- Efectul declarativ si efectul translativ

- Bunurile supuse efectului declarativ

- Raporturile dintre mostenitori si avanzii-cauza ai unuia dintre ei

- Persoanele fata de care se produce efectul declarativ

- Problema renuntarii la efectul declarativ

- Consecintele efectului declarativ al partajului

- Declarativitate si retroactivitate

- Exceptii de la regula retroactivitatii

- Obligatia de garantie intre copartasi

- Ipoteze speciale

Efectul declarativ si efectul translativ

Conceput ca o operatiune de concretizare a drepturilor coindivizarilor, partajul are drept efect inlocuirea dreptului indiviz al acestora asupra intregii mase de bunuri, cu un drept exclusiv asupra bunurilor atribuite ¹ . Din coindivizar, fiecare copartajant devine proprietar asupra lotului sau.

Acest efect, in aparenta simplu, ridica insa o problema care trebuie rezolvata, ceva mai complexa si anume: de la cine dobandeste copartasul proprietatea sa exclusiva, de la de cuius sau de la ceilalti copartasi?

Daca se considera ca fiecare coindivizar dobandeste proprietatea exclusiva a bunurilor din lotul sau ca urmare a achizitionarii cotei celorlalti copartasi din bunurile ce i-au fost atribuite, partajul este considerat ca un act translativ de proprietate, fiecare dintre acestia fiind in situatia de avand-cauza atat al lui de cuius, pentru cota-parte proprie, cat si al celorlalti copartasi pentru cota achizitionata de la acestia. In acest fel era privit partajul in dreptul roman, in acest fel este privit si in prezent in dreptul german si elvetian ² . Aceasta conceptie are in vedere realitatea existentei starii de indiviziune pe perioada de la nasterea acestei situatii si pana la incetarea ei prin partaj.

Cealalta conceptie, existenta atat in dreptul nostru cat si in cel francez ³ , considera ca fiecare comostenitor si-a dobandit drepturile exclusive asupra bunurilor atribuite, din recunoasterea de catre ceilalti ca bunurile respective repre-zinta dreptul sau ereditar, caruia partajul nu face decat sa-i stabileasca limitele ⁴ . Deci drepturile comostenitorului ar exista in forma exclusiva de la deces, dar se declara prin partaj, care-i stabileste obiectul, de unde si denumirea de efect declarativ. In acest fel se considera ca fiecare copartas este avand-cauza al defunctului si nu al celorlalti copartajanti.

Aceasta conceptie s-a impus si in dreptul civil roman. Articolul 786 C. civ. arata ca "fiecare coerede este prezumat ca a mostenit singur si imediat toate bunurile care compun partea sa, sau care i-au cazut prin licitatie si ca nu a fost niciodata proprietar pe celelalte bunuri ale succesiunii".

Consecintele efectului declarativ sau translativ. Alegerea uneia dintre consecinte trebuie sa satisfaca doua cerinte, respectiv asigurarea egalitatii dintre mostenitori si asigurarea securitatii circuitului civil in raport cu tertii, prin luarea in calcul a perioadei de indiviziune cand s-au incheiat diferite acte juridice cu acestia.

Daca partajul este translativ, fiecare coindivizar se afla in situatia inconvenabila de a fi tinut de actele juridice pe care ceilalti coindivizari le-au incheiat cu privire la bunurile indivize ce i-au fost atribuite in proprietate. Fiind avand-cauza al celorlalti coindivizari, de la care se considera ca a dobandit bunurile, copartajantul respectiv trebuie sa respecte drepturile rezultand din actele juridice consimtite de acestia. Proprietatea exclusiva nu se mai dobandeste de la data nasterii starii de indiviziune, ci de la data partajului, ale carui efecte nemaifiind retroactive, nu pot fi opuse pentru inlaturarea efectelor acelor acte ce au fost incheiate in cursul indiviziunii. Aceasta conceptie asigura drepturile tertilor care in cursul indiviziunii au incheiat acte juridice la care nu au participat toti coindivizarii, dar nu satisface principiul egalitatii intre coindivizari in acele situatii in care coindivizarul ce a incheiat actul cu privire la bun este insolvabil.

Daca dimpotriva partajul este declarativ, coindivizarii sunt la adapost de actele juridice de administratie si dispozitie incheiate de ceilalti coindivizari cu ignorarea regulii unanimitatii. Fiind avanzi-cauza (habentes causam) ai lui de cuius, ei nu sunt tinuti de actele juridice mentionate, deoarece in mod retroactiv ei sunt considerati proprietari cu drepturi exclusive asupra bunurilor ce le revin la partaj. Actele juridice incheiate de ceilalti coindivizari sunt considerate incheiate de un non domino, cu consecinta inopozabilitatii lor. Egalitatea care este incalcata in cazul efectului translativ este asigurata in cazul celui declarativ prin aceasta inopozabilitate a actelor juridice incheiate cu incalcarea regimului juridic al indiviziunii succesorale. Securitatea tertilor, de asta data, este sacrificata partial in scopul satisfacerii regulii egalitatii partilor la partaj, deoarece valabilitatea actelor juridice incheiate in conditiile mentionate este supusa rezultatului partajului. Sacrificarea interesului tertilor nu poate insa impiedica acceptarea efectului declarativ, deoarece tertii sunt determinati prin aceste consecinte sa incheie acte juridice cu respectarea regimului juridic al indiviziunii. Aceste din urma acte, ca si cele de administrare incheiate in baza unui mandat tacit sau al gestiunii de afaceri sunt valabile, deoarece existenta starii de indiviziune nu poate fi ignorata total. Actele respective poarta amprenta acestei situatii si nu intra in contradictie cu efectul declarativ.

Domeniul de aplicare a efectului declarativ. Asa cum s-a aratat deja, Codul civil roman a adoptat conceptia caracterului declarativ al partajului. Caracterul declarativ se aplica insa chiar daca indiviziunea provine din alte cauze decat succesiunea, inclusiv in cazul impartirii bunurilor comune ale sotilor in timpul casatoriei sau dupa desfacerea acesteia ⁵ .

A stabili domeniul de aplicare cu privire la efectul abordat impune lamurirea sferei actelor carora se aplica, a bunurilor si persoanelor fata de care se produce, astfel incat vom analiza aceste aspecte.

A) Actele care au caracter declarativ. Partajul propriu-zis. Orice partaj produce efect declarativ, indiferent daca este total sau partial, amiabil sau realizat pe cale judecatoreasca, daca s-au format numai loturi egale sau egalitatea in valoare a impus plata unei sulte.

Pentru ca un act sa se bucure de efectul declarativ prevazut de art. 786 C. civ., se cere, conform doctrinei ⁶ , indeplinirea urmatoarelor conditii:

- sa fie vorba de o conventie, deoarece daca este un act juridic unilateral sau un fapt juridic, indiviziunea poate inceta, dar nu prin partaj;

- conventia sa fie cu titlu oneros; daca unul din copartasi cedeaza drepturile sale cu titlu gratuit, indiviziunea nu inceteaza prin imparteala;

- actul juridic respectiv sa atribuie in proprietate exclusiva bunuri care anterior erau indivize;

- actul sa aiba ca efect incetarea definitiva a indiviziunii, ceea ce inseamna sa priveasca un partaj al proprietatii si nu al folosintei;

- actul sa duca la incetarea indiviziunii fata de toti coproprietarii, chiar daca nu priveste toate bunurile.

Desigur ca aceste conditii au fost acceptate in unanimitate in doctrina avandu-se in vedere, in principal, partajul efectuat pe cale conventionala si nu cel stabilit prin hotarare judecatoreasca. In aceasta din urma situatie conditiile respective nu se mai impun in totalitate. Transpunand cerintele mentionate in planul hotararii judecatoresti, s-ar putea retine drept conditii pentru ca o hotarare definitiva sa aiba efect declarativ, urmatoarele:

- hotararea sa priveasca partajul proprietatii si nu al folosintei, care ar lasa partile in continuare in stare de indiviziune;

- sa aiba ca efect atribuirea in proprietate exclusiva de bunuri care anterior erau indivize;

- hotararea sa puna capat indiviziunii in raport cu toti coindivizarii.

Fiecare din aceste conditii necesita insa cate o precizare suplimentara. In legatura cu prima conditie, mentionam ca poate exista partaj si intre uzufructuari, astfel incat efectul declarativ se produce nu numai cand exista un partaj al proprietatii, ci chiar si atunci cand exista un partaj intre uzufructuari.

Cerinta efectului atribuirii in proprietate exclusiva de bunuri ce anterior erau indivize, este intrunita prin ipoteza cand se discuta de efectele hotararii de partaj, deoarece fara aceasta finalitate nu am avea o hotarare de partaj.

In sfarsit, chestiunea legata de cerinta sistarii indiviziunii fata de toti coindivizarii, chestiune mult mai delicata si care se pune in aceeasi maniera atat in cazul partajului conventional cat si al celui judiciar, apreciem, contrar doctrinei mentionate si practicii judiciare, ca nu este necesara. Nu exista nici un impediment pentru a recunoaste efect declarativ partajului care se finalizeaza cu incetarea indiviziunii numai fata de unii dintre copartasi, atunci cand partajul se realizeaza in raport de toti ceilalti copartasi. Daca de pilda exista 4 coproprietari asupra unui imobil si unul cere partajul, iar ceilalti doresc sa ramana in indiviziune in cote egale, instanta atribuind la cerere imobilul celor trei coindivizari in cote de cate 1/3, coproprietatea a incetat fata de copartasul reclamant. Nu exista nici un motiv ca si in aceasta situatie sa nu se considere ca imobilul respectiv a apartinut in cotele mentionate celor 3 coindivizari, inca de la nasterea starii de indiviziune ⁷ . Prin urmare ipotecile constituite asupra acestui imobil de catre coproprietarul fata de care a incetat proprietatea comuna se desfiinteaza si in aceasta situatie cu caracter retroactiv. De altfel, in aceasta situatie indiviziunea initiala a incetat fiind inlocuita, pe baza conventiei avuta in vedere in hotararea de partaj, cu o noua indiviziune unde titularii au alte cote. Nu vedem de ce nu se recunoaste efect declarativ si partajului care pune capat indiviziunii doar cu privire la unii dintre coindivizari, tinand cont de faptul ca scopul reglementarii il constituie asigurarea egalitatii intre copartasi, prin inopozabilitatea actelor consimtite de ceilalti asupra bunurilor ce i-au fost atribuite, egalitate ce se realizeaza chiar daca efectul declarativ se recunoaste si partajului ce pune capat indiviziunii numai cu privire la unii dintre coindivizari.

B) Acte echivalente partajului. Anumite acte produc efecte ca un partaj desi ele nu reprezinta acte de imparteala. Este vorba de anumite cesiuni de drepturi intre mostenitori, care desi stricto senso sunt acte translative de proprietate, din punct de vedere al rezultatului sunt producatoare de consecinte echivalente partajului.

Intra in aceasta categorie:

a. Licitatia in profitul unui coindivizar. Cand imobilul aflat in indiviziune este scos la licitatie, daca unul dintre mostenitori este adjudecatar, cumpararea de catre el a cotelor celorlalti copartasi duce la incetarea indiviziunii. In acest caz insa, incetarea starii respective are loc printr-un act care, privit in individualitatea sa, este translativ de proprietate, dar legea il pune in aceasta ipoteza pe mostenitorul respectiv in aceeasi situatie cu cel care ar fi dobandit bunul respectiv prin atribuire, ca modalitate de partaj. Deci, adjudecatarul bunului nu este avand-cauza al celor pe seama carora se face vanzarea, ci direct al lui de cuius, astfel incat el nu este tinut sa respecte sarcinile constituite de ceilalti coindivizari cu privire la bunuri.

Solutia deriva din textul art. 786 C. civ. care prevede ca "fiecare coerede este prezumat ca a mostenit singur si imediat toate bunurile care . . i-au cazut prin licitatie". Se admite, deci, ca licitatia ca mijloc de lichidare a indiviziunii produce efect declarativ deoarece ea se asimileaza partajului propriu-zis.

Daca dimpotriva adjudecatar nu este un mostenitor ci un tert, licitatia nu poate avea decat efect translativ si nu declarativ. Ea este privita in acest caz ca vanzare, atat ca operatiune in sine, cat si din punct de vedere al consecintelor. Diferenta de regim dintre cele 2 varietati de vanzare nu se limiteaza la efectul declarativ sau translativ ci se produce pe mai multe planuri:

- sanctiunea neplatii pretului; in cazul in care licitatia valoreaza vanzare, dupa o expresie folosita mai ales in dreptul francez, deci adjudecarea este facuta de un tert, neplata pretului catre mostenitori il expune pe acesta la actiunea in rezolutiune prevazuta la art. 1365-1366 C. civ., in schimb daca licitatia valoreaza partaj, ceea ce inseamna ca adjudecatar este unul dintre coindivizari, actiunea in rezolutiune pentru neplata pretului nu este admisibila;

- daca licitatia este considerata vanzare suma datorata de adjudecatar reprezinta pret, iar coindivizarii vor beneficia pentru plata creantelor de privilegiul vanzatorului instituit prin art. 1737 alin. (1) C. civ.; cand, dimpotriva, adjudecatar este copartajantul, plata sumei respective este garantata cu privilegiul copartasului, prevazut de alin. (3) al aceluiasi articol;

- problema garantiei este si ea diferita in functie de situatiile mentionate; astfel, daca adjudecatar este un tert el va putea invoca in caz de evictiune obligatia de garantie existenta in sarcina vanzatorului in baza art. 1336 C. civ., pe cand comostenitorul adjudecatar se poate prevala de dispozitiile art. 787 C. civ. care reglementeaza garantia de evictiune intre coindivizari;

- licitatia-vanzare este supusa inscrierii in registrele de publicitate pe cand licitatia avand ca efect dobandirea bunului de catre un coindivizar, fiind declarativa nu este supusa acestei cerinte.

b. Vanzarea amiabila a unui bun indiviz unuia dintre coindivizari. Este, deci, vorba de un act cu titlu oneros care insa trebuie sa puna capat starii de indiviziune pentru a avea efect declarativ ⁸ .

c. Cesiunea drepturilor succesorale. Daca unul dintre mostenitori cedeaza altuia drepturile sale in indiviziune, secundul este avand-cauza al defunctului pentru intreaga cota ce-i apartine, adica atat pentru cea dobandita de la celalalt coindivizar cat si pentru cea dobandita direct de la de cuius. Practica judecatoreasca a recunoscut efect declarativ unor astfel de cesiuni sub conditia incetarii totale a indiviziunii relativ la drepturile cedate. Se impune, deci, ca cesionarul sa devina titularul exclusiv al drepturilor cedate, ceea ce nu este cazul cand un coindivizar cedeaza drepturile sale mai multor coindivizari, caci in acest caz drepturile raman indivize intre acestia.

Chiar daca in dreptul nostru nu exista o dispozitie ca cea din Codul civil francez ⁹ , consideram, dupa cum am mai aratat, ca efectul declarativ se produce chiar daca indiviziunea nu inceteaza total, adica fata de toti coindivizarii, fiind suficient sa inceteze fata de cedent. Apreciem ca, de lege ferenda, efectul declarativ al partajului ar trebui reglementat de asemenea maniera incat sa rezulte fara dubii ca el se produce in legatura cu toate actele incheiate intre coindivizari, care au ca efect incetarea indiviziunii, indiferent ca se produce cu privire la toate bunurile sau numai la o parte din ele, sau cu privire la toti coindivizarii ori numai cu privire la unii dintre acestia.

Referat: Contractul de mandat - notiuni generale. Conditii de valabilitate ale mandatului1 Referat: Contract de Colaborare

Bunurile supuse efectului declarativ

Efectul declarativ se produce la toate bunurile, mobile sau imobile, corporale sau incorporale, imprejurare necontestata in practica sau doctrina. Discutii au existat pentru creantele succesorale si pretul adjudecarii unui imobil licitat in profitul unui tert.

Creantele succesorale

Enuntarea problemei: Traditional, problema generatoare de discutii in materie de creante succesorale este cea privitoare la contradictia dintre dispozitiile art. 1060 C. civ. si art. 774 C. civ. Potrivit primului articol, creantele defunctului se impart de drept intre mostenitori din ziua deschiderii succesiunii. Potrivit celuilalt insa, referitor la alcatuirea loturilor, trebuie sa se urmareasca includerea in lotul fiecarui copartajant a aceleiasi cantitati de mobile, de imobile, de drepturi si de creante. Expunerea continutului celor doua texte releva imediat problema de solutionat. Din moment ce creantele se divid de drept intre mostenitori, cum mai este posibil ca la partaj, in legatura cu atribuirea loturilor sa se puna problema impartirii proportionale a creantelor? Mai poate forma obiect de partaj ceva ce este deja impartit dinainte? Iar daca creantele nu mai pot forma obiect de partaj, dar totusi se includ in loturile copartajantilor, efectul declarativ se produce cu privire la acestea?

Profesorul Eliescu arata ca aceasta contradictie dintre cele doua texte ne determina sa aplicam, in mod logic, fie pe unul fie pe celalalt, fie succesiv sau concomitent, dar la raporturi juridice diferite.

Daca s-ar da prioritate art. 1060 C. civ., atunci efectul declarativ al impartelii, prevazut de art. 786 C. civ., s-ar produce numai privitor la bunurile indivize care fac obiectul partajului, nu si cu privire la creante care se divid de drept la moartea lui de cuius. Daca ele figureaza totusi in loturi pentru a permite alcatuirea egala a acestora, am avea de a face cu o cesiune de creanta, din moment ce ele apartineau deja comostenitorilor. Ca urmare, atribuirea creantei unuia dintre copartasi nu ar produce efecte fata de debitori decat prin notificare facuta acestora sau prin acceptare facuta de acestia. Pana la indeplinirea acestor formalitati, actele savarsite de ceilalti coindivizari cu privire la cota lor de creanta ar fi opozabile debitorului. Aceasta inseamna ca respectivul coindivizar ar fi putut cesiona partea lui din creanta, sau ar fi putut opera compensatia, ori s-ar fi putut face o poprire de catre creditorii personali, operatiuni juridice opozabile coindivizarului caruia i s-ar fi repartizat in lot creanta respectiva.

Acceptarea unei astfel de idei, dupa cum s-a aratat, ² rupe unitatea organica ce caracterizeaza lichidarea mostenirii prin imparteala, deoarece indiferent ca este vorba de drepturi reale sau de creanta, din acest punct de vedere ele sunt privite ca elemente active ale patrimoniului, iar pe de alta parte a considera drept cesiune de creanta o operatiune pe care art. 741 C. civ. o priveste drept partaj, ar insemna ignorarea totala a acestui text, ca si a art. 786 C. civ.

A doua posibilitate ar fi aceea de a se ignora dispozitiile art. 1060 C. civ. in raport cu art. 786, care prevede efectul declarativ al partajului fara a face distinctie intre drepturile reale si drepturile de creanta. Aplicarea efectului declarativ creantelor in aceleasi conditii ca si drepturilor reale ar insemna, de data aceasta, ca aceasta compensatie ce a operat cu privire la creanta in litigiu, poprirea sau cesiunea sa depinda exclusiv de rezultatul partajului, adica daca creanta a cazut in lotul coindivizarului ce a consimtit la aceste acte sau a fost nevoit sa le suporte, operatiunile respective vor fi valabile retroactiv, iar in caz contrar s-ar desfiinta cu acelasi efect.

Un astfel de sistem, pe langa pacatul de a ignora dispozitiile art. 1060 C. civ. ar aduce, fara justificare, o atingere serioasa drepturilor creditorilor si sigurantei circuitului civil.

Solutia adoptata de practica judiciara si de doctrina: Conflictul celor 2 dispozitii a fost observat si rezolvat, dupa mai multe oscilatii, mai intai de practica judiciara franceza ³ , ideea fiind preluata si de doctrina si practica noastra judiciara.

Rezolvarea a pornit de la distinctia dintre 2 categorii de raporturi:

In raporturile dintre mostenitori si debitori se aplica regula diviziunii de drept a creantelor succesorale. Creanta nu va mai fi considerata apartinand masei indivize, ci, potrivit cotei-parti corespunzatoare, fiecarui mostenitor. Ca urmare:

- fiecare mostenitor poate cere plata partii sale din creanta. El nu poate insa pretinde o parte din creanta mai mare decat cota sa parte (in afara aplicarii regulilor de la sezina.) ⁴ ;

- plata partiala, potrivit cotei cuvenite este valabila si liberatorie pentru debitor. Daca debitorul a constituit un gaj pentru garantarea creantei, mostenitorul care a primit partea sa din creanta nu poate restitui gajul in prejudiciul celorlalti creditori, caci gajul este indivizibil.

In felul mentionat se asigura scopul reglementarii de la art. 1060 C. civ., acela de a inlesni ca fiecare coindivizar sa-si realizeze partea sa din creanta, dar nu mai mult decat are dreptul potrivit cotei, nefiind posibila urmarirea cotei celorlalti mostenitori fara un mandat care sa-i dea puteri in acest sens. Nici debitorul nu se poate libera platind unui singur coindivizar, daca acesta nu justifica un drept conferit de ceilalti coindivizari pentru incasarea creantei in totalitate sau, in orice caz, peste cota sa parte.

In raporturile dintre mostenitori, sau dintre acestia si avanzii lor cauza, se aplica dispozitiile art. 786 C. civ. Creanta face parte din masa indiviza. Ea este supusa partajului ca orice element activ al patrimoniului si urmeaza a fi atribuita singura, sau impreuna cu alte bunuri, unuia dintre coindivizari. Respectivul comostenitor, ca urmare a aplicarii efectului declarativ, va fi considerat ca a mostenit creanta in integralitatea ei, direct de la de cuius. Ca urmare, acela dintre mostenitori care a obtinut plata cotei sale din creanta in cursul indiviziunii se va gasi in situatia de debitor fata de masa indiviza.

Efectul declarativ trebuie marginit numai la dreptul de proprietate al creantei ⁵ caci, daca rezultatele lui ar fi generalizate, nu s-ar mai putea concilia raporturile comostenitorilor intre ei cu raporturile lor fata de terti. Toate actele privitoare la creante incheiate cu concursul tertilor trebuie considerate valabile si, in consecinta, platile, sau orice cauza de stingere a creantei, vor fi mentinute si validate.

Raporturile dintre mostenitori si avanzii-cauza ai unuia dintre ei

Raporturile dintre mostenitori si avanzii-cauza ai unuia dintre ei sunt marcate si ele de efectul declarativ al partajului. Articolul 786 C. civ. face ineficiente drepturile asupra creantei consimtite de un mostenitor care nu este atributar. Cesiunea de creanta consimtita de acesta, sau poprirea, vor fi anulate.

Observatie necesara. Trebuie facuta distinctia in problema concilierii celor doua texte intre actele de administrare efectuate in temeiul gestiunii de afaceri sau al unui mandat tacit si actele de dispozitie. Actele de administrare cum ar fi incasarea unei creante, facuta in conditiile mentionate, sunt valabile fara ca ele sa depinda de soarta partajului.

Actele de dispozitie, cum ar fi cesiunea creantei, depind de soarta creantei respective in operatiunea de partaj, valabilitatea cesiunii fiind conditionata de atribuirea creantei copartajantului dispunator. Nu este in fond decat o aplicare in materie de creante succesorale a regulilor tinand de regimul juridic al indiviziunii, cu mentiunea ca actele de administrare valabile in timpul indiviziunii nu pot fi repuse in discutie prin efectul declarativ al partajului.

Pretul adjudecarii unui imobil licitat in profitul unui tert

Pozitia problemei. Ipoteza este cea a unui imobil succesoral aflat in indiviziune care la partaj este adjudecat de un tert. In acest caz se pune problema daca creanta pretului este sau nu supusa efectului declarativ. Daca se admite aplicarea efectului declarativ, se considera ca respectiva creanta a apartinut de la nasterea starii de indiviziune copartajantului atributar cu consecinta ca un avand-cauza al altui coindivizar nu poate emite nici o pretentie la acesta. Ca urmare, un creditor care beneficia de o ipoteca asupra imobilului, consimtita numai de unul dintre coindivizari, nu poate sa-si exercite dreptul sau de preferinta asupra pretului. Daca nu se admite efectul declarativ solutia este inversa.

Problema a fost pusa initial in practica judiciara franceza, care dupa ce a oscilat, Curtea de Casatie a optat in 1907 ¹ pentru efectul declarativ cu privire la pretul licitatiei.

Intr-adevar, din moment ce creanta pretului face parte din masa supusa partajului, este normal sa i se aplice efectul declarativ. Dar aplicarea efectului declarativ ar insemna sa se considere ca pretul a apartinut totdeauna coindivizarului atributar, fiind dobandit direct de la de cuius. Apare insa aici o chestiune delicata. Cum se poate considera ca pretul a fost dobandit direct de la de cuius cata vreme el nu a apartinut niciodata acestuia? Pentru a surmonta aceasta dificultate se impune admiterea actiunii si a efectului subrogatiei reale. Aceasta inseamna sa se considere ca creanta s-a substituit imobilului in masa succesorala, rezolvare la care a apelat decizia Chollet c/a Dumoulin sus-mentionata.

Concluzionand, creanta pretului asupra caruia creditorul ipotecar incearca sa-si valorifice ipoteca constituita de un coindivizar, altul decat cel atributar, este considerata ca nu a apartinut niciodata debitorului ce a constituit ipoteca, ci atributarului. Acesta din urma este prezumat ca a dobandit singur imobilul vandut la licitatie, si ca este singurul vanzator, astfel incat ipoteca constituita de alt coindivizar este consimtita de un non domino si se desfiinteaza cu efect retroactiv.

In ipoteza in care ipoteca ar fi fost consimtita de toti coindivizarii, ea este valabila, astfel incat, pentru ipoteza analizata, creditorul ipotecar se poate indestula din pret inaintea copartasului atributar.

Persoanele fata de care se produce efectul declarativ

Scopul consacrarii efectului declarativ al partajului, asa cum a fost el prezentat anterior, ar putea implica, la prima vedere, concluzia caracterului relativ al efectului analizat, adica recunoasterea lui numai in raport cu coindivizarii si cu succesorii in drepturi ai acestora.

Problema determinarii domeniului efectului declarativ nu se pune cu privire la coidivizari, unde manifestarea lui este evidenta si unde, de altfel, isi dovedeste din plin utilitatea. Fiecare dintre coindivizari este protejat de actele incheiate de ceilalti cu privire la bunurile din lotul sau. O ipoteca constituita de exemplu, de unul dintre proprietarii comuni ii este inopozabila titularului lotului ce are in cuprinsul acestuia imobilul ce a format obiectul ipotecii.

Problema aratata se pune deci in raport cu alte persoane si anume in raporturile dintre mostenitori si avanzii sai cauza sau intre avanzii-cauza ai aceluiasi mostenitor.

Doctrina mai veche, imbratisand punctul de vedere al practicii judiciare, a considerat ca efectul declarativ se produce si in raporturile dintre persoanele mentionate. Aceasta inseamna ca daca un coindivizar a constituit ipoteca asupra bunului ce ulterior a fost atribuit altui copartas, creditorul ipotecar nu poate opune ipoteca sa altor creditori ai debitorului sau. El nu poate invoca in acest caz un drept de preferinta asupra fractiunii de pret ce revine debitorului sau. Este un exemplu de manifestare a efectului declarativ intre avanzii-cauza ai aceluiasi mostenitor ¹ .

Daca un copartajant face un legat in favoarea unui succesor al sau cu privire la un bun indiviz, valabilitatea legatului depinde de atribuirea bunului respectiv catre coindivizarul care a testat. In acest caz consecintele efectului declarativ se manifesta intre copartajant si succesorul sau in drepturi.

Mai mult decat atat, practica judiciara si doctrina recunosc manifestarea efectului declarativ al partajului si in raporturile dintre copartajanti si terti ² .

Problema renuntarii la efectul declarativ

Analizand efectul declarativ al partajului o intrebare fireasca trebuie sa-si gaseasca raspuns: pot coindivizarii renunta la efectul declarativ al partajului? Rezolvarea problemei o da caracterizarea normelor care reglementeaza efectul declarativ. Daca aceste norme ar fi de ordine publica, coindivizarii nu ar putea renunta la efectul analizat, iar in caz contrar partile pot concepe conventii pe perioada indiviziunii, care sa aiba drept consecinta inlaturarea efectului declarativ in favoarea celui translativ.

Analiza scopului efectului declarativ a relevat faptul ca interesul normei care-l reglementeaza sta in ideea protejarii coindivizarului impotriva actelor de dispozitie facute de ceilalti proprietari comuni. Asa fiind, interesul ocrotit este unul privat si nu unul interesand regimul comun al proprietatii, astfel ca nu putem conchide decat ca normele in discutie sunt de natura dispozitiva, cu consecinta ca partile pot renunta anticipat la efectul declarativ. Ca urmare, coindivizarii pot conveni ca o ipoteca consimtita numai de unul din ei sa fie valabila chiar daca la partaj bunul cade in lotul altui participant. La fel este in cazul vanzarii unui imobil la licitatie, cand se poate conveni ca daca coindivizarul adjudecatar nu achita pretul sa se desfiinteze partajul.

Aceste conventii au ca rezultat, dupa cum s-a aratat, "nimicirea fictiunii efectului declarativ si reintoarcerea la efectul translativ al diferitelor acte facand obiectul invoielii" ¹ .

Consecintele efectului declarativ al partajului

Consecinta negativa a efectului declarativ al partajului o constituie absenta efectului translativ iar consecinta pozitiva, retroactivitatea partajului.

Absenta efectului translativ. Din caracterul declarativ al partajului rezulta, mai intai, ca acesta nu se supune anumitor reguli proprii actelor translative. Neoperand un transfer de drepturi intre copartajanti, partajul nu este supus regimului contractelor sinalagmatice. Neexecutarea obligatiilor nascute din aceasta operatiune juridica, ca de exemplu neplata sultei, nu da dreptul la actiunea in rezolutiune, cum este cazul la vanzare-cumparare cand nu se plateste pretul. Efectul declarativ nefiind insa de ordine publica, partile pot renunta la beneficiul lui, stipuland ca partajul poate fi desfiintat in cazul neplatii sultei. Aceasta intelegere nu ar putea produce efecte in cazul unui partaj judiciar, hotararea judecatoreasca neputand fi desfiintata decat pe caile legale de atac daca ea nu a luat act de o tranzactie a partilor. In cazul in care partajul s-a efectuat printr-o tranzactie incheiata in cursul procesului, intelegerea produce efectul mentionat.

Apoi, daca sulta ramane neplatita, creditorul, pe langa faptul ca nu dispune de actiunea in rezolutiune, nu beneficiaza nici de privilegiul vanzatorului ci de privilegiul copartasului.

Daca un copartajant este evins de un bun ce i-a fost atribuit, el se bucura de garantia loturilor, care este distincta de garantia datorata de vanzator.

Publicitatea partajului este reglementata diferit fata de actele translative de proprietate.

Fiind declarativ, partajul nu este supus, in privinta imobilelor, formalitatii intabularii. Prin imparteala copartasii dobandesc direct de la defunct drepturile ce le-au fost atribuite. Transmisiunea din cauza de moarte este opozabila insa in localitatile fara carte funciara, fara transcriere, iar in regimul de carte funciara proprietatea se dobandeste prin mostenire chiar fara intabulare, aceasta fiind necesara doar pentru instrainarea ulterioara a bunului ¹ .

Actul de partaj nu constituie just titlu. Un act pentru a putea constitui just titlu trebuie sa fie dintre cele care ar fi transmis proprietatea daca instrainatorul ar fi fost proprietar ² . Imparteala fiind declarativa nu poate constitui just titlu pentru ca beneficiarul ei sa invoce uzucapiunea de 10-20 de ani, pentru a dobandi un imobil ce a fost inclus in lotul sau si care, in realitate, nu a apartinut lui de cuius.

Absenta efectului declarativ se verifica in aceeasi masura pentru creante. Atribuirea catre un coindivizar a unei creante inclusa in activul succesoral nu echivaleaza cu un transfer, cu o cesiune de creanta, asa incat nu este supusa formalitatii notificarii in conditiile de la cesiunea de creanta.

Inexistenta dreptului de preemptiune. Conform art. 5 din Legea nr. 54/1998 privind circulatia juridica a terenurilor, instrainarea prin vanzare a terenurilor agricole situate in extravilan, se face cu respectarea dreptului de preemptiune al coproprietarilor, al vecinilor si al arendasilor.

Dreptul de preemptiune este prevazut, asadar, de lege numai pentru situatiile in care instrainarea se face prin vanzare. Ca urmare, in materie de partaj, atat judiciar cat si conventional, dreptul mentionat nu functioneaza din moment ce partajul este declarativ de proprietate si nu poate fi considerat vanzare. Acest lucru este insa valabil numai pentru ipoteza in care partajul se face prin modalitatea impartirii bunurilor in natura sau a atribuirii lor catre un coindivizar.

In situatia in care partajul urmeaza a se face prin vanzarea bunului la licitatie, intrucat nu poate fi impartit in natura, sau nici unul dintre coindivizari nu accepta sa-i fie atribuit sau pur si simplu pentru ca partile convin ca partajul sa se faca in acest mod, situatia difera dupa cum adjudecatar este unul din copartasi sau unul din tertii participantii la licitatie. Am aratat pe larg mai sus ca vanzarea la licitatie a bunurilor valoreaza partaj cand adjudecarea este facuta de un coindivizar, cu consecintele aplicarii efectului declarativ si ca, atunci cand adjudecatar este un tert, suntem in prezenta unui partaj ce valoreaza vanzare, cu consecinta aplicarii efectului translativ. Ca urmare, in acest din urma caz suntem in prezenta unei vanzari ce necesita respectarea dreptului de preemptiune al vecinilor sau al arendasilor ³ .

Articolul 26 din Legea nr. 115/1938. Mentionam ca prin Legea nr. 7/1996 privind cadastrul si publicitatea imobiliara se prevede ca dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale sunt opozabile fata de terti fara inscriere in cartea funciara cand provin din succesiune. In conceptia acestei legi inscrierea dreptului de proprietate nu mai are efect constitutiv.

Pentru amanunte in legatura cu notiunea de just titlu, a se vedea, C. Birsan, M. Gaita, M.M. Pivniceru, Drept civil, Drepturile reale, Editura Institutul European, Iasi 1997, p. 199.

Problema respectarii dreptului de preemptiune al coindivizarilor este exclusa prin ipoteza atunci cand adjudecarea se face de un tert deoarece partajul presupune vanzarea intregului imobil si nu doar a unei cote ideale din bun. Pentru amanunte in legatura cu modul de exercitare a dreptului de preemptiune in situatia partajului, a se vedea, Gh. Comanita, op. cit., p. 273, 274.

Declarativitate si retroactivitate

Efectul declarativ constand in esenta in acceptarea ideii ca fiecare coindivizar este prezumat ca a dobandit bunurile sale direct de la defunct, se dubleaza in mod natural si necesar de un caracter retroactiv.

Consecinta a retroactivitatii partajului, toate actele incheiate cu incalcarea regulilor indiviziunii devin ineficace daca bunurile cu privire la care s-au incheiat nu cad in lotul coindivizarului care a consimtit la actul respectiv. Este vorba de acte de dispozitie si de administrare care nu respecta regula unanimitatii, cum ar fi constituirea unei ipoteci, vanzarea-cumpararea, donatia, inchirierea etc. a bunurilor indivize.

Aceste acte nu sunt nule ¹ , ci doar inopozabile coindivizarilor care nu au consimtit la incheierea lor. Eficacitatea lor depinde de soarta partajului. Actul se consolideaza daca bunul la care se refera revine coindivizarului care l-a instrainat, iar in caz contrar se desfiinteaza cu efect retroactiv, fiind incheiat sub conditie rezolutorie. De aici rezulta doua consecinte:

- soarta acestor acte ramane incerta pe toata durata indiviziunii;

- tertii care au dobandit bunuri in conditiile mentionate, pot si au interesul sa intervina la partaj pentru a nu fi fraudati si pentru a incerca atribuirea bunului, cu privire la care au incheiat actul cu unul dintre coindivizari, in lotul acestuia. ²

Retroactivitatea nu este insa de esenta declarativitatii, ³ asa incat a recunoaste efect declarativ partajului nu presupune neaparat acceptarea retroactivitatii acestuia. Este posibil ca un drept sa fie considerat preexistent, dobandit direct de la defunct si totusi sa se tina cont de consecintele declararii lui ca dobandit in acest fel doar de la o anumita data, luand in calcul consecintele decurgand din existenta starii de indiviziune un anumit timp.

Exceptii de la regula retroactivitatii

In raporturile dintre coindivizari. Bunurile supuse partajului sunt evaluate in functie de data partajului desi daca s-ar tine cont de retroactivitate, ele ar trebui evaluate in raport de data decesului, motivatia constand in aceea ca sporul de valoare sau diminuarea acestuia ar trebui sa se faca pe seama proprietarului

Fructele produse de bunul indiviz sunt considerate ca apartinand masei indivize ² si sunt supuse partajului intre coindivizari, desi daca s-ar tine cont de regula retroactivitatii ele ar trebui considerate apartinand coindivizarului caruia i s-a atribuit bunul producator de fructe si care se prezuma ca a fost proprietar exclusiv de la data nasterii starii de indiviziune. Este firesc insa, cu tot efectul declarativ, ca pana in momentul cand intervine partajul sa se tina cont de faptul ca fructele sunt produse de bunuri care se afla in stare de indiviziune si se cuvin ca atare coindivizarilor potrivit cotei lor.

In raporturile dintre coindivizari si terti. S-a aratat cu prilejul analizarii regimului juridic al indiviziunii ca acesta este dominat de regula unanimitatii, dar ca se admite ca actele de conservare facute numai de unul dintre coindivizari sunt valabile intrucat profita tuturor coindivizarilor. In anumite cazuri si unele acte de administrare, care de regula necesita consimtamantul unanim al coindivizarilor, sunt valabile pe baza unui mandat tacit din partea celorlalti coindivizari sau, dupa caz, al gestiunii de afaceri.

Aceste acte incheiate in conformitate cu regulile regimului juridic al indiviziunii raman valabile si dupa efectuarea partajului indiferent cui i s-a atribuit bunul in legatura cu care ele s-au efectuat. Este un fapt firesc tinand cont mai ales de imprejurarea ca actele de conservare, care i-au permis sa conserve bunul sau actele de administrare incheiate valabil, nu pot contraveni scopului asigurarii egalitatii partajului.

Obligatia de garantie intre copartasi

Reglementare si fundament. Potrivit art. 787 C. civ. "coerezii sunt datori garanti unul catre altul despre tulburarile si evictiunile ce preced dintr-o cauza anterioara impartelii."

Garantia instituita prin textul mentionat vizeaza loturile atribuite copartasilor si ea subliniaza, o data in plus, orientarea legiuitorului spre respectarea egalitatii intre coindivizari, ca regula a partajului. Regula egalitatii ar ramane in stare de deziderat in cazul inexistentei unei reglementari cu privire la obligatia de garantie intre copartasi, deoarece in cazul aparitiei, dupa partaj, a unor dezechilibre intre loturi, nu s-ar putea recurge la reglementarile privind obligatia de garantie specifica actelor translative, pentru simplul motiv ca partajul nu are efect translativ ci declarativ. Spre deosebire, deci, de obligatia de garantie a vanzatorului, bazata pe ideea garantarii existentei dreptului transmis, obligatia copartasului se fundamenteaza pe ideea asigurarii egalitatii loturilor si dupa partaj, atunci cand unul dintre copartajanti sufera un prejudiciu, cum ar fi, de exemplu, pierderea unui bun ca urmare a valorificarii de catre un tert a unui drept asupra acestuia.

Exista si alte situatii care duc la micsorarea lotului unui copartas si antreneaza obligatia de garantie, cum ar fi descoperirea unei servituti ce greveaza fondul copartasului respectiv si-i micsoreaza in acest fel valoarea, insolvabilitatea debitorului unei creante succesorale ce intra in compunerea lotului, valorificarea unei ipoteci existente asupra unui imobil din lotul acestuia, exproprierea bunului etc.

Revocarea unei donatii de care a beneficiat de cuius, pentru neindeplinirea sarcinilor, donatie care a avut ca obiect un bun atribuit la partaj in lotul unui coindivizar, antreneaza obligatia de garantie, in masura in care revocarea pentru neindeplinirea sarcinilor nu este imputabila exclusiv copartasului respectiv.

In mod secundar, reglementarea rezulta si din imperativul asigurarii stabilitatii operatiunii de partaj, care ar fi incompatibil cu ideea desfiintarii acestuia. De aceea s-a recurs la solutia reechilibrarii loturilor prin instituirea obligatiei de garantie.

Conditiile existentei obligatiei de garantie. Analiza dispozitiilor art. 787 C. civ. evidentiaza existenta a patru conditii pentru antrenarea obligatiei de garantie, doua pozitive si doua negative, si anume: existenta unei tulburari sau evictiuni; tulburarea sau evictiunea sa aiba o cauza anterioara partajului; tulburarea sau evictiunea sa nu fie imputabile copartasului evins si, in sfarsit, sa nu se fi stipulat o clauza de inlaturare a raspunderii.

a. Existenta unei tulburari sau evictiuni. Obligatia de garantie este antrenata, la fel ca si in cazul contractelor translative de proprietate, atunci cand un copartas a suferit o evictiune sau o tulburare.

Prin evictiune in aceasta materie trebuie sa intelegem pierderea totala sau partiala a dreptului de proprietate asupra unuia sau mai multor bunuri atribuite unui copartas, ca urmare a valorificarii de catre o alta persoana a unui drept care exclude, total sau partial, dreptul copartasului respectiv.

Prin tulburare se intelege orice fapt contrar ordinii juridice care implica rezistenta, opunere din partea adversarului si care tinde la deposedarea posesorului ¹ .

Ca si in materie de vanzare-cumparare, garantia nu functioneaza decat in cazul tulburarilor de drept nu si al celor de fapt, impotriva carora copartajantul se poate apara singur.

b. Evictiunea sau tulburarea sa aiba o cauza anterioara partajului. Asa cum se prevede si la garantia pentru evictiune datorata de catre vanzator, nici in materie de partaj nu exista raspundere pentru tulburarile sau evictiunile ce au cauze posterioare partajului. Pierderea proprietatii sau posesiei unui bun, pentru motive ce nu au legatura cu situatia anterioara partajului, este suportata exclusiv de coindivizarul care are bunul in lotul sau, in calitate de proprietar. La fel, in cazul unei creante, garantia functioneaza pentru solvabilitatea debitorului in momentul partajului si nu pentru solvabilitatea lui ulterioara acestui moment, afara, bineinteles, de situatia cand o intelegere intre copartasi ar extinde garantia si la solvabilitatea viitoare a debitorului copartasului, o astfel de intelegere nefiind interzisa.

c. Tulburarea sau evictiunea sa nu fie imputabile copartasului tulburat sau evins. Articolul 787 alin. (2) C. civ., teza finala, exclude raspunderea atunci cand evictiunea are drept cauza greseala eredelui. Intr-o astfel de situatie se afla, de exemplu, copartasul caruia i-a fost atribuit un imobil asupra caruia un tert devine proprietar prin invocarea unei uzucapiuni al carui termen s-a implinit ulterior partajului, sau cel care, parat fiind intr-o actiune in revendicare, omite sa cheme in garantie pe copartasi ^{2 ,} iar acestia dovedesc ca ar fi avut mijloace suficiente sa paralizeze actiunea tertului.

d. Inexistenta unei clauze de inlaturare a raspunderii. Articolul 787 alin. (2) stipuleaza ca garantia inceteaza cand evictiunea a fost exceptata anume printr-o clauza expresa a actului de imparteala. Obligatia de garantie nu este reglementata prin norme de ordine publica, asa incat partile pot stipula clauze prin care, pentru anumite cazuri de evictiune, sa nu fie antrenata obligatia de garantie. Clauzele de garantie se intalnesc de regula in partajul conventional, eventual al celui judiciar, finalizat pe baza de tranzactie si nu in cazul partajului judiciar.

Clauzele de negarantie in aceasta materie trebuie sa fie exprese si speciale ³ . Spre deosebire de obligatia de garantie de la contractele translative de proprietate, in materie de imparteala cunoasterea cauzei ce poate antrena pericolul evictiunii nu poate fi interpretata ca renuntare la garantia pentru evictiune.

Efectele obligatiei de garantie. Analiza efectelor obligatiei de garantie presupune o subliniere prealabila si anume ca obligatia de garantie nu da dreptul la rezolutiunea partajului, copartasul evins putand cere doar o despagubire pentru pierderea suferita de lotul sau.

Efectele garantiei sunt carmuite de regulile de la vanzare, cu unele particularitati ce urmeaza a fi evidentiate mai jos ⁴ .

In cazul pericolului de evictiune copartasul in cauza trebuie sa introduca in proces pe ceilalti copartasi, pentru a fi aparat. In caz contrar ei pot sa-i opuna exceptia unui proces rau purtat (exceptio mali procesus) daca dovedesc ca ar fi avut mijloace suficiente sa combata actiunea tertului.

Introducerea in proces se face pe calea unei cereri de chemare in garantie. Daca evictiunea se produce totusi, fiecare dintre copartasi este obligat, conform art. 788 C. civ., sa-l despagubeasca pe cel prejudiciat prin evictiune, proportional cu partea sa ereditara.

Spre deosebire de evictiunea din cadrul actelor translative de proprietate, copartasul evins va suporta si el o parte din prejudiciul produs prin evictiune, din moment ce despagubirea se face proportional cu partea ereditara a fiecarui mostenitor.

In cazul in care unul dintre copartasi este insolvabil, partea pe care acesta ar fi trebuit sa o suporte va fi preluata de ceilalti copartasi, inclusiv cel garantat. Ratiunea dispozitiei consta tot in dezideratul mentinerii egalitatii intre copartasi.

Controversata este problema daca valoarea bunurilor de care este lipsit copartasul se calculeaza in functie de momentul partajului, sau la momentul producerii evictiunii.

Intr-o opinie s-a sustinut ca garantia are drept scop sa repare inegalitatea dintre copartasi izvorata din evictiune, iar copartasii garanti nu au sa sufere sau sa se bucure de modificarile de valoare suferite de bun dupa imparteala, astfel ca trebuie sa se tina seama numai de valoarea bunurilor de la data impartelii ⁵ .

Intr-o alta opinie, fara a se insista pe argumente, se apreciaza ca valoarea ce trebuie luata in considerare este valoarea bunului din momentul evictiunii ⁶ .

In ceea ce ne priveste impartasim aceasta din urma opinie, cu mentiunea insa ca, de fapt, aceasta este valoarea de la data repararii pagubei, singura care asigura o reparare integrala a prejudiciului si aducem in sprijinul ei urmatoarele argumente:

- la baza reglementarii garantiei sta ideea necesitatii asigurarii egalitatii intre copartasi, iar in conditiile in care moneda se devalorizeaza treptat, echilibrul nu poate fi restabilit decat prin luarea in calcul a valorii bunului din momentul evictiunii;

- paguba ce urmeaza a fi reparata este cea suferita de copartajant "din cauza evictiunii" (art. 788 C. civ.), ceea ce inseamna ca trebuie avuta in vedere paguba suferita in acest moment.

Creanta rezultata din obligatia de garantie a copartasilor este garantata cu privilegiul copartasului prevazut de art. 1737 pct. 3 C. civ. ⁸

Pentru a beneficia de acest privilegiu el trebuie conservat in conditiile prevazute de art. 1741 C. civ., respectiv de art. 69 din Decretul-lege nr. 115/1938, sau, dupa punerea in aplicare a Legii nr. 7/1996, in conditiile art. 21 lit. c) si art. 28 din acest act normativ. Este, iata, o alta deosebire fata de garantia de care bucura cumparatorul, care nu beneficiaza de nici un privilegiu. In cazul creantelor, partajul antreneaza obligatia de garantie a copartasului nu numai pentru existenta creantei, ca in cazul cesiunii de creanta, ci si pentru solvabilitatea debitorului din momentul efectuarii partajului. Este o concluzie ce s-a tras din interpretarea art. 789 C. civ. desi acesta se refera numai la rente.

Daca creanta atribuita copartasului era prescrisa sau inexistenta la momentul partajului, intervine obligatia de garantie, ca si in cazul insolvabilitatii. Daca ea se prescrie ulterior, culpa apartine copartasului si garantia nu functioneaza.

Termenul de prescriptie. Actiunea in justitie fondata pe obligatia de garantie a copartasilor se prescrie in termenul general de prescriptie de 3 ani, care curge de la data producerii evictiunii. Cand prejudiciul suferit de copartas este rezultatul unor vicii ascunse, termenul este de 6 luni. Daca viciile au fost ascunse cu viclenie, termenul este si in acest caz de 3 ani. In cazul viciilor ascunse termenul curge de la data descoperirii lor, insa cel mai tarziu de la implinirea unui an de la predarea bunului, cu exceptia constructiilor unde incepe sa curga cel mai tarziu de la implinirea a trei ani de la predarea lor.

Ipoteze speciale

Garantia in cazul viciilor ascunse. Intrucat art. 787 C. civ. prevede ca obligatia de garantie intre coerezi functioneaza numai in ipoteza unor tulburari si evictiuni, neexistand, ca la vanzare-cumparare, o dispozitie privind existenta raspunderii si pentru vicii ascunse, s-ar putea sustine ca garantia copartasilor nu functioneaza in ipoteza in care folosinta bunurilor ce au format obiectul partajului este afectata de existenta unor vicii ascunse ¹ . Totusi, se admite, in general, ca garantia functioneaza si in aceasta situatie, opinie pe care o consideram intemeiata deoarece numai in acest fel se poate asigura deplina egalitate intre copartasi ² .

Garantia in cazul in care tulburarile sau evictiunile provin de la copartasi. Dispozitiile art. 787 C. civ. privind garantia pentru tulburarile si evictiunile ce preced dintr-o cauza anterioara partajului, are in vedere tulburarile si evictiunile provenite de la un tert. Daca insa acestea sunt rezultatul unui fapt al copartasului, trebuie admis, a fortiori, ca este antrenata obligatia de garantie a acestuia (quem de evictione tenet actio, eundem agendem repellit exceptio).

Admitand existenta obligatiei de garantie in cazul tulburarii provenite de la copartasi, se impune a evidentia unele conditii specifice fata de situatia cand ea provine de la un tert, conditii neevidentiate de doctrina noastra, si anume:

- garantia este datorata si pentru tulburarea de fapt nu numai pentru cea de drept;

- raspunderea exista si pentru situatia cand tulburarea se produce dupa partaj, deci are o cauza ulterioara partajului;

- efectele ei se rasfrang numai asupra copartasului care a produs tulburarea ³ .