MODALITATILE JURIDICE ALE DREPTULUI DE PROPRIETATE

De regula, dreptul de proprietate apartine in exclusivitate unui singur titular, fiind pur si simplu, neafectat de modalitati. Este situatia in care "dreptul de proprietate are un singur titular si a fost dobandit de catre proprietarul actual in mod sigur si ireversibil, fara ca fiinta sa in patrimoniul acestuia sa depinda de un eveniment sau de o imprejurare viitoare care ar putea sa il desfiinteze prin rezolutiune, revocare sau anulare ".

Dar este posibil ca dreptul de proprietate asupra unui bun privit ut singuli sau asupra unei mase de bunuri, privita ca universalitate sa apartina concomitent mai multor subiecte de drept sau ca actul prin care s-a dobandit dreptul de proprietate sa fie afectat de o conditie sau lovit de nulitate relativa. In aceste situatii dreptul de proprietate este afectat de modalitati.

Dreptul de proprietate prezinta urmatoarele modalitati:

- proprietatea rezolubila;

- proprietatea anulabila;

- proprietatea comuna.

Se impun, insa, cateva precizari:

- modalitatile dreptului de proprietate nu trebuie confundate cu modalitatile actului juridic si nici cu obligatiile afectate de modalitati.;

- modalitatile juridice ale dreptului de proprietate nu se exclud reciproc ele putand coexista;

- nu doar dreptul de proprietate poate fi afectat de modalitati, ci orice drept real principal;

- unele dintre modalitatile se pot regasi si in cazul dreptului de proprietate publica si al drepturilor reale derivate din acesta.

Proprietatea rezolubila

Proprietatea rezolubila ia nastere pe cale conventionala, atunci cand actul translativ de proprietate este afectat de o conditie, sau in temeiul legii.

a) Proprietatea rezolubila conventionala

Atunci cand actul translativ de proprietate este afectat de o conditie (rezolutorie sau suspensiva), intre momentul incheierii acestuia si momentul la care conditia se realizeaza sau devine imposibil de indeplinit, putem vorbi de doi proprietari: un proprietar cert - cel sub conditie rezolutorie si un proprietar eventual - cel sub conditie suspensiva.

Atunci cand actul este afectat de o conditie rezolutorie, dobanditorul va fi proprietar sub conditie rezolutorie, iar transmitatorul va fi proprietar sub conditie suspensiva. Daca, actul este afectat de o conditie suspensiva, dobanditorul va fi proprietar sub conditie suspensiva, iar transmitatorul va fi proprietar sub conditie rezolutorie.

Dreptul proprietarului sub conditie rezolutorie are o existenta nesigura in patrimoniul acestuia deoarece, deoarece la indeplinirea conditiei, dreptul se stinge. Pentru proprietarul sub conditie suspensiva, inclusiv actul translativ de proprietate sub conditie da, de fapt, nastere unei virtualitati de drept situata intre drepturile eventuale (care echivaleaza cu absenta acestora) si drepturile pure si simple.

Pendente conditione (in perioada anterioara indeplinirii conditiei) bunul apartine, teoretic, la doi proprietari. Proprietarul sub conditie rezolutorie exercita toate atributele dreptului de proprietate, cu precizarea ca transmiterea proprietatii sau constituirea de drepturi reale catre terti se face sub aceeasi conditie rezolutorie.

Proprietarul sub conditie suspensiva are doar o virtualitate de drept ce poate fi transmisa tertul dobanditor (fiind tot proprietar sub conditie suspensiva potrivit principiului nemo ad allius transferum non potest) si poate lua masuri de conservare a acestei virtualitati.

Proprietatea rezolubila inceteaza la indeplinirea conditiei, la implinirea termenului prevazut de parti pentru indeplinirea conditiei sau atunci cand conditia devine imposibil de realizat.

Eveniente conditione (in perioada ulterioara indeplinirii conditiei) proprietarul sub conditie suspensiva devine proprietar pur si simplu al bunului, cu efect retroactiv si toate actele de dispozitie facute de acesta se consolideaza tot retroactiv.

Actele de conservare si de administrare incheiate de proprietarul sub conditie rezolutorie raman, in principiu, valabile, iar actele de dispozitie vor fi desfiintate cu efect retroactiv, cu exceptia celor cu titlu oneros daca tertul dobanditor de buna-credinta nu a cunoscut existenta conditiei, in aceasta situatie tertul putand invoca, dupa caz, fie uzucapiunea, fie dispozitiile art. 1909 alin. 1 C. civ.

In ce priveste fructele percepute, acestea raman ale proprietarului sub conditie rezolutorie deoarece le-a perceput in baza unui titlu valabil si trebuie sa ii fie recunoscute cel putin aceleasi drepturi ca unui posesor de buna-credinta.

Hotararile judecatoresti date impotriva proprietarului sub conditie rezolutorie nu sunt opozabile proprietarului sub conditie suspensiva decat daca a fost introdus in instanta, iar cele date in favoarea proprietarului sub conditie rezolutorie in contra tertilor ii vor profita celui din urma.

Atunci cand conditia a devenit imposibil de realizat sau s-a realizat termenul prevazut pentru indeplinirea conditiei, dreptul de proprietate al proprietarului sub conditie rezolutorie se consolideaza retroactiv, iar actele juridice incheiate de proprietarul sub conditie suspensiva se desfiinteaza tot retroactiv.

b) Situatiile in care proprietatea este rezolubila in temeiul legii.

Potrivit art. 937 C. Civ., donatiile intre soti, facute in timpul casatoriei, sunt esentialmente revocabile. Sotul donator poate revoca donatia oricand, atat in timpul casatoriei, cat si dupa desfacerea acesteia, cat si dupa moartea sotului donatar, si chiar nemotivat. Astfel, dreptul de proprietate al sotului donator asupra bunului donat depinde de imprejurarea daca sotul donatar va revoca sau nu donatia.

Conform art. 836 C. civ., donatiile se revoca de drept daca donatorului, care in momentul incheierii contractului nu avea copii sau alti descendenti, i se naste ulterior, chiar si postum un copil viu.

Proprietatea anulabila

Proprietatea este anulabila atunci cand dreptul de proprietate asupra unui bun a fost dobandit printr-un act juridic translativ de proprietate lovit de nulitate relativa. Aceasta modalitate temporara dureaza pana la consolidarea dreptului de proprietate al dobanditorului prin acoperirea nulitatii, in baza art. 1190 C. civ. prin confirmarea expresa sau tacita a actului anulabil, sau pana la desfiintarea acestuia ca urmare a invocarii nulitatii, pe calea principala actiunii in anulabilitate sau pe cale de exceptie.

In perioada cat exista incertitudinea privind invocarea nulitatii relative de catre cel indreptatit, respectiv posibilitatea confirmarii actului juridic anulabil, suntem in prezenta a doi titulari ai dreptului de proprietate asupra aceluiasi bun, avand calitati diferite existand vocatia exercitiului dreptului atat pentru transmitator cat si pentru dobanditor.

Transmitatorul se comporta ca un proprietar sub conditie suspensiva, iar dobanditorul ca un proprietar sub conditie rezolutorie.

Proprietatea anulabila inceteaza prin confirmarea actului, prin implinirea termenului de prescriptie extinctiva pentru introducerea actiunii in anulare, prin respingerea sau prin admiterea actiunii in anulare. Prin acoperirea nulitatii relative, dreptul dobanditorului se consolideaza cu efect retroactiv, devenind un drept pur si simplu. Dar, potrivit art. 1167 alin. 2 C. civ., tertii care au incheiat acte juridice cu transmitatorul nu sunt tinuti sa respecte actul juridic al confirmarii daca acesta nu le este opozabil. Ei vor suporta efectele acestuia daca au renuntat la dreptul de a utiliza actiunea oblica, daca actiunea in anulare este respinsa sau daca termenul de prescriptie extinctiva s-a implinit.

In aceste doua cazuri din urma, actele juridice incheiate de transmitator cu tertii se desfiinteaza retroactiv, actele incheiate de dobanditor consolidandu-se.

In cazul admiterii actiunii in anulare, transmitatorul redevine proprietar pur si simplu retroactiv, actele incheiate de el consolidandu-se. Dobanditorul pierde dreptul sau de proprietate, iar actele de dispozitie incheiate de acesta cu tertii se desfiinteaza. Actele de conservare si de administrare se vor mentine. El va pastra fructele percepute pana la momentul introducerii actiunii in anulare si daca a fost de buna credinta, adica actul nu este anulat pentru dol sau violenta din partea sa sau a unui tert si cunostea sau putea sa cunoasca aceasta imprejurare.

Actiunea in anulabilitate este prescriptibila in termenul general de prescriptie de 3 ani (art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva) inceputul prescriptiei acestei actiuni fiind reglementat de art. 9 din Decretul nr. 167/1958.

In ceea ce priveste exceptia de nulitate relativa, potrivit opiniei majore, este prescriptibila tot in termenul general de 3 ani.

Proprietatea comuna

Proprietatea comuna este acea modalitate a dreptului de proprietate ce se caracterizeaza prin faptul ca dreptul de proprietate apartine concomitent, asupra aceluiasi bun, mai multor titulari. La exercitarea atributelor dreptului de proprietate pot participa, concomitent, toti titularii, asupra intregului bun. Este vorba, in fapt, de vocatia la exercitarea atributelor dreptului de proprietate de catre toti coproprietarii deoarece, practic, aceasta se poate face de catre unul singur dintre ei, in numele sau, dar si al celorlalti coproprietari, sau atributele pot fi "distribuite " intre ei si, de asemenea, este posibil ca aceasta sa fie incredintata unei terte persoane.

Referat: Adeverinta de venit Document online: Contract de agentie comerciala

Proprietatea comuna prezinta doua forme proprietatea comuna pe cote parti si proprietatea comuna in devalmasie.

1. Proprietatea comuna pe cote parti (coproprietatea)

Proprietatea comuna pe cote parti se caracterizeaza prin aceea ca un bun nefractionat in materialitatea sa apartine concomitent mai multor proprietari, fiecare dintre acestia avand o cota parte ideala si abstracta din dreptul de proprietate asupra acelui bun fara a fi titular exclusiv al unei fractiuni materiale din bun. Astfel spus, fiecare dintre acestia stie cat are din drept fara a avea o anumita parte din bun.

Cotele parti ideale si abstracte pot fi egale sau inegale. Ele pot fi exprimate prin procente, prin fractii si, in mod exceptional, prin "unitatile de timp in care titularii dreptului au acces la folosinta bunului ".

Proprietatea comuna pe cote parti nu trebuie confundata cu indiviziunea. In timp ce proprietate comuna pe cote parti are ca obiect un bun individual, privit ut singuli, indiviziunea are ca obiect o universalitate de bunuri. Coproprietarii cunosc cota - parte ideala si abstracta din dreptul de proprietate asupra bunului pe cand coindivizarii, cunosc cota ideala si abstracta din drept fara a fi proprietari ai unui bun sau ai unor anumite bunuri din universalitatea respectiva.

Din punctul de vedere al posibilitatii incetarii coproprietatii prin partaj, acesta poate fi:

a) proprietate comuna pe cote parti obisnuita;

b) proprietate comuna pe cote parti fortata.

Din denumirea celor doua reiese clar faptul ca regula o constituie coproprietatea temporara, iar exceptia coproprietatea perpetua.

1.1. Proprietatea comuna pe cote parti obisnuita

Aceasta forma a proprietatii comune pe cote-parti constituie regula, este forma intalnita in mod obisnuit (pe cand coproprietatea fortata reprezinta exceptia) si este temporara, putand inceta inclusiv prin partaj conventional sau judiciar.

Ea poate lua nastere in baza unui act translativ de proprietate (de exemplu, printr-un contract de vanzare-cumparare, cand exista mai multi cumparatori), ca urmare a uzucapiunii (mai multe persoane exercita concomitent o coposesie asupra aceluiasi bun si indeplinesc conditiile cerute de lege pentru a uzucapa), ca efect al mostenirii (legatul cu titlu particular prin care se confera vocatie la acelasi bun mai multor legatari), prin constituirea sau realizarea in comun a unui bun, etc.

In materia coproprietatii, regula care guverneaza modul de exercitare a drepturilor coproprietarilor este regula unanimitatii care necesita unele nuantari:

- deoarece fiecare dintre coproprietari are o cota-parte ideala si abstracta din drept el poate dispune liber si neingradit de aceasta. Aceasta poate fi instrainata, dobanditorul substituindu-se transmitatorului, si poate fi grevata cu sarcini, aceste acte de dispozitie nemodificand situatia bunului in materialitatea sa.

Daca unul singur dintre coproprietari instraineaza dreptul de proprietate asupra intregului bun, dobanditorul cunoscand calitatea de coproprietar al vanzatorului, vanzarea este supusa conditiei rezolutorii ca bunul vandut sa nu fie atribuit altui coproprietar ci coproprietarului vanzator. Pana la efectuarea partajului dreptul cumparatorului este afectat de aceasta conditie rezolutorie, iar daca la partaj bunul este atribuit coproprietarului vanzator, acesta va deveni, retroactiv, proprietarul exclusiv si deci vanzarea va fi considerata valabila. Coproprietarii care nu si-au dat consimtamantul la incheierea vanzarii, o pot ratifica, renuntand astfel la actiunea impotriva tertului.

In situatia in care cumparatorul nu cunostea calitatea de coproprietar a vanzatorului, actul este anulabil.

In ce priveste grevarea cu sarcini a cotei parti de catre coproprietar, dreptul real de garantie se pastreaza cu privire la cota parte daca bunul va fi atribuit la partaj coproprietarului respectiv, iar daca bunul va fi atribuit unui alt coproprietar decat cel ce si-a grevat cota parte, garantia reala va fi desfiintata, cu efect retroactiv.

In ceea ce priveste introducerea actiunii in revendicare, aceasta fiind privita ca un act de dispozitie, in principiu, aceasta trebuie facuta cu respectarea cu principiului unanimitatii, dar se admite ca atunci cand este imposibila atragerea tuturor coproprietarilor in cadrul procesual din cauze obiective, actiunea poate fi introdusa si doar de un singur coproprietar;

- actele de conservare - cele care au drept scop evitarea diminuarii sau pierderii unui bun - si actele de administrare - cele care au drept scop punerea in valoare sau mentinerea in stare de a fi exploatat a unui bun - pot fi facute de catre unul singur dintre coproprietari, cu privire la intregul bun, daca sunt profitabile tuturor;

- actele de folosinta materiala pot fi facute de fiecare dintre coproprietari, sub conditia ca prin acestea sa fie respectate drepturile celorlalti si sa nu duca la schimbarea destinatiei bunului sau la transformarea modului obisnuit de utilizare. Dar schimbarea destinatiei sau transformarea utilizarii obisnuite a bunului trebuie realizate cu respectarea regulii unanimitatii. In caz de neintelegere intre coproprietari cu privire la folosinta bunului, solutiile nu sunt unitare. Astfel, unele instante au statuat ca partajul de folosinta nu este admisibil, partile avand la indemana doar calea incetarii coproprietatii prin partaj. Alte instante, in acord cu opinia unei parti a doctrinei, au decis ca partajul de folosinta este admisibil, nefiind prohibit de lege si neavand semnificatia partajarii dreptului de proprietate;

- productele si fructele produse de bun se cuvin tuturor coproprietarilor, proportional cu cota-parte ideala din drept, indiferent daca munca necesara obtinerii acestora a fost prestata de catre toti, numai unul dintre coproprietari sau un tert. Cheltuielile pentru obtinerea fructelor se impart intre coproprietari tot in functie de cotele parti ideale ale acestora.

Fiecare coproprietar este tinut a contribui, proportional cu cota sa parte ideala si abstracta din drept, la cheltuielile privind intretinerea, conservarea si administrarea bunului aflat in coproprietate obligatiile cu un asemenea obiect fiind, in lipsa de stipulatie contrara, divizibile intre copropriertari. De asemenea, ei sunt tinuti la respectarea obligatiilor reale (propter rem si scriptae in rem) care privesc bunul.

Modurile de incetare a coproprietatii temporare si transformarea in proprietate pura si simpla sunt: partajul, dobandirea de catre o singura persoana a dreptului de proprietate (unul dintre coproprietari sau un tert) si distrugerea bunului.

1.2. Proprietatea comuna pe cote-parti fortata

Dupa cum am aratat, regula in materie este ca proprietatea comuna pe cote-parti este temporara. Exceptia de la aceasta regula o constituie proprietatea comuna pe cote-parti fortata, care se caracterizeaza prin faptul ca in determinarea ei este relevanta natura sau destinatia bunurilor care fac obiectul acestei modalitati juridice, iar nu vointa coproprietarilor.

Aceasta modalitate a dreptului de proprietate are un caracter fortat dat fiind faptul ca vointa partilor nu are nicio relevanta juridica in nasterea si mai ales la incetarea acestei stari, prin aceasta intelegandu-se ca destinatia sau natura bunului ce face obiectul dreptului de proprietate determina existenta acesteia si ca incetarea ei nu poate fi facuta prin partaj.

Este perpetua, ca rezultat al imposibilitatii impartirii bunului, aceasta modalitate juridica a dreptului de proprietate durand atata timp cat exista bunul asupra caruia poarta.

Bunurile care fac obiectul dreptului de proprietate comuna pe cote-parti fortata sunt, de regula, bunuri accesorii ale unor bunuri principale, aflate in proprietatea exclusiva a titularilor. Consecinta imediata consta in faptul ca numai instrainarea bunului principal va duce la instrainarea cotei-parti ideale si abstracte din dreptul asupra bunului accesoriu.

Practic ne aflam in prezenta a doua drepturi distincte: dreptul de proprietate exclusiva asupra bunului principal si dreptul de proprietate comuna pe cote-parti si fortata asupra bunurilor accesorii.

Ca regula, coproprietarii se comporta in cazul acestei modalitati ca si cum ar aparea ca si proprietari exclusivi, nefiind necesar consimtamantul celorlalti pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, cu respectarea a doua limite:

- sa nu aduca atingere drepturilor concomitente si concurente ale celorlalti coproprietari neavand importanta marimea cotei-parti ideale din bun sau din bunurile comune;

- sa nu schimbe destinatia bunului accesoriu, dreptul fiind exercitat in interesul utilizarii fondului caruia i-a fost afectat bunul comun accesoriu.

Cheltuielile de intretinere si conservare se suporta de catre coproprietari proportional cu cota-parte din drept.

Reprezinta cazuri de coproprietate fortata:

a) coproprietatea asupra partilor si dotarilor comune din cladirile cu mai multe apartamente cu destinatie de locuinta sau spatii cu alte destinatii aflate in proprietatea unor titulari diferiti;

b) coproprietatea supra unor bunuri comune necesare sau utile folosintei a doua imobile vecine (drumuri, izvoare, fantani);

c) coproprietatea asupra despartiturilor comune;

d) coproprietatea bunurilor considerate de familie (tablouri de familie, scrisori, hartii de familie, morminte, constructii funerare s.a.m.d.);

e) coproprietatea asupra bunurilor care au apartinut composesoratelor, obstilor de mosneni sau de razesi sau altor forme asimilate acestora, prin reconstituirea dreptului de proprietate, pe baza actelor normative speciale in materie.

Modurile de incetare a acestei modalitati juridice a dreptului de proprietate constituie exceptii de la principiul perpetuitatii acesteia:

- incetarea coproprietatii fortate prin vointa partilor in cazul in care bunul comun poate fi divizat fara a leza interesele coproprietarilor, utilitatea sau destinatia bunului;

- dobandirea dreptului de proprietate exclusiva asupra bunurilor comune de catre un singur titular;

- exproprierea;

- pieirea totala a bunului care formeaza obiectul proprietatii fortate;

- in cazul reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor in baza Legii fondului funciar. Din momentul solicitarii reconstituirii dreptului de proprietate si pana la eliberarea titlului de proprietate, mostenitorii se vor afla in coproprietate fortata. Din momentul eliberarii titlului de proprietate, coproprietatea va deveni obisnuita sau temporara.

1.3. Proprietatea periodica

Proprietatea periodica a fost definita ca fiind "modalitate a dreptului de proprietate in cadrul careia fiecare exercita in nume si in interes propriu prerogativele dreptului sau de proprietate pe perioade determinate, care se repeta succesiv si perpetuu, la intervale regulate, presupunand cel putin 2 titulari care pot fi persoane fizice sau juridice (inclusiv statul), intre care nu exista niciun raport juridic ".

Obiect al proprietatii periodice poate fi orice bun corporal, mobil sau imobil, neconsumptibil sau consumtibil atasat unuia neconsumtibil.

In ce priveste divizarea intelectuala a dreptului de proprietate si pluralitatea titularilor dreptului, proprietatea periodica se supune regulilor coproprietatii obisnuite. Astfel, fiecare titular exercita posesia, folosinta si dispozitia juridica in mod exclusiv fara a fi necesar acordul celorlalti titulari in limitele de timp stabilite pentru fiecare dintre acestia.

Dispozitia materiala nu are aplicabilitate in cazul acestei modalitati, deoarece titularul nu poate consuma, transforma sau distruge bunul.

Obligatiile in legatura cu bunul comun se suporta de catre coproprietari proportional cu unitatile de timp in care foloseste bunul, iar in cazul in care obiect al proprietatii periodice este un bun consumptibil atasat unuia neconsumptibil, la sfarsitul perioadei ce ii revine, fiecare proprietar este tinut sa puna la dispozitia celui ce urmeaza sa foloseasca bunul neconsumptibil bunuri consumptibile de aceeasi cantitate, calitate si valoare cu cele consumate.

2. Proprietatea in devalmasie

Proprietatea comuna in devalmasie este forma proprietatii comune ce se caracterizeaza prin aceea ca bunul apartine concomitent mai multor proprietari fara ca acestia sa aiba o cota-parte ideala si abstracta din drept. Altfel spus, acestia nu cunosc nici cota-parte materiala din bun si nici cota-parte ideala si abstracta din drept ce apartine fiecaruia dintre ei.

Proprietatea in devalmasie este asociata, ca regula, relatiilor patrimoniale dintre soti, dar o parte a doctrinei recunoaste posibilitatea dobandirii acesteia in afara raporturilor de familie.

Dreptul de proprietate in devalmasie a sotilor.

Temeiul dreptului de proprietate in devalmasie al sotilor se regaseste in comunitatea de bunuri a acestora.

In patrimoniul sotilor exista doua categorii de bunuri: bunuri comune ambilor soti si bunuri proprii fiecaruia dintre soti.

Sunt bunuri comune, de la data dobandirii lor, potrivit art. 30 alin. 1 C.fam., bunurile dobandite in timpul casatoriei, de oricare dintre soti. Conform art. 31 C.fam.: "Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecarui sot:

a) bunurile dobandite inainte de incheierea casatoriei;

b) bunurile dobandite in timpul casatoriei prin mostenire, legat sau donatie, afara numai daca dispunatorul nu a prevazut ca ele vor fi comune;

c) bunurile de uz personal si cele destinate exercitarii profesiunii unuia dintre soti;

d) bunurile dobandite cu titlu de premii sau recompensa, manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii si inovatii, precum si alte asemenea bunuri;

e) indemnizatia de asigurare sau despagubirea pentru pagube pricinuite persoanei;

f) valoarea care reprezinta si inlocuieste un bun propriu sau bunul in care a trecut aceasta valoare.

Pentru a califica un bun ca fiind bun comun trebuie indeplinite doua conditii cumulative: bunul sa fi fost dobandit de oricare dintre soti in timpul casatoriei; bunul sa nu faca parte din categoria bunurilor proprii (prevazute limitativ de art. 31 C. fam).

Prin dobandire se intelege a deveni titular al dreptului de proprietate in temeiul oricarui mod originar sau derivat prevazut de legea civila. Bunurile vor fi considerate comune numai daca au fost dobandite prin acte juridice oneroase, deoarece, potrivit art. 31 lit. b C.fam., bunurile dobandite in timpul casatoriei prin mostenire, legat sau donatie sunt proprii ale sotului dobanditor, afara numai daca dispunatorul nu a prevazut ca vor fi comune.

Fac obiectul proprietatii in devalmasie atat bunurile dobandite de soti impreuna, cat si cele dobandite de oricare dintre soti in tot timpul casatoriei. Faptul ca in inscrisul constatator al dobandirii figureaza doar unul dintre soti sau ca formalitatile privind publicitatea, acolo unde este cazul, s-au facut numai pe numele unuia dintre soti, nu afecteaza caracterul de bun comun.

Daca sotii dobandesc impreuna cu o alta persoana dreptul de proprietate asupra unui bun, dreptul lor de proprietate comuna in devalmasie va coexista cu dreptul de proprietate comuna pe cote-parti al tertului.

Pentru a deveni comune ambilor soti, bunurile trebuie sa fi fost dobandite in timpul casatoriei, adica in perioada cuprinsa intre incheierea si, dupa caz, desfacerea, desfiintarea sau incetarea casatoriei.

Prezumtia de comunitate a bunurilor sotilor are caracter legal, este relativa (iuris tantum), putand fi rasturnata prin proba contrara, urmand sa dovedeasca fie ca bunul nu a fost dobandit in timpul casatoriei, fie ca, desi dobandit in timpul casatoriei, este propriu in temeiul art. 31 C. fam. Ea nu este conditionata nici de contributia reala, efectiva a fiecaruia dintre soti la dobandirea acestora.

Potrivit art. 35 alin. 1 C. fam., sotii administreaza si folosesc impreuna bunurile comune si dispun tot astfel de ele, iar prin alin. 2 s-a instituit prezumtia mandatului tacit reciproc intre soti, oricare dintre soti, exercitand singur aceste drepturi este prezumat ca are si consimtamantul celuilalt sot. Aceasta priveste actele de folosinta, de administrare sau de dispozitie cu privire la bunurile comune, presupunandu-se ca sotul a actionat atat in nume propriu, cat si ca reprezentant al celuilalt sot coproprietar la incheierea actelor respective, privite individual.

De la aceasta regula exista doua exceptii expres prevazute de lege: actele de instrainare si actele de grevare a terenurilor si constructiilor comune, pentru a caror valabilitate este necesar consimtamantul expres al ambilor.

Regula mandatului tacit reciproc intre soti este indisolubil legata de calitatea de sot si functioneaza pe toata durata casatoriei, chiar in perioadele de separatie in fapt.

Prezumtia mandatului tacit reciproc avand caracter relativ, este permis oricaruia dintre soti sa se opuna la exercitarea dreptului de reprezentare. Opunerea, chiar dovedita, nu va produce efecte fata de tertul de buna-credinta.

Prezumtia mandatului tacit reciproc, avand caracter relativ, sotilor le este ingaduit sa stabileasca unele limitari, de comun acord sau prin manifestari unilaterale de vointa, in sensul ca anumite acte juridice posibil de incheiat de catre un singur sot sa poata fi savarsite numai cu consimtamantul expres al ambilor.

Dreptul de proprietate in devalmasie inceteaza, ca regula, odata cu desfacerea, desfiintarea sau incetarea casatoriei (prin partaj) sau prin disparitia bunului obiect.

Ca regula, partajul poate avea loc pe cale conventionala sau judiciara, concomitent sau ulterior, dupa caz, cu desfacerea casatoriei si desfiintarea casatoriei sau in cadrul dezbaterii succesiunii unuia dintre soti.

Ca exceptie, art. 36 alin. 2 C. fam. permite partajul in timpul casatoriei, realizat exclusiv pe cale judiciara, partaj care poate viza fie intreaga masa a bunurilor, fie numai o parte. Astfel, "pentru motive temeinice, bunurile comune, in intregime sau numai o parte din ele, se pot imparti prin hotarare judecatoreasca si in timpul casatoriei. Bunurile astfel impartite devin bunuri proprii. Bunurile neimpartite, precum si cele ce se vor dobandi ulterior, sunt bunuri comune ".

Partajul are ca efect si incetarea dreptului de proprietate in devalmasie asupra bunurilor care fac parte din masa partajabila. Bunurile impartite si atribuite fiecarui sot devin proprii; bunurile care nu au fost impartite, precum si cele ce se vor dobandi ulterior partajului, vor fi comune. Partajul are caracter retroactiv, bunurile atribuite fiecaruia din soti devin bunuri proprii ale acestuia, din momentul dobandirii lor si nu vor putea face obiectul unui nou partaj, nici in timpul casatoriei, nici la desfacerea acesteia.

Bunurile ce se vor dobandi de catre oricare dintre soti consecutiv sau ulterior partajului vor fi comune, la fel si bunurile care, in cazul partajului partial nu au fost cuprinse in masa de impartit.

Partajarea bunurilor comune in timpul casatoriei presupune indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii: exista motive temeinice care sa justifice partajul; partajarea bunurilor comune in timpul casatoriei se realizeaza exclusiv pe cale judiciara.

Aceasta se poate realiza:

- la cererea unuia dintre soti, formulata pe cale principala.

- la cererea creditorului personal al unui dintre soti, formulata pe cale principala.

- in cadrul contestatiei la executare, pe cale incidenta.