Dreptul la viata

Sectiunea I. CONCEPTE

Declaratia Universala a Drepturilor Omului este primul document international care enunta in mod solemn, drepturile si libertatile fundamentale ce trebuie garantate oricarei fiinte umane. Declaratia enunta, ca standarde internationale drepturile esentiale si libertatile fundamentale, atat din categoria celor civile si politice, cat si din categoria drepturilor economice, sociale si culturale, recunoscute oricarei fiinte umane din intreaga lume.In categoria drepturilor civile si politice enuntate in Declaratia universala a drepturilor omului se numara: dreptul la viata, la libertate si demnitate; dreptul de a nu fi tinut in sclavie sau robie; dreptul de a nu fi supus la tortura sau la pedepse ori tratamente crude, inumane sau degradante; dreptul la recunoastere in orice loc a personalitatii juridice; egalitate in fata legii si dreptul de a se adresa in mod efectiv instantelor judiciare competente impotriva actelor care-i violeaza drepturile recunoscute; dreptul de a nu fi arestat, detinut sau exilat in mod arbitrar; dreptul la un proces echitabil in materie civila si penala; dreptul la prezumtia de nevinovatie pana la pronuntarea unei sentinte intr-un proces public; dreptul la respectarea vietii private si proprietatii; dreptul de a circula liber; dreptul la azil; dreptul la o cetatenie; dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie.

Declaratia Universala a Drepturilor Omului exprima conceptia comuna pe care o au popoarele intregii omeniri despre drepturile inalienabile si inviolabile inerente tuturor membrilor familiei umane si constituie o obligatie pentru membrii comunitatii internationale. Declaratia Universala a Drepturilor Omului este apreciata ca fiind interpretarea autentica a Cartei Natiunilor Unite, devenind una din componentele esentiale ale dreptului international cutumiar, obligatorie pentru toate statele si nu numai pentru cele care fac parte din Organizatia Natiunilor Unite.¹ Declaratia Universala a Drepturilor Omului prevede in articolul 3 ca:"Orice fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea sa".

Pactul international cu privire la drepturile civile si politice prevede in articolul 6: "Dreptul la viata este inerent persoanei umane. Acest drept trebuie ocrotit prin lege. Nimeni nu poate fi privat de viata sa in mod arbitrar."

Aceasta pedeapsa nu poate fi aplicata decat in virtutea unei hotarari definitive pronuntata de un tribunal competent. O sentinta de condamnare la moarte nu poate fi pronuntata pentru crime comise de persoane sub varsta de 18 ani si nici nu poate fi executata impotriva unor femei gravide.

Al doilea Protocol facultativ la Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, vizand abolirea pedepsei cu moartea precizeaza:" Statele parti la prezentul Protocol sunt convinse ca abolirea pedepsei cu moartea contribuie la promovarea demnitatii umane si la dezvoltarea progresiva a drepturilor omului, notand ca articolul 6 al Pactului international cu privire la drepturile civile si politice se refera la abolirea pedepsei cu moartea in termeni care sugereaza fara ambiguitate ca este de dorit abolirea acestei pedepse".

In Conventia pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid, partile contractante, confirmand ca genocidul, comis atat in timp de pace cat si in timp de razboi, este o crima de drept international, se angajeaza sa-l previna si sa-l pedepseasca (art.I). In articolul II din Conventia pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid, genocidul se refera la oricare dintre actele de mai jos, comise cu intentia de a distruge, in totalitate sau numai in parte, un grup national, etnic, rasial sau religios, cum ar fi:

a)      omorarea membrilor unui grup;

b)      atingerea grava a integritatii fizice sau mentale a membrilor unui grup;

c)      supunerea intentionata a grupului la conditii de existenta care antreneaza distrugerea fizica totala sau partiala;

d)      masuri care vizeaza scaderea natalitatii in sanul grupului;

e)      transferarea fortata a copiilor dintr-un grup intr-altul .

In articolul III se precizeaza ca vor fi pedepsite urmatoarele acte:

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

a)      genocidul;

b)      intelegerea in vederea comiterii genocidului;

c)      incitarea directa si publica la comiterea unui genocid;

d)      tentativa de genocid;

e)      complicitatea la genocid .

Persoanele care au comis genocid sau unul dintre actele enumerate la art. III din Conventia pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid , vor fi pedepsite indiferent ca sunt conducatori, functionari sau particulari .

Partile contractante se angajeaza sa ia , in conformitate cu constitutiile respective, masurile legislative necesare pentru asigurarea aplicarii dispozitiilor Conventiei pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid si, mai ales, sa prevada sanctiuni penale eficace, care sa afecteze intr-adevar persoanele vinovate de genocid sau de unul dintre actele enumerate la art. III al Conventiei pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid.

Persoanele acuzate de genocid sau de unul dintre celelalte acte enumerate la art. III al Conventiei pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid, vor fi trimise in fata tribunalelor competente ale statului pe teritoriul caruia a fost comis actul sau in fata Curtii Internationale de Justitie, care va fi competenta fata de acelea dintre partile contractante care i-au recunoscut jurisdictia .

Statele parti la Conventia asupra imprescriptibilitatii crimelor de razboi si a crimelor contra umanitatii, considerand crimele de razboi si crimele contra umanitatii ca fiind cele mai grave crime de drept international si fiind convinse ca pedepsirea efectiva a acestora este un element important in prevenirea unor astfel de crime, in protectia drepturilor omului si a libertatilor fundamentale au convenit ca, oricare ar fi data la care au fost comise, crimele urmatoare sunt imprescriptibile:

a)      crimele de razboi, asa cum sunt definite in Statutul Tribunalului International de la Nűrnberg si confirmate prin rezolutiile Adunarii Generale a Organizatiei Natiunilor Unite;

b)      crimele contra umanitatii, indiferent daca sunt comise in timp de razboi sau in timp de pace, asa cum sunt definite in Statutul Tribunalului International de la Nűrnberg si confirmate prin rezolutiile Adunarii Generale a Organizatiei Natiunilor Unite, evictiunea prin atac armat sau ocupatie si actele inumane care decurg din politica de apartheid, precum si crima de genocid, asa cum este definita prin Conventia pentru prevenirea si pedepsirea crimei de genocid ( 1948 ).

Curtea europeana priveste dreptul la viata " ca una dintre valorile fundamentale ale societatii democratice care formeaza Consiliul Europei"³.

Respectarea sa este conditia necesara exercitarii tuturor celorlalte si el trebuie sa fie protejat prin lege. Paradoxal, o dubla incertitudine poarta asupra dreptului la viata.

Textele internationale enunta dreptul la viata, dar nu definesc "viata". In afara de CADO care stipuleaza ca dreptul la viata trebuie sa fie protejat " in general chiar de la conceptie ", textele internationale considera un drept ca protejeaza fiinta ce traieste, si nu pe cea ce se va naste: Declaratia Universala face sa prevaleze criteriul vietii biologice pentru a defini fiinta umana ( art. 1 "Toate fiintele umane . sunt dotate cu ratiune si constiinta "). Potrivit textelor conventionale " dreptul la viata este protejat prin lege ": aceasta implica ca statul trebuie nu doar " sa se abtina de a provoca moartea <in mod intentionat>, dar sa ia si masurile necesare protejarii vietii (Com., DR, 10 octombrie 1986, Maddof c/RFA,D. si R., 50, p.259). Din aceasta perspectiva, Comisia europeana a drepturilor omului nu vede in " disparitia " persoanelor detinute decat o atingere a dreptului la libertate si la siguranta (Rap. 4 octombrie 1983, Cipru c/Turcia, RUDO, 1992, p70, paragraful 119), chiar daca Comitetul drepturilor omului si Curtea interamericana estimeaza ca " disparitia involuntara " a unui individ dovedeste carenta statului de a lua masurile "pozitive" de protectie si constituie o violare a dreptului la viata (CDO, nr.161/1983, Herrera Rubio c/ Columbia déc. 2 noiembrie 1984, Selectie . , p. 201). CDO a concluzionat violarea dreptului la viata in cazul mortii " inexplicabile " a prizonierilor aflati in detentie la autoritati militare⁴.

Daca statul nu poate deroga de la dreptul la viata, instrumentele conventionale nu exclud pedeapsa cu moartea, chiar daca ele sunt insotite de conditii precise.⁵ Art. 6 PIDCP (paragrafele de la 2 la 6) este aici mult mai restrictiv decat art. 2 CEDO si prevede ca pedeapsa capitala nu poate fi impusa decat pentru "crimele cele mai grave" (comise de persoane mai mari de 18 ani );