Dreptul de autor

'Dreptul de autor' (sau, mai corect spus, dreptul autorului) este o sintagma care defineste legislatia care se refera la protectia operelor de creatie. Prin 'opera de creatie' se intelege orice creatie intelectuala, incluzand aici atat lucrarile stiintifice si tehnice, cat si cele datorate imaginatiei (literatura, pictura, muzica, arhitectura, coregrafie, etc.).

Cele doua premise fundamentale pe care se bazeaza dreptul de autor se gasesc in drepturile fundamentale ale omului, consemnate ca atare in "Declaratia universala a drepturilor omului":

"1. Orice persoana are dreptul sa ia parte in mod liber la viata culturala a societatii, sa se bucure de arte si sa participe la progresul stiintific si la binefacerile ce rezulta din acesta;

2. Fiecare are dreptul la protectia intereselor morale si materiale care decurg din orice opera stiintifica, literara sau artistica al carui autor este.'^[1]

Din aceste premise decurg cele doua ratiuni importante care au condus la instituirea dreptului de autor in societatea moderna. In primul rand pentru ca autorul sa poata sa ramana stapan pe folosinta care este data operei sale si sa poata pretinde, in aceasta calitate, o remuneratie. In al doilea rand, pentru ca societatea sa poata avea acces la opera sa. Cele doua principii sunt in stransa dependenta, iar legile privind dreptul de autor urmaresc stabilirea unui echilibru cat mai just intre acestea.

Strans legata de acest domeniu este activitatea de cercetare - dezvoltare si inovare care constituie o componenta strategica, hotaratoare pentru dezvoltarea economica si pentru progresul social. Astfel, stiinta, tehnologia si inovarea reprezinta domenii care genereaza constant progres tehnologic, asigurand durabilitatea dezvoltarii si competitivitatea economica. Totodata inovarea si transferul tehnologic sunt solutii pentru rezolvarea problemelor economice si pentru innoirea permanenta a tehnologiilor necesare pentru racordarea la cerintele si presiunile pietei libere, in expansiune, in contextul globalizarii.

Pentru a pune in lumina in modul cel mai pregnant, impactul transformarilor intervenite in ambianta tehnologica, asupra dreptului de autor, A. Kéréver aminteste, intr-o formula sintetica, ca dreptul de autor s-a nascut prin actiunea conjugata a unei revolutii tehnologice (aparitia tiparului), a unei revolutii culturale (aparitia unui public consumator de cultura), a unei revolutii filozofico-politice (constiinta drepturilor individului, ideologia libertatii si a egalitatii juridice), precum si a unei revolutii economice (aparitia capitalismului cu economia de piata).

Un alt fenomen avand un impact important in domeniul dreptului de autor este modificarea procesului de comunicare a operelor, prin anumite tehnici care impun prezenta unui intermediar (producator, distribuitor sau exportator). ^[2]

In procesul de infaptuire a reformei in domeniul proprietatii intelectuale se tine cont de problemele sociale si economice, in special in legatura cu transferul tehnologic, comertul electronic, biotehnologiile si tehnologia informatiei.

Se impune o reorientare in ceea ce priveste schimburile tehnologice si noile modele de gestiune economica apte sa includa problematica proprietatii intelectuale ca element de coeziune economica intre marii producatori si intreprinderile mici si mijlocii capabile sa faca fata noilor provocari.

Analizele institutionale si de specialitate au condus la concluzia ca este necesara promovarea protectiei proprietatii intelectuale pentru dezvoltarea progresului economic si social.

Pentru a fundamenta in mod unitar si coerent actiunile specifice ale institutiilor care au responsabilitati in realizarea, protectia si valorificarea creatiilor intelectuale, strategia privind protectia proprietatii intelectuale identifica obiectivele majore, precum si masurile necesare indeplinirii acestor obiective.

Astfel, societatea incurajeaza autorul in publicarea operelor sale, pentru ca acestea sa ajunga in acest fel la dispozitia tuturor. In acest scop ii garanteaza autorului o exclusivitate suficienta pentru ca acesta sa poata ceda o parte unui editor care sa-i publice opera.

Pe de alta parte, societatea fiind cea care creeaza conditiile de lucru ale autorului, se considera indreptatita sa dispuna, in anumite limite, de operele publicate. Astfel, durata exclusivitatii este limitata in timp, dupa care opera devine un bun public. Pe de alta parte, in unele tari legislatia limiteaza chiar exclusivitatea autorului, admitand notiunea de bons usages, adica dreptul de a utiliza scurte citate dintr-o opera fara autorizarea autorului (de pilda in studii critice sau cercetari personale).

Institutiile societatii contemporane nu privesc intotdeauna creatiile intelectuale, creatii intelectuale, asa cum este cazul marcilor si indicatiilor geografice, iar pe de alta parte, in unele cazuri, regimul juridic al acestora este diferit de regimul proprietatii din dreptul comun.

Creatia intelectuala are in mod natural o vocatie internationala. Produsele spiritului, ale genialitatii umane nu pot fi supuse restrictiilor pe care alte producte le au. Ele nu se supun barierelor asezate in calea liberei circulatii, avand in epoca europenismului chiar un suport real in mijloacele moderne de informare si comunicare.

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

Progresul omenirii nu este, de altfel, posibil fara ca omenirea sa nu aiba acces la realizarile geniului si talentului omenesc de pretutindeni. Difuzarea larga a rezultatelor activitatii creatoare este si un important factor de apropiere intre culturi si popoare, in opere reflectandu-se sufletul colectiv al unui popor, dar si sufletul intregii umanitati si al unei epoci de civilizatie.[3]

Evolutia oricarei societati in plan economic, social, cultural si politic se intemeiaza pe facultatea fiintei umane de a nascoci si intelege concepte, pe activitatea ei spirituala, adesea materializata si in bunuri.

Dezvoltarea oricarui tip de societate este dependenta intr-o mare masura de activitatea creatoare a indivizilor ce le compun, relatia fiind direct proportionala. Ar fi greu de conceput o societate dezvoltata, in conditiile vietii sociale de astazi, fara sa fie pretuita la un anume nivel activitatea spirituala, fara ca aceasta sa fie incurajata si ocrotita in mod eficient.

Statele contemporane sunt tot mai atente la  identitatea culturala si stiintifica, la specificul cultural national, la stimularea si ocrotirea operelor intelectuale apartinand patrimoniului artistic si cultural al popoarelor. Toate aceste ratiuni de existenta a proprietatii literare si artistice constau in incurajarea creatiei.

Relatiile sociale reglementate de ramura dreptului de autor pot fi cu valente morale, dar si exprimate in bani, cu caracter pecuniar, generatoare de drepturi patrimoniale.

Creatia intelectuala imbraca diverse forme care trebuie protejate in conditii precis stabilite si respectate prin intermediul legilor si a actelor normative.

Protejarea autorului creatiei intelectuale, grija de a stabili cadrul normativ in ceea ce priveste existenta si valorificarea operelor de creatie intelectuala, de a enunta reguli de comportament, precum si sanctiunile ce trebuie aplicate in cazul incalcarii acestor drepturi, revine ramurii dreptului de creatie intelectuala.

In categoria drepturilor intelectuale sunt incluse drepturile de autor si drepturile conexe alaturi de drepturile de proprietate industriala.^[4]

Dreptul autorului de opere literare si artistice a fost considerat si protejat, timp indelungat, ca o aplicatie a proprietatii. Potrivit legislatiei in vigoare, dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau stiintifice este legat de persoana autorului, comporta atribute de ordin moral si patrimonial fiind recunoscut si garantat.

In tara noastra cele dintai lucrari consacrate acestui domeniu au aparut in 1906 anul in care avea loc in Romania, primul congres international, congres consacrat proprietatii literare si artistice.

La data congresului era in vigoare, in Romania, cea dintai lege care reglementa drepturile creatorilor de opere literare si artistice: Legea presei din 13 aprilie 1862.

Va mai trece mult de la data congresului, pana cand, la 23 iunie 1923, o lege asupra proprietatii literare si artistice sa inlocuiasca legea din 1862, inlocuire a carei necesitate era semnalata in cuvantarea lui Xenopol. Dupa cum va trebui sa asteptam pana in 1926, pentru ca Romania sa devina membra a Conventiei de la Berna. Xenopol se opreste asupra necesitatii de a se elabora o lege a dreptului de autor.^[5]

In Romania, asigurarea protectiei proprietatii intelectuale se realizeaza in principal prin doua institutii de specialitate:

- Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, in domeniul dreptului de autor si al drepturilor conexe;

- Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci, in domeniul proprietatii industriale.

Obiectivul general in ceea ce priveste proprietatea intelectuala il reprezinta integrarea sistemului de protectie a proprietatii intelectuale in dezvoltarea economica si sociala a Romaniei, promovarea interesului national in contextul unei largi deschideri internationale in acest domeniu.

Obiectivele prioritare in domeniul proprietatii intelectuale sunt:

- armonizarea legislatiei nationale din domeniul proprietatii intelectuale cu normele de drept comunitar si cu prevederile acordurilor internationale la care Romania este parte;

- imbunatatirea aplicarii in Romania a legislatiei din domeniul proprietatii intelectuale;

- constituirea unei infrastructuri administrative corespunzatoare in cadrul institutiilor nationale implicate in asigurarea protectiei proprietatii intelectuale;

- realizarea unei cooperari transparente intre institutiile si organismele nationale implicate in asigurarea protectiei proprietatii intelectuale;

- sensibilizarea, educarea si constientizarea publicului cu privire la domeniul si importanta drepturilor de proprietate intelectuala.

Dreptul de autor reprezinta forma juridica necesara pentru mentinerea si dezvoltarea cadrului legal de stimulare si de protectie a activitatii de creatie intelectuala.