Datorii comune ale sotilor

Dupa cum sotii au doua categorii de bunuri - bunuri comune si bunuri proprii - tot astfel exista doua categorii de datorii ale acestora: datorii comune si datorii personale. Datoriile comune sunt acelea care au fost asumate in interesul casniciei (de catre ambii soti, ori numai de catre unul dintre acestia), sau care s-au nascut ca urmare a sporului de valoare pe care l-au dobandit bunurile comune.

Sunt datorii comune ale sotilor cele anume prevazute[1] de Codul Familiei: "Sotii raspund cu bunurile comune pentru:

a)      cheltuielile facute cu administrarea oricaruia dintre bunurile lor comune;

b)      obligatiile ce au contractat impreuna;

c)      obligatiile contractate de fiecare dintre soti pentru indeplinirea nevoilor obisnuite ale casniciei;

d)      repararea prejudiciului cauzat prin insusirea de catre unul dintre soti a unor bunuri proprietate publica, daca prin aceasta au sporit bunurile comune ale sotilor".

Din caracterul vadit limitativ al acestei enumerari rezulta, per a contrario, ca orice alte datorii ale sotilor sunt proprii.

Datoriile comune se disting intre ele dupa categoria legala din care fac parte.

Cheltuielile facute cu administrarea bunurilor comune[2]. Sunt asemenea cheltuieli asumate de oricare dintre soti si efectuate pentru conservarea, intretinerea sau reparatia bunurilor comune, sumele de bani imprumutate cu care s-au platit impozite sau taxe aferente bunurilor comune s. a. "Pentru ca imprumutul contractat de unul din soti sa poata fi considerat ca datorie comuna, nu-i suficient ca instanta sa ia act de declaratia debitorului actionat in judecata personal ca suma de bani a fost imprumutata in legatura cu administrarea bunurilor comune, ci trebuie stabilit ca aceasta suma a fost cheltuita in scopul prevazut de art. 32, lit. a, Codul Familiei si in conditiile art. 35 din acelasi cod"[3].

Obligatiile contractate de soti impreuna[4]. Fac parte din aceasta categorie de datorii comune, obligatiile pe care sotii si le-au asumat impreuna prin act juridic, fie el bilateral sau chiar unilateral[5], intrucat "legea prezuma ca plata obligatiilor asumate voluntar si licit de amandoi sotii reprezinta un interes comun al casniciei" .

Dupa cum subtil s-a nuantat, aceasta prezumtie nu admite dovada contrara in raporturile dintre soti si creditori, dar admite ca oricare dintre soti sa probeze ca s-a obligat in interesul exclusiv al celuilalt sot[7].

Obligatiile contractate de fiecare dintre soti pentru implinirea nevoilor obisnuite ale casniciei[8] . Fac parte din aceasta categorie de datorii comune obligatiile care, pe de o parte, nu sunt asumate prin act juridic, bilateral sau unilateral, numai de catre unul dintre soti (caci daca ar fi luate de ambii soti s-ar include in categoria precedenta), iar pe de alta parte, sunt asumate in scopul concret al suportarii sarcinilor casniciei.

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

Obligatiile asumate din sporirea comunitatii prin insutirea ilicita a unor bunuri din proprietatea publica[9]. Aceasta categorie de datorii comune, indeaproape determinata in practica judiciara si amplu cercetata in literatura de specialitate, necesita cel putin urmatoarele succinte precizari:

sunt obligatii delictuale si, ca atare, pentru a lua nastere, trebuie indeplinite toate conditiile legale ale raspunderii delictuale;

prejudiciul trebuie sa fi fost cauzat prin fapta ilicita a sotilor, sau a unuia dintre ei;

daca prejudiciul a fost cauzat numai de catre unul dintre soti, numai lui ii incumba obligatia de a-l repara, afara de cazul in care, mijlocit sau nemijlocit, bunurile ilicit insusite au intrat in comunitate, sporind-o sau evitandu-i scaderea;

sotul culpabil va fi obligat la repararea integrala a prejudiciului cauzat, pe cand celalalt va fi obligat numai in cazul in care bunurile ilicit insusite de catre consortul sau, fara stirea sa, i-au sporit partea sa din comunitate ori i-au preintampinat scaderea, fapt ce se va constata cu ocazia impartirii bunurilor comune in vederea repararii prejudiciului adus proprietatii publice.

Cu exceptia datoriilor prevazute[10] de Codul Familiei, orice alte datorii ale sotilor le sunt proprii, ceea ce rezulta si din prevederile Codului Familiei referitoare la urmarirea bunurilor sotilor de catre creditori.

Cu alte cuvinte, asa cum precis s-a semnalat si sesizat, "legea, desi nu o spune expres, prezuma ca datoriile sotilor sunt personale daca nu se dovedeste ca fac parte din categoriile limitativ enumerate de art. 32, ale datoriilor ce pot fi urmarite asupra bunurilor comune"[12]. Aceasta inseamna ca "favoarea legiuitorului pentru comunitate se manifesta sub o dubla infatisare concordanta: pe de o parte, se prezuma ca bunurile sotilor apartin comunitatii, pe de alta parte, ca datoriile lor nu le sunt comune".

Creditorii sotilor, comuni si personali, pot urmarii bunurile sotilor, comune si proprii, in ordinea stabilita de Codul Familiei[13].

Art. 33: "Bunurile comune nu pot fi urmarite de creditorii personali ai unuia dintre soti.

Cu toate acestea, dupa urmarirea bunurilor proprii ale sotului debitor, creditorul sau personal poate cere impartirea bunurilor comune, insa numai in masura necesara pentru acoperirea creantei sale.

In acest din urma caz, bunurile atribuite prin impartire fiecarui sot devin proprii".

Art. 34: "Creditorii comuni vor putea urmarii si bunurile proprii ale sotilor, insa numai dupa urmarirea bunurilor comune".

Din prevederile[14] Codului Familiei pare a rezulte ca aceste texte se refera la orice fel de creditori. In realitate insa, ele privesc numai pe creditorii chirografari ai sotilor , adica nu si pe cei care, cu privire la creantele lor, si-au luat garantii reale asupra bunurilor sotilor. Astfel, daca o datorie comuna a sotilor a fost garantata cu o ipoteca constituita asupra unui imobil bun propriu al unuia dintre soti, creditorul ipotecar isi va indrepta actiunea ipotecara direct impotriva sotului care a constituit ipoteca.

Potrivit Codului Familiei, creditorii comuni ai sotilor, adica cei ai caror creante fac parte din una din categoriile de datorii comune prevazute de Codul Familiei , sunt obligati sa urmareasca in primul rand bunurile comune ale sotilor si numai in al doilea si subsidiar rand, adica numai in masura neandestularii din bunurile comune, ei vor putea sa urmareasca si bunurile proprii ale fiecaruia dintre soti.

In ce priveste urmarirea bunurilor proprii, creditorii comuni trebuie sa-si dispuna actiunea atunci cand sotii s-au obligat disjunat, insa nu trebuie s-o faca atunci cand sotii s-au obligat solidar, indivizibil sau deopotriva solidar si indivizibil.

Potrivit Codului Familiei , creditorii personali ai sotilor sunt obligati sa urmareasca bunurile proprii ale sotului debitor, iar in lipsa de bunuri proprii sau cand acestea sunt insuficiente, ei vor putea cere impartirea bunurilor comune, insa numai in masura necesara indestularii pretentiilor lor. In acest din urma caz, asa cum o spune Codul Familiei , bunurile atribuite prin impartire fiecaruia dintre soti devin proprii, ceea ce inseamna ca, si in acest caz, creditorii personali urmaresc tot bunuri proprii, sau, si mai exact spus, bunuri devenite proprii ca urmare a impartirii fortate a bunurilor lor comune. Urmarirea bunurilor proprii ale fiecarui sot pentru datorii comune, trebuie facuta numai pentru o jumatate din valoarea creantei sale ce a ramas neachitata dupa urmarirea bunurilor comune, deoarece obligatiile sotilor nu sunt solidare, ci conjuncte.

Astfel, in conditiile legii, numai creditorii comuni pot sa urmareasca bunurile comune ale sotilor, iar in situatia cand bunurile comune nu sunt suficiente pentru a acoperi creanta, creditorii comuni pot urmari si bunurile personale ale sotilor.