Definirea
dreptului
Orice analiza presupune definirea, implicit
stabilirea unei definitii si de aceea este necesar sa
facem o scurta incursiune doctrinar-juridica. Se considera ca Dreptul a aparut
in Orientul antic, iar aceasta presupunere este sustinuta si dovedita de
existenta codurilor de legi antice, dintre care enumeram :
codul Hamurapi in Babilon, codul MU in China
antica, codul MANU in India
antica. In acea perioada juristii erau preocupati in special cu elaborarea si
aplicarea codurilor, mai mult decat cu stabilirea definitiilor si cu aspectele
de natura doctrinara. Aceasta atitudine o regasim si in perioada cand in Europa
apar primele reglementari de tipul codurilor precum Legile lui Lycurg in
Sparta, Legile lui Dracon si Solon in Statul Atena, Legea Salica la Franei,
Legea celor XII Table in Roma antica.
Pentru asigurarea legaturii dintre practica si
teorie si intrucat dreptul pozitiv de tip etnic se afla in evolutie, avand ca
fundament si ca termen de comparatie ideile, teoriile si doctrinele din
filosofia greaca, juristii romani au inceput sa formuleze definitii, cum este
celebra definitie a dreptului elaborata
de juristconsultul CELSUS si care se enunta : " ins est ars boni et aequi"
(dreptul este arta binelui si a echitatii) ; se luau in considerare cu
predilectie, valorile morale si, sub influenta doctrinelor filosofice grecesti,
categoriile entice.
Pe parcursul istoric, studiind dreptul si regulile
juridice, fiecare doctrina juridica a formulat definitii. De exemplu, juristul german R von Ihering - pentru
care fundamentul dreptului il reprezinta interesul legalmente protejat -
defineste dreptul ca : forma in care statul isi organizeaza, prin constrangere, conditiile de
viata in societate. Reputatul jurist Eugeniu Sperantia definea dreptul : un sistem deductiv de norme sociale destinate ca, printr-un maximum de
justitie realizabila, sa asigure un maximum de socialitate intr-un grup
determinat. In America,
autorul H.Bergman scria ca : Dreptul este unul dintre cele mai profunde
concerne ale civilizatiei omului pentru ca el ofera protectia contra tiraniei
si anarhiei, este unul dintre instrumentele principale ale societatii pentru
conservarea libertatii si ordinii impotriva amestecului arbitrar in interesele
individuale.
Putem astfel defini dreptul ca un ansamblu de
reguli si norme juridice, formulate pe baza constiintei juridice legitimate de
recunoasterea colectiva, elaborate si garantate de puterea publica dupa
proceduri specifice care incorporeaza valori si principii juridice ce au ca
scop coordonarea relatiilor interumane din cadrul societatii, intr-un climat
favorabil co-existentei libertatilor si apararea drepturilor fundamentale ale
omului.
Dreptul se afla in directa relatie cu morala,
religia, traditiile si cutumele grupurilor din societate, ori ale societatii in
ansamblul sau, cu evolutiile inregistrate de stiinta si tehnica, cu toate
componentele culturii si cu fiecare stadium inregistrat de civilizatia umana.
Influenta acestori factori asupra Dreptului, pe diferite segmente, a condus la
formarea tipologiilor juridice (dreptul romano-germanic, dreptul anglo-saxon,
dreptul traditional si religios) ori la specializarea institutiilor juridice
(formarea unor noi ramuri de drept : dreptul civil, dreptul penal, dreptul
familiei, dreptul transporturilor, dreptul muncii, dreptul financiar, dreptul
proprietatii intelectuale, dreptul administrativ, dreptul concurentei, dreptul
comunicarii, dreptul comunitar etc.)
