Diviziunea dreptului roman. Izvoarele.

Diviziunea dreptului roman. Izvoarele.

Este greu de crezut ca in treisprezece secole de istorie a dreptului roman, de la intemeierea Romei (753 i. Hr.), pana la moartea imparatului Iustinian (565 d. Hr.), atat statul roman cat si ordinea sa juridica nu au suferit nici un fel de schimbari sau mutatii. Noile si diversele exigente, care rand pe rand s-au nascut odata cu dezvoltarea economico - sociala a societatii sclavagiste, nu puteau sa nu produca profunde transformari in toate domeniile.

Din aceste motive, in doctrina s-a retinut ca fiind oportuna impartirea acestui intins arc de istorie romana in perioade, cu scopul precis de a putea intelege mai bine evolutia dreptului roman si a fiecarei institutii care face parte din acesta. Periodizarea este un studiu folositor, neavand limite temporale fixe si precise sau inviolabile, ea este pur si simplu orientativa. Dintre toate periodizarile doctrinare, cea mai semnificativa si mai valoroasa este cea propusa de italianul Guarino . Si in literatura de specialitate romaneasca, mai recent, au fost exprimate opinii in legatura cu perodizarea istoriei dreptului roman, care au la baza aceleasi criterii conventionale de delimitare. In acest sens putem aminti: Vladimir Hanga, Emil Molcut, Dan Oancea, Vasile Popa etc.

A. Perioada arhaica este cuprinsa intre sec. VIII - IV i.e.n., de la intemeierea Romei (754 sau 753 i.e.n.) pana la Leges Liciniae Sextiae din anul 367 i.e.n. (prin care s-a admis ca si plebeii sa poata fi alesi consuli). Este perioada de formare si dezvoltare a acelei cetati Quiritare.

In aceasta perioada arhaica dreptul avea o sorginte in mod esential consuetudinara (bazata pe cutume) si religioasa.

Odata cu Legea celor XII Table s-a trecut la codificarea obiceiurilor, la formarea primelor institutii juridice si la consolidarea jus civile.

B. "Republica". Perioada preclasica este marcata de aparitia unor sisteme juridice cum sunt jus gentium si jus honorarium.

Este perioada Republicii nationale romane. Ea incepe de la mijlocul secolului al IV-lea (deci de la Leges Liciniae Sextiae) pana la conferirea primei puteri constitutionale lui Augustus, aceea de "Princeps" din anul 27ญญญญญญ i.e.n.

In aceasta perioada are loc expansiunea romana in Mediterana (al doilea razboi punic, 218-201 i.e.n.).

C. "Principatul". Perioada clasica, cunoscuta si sub denumirea de Principat, incepe din secolul I i.Hr. (27 i.e.n.) si dureaza pana in secolul III e.n. ( la urcarea pe tron in anul 285 e.n. a imparatului Diocletian).

Este perioada de maxima dezvoltare a dreptului roman si a jurisprudentei romane. S-au aliniat la "jus gentium", "jus honorarium" si "jus civile", toate actele Principelui (Constitutiile imperiale): mandatele, edictele, decretele si rescriptele.,

Dreptul roman, datorita Edictului lui Caracalla (212 e.n.), ce conferise tuturor locuitorilor Imperiului cetatenia romana, a incercat sa-si asigure o deschidere universala, reglementand raporturile tuturor locuitorilor Imperiului.

D. "Dominatul". Perioada postclasica incepe in secolul al III-lea e.n. (de la urcarea pe tronul imperial a lui Diodetian - 285 e.n.) si se intinde pana in secolul VI (la moartea imparatului Iustinian, imparatul Romei, de la Rasarit din anul 565 e.n.)

Aceasta perioada s-a caracterizat printr-o grava criza a structurilor publice si mai putin cel al sentimentului apartenentei la romanitate.

Perioada aceasta care incepe cu urcarea pe tron a imparatului Diodetian este cunoscuta sub denumirea de epoca Dominatului, care se caracterizeaza prin concentrarea intregii puteri politice in mana imparatului, care era considerat "Dominus et Deus" (stapan si zeu). Imperiul a fost divizat in doua parti (396 e.n.) Orient (cel de Rasarit) si Occident (cel de Apus). Imperiul roman de Apus, ros de contradictii interne si zguduit de atacurile (invaziile) barbare cade sub loviturile herulilor (476 e.n.) condusi de Odoacru, iar ultimul imparat roman, Romulus Augustus, care purta numele legendarului Intemeietor al Romei, a fost detronat.

Proiect: Certificat de garantie termopane, tamplarie pvc Eseu: Vanzarea dupa greutate, numar sau masura

Multe din institutiile clasice au fost modificate din cauza aparitiei noii religii crestine (crestinismul) si a unei noi ordini morale.

O astfel de decadenta a contribuit la reunificarea in cele din urma a civilizatiei romane si a dreptului sau in Rasarit: istoria romana privind din nou prin fereastra imperiului roman de Rasarit, iar dreptul aratandu-si supravietuirea prin "Dreptul Bizantin" si respectiv "Dreptul italian".

Aceasta perioada este semnificativa in creatii jurisprudentiale, perioada in care au fost reelaborate, redactate materiale din perioadele precedente, deci aceasta opera apartine juristilor postclasici.

Importanta este activitatea de culegere a jurisprudentei si a constitutiilor imperiale desavarsite din ordinul lui Iustinian si transpuse in cuprinsul "Digestelor", in "Codex" si in "Institutiones".

Concluzii:

Se poate retine ca civilizatia romana, in mod esential se incheie in secolul al VI-lea e.n.

Ramasite ale acestei civilizatii precum si numeroase institutii proprii dreptului roman au ramas in fiinta, fie in Occident cat si in Orient, in secolele urmatoare, insa numai in jurul anului 1000, dreptul roman devine materie (disciplina) de studiu.

In Germania intemeietorul "Scolii istorice germane", F. Carlo Savigny, redescopera valoarea traditiei dreptului roman, sustinand ca o astfel de traditie constituie inca fundamentul civilizatiei juridice contemporane . Rezulta ca pentru formarea unei ordini juridice moderne este nevoie de refacerea, reconsiderarea principiilor fundamentale de drept roman.

Sub pavaza acestor consideratii s-a constituit in Franta primul exemplu modern de codificare organica, si anume, Codul lui Napoleon din anul 1804, care a fost apoi preluat de codurile civile ale tuturor celorlalte state europene, printre care si codul civil roman din 1864 (intrat in vigoare la 1 ianuarie 1865 - in timpul domnitorului Al. Ioan Cuza).

Incercand o definitie, putem considera dreptul roman ca reprezentand totalitatea normelor de conduita, instituite sau sanctionate de statul roman.

In lunga evolutie a dreptului roman, izvoarele sale au aparut si s-au transformat in mod diferentiat in raport cu fazele dezvoltarii societatii romane.

Notiunea de izvor al dreptului roman are mai multe acceptiuni. Astfel izvorul dreptului in sens material desemneaza totalitatea conditiilor materiale de existenta, care determina o anumita reglementare juridica.

Intr-o a doua acceptiune, izvoarele dreptului desemneaza sursele de cunoastere a fizionomiei institutiilor juridice in cadrul diferitelor sisteme de drept.

Izvoarele dreptului in sens formal reprezinta totalitatea formelor necesare pentru exprimarea normelor juridice. Pentru ca o norma sociala sa devina norma de drept sunt necesare anumite procedee de adaptare, procedee ce difera de la o societate la alta.

Prin urmare, totalitatea procedeelor utilizate in scopul transformarii normelor sociale in norme juridice constituie izvoarele formale ale dreptului.

In epoca veche se intalnesc ca izvoare de drept: obiceiul, legea, edictele magistratilor si jurisprudenta. Izvoarele acestui vechi drept roman sunt prin excelenta consuetudinare. In epoca clasica intalnim toate izvoarele formale de drept, adica pe langa cele mentionate inca doua: senatusconsultele si constitutiile imperiale.

Retinem din cadrul izvoarelor edictul (edictum), care este un program pe care magistratii (pretorii, edilii, questorii etc.) il afisau in for la intrarea lor in functie, si care cuprindea dispozitiile pe care acestia urmau sa le ia cu privire la organizarea instantelor si la modul in care intelegeau sa solutioneze pricinile dintre cetateni.

Referindu-ne la structura edictului perpetuu, amintim compozitia sa bilaterala si anume, "pars translatica" - inspirata din edictul anului anterior, si "pars nova" - eventualele noutati care, insa puteau si lipsi. Regula care domina in materie de drept era aceea ca, prin edict, pretorul nu putea crea norme de drept.

In ceea ce priveste opera legislativa a lui Justinian, aceasta reflecta inainte de toate intentia acestuia de a restaura ordinea juridica normala. Refacerea imperiului in toata intinderea si stralucirea sa, acea "reconquista" nu se putea realiza fara o reinviere a unuia dintre cei mai puternici piloni ai Cetatii Eterne: dreptul roman. Legislatia sa prezinta uneori influente ale moralei crestine, caci Justinian s-a declarat intotdeauna in dogmele oficiale "piosul"(pius). Calitatile operei, indreptatesc acreditarea ideii "clasicismului lui Justinian" ca o afirmare si o incununare a operelor marilor prudenti clasici romani. Opera sa, in analizele specialistilor, are o structura cvadripartita - Codul, Digestele, Institutiile si Novelele - care formeaza , sub aspectul continutului, un tot unitar si care de la inceputul secolului al     XII - lea va fi cunoscut sub denumirea de Corpus Iuris Civilis (Colectia/ culegerea dreptului civil).