Notiunea, felurile si etapele incadrarii juridice in dreptul penal

Notiunea, felurile si etapele incadrarii juridice in dreptul penal

1.1. Notiunea incadrarii juridice

Incadrarea juridica este o notiune legata de aplicarea nemijlocita a normelor penale speciale la fapte concrete. Notiunea ca atare consacrata in dreptul penal nu este folosita, de regula, in alte ramuri ale dreptului, desi, fara indoiala ca si normele acestora urmeaza a fi aplicate unor situatii de fapt.

Folosirea notiunii de incadrare juridica in materia dreptului penal subliniaza, credem, un plus de exigenta ce trebuie dovedit in aplicarea normelor penale speciale, plus de exigenta justificat de consecintele, de regula, severe pe care trebuie sa le suporte nemijlocit cel supus represiunii penale. Exigenta este formulata in Codul de procedura penala, in mod expres, in art. l alin. (l) teza a II‑a care prevede in esenta ca represiunea penala trebuie astfel exercitata incat "() orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala".

Tragerea la raspundere penala sau represiunea penala are la baza, in primul rand, un temei de drept si, in al doilea rand, un temei de fapt. Altfel spus, in drept trebuie constatat ca exista o norma penala speciala care incrimineaza sau considera infrac­tiune o anumita fapta. In fapt, trebuie constatat, in primul rand, ca fapta la care norma se refera a fost savarsita. A incadra juridic o fapta in dreptul penal echivaleaza, in general vorbind, cu operatiune a de identificare a normei penale speciale aplicabile in cazul dat sau cum s‑a spus, cu "introducerea faptei in tiparul legii"[1].

Incadrarea juridica a faptei in norma de incriminare presupune, in primul rand, identificarea normei penale speciale care incrimineaza fapta savarsita si o defineste ca infractiune. Stabilirea normei penale aplicabile faptei savarsite si care constituie cadrul legal in care se "incadreaza" acea fapta este precedata de un proces de redu­cere a particularitatilor faptei concrete la elementele ei tipice, fundamentale, spre a fi posibila compararea elementelor caracteristice faptei concrete cu cerintele normei de incriminare (tiparul, modelul legal). Dupa o atare selectare a trasaturilor caracteris­tice faptei concrete, organul judiciar identifica modelul legal (haina juridica) cel mai adecvat si care ar "imbraca" cat mai bine acest continut al faptei concrete. O inca­drare juridica temeinica si legala presupune, in principiu, o co­respondenta perfecta intre elementele faptei concrete, a conditiilor de savarsite a acesteia si elementele, precum si conditiile prevazute in norma de incriminare. Aceasta concordanta perfecta intre fapta concreta si norma penala de incriminare creeaza conditiile inlaturarii oricarui arbitrariu si abuz in activitatea represiva penala si realizarea pe deplin a principiului egalitatii incriminarii si pedepsei. De regula, concordanta la care ne‑am referit se realizeaza in raport cu varianta tipica cuprinsa in norma de incriminare, adica se compara fapta concreta savarsita in forma consumata de o persoana care actioneaza in calitate de autor etc. Sunt frecvente insa si situatiile in care o fapta con­creta a fost comisa intr‑o forma atipica. Spre exemplu, daca nu s‑a produs rezultatul descris in norma de incriminare, fapta ramanand in faza actelor de executare sau daca este vorba de o persoana care a actionat in calitate de instigator sau complice. In aceste situatii, evident, concordanta intre fapta concreta si norma penala se realizeaza nu numai prin raportare la norma de incriminare din partea speciala a codului si care se refera, de regula, la varianta tipica ci si prin raportare la normele din partea generala a Codului penal care reglementeaza tentativa, instigarea sau complicitatea, pentru ipotezele cu care am operat in exemplul dat.

Prin urmare, incadrarea juridica a faptei concrete in normele dreptului penal nu se rezuma numai la stabilirea normei penale speciale aplicabile in cazul dat, ci este necesara si aplicarea unor norme penale generale referitoare la tentativa, participatie, pluralitate de infractiuni, circumstante agravante sau atenuante etc., in vederea unei concordante perfecte a starii de fapt cu dispozitiile legale aplicabile in cazul concret si pe baza carora se va desfasura actiunea represiva fata de persoana care a savarsit fapta concreta.

In lumina celor aratate, putem defini incadrarea juridica a faptei in normele dreptului penale ca fiind operatiunea pe care o executa organul judiciar de stabilire a concordantei depline intre fapta savarsita si norma penala speciala care incri­mineaza acea fapta, precum si in raport cu dispozitiile penale generale aplicabile cu privire la fapta savarsita.

In literatura juridica, incadrarea juridica a faptei este denumita uneori si califi­carea infractiunii[2].

In opinia noastra cele doua notiuni au continuturi distincte, iar operatiunile ca atare la care notiunile se refera sunt de competenta unor organe ce apartin unor puteri distincte in stat. Astfel, incadrarea juridica este o operatiune ce se realizeaza in procesul aplicarii legii penale si este menita sa identifice cadrul legal de incriminare, precum si concordanta faptei concrete cu modelul legal corespunzator; aceasta opera­tiune este atributul organelor judiciare, in timp ce calificarea juridica este o opera­tiune care se realizeaza cu prilejul elaborarii normelor penale speciale, atunci cand legiui­torul, definind trasaturile faptei care constituie infractiune, stabileste aparte­nenta acesteia sferei ilicitului penal, deosebind‑o de faptele care atrag o raspundere juridica de alta natura sau nu atrag nici o raspundere juridica, si aceasta operatie este atributul legiuitorului. In sensul deosebirii dintre incadrarea juridica a faptei si califi­carea juridica pot fi invocate si textele din Codul de procedura penala care folosesc expresia "incadrare juridica" a faptei sau "schimbarea incadrarii juridice" a faptei. In art. 41 Codul de procedura penala face, de asemenea, distinctia intre incadrarea juridica, operatiune ce o efectueaza organul judiciar, si calificarea sau schimbarea calificarii faptei, care este o operatiune ce se realizeaza prin lege. A califica o fapta ca infractiune echivaleaza cu incriminarea acelei fapte in legea penala.

O incadrare juridica temeinica si legala este conditionata in principal, de urmatoa­rele premise:

a) stabilirea exacta a situatiei de fapt in cursul procesului penal prin administrarea probelor legal admise:

b) cunoasterea temeinica a continutului normelor penale, in primul rand a celor spe­ciale, dar si a celor generale;

c) deprinderea sau priceperea de a identifica in situatia de fapt trasaturile, elemen­tele si conditiile prevazute in norma de incriminare.

Gresita incadrare juridica aduce atingeri grave justitiei penale. Cel mai adesea in practica judiciara gresita incadrare juridica se prezinta sub urmatoarele forme:

- o fapta este considerata infractiune, desi in realitate nu este, deoarece ii lipseste un element constitutiv prevazut in norma de incriminare;

- fapta comisa este incadrata in raport cu o anumita norma de incriminare, desi in realitate ea intruneste elementele constitutive ale altei norme cu dispozitii mai grave sau mai usoare;

- fapta nu este considerata o infractiune, desi in realitate constituie infractiune, ajun­gandu‑se in acest caz la achitarea unor persoane vinovate care ar trebui sa fie sanctionate penal.

1.2. Felurile incadrarii juridice

In raport cu anumite criterii se pot distinge mai multe tipuri sau feluri de incadrare juridica. Cea mai importanta distinctie este cea care se face intre incadrarea juridica neoficiala (teoretica) pe care o poate realiza, in principiu, orice persoana care se preocupa de problemele dreptului penal si incadrarea juridica oficiala care nu poate fi realizata decat de catre cei care sunt investiti oficial cu o anumita calitate ce atesta apartenenta la un organ judiciar abilitat sa faca aplicarea legii penale in raport cu faptele concrete. Au aceasta calitate organele de politie, indeosebi cei care sunt desem­­­nati sa desfasoare activitate de cercetare penala, procurorii si judecatorii. Inca­drarea juridica pe care acestia o realizeaza este oficiala, fiind supusa exigentelor ce rezulta din dispozitiile dreptului penal si a dreptului procesual penal, si este genera­toare de consecinte juridice deosebite. Incadrarea juridica oficiala apare deci ca o operatiune care tine de esenta insasi a realizarii justitiei penale.

1.3. Etapele incadrarii juridice

Incadrarea juridica, pana a ramane definitiva, parcurge anumite etape care sunt evident strans legate de etapele pe care le parcurge procesul penal din momentul inceperii urmaririi penale si pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare. Stabilirea incadrarii juridice corecte este de mare importanta, deoarece pe o aseme­nea baza se determina competenta organului judiciar si se justifica luarea anumitor masuri procesuale.

O anumita incadrare juridica, in plan mintal, este realizata de functionarii de stat insarcinati cu descoperirea infractiunilor si identificarea infractorilor, chiar in etape ce preced procesul penal, dar aceasta incadrare se intemeiaza pe elemente de fapt vagi, insuficient conturate. Incadrarea juridica propriu‑zisa se realizeaza numai in cadrul procesului penal si reprezinta o operatiune obligatorie in anumite momente esentiale ale acestuia.

O prima incadrare juridica propriu‑zisa a infractiunii se realizeaza in momentul inceperii urmaririi penale. Incadrarea juridica in acest caz este atributul organului de cercetare penala sau a procurorului, dupa caz. Actul oficial ce include in cuprinsul sau obligatoriu incadrarea juridica data faptei este reprezentat de rezolutia motivata de incepere a urmaririi penale.

Un alt moment esential al procesului este reprezentat de punerea in miscare a actiunii penale, act procesual de competenta procurorului care va emite in acest scop o ordonanta in cuprinsul careia trebuie obligatoriu facuta incadrarea juridica a faptei savarsite. Avand in vedere implicatiile deosebite ale acestui act procesual, printre care, de multe ori si arestarea inculpatului, incadrarea juridica in aceasta etapa a procesului penal trebuie sa fie deja temeinica si legala (art. 234‑236 C.proc.pen.).

In continuare, in faza urmaririi penale, problema incadrarii juridice se pune si cu alte prilejuri cum ar fi: momentul prezentarii materialului de urmarire penala, a ascultarii din nou a invinuitului sau cu prilejul terminarii urmaririi penale si al trimiterii in judecata.

In fine, in faza judecarii cauzei penale de catre instanta competenta, incadrarea juridica a faptei este statuata prin hotararea instantei de judecata, care, daca ramane definitiva, devine executorie. In ipoteza in care hotararea este atacata cu recurs la o instanta superioara, aceasta din urma poate confirma sau infirma incadrarea juridica data faptei de prima instanta.

Incadrarea juridica finala este deci rezultatul unui proces lung de evaluare sau reevaluare a incadrarii initiale, proces care este contradictoriu si priveste, atat temeiu­rile de drept, cat si temeiurile de fapt pe care se fundamenteaza incadrarea juri­dica cuprinsa in hotararea definitiva a instantei de judecata. La realizarea acestui pro­ces contribuie multe persoane care actioneaza cu titlu oficial sau parti­cular, in for­mele si modalitatile prevazute de normele dreptului penal si a dreptului procesual penal, contribuind la asigurarea legalitatii pe planul dreptului penal mate­rial si procesual.