Comparatiile intre viciile de consimtamant

Principalele asemanari intre vicii sunt urmatoarele :

In cazul actelor juridice bilaterale sau multilaterale nu este necesar ca viciul de consimtamant sa fie comun ;

Cel care invoca viciul de consimtamant trebuie sa il dovedeasca, deoarece acesta nu se prezuma ;

Sanctiunea care intervine , in principiu, este aceeasi, anume nulitatea relativa a actului juridic ;

Imprejurarea asupra careia poarta viciul de consimtamant trebuie sa fie determinanta pentru incheierea actului juridic, iar aceasta cerinta se apreciaza de la caz la caz ;

Toate sunt imprejurari de fapt care impiedica formarea sau darea unui consimtamant liber si in deplina cunostinta de cauza.

Principalele deosebiri intre vicii de consimtamant privesc urmatoarele aspecte :

Dolul si violenta sunt alcatuite atat dintr-un elemnt obiectiv (material) , cat si dintr-un element subiectiv (intentional), pe cand eroarea presupune doar un element subiectiv, iar in structura leziunii intra numai un element obiectiv ;

Dintre viciile de consimtamant , cel mai usor de probat este leziunea, iar cel mai greu de probat este eroarea ;

Eroarea este aplicabila atat actelor juridice unilaterale, act si celor bilaterale, pe cand dolul, violenta si leziunile privesc, de regula, actele juridice bilaterale, cu precizarea ca dolul si violenta pot fi inatlnite si in cazul actelor juridice unilaterale, iar leziunea este

aplicabila unei categorii limitate de acte juridice ; sub un alt aspect, eroarea are o sfera de aplicare mai mica decat cea a dolului sau a violentei ;

Spre deosebire de eroare, care este spontana, dolul si violenta, fiind si fapte ilicite (element obiectiv), pot sa atraga si raspunderea civila delictuala ;

Exista cerinte specifice fiecarui viciu de consimtamant ;

Spre deosebire de celelalte vicii, leziunea poate antrena, in principiu, fie anularea actului juridic, fie reducerea unei prestatii sau sporirea celelalte.

In decretul 31/1954[1] este formulat astfel:

"Persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi care corespund scopului ei stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut, orice act juridic care nu este facut in vederea realizarii acestui scop este nul". Sfarsitul capacitatii de folosinta ia sfarsit odata cu incetarea acestui subiect prin dizolvarea ei si ulterior lichidarea ei.

Obiectul actului juridic reprezinta acea conditie de fond constand in conduita partilor, impusa prin respectivul act, adica actiunile sau inactiunile la care partile sunt indreptatite sau de care sunt tinute (dreptul cumparatorului de a primi bunul cumparat si obligatia vanzatorului de al da, repectiv dreptul vanzatorului de a primi pretul si obligatia cumparatorului de al plati). Pentru a fi valabil obiectul trebuie sa indeplineasca conditiile:

sa existe la momentul contractarii bunurile viitoare pot face obiectul actului daca partile cunosc faptul ca bunul nu exista in prezent, dar va exista in viitor sa fie in circuitul juridic, sa fie posibil, licit si moral.

Cauza actului juridic este conditia de fond ce consta in scopul urmarit la incheierea unui act juridic: cauza trebuie sa fie licita si trebuie sa existe la momentul incheierii actului. In afara de aceste conditii de fond atunci cand legea prevede ca actul juridic trebuie sa imbrace o anumita forma (in general forma autentica) in lipsa acestuia actul fiind nul absolut, deoarece regula dreptului privat este cea a consensualismului, exceptiile formalismului trebuie sa fie expres prevazute de lege. In practica datorita avantajelor pe datorii ale inscrierilor partile incheie actul in forma scrisa chiar daca dovada acestuia se poate face si cu alte mijloace decat proba (martorii, prezumtiile). Nu trebuie cofundata forma scrisa cu forma solemna. Forma scrisa este o conditie ceruta uneori doar pentru proba actului (ad probationem) si nu afecteaza valabilitatea acestuia. In unele cazuri pentru ca actele juridice sa fie opozabile si tertilor, pe langa forma scrisa ceruta ad probationem, sau forma autentica ceruta ad validatum, trebuie ca actul sa fie inscris in anumite registre publice (exemplu: ipoteca trebuie inscrisa in cartea financiara, iar contractul de gaj trebuie inscris in arhiva electronica de garantii reale mobiliare). Inscrierea in aceste registre asigura opozabilitatea actului fata de terti si ca atare ei nu pot sa-l ignoreze.