F.A. Hayek si conceptul de coercitie

F.A. Hayek si conceptul de coercitie

In¹ cadrul monumentalei sale lucrari The Constitution of Liberty, F. A. Hayek incearca sa determine o folosofie politica sistematica in numele libertatii individuale². El incepe foarte potrivit, prin a defini libertatea ca fiind absenta coercitiei, sustinand astfel "libertatea negativa", intr-un mod mai adecvat decat o face Isaiah Berlin. Din nefericire, in momentul in care Hayek trece la definirea "corecitiei" apare fundamentalul si durerosul defect al sistemului sau. Intr-adevar, in loc de a defini coercitia asa cum am facut-o in acest volum, ca fiind utilizarea invadatoare a violentei fizice, sau amenintarea cu aceasta, impotriva persoanei sau a proprietatii (legitime) a altcuiva, Hayek defineste coercitia mult mai vag si mai rudimentar, de exeplu ca fiind "controlul mediului si al circumstantelor unei persoane de catre o alta, astfel incat, pentru a evita un rau si mai mare, omul este fortat sa actioneze nu in conformitate cu un plan coerent al sau, ci ca sa serveasca scopurile altuia"; sau, din nou: "Coercitia survine atunci cand actiunile unei persoane sunt facute sa serveasca vointei altui om, pentru scopul celuilalt si nu al ei."³

Desigur ca, pentru Hayek, "coercitia" include utilizarea agresiva a violentei fizice, numai ca, din nefericire, termenul include de asemenea si actiuni pasnice si non-agresive. Astfel, Hayek afirma ca "amenintarea cu forta sau cu violenta reprezinta cea mai importanta forma de coercitie. Dar ele nu sunt sinonime cu coercitia, deoarece amenintarea cu forta fizica nu este singurul mod in care poate fi exercitata coercitia."⁴

Care sunt, in cazul acesta, celelalte "modalitati", nonviolente, pe calea carora crede Hayek ca se poate exercita coercitia? Una dintre ele consta in anumite cai de interactiune pur voluntare, cum ar fi "un sot ursuz", sau "o sotie cicalitoare", care pot face viata altuia "insuportabila, daca nu li se asculta toate toanele". In aceste cazuri Hayek recunoaste ca ar fi absurd sa sustinem proscrierea legala a imbufnarii sau a cicalelii; numai ca el recunoaste aceasta pe temeiul gresit al ideii ca o astfel de proscriere ar implica "o coercitie inca si mai mare." Insa "coercitia" nu este de fapt o cantitate aditiva; cum putem noi compara cantitativ diferite "grade" de coercitie, mai ales daca aceasta presupune a face comparatii intre persoane diferite? Oare nu exista nici o diferenta calitativa esentiala, o diferenta de natura intre sotia cicalitoare si intrebuintarea aparatului violentei fizice in vederea proscrierii, sau a limitarii acestei cicaleli? Pare limpede ca problema fundamentala este [220] utilizarea de catre Hayek a ideii de "coercitie" ca un termen portmantou, care sa includa nu doar violenta fizica, ci si actiunile voluntare, non-violente si non-invadatoare, ca cicaleala. Diferenta este, bineinteles, ca sotia sau sotul au libertatea de a-si parasi partenerul ofensator si ca ramanerea impreuna reprezinta o alegere voluntara pentru ei. Cicaleala poate fi nefericita din punct de vedere moral sau estetic, dar ea nu este in nici un caz "coercitiva", in vreun sens comparabil cu utilizarea violentei fizice.

Comasarea laolalta a acestor doua tipuri de actiuni nu poate sa provoace decat confuzie.

Insa nu doar confuzie, ci si auto-contradictie, deoarece Hayek include in conceptul de "coercitie" nu doar violenta fizica invadatoare, adica o actiune sau un schimb silite, ci si anumite forme de refuz pasnic si voluntar de a face schimburi. Cu siguranta ca libertatea de a face un schimb implica in mod necesar o libertate echivalenta de a nu face schimbul. Dar Hayek pune la indoiala anumite forme de refuz pasnic de a face schimburi, sub cuvant ca ar fi "coercitive", comasandu-le astfel laolalta cu schimburile fortate.

Concret, Hayek afirma ca "exista indubitabil ocazii in care conditiile de angajare creeaza posibilitati de adevarata coercitie. In perioadele de somaj acut, amenintarea cu disponibilizarea poate fi intrebuintata pentru a impune alte actiuni decat acelea prevazute in contractul initial. Iar in conditii cum sunt cele dintr-un oras miner, managerul poate foarte usor sa-si exercite tirania sa complet arbitrara si capricioasa asupra unui om care se intampla sa-i displaca."⁵

Dar "disponibilizarea" nu este altceva decat refuzul patronului-proprietar de capital de a mai face in continuare vreun schimb cu una sau mai multe persoane. Exista multe motive pentru care un patron poate refiza de a mai face asemenea schimburi - si nu exista decat criterii subiective care sa-i permita lui Hayek intrebuintarea termenului de "arbitrare". De ce ar fi un motiv anume catusi de putin mai "arbitrar" decat altul? Daca Hayek doreste sa sugereze ca toate motivele cu exceptia maximizarii profitului monetar sunt "arbitrare", atunci el nesocoteste adevarul stabilit de Scoala Austriaca, conform caruia oamenii, chiar si in calitate de oameni de afaceri, actioneaza astfel incat sa-si maximizeze profitul "psihic", mai degraba decat pe cel monetar - si ca acest profit psihic poate include tot felul de valori, dintre care nici una nu este mai mult sau mai putin arbitrara decat celelalte. Mai mult, Hayek pare sa sugereze in acest pasaj ca angajatii ar avea un fel de "drept" de a-si pastra in continuare slujba, un "drept" care se afla in contradictie vadita cu drepturile de proprietate ale patronilor, asupra propriilor lor bani. Hayek accepta faptul ca de obicei disponibilizarea nu este "coercitiva"; de ce, asadar, ar fi ea astfel in conditii de "somaj acut" [221] (care cu siguranta nu se datoreaza patronului), sau intr-un oras miner? Si in acest caz, minerii s-au stabilit in mod voluntar in orasul miner si sunt liberi sa plece oricand doresc.

Hayek comite o eroare similara atunci cand analizeaza refuzul de a face un schimb al unui "monopolist" (unicul proprietar al unei resurse.) El admite ca "daca.mi-as dori foarte mult sa fiu pictat de catre un artist celebru iar acesta ar refuza sa ma picteze altfel decat in schimbul unui tarif extrem de ridicat [sau ar refuza categoric?], evident ca ar fi absurd sa spun ca am fost tratat coercitiv". Cu toate acestea, el accepta aplicarea conceptului de coercitie in cazul in care un monopolist este proprietarul unei oaze de apa. Sa admitem, spune el, ca oamenii "s-au stabilit acolo in virtutea presupunerii ca apa va fi intotdeauna disponibila la un pret rezonabil", ca apoi celelalte izvoare de apa au secat si ca atunci oamenii "n-au mai avut de ales, singura posibilitate de supravietuire pentru ei ramanand de a face tot ce le cere proprietarul fantanii: iata un caz de coercitie incontestabil"⁶, deoarece bunul sau serviciul in chestiune este "indispensabil pentru existenta lor." Numai ca, deoarece proprietarul fantanii nu a otravit in mod agresiv fantanile rivale, el nu se comporta in nici un caz "coercitiv"; de fapt, el este furnizorul unui serviciu vital si ar trebui sa aiba dreptul atat sa refuze o vanzare, cat si sa solicite orice suma sunt dispusi sa plateasca solicitantii. Situatia este foarte posibil sa fie una nefericita pentru clienti, asa cum exista multe situatii in viata, dar furnizorul unui serviciu deosebit de rar si de vital nu este in nici un caz coercitiv, nici daca refuza sa vanda, nici daca solicita un pret pe care cumparatorii sunt dispusi sa il plateasca. Ambele actiuni se numara printre drepturile sale de om liber si de posesor de proprietate legitim. Proprietarul oazei nu este responsabil decat pentru existenta propriilor sale actiuni si a propriei sale proprietati; el nu este responsabil pentru existenta desertului, sau pentru faptul ca celelalte fantani au secat.⁷ [222]

Sa mai postulam inca o situatie. Sa presupunem ca intr-o anumita comunitate nu exista decat un singur medic si ca izbucneste o epidemie; numai el poate salva vietile a numerosi concetateni - o actiune cu singuranta indispensabila pentru existenta lor. Oare se comporta el "coercitiv" fata de ei daca (a) refuza sa faca orice, sau paraseste orasul; sau (b) daca solicita un pret foarte ridicat pentru serviciile sale curative? Cu siguranta ca nu. Pe de o parte ca nu exista nimic reprobabil in faptul ca un om solicita de la clienti valoarea serviciilor sale, adica ceea ce sunt ei dispusi sa plateasa. In plus, el are tot dreptul de a refuza sa faca orice. Desi poate ca este criticabil din punct de vedere moral, sau estetic, ca proprietar de sine asupra propriului sau corp el are tot dreptul sa refuze sa videce, sau sa nu faca lucrul acesta decat la un pret foarte ridicat; a spune ca el este "coercitiv" inseamna, mai mult, a sugera ca este normal si non-coercitiv ca fie clientii sai, fie agentii acestora, sa-l sileasca pe medic sa-i trateze: pe scurt, insemna a justifica inrobirea medicului. Dar fara indoiala ca inrobirea si munca silita trebuie considerate "coercitive", in toate acceptiunile rezonabile ale acestui termen.

Toate acestea pun in lumina natura iremediabil contradictorie a includerii activitatilor si a schimburilor silite sub aceeasi eticheta de "coercitie" cu refuzul pasnic al cuiva de a face vreun schimb.

Dupa cum am scris in alta parte:

"Un tip binecunoscut de "coercitie privata" este notiunea vaga, dar cu rezonanta amenintatoare, de "putere economica". O ilustrare deosebit de apreciata a exercitarii "puterii" de acest fel este cazul muncitorului concediat din slujba pe care o facea..

Sa privim aceasta situatie mai indeaproape. Ce anume a facut patronul? El a refuzat de a continua sa faca un anumit schimb, pe care muncitorul ar fi preferat sa continue sa-l faca. Concret, patronul A refuza sa vanda o anumita cantitate de bani in schimbul cumpararii prestatiilor in munca ale lui B. B ar dori sa faca un anumit schimb. A nu doreste lucrul acesta. Acelasi principiu li se poate aplica tuturor schimburilor, de-a lungul si de-a latul intregii economii.. [223]

Proiect: Conditiile de existenta ale rezolutiunii si rezilierii Proiect: Teste grila - test grila

Asadar 'puterea economica' nu este altceva decat dreptul omului liber de a refuza sa faca un schimb. Oricine are aceasta putere. Orice om are acelasi drept de a face [sau nu] un schimb care i se propune.

Ar trebui sa fie evident de acum ca etatistul 'jumatatii de masura', care admite ca violenta este rea, insa adauga apoi ca uneori violenta exercitata de catre stat este necesara, pentru a contracara "coercitia exercitata in mod privat de catre puterea economica" este prins intr-o contradictie fara iesire. A refuza sa faca un anumit schimb cu B. Ce vom spune, sau ce trebuie sa faca guvernul, daca B scoate o arma si ii porunceste lui A sa faca schimbul? Aceasta este intrebarea fundamentala. In aceasta situatie nu exista decat doua pozitii pe care le putem adopta: fie ca B comite un act de violenta si ar trebui imediat oprit, fie ca B are tot dreptul sa faca acest pas, deoarece el nu face decat sa 'contracareze coercitia subtila' a puterii economice exercitate de catre A. Firma de protectie trebuie fie sa se grabeasca sa ia apararea lui A, sau sa refuze in mod deliberat sa faca acest lucru si eventual sa-l ajute pe B (sau sa-i preia acestuia sarcina in intregime). Nu exista cale de mijloc!

B comite un act de violenta; nu incape nici un fel de indoiala in privinta aceasta. In termenii ambelor docrine (cea libertariana si cea bazata pe argumentul 'puterii economice'), acesta violenta este fie invadatoare si prin urmare nedreapta, fie defensiva si prin urmare dreapta. Daca adoptam argumentatia bazata pe 'puterea economica', trebuie sa alegem aceasta din urma pozitie; daca o respingem, trebuie sa o adoptam pe cea dintai. Daca alegem conceptul de 'putere economica', trebuie sa intrebuintam violenta pentru a combate orice refuz de a face un schimb; daca o respingem, atunci vom intrebuinta violenta pentru a combate orice impunere cu forta a unui schimb. Nu exista nici o cale de a evita aceasa alegere disjunctiva. Etatistul 'jumatatilor de masura' nu poate afirma in mod logic ca exista 'numeroase forme' de coercitie nejustificata. El trebuie sa aleaga o pozitie sau pe cealalta si sa se comporte in consecinta. Fie trebuie sa afirme ca nu exista decat o singura forma de coercitie ilegala si aceea este violenta fizica manifesta, fie trebuie sa afirme ca nu exista decat o singura forma de coercitie ilegala si aceea este refuzul de a face vreun schimb.⁸

Bineinteles ca scoaterea in afara legii a refuzului de a munci implica o societate a sclaviei generalizate. Sa mai analizam inca un exemplu pe care Hayek il califica in treacat drept noncoercitiv: "Daca o gazda ma invita la petrecerile ei numai cu conditia de a ma conforma anumitor exigente de conduita si tinuta.aceasta nu este in nici un caz coercitie."⁹ Numai ca, dupa cum a aratat profesorul Hamowy, acest caz poate foarte bine fi considerat unul de "coercitie", conform criteriilor lui Hayek insusi.

Intradevar, [224] "este posibil sa fiu o persoana cu o constiinta sociala deosebit de acuta si ca absenta de la aceasta petrecere sa-mi pericliteze grav statutul social. Numai ca haina mea de seara este la curatatorie si nu va fi gata decat saptamana viitoare.iar petrecerea anuntata este maine. In aceste conditii, oare nu s-ar putea spune ca actiunea gazdei, de a-mi solicita tinuta de seara obligatorie, ca pret al accesului in casa ei, este, de fapt, una coercitiva, intrucat imi ameninta in mod clar pastrarea unuia din lucrurile pe care le pretuiesc cel mai mult, adica a prestigiului meu social?"

Mai mult, Hamowy observa ca daca gazda mi-ar solicita, ca pret al invitatiei la petrecere, "sa spal toata argintaria si portelanurile folosite la petrecere", Hayek ar trebui cu atat mai mult sa numeasca un asemenea contract voluntar "coercitiv", pe baza propriilor sale criterii.¹⁰

Incercand sa respinga transanta critica a lui Hamowy, Hayek a adaugat ulterior ca "pentru a constitui coercitie mai este necesar si ca actiunea coercitiva sa il puna pe cel care sufera coercitia intr-o situatie pe care acesta o priveste ca fiind mai indezirabila decat cea in care s-ar fi gasit in absenta respectivei actiuni."¹¹ Numai ca, dupa cum subliniaza Hamowy in replica sa, aceasta nu salveaza refuzul inconsecvent al lui Hayek de a adopta absurditatea patenta de a numi "coercitiva" o invitatie conditionata la o petrecere.

Intr-adevar, "cazul pe care tocmai l-am descris pare sa indeplineasca si aceasta conditie; deoarece, cu toate ca este adevarat ca, intr-un anumit sens, potentiala mea gazda a extins gama alternativelor mele prin invitatie, situatia in ansamblu (care trebuie sa includa si incapacitatea mea de a-mi procura tinuta de seara si frustrarea care decurge pentru mine de aici) este mai rea, din punctul meu de vedere, decat situatia in care ma aflam inaintea invitatiei si cu siguranta mai rea decat cea dinainte ca gazda mea potentiala sa se decida sa dea o petrecere la data fixata."¹²

Astfel, Hayek si noi toti ceilalti avem datoria sa facem unul din doua lucruri: fie sa limitam conceptul de "coercitie" strict la cazurile de invadare a persoanei sau a proprietatii altei persoane, prin utilizarea fortei fizice sau prin amenintarea cu aceasta, fie sa renuntam complet la termenul de "coercitie" si sa definim pur si simplu libertatea, nu ca pe "absenta coercitiei", ci ca pe "absenta violentei fizice agresive si a amenintarii cu aceasta". Hayek admite, intr-adevar, ca termenul de "coercitie poate fi astfel definit incat sa devina un fenomen atotprezent si inevitabil."¹³ [225]

Din nefericire, esecul sau - ca adept al jumatatilor de masura - de a conteni coercitia strict la violenta, ii viciaza intregul sistem de filosofie politica. El nu poate salva acest sistem prin incercarea de a distinge, pe criterii doar cantitative, intre formele "usoare" de coercitie si cele "mai severe".

O alta eroare fundamentala a lui Hayek, pe langa definitia pe care o da coercitiei, prin care o extinde pe acesta dincolo de sfera violentei fizice, este ca nici nu distinge intre coercitia sau violenta "agresiva" si cea "defensiva". Exista o distinctie de natura cat lumea de mare intre violenta agresiva impotriva altcuiva - vatamare sau furt - si intrebuintarea violentei pentru a te apara pe tine insuti sau pentru a-ti apara proprietatea de o astfel de agresiune. Violenta agresiva este criminala si nedreapta; violenta defensiva este intru totul dreapta si acceptabila; cea dintai invadeaza drepturile persoanei si ale proprietatii, cea din urma ofera aparare imporiva acestui fel de invazii. Numai ca lui Hayek ii scapa si acesata distinctie calitativa esentiala. Pentru el nu exista decat diferente de grad, sau cantitative de "coercitie". Asfel, Hayek afirma ca "totusi coercitia nu poate fi complet evitata, deoarece singurul mod de a o evita este prin amenintarea cu alte forme de coercitie."¹⁴ Pornind de aici, el agraveaza eroarea adaugand ca "societatea libera a rezolvat aceasta problema conferindu-i statului monopolul asupra coercitiei si incercand sa limiteze puterile statului la situatiile in care este necesar sa se evite coercitia exercitata de catre persoane private."¹⁵. Numai ca aici nu avem de comparat diferite grade dintr-un tot nediferentiat pe care sa-l putem denumi "coercitie" (chiar si daca o definim pe aceasta ca insemnand "violenta fizica"). Intr-adevar, violenta agresiva o putem evita complet, prin contractarea serviciilor unor firme de aparare imputernicite sa intrebuinteze numai violenta defensiva. Nu suntem condamnati fara drept de apel la chinurile "coercitiei", daca definim aceasta coercitie ca fiind numai violenta agresiva (sau, alternativ, daca abandonam complet termenul de "coercitie" si mentinem [doar] distinctia intre violenta agresiva si cea defensiva.)

A doua fraza cruciala a lui Hayek citata in paragraful de mai sus ii amplifica [insa] eroarea cu mult mai mult. Inainte de toate, in toate si fiecare dintre exemplele istorice, "societatea libera" nu "confera" statului nici un monopol asupra coercitiei; nu a existat niciodata nici o forma de "contract social" voluntar. In toate cazurile istorice statul si-a insusit prin violenta si cuceriri agresive un astfel de monopol asupra violentei in societate. Si mai mult, ceea ce [226] detine statul nu este chiar un monopol asupra "coercitiei", ci unul asupra violentei agresive (si defensive), iar acest monopol este instituit si mentinut prin intrebuintarea sistematica a doua tipuri particulare de violenta agresiva: impozitarea in vederea dobandirii veniturilor statului si proscrierea silnica de pe regiunea teritoriala controlata de stat a agentiilor rivale de exercitare a violentei defensive. Prin urmare, deoarece libertatea presupune eliminarea violentei agresive din societate (cu mentinerea violentei defensive, orientate impotriva posibililor invadatori), statul nu este - si nu poate fi niciodata - un aparator legitim al libertatii. Deoarece statul traieste, prin definitie, din dubla si atotprezenta utilizare a violentei agresive impotriva insesi liberatii si a proprietatii indivizilor pe care se presupune ca i-ar apara. Statul este calitativ nejustificat si nejustificabil.

Astfel, justificarea de catre Hayek a existentei statului, ca si a utilizarii de catre acesta a impozitarii si a altor masuri caracterizate prin violenta agresiva se bazeaza pe obliterarea inacceptabila de catre el a distinctiei dintre violenta agresiva si cea defensiva si pe comasarea de catre el a tuturor actiunilor violente sub o unica rubrica, a diverselor grade de "coercitie". Dar asta nu e totul. Intr-adevar, in cursul elaborarii apararii sale a statului si a actiunilor statale, Hayek nu numai ca extinde conceptul de coercitie dincolo de violenta fizica; el si restange, pe de alta parte, in mod nejustificat, conceptul de coercitie, pentru a exclude anumite forme de violenta fizica agresiva. In veredea "limitarii" coercitiei exercitate de catre stat (adica pentru a justifica actiunea statala in cadrul acestor limite), Hayek afirma despre coercitie ca ea fie este minimizata fie nu exista atunci cand edictele sustinute cu forta nu sunt personale si arbitrare, ci iau forma de reguli generale, universale, care pot fi cunoscute de toti in avans ("domnia legii").

Astfel, Hayek afirma ca "acea coercitie pe care carmuirea trebuie totusi sa o intrebuinteze.este redusa la un minimum si facuta atat cat este cu putinta de inofensiva, prin mentinerea ei in limitele unor reguli generale cunoscute, astfel incat in majoritatea cazurilor individul nu are niciodata prilejul de a fi supus coercitiei, cu exceptia cazurilor in care se pune intr-o situatie in care stie ca va fi tratat coercitiv. Chiar si cand coercitia este inevitabila, ea este eliberata de efectele ei cele mai nocive, fiind circumscrisa la datorii limitate si previzibile, sau cel putin facuta independenta de vointa arbitrara a altei persoane. Devenind impersonala si dependenta de reguli impersonale, generale, abstracte, al caror efect asupra unor indivizi specifici nu poate fi prevazut la momenul cand sunt adoptate, chiar si actiunile coercitive ale carmuirii devin niste date, pe care individul le poate lua ca baza pentru a-si face propriile sale planuri.¹⁶

Criteriul lui Hayek de evitabilitate pentru actiunile asa-zis non-coercitive, desi violente, este prezentat fara ocolis, dupa cum urmeaza:

[227] Daca stiu dinainte ca daca ma plasez intr-o anumita pozitie voi fi tratat coercitiv si daca pot evita sa ma pun in acea pozitie, nu va fi niciodata cazul sa fiu tratat coercitiv. Cel putin in masura in care regulile care prevad coercitia nu ma vizeaza pe mine personal, ci sunt astfel concepute incat sa li se aplice in mod egal tuturor oamenilor aflati in situatii similare, ele nu difera de nici unul dintre obstacolele naturale care imi afecteaza planurile.¹⁷

Insa, dupa cum observa in mod transant Profesorul Hamowy, "de aici rezulta ca, daca D-l X ma previne ca ma va ucide daca fac vreo cumparatura de la D-l Y si daca produsele D-lui Y sunt comercializate si in alta parte (probabil de catre D-l X), o astfel de actiune a D-lui X nu este coercitiva!"

Intr-adevar, cumpararea de la D-l Y este "evitabila". Hamowy continua:

"Conform acestui criteriu, evitabilitatea unei actiuni este suficienta pentru a concepe o situatie teoretic identica uneia in care nu intervine nici un fel de amenintare. Partea amenintata nu este cu nimic mai putin libera decat era inainte de a fi amenintata, daca ea poate evita actiunea autorului amenintarii. Conform structurii logice a acestui argument, "amenintarea cu coercitia" nu este un act coercitiv. Astfel, daca stiu dinainte ca voi fi atacat de raufacatori daca intru intr-un anumit cartier si daca pot evita cartierul respectiv, atunci nu va fi niciodata cazul sa fiu tratat coercitiv de catre raufacatori..Prin urmare, am putea privi cartierul infestat de raufacatori ca pe o mlastina infestata de molima, ambele fiind obstacole evitabile si nici unul nevizandu-ma pe mine personal.ceea ce, pentru Hayek, inseamna ca sunt 'non-coercitive'"¹⁸

Astfel, criteriul evitabilitatii al lui Hayek pentru stabilirea non-coercitiei duce la o slabire evident absurda a conceptului de "coercitie" si la includerea unor actiuni agresive si evident coercitive sub rubrica benigna a non-coercitiei. Si cu toate acestea Hayek este dispus sa lepede chiar si propria sa limitare slaba a statului, bazata pe criteriul evitabilitatii; intr-adevar, el concede ca impozitarea si conscriptia militara, de pilda, nu sunt si nici nu se pretind a fi "evitabile". Dar si acestea devin "non-coercitive", deoarece [228] cel putin sunt previzibile si impuse indiferent de felul in care si-ar intrebuinta individul energiile altminteri; aceasta le elibereaza in mare masura de natura cea rea a coercitiei. Daca necesitatea stiuta de a plati un anumit cuantum de impozite devine baza tuturor planurilor mele, daca o perioada previzibila a carierei mele se compune din serviciul militar, atunci pot urma un plan general de viata alcatuit de mine insumi si sunt tot atat de independent de vointa altei persoane pe cat au invatat oamenii sa fie [vreodata] in societate."¹⁹

Rareori a fost mai edificator relevata absurditatea acceptarii acestor reguli generale, universale ("egal aplicabile"), predictibile, in calitate de criteriu sau de aparare a libertatii individuale.²⁰ Intr-adevar, aceasta inseamna ca, de exemplu daca exista o regula guvernamentala conform careia fiecare persoana va fi luata la fiecare al treilea an cate un an in sclavie, atunci o asemenea sclavie generalizata nu este catusi de putin "coercitiva". Dar atunci de ce sunt regulile generale hayekiene superioare, sau mai liberale decat orice caz imaginabil de carmuire bazata pe capriciu arbitrar? Sa postulam, de pilda, doua posibile societati. Una este carmuita pe baza unei vaste retele de reguli generale hayekiene, egal aplicabile tuturor, de pilda reguli cum ar fi: fiecare persoana va fi luata in sclavie pe durata fiecarui al treilea an; nimeni nu are dreptul sa critice statul, iar incalcarea acestei reguli se pedepseste cu moartea; nimeni nu are dreptul sa bea bauturi alcoolice; toata lumea trebuie sa se incline spre Mecca de trei ori pe zi, la anumite ore stabilite; toata lumea trebuie sa poarte o anumita uniforma verde, etc. Este limpede ca o asemenea societate, desi intruneste toate criteriile hayekiene pentru o domnie non-coercitiva a dreptului, este profund despotica si totalitara. Prin contrast, sa postulam o a doua societate care este intru totul libera, in care fiecare persoana este libera sa-si intrebuinteze propria persoana si proprietate, sa faca schimburi, etc., dupa cum gaseste de cuviinta, cu exceptia faptului ca, o data pe an, monarhul (care in restul timpului nu face literalmente nimic) comite un act de invaziune arbitrara impotriva unui individ ales de el. [229] Care dintre societati trebuie considerata mai libera, mai liberala?²¹

Constatam, asadar, ca The Constitution of Liberty de F.A. Hayek nu poate in nici un caz furniza criteriile sau fundamentul unui sistem al libertatii individuale. In afara de definitiile profund eronate ale "coercitiei", dupa cum arata Hamowy, o carenta fundamentala a teoriei hayekiene a drepturilor individuale este ca ele nu izvorasc dintr-o terorie morala, sau din "vreun aranjament non-guvernamental independent", ci dimpotriva, izvorasc tocmai din sanul statului. Pentru Hayek, statul - si domnia legii statale - creaza drepturi, in loc sa le ratifice si sa le apere pe acestea.²² Nu este de mirare ca, de-a lungul cartii sale, Hayek sfarseste prin a-si insusi o luga lista de actiuni guvernamentale care sunt in mod clar invadatoare ale drepturilor si libertatilor cetatenilor individuali.²³

[1] O versiune a acestei sectiuni a aparut in numarul din 1980 al revistei Ordo, din Stuttgart.

[2] F. A. Hayek, The Constitution of Liberty, Chicago, University of Chicago Press, 1960.

[3] Ibid., pp. 20-21, 133.

[4] Ibid., p. 135.

[5] Ibid., pp. 136-37.

[6] Hayek, The Constitution of Liberty, p. 136.

[7] Mai mult, dupa cum arata profesorul Ronald Hamowy, intr-o stralucita critica a conceptului lui Hayek de coercitie si a "domniei dreptului", "avem de a face cu o problema care pare a fi insurmontabila: oare ce inseamna un pret 'rezonabil'? Poate ca prin 'rezonabil' Hayek intelege 'competitiv'. Dar cum este posibil sa determinam care este pretul competitiv, in absenta competitiei? In absenta pietei, teoria economica nu poate prevedea marimea cardinala a nici unui pret de piata. Asadar, ce putem intelege ca insemna pret "rezonabil", sau, mai exact, la ce pret isi modifica natura contractul si devine un caz de 'coercitie'? Oare la un cent galonul? La un dolar galonul? La zece dolari galonul? Dar daca proprietarul fantanii nu cere nimic altceva decat prietenia locuitorilor? Un asemena pret este, oare, 'coercitiv'? Conform carui principiu putem noi stabili cand este intelegerea un simplu contract obisnuit si cand nu?"

Mai mult, dupa cum afirma Hamowy, "mai avem de surmontat inca o dificultate. Oare proprietarul actioneaza coercitiv daca refuza sa vanda apa la orice pret? Sa presupunem ca el considera ca fantana lui este sacra si ca apa este sfintita. A oferi apa locuitorilor ar veni in contradictie cu sentimentele sale religioase cele mai profunde. Iata o situatie care nu s-ar incadra in definitia data de Hayek coercitiei, deoarece proprietarul fantanii nu-i obliga pe locuitori sa intreprinda nici o actiune. Cu toate acestea, s-ar parea ca, din perspectiva lui Hayek insusi, aceasta situatie este cu mult mai rea, deoarece singura 'alegere' care le ramane acum accesibila locuitorilor este sa moara de sete."

Ronald Hamowy, "Freedom and the Rule of Law in F. A. Hayek", Il Politico, 1971-72, pp. 355-56. A se vedea de asemenea Hamowy, "Hayek's Concept of Freedom: A Critique", New Individualist Review, Aprilie, 1961, pp. 28-31.

Pentru cea mai recenta lucrare dedicata acesei probleme, a se vedea Hamowy, "Law and the Liberal Society: F.A. Hayek's Constitution of Liberty", Journal of Libertarian Studies 2, (Winter 1978), pp. 287-97; si John N. Gray, "F.A. Hayek on Liberty and Tradition", Journal of Libertarian Studies 4 (Fall 1980).

[8] Murray N. Rothybard, Power and Market, ed. a 2-a, Kansas City, Sheed Andrews and McMeel, 1977, pp. 228-30.

[9] Hayek, The Constitution of Liberty, pp. 136-37.

[10] Hamowy, "Freedom and the Rule of Law", pp. 353-54.

[11] F.A. Hayek, "Freedom and Coercion: Some Comments on a Critiqie by Mr. Ronald Hamowy", Studies in Philosophy, Politics, and Economics, Chicago, University of Chicago Press, 1967, p. 349.

[12]Hamowy, Freedom and the Rule of Law, p, 354n.

[13] Hayek, The Constitution of Liberty, p. 139.

[14]Ibid., p. 21. Una dintre erorile pe care le comite Hayek aici este de a sustine ca, daca aplicarea coercitiei nedrepte este rea, atunci ea trebuie minimizata. [N.tr.: Cu alte cuvinte, coercitia ar fi intotdeauna inerent nedreapta si, de aceea, singurul obiectiv rezonabil ar fi minimizarea "coercitiei agregate".] In realitate, fiind imorala si criminala, [doar] coercitia nedreapta trebuie interzisa complet. Adica obiectivul nu este de a minimiza o anumita cantitate (de coercitie [inerent] nedreapta) prin toate mijloacele posibile, inclusiv prin noi acte coercitive; obiectivul este de a impune o constangere colaterala riguroasa asupra tuturor actiunilor. [Asadar, de a utiliza coercitia defensiva ca o "constrangere colaterala", indreptata in sensul mentinerii tuturor actiunilor pe linia non-agresiunii - n.tr.] Asupra acestei distinctii a se vedea Robert Nozick, "Moral Complications and Moral Structures", Natural Law Forum, 1968, 1ff.

[15]Hayek, The Constitution of Liberty, p. 21.

[16]Ibid., p. 21.

[17] Ibid., p. 142.

[18] Hamowy, "Freedom and the Rule of Law", pp. 356-57, 356n. Intr-adevar, in The Constitution of Liberty, p. 142, Hayek afirma explicit ca "daca se refera doar la situatii cunoscute, care sa poata fi evitate de catre obiectul potential al coercitiei, [atunci] aceasta amenintare cu coercitia are un efect foarte diferit de coercitia efectiva si inevitabila. Marea majoritate a amenintarilor cu coercitia pe care trebuie sa le intrebuinteze o societate libera fac parte din categoria aceasta, evitabila.

Dupa cum noteaza Profesorul Watkins, dupa criteriul lui Hayek de stabilire a "non-coercitiei" pe baza evitabilitatii, omul se poate izbi de o "regula generala abstracta, egal aplicabila tuturor", care interzice calatoriile in strainatate; si sa presupunem ca el are un tata bolnav in strainatate, pe care doreste sa-l viziteze inainte de a muri. Dupa argumentul lui Hayek, in acest caz nu exista nici un fel de coercitie, sau de pierdere a libertatii. Omul acesta nu este supus dorintei nimanui. El doar se izbeste de faptul ca, daca incearca sa plece in strainatate, va fi prins si va fi pedepsit." J.W.N. Watkins, "Philosophy", in A. Seldon, ed. Agenda for a Free Society: Essays on Hayek's The Constitution of Liberty, Londra, Institute for Economic Affairs, 1961, pp. 39-40.

[19]Hayek, The Constitution of Liberty, p. 143

[20] Cu privire la regula universala, ca fiind supusa schimbarilor, pe masura ce i se adauga tot mai multe circumstante specifice, a se vedea G.E.M. Anscombe, "Modern Moral Philosophy", Philosophy 33, 1958, p. 2.

[21] Pentru o critica exhaustiva a criteriilor generalitatii, al egalei aplicabilitati si al predictibilitatii, care ar caracteriza, dupa Hayek, domnia legii, ca si a abaterilor declarate ale lui Hayek de la propriile sale criterii, a se vedea Hamowy, "Freedom and the Rule of Law", pp. 359-76. Se include critica fundamentala, datorata lui Bruno Leoni, conform careia, data fiind existenta (pe care Hayek o accepta) a unui legislativ care schimba zilnic legile, nici o lege data nu mai poate fi previzibila, sau "certa", decat la un anumit moment temporal; in cursul timpului nu mai exista nici un fel de certitudine. A se vedea Bruno Leoni, Freedom and the Law, Princeton, N.J., D. Van Nostrand, 1961, p. 76.

[22] A se vedea Hamowy, Freedom and the Rule of Law, p. 358

[23] In mai recentul sau tratat Hayek nu abordeaza problemele coercitiei sau a libertatii. Cu toate acestea, el incearca sa raspunda in treacat criticilor formulate de Hamowy si de altii, restrictionand conceptul sau de reguli generale si certe, astfel incat sa fie eliminate actiunile si actele solitare care nu sunt "indreptate catre ceilalti". Cu toate ca problema regulilor de natura religioasa ar putea fi in cazul acesta evitata, majoritatea problemelor discutate mai sus privesc efectiv actiuni interpersonale si, prin urmare, continua sa impiedice domnia legii, asa cum o concepe Hayek, sa fie o fortareata inexpugnabila a libertatii individuale. F.A. Hayek, Law, Legislation, and Liberty, vol. 1, Chicago, University of Chicago Press, 1973, pp. 101-2, 170n. In general, noul volum al lui Hayek marcheaza o binevenita retragere de pe pozitia anterioara, in care autorul se bizuia pe legislatie si o intoarcere in directia proceselor de descoperire de catre judecatori a sistemului de common law; cu toate acestea, analiza este foarte afectata de un accent predominant pus pe scopul dreptului, conceput ca "indeplinire a asteptarilor", ceea ce continua sa insemne o concentrare pe obiective sociale ["supra"-personale - n.tr.], mai degraba decat pe justitia drepturilor de proprietate [personale - n.tr.]. Este relevanta aici discutia de mai sus, in legatura cu "teoria transferului de titluri" versus teoria contractelor bazata pe anticipari; a se vedea mai sus, pp. 133-48.