Drept nomocanonic - dreptul bizantin

Una dintre principalele ramuri ale Dreptului bizantin - care s-a studiat odinioara la Facultatea de Drept a Universitatii din Constantinopol, si apoi la Beirut, la Roma, la Bolonia, Sorbona, Oxford etc., si astazi, inca la marile Facultati de Drept ale Universitatilor europene - a fost si Dreptul nomocanonic. Acesta consta intai de toate in studiul legilor statului roman, crestin, privitor la chestiunile vietii ecleziastice externe. Care sunt aceste legi, de cand au aparut ele, care este continutul lor propriu-zis, care mai este valabilitatea lor, astazi, etc., sunt tot atatea intrebari la care vom incerca sa raspundem chiar cu ultima, care nu este insa cea din urma, fiindca insasi prezentarea acestor legi va genera alte intrebari si va sugera alte raspunsuri.

In anul 425, vestita Universitate din Constantinopol numara 30 de profesori, dintre care 15 predau limba si literatura greaca, iar restul limba latina, dreptul si filozofia. In epoca lui Justinian (527-565), dreptul roman este deja predat in conformitate cu preceptele doctrinei evanghelice. Apoi, si acest drept roman, increstinat, cunoscut sub numele de "drept bizantin", avea sa incorporeze in materia sa atat dreptul canonic, cat si pe cel nomocanonic.

Inca din secolul al IV-lea, legile statului roman (de Apus si Rasarit) au constituit izvoare materiale pentru Dreptul canonic, indiferent daca au fost emise doar de Stat sau la cererea expresa a Bisericii. De altfel, inca din epoca lui Constantin cel Mare, Biserica ecumenica a recunoscut Statului competenta de a legifera si in privinta chestiunilor bisericesti, unica conditie fiind aceea ca aceasta legislatie sa nu contravina principiilor si preceptelor evanghelice. In epoca imparatului Justinian, s-a solicitat insa - din partea Bisericii - ca aceasta legislatie de stat, referitoare la viata Bisericii, sa fie in conformitate si cu spiritul doctrinei ecleziologico-canonice.

In anul 1830, profesorul C. Flechtenmacher vorbea la " Ghimnazia Vasiliana" din Iasi despre "Istoria dreptului romanesc sau a pravilelor romanesti".Or, "aceasta expunere este prima lectie de drept tiparita in limba romana si pastrata" . Studiul Pravilelor romanesti - care definesc in chip elocvent materia vechiului drept romanesc - constituie deci o preocupare majora printre cercetatorii dreptului bizantin din tara noastra, de unde si importanta cunoasterii lor pentru orice student in Drept. Fireste, studiul acestor pravile presupune ipso facto si o cercetare a izvoarelor nomocanonice, a Dreptului nomocanonic, ale carui inceputuri urca de fapt in secolele IV-V si se sfarseste prin secolele XVIII-XIX.

Pe langa normele canonice date de ea insasi, pentru organizarea si functionarea ei, Biserica rasariteana recunoaste inca si astazi statului dreptul de a da legi in chestiunile vietii bisericesti, externe. "Insa - asa dupa cum preciza deja un cunoscut canonist ortodox - totdeauna trebuie presupus ca puterea Statului recunoaste, in principiu, valabilitatea tuturor legilor bisericesti; ca, intre stat si Biserica este o intelegere reciproca si ca normele date de legislatia lumeasca, in chestiunile bisericesti, se dau numai in spiritul dreptului bisericesc si totdeauna in interesul Bisericii"[2].

Dar, unde-si gaseste temeiul istoric si pravila ei aceasta recunoastere a legilor civile, de catre Biserica, ca izvor al dreptului ei, in chestiunile vietii bisericesti externe ?!

In anul 380, religia crestina a fost proclamata ca religie de stat a Imperiului roman. Apoi, Biserica a fost "proclamata ca baza a dreptului" roman; "drepturile politice si, in oarecare privinta, chiar cele generale ale indivizilor", au fost in asa fel prevazute, incat " . sa depinda de faptul de a apartine sau nu Bisericii . ". In fine, volens-nolens, Biserica lasa "puterii statului, dreptul de a face legi si in chestiuni bisericesti, fie singur, fie in unire cu autoritatea bisericeasca" .

Atat in Rasarit, cat si in Apus, aceste legi ale statului roman, crestin, indeosebi cele care priveau interesele Bisericii, au fost observate si aplicate pana prin secolul al XV-lea. Pontifii romani, de pilda, au facut apel la "leges Justinianeas" (legile lui Justinian) "non solum in civili et ecclesiastica administratione, sed praesertim in ordinatione sacri palati lateranensis . " (nu numai in administratia civila si ecleziastica, ci, mai ales, in organizarea Sfantului Palat de la Lateran) . Asadar, legile de stat au servit nu numai statului papal, ci si Curtii papale, prima autoritate statala a Apusului spre sfarsitul mileniului I si inceputul celui de-al doilea.

In vechile Colectii de canoane au fost incluse si legile imparatilor romani, crestini, referitoare la domenii ale Bisericii. Acest fel de legi, considerate ca un izvor auxiliar (suplimentar) al Dreptului ecleziastic, apar deja in "Colectia canonica" a lui Ioan Scolasticul, alcatuita pe la jumatatea secolului al VI-lea. Excerpte din Novelele lui Justinian (527-565), care priveau Biserica, au fost inserate de Ioan Scolasticul ca apendix la Colectia sau "Syntagma" sa canonica, in Introducerea careia a tinut sa precizeze ca aceste legi fusesera formulate in concordanta cu spiritul legilor Bisericii, adica al Canoanelor, si ca ele dadusera acestora si o deosebita "autoritate" (θί) in stat pentru toti subiectii imperiului, contribuind astfel ca toate sa fie aplicate "dupa invatatura dumnezeiasca, spre folosul intregii omeniri" .

Acelasi Ioan Scolasticul afirma ca legile imparatului Justinian, " . nu numai ca urmau spiritul canoanelor Parintilor nostri, ortodocsi, ci au oferit acestora autoritate din partea puterii imparatesti, . ", si ca ele urmaresc "interesele intregii creatii omenesti (άη̃ ̉θίί" .

Din precizarea lui Ioan Scolasticul retinem asadar nu numai ca aceste legi imperiale erau imbibate de spiritul legislatiei canonice, ci si faptul ca si canoanele au fost investite cu putere de lege - pentru toti supusii imperiului - prin aceeasi autoritate imperiala.

Incepand cu epoca lui Justinian, insertia legilor de stat privitoare la chestiuni de natura ecleziastica - in Colectiile canonice - avea sa devina o realitate obisnuita. Aceste Colectii - ce cuprindeau canoane si legi de stat - avea sa fie cunoscuta si sa circule sub genericul de Nomocanoane (legi si canoane).

Nomocanoanele sunt asadar colectii mixte de legi bisericesti (canoane) si legi de stat (ί), care se refereau la chestiuni bisericesti si cu aplicabilitate in viata Bisericii.

Trebuie de asemenea precizat si retinut ca, in aceste Colectii, - numite "Nomocanoane" - au fost mai intai inserate canoanele si apoi legile de stat privitoare la aceeasi materie sau chestiune.

Nomocanonul in 50 de titluri

Desi nu este exclusa existenta altor nomocanoane, inainte de epoca lui Ioan Scolasticul, totusi, cel mai vechi nomocanon, care ni s-a pastrat, dateaza din secolul al VI-lea. Este vorba de Nomocanonul in 50 de titluri, atribuit aceluiasi Ioan Scolasticul. Dupa parerea canonistului Liviu Stan, acesta a fost alcatuit "dupa anul 565, cand a devenit patriarh al Constantinopolului (566-577) si care a folosit ca baza a acestui Nomocanon chiar colectia de canoane cea in 50 de titluri, . "[7]. Oricum, cert este ca acest Nomocanon a fost completat cu legile de stat emise pana la inceputul secolului al VII-lea.

Nomocanonul in XIV Titluri     

Al doilea Nomocanon, alcatuit in timpul domniei imparatului Heraclie (610-641), adauga legile de stat, privitoare la chestiuni si activitati ecleziastice, emise sub domnia acestui imparat, precum si unele anterioare. Fiind impartit in 14 capitole mari, acesta a purtat denumirea de "Nomocanonul in XIV Titluri". Textul acestui Nomocanon nu ni s-a pastrat, dar el a fost folosit ca material de baza de patriarhul Fotie (sec. IX), care l-a si mentionat de altfel in chip expres in Nomocanonul publicat in anul 883.

3. Nomocanonul Patriarhului Fotie (sec. IX)

In alcatuirea Nomocanonului sau, Patriarhul Fotie (858-867(23 septembrie); 867(23 mai) - 877) - om de aleasa cultura umanist-enciclopedica (literat, filosof, jurist, canonist etc.) - s-a folosit de toate colectiile de canoane si de nomocanoanele care aparusera pana in vremea sa, dar, ca model principal i-a servit Nomocanonul in XIV Titluri.

Importanta Nomocanonului sau - cunoscut si sub denumirea de "Syntagma lui Fotie" - rezida insa si in comentariile pe care le face pentru intelegerea textelor canoanelor si a unor legi de stat.

Nomocanonul lui Fotie - care cuprinde si legiuirile bisericesti si cele de stat, corespunzatoare, - a ramas pana in zilele noastre Colectia oficiala de legiuiri a Bisericii ortodoxe. Consacrarea si oficializarea ei a facut-o de altfel Sinodul endemic (endemoussa) intrunit la Constantinopol in anul 920, ale carui hotarari au fost insusite de intreaga Biserica de Rasarit.

Acest "Nomocanon" al patriarhului Fotie a fost talcuit de marele canonist Teodor Balsamon (secolul XII). Textul acestui nomocanon - impreuna cu Scolile lui Teodor Balsamon - a fost inserat in volumul I din vestita colectie "Syntagma ateniana" (Atena, 1852), publicat de G.A. Rhali si M. Potti, la Atena, in anul 1852.

Desigur, legislatia de stat, privitoare la Biserica, la care face trimitere si referinta expresa Nomocanonul lui Fotie, a devenit caduca dupa desfiintarea Imperiului bizantin (1453), dar, cu toate acestea, spiritul lor se regaseste nu numai in legislatia nomocanonica - in vigoare pana astazi in Biserica ortodoxa ecumenica - ci si chiar in legislatia si doctrina juridica a unor state europene, care au gasit in legislatia romana si bizantina un model si o referinta (ex. Grecia, Italia, Germania, Franta etc.).

Dupa modelul patriarhului Fotie (sec. IX) au fost alcatuite - de-a lungul secolelor - alte nomocanoane, fara ca sa aiba insa aceeasi circulatie si autoritate pentru viata Bisericii. Intre aceste nomocanoane amintim:

Nomocanonul lui Grigorie Doxapatriul (sec. XII).

Nomocanonul lui Arsenie Antorian (calugar la Athos si, din 1255, patriarh ecumenic). Nomocanonul sau, in 141 de capitole, este bazat pe legislatia lui Justinian.

Nomocanonul lui Matei Vlastare, publicat in anul 1335. A fost alcatuit in 28 de capitole mari, dupa numarul literelor alfabetului grecesc, de unde si numele de "Syntagma Alfabetica". S-a bucurat de o larga circulatie in sud-estul Europei, inclusiv la romani.

Nomocanonul lui Cotelerius, alcatuit pe la sfarsitul secolului al XV-lea, sau inceputul secolului al XVI-lea. Este numit "Cotelerius" dupa numele editorului sau, Johannes Baptista Cotelerius, care l-a publicat in volumul I al lucrarii sale monumentale , "Ecclesiae Graeciae monumenta" . In privinta legislatiei de stat bizantine, acest nomocanon a servit ca izvor al Pravilei celei Mici de la Govora, tiparita in anii 1640-1641 .

Nomocanonul lui Manuil Malaxos (+ 1581). Alcatuit pe la 1561/1563, cu 541 capitole, este cel mai cuprinzator nomocanon. Nomocanonul notarului mitropoliei din Teba, Manuil Malaxos din Nauplia, este intitulat - in chip sugestiv - "Lege alcatuita din diferite canoane trebuitoare ale dumnezeestilor si Sfintilor Apostoli, ale sfintelor soboare ecumenice, ale purtatorilor de Dumnezeu parinti si ale altor preasfinti arhierei; precum si din unele Novele ale imparatilor bizantini si din altele".

Asadar, izvoarele principale ale acestui nomocanon sunt canoanele si legile imparatilor bizantini. El a servit ca izvor de prima mana pentru Pravila de la Targoviste (Pravila Mare), tiparita la anul 1652. Acelasi nomocanon a servit ca izvor principal si pentru "Pravila aleasa" alcatuita la 1632 de Eustatie Logofatul (ramasa in manuscris).

Carja arhiereilor (Vactiria), nomocanon redactat intre anii 1645-1648, de calugarul Iacob de Ianina, din porunca patriarhului Partenie II al Constantinopolului (1644-1648). Are 1624 de capitole.

Nomocanonul lui Gheorghe din Trapezunt, publicat la 1730. Autorul, calugar grec, a fost unul dintre carturarii vremii sale si profesor la Academia greceasca (domneasca) din Bucuresti.

In fine, pe la sfarsitul secolului al XVIII-lea a fost publicata o lucrare cu caracter penitential, sub titlul de "Carte foarte folositoare de suflet". Izvorul sau

principal este "Canoniconul" atribut patriarhului Ioan Postitorul (582-595), care, in realitate, este o opera tardiva (sec. X). Desi este trecuta printre Nomocanoane[10], in realitate, aceasta carte nu este alta decat "Exomolighitarul" sfantului Nicodim Aghioritul, tiparita in 1794 si tradusa in romaneste inca din 1799, iar apoi imprimata pana in zilele noastre .

Aceasta carte - unul din primele tratate de duhovnicie in Biserica Ortodoxa - serveste indeosebi duhovnicilor in administrarea Tainei Sfintei Marturisiri.

B. Codicii politico-bisericesti.

Codicii legilor de stat, care au aplicare in viata Bisericii.

Legiuirile bisericesti sau canoanele, legiuirile de stat privitoare la Biserica din epoca romano-bizantina, si cea post-bizantina, nu pot fi intelese fara cunoasterea elementelor specifice ale gandirii juridice romane si bizantine. Or, aceste elemente se gasesc in primul rand in codici politico-bisericesti, incepand cu Codex Teodosianus, publicat in anul 438, si sfarsind cu Hexabiblos-ul lui Harmenopulos, aparut in anul 1345.

Acesti codici politico-bisericesti sunt constituti din principalii codici ai legislatiei romano-bizantine.

1. Primul codice de acest fel, care ni s-a pastrat, este Codex Teodosianus (438).

Acest cod a fost redactat din porunca imparatului Teodosie al II-lea (408-450), care in anul 425 a intemeiat prima Universitate crestina la Constantinopol, de un grup de profesori de la Facultatea de Drept a acestei Universitati. La alcatuirea acestei colectii de legi de stat - publicate in anul 438 - au fost folosite cele doua coduri anterioare, Codex Gregorianus si Codex Hermogenianus, ale caror texte nu ni s-au pastrat.

Acest Cod - caruia i s-a zis dupa numele imparatului "Codex Teodosianus" - este impartit in 16 carti. Ultima, deci a 16 -a, cuprinde principalele legi de stat, privitoare la chestiuni de natura ecleziastica, emise pana atunci de imparatii romani. De remarcat ca nici in acest Cod - ca si in cele ce i-au urmat (colectii sau fragmente de colectii) n-au fost inserate si legile potrivnice Bisericii, emise de imparatii romani, pe timpul persecutiilor, de pana la anul 313.

Corpus Juris Civilis

Opera juridica a imparatului Justinian - constituita din doua colectii de legi si doua opere - este cunoscuta sub genericul de "Corpus Juris Civilis". "Despre aceasta colectie - scria acelasi canonist, Pr. L. Stan - este important sa se retina faptul ca pana la inceputul veacului nostru ea a reprezentat pentru cultura europeana cea mai raspandita carte dupa Biblie"[12].

Colectia apare sub acest nume de-abia din secolul al XVI-lea, spre a o deosebi de o alta colectie de legiuiri bisericesti, apusene, careia i s-a zis "Corpus Juris Canonici" (1587).

Aceasta colectie juridica - cea mai cuprinzatoare si mai importanta pentru cunoasterea legislatiei si Stiintei Dreptului roman - este alcatuita din patru lucrari distincte, aparute in timpul domniei imparatului Justinian I (527-565), ultimul imparat roman si primul Basileu bizantin.

Acestea sunt:

a) Codex (Justinianus), care cuprinde in intregime Codex Teodosianus, pe care l-a completat asa cum a gasit de cuviinta Comisia de juristi formata din porunca imparatului Justinian.

Aceasta colectie cuprinde deci toate legile de stat, emise de imparatii romani, de la anul 117 (din timpul imparatului Adrian, 117-138) pana la anul 529/533 inclusiv.

Codex Justinianus a avut o prima editie la anul 529, si o a doua la anul 533. Materia acestui Cod este impartita in 12 carti, "in cuprinsul carora se gasesc - scria prof.L. Stan - foarte numeroase legiuiri privitoare la Biserica, precum si anume enuntari introductive la unele legi, in care se exprima pozitia statului sau a imparatilor personal fata de Biserica si fata de unele elemente ale credintei crestine" .

b) Novelele (Novellae Constitutiones)

Aceasta colectie de legiuiri de stat si bisericesti, cuprinde toate legile emise de imparatul Justinian, incepand de la anul 534 si pana la anul 565. Aceste legi s-au numit "Novellae", adica legiuiri care incepeau o legislatie noua, dupa aceea incheiata cu editia a doua a lui Codex Justinianens (care se sfarseste in anul 533, si reprezenta vechea legislatie a Dreptului roman).

S-a remarcat cu indreptatire ca aceste legi noi, adica Novelele lui Justinian, au inaugurat "atat un nou tip sau o noua forma de legiferare sau de legiuiri, cat si o era noua sau o etapa noua in dezvoltarea Dreptului roman. Forma cea mai noua - preciza canonistul L. Stan - consta in faptul ca Novelele sau legile cele noi sunt redactate sub forma unor legi organice care se refera la cate un sector sau la cate o ramura importanta a relatiilor juridice la a caror reglementare procedeaza dupa un plan cat mai bine inchegat, cat mai logic, cat mai sistematic. Iar etapa noua a legislatiei romane, pe care o inaugureaza Novelele, consta in faptul ca prin ele se face trecerea de la vechiul Drept roman la Dreptul bizantin propriu-zis, majoritatea lor fiind redactate in limba greaca sau numai in limba greaca si putine in limba latina" .

Aceasta colectie de 153 de Novele - cea mai completa si mai importanta legiferare de stat in chestiuni bisericesti - a fost alcatuita spre sfarsitul vietii imparatului Justinian; ea a fost insa publicata dupa moartea sa, ceea ce presupune deci si unele remanieri si adaosuri efectuate de aceeasi Comisie de juristi.

c) "Institutiones" (Invataturi). Aceasta opera, care a aparut in anul 534, este de fapt un manual de introducere in studiul dreptului.

Materia acestei opere este impartita in patru parti, care urmarea lamurirea notiunilor juridice fundamentale (originea si natura Dreptului, distinctia intre Dreptul sacru si Dreptul profan etc.).

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

Desi nu cuprinde legi propriu-zise, si nici materialul juridic expres privitor la Biserica, totusi, elementele pe care le prezinta aceasta opera, "Institutiones", " . sunt indispensabile pentru intelegerea multor lucruri din cuprinsul Dreptului bisericesc propriu-zis, chiar din textul canoanelor si cu deosebire - preciza prof.L.Stan - din cuprinsul legiuirilor de stat privitoare la Biserica" .

d) Digeste (50 de carti)

Despre aceasta opera - aparuta in anul 533, si care a servit la alcatuirea celei precedente (Institutiones) - s-a spus ca reprezinta "sinteza gandirii juridice romane, expusa sistematic sub forma de rostiri ale juristilor romani, care s-au pronuntat atat asupra unor principii de drept, asupra notiunilor celor mai generale, cat si asupra unor chestiuni practice sau chiar de amanunt, stabilind prin rostirile lor - scria profesorul Pr.L. Stan - niste moduri clasice de prezentare a chestiunilor sau a problemelor care se numesc jurisprudente, adica rostiri intelepte ale juristilor. Acesta este intelesul originar al cuvantului jurisprudenta, care ulterior - remarca profesorul - s-a folosit si se foloseste pana astazi si in sensul de norma judiciara stabilita prin hotararile unei instante judecatoresti, de obicei, prin hotararile instantelor mai inalte" .

In Digeste (de la "digero, digere, digessi, digestum = a diviza, a dispersa, a expune, a trata; de unde substantivul digesta, -orum = lucrare impartita in carti, capitole, paragrafe) aflam modul in care au fost prelucrate, dezbatute si solutionate de catre juristii romani problemele teoretice si practice ale dreptului. "Cu alte cuvinte - remarca acelasi canonist roman - Digestele sunt rezultatul felului in care a elaborat gandirea romana principii si norme generale de drept, definitii si rostiri dintre cele mai lapidare si mai precise dintre care unele au dobandit caracter de axiome si s-au impus prin puterea pe care le-a conferit-o valoarea lor interna nu numai ca niste legi nescrise sau ca niste norme adoptate prin obicei, ci ca niste adevarate legi scrise, unele din ele prevaland chiar asupra legilor pozitive" .

Atat "Digestele", cat si "Institutiones", constituie un auxiliar indispensabil pentru intelegerea Dreptului bisericesc, a celui roman si a celui bizantin.

Ecloga    

Al treilea Codice politico-bisericesc, cunoscut sub numele de Ecloga, a fost publicat in timpul imparatului iconoclast Leon III Isaurul (716-740), mai precis, intre anii 738-740. La porunca imparatului, aceasta colectie a fost alcatuita numai din parti "alese" ale legislatiei romano-bizantine de pana atunci, de unde si numele acestei Colectii de Ecloga (alegere).     

Prohiron         

Aceasta colectie - care a incercat sa restaureze acele parti ale dreptului romano-bizantin pe care le eliminase Ecloga - a aparut la anul 870, din porunca imparatului Vasile I Macedoneanul (867-886); ea cuprinde numeroase legi vechi, de stat, privitoare la Biserica.    

"Anacatarsa"   

Acelasi imparat, Vasile I Macedoneanul, a dispus sa fie verificata si epurata intreaga legislatie a imparatilor iconoclasti, care urmarisera sa limiteze drepturile Bisericii, si, ipso facto, influenta ei in societatea bizantina. Din aceasta lucrare de verificare si epurare a legislatiei a rezultat colectia numita "Anacatarsa" (Anakatharsis ton nomon - Epurarea legilor vechi).      

Epanagoga   

Dorind sa restaureze sau sa repuna in vigoare unele legi care fusesera omise, dar nu si abrogate de catre imparatii iconoclasti (Isauri), imparatul Vasile I Macedoneanul (867-886) a dispus redactarea unei colectii de legi. Aceasta s-a numit "Epanagoga", care inseamna "readucere" sau "reintroducere", adica repunerea in circuit a legilor nesocotite pana atunci, si a aparut sub fiii sai, Leon si Alexandru, intre anii 884-886. Aceasta Colectie, Epanagoga, este considerata " . cea mai reprezentativa dintre colectiile de Drept bizantin, pentru forma care se statornicise in relatiile dintre Biserica si stat, din epoca imparatului Justinian"[18].

In fine, trebuie mentionat faptul ca in cele doua Colectii aparute in timpul dinastiei macedonene, si anume in Prohiron si Epanagoga, s-au efectuat - asa cum se procedase si cu Ecloga - unele modificari si completari cu legi ulterioare.

Vasilicalele (60 de carti)

Aceasta monumentala colectie de legi romano-bizantine, intocmita de-a lungul anilor 886-912, din porunca imparatilor Vasile I Macedoneanul si a fiului sau Leon al VI-lea Filosoful (886-912), a fost publicata in cursul anului 910/911. Colectia "Vasilicalele", fiind prea voluminoasa (60 de carti), a circulat ulterior in editii prescurtate. Sub forma unei Sinopse a Vasilicalelor (Synopsis Basilicorum), aceasta colectie a circulat in toate tarile de influenta a Bizantului, inclusiv in Tarile Romane.    

Novelele lui Leon al VI-lea Filosoful (886-912)       

Si aceste Novele ale imparatului Leon Filosoful - ca si cele ale tatalui sau - contin un important material juridic, cu aplicare la viata bisericeasca.

9. Hexabiblos (Colectie in sase parti)

Cele sase carti ale Hexabiblos-ului, care sunt de fapt o prelucrare, rezumativa, din codurile bizantine, si indeosebi din cele 60 de carti ale Vasilicalelor, dupa care a urmat de altfel si impartirea materiei, au fost publicate in anul 1345. Autorul acestei Colectii, Hexabiblos, este vestitul jurisconsult Constantin Harmenopulos, de la care ne-a ramas si o culegere de canoane si comentarii.

Despre Hexabiblos s-a spus ca este o "prescurtare, facuta cu multa pricepere", si care "reprezinta un cod complet al Dreptului de stat, adica al tuturor ramurilor acestuia si poate fi socotit ca prototip al codurilor legislatiei ulterioare medievale si moderne" . De altfel, acest cod "s-a aplicat in chip oficial in Principatele Romane pana in epoca lui Cuza Voda si chiar mai tarziu in unele parti, pana la inceputul veacului XX. De asemenea, el a servit drept cod oficial si al Statului grec, dupa ce acesta si-a dobandit independenta, ramanand in vigoare - scria acelasi erudit canonist roman, Prof. Liviu Stan, prin deceniul al 7-lea, din secolul trecut - pana aproape de zilele noastre" .

C. Extrase de legi de Stat privitoare la Biserica, din codurile dreptului

de Stat romano-bizantin

Printre aceste extrase de legi de Stat privitoare la Biserica ni s-au pastrat doar trei colectii.

1. Prima colectie, cunoscuta sub numele de "Colectia in 25 de capitole", cuprinde toate legile privitoare la Biserica aflate in "Codex Justinianens", in Novelele 120, 133 si 137 ale lui Justinian si doua capitole din Novela 123. Dupa parerea cercetatorilor izvoarelor vechiului Drept bizantin, "faptul ca ea cuprinde putin material din Novele arata ca este alcatuita inainte de adunarea tuturor novelelor lui Justinian intr-o colectie" .

2. Colectia in 87 de capitole

Se considera ca aceasta Colectie a fost alcatuita - din extrase si rezumate din Novelele lui Justinian, precum si din textul integral al catorva din aceste novele - de catre Ioan Scolasticul, devenit patriarh al Constantinopolului (565-577), "in vederea folosirii materialului din aceasta la alcatuirea Nomocanonului sau in 50 de titluri" . 3. Colectia tripartita (Paratitla)

Aceasta Colectie - alcatuita in prima jumatate a secolului al VII-lea - isi trage numele din faptul ca materia ei este impartita in trei mari parti, iar Paratitla (paralele) i s-a zis fiindca indica si locurile paralele la unele legi .

Referitor la cuprinsul ei, trebuie retinut ca prima parte cuprinde extrase din "Codex Justinianens"; in a doua parte aflam extrase din "Institutiones" si "Digeste" (Justinian); si, in fine, a treia parte cuprinde 34 de "Novele" ale lui Justinian, care se refera la chestiuni religioase.

Colectia tripartita a fost publicata "in prima jumatate a secolului al VII-lea". "Materialul - scria Prof. L. Stan - a servit la intocmirea primei forme a Nomocanonului in 14 titluri" . Este vorba de Nomocanonul redactat pe vremea imparatului Heracliu (610-641) si a patriarhului de Constantinopol, Serghie (610-638).

D. Colectii mixte (Codici si colectii de legi de stat si de canoane), in manuscris, care au circulat in Biserica romanilor nord-danubieni

Ca straromanii au fost increstinati inca din epoca apostolica este invederat si de faptul ca nici Roma veche, si nici Bizantul, n-au trimis misionari sa ne increstineze, asa cum au facut cu moravii, boemii si bulgarii in secolul al IX-lea, si apoi cu rusii si maghiarii in secolul al X-lea. "Faptul ca din epoca respectiva nu se pomeneste si despre vreo increstinare a romanilor - scria in deceniul al saptelea, din secolul trecut, prof. L.Stan - nu dovedeste decat ca aceasta n-a mai fost necesara, pentru ca romanii erau de multa vreme crestini. Daca lucrurile ar fi stat altfel, atunci Bizantul nu ne ocolea, dandu-ne tarcoale din toate partile, fara a-si fi extins actiunea sa misionara si asupra romanilor. Pe de alta parte, daca ne ocolea Bizantul - remarca acelasi canonist - nu ne-ar fi scapat din vedere Roma, care dupa cum se stie a intrat in rivalitate cu Bizantul pe teren misionar, atat in indepartata Moravie, cat si in foarte apropiata si vecina Bulgarie," .

Inca din primele secole ale crestinismului, Biserica romaneasca straveche (daco-romana sau straromana) s-a aflat in stranse relatii canonice cu centrele bisericesti ortodoxe, de limba latina, din sudul Dunarii .

Incepand din secolele IX-X, Biserica nord-danubiana intra in relatii canonice si cu Scaunele episcopale grecesti si slave. Intr-adevar, din aceasta epoca, Biserica romana intra in relatii directe cu Patriarhia bizantinilor (Constantinopol) si cu unele centre episcopale, primatiale, slave. Asa se face ca, " de prin veacul al X-lea", Biserica nord-danubiana a inceput a folosi "si unele nomocanoane sau pravile slave alaturi de cele vechi latine si grecesti, caci mai ales cele grecesti - nota prof. L. Stan - s-au folosit si in Bisericile slave alaturi de cele slavone" . Dar, nu trebuie uitat faptul ca, la romani, textul legislatiei nomocanonice bizantine si sud est-europene (de limba slavona) nu a fost cunoscut doar "printr-o simpla traducere", fiindca avem de-a face cu o adaptare si completare substantiala a acestuia cu acel stravechi "jus valachicum" .

Printre aceste Colectii cu caracter nomocanonic, numite de slavi Pravile, care au circulat pe teritoriul Tarii noastre, in manuscris, amintim:

1. Extras (excerptum) din Vasilicale sau Pravila lui Alexandru cel Bun.

Despre aceasta Pravila se stie ca " este prima colectie de legi despre care se face pomenire ca ar fi existat pe pamantul patriei noastre" .

Despre scoala domneasca de la Suceava din timpul domniei lui Alexandru cel Bun, A. Hasdeu considera ca era o "scoala juridica", aidoma celei din Constantinopol, si in care s-au tradus, Pravilele si se pregateau slujitorii bisericii. La aceasta Academie domneasca, dascali intru "invatatura Bisericii pravoslavnice" , au fost mitropolitul Iosif al Moldovei (+1416) si vestitul Grigorie Tamblac (+1419-1420). Despre ieromonahul Tamblac - ajuns mitropolit al Kievului - se stie ca era un vlah (roman) din Macedonia .

2. Sintagma alfabetica a lui Matei Vlastare

Acest nomocanon - publicat la Salonic in anul 1335 - cuprinde canoane si legi de stat privind diferite chestiuni de drept bisericesc. Cele 24 de capitole sunt desemnate prin cele 24 de litere ale alfabetului grecesc, de unde si numirea de "Sintagma alfabetica".

"In Tarile Romane - scria prof. L. Stan - primele manuscrise cunoscute ale Sintagmei dateaza de la mijlocul secolului al XV-lea si provin, dupa toate probabilitatile, de la Sfantul Munte Athos, prototipurile celor slave fiind aduse chiar de pe vremea voievodului Alexandru cel Bun, fara sa fie exclusa posibilitatea cunoasterii Sintagmei chiar si de mai inainte, prin intermediul bulgarilor si sarbilor, care cunosteau demult acest cod" .

Despre manuscrisul grec al Sintagmei alfabetice din anul 1342 - copiat deci inainte de a fi tradus in limba slava de catre sarbi (1345-1348) - se stie intr-adevar ca "a circulat in Moldova si Tara Romaneasca. A fost in Biblioteca sinodala sub nr.149. Se pastreaza in Biblioteca de istorie din Moscova. Important este - nota prof. L. Stan - ca acest exemplar contine si un glosar latin-grecesc, care constituie originalul dupa care s-a alcatuit glosarul latin-slav din copiile slavonesti ale Sintagmei, glosar care insa nu exista in originalul lucrarii lui Matei Vlastare din 1335".

Evident, dincolo de faptul regretabil ca si acest manuscris grec al Sintagmei Alfabetice din anul 1342 - care a circulat si in Tarile Romane - se afla in custodia Moscovei, trebuie de asemenea sa retinem ca acest exemplar are si un glosar latin-grec. De ce latin ?! Unde si pentru cine a fost redactat acest glosar si in latina ?" La aceste intrebari, cercetarea juridica, romaneasca, n-a raspuns inca. Personal, credem ca acest glosar s-a facut si in latina tocmai pentru valahii (romanii) din Nordul Dunarii, si poate chiar de un valah atonit. Nu este insa exclus ca autorul sa fi fost din Sudul Dunarii, poate chiar din Macedonia, patria lui Matei Vlastare, monah din Salonic.

Ceea ce stim insa sigur este faptul ca, la romani, au circulat o multime de manuscrise slavo-romane ale Sintagmei lui Matei Vlastare, care "a fost cunoscuta si folosita in Tara Romaneasca inca din secolul al XV-lea - documentar dovedit - si conteaza ca cea mai veche lucrare canonico-juridica in tarile noastre" .

Dintre manuscrisele slavo-romane ale Sintagmei alfabetice amintim:

a)      Pravila de la Targoviste, 1451.

Dupa cum se stie, aceasta este "prima pravila", ca vechime, cunoscuta la romani (L. Stan). Scrisa in anul 1451 de gramaticul Dragomir, din porunca voievodului Vladislav al Tarii Romanesti, Pravila se gaseste in Biblioteca "Saltikov Scedrin" din Leningrad.

b) O copie a "Sinopsei" Sintagmei alfabetice a fost copiata - din porunca aceluiasi Domnitor al Tarii Romanesti, Vladislav al II-lea (1446-1456), - la Manastirea Bistrita (Valcea). Ea se pastreaza la Muzeul de istorie din Moscova.

c) Pravila de la Manastirea Neamtu, din 1472/1474.

Numita si Pravila mare (Velikaia Pravil), ea a fost copiata - pentru Stefan cel Mare, voievodul Moldovei, - la Manastirea Neamt, de ieromonahul Ghervasie.

Sintagma alfabetica a fost reprodusa - in traducere literala - in prima parte a Pravilei, exceptand capitolul de la litera "liude", "despre latini".

d) Copia manuscris a Sintagmei alfabetice a episcopului Macarie al Romanului (1531-1550; 1551-1558).      

"Spre deosebire de toate celelalte manuscrise, care pastreaza ordinea articolelor din originalul bizantin, potrivit ordinei alfabetului grecesc, acest manuscris - scria prof. L.Stan - a fost copiat si aranjat de catre Macarie in ordinea alfabetului slav, la dorinta voievodului Ioan Alexandru Lapusneanu si cu aprobarea Mitropolitului Grigore Rosca (1541-1565).

Dupa marturia lui Macarie, in anul 1556 - consemnata chiar de el, la fila 22b-23 b a Pravilei - i se ceruse de Alexandru voievod si Mitropolitul Grigorie ca sa aseze articolele dupa literele alfabetului slav, "pentru a oferi spre citire cu usurinta toate pricinile si oricine sa judece vinile cu indestulare de cuvinte".

Prin urmare, aceasta Pravila a fost alcatuita in scopul de a servi in scaunul de judecata, pentru toate pricinile cu caracter civil, penal etc.

In anul 1561, exemplarul (manuscris) al Pravilei a fost trimis de voievodul roman - sub forma de dar - Tarului Ivan cel Groaznic (1533-1584) (cf. a II-a insemnare, fila 400).

e) Pravila moldoveana, manuscrisul nr.116, secolul XVI, Biblioteca Academiei Teologice din Kiev.   

Aceasta Pravila - care reda Sintagma lui Matei Vlastare - se afla intr-un codice care cuprinde si Letopisetul de la Putna si Cronicile lui Macarie si Eftimie.

Acest manuscris cuprinde si vreo 400 de glose romanesti, care explica o serie de cuvinte si expresii slavone din textul Sintagmei. Fireste, acest glosar romanesc adevereste nu numai folosirea practica a Sintagmei de catre romani, ci el reprezinta si " . un moment marcant in procesul de dezvoltare a culturii romanesti, de trecere de la folosirea limbii slavone - remarca prof.L.Stan - la folosirea limbii vii a poporului, limba romana." Acelasi canonist, cercetator avizat al vechilor Pravile grecesti si slavonesti - care au circulat pe pamantul patriei noastre - scria ca, "fiind anterior primelor pravile traduse in romaneste, cunoscute noua astazi, manuscrisul acesta, unic in felul sau", reprezinta prima treapta in "romanizarea" textelor juridice folosite in tara noastra, "fiind poate mai vechi decat "Pravila lui Coresi" (1563, 1570-1580) si cea a ritorului si scolasticului Lucaci (1581)[37].

E. Nomocanoane cuprinzand Pravila Sfintilor Parinti, cu extrase din legile de stat bizantine privitoare la Biserica in limba slavona si romana.       

Aceste nomocanoane au avut un caracter penitential, de unde si folosirea in Scaunul Marturisirii.

Dintre manuscrisele slave amintim:

1. Pravila de la Bisericani (1512)   

2. Pravila de la Manastirea Neamtu (1557)     

3. Pravila de la Manastirea Putna (1581) (Bibl. Acad. Romane nr.692).    

A fost alcatuita de "rithorul" si "scholasticul" Lucaci, de unde si numirea sa de "Pravila lui Lucaci Scolasticul". In cuprinsul ei, aflam insa si traducerea romaneasca, menita sa fie in folosul clericilor si laicilor care nu intelegeau slavona.

S-a spus cu indreptatire ca aceasta Pravila a ritorului si scolasticului Lucaci are o importanta deosebita atat pentru lingvisti, filologi, cat si pentru istorici ai literaturii, juristi, canonisti si teologi, deoarece este "cel mai vechi manuscris juridic romanesc, cat si cel mai vechi text literar moldovenesc", alcatuit "cu cinci decenii mai devreme decat Pravila lui Eustatie logofatul si cu sase decenii inainte de scrierile lui Varlaam, . " .

In Biblioteca Academiei Romane si in alte biblioteci din tara se mai afla insa si unele fragmente de pravile in limba greaca si slavona, precum, de pilda, nomocanonul provenit de la Manastirea Bistrita (Valcea), copiat de ieromonahul Efrem, la anul 1651.

F. Nomocanoane in traducere romaneasca (din greaca si slava)

Dintre acestea amintim:

1. Nomocanonul lui Manuil Malaxos, alcatuit in anul 1562.

Acest nomocanon este redat in intregime in "Indreptarea Legii" din 1652.

2. Sintagma lui Iacob din Ianina Epirului, din 1645.   

Utilizata initial in manuscris grec, Colectia a fost tradusa in limba romana in 1754, sub titlul "Vactiria", adica "Carja Arhiereilor".    

G. Pravile, manuscrise, in limba romana

Primele pravile, pastrate in manuscris, provin din secolul al XVI-lea.

Dintre acestea, mentionam:

1. Pravila ritorului si scolasticului Lucaci (Pravila de la Putna), 1581.

2. Pravila popii Toader din Rapa de Jos, 1610.

3. Pravila aleasa (a logofatului Eustratie), alcatuita inainte de 1632.

H. Pravile tiparite in limba romana   

"Pana in prezent nu stim in mod cert cand a fost si cand s-a tiparit prima pravila pe pamantul tarii noastre. Sigur stim insa ca nu s-a tiparit nici una in limba slavona, si ca toate, din cele cunoscute, sunt in limba romana. De aici rezulta - conchidea prof.L.Stan - ca Pravila era solicitata intr-un text accesibil, pe inteles, atat de slujitorii Bisericii, cat si de dregatorii statului, chiar intr-o vreme in care cartile de cult puteau sa fie inca in limba slavona, socotita multa vreme ca o limba cvasi-sfanta"[39].

1. Pana in prezent, cea mai veche pravila tiparita in limba romana este considerata Pravila diaconului Coresi, Brasov, 1563 (sau 1570-1580). Aceasta pravila - tiparita de diaconul Coresi - nu cuprinde legi cu caracter civil. Ea este o colectie de randuieli penitentiale, fiind deci alcatuita pentru uzul duhovnicilor. Traducerea s-a facut din limba slava, dupa un Nomocanon care avea la baza "Canonarul" atribuit lui Ioan Postnicul, patriarh al Constantinopolului (+ 619).

2. Pravila de la Govora (1640 - 1641).    

Numita "Dreptatoriu de leage", "Pravila bisericeasca" sau "Pravila cea mica", aceasta Pravila a fost tiparita in tiparnita Manastirii Govora in anii 1640-1641. Traducerea din slava a fost facuta de cunoscutul cronicar, calugarul Mihail Moxa (Moxalie). Tiparirea a fost supravegheata de Udriste Nasturel. Predoslovia pomeneste ca tipograf pe Meletie Macedoneanul, staretul Manastirii Govora, iar epilogul il indica pe Stefan de Ohrida.

"Necunoscandu-se izvoarele directe - scria canonistul L. Stan - Pravila de la Govora este socotita o compilatie dupa izvoarele generale si nu o traducere a unei colectii anume"[40]. Care sunt aceste izvoare directe sau cele generale, nici eruditul canonist si nici alti cercetatori avizati ai vechiului drept romanesc (C.A.Spuber, I.Peretz, St.Marinescu etc.) nu ne-au precizat. De obicei, s-a vehiculat doar ideea ca aceasta pravila este o prelucrare a continutului "Canonar"-ului atribuit lui Ioan Postitorul, patriarh al Constantinopolului (+ 611). De altfel, in privinta izvoarelor folosite s-au emis tot felul de pareri, care s-au dovedit insa fara vreo acoperire in realitate.

In urma unui studiu de cercetare aprofundat privind identificarea acestor izvoare, am putut insa aduce si corectivele necesare. De pilda, am precizat ca, de fapt, izvorul principal al Pravilei de la Govora este un Nomocanon grecesc, de redactare slavona, redactat la Vidin in secolul al XIV-lea. Or, tocmai acest nomocanon, in manuscris, care este identic cu Pravila medio-bulgara adusa la Manastirea Bistrita (Valcea), in anul 1611, de mitropolitul Teofan al Moldovei, avea sa fie tradus de Mihail Moxalie si tiparit la Manastirea Govora in anii 1640/1641[41]. Am putut de asemenea remarca si preciza ca Pravila de la Govora incepe - ca si originalul ei - cu Pravilele Apostolilor Petru si Pavel, dupa modelul Nomocanonului intocmit de Ioan Scolasticul (secolul VI), prelucrat apoi de Metodie, Apostolul slavilor (sec. IX) in Moravia. Or, cu acelasi prilej, am putut face cunoscuta si constatarea ca Sintagma, Codex-ul sau Colectia de canoane intocmita la Roma de straromanul Dionisie Exiguul (+ 545) , a fost folosita atat de Ioan Scolasticul, cat si de Sfantul Metodie, Apostolul slavilor, in redactarea nomocanoanelor lor. De aceea, pentru prima data in literatura de specialitate, am putut face cunoscut faptul ca Sintagma canonica a straromanului nostru, parintele dreptului bisericesc, apusean , a stat la baza alcatuirii "primului Nomocanon bizantin" (din anul 550) si a "primului Nomocanon slav" (anii 867-880), care au stat apoi la baza Nomocanonului alcatuit la Vidin in secolul al XIV-lea .

In fine, trebuie de asemenea retinut faptul ca Pravila de la Govora - cod de legi, oficial, promulgat de autoritatea de stat si cea bisericeasca - ramane " . prima colectie tiparita in limba romana de legi civile si legi bisericesti a statului feudal roman si a Bisericii sale ortodoxe romane"[45].

3. Carte romaneasca de invatatura de la Pravilele imparatesti sau Pravila lui Vasile Lupu, Iasi, 1646.

Alcatuitorul acestei Pravile a fost logofatul Eustatie. La baza acestei Pravile stau doua izvoare directe: legea agrara bizantina (óς óς) - un cod rural bizantin alcatuit in secolele VI-VIII in Bizant - si Tratatul penalistului italian Prosper Farinaccius, "Praxis et theoricae criminalis", publicat la Venetia in 1607-1621. Ca izvoare indirecte s-au mentionat "extrasul din Vasilicale" (Pravila lui Alexandru cel Bun) si obiceiul pamantului (legea tarii). In privinta continutului sau, Pravila cuprinde norme referitoare indeosebi la chestiuni de drept civil agrar si de drept penal.

Pravila a fost publicata - intr-o editie critica - de "Colectivul pentru vechiul drept romanesc al Academiei Romane", la Bucuresti, in anul 1961.

4. Indreptarea legii cu Dumnezeu. Pravila Mare sau Pravila lui Matei Basarab, Targoviste, 1652.   

Asa dupa cum reiese si din titlul sau, aceasta Pravila s-a vrut "Indreptarea Legii cu Dumnezeu, Care are toata judecata arhiereasca si imparateasca de toate vinele preotesti si mirenesti".

Traducatorul Pravilei este "Daniil monah Panonian", adica romanul Daniil Andrei Poneanul, care a fost asistat de doi greci, Ignatie Petritis si Pantelimon Ligaridis, la redactarea definitiva a textului grecesc dupa care s-a facut traducerea.

Pravila a fost destinata tuturor romanilor din cele trei provincii istorice: Tara Romaneasca, Moldova si Transilvania (Ardeal). De altfel, in Ardeal, aceasta Pravila a fost folosita " . ca un cod oficial al Bisericii, chiar si de greco-catolici - unitii - care la 1700 au intrat in legatura cu Biserica Romei"[46].

Pravila de la Targoviste a fost in vigoare pana in epoca moderna de dupa Cuza Voda, cand au inceput sa apara legiuiri noi de stat, de factura occidentala. "Cu toate acestea - mentiona prof. L. Stan - ea nefiind abrogata in mod expres prin nici o legiuire ulterioara, a ramas mereu in vigoare pentru Biserica datorita cuprinsului ei, iar pentru stat numai prin unele dispozitii care se refera la obiceiul pamantului, fapt care a si determinat invocarea ei in justitie, pana tarziu, chiar si intre cele doua razboaie mondiale"[47].

Ca Pravila lui Matei Basarab - publicata la Targoviste in anul 1652 - a fost o imbinare fericita de reguli de drept canonic si de drept laic, ne confirma si mitropolitul Stefan al Ungrovlahiei (Tarii Romanesti), care declara in Predoslovia sa ca a dorit ca aceasta referinta expresa la legea canonica si laica sa aduca reale foloase "acestii oblastii si micsoare tarii, de toate vinile, cu catastiihirile ei deosebi . ," adica in Scaunele de judecata ale tarii.

In privinta izvoarelor acestei Pravile, s-au decelat cinci izvoare directe si trei izvoare indirecte.

Din prima categorie fac parte: 1. Sintagma lui Matei Vlastare (1335); 2. Nomocanonul lui Manoil Malaxos (1561/1563); 3. Sinopsa canonica si Comentariul lui Alexe Aristen; 4. Raspunsurile lui Anastasie Sinaitul (540-600); 5. Carte romaneasca de invatatura de la Pravilele imparatesti (Pravila lui Vasile Lupu, Iasi, 1646).

Ca izvoare indirecte sunt mentionate: 1. Pravila de la Iasi, 1646; 2. Legea agrara (óςóς) (Leges colonariae) si "Paxis et theoricae criminalis", opera lui Prosper Farinaccius.

Printre chestiunile speciale de care se ocupa Pravila, Prof. L. Stan atragea atentia asupra urmatoarelor: atestarea existentei sinoadelor mixte in Biserica Ortodoxa Romana din vremea respectiva (cf. glava 31; corespunzator glavei 76, Pravila de la Govora) si a randuielii ca anumite demnitati bisericesti pot fi ocupate de "barbati mireni" (glava 394); dreptul protopopilor de a elibera carti canonice (glava 85); dreptul ctitorului nu este supus prescriptiei (glava 117); permiterea clericilor divortati sa devina arhierei, daca sunt destoinici pentru aceasta (glava 219) . Dar, "o chestiune cu totul de importanta deosebita de care se ocupa indreptarea Legii - scria acelasi canonist, teolog si istoric roman (L. Stan) - este aceea a pozitiei canonice a mitropoliilor Tarii Romanesti si a Tarii Moldovei, fata de celelalte Biserici Ortodoxe. Ambele mitropolii sunt considerate si declarate autocefale (glava 391)" (Ibidem, p.145).

In fine, amintim ca, dupa "editio princeps", aparuta cu litere cirilice la Targoviste, in anul 1652, Pravila cea Mare a fost publicata in alte editii cu litere latine. Ultima editie, critica, a aparut in cadrul Colectiei "Adunarea izvoarelor vechiului drept romanesc scris", volumul VI, Bucuresti, 1962, sub titlul "Indreptarea Legii".

Pravila de la Targoviste a fost tradusa si in latina, in anul 1722, de Patru Dobra, un roman ardelean, fost inalt functionar austriac in timpul ocuparii Olteniei de catre austrieci (1716-1739). Titlul acestei versiuni este urmatorul: "Regula legis voluntate divinae accomodata continens jurae canonica et imperatoris pro causis status tam ecclesiastici quam saecularis, ex graeco idiomate in Valachum".

I.            Nomocanoane traduse sau alcatuite in Principatele Romane, in limba greaca moderna, din porunca demnitarilor fanarioti sau din propria initiativa a unor carturari cunoscatori de legi   

Dintre acestea amintim:

1. Nomocanonul lui Gheorghe din Trapezunt, tradus de acesta din porunca lui Nicolae Mavrocordat.    

2. Nomocanonul lui Teofil;    

3. "Indemanoasa adunare", din anul 1804. Aceasta este traducerea manualului lui Constantin Armenopulos, facuta de Toma Carra, din porunca lui Moruzi Voievod.

In veacurile XVIII-XIX au continuat sa apara alte colectii sau Sintagme intitulate Pravile, dar, de data aceasta au fost eminamente Pravile duhovnicesti sau Pravile bisericesti. Amintim, spre exemplificare, "Pravilioara de Taina Spovedaniei", Bucuresti, 1781; "Pravila de obste", Viena, 1788. "Pravila pentru judecata canonica (f.a.), a mitropolitului Veniamin Costachi; "Carte de pravila", Cernauti, 1807; "Sintagma alfabetica a canoanelor", care a fost cuprinsa in volumul I al tratatului publicat de A. Boroianu, la Iasi, in 1899, sub titlul "Dreptul bisericesc".

J. Utilizarea legilor bizantine in chestiuni pentru care nu existau norme canonice.     

In secolul al XII, canonistul Balsamon scria ca Biserica nu trebuie sa ezite a folosi legile civile atunci cand, pentru anumite cazuri, lipsesc normele canonice, si ca acolo " . (̉έ̉όςί̉ίίςός̉θίunde canoanele nu hotarasc, trebuie sa urmam legilor"[49].

Desigur, Biserica ecumenica a putut aplica acest principiu atat timp cat imparatii bizantini au acordat canoanelor autoritatea si validitatea legilor de stat, adica pana la desfiintarea Imperiului bizantin in anul 1453. Dar, acest principiu a continuat sa fie aplicat in Tarile crestine, ortodoxe, din Sud-Estul Europei, si dupa caderea Constantinopolului. Mai precis, despre o aplicare grosso modo a legislatiei civile bizantine, in aceste Tari - inclusiv in Tarile Romane - putem vorbi pana in secolul al XIX-lea. La noi, la romani, de pilda, Pravilniceasca Condica - publicata in 1780, in limbile greaca si romana, din porunca lui Ipsilanti, - a folosit ca izvoare principale Vasilicalele si obiceiul pamantului. Or, aceasta colectie s-a aplicat in Tara Romaneasca din anul 1780 pana la 1 septembrie 1818, cand a fost abrogata de Codul Caragea.               Aceleasi Pravile imparatesti (jus greco-romanum) au fost folosite si de legiuirea lui Caragea (1818-1865), desi se simte influenta si din Codul civil al lui Napoleon. Oricum, aceasta legislatie "a fost in vigoare de la 1 septembrie 1818 pana la 1865, fiindca Regulamentele organice se rezemau tot pe Legiuirea lui Caragea" .

In Tarile Romane, putem deci vorbi de o aplicare a acestei legislatii nomocanonice, bizantine, pana in epoca lui Cuza Voda, cand romanii intra in modernitatea europeana si in privinta legislatiei.

Retinem asadar ca Biserica a atribuit legilor imparatilor, crestini, - emise in spiritul invataturii Evangheliei si al Canoanelor - o recunoastere si o importanta aidoma legislatiei sale canonice. De aceea, legile civile ( όόίάς) ale imparatilor crestini au fost primite in colectiile sale nomocanonice ca izvoare ale dreptului bisericesc. Or, prin incorporarea lor in Colectiile canonice, aceste legi civile au fost canonizate; de aceea, in cazurile in care nu existau norme canonice privind anumite domenii sau chestiuni ale vietii bisericesti, Biserica a aplicat legile civile existente, conform principiului deja stabilit. "In chestiunile in care canoanele (̉ές) nu hotarasc nimic (̉έί), trebuie sa ne tinem de legile civile (̉ί̃ςός̉θ̃) .

Prin primirea lor in Colectiile de canoane - incepand cu colectia lui Ioan Scolasticul (sec. VI) - acestor legi civile li s-a recunoscut nu numai deplina obligativitate pentru viata Bisericii, ci si statutul lor de izvoare ale Dreptului canonic.

Prin faptul ca legile imparatilor romani si bizantini privitoare la viata Bisericii, au fost primite in Colectiile sau Sintagmele canonice, ele constituie - alaturi de canoane - izvorul material, de baza, al dreptului canonic, si au importanta unui izvor general al dreptului bisericesc. De altfel, se si explica faptul ca normele nomocanonice constituie si astazi un temei si o referinta pentru unele institutii ale Bisericii.

Pr. Prof. Dr. Nicolae Dura.