in lotul sau creanta respectiva.

Spre deosebire de raportul donatiilor, specific doar partajelor succesorale, raportul datoriilor reprezinta o norma cu caracter general, ce se aplica si partajelor rezultate din comunitatea de bunuri ² . Este adevarat ca textul art. 738 C. civ. se refera la obligatia fiecarui "erede" de a raporta "ce este dator catre succesiune", insa acest lucru se explica prin faptul ca in sistemul codului nostru civil a fost tratata numai imparteala succesorala. Nu se contesta, insa, ca normele respective constituie dreptul comun, aplicabil si altor imparteli, asa incat acest lucru este valabil si pentru raportul datoriilor, institutie creata in special in interesul egalitatii dintre copartajanti.

Sunt luate in considerare toate datoriile pe care succesorul le avea fata de defunct, indiferent ca acestea aveau un izvor delictual sau conventional, nascute din contracte cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, chiar din fapte juridice licite, cum ar fi gestiunea de afaceri, plata nedatorata, sau imbogatirea fara justa cauza. Intra, de asemenea, in aceasta categorie datoriile succesorului nascute fata de masa indiviza pe perioada de existenta a acesteia, cum ar fi cele rezultate din incasarea de catre coindivizar a unei creante in contul masei indivize, din deteriorarea culpabila a unor bunuri etc.

Desi articolul 738 C. civ. se refera la "sumele" pe care succesorul le datoreaza masei succesorale, se admite ca raportul opereaza chiar daca obiectul datoriei nu-l constituie sume de bani ci alte bunuri ³ .

Nu intra in aceasta categorie insa, datoriile care nu au legatura cu indiviziunea, cum ar fi cele pe care un succesor le are fata de alt succesor si nici creantele pe care un succesor le are impotriva succesiunii.

Avantajele institutiei raportului datoriilor. Doua avantaje principale sunt evidente pentru reglementarea prevazuta de art. 738 C. civ.:

- in primul rand, o simplificare a operatiunilor de lichidare a masei succesorale, prin faptul ca atribuindu-se creanta succesiunii coindivizarului dator, are loc o confuziune, asa incat nu mai este necesara nici o operatiune pentru realizarea acesteia;

- in al doilea rand, se asigura realizarea principiului egalitatii intre coindivizari prin faptul ca nu exista riscul ca atribuindu-se creanta altui coindivizar, acesta sa se afle in situatia de a nu-si putea realiza creanta ca urmare a insolvabilitatii debitorului. Deci succesorul ar primi partea sa din masa succesorala, in schimb ar putea sa nu plateasca datoria fata de succesiune, respectiv fata de succesorul sau succesorii carora li s-a atribuit dreptul de creanta, ceea ce ar avea drept consecinta ruperea egalitatii avute in vedere de legiuitor pentru partaj. In plus, se inlatura concursul creditorilor personali ai mostenitorului obligat la raport. Coindivizarii luand bunuri din masa succesorala pana la nivelul datoriei, insolvabilitatea copartajantului debitor nu-i afecteaza.

Creanta mostenirii nu se va divide intre succesori potrivit cotelor lor de mostenire, ci va ramane nedivizata si se va atribui succesorului debitor, care va realiza practic plata ei preluand mai putin din bunurile cuvenite conform cotei sale, cu echivalentul datoriei avute.

Prin aplicarea art. 762 C. civ., referitor la raportul donatiilor, datoriile vor produce de drept dobanzi din ziua nasterii starii de indiviziune, daca datoria nu era producatoare de dobanzi de la o data anterioara.

Dreptul de optiune al debitorului. Solutia aleasa de legiuitor are un avantaj si pentru debitor care nu poate fi constrans sa plateasca efectiv datoria, ci poate sa beneficieze de procedura aceasta de stingere a ei prin luare mai putin. Desigur ca debitorul, daca doreste, poate sa faca si plata efectiva, insa nu poate fi obligat la o asemenea prestatie. Raportul este un drept pentru debitor si nu o obligatie, asa incat, oricand pana la partaj, poate sa efectueze plata. Aflat insa la momentul partajului cu datoria neachitata, raportul devine o obligatie si el nu mai poate refuza atribuirea creantei, ca modalitate practica de efectuare a raportului datoriei.

Daca pe timpul indiviziunii coindivizarul care are de achitat o datorie nu poate fi obligat efectiv la plata acesteia, intrucat poate ridica aceasta exceptie a dreptului de stingere a acesteia pe calea raportului, trebuie admis ca prescriptia dreptului de a cere realizarea creantei este suspendata. Prescriptia nu ar putea curge impotriva creditorilor carora nu li se poate imputa ca nu au actionat, cata vreme, pe intervalul mentionat, nu au dreptul sa actioneze.

Conditiile raportului datoriilor. Pentru a opera raportul datoriilor este necesara indeplinirea unor conditii.

a. este vorba, in primul rand, de existenta unei datorii fata de masa indiviza, datorie care sa nu se fi stins prin compensatie. Este posibil nu numai ca succesorul sa fie debitor fata de succesiune, dar si reversul, adica si el sa fie creditor al masei respective. De regula, in astfel de situatii opereaza compensatia intre aceste creante, pana la limita celei mai mici. Daca in urma compensatiei datoria coindivizarului s-a stins, nu se mai pune problema unui raport al datoriei. Daca, insa, creanta masei indivize este mai mare decat creanta copartajantului, pentru ce acesta ramane dator fata de masa partajabila, opereaza raportul datoriilor. Nu este necesar ca acea creanta sa fie ajunsa la scadenta. Apreciem ca in cazul in care dreptul la actiune privitor la creanta succesiunii este prescris, nu este indeplinita conditia pe care o analizam. Cata vreme debitorul nu putea fi constrans sa efectueze plata catre de cuius pentru ca dreptul la actiune era prescris, nici obligatia de raport nu-i mai poate fi impusa.

b. debitorul sa aiba calitatea de coindivizar. In cazul partajului succesoral aceasta presupune ca el sa fi acceptat succesiunea, pentru ca, in caz contrar, pierde calitatea de coindivizar. Este irelevant daca el are calitatea de copartas din comunitatea de bunuri, de succesor legal sau legatar universal ori cu titlu universal. Legatarul cu titlu particular dobandind unul sau mai multe bunuri determinate, nu poate avea calitatea de coindivizar si nu poate fi nici subiect privind raportul datoriilor.

c. lotul ce se cuvine spre atribuire copartasului debitor trebuie sa fie suficient de mare pentru ca acea creanta sa se poata imputa in intregime asupra acestuia. In caz contrar, raportul se produce numai pentru partea din datorie care este echivalenta drepturilor debitorului in masa partajabila. Pentru diferenta, copartasul ramane obligat sa aduca la masa de impartit echivalentul valoric al acesteia.