Delimitarea exceptiilor de procedura de finele de neprimire

Delimitarea exceptiilor de procedura de finele de neprimire

Finele de neprimire sunt o institutie juridica aparte. Care trebuie analizata comparativ cu institutia exceptiilor de procedura. Desi primul element al comparatiei apartine sistemului de drept francez, fiind reglementat de art. 122-126 din NCPC, interesul comparatiei este propriu sistemului nostru de drept. Acesta, deoarece, in mod constant, nu exista opinii ale specialistilor romani care sustineau fie adoptarea institutiei straine alaturi de cele existente, fie chiar inlocuirea solutiei autohtone cu cea de inspiratie franceza. In legatura cu acest aspect, retinem doar ca finele de neprimire nu s-au impus in doctrina si jurisprudenta noastra pentru ca in sistemul nostru existau deja institutii juridice care acopereau toate cazurile posibile si critica formelor fara fond era deja o lectie bine invatata.[1]

Constituie o fine de neprimire orice mijloc care tinde sa duca la inadmisibilitatea cererii adversarului, fara un examen asupra fondului, pentru lipsa dreptului de actiune precum lipsa de calitate, lipsa de interes, prescriptia, termenul prefix, lucrul judecat.[2]

Finele de neprimire sunt mijloace de aparare in natura juridica mixta, ele se aseamana cu exceptiile in privinta terenului pe care sunt plasate dezbaterile (paratul, fara sa puna in discutie fondul cererii, o paralizeaza inainte de a se discuta conflictul dintre parti). Pe de alta parte, se aseamana si cu apararile pe fond prin efectele lor pentru ca antreneaza un esec definitiv al cererii de chemare in judecata. In dictrina franceza[3] se disting trei niveluri ale drepturilor privitoare la un proces:

dreptul substansial

dreptul de a actiona

dreptul de a face acte de procedura.

Fiecarui nivel ii corespunde o aparare. Apararea asupra fondului priveste dreptul substantial. Finele de neprimire corespund dreptului de a actiona, iar exceptiile de procedura sunt in legatura cu actele de procedura. Finele de nevaloare (fins de non valoire) - ce a cazut in desuetudine[4] pune in discutie insusi dreptul la actiune si atrage sanctiunea inadmisibilitatii cererii avand rolul unui instrument de politie procesuala. "in acelasi timp, finele de neprimire poate sa exprime refuzul legiuitorului de a acorda actiune in justitie acelora care sunt supusi prevederilor sale,"

Justitia juridica analizata prezenta si deosebiri fata de exceptiile procesuale si fata de apararile pe fond. Astfel, dacp exceptiile in sistemul francez constituie un obstacol definitiv pentru actiunea in care au fost invocate, finele de neprimire doar tind la a face cerea adversarului iandmisibila - art. 122 NCPC: " tend a faire declarer l'advesaire irrecivable in sa demande". Daca obstacolul initial a fost depasit, o noua actiune va putea fi intentata (art. 123 NCPC). Finele de neprimire pot fi invocate in orice stare a pricinii (ca si apararile pe fond), ele putand fi acceptate / ori ca cel care il invoca sa justifice vreo paguba si fara ca inadmisibilitatea sp rezulte din vreo dispozitie expresa (art. 124 NCPC).

Spre deosebire de apararile pe fond, finele de neprimire nu poarta asupra fondului dreptului.

Aceste asenamari si deosebiri sunt specifice dreptului procesual civil francez. Interesul realizarii compararii este, insa, unul propriu dreptului civil roman. Concluzia ce trebuie retinuta aici este: fiecare sistem de drept isi amenajeaza institutiile juridice in conformitate cu traditiile proprii, avand deopotriva ca scop realizarea optima a actului de justitie. Cu alte cuvinte, pentru aceleasi probleme, mai multe variante sunt posibile. Solutia legiuitorului nostru nu este, deci, unica solutie, nici ce ami buna dintre toate cate exista. Analizand cele doua sisteme parocesuale pe problema apararilor in sens larg observam ca notiunea de exceptii de procedura, in dreptul francez este mult mai strict incadrata decat in sistemul nostru.

Severitatea acestui regim juridic se explica prin preocuparea legiuitorului francez " de a nu favoriza manoperele dialtorii ale pledantilor de rea credinta". Acest regim rezulta din articolul74 NCPC care dispune ca exceptiile trebuie, sub sanctiunea inadmisibilitatii, sa fie invocate simultan si inainte de orice aparare pe fond su fine de neprimire. Aceeasi este solutia chiar si atunci cand regulile invocate in sprijinul exceptiei ar fi de ordine publica."[6]