Identificarea persoanei fizice

IDENTIFICAREA PERSOANEI FIZICE

1. Notiune

Identificarea persoanei fizice inseamna individualizarea omului in raporturile de drept civil, in care participa in calitate de subiect activ ori subiect pasiv.

2. Atribute de identificare

Principalele mijloace de identificare, numite si atribute de identificare, sunt: numele, domiciliul si starea civila.

3. Natura juridica a atributelor de identificare a persoanei fizice. Atributelor de identificare a persoanei fizice se incadreaza in categoria drepturilor personale nepatrimoniale si au, in consecinta, trasaturile juridice ce caracterizeaza aceste drepturi subiective civile.

Caracterele juridice ale atributelor de identificarea, comune tuturor drepturilor personale nepatrimoniale, sunt:

a) sunt drepturi absolute, opozabile erga omnes;

b) fiind inseparabil legate de persoana careia apartin, aceste drepturi sunt intransmisibile;

c) imprescriptibiliatea calitatii de subiect de drept a persoanei fizice determina ca drepturile personale nepatrimoniale care insotesc indisolubil aceasta calitate sa fie imprescriptibile extinctiv si achizitiv;

d) sunt drepturi insesizabile;

e) sunt drepturi subiective strans legate de persoana titularului, adica au un caracter strict personal si, in consecinta, nu sunt succeptibile de a fi exercitate prin reprezentare;

f) universalitatea caracterizeaza, de asemenea, drepturile patrimoniale si, in consecinta, atributele persoanei, in sensul ca ele apartin tuturor persoanelor.

4. Numele

4.1. Notiune si structura. Numele este acel atribut de identificare a persanei fizice care consta in dreptul omului de a fi individualizat, in familie si societate, prin cuvintele stabilite, in conditiile legii, cu aceasta semnificatie.

In structura numelui intra doua elemente: 1) numele de familie si 2) prenumele, asa cum rezulta expres si din reglementarea numelui.

4.2. Continutul juridic al dreptului subiectiv la nume. Continutul juridic este dat de prerogativele titularului numelui (celui numit): dreptul de a folosi numele, dreptul de a cere indreptarea greselilor de scriere a numelui si dreptul de a se opune la folosirea numelui de catre o alta persoana.

4.3. Caractere juridice. Numele este un element al capacitatii de folosinta a persoanei fizice, asa incat prezinta caracterele juridice ale acesteia, urmand a vorbi despre: legalitatea numelui, generalitatea numelui, egalitatea numelui, inalienabilitatea numelui, intangibilitatea numelui si universalitatea acestuia.

Prin legalitatea numelui, intelegem, mai intai, ca dreptul la nume este recunoscut, ca aptitudine, de lege, iar, pe de alta parte, conditiile dobandirii, modificarii ori schimbarii numelui sunt stabilite prin lege. Legalitatea este insotita de obligativitatea numelui pentru persoana fizica. Prin functiile sale sociale, numele se prezinta nu numai ca un drept subiectiv, ci, in acelasi timp, si ca o institutie de evidenta a persoanelor si mijloc de identificare a persoanei. In consecinta, dreptul subiectiv asupra numelui este insotit, in mod necesar si inseparabil, de obligatia de a purta numele stabilit potrivit legii.

Personalitatea numelui desemneaza acel caracter al numelui de a fi strict personal, nefiind susceptibil, in principiu, de exercitarea pe cale de reprezentare.

Unitatea numelui este acel caracter al numelui persoanei care consta in faptul ca, desi in structura sa cuprinde doua elemente - numele de familie si prenumele, acestea formeaza o unitate, in sensul ca ele impreuna individualizeaza aceeasi persoana fizica.

4.4. Numele de familie

Stabilirea (dobandirea) numelui de familie.

In functie de situatia juridica in care se gaseste copilul la nastere, pot fi deosebite trei ipoteze de stabilire a numelui de familie, si anume:

Proiect: Conditiile de existenta ale rezolutiunii si rezilierii Proiect: Teste grila - test grila

- ipoteza copilului din casatorie;

- ipoteza copilului din afara casatoriei;

- ipoteza copilului gasit nascut din parinti necunoscuti.

Stabilirea numelui de familie al copilului din casatorie. Doua reguli, in functie de cele doua situatii ale numelui de familie al parintilor, se aplica determinarii numelui de familie al copilului din casatorie, si anume:

a) copilul ia numele de familie comun al parintilor, daca acestia au un asemenea nume de familie;

b) copilului i se stabileste, fie de parinti, fie de autoritatea tutelara, ca nume de familie, fie numele de familie al unui parinte, fie numele de familie al parintilor reunite, in cazul in care parintii nu au acelasi nume de familie;

Stabilirea numelui de familie al copilului din afara casatoriei. Pentru ipoteza copilului din afara casatoriei exista, de asemenea, doua reguli, care-si gasesc aplicatie in functie de modul de stabilire a filiatiei lui fata de ambii parinti: concomitent ori succesiv.

Mai intai, in situatia in care copilul a fost recunoscut in acelasi timp de ambii parinti (la nasterea sa), copilul ia numele de familie al unuia dintre parinti ori numele lor de familie reunite, fie ca parintii s-au inteles in acest sens, fie prin decizia autoritatii competente, in cazul in care parintii n-au realizat o invoiala in aceasta privinta. Pe de alta parte, in situatia copilului care si-a stabilit filiatia numai fata de unul dintre parinti (de regula fata de mama), numele de familie al copilului este tocmai numele de familie al acelui parinte.

Stabilirea numelui de familie al copilului gasit, cu parinti necunoscuti.

Numele de familie al unui asemenea copil se stabileste pe cale administrativa, de catre primarul localitatii unde a fost gasit copilul. Pentru ca legea nu prevede ce nume va primi un astfel de copil, autoritatea competenta are deplina libertatea in determinarea cuvantului, vocabulei care va fi numele de familie al copilului, fara insa a incalca interesul acestui copil.

Modificarea numelui de familie. Prin modificarea numelui de familie se intelege inlocuirea acestuia datorita unor schimbari intervenite in starea civila a persoanei fizice.

Schimbarile de stare civila, care determina ori pot determina modificarea numelui de familie, pot fi grupate astfel:

- schimbari in filiatia persoanei fizice;

- schimbari generate de adoptie;

- schimbari determinate de institutia casatoriei.

Schimbarea numelui de familie pe cale administrativa.

Prin schimbarea numelui de familie (sau a prenumelui) se intelege inlocuirea, la cerere, a numelui de familie (sau a prenumelui) cu un alt nume de familie (cu un alt prenume), prin decizie administrativa sau prin hotarare judecatoreasca, dupa ce a fost parcursa procedura legala .

4.5. Prenumele

Notiune si reglementare. Prenumele este acea parte a numelui lato sensu, care individualizezaza persoana fizica, mai ales in raport cu ceilalti membri ai familiei din care aceasta face parte, dar si in raport cu alte persoane ce au acelasi nume de familie

Principiul libertatii parintilor in alegerea prenumelui copilului. Stabilirea prenumelui copilului este guvernata de principiul libertatii parintilor in alegerea acestuia, cu mentiunea ca aceasta libertate poate avea doua laturi. Mai intai, ea implica libertatea alegerii cuvantului care va primi rolul de prenume, iar, pe de alta parte, ea priveste libertatea alegerii numarului cuvintelor care vor primi aceasta semnificatie. Impreuna, cele doua laturi, dau continut libertatii parintilor aici, care decid ce si cate prenume va avea copilul.

5. Domiciliul si resedinta

5.1. Notiunea de domiciliu.

Domiciliul este acel atribut de identificare a persoanei fizice care o individualizeaza in spatiu, prin indicarea unui loc avand aceasta semnificatie juridica.

5.2. Caracterele juridice ale domiciliului. Domiciliul este un drept personal nepatrimonial, astfel ca poseda caracterele juridice ale oricarui astfel de drept: universalitate, opozabilitate erga omnes, inalienabilitate, imprescriptibilitate, personalitate. La acestea se adauga si anumite caractere specifice: stabilitatea, unicitatea, obligativitatea și inviolabilitatea.

5.3. Felurile domiciliului

In functie de modul in care acesta s-a stabilit, domiciliul este de trei feluri: domiciliul de drept comun, care este locuinta statornica, aleasa de o persoana fizica in mod liber; domiciliu legal care apare in situatii expres prevazute de lege pentru anumite persoane, al caror domiciliu este declarat a fi intr-un anume loc; si, in fine, domiciliul ales sau domiciliul conventional, care apare in cadrul anumitor raporturi juridice in care persoana este angajata si este aplicabil doar in privinta acestora.

Domiciliul de drept comun (ordinar), denumit si domiciliul voluntar, tocmai pentru a sublinia ca este stabilit in mod suveran de subiectul de drept, are ca titular, in principiu, persoana cu capacitate de exercitiu deplina. Alegerea domiciliului, garantata prin lege, este atribuita asadar numai aceluia care are aptitudinea de a dobandi si exercita drepturi civile si de a-si asuma si executa obligatiile civile prin incheierea - personal si singur - a tuturor actelor juridice civile.

In mod exceptional, minorul care a implinit 14 ani si are, prin aceasta, capacitate de exercitiu restransa poate avea domiciliu de drept comun. Autoritatea tutelara poate incuvinta copilului, la cererea acestuia, dupa implinirea varstei de 14 ani, sa-si schimbe felul invataturii ori pregatirii profesionale stabilita de parinti sau sa aiba locuinta pe care o cere desavarsirea invataturii ori pregatirii profesionale. Pe de alta parte, la majorat domiciliul legal al fostului minor devine domiciliu de drept comun.

Domiciliul legal este stabilit de lege pentru anumite categorii de persoane fizice, de regula, persoane lipsite de capacitate de exercitiu ori care au capacitate de exercitiu restransa.

Pentru a facilita incheierea si executarea tranzactiilor dintre persoane aflate in localitati departate, in ideea sustinerii celeritatii relatiilor contractuale ori pentru a raspunde interesului particularilor, legea permite partilor unui contract (indiferent de cetatenie) sa isi aleaga un domiciliul special, fie in locul unde se afla domiciliul de drept comun al uneia dintre ele, fie in alt loc deosebit. In acelasi fel, in cadrul procesului civil, legea ofera persoanelor implicate posibilitate sa isi aleaga un domiciliu "pentru proces", diferit de domiciliul de drept comun.

5.4. Resedinta

Noțiune

Pentru dreptul civil resedinta este un atribut de identificare a persoanei fizice in spatiu, prin indicarea locuintei secundare.

Caractere juridice. Ca drept personal nepatrimonial resedinta are caraterele juridice specifice unui asemnea drept, insa nu are caracterele specifice domiciliului. Resedinta este facultativa, asa incat ramane la aprecierea suverana a persoanei daca isi stabileste ori nu o adresa cu semnificatia de resedinta. Stabilitatea ce caracterizeaza domiciliul, nu se regaseste in situatia resedintei, care este, prin ipoteza, vremelnica.

6. Starea civila

6.1. Notiunea si caracterele juridice ale starii civile

Starea civila este mijlocul juridic de individualizare a persoanei fizice prin indicarea calitatilor personale carora legea le confera aceasta semnificatie.

6.2. Continutul starii civile.

O prima categorie de calitati persoanale care dau continut starii civile privesc situatia familiala a persoanei, inclusiv filiatia si natura acesteia; sunt acele calitati pereche, precum: 1) din casatorie/din afara casatoriei; 2) cu filiatia stabilita/ cu filiatia nestabilita; 3) casatorit (sau recasatorit)/ necasatorit.

O alta categorie de calitati persoanale cuprinde acele "atribute de fapt" care individualizeaza persoana: sexul si varsta.

In doctrina sunt cuprinse in continutul starii civile si alte elememente, precum: locul nasterii, grupa sanguina, cetatenia.

6.3. Proba starii civile

Dovedirea starii civile se face prin actele intocmite sau cele inscrise, potrivit legii, in registrele de stare civila.

Exceptia dovedirii starii civile prin alte mijloace de proba.

Starea civila se poate dovedi prin orice mijloace de proba:

1) in fata instantei judecatoresti in cazul in care ofiterul de stare civila refuza sa intocmeasca un act sau sa inscrie o mentiune ce intra in atributiile sale;

2) in fata serviciilor publice comunitare locale de evidenta a persoanelor cand se solicita reconstituirea actelor de stare civila, in urmatoarele situatii: a) nu au existat registre de stare civila; b) registrele de stare civila au fost pierdute ori distruse in totalitate sau in parte; c) nu este posibila procurarea din strainatate a certificatelor de stare civila sau a extraselor dupa actele de stare civila; d) intocmirea actelor de stare civila a fost omisa.

Cercel, S., Florea, A., Ponea, A., Drept civil. Persoana fizica, Editura Universitaria, Craiova, 2003;

Dogaru I., Popa N., Danișor D.C., Cercel S., Bazele dreptului civil, vol. I, Teoria generala, Ed. C.H. Beck, București, 2008;

Dogaru I., Cercel S., Drept civil. Persoanele, Ed. C. H. Beck, Bucuresti, 2007.

Rauschi, St., Gh. Popa, Stefania Rauschi, Drept civil. Teoria generala. Persoana fizica. Persoana juridica, Editura Junimea, Iasi, 2000.