DREPTUL ADMINISTRATIV - izvoarele dreptului administrativ, principii generale, statul si dreptul

DREPTUL ADMINISTRATIV

1.1. Consideratii introductive

Din punct de vedere etimologic, cuvantul "administratie" provine de la latinescul "ad-ministrare" care inseamna "pentru a servi".

Folosirea notiunii de administratie cunoaste trei acceptiuni principale:

1) Administratia inteleasa ca tip de activitate umana, semnificand actiunea de a

administra, de a desfasura, deci, munca de un anumit continut (administrativ);

2) Administratia privita ca mod de organizare a unor activitati, concretizat

printr-o structura organizatorica, indispensabila, pentru infaptu-irea muncii de administratie;

3) Administratia ca institutie sau complex de institutii profilate pe domenii de activitate, cu o structura functionala, care trebuie sa corespunda cerintelor de a indeplini sarcini specifice. Totodata, in aceasta acceptiune, administratia, vizeaza satisfacerea anumitor interese ale colectivitatilor uma-ne, cu respectarea drepturilor si libertatilor legitime ale membrilor acestora.

Cu deosebire, in cazul administratiei publice, este avuta in vedere, satisfacerea unor interese ale colectivitatilor umane, organizate in forme administrative de tip statal, denumite, adesea, "interese generale".

Termenul de "administratie" provine din limba latina, "administer" traducandu-se prin: agent, slujitor, servitor, ingrijitor sau, intr-un alt sens, instrument.

Dreptul administrativ este un domeniu de drept relativ nou, ce s-a dezvoltat in statele europene numai in timpul secolului al XIX-lea, cand s-a ajuns la notiunea de ,,stat de drept". De atunci, sarcinile si autoritatea administratiei vis-à-vis de cetateni s-au dezvoltat continuu intr-o asemenea masura, incat relatiile dintre indivizi si administratie au egalat cantitativ volumul relatiilor legale dintre insisi cetatenii.

In literatura juridica, dreptul administrativ este definit ca o ramura distincta a sistemului unitar de drept roman, care reglementeaza o grupare specifica a raporturilor sociale si anume cele care formeaza obiectul activitatii administrative a autoritatilor statului si a colectivitatilor locale iar, procedura administrativa cuprinde ansamblul normelor juridice si modalitatile specifice prin elaborarea, emiterea, adoptarea, iesirea in vigoare, punerea in executare si controlul actelor administrative, precum si infaptuirea operatiunilor administrative de catre autoritati, institutii si servicii publice .

Normele dreptului administrativ reglementeaza raporturile sociale referitoare la organizarea si activitatea administratiei publice

Dreptul administrativ este acea ramura a dreptului care cuprinde ansamblul normelor juridice ce reglementeaza raporturile sociale referitoare la organizarea si activitatea administratiei publice pe baza si in executarea legilor.

Stiinta dreptului administrativ are o importanta menire in procesul de creare a unor norme de drept administrativ si procedura administrativa capabile sa raspunda nevoilor societatii la un moment dat, constituind in acelasi timp poate cel mai important mijloc de cercetare stiintifica a fenomenului administrativ in masura sa respecte si sa aplice intocmai principiile generale

Abordata intr-o viziune sistemica, activitatea specifica administratiei publice se desfasoara prin intermediul unei multitudini de forme institutionale ce constituie un angrenaj institutional, ale carui principii de organizare variaza in functie de problemele puse, de presiunile exterioare si de preocuparile proprii, dar care presupune si integrarea sa in mediul social, politic si economic existent cu multiple diferentieri in spatiu si timp

Administratia, in sensul cel mai larg, este o activitate care consta intr-o prestatie a unei persoane sau un grup de persoane in folosul altora, fata de care prestatorul activitatii se afla in anumite raporturi juridice (fie de subordonare, fie de colaborare sau de participare) si caruia beneficiarul prestatiei ii pune la dispozitie mijloacele materiale si financiare necesare.

1.2.Izvoarele dreptului administrativ

Analiza izvoarelor dreptului in teoria generala a dreptului a pus in lumina doua categorii de acceptiuni ale acestei notiuni :izvor de drept in sens material si izvor de drept in sens formal.

Izvoarele materiale ale dreptului, denumite si izvoare reale sunt concepute ca adevarate "dat"-uri ale dreptului, realitati exterioare acestuia, care determina actiunea legiuitorului sau dau nastere unor reguli izvorate din necesitatile practice.

Izvoarele materiale reprezinta conditiile sociale care determina adoptarea unor norme juridice. Pentru ca o regula de conduita sa devina obligatorie pentru cei carora li se adreseaza, este nevoie ca acea regula sa capete o forma juridica, prin care vointa guvernantilor sa devina vointa de stat, obligatorie pentru membrii societatii, pentru a putea sa intervina in caz de nevoie forta de constangere a statului. Aici intervin izvoarele formale ale dreptului. Acestea reprezinta actele normative adoptate sau emise de autotitatile publice competente, acte ce contin norme juridice, reguli de conduita obligatorii, imperative. Intr-o formulare succinta, izvoarele formale reprezinta formele juridice de exprimare a vointei guvernantilor.

Trebuie facuta distinctie intre izvorul de drept obiectiv si izvorul de drept subiectiv.

a)Izvorul de drept obiectiv este intotdeauna actul normativ care contine norme juridice, precum si alte surse recunoscute ca atare.

b)Izvorul de drept subiectiv il constituie orice act sau fapt juridic, adica generator de drepturi si obligatii juridice, de exemplu, o autorizatie de constructie, o diploma de absolvire a unei forme de invatamant ,un contract de vanzare-cumparare, savarsirea unei contraventii etc.

Doctrina juridica occidentala, in baza viziunilor metodologice eliberate de dogmatismul ideologic, a impartit izvoarele dreptului administrativ in izvoare scrise (Constitutia, legile, regulamentele, ordonantele, tratatele etc.) si izvoare nescrise (cutuma, jurisprudenta, principiile generale si chiar doctrina)m .Astfel prin izvor de drept se inteleg procedurile prin care se elaboreaza regulile de drept.

Autoritatea publica elaboreaza prima categorie de izvoare, pe care le finalizeaza in norme scrise, de unde si denumirea lor de izvoare scrise, al caror prototip este legea. In cea de-a doua categorie elaborarea este mai nuantata, unele norme elaborate spontan, fiind concretizate in reguli cutumiare, in vreme ce alte norme sunt elaborate de instantele judecatoresti, formand regulile jurisprudentiale. In doctrina franceza izvoarele de drept reprezinta procedurile prin care se elaboreaza regulile de drept. In stabilirea regulilor de drept tehnica juridica consta in elaborarea si interpretarea acestor norme juridice. In cadrul tehnicii juridice distingem :tehnica legislativa si tehnica interpretarii.

Prin tehnica legislativa se stabilesc institutiile juridice, conditiile, modalitatile si ordinea elementelor lor componente, precum si reglementarea activitatilor din cadrul Statului.Sarcina legiuitorului consta in cunoasterea exacta a realitatilor sociale, a principiilor juridice pentru a realize o adaptare justa intre fenomenele sociale, politice, economice etc. si forma juridica in care reglementeaza aceste manifestari ale vietii sociale. Dupa statuarea regulii de drept incepe sarcina interpretului nevoit sa rezolve problemele noi aparute in viata sociala si pe care legiuitorul nu le-a prevazut. Astfel apare tehnica interpretarii in care se cuprinde tehnica jurisprudentiala si cea doctrinara.Cu alte cuvinte normele juridice sunt cuprinse in acte juridice, care devin astfel izvoare formale ale dreptului. Spre deosebire de celelalte ramuri ale dreptului public care isi au izvorul in lege,dreptul administrativ isi are izvorul si in alte forme de exprimare a normelor juridice.

Izvoarele scrise, in epoca contemporana, au o determinare constitutionala, Constitutia fiind primul dintre acestea. In general se admite idea ordonarii si ierarhizarii izvoarelor de drept vorbindu-se despre sistemul normativitatii juridice ,care nu trebuie confundat cu sistemul dreptului ,ierarhizarea facandu-se dupa forta juridica. Forta juridica a unui izvor scris de drept este data de continutul si caracterul acestuia determinate de narura si pozitia autoritatii publice de la care emana. Izvoarele scrise ale dreptului administrative se ordoneaza si ierarhizeaza astfel: Constitutia, legea organica, legea ordinara si ordonanta, hotararea Guvernului, hotarari ale administratiei ministeriale, ordinal prefectului, hotararea Consiliului Judetean , hotararea Consiliului local,dispozitia primarului.[10]

Constitutia este cel mai mare izvor al dreptului administrativ datorita caracterului de lege fundamentala a statului si, deci, fortei juridice superioare a normelor de drept administrativ pe care le contine.Este sursa directa sau indirecta a tuturor prerogativelor de "administratie publica". Trebuie precizat ca nu toate dispozitiile constitutionale sunt izvoare ale dreptului administrativ, ci doar cele care se refera la organizarea si functionarea celor mai importante autoritati ale administratiei publice care privesc drepturile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor a caror realizare revine administratiei publice, normele care se refera la raporturile acesteia cu alte autoritati publice,precum si cu cetatenii. Asemenea norme constitutionale au deci o dubla natura juridica, de drept constitutional si in subsidiar de drept administrativ.

Legile constitutionale adica legile de revizuire a Constitutiei sunt izvor al dreptului administrativ numai in masura in care au ca obiect de reglementare probleme din sfera acestei ramuri de drept.

Legile organice sunt legile ce pot fi adoptate doar in materiile expres prevazute in Constitutie si sunt izvor al dreptului administrativ, de asemenea, in masura in care reglementeaza raporturi de drept administrative. Exemplificam cu Legea nr.90/2001 privind organizarea si functioanarea Guvernului si a ministerelor, cu modificarile si completarile ulterioare, Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici, modificarile si completarile ulterioare etc.

In ceea ce priveste legile ordinare, ele vor fi izvoare de drept administrative numai in masura in care reglementeaza relatii sociale ce fac obiectul administratiei publice. De pilda, din coroborarea art.73 alin.1 se deduce ca ministerele se infiinteaza si se organizeaza prin lege ordinara, putandu-se adopta: o lege generala si legi individuale; numai o lege generala sau numai legi speciale. Legiuitorul constituent lasa deschisa oricare din aceste posibilitati. Legile care stabilesc contraventii, prin eliminare, intra tot in sfera legilor ordinare.

Ordonantele Guvernului, simple sau de urgenta, cu regimul lor specific consacrat de art.115 din Constitutia Romaniei republicata,acte normative cu forta juridica egala cu a legii,avand o natura juridica speciala, pot fi izvoare ale dreptului administrativ daca avem in vedere organul emitent.Insa nu se exclude posibilitatea ca ordonantele sa fie si izvoare ale altor ramuri de drept in functie de obiectul lor de reglementare.

Hotararile Guvernului, actele administratiei ministeriale si extraministeriale, ale autoritatilor administrative centrale autonome, ale autoritatilor administratiei publice locale si ale prefectilor constituie izvoare ale dreptului administrativ numai in masura in care au caracter normativ.Acesta este stabilit dupa criteriul sferei de cuprindere, fiind vorba despre acte administrative care se adreseaza tuturor. Pot fi adoptate si acte administrative comune de doua sau mai multe ministere ,care nu vor avea insa o forta juridica superioara celor adoptate de o singura autoritate administrativa, dar pot constitui izvoare ale dreptului administrativ daca au caracter normativ.

Eseu: Decizie - model Referat: Contract de colaborare pentru prestari servicii

Izvoare de drept administrativ, cu conditia sa aiba caracter normativ si sa reglementeze relatiile sociale ce fac obiectul dreptului administrativ, sunt si unele decrete ale presedintelui Romaniei. Astfel potrivit art. 99 din Constitutie, in exercitarea atributiilor sale, presedintele emite decrete, unele avand caracter normativ fiind astfel izvoare de drept administrativ, prin aceste decrete presedintele declara mobilizarea generala sau partiala a armatei. Deasemenea Presedintele Romaniei tot printr-un decret prezidential poate sa instituie starea de asediu ori starea de urgenta in intreaga tara sau numai in unele localitati.

In ansamblul actelor normative ce pot constitui azvoare ale dreptului administrativ mai trebuie amintit ca mai sunt in vigoare numeroase acte normative anterior Constitutiei din 1991. Este vorba despre legi ale Marii Adunari Nationale, decrete ale Consiliului de Stat avand forta juridica egala cu a legii, decrete prezidentiale, hotarari ale Consiliului de Ministrii. Acestea reprezinta izvoare ale dreptului administrative in masura in care reglementeaza in sfera acestuia si isi pastreaza caracterul de acte normative. In ceea ce priveste teoria decretului-lege, potrivit unei pozitii exprimate in doctrina interbelica este vorba despre doua notiuni care se contrazic, pentru ca, in timp ce decretul este actul juridic al puterii executive, legea este actul juridic al puterii legislative. Nevoia statului de a avea legi nu inceteaza ci se amplifica; statul are, pe de-o parte nevoie de legi noi, iar, pe de alta parte, are nevoie sa modifice legile existente.

O problema deosebita cu privire la izvoarele scrise de drept, in particular de drept administrative, o constituie tratatele si conventiile internationale. In literatura noastra de specialitate, anterioara lui Decembrie 1989, unii autori au admis includerea tratatului in sfera izvoarelor formale ale dreptului, altii au considerat ca izvor pentru dreptul intern nu este tratatul, ci legea de ratificare, chiar daca aceasta contine un singur articol. Achiesand la primul punct de vedere, retinem ca un tratat international, pentru a fi izvor de drept administrativ, trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: a)sa fie de aplicatie directa, nemijlocita; b)sa fie ratificat conform dispozitiei Constitutiei; c)sa cuprinda reglementari ale relatiilor sociale ce fac obiectul dreptului administrativ.

Ca o consecinta logica a principiului suprematiei Constitutiei deoarece ratificarea unui tratat poate avea loc numai daca nu contine prevederi contrare Constitutiei, situatie care ar necesita revizuirea acesteia, pentru a i se asigura suprematia, la art.11 s-a adaugat un al treilea alineat avand urmatorul continut: "In cazul in care un tratat la care Romania urmeaza sa devina parte cuprinde dispozitii contrare Constitutiei, ratificarea lui poate avea loc numai dupa revizuirea Constitutiei". In plus art.20 din Constitutie recunoaste suprematia dreptului international asupra dreptului intern in material drepturilor fundamentale ale omului. Este consacrat astfel un principiu de incontestabila actualitate, care exprima intr-o viziune moderna corelatia dintre dreptul international si dreptul intern, cu aplicatia sa specifica in domeniul drepturilor constitutionale. Regula rezulta din faptul ca standardele internationale sunt in favoarea omului, astfel incat nu se justifica sa aiba prioritate fata de o lege interna mai favorabila, deoarece daca s-ar aplica ar fi in defavoarea lui. Ca urmare a aderarii Romaniei la Uniunea Europeana in problema surselor internationale ca izvor al dreptului intern trebuie avuta in vedere teoria statelor comunitare existenta in materie. Semnificativa este introducerea titlului 6 in Constitutia Romaniei denumit:"Integrarea euro-atlantica". Potrivit doctrinei occidentale, numai regulamentele sunt direct aplicabile de administratia publica si justitia statelor membre ale Uniunii, in timp ce directivele, fara a fi direct aplicabile, impun autoritatilor nationale obligatia de a adopta dispozitii necesare pentru a le pune in aplicare.

In ceea ce priveste izvoarele nescrise ale dreptului administrativ, acestea sunt: obiceiul (cutuma), jurisprudenta, principiile generale ale dreptului si doctrina.

Cutuma sau obiceiul poate fi izvor de drept administrative cu respectarea unor conditii. Cutuma este o regula nescrisa, care a fost apilcata in mod repetat o perioada indelungata de timp si care a fost acceptata ca obligatorie de o colectivitate umana. Pentru ca obiceiul sa fie izvor de drept, trebuie sa existe o prevedere scrisa a legii, care sa permita utilizarea obiceiului in anumite situatii.In ceea ce priveste dreptul administrativ ,este putin probabila posibilitatea recurgerii la cutuma, ca izvor de drept. Obiceiul este mai frecvent folosit ca izvor de drept in dreptul civil.Astfel potrivit Constitutiei, obligatiile proprietarului sunt cele care sunt stabilite de lege sau care decurg din obicei.

Jurisprudenta ca izvor de drept are o situatie diferita in functie de sistemul de drept. Prin jurisprudenta se intelege un ansamblu ,o totalitate de hotarari judecatoresti.In sistemul de drept francez ,ca si in al tarii noastre,hotararile instantelor judecatoresti nu sunt considerate a fi izvor de drept, intrucat se porneste de la ideea ca rolul instantelor judecatoresti este de a aplica legea la cazurile concrete,prin solutionarea de litigii juridice,si nicidecum de a crea legea ca izvor de drept prin hotararile prin care se pronunta.In alte sisteme de drept (de exemplu in dreptul anglo-saxon ), precedentul judiciar ,adica hotararile judecatoresti pronuntate anterior ,este socotit drept izvor de drept, facandu-se apel la asemenea hotarari pentru solutionarea unor litigii asemanatoare.

Principiile generale ale dreptului administrativ sunt izvoare importante ale acestei ramuri de drept. In doctrina a fost sustinuta necesitatea de a se face distinctie intre acele principii care sunt prevaazute in acte normative, situatie in care chiar acele acte normative sunt izvoare ale dreptului administrativ, dupa cum s-a mentionat mai sus, si acele principii care, fara a fi prevazute expres in vreun act normativ, se degaja prin generalizare, capatand valoarea unor izvoare distincte de acte normative respective. S-au format principii ale dreptului administrativ care au valoarea unor veritabile izvoare impuse de drept, care sunt respectate in administratia activa si sunt impuse acesteia de instantele judecatoresti, atunci cand sunt incalcate. Regimul juridic al actelor administrative se sprijina in buna paret pe principii de drept formulate de doctrina juridica si aplicate in practica instantelor de contentcios administrativ care controleaza legalitatea administratiei publice. Spre exemplu, principiul revocarii actelor administrative nu este prevazut expres in nici un text de lege, desi exista propuneri in acest sens, dar el se deduce din actele normative care reglementeaza organizarea si functionarea administratiei publice.

Privit ca operatiunea de incetare definitiva a producerii de efecte juridice de un act administrativ, acest principiu ar trebui prevazut expres in viitorul Cod de procedura administrativa .

In doctrina occidentala au fost identificate ca principii aplicabile in ipoteza absentei bazei legale, in activitatea administratiei comunitare, principiul egalitatii si nediscriminarii, principiul securitatii juridice si a protectiei increderii legitime, principiul proportionalitati, pe langa cel al legalitatii si al libertatii de decizie a administratiei.

Referitor la doctrina parerile sunt impartite, uneori i se recunoaste caracterul de izvor de drept, alteori nu.

1.2.1. Principii generale

Cuvantul principiu vine de la termenul in limba latina principium, care inseamna inceput, izvor primordial, avand si sensul de element fundamental. De asemenea, notiunea de principiu poate avea mai multe conotatii in diverse domenii. Spre exemplu, in domeniul filosofiei, principiul are doua sensuri: unul metafizic - ca origini prime din care au provenit si s-au dezvoltat lucrurile; unul epistemologic si etic - ca supozitii fundamentale ale gandirii, cunoasterii si actiunii. In opinia lui Kant, principiile sunt fie ale intelectului pur, fie ale ratiunii pure (ideile). In conceptia sa principiile sunt judecati sintetice a priori, care nu deriva din alte cunostinte mai generale si care cuprind in ele fundamentul altor judecati . In conceptia lui Constantin Noica daca cunosti principiile, "elementele" - atunci cunosti lucrurile, Si nu numai pe cele reale, ci si pe cele posibile

Un principiu se poate prezenta sub diferite forme: axiome, deductii, dar mai ales ca o generalizare de fapte experimentale. Atunci cand generalizarea acopera o totalitate de fapte experimentale, suntem in prezenta unui principiu general.

In esenta, in domeniul dreptului principiile dreptului, sunt idei generale ce fundamenteaza fenomenul juridic si care orienteaza si incadreaza in limitele determinarilor pe care le enunta intregul proces de intelegere, elaborare si aplicare a dreptului. Prin continutul lor principiile dreptului, comparativ cu alte principii,

Din punct de vedere al continutului, principiile pot fi de inspiratie filosofica, politica, sociala;

- Unele principii sunt in acelasi timp si fundamentale (prin consacrare constitutionala), dar si de ramura sau grup de ramuri (prin referinta lor directa). Ex: asigurarea bazelor legale de functionare a statului;

- Unele din principiile generale sau fundamentale ale dreptului precum: cel al libertatii, al egalitatii, responsabilitatii, proprietatii etc.  sunt nu numai principii generale ale dreptului ci si al altor sfere sau domenii ale existentei (morala, filosofie, religie, economie), suprapunandu-se in acelasi timp cu valorile sociale respective.

Sau: principii fundamentale (constitutionale) precum: cel al exercitarii suverane a puterii de catre popor, cel al pluralismului politic, al separatiei puterilor in stat, sunt principii de natura politica, asimilate si consacrate ca principii ale dreptului.

1. In categoria principiilor generale (fundamentale, constitutionale) sunt cuprinse:

a)  principiul suprematiei legii;

b)  principiul raspunderii juridice;

c)  principiul garantarii libertatii, a vietii si integritatii personale, al proprietatii;

d)  principiul bunei credinte in exercitarea drepturilor si obligatiilor;

e) principiul autoritatii lucrului judecat;

f)  principiul legea speciala deroga de la legea generala;

g)  principiul independentei si inamovibilitatii judecatorilor (la care se adauga cele amintite: pluralismul politic, separatia puterilor, exercitarea puterii suverane de catre popor, asigurarea bazelor legale de functionare a statului etc.).

2. In categoria principiilor comune pentru mai multe ramuri de drept :

a) principiul asigurarii dreptului la aparare (pentru procesul penal si cel civil),

b) principiul egalitatii partilor in fata instantei, principiul 'penalul tine in loc civilul',

c) principiul imposibilitatii derogarii prin conventii si dispozitii particulare de la legile ce intereseaza ordinea si bunele moravuri (pentru civil si comercial) etc.

3. In categoria principiilor de ramura :

a) penal : nullum crime sine lege (legalitatea incriminarii si pedepsei); principiul individualizarii pedepsei;

b) civil: principiul libertatii contractuale, principiul analogiei, principiul obligarii la recuperarea prejudiciului;

c) administrativ: principiul anularii actului ilegal, principiul controlului judecatoresc exclusiv asupra legalitatii actelor.

3. In planul dreptului international sunt evidente acele principii ce s-au consacrat de-a lungul relatiilor internationale precum:

a) principiul respectarii tratatelor ('pacta sunt servanda'),

b) principiul bunei vecinatati,

c)principiul solutionarii diferendelor internationale pe calea pasnica a  negocierilor etc.

1.3. Statul si dreptul

1.3.1. Criterii de tipizare a statelor si sistemelor de drept

Dreptul este sistemul normelor stabilite sau recunoscute de stat, in scopul reglementari relatiilor sociale conform vointei de stat, a caror respectare obligatorie este garantata de forta coercitiva a statului.

Dreptul poate fi asemanat cu un arbore din a carui simpla tulpina se desprind numeroase ramuri care la randul lor, toate i-si trag seva din tulpina si radacina de care nu se pot detasa. Dreptul ca sistem al normelor juridice nu constituie un scop in sine. El este creat pentru a reglementa conduita oamenilor Aceasta se realizeaza prin reglementari juridice ce obliga oameni sa se comporte dupa anumite norme juridice. Aceste norme le dau oamenilor drepturi si obligatii. Dreptul ca sistem al normelor creaza raporturi sau relatii juridice. Dreptul ca expresie a vointei de stat reprezinta un obiectiv important al multor curente juridice si este privit ca un fenomen volitional sau nevolitional si il situeaza in sfera normativului si/sau al ralatiilor sociale. Dreptul se przinta ca o unitate intre continut si forma.

Continutul conditioneaza formele de exprimare denumite: -izvoare ale dreptului sau izvoare formale ale dreptului.

Formele de exprimare ale dreptului sunt acte normative si in primul rand legile, obiceiul juridic, precedentul juridic, contractul normativ.

Dreptul cuprinde elemente de natura ideologica relationala si institutionala. Continutul aparitia si dezvoltarea normelor ce sunt realizate prin drept, pot fi intelese numai prin cunoasterea mecanismului factorilor ideologici, a politici. Prin drept sunt aduse la indeplinire cele mai importante masuri politice formulate ca fiind ale statului. Dreptul, constiinta juridica si politica este un fenomen social si psihologic complex de natura rationala, afectiva si volitiva. El reprezinta totalitatea ideilor si sentimentelor cu privire la drept, dreptate legalitate. In cadrul constiintei juridice cel mai important rol il are ideologia juridica. Aceasta este determinanta in furnizarea cunostintelor cu privire la fenomenele juridice de valoare, si a atitudini fata de ele. Corelatia dintre constiinta juridica si drept constituie o premiza de elaborare a dreptului. Continutul si forma dreptului este rezultatul mai multor factori si au loc in conditiile impletiri acestora . Prin drept sun aduse la inplinire cele mai importante masuri ale statului. Politica se realizeaza numai prin elaborarea dreptului si a normelor juridice.

1.)Conceptii antice

Primele incercari de tipizare a statului apartin ginditorilor antici. Socrate, Platon, Ciceron au divizat diferitele forme ale statului in 2 categorii : juste si injuste. La categoria statelor injuste ei atribuiau acele state, unde puterea se exercita in baza legilor si a interesurilor generale. La cea de a II -a categorie -statele in care puterea nu se sprijina pe legi si serveste intereselor guvernantilor.

Dupa Platon din state juste fac parte : Monarhia legala (in baza legii guverneaza o singura persoana) ; Aristrocratia (in baza legii guverneaza o grupa de persoane); Democratia legala (in baza legii guverneaza poporul)

Din state injuste fac parte : Tirania (puterea ilicita a unuia); Oligarhia (guvernarea inafara legii a unei minoritati ); Democratia ilicita (puterea poporului ce nu se sprijina pe legi ).

De pe aceleiasi pozitii Aristotel sustinea ca forme juste de stat sunt: Monarhia, Aristrocratia, Politica (guvernarea majoritatii in baza legilor). Forme injuste : Tirania, Oligarhia, sidenoctratia (guvernarea poporului, majoritatii in afara legilor).

Tipizarea bazata pe criteriul legalitatii sau ilegalitatii de guvernare pe larg a fost aplicata si la etapele urmatoare de dezvoltare a societatii, statului, dreptului. Ea si-a pastrat actualitatea si pina in prezent.

2.)Conceptul formatiunii spirituale

De la acest criteriu de tipizare a statului si dreptului solutiona problema Hegel. In viziunea sa, forta dominanta care determina dezvoltarea etse patrunsa de Spirit si de Ratiune. "Istoria lumii mentiona Hegel in "Principii de filozofie a dreptului"-nu este doar simplul tribunal al puterii, adica necesitatea abstracta si lipsita de ratiune a unui destin orb, ci deoarece spiritul este in sine si pentru sine ratiune si deoarece fiintarea pentru sine a istoriei este in spirit stiinta, ea este dezvoltarea necesara a momentelor ratiunii decurgind din purul concept al libertatii sale, interpretarea si incarnarea spiritului universal". Forme de "Incarnare a spriritului universal " In viziunea Hegeliana sunt 4 imparatiiistorice universale:orientala, greaca, romana, germana.

Cu schimbarea acestor imparatii universale (formatiuni ale spritului universal) are loc schimbarea respectiva a formelor statului : Imparatiei orientale ii corespunde teocratia(libertatea unuia- guvernamintului suprem) ; imparatiilor grecesti si romane- democratia sau aristocratia (libertatea unora, adica a unei parti a populatiei) ; imparatiei germane -monarhia erei noi cu un sistem reprezentativ(libertatea tuturor).

Orientul-mentiona Hegel ca doar unul este liber, lumile greceasca si romana stiu ca unii sunt liberi,lumea germana stiu ca toti sunt liberi.Prin "lumea germana" Hegel avea in vedere statele europei de nord-vest ,iar prin monarhie-monarhia constitutionala cu un sistem reprezentativ si cu o separare a sistemelor.

Astfel tipologia Hegeliana a statului si dreptului e constituita in baza conceptului sau privind dezvoltarea si schimbarea in istoria universala a diferitelor formatiuni (imparatii, lumi) social-spirituale ce reprezinta in sine trepte de exercitare a ratiunii si libertatii carora le corespund anumite tipuri, forme de stat: teocratia, democratia sau aristocratia, monarhia constitutionala.

3.) Conceptul marxist: conceptul formatiunii social economice.

Conceptul despre formatiunea social economica, elaborat de K.Marx si F.Engels de pe pozitii materialiste, sta la baza topologiei marxiste a statului si dreptului. In viziunea lui Marx, in dezvoltarea societatii, rolul primordial revine relatiilor economice, relatiilor de productie. Astfel, in lucrarea "Contributii la Critica economiei politice" Marx mentioneaza: "In productia sociala a vetii lor, oamenii intra in relatii determinate, necesare, independente de vointa lor, relatii de productie care corespund unei trepte de dezvoltare determinate a fortelor lor materiale de productie.

Conform acestui concept, intreaga iostorie de dezvoltare a societatii poate fi impartita in cinci formatiuni social-economice: formatiunea prestatala (primitiva), formatiunea sclavagista, formatiunea feudala, formatiunea capitalista si formatiunea comunista.

Formatiunilor social-economice antagoniste (sclavagiste, feudale, papitaliste), bazate pe proprietatea privata si clase antagoniste, le corespund trei tipuri istorice de stat si drept: scavagist, feudal, capitalist. In cea ce priveste formatiunea comunista Marx sustinea ca statul si dreptul vor exista temporar, doar la prima faza a acesteia, adica in socialism. In viziunea lui Marx statul acestei perioade era un "Stat al dictaturii proletariatului", iar dreptul era considerat un "drept burghez", care ar avea ca scop reglementarea muncii si consumului.

In continuare, insa, in literatura juridica sovietica, contrar spuselor lui Marx, s-a vorbit si se incearca sa se argumenteze "tipul socialist de stat si drept", fapt ce denota o abatere de la conceptul original a lui Marx.

Printre acestea putem nominoliza atitudinea negativa a marxismului fata de stat si de drept.Statul si dreptul au fost interpretate in exclusivitate ca instrumente de violenta, ca instrumente de mentinere a dominatiei unora (minoritati ) fata de altii (majoritati). Aceiasi atitudine negativa a fost expusa si asupra proprietatii private, interpretata si privita ca "Inceput al tuturor relelor" . Astfel conform marxismului statul si dreptul, fiind instrumente de dominatie a unora fata de altii au promovat in todeauna violenta , supusenie, exploatare. Ca urmare schimbarea statului si dreptului de un anumit tip istoric cu altul iseamna doar schimbarea formei de exploatare, a metodelor de mentinere a dominatiei minoritatii (clasei guvenante) asupra majritatii (claselor guvernate), inseamna doar schimbarea formei de proprietate privata .

Deoarece conform conceptului marxist-leninist capitalismul ca formatiune social economica trebuie sa dispara, statul si dreptul trebuie si ele sa dispara. Marx cei drept nu prea a vorbit expres despre asta:"Desfiintarea statului nu are pentru comunisti decit un inteles acela de rezultat firesc al disparitiei claselor cu disparitia insasi a nevoiei de putere organizata a unei clase in vederea desfiintarii alteia."

Teoria disparitiei statului sa conturat la engels :"Statul nu a existat din totdeauna . . . Pe o anumita treapta a dezvoltarii economice, legata in mod necesar de schimbarea societatii in clase ,statul a deveit o necesitate . Clasele vor disparea tot atit de inevitabil precum au luat fiinta . . . Cu ele va disparea in mod inevitabil si statul."

"De la fiecare dupa capacitati,fiecaruia dupa nevoi." Pornind de la aceste idei lenin va concluziona : "Statul va putea sa dispara complet atunci cind societatea va infaptui principiul" :"de la fiecare dupa capacitati ,fiecaruia dupa nevoi",cu alte cuvinte atunci cind oameniise vor obisnui cu respectarea regulilor fundamentale ale convietuirii sociale si cind munca lor va fi atit de productiva ,incit ei vor munci de buna voie, dupa capacitati."

4.)Conceptul civilizatiilor si culturilor universale.

In procesul tipizarii statelor si sistemelor de drept destul de frecvent se apeleaza la conceptul civilizatiei si culturii universale. De la bun inceput remarcam faptul ca categoriile "civilizatie"si "cultura" universala nici pe departe nu sunt aplicate uniform si nu sunt interpretate in acelasi sens.

Definitii universale ale civilizatiei si culturii nu exista, desi volumul semantic al acestor notiunise considera intuitiv clar.

Asa de exemplu Ovidiu Drimba considera ca categoria civilizatie"inseamna totalitatea mijloacelor carora omul se adapteaza mediului fizic si social reusind sa-l supuna si sa-l transforme,sa-l organizeze si sa i se integreze. Tot cea ce apartine orizontului satisfacerii nevoilor materiale, confortului si securitatii inseamna "civilizatie". In sfera ei, prin excelenta de natura utilitara, intra capitolele:alimentatia, locuinta, imbracamintea fara podoabe, constructiile publice si mijloacele de comunicatii, tehnologia in general, activitatile economice si administrative, organizarea sociala,politica, militara, si juridica. De asemenea, educatia si invatamintul dar in masura in care aceste procese raspund exigentelor vietii practice .

Cultura "include in sfera ei atitudinile, actele si operele luminate ca geneza, intentie, motivare si finalitate in domeniul spiritului si al intelectului."

Curios e faptul ca unul din acesti termeni civilizatie este definit prin celalalt termen-cultura.

Astfel, in dictionarul enciclopedic roman se arata : "Civilizatie=nivel de dezvoltare a culturii materiale si spirituale a societatii. . . Notiunea de civilizatie are in vedere interpatrunderea culturii materiale si acelei spirituale precum si progresul lor continuu determinat de legatura lor comuna cu baza economica a societatii si de succesiune logica a modurilor de productie ."

Evident problemele statului si dreptului pot fi studiate prin prisma civilizatiei si culturii universale, dat fiind faptul ca ele in mare masura reprezinta elemente atit ale civilizatiei cit si ale culturii.

5.)Conceptul subiectiv de tipizare a statului si dreptului

O pozitie specifica fata de stat si drept si fata de clasificarea acestora revine savantului german G.Ielinek. Fiind partasul conceptului dualist al statului si dreptului linek neaga caracterul obiectiv al statului si dreptului si ca urmare obiectivitatea criteriilor de tipizare a statului si dreptului . In lucrarea sa fundamentala "Conceptul general despre stat Elinek diferentiaza 2 tipuri de stat: statul ideal si statul empiric. Statul ideal nu este un stat real ci doar unul "care trebuie sa existe". El e un criteriu de apreciere a statului si dreptului existent. Cea ce corespunde acestui criteriu "are dreptul la aparitie si existenta , cea ce nu corespunde lui-urmeaza sa fie negat si nimicit."

Divizind statul ideal in 2 categorii: statul care e un rezultat al gindirii abstracte si statul constituit "dupa modelul statului existent sau a unor institutii ale sale " -autorul subliniaza faptul ca a cautat si a gasit statul ideal "e o cerinta inalienabila a firii umane"

Insemnatatea practica a statului si dreptului ideal consta in faptul ca acetsa este folosit ca etalon pentru perfectionare. In cea ce priveste insemnatatea sa teoretica, ea aproape ca lipseste."Teoretic-concluzioneaza Elinek -studierea tipului ideal de stat si drept nu are importanta",deoarece obiect al cercetarii stiintifice serveste si intodeauna va servi cea ce exista si nu cea ce ar trebui sa existe ."

6)Criteriul geografic de tipizare a statului si dreptului

Un asemenea criteriu pune la bazatipizarii statului si dreptului unul dintre fondatorii stiintei politice, ai dreptului constitutional comparat Jean Bodin. In viziunea sa toate popoarele ce locuesc pe pamint pot fi impartite in 3 categorii, dupa principiul geografic: sudice, nordice, centrale. Popoareale sudice, sustine Jean Bodin, sunt superioare celorlalte popoare in cea ce priveste agerimea si puterea mintii. Popoarele nordice se disting prin puterea lor fizica. Centralii-depasesc nordicii prin agerimea mintii, dar cedeaa lor in puterea fizica,ii depaseste pe sudici in puterea fizica dar le cedeaza in finitatea mintii.

7.)Tipizarea statelor in dependenta de marimea teritoriului si numarul populatiei

Un asemenea criteriu de clasificare a statelor propune renumitul profesor austriac L.Gumplowicz. In viziunea lui statele pot fi clasificate in urmatoarele categorii:mondiale(cu un teritoriu mai mare de 1000000 km patrati si o populatie mai mare de 50000000 locuitori.;mari(de la 200mii -1mln km patratisi o populatie cuprinsa intre 30-50mln locuitori; mici(cu un teritoriu mai mic de 200 km patratisi cu o populatie de pina la 30mln locuitori).

8.)Tipizarea statelor in dependenta de ideia libertatii politice.

O asemenea clasificarea a statelor propune juristul austriac amricanizat autorul cu o contributie titanica in dezvoltarea gindirii juridice Hans Kelsen. Kelsen considera ca statele ar putea fi atribuite la 2 tipuri istorice democratice si autocratice .

9.)Conceptul liberal juridic de tipizare a statului si dreptului

La baza oricarei tipologii a statului si dreptului in todeauna sunt puse anumite concepte despre stat si drept, o anumita modalitate de interpretare a esentei statului si dreptului, a rolului lor in societate .