Clasificarea nulitatilor

Clasificarea nulitatilor

Sectiunea I

Nulitatea absoluta si nulitatea relativa

Criteriul acestei clasificari (nulitatea absoluta si nulitatea relativa) este felul interesului ocrotit prin dispozitia legala incalcata la incheierea actului juridic¹⁹.

Nulitatea absoluta

1. Definitie

Nulitatea absoluta este acea nulitate care intervine in cazul incalcarii in momentul actului juridic a unei dispozitii legale care ocroteste un interes general de ordine publica.

2. Terminologie

Pentru a desemna nulitatea absoluta, se utilizeaza termenii de nulitate, nulitate de drept, nulitate de plin drept. Actul sanctionabil cu nulitatea absoluta este denumit si act nul, act nul absolut, act nul de drept. Actiunea prin care se valorifica nulitatea absoluta se numeste actiune in nulitate sau actiune in nulitate absoluta.

3. Cauzele de nulitate absoluta

Sunt cauze de nulitate absoluta:

3.1. incalcarea regulilor privind capacitatea chila a persoanelor
in cazurile:

a). nerespectarii unei incapacitati spiciale impuse pentru ocrotirea unui interes
general;                 

b). lipsa capacitatii de folosinta a persoanei juridice si nerespectarea principiului specialitatii capacitatii de folosinta.

3.2. Lipsa totala a consimtamantului in cazul erorii obstacol
(etror negotiu si etror in corpore). Nu vedem de ce sanctiunea este nulitatea
absoluta, deoarece preponderent este interesul individual, personal iar nu cel
general, de ordine publica.

3.3. Nevalabilitatea obiectului actului juridic civil.

Notiunea de obiect al actului juridic civil nu are un inteles unitar in literatura de specialitate.

intr-o prima opinie²⁰ obiectul actului juridic civl il formeaza constituirea, modificarea, transmiterea ori stingerea unor raporturi juridice.

Intr-o alta opinie', obiectul actului juridic civil il constituie interesele impelementate de parti in baza si in limitele legii prin mijlocirea actului juridic.

Cel mai multi autori considera ca obiectul actului juridic civil consta in conduita la care indreptatit subiectul activ si de care este tinut subiectul pasiv al raportului juridic.

In ceea ce priveste cerintele pe care trebuie sa le indeplineasca obiectul pentru ca actul sa fie valabil, parerile autorilor sunt convergente.

O prima cerinta este ca obiectul actului juridic civil sa existe in momentul incheierii actului afara de cazul in care el consta in bunuri viitoare (art. 965 alin. 1 C.civ.). Acest articol nu contine o dispozitie de principiu cu privire la sanctiunea actelor juridice fara obiect. Rezolvarea problemei rezulta implicit din dispozitiile art. 1311 C.civ.: "daca in momentul vanzarii lucrul vandut era pierit in tot vinderea este nula. Sanctiunea care intervine este nulitatea absoluta.

O alta cerinta a obiectului actului juridic este aceea ca bunul sa se afle in circuitul civil Art. 963 C.civ. prevede: ,numai lucrurile ce sunt in comert pot fi obiectul unui contract'. De asemenea, nici acest text nu prevede sanctiunea ce se aplica in ipoteza. incheierii unui contract avand ca obiect un bun scos din circuitul civil. Este fara indoiala ca sanctiunea este nulitatea absoluta.

Obiectul actului juridic civil mai trebuie sa fie licit si moral, adica in concordanta cu legea si cu bunele moravuri. Nerespectarea acestor conditii atrage nulitatea absoluta. Msfarsit o ultima cerinta ar fi ca obiectul actului juridic sa constea intr-un fapt personal al celui care se obliga, iar ih cazul actelor translative sau constitutive de drepturi reale cel ce se obliga sa transmita sau sa constituie dreptul trebuie sa fie titularul acestuia. Nesocotirea acestei ultime conditii a dus la aplicarea unor sanctiuni diferite, in unele cazuri nulitatea absoluta, iar in altele inopozabilitatea.

Atunci cand s-a promis fapta altei persoane'', actul juridic nu este sanctionat de nulitate ci cu inopozabilitatea lata de persoana respectiva.

Ce sanctiune se aplica actului juridic civil prin care se transmite sau se constituie drepturi reale asupra unor bunuri de catre o persoana ce nu are aceasta indreptatire. Sanctiunea aplicabila vanzarii lucrului altuia este diferentiata in functie de buna sau reaua credinta a partilor si numai in situatia in care ambele au fost de rea credinta actul sa fie sanctionat cu nulitatea absoluta.

3.4. Lipsa cauzei. Cauza ilicita sau imorala

Cauza, adica scopul acului juridic, cuprinde doua elemente:

a). scopul imediat al consimtamantului care constituie elementul abstract obiectiv si invaraibil al cauzei.

b). scopul mediat al consimtamantului care este mobilul principal ce a determinat consimtamantului si constituie elementul concret subiectiv si variabil al cauzei.

3.4.1. Lipsa cauzei sau cauza falsa.

Pentru valabilitatea actului juridic civil nu este suficient asadar caracterul licit al cauzei ci mai trebuie ca aceasta sa existe, adica sa nu lipseasca si sa fie reala. Art. 966 C.civ. nu precizeaza in ce anume situatii se poate considera ca lipseste cauza sau este falsa. Tot art. 966 C.civ. in partea sa finala cuprinde o formulare echivoca nu poate avea nici un efect fiind susceptibila a fi sanctionata atat de nulitatea relativa cat si de nulitatea absoluta.

Aceasta a facut ca parerile in literatura juridica in legatura cu intelesul de lipsa a cauzei si cauza falsa precum si cu privire la caracterul nulitatii -nulitatea relativa sau nulitatea absoluta - pe care o atrage lipsa sau falsitatea cauzei sa fie impartite'³.

Asa cum s-a sustinut in literatura de specialitate²⁴ in rezolvarea problemei trebuie sa plecam pe deoparte de la constatarea ca scopul actului juridic este de natura pur psihologic, iar pe de alta parte de la caracterele specifice fiecaruia din cele doua elemete ale cauzei.

Scopul (cauza) atat cel mediat cat cel imediat lipseste intotdeauna atunci cand lipseste discernamantul. intr-o asemenea situatie lipsa de cauza nu are o independenta procesuala fiindca este absorbita de lipsa de discernamant. Datorita caracterului ei psihologic, intentional, cauza nu poate sa lipseasca decat in situatia in care lipseste discernamantul. Ori, in aceste conditii lipsa de cauza nu poate fi sanctionata decat cu nulitatea relativa.

In ceea ce priveste cauza falsa si santionarea ei este mai indicat sa tinem seama de distinctia dintre scopul imediat si cel mediat. Scopul imediat este invariabil in cadrai aceleasi categorii de acte juridice. Un scop imediat fals nu poate desemna altceva decat o felsa reprezentare a partilor sau a uneia dintre ele asupra naturii actului pe care il incheie ceea ce se realizeaza in cadrul erorii obstacol susceptibile cu sanctionare cu nulitate relativa.

Scopul mediat este un element variabil de la un act la altul. O cauza falsa mediata consta intr-o discordanta intre reprezentarea mentala a mobilului determinant si acel element ce constituie insusi mobilul determinant. Cauza falsa mediata este, de fapt o eroare a uneia din partile actului juridic sau a ambelor si ca atare nu poate afecta valabilitatea actului mai mult decat eroare iar sanctiunea care se impune este nulitatea relativa.

3.4.2. Cauza ilicita sau imorala.

Caracterul ilicit sau imoral al cauzei nu ridica probleme deosebite cu atat mai mult cu cat ari 968 C.civ. prevede ca: "esfe neliciia cauza atunci cand ea este prohibita de legi cand este contrara bunelor moravuri si ordini publice'. Cat priveste sanctiunea aplicabila actelor juridice care au o cauza ilicita sau imorala, atat doctrina, cat si practica judiciara apreciaza ca aceasta este nulitatea absoluta fiind vorba de un interes general de ordine publica.

Ingenioase aplicatii ale conditiei moralitatii cauzei sau facut in doctrina si jurisprudenta in legatura cu pretul in contractul de vanzare cumparare. Pretul vanzarii trebuie sa fie serios (art. 1303 C.civ.). El nu trebuie sa fie dipreportionat cu valoarea reala a lucrului vandut. In cazul in care disproportia rezulta ca urmare a faptului ca un contractant a profitat de starea de nestiinta, de ignoranta sau starea de constrangere a celuilalt este vorba de o leziune dar nu una obisnuita, ci de o leziune care s-ar analiza intr-o cauza imorala ce atrage nulitatea absoluta a conventiei²⁵.

Totusi problema care se pune este de lipsa sau falsitatea cauzei este sanctionata cu nulitatea relativa, iar ilieitatea sau imoralitatea cauzei cu nulitatea absoluta, Doua argumente credem ca transeaza definitv aceasta problema. Primul ar fi ca lipsa sau falsitatea cauzei sunt doua situatii care afecteaza doar structura fireasca a vointei juridice. Aceasta inseamna ca atat cauza falsa, cat si lipsa cauzei ramane in limitele vointei juridice, o alteneaza dar nu o indrepta impotriva ordinii de drept. Al doilea argument consta in aceea ca intre interesele ce trebuiesc ocrotite prin sanctiunea cauzei false si a lipsei de cauza. Pe deoparte cauza ilicita sau imorala, pe de alta parte exista o deosebire vadita. In primul caz, preponderenta este interesul partilor si sanctiunea fireasca e nulitatea relativa. in cel de-al doilea caz, cauza ilicita sau imorala afecteaza interesele generale, ordinea de drept si sanctiunea ce intervine nu poate fi decat nulitatea absoluta,

3.5. Nerespectarea formei ceruta ad validitatem

Facand o exceptie de la principiul consensualisniului, legea sau chiar partile conditioneaza uneori validitatea actului juridic de chiar manifestarea vointei intr-o anumita forma sau desavarsirea unor formalitati care nu tin proriu-zis de manifestarea de vointa, dar conditioneaza eficacitatea juridica a acestuia. Este cazul actelor juridice solemne: donatia (art. 813 C.civ.); testamentul (art 858-868 C.civ.); contractul de ipoteca (art. 1772 C.civ.); subrogatia conventionala consimtita de debitor (art. 1107 pct. 2 C.civ.); contractul de societate comerciala (Legea 31/1990); actele intre vii avand ca obiect terenuri (art, 46 Legea 18/1991).

Nerespectarea conditiei de forma a actului juridic civil atunci cand aceasta este prevazuta de lege pentru valabilitatea actului este sanctionata cu nulitatea absoluta.

Consideram ca ori de cate ori nu se face precizarea prin textul legii ca forma scrisa este ceruta pentru valabilitatea sau numai pentru probatiunea lui, forma scrisa este o conditie de probatiune a actului juridic civil

3.6.Lipsa ori nevalabilitatea autorizatiei administrative

Autorizatia prealabila este un act de putere emis de organele administrative prin care se ingaduie partilor sa incheie la randul lor un alt act juridic.

Autorizatia prealabila este un element extrinsec actului juridic civil²⁶.

Cazuri in care legea impune autorizarea prealabila a vanzarii unor bunuri:

a). cazul prevazut de art. 5 alin. 3 Legea 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat in regii autonome si societati comerciale. Potrivit acestui text de lege, instrainarea bunurilor imobile apartinand regiilor autonome se face cu aprobarea ministerului de resort.

b). cazul prevazut de art. 12 alin. 2 Decretul - Lege 61/1990 potrivit caruia in cazul locuintelor proprieate de stat cumparate pe baza de credit pana la rambursarea integrala a acestuia, locuinta nu poate fi instrainata fara autorizatia prealabila a unitatii vanzatoare.

c). cazul prevazut de art. 15 alin. 4 Legea 85/1992. Conform acestui text de lege pana la rambursarea integrala a pretului, locuinta, dobandita in conditiile prezentei legi nu poate fi instrainata Iara autorizatia prealabila a unitatii vanzatoare.

Nerespectarea conditiei autorizarii prealabile a vanzarilor mentionate mai sus in lipsa unor prevederi exprese ale legii trebuie sa fie sanctionata diferit in functie de natura interesului ocrotit prin instituirea ei. Astfel, incalcarea art. 5 alin. 3 din Legea 15/1990 va fi sanctionata cu nulitatea absoluta, acest text fiind in mod vadit unul menit sa ocroteasca un interes general, in schimb, incalcarea art. 12 alin. 2 din Decretul - Lege 61/1990 si art. 15 alin. 3, 4 din Legea 85/1992 vor fi sanctionate cu nulitatea relativa, acestea fiind instituite doar in interesul CEC si a unitatii vanzatoare²⁷.

3.7. Incalcarea ordinii publice

incalcarea ordinii publice la incheierea unui act juridic civil este sanctionata cu nulitatea absoluta, deoarece prin aceasta se aduc atingere unor interese generale ale societatii.

3.8. Frauda legii

Un act juridic se socoteste savarsit in frauda legii cand anumite norme legale sunt folosite nu in scopul in care au fost edictate, ci pentru eludarea altor norme legale imperative. Frauda la lege nu constituie o incalcare directa a legii ci o nesocotire ocolita a ei prin abaterea unor dispozitii legale de la finalitatea lor fireasca. Ea reprezinta un abuz de drept. Este reprimata explicit sau implicit printr-o serie de dispozitii legalei art 1 si art. 3 din Decretul 31/1954; art. 1203 C.civ.; art. 723 C.civ. Actele juridice savarsite in frauda legii sunt sanctionate cu nulitatea absoluta. O frauda la lege din culpa nu este posibila.

Ineficacitatea totala a actului juridic fraudulos si-a gasit expresia in principiul fraus omnia corummpit.

Frauda se deosebeste esential de dol - viciu de consimtamant - in timp ce dolul se exercita fata de una din partile actului juridic al carui consimtamant il viciaza in scopul cauzarii unui prejudiciu, frauda se savarseste de catre parti in dauna tertilor (statului), lasand nealterat consimtamantul partilor si nu atat in scopul pricinuitii unei pagube cat mai ales in vederea realizarii unui folos injust pentru fraudator. O alta deosebire decurge din sanctiunea aplicabila celor doua institutii: nulitatea absoluta la frauda si nulitatea relativa la doi.

Frauda la lege este privita de unii autori²⁸ ca un caz distinct de nulitatea absoluta. Frauda la lege nu este un caz distinct de nulitatea absoluta ci o forma a cauzei ilicite²⁹.

Frauda la lege trebuie dovedita de cel care o invoca. Proba poate fi facuta prin orice ce fel de mijloace, inclusiv cu martori sau prezumtii (delict).

4. Regimul juridic al nulitatii absolute

Prin notiunea de regim juridic a nulitatii intelegem ansamblul regulilor care guverneaza institutia nulitatii.

in esenta regimul juridic al nulitatii priveste trei aspecte majore:

a). cine poate invoca nulitatea;

b). cat timp poate ti invocata;

c)_. daca poate fi sau nu acoperita nulitatea prin confirmare de cel care o invoca.

a). Nulitatea absoluta poate fi invocata de orice persoana interesata, de instanta de judecata din oficiu precum si de alte organe administrative.

Prin sintagma "orice persoana interesata' nu se intelege orice are un interes oarecare in declararea nulitatii, ci numai persoana care invoca un interes ocrotit juridiceste in stransa legatura cu cauza nulitatii.

Conform principiului relativitatii efectelor actelor juridice civile, acestea produc efecte numai intre parti. Deci partile si avanzii cauza au interes sa invoce nulitatea absoluta. Creditorii partilor si succesorii acestora, chiar si cei cu titlu particular, pot deasemenea, invoca nulitatea absoluta. in ceea ce priveste dreptul creditorilor de a invoca nulitatea absoluta a actelor incheiate de debitorii lor se poate discuta daca ei vor putea cere declararea nulitatii pe calea actiunii oblice in cond. art. 974 C.civ. sau in exercitarea unui drept propriu si distinct de cel al debitorului. Ne alaturam opiniei exprimate in literatura' in conformitate cu care creditorul nu va trebui sa apeleze la actiunea oblica intrucat aceasta presupune o serie de conditii respective si ideea generala este de a i se facilita obtinerea nulitatii absolute si nu de a i se ingradi acest drept.

O alta persoana indreptatita sa invoce nulitatea absoluta este procurorul in conformitate cu art. 45 alin. 1 C.pr.civ. intrebarea care necesita un raspuns este daca procurorul va putea sa promoveze actiunea in nulitate absoluta a actelor cu caracter personal nepatrimonial. Raspunsul este afirmativ datorita interesului general care este ocrotit prin norma juridica.

Nulitatea absoluta mai poate fi invocata de catre instanta de judecata din oficiu.

De asemenea si organele administrative - prefectura, primarie - pot cere constatarea nulitatii absolute a actelor juridice ce aduc atingerea ordinii de drept. Suportul legal al acestei afirmatii il gasim in Legea 18/1991 a Fondului funciar care la art. 31 prevede: terenul atribuit conform art. 18 alin. 1, art 20 si art 39 nu poate fi instrainat prin acte intre vii timp de zece ani socotiti de la inceputul imului minator celui in care s-a facut inscrierea

proprietatii sub sanctiunea nulitatii absolute a actului de instrainare'.

b). Potrivit art. 2 din Decretul 167/1958 privitor la prescrptia extinctiva, nulitatea unui act juridic poate fi invocata oricand, fie pe cale de actiune fie pe cale de exceptie. Din acest text se desprind doua idei majore. Prima ar fi ca nulitatea absoluta nu este supusa prescriptiei extinclive, iar a doua este ca nu

numai actiunea este imprescriptibila, ca si exceptia. Textul citat nu face nici o

distinctie intre actele cu caracter patrimonial si cele cu caracter nepatrinionial

ceea ce inseamna ca regula prin care el o consacra este aplicabila tuturor

categoriilor de acte juridice.

Literatura de specialitate si practica judiciara, problema

imprescriptibilitatii actiunii in nulitate a fost motivata in mai multe feluri.

intr-o prima opinie'¹, imprescriptibilitatea actiunii in nulitate absoluta

se justifica prin aceea ca actul oste nul prin puterea legii si fara fiinta din chiar

momentul incheierii lui, ceea ce face ca actiunea in nulitate absoluta sa fie o

actiune in constatare care prin natura sa este imprescriptibila.

Dupa o alta opinie , explicatia imprescriptibilitatii acestei actiuni

trebuie cautata pornind de la finalitatea ei - inlaturarea efectelor actului juridic ce contravin scopului dispozitiei legale incalcate. Se poate afirma ca actiunea in nulitate ca atare nu are un caracter (obiect) patrimonial, iar eventualele consecinte de ordin nepatrimonial au doar un caracter subsecvemt. Deci imprescribilitatea actiunii si a exceptiei prin care se invoca nulitatea absoluta trebuie explicata prin natura nepatrimoniale a obiectului ei.

Potrivit unei a treia pareri³³ explicatia imprescriptibilitatii actiunii si a exceptiei bazate pe nulitatea absoluta trebuie sa o cautam in corelatia ce exista intre nulitate si prescriptia extinctiva.

Dupa o ultima parere³⁴, imprescriptibilitatea actiunii in nulitate absoluta isi gasest explicatia in finalitatea instituirii acestei sanctiuni care este menita sa ocroteasca un interes general.

O alta problema care suscita interes este aceea a actiunii in restituirea prestatiilor efectuate in temeiul unui act juridic sanctionat cu nulitatea absoluta. Aceasta, pentru ca in majoritatea cazurilor persoana interesata cere constatarea nulitatii actului juridic pentru a formula in acelasi timp pretentii in legatura cu restabilirea situatiei anterioare incheierii sale.

Este tara indoiala ca atunci cand actul juridic nul a avut un caracter patrimonial si a fost executat capatul de cerere privitor la restituirea prestatiilor, constituie, in fond, o actiune care, avand un obiect patrimonial, va fi supusa prescriptiei extinctive.

In legatura cu momentul in care incepe sa curga termenul de prescriptie al actiunii in restituire atunci cand restituirea a fost ceruta odata cu nulitatea in literatura de specialitate au fost exprimate mai multe opinii,

Potrivit primei opinii³⁵, momentul de la care a inceput sa curga prescriptia dreptului la actiune in restituirea unor prestatii efectuate in executarea unui act juridic lovit de nulitate se determina potrivit regulii aplicabile actiunii de imbogatire fara justa cauza.

Potrivit unei a doua opinii³⁶ momentul inceperii cursului prescriptiei extinctive nu poate fi altul decat data ramanerii definitive a hotararii organului de justitie prin care s-a constat nulitatea absoluta ori s-a pronuntat nulitatea relativa.

Practica judecatoreasca pare sa imbratiseze aceasta din urma solutie precizand totodata ca instanta are indatorirea ca atunci cand constata nulitatea absoluta a actului sa dispuna in acelasi timp restabilirea situatiei anterioare incheierii conventiei, obligand partile la restituirea reciproca a prestatiilor.

Suntem de acord cu aceasta opinie cu observatia ca solutia prescriptibilitatii trebuie acceptata numai in masura in care prin aplicarea prescriptiei nu s-ar ajunge la efecte contrare legii. Exemplul cel mai elocvent il constituie actul nul care are ca obiect un bun scos din circuitul civil. Daca prin hotararea judecatoreasca nu se dispune restituirea prestatiilor, partile ar putea ca intentionat sa lase sa expire termenul de prescriptie al actiunii in restituire ajungandu-se astfel pe cale ocolita la rezultatul urmarit prin incheierea actului juridic declarat nul.

Pentru a inlatura aceste inconveniente, este necesar in primul rand sa acceptam ca termenul de prescriptie privind restituirea curge cel mai devreme din momentul in care hotararea judecatoreasca de constatare a nulitatii actului a ramas definitiva. In al doilea rand, instanta va fi datoare ca odata cu constatarea nulitatii actului sa dispuna din oficiu si restituirea prestatiilor. Prin aceasta consideram ca instanta extra petita, deoarece intre actiunea in nulitate si cea in restituire este o stransa legatura, ele impreuna formand obiectul cauzei.

In urma pronutarii hotararii judecatoresti, partile vor avea fiecare un drept real sau de creanta - in functie de felul obligatiei asumate - susceptibil de valorificare pe calea executarii directe ori indirecte.

c)_. Nulitatea absoluta nu poate fi acoperita prin confirmare sau in alt mod {non potest convalescere).

Confirmarea este actul juridic unilateral prin care partea indreptatita sa invoce nulitatea renunta la dreptul de a intenta actiunea in nulitate ori la dreptul de a opune exceptia nulitatii.

Codul civil nu contine o dispozitie de principiu cu privire la inadmisibilitatea confirmarii actelor nule, ci face doar o aplicatie a acestor reguli in cazul donatiei infonne (art. 1168 C.civ.). Conform acestui articol "donatorul nu poate rapara, prin nici un act confirmativ, viciile unei donatii intre vii; nula in privinta fonnei ea trebuie sa se refaca cu formele legiuite'.

De regula, imposibilitatii de confirmare a actelor juridice lovite de nulitate absoluta decurge urmatoarea consecinta: actul de confirmare a nulitatii absolute este si el nul absolut ca si actul pe care l-ar confimia in acest mod.

"Confirmarea' actului lovit de nulitatea absoluta nu trebuie confundata cu refacerea actului juridic nul absolut. in cazul unei refaceri a actului, actul initial ramane lovit de nulitate absoluta, iar actul refacut este un nou act, nu acelasi, care isi va produce efectele de la data facerii lui iar nu de la data la care a fost facut initial.

De la regula imposibilitatii confirmarii actului juridic nul absolut exista unele exceptii. Acestea ar fi:

>    cazul prevazut la art. 1167 alin. final C.civ. confirmarea sau ratificarea sau executarea voluntara a unei donatiuni facuta de catre erezi sau de reprezentantii donatorului dupa moartea sa, tine loc de renuntare, atat m privinta viciilor deforma, cat si in privinta oricarei alte exceptii':

>    cazul prevazut de art. 20 C.fam. Casatoria incheiata impotriva dispozitiilor privitoare la varsta legala nu va fi declarata nula daca intre timp acela dintre soti care nu avea varsta ceruta pentru casatorie a implinit-o ori daca sotia a dat nastere unui copil sau a ramas insarcinata;

>    cazul prevazut de art. 22 C.fam. in cazul in care sotul unei persoane declarata moarta s-a recasatorit si dupa aceasta hotararea declarativa de moarte este anulata casatoria cea noua ramane valabila. Prima casatorie este desfacuta nu anulata pe data incheierii noii casatorii;

> atunci cand in lumina finalitatii legii, efectul distractiv al acestei

sanctiuni nu se mai justifica.

5. Restabilirea subsecventa a realitatii

In cele ce urmeaza vom incerca sa gasim o rezolvare a problemei admisibilitatii validarii actului nul ca urmare a disparitiei cauzei de nulitate, respectiv ca urmare a indeplinirii cerintei de valabilitate care a fost nesocotita cu ocazia incheierii lui. Raspunsul nu poate fi decat afirmativ deoarece din moment ce concordanta dintre scopul dispozitiei legale si actul juridic a fost restabilita iar efectele contrare legii nu se mai produc, a disparut si ratiunea de a fi a nulitatii. El necesita insa cateva observatii.

In primul rand, nulitatea actului juridic nu trebuie sa fi fost pronuntata de o instanta de judecata.

In al doilea rand, indeplinirea ulterioara a cerintei de valabilitate care a lipsit la incheierea actului juridic trebuie sa aiba loc intocmai cum prevede legea. indeplinirea ei nu poate fi dedusa din survenirea unor imprejurari care ar fi privite ea echivalente acestei cerinte.

In al treilea rand validarea actului nul prin indeplinirea subsecventa a cerintei de validitate care lipsea in momentul incheierii sale poate avea loc ca regula numai atunci cand la data solutionarii actiunii in nulitate fiind indeplinita cerinta care lipsea, partile ar putea sa incheie valabil un nou act juridic identic cu acela a carui nulitate urmeaza sa se constate de catre instanta.

Proiect: Conditiile de existenta ale rezolutiunii si rezilierii Proiect: Teste grila - test grila

O alta problema, care probabil se ridica este a admisibilitatii validarii actului prin abrogarea legii care prevedea cerinta de valabilitate ce a fost incalcata.

Intr-o prima parere³⁷, atunci cand intre momentul incheierii unui act juridic cu incalcarea unei cerinte prevazute de legea in vigoare la data incheierii si in momentul introducerii actiunii in nulitate a intervenit o lege noua ce inlatura cerinta care nu a fost respectata are loc o validare automata a actului juridic.

Potrivit unei alte opinii³⁸, ratiunea sanctiunii nulitatii este nedespartit legata de exigentele legii incalcate stabilita in lumina scopului acestei legi. in caz de conflict intre legi succesive, legea veche impreuna cu scopul ei este inlocuita cu o lege noua, avand propriul ei scop. In aceste conditii, este indoielnic daca punerea de acord cu scopul legii vechi care a fost abrogata este posibila. Iar daca am admite remedierea actului in acest caz, cu toate ca actul este pus de acord nu cu legea veche care ramane violata ci cu legea noua si cu scopul acestuia si ani socoti in lumina dispozitiilor acestei legi ca nulitatea edictata de vechea lege nu ar mai avea ratiunea de a fi nu am admite in aceasta masura retroactivitatea tacita a legii noi care contravine art. 1 C.civ. privind aplicarea imediata a legii noi.

Suntem de acord cu prima opinie.

in primul rand uneori o validare a actelor juridice nule incheiate sub imperiul legii vechi are loc prin dispozitiile exprese ale legii noi.

In al doilea rand, nulitatea absoluta fiind o sanctiune menita sa asigure respectarea unei legi care promoveaza un interes generai in urma abrogarii acestei legi a disparut si interesul de a se aplica sanctiunea nulitatii chiar daca s-a mentinut interesul de a fi invocata de catre cei indreptatiti. Este in folosul securitatii circuitului civil ca odata cu aparitia unei noi legi sa se consolideze "sitautiile de fapt' existente la acel moment.

Un alt argument se poate desprinde din imprejurarea ca in dreptul nostru este admisa conversiunea actului juridic, care, in esenta, consta intr-o inlaturare a nulitatii atunci cand actul nevalabil indeplineste conditiile de valabilitate ale altui act.

Trebuie sa acceptam deci posibilitatea validarii actului juridic nul ca urmare a abrogarii dispozitiei legale care a fost incalcata cu ocazia incalcarii sale fara ca prin aceasta sa se contravina principiului neretroactivitatii legii.

Instantalele de judecata vor aprecia, de la caz la caz, daca actul nul absolut va fi susceptibil de validare prin abrogarea legii care a instituit cauza de nulitate absoluta.

Nulitatea relativa

1. Definitie

Nulitatea relativa este acea nulitate care intervine in cazul incalcarii in momentul incheierii actului juridic a unei dispozitii legale ce ocroteste un interes individual, personal.

2. Terminologie

Pentru a desemna nulitatea relativa se utilizeaza si termenul de anulabilitate. Actul juridic sanctionat cu nulitatea relativa este denumit act nul relativ sau act anulabil, iar actiunea in justitie prin care se valorifica nulitatea relativa se numeste actiune in nulitate relativa sau actiune in anulare. 3. Cauzele de nulitate relativa Sunt cauze de nulitate relativa:

>      viciile de consimtamant;

>      lipsa discernamantului in momentul incheierii actelor juridice;

>      nerespectarea regulilor privind capacitatea de exercitiu a persoanei;

>      nerespectarea dreptului de preemtiune. 3.1. Viciile de consinitamat

Potrivit art. 953 C.civ. "consimtamantul nu este valabil cand este dat prin eroare, smuls prin violenta sau surprins prin dol"

Asadar, viciile de consimtamant sunt eroarea, violenta si dolul. Alaturi de acestea, literatura de specialitate considera ca viciu de consimtamant si leziunea. Nu suntem de acord cu aceasta opinie deoarece leziunea este doar o conditie de anulare a anumitor acte juridice incheiate de minorii cu capacitate de exercitiu restransa.

3.1.1. Eroarea

Eroarea consta in cunoasterea falsa sau ignorarea unei realitati de care este legata formarea unui act juridic realizata spontan, fara interventia unui agent exterior, si care determina o persoana sa consimta la incheierea unui act juridic. Eroarea consta intr-o neconcordanta intre vointa interna si cea declarata.

In functie de gravitatea erorii si de consecintele pe care le produce asupra actului juridic, distingem: eroare - obstacol, eroare viciu de consimtamant si eroarea indiferenta.

Eroarea obstacol consta intr-o discordanta totala dintre vointa interna si vointa declarata concretizata fie in aceea ca persoana de la care emana vointa are o reprezentare gresita asupra natura actlui pe care-1 incheie fie are o reprezentare gresita asupra identitatii obiectului actului juridic.

In literatura de specialitate se sustine ca in cazul erorii obstacol actul ar fi sanctionat cu nulitate absoluta datorita faptului ca vointa celor doua parti nu se poate intalni. Aceasta solutie pare sa fie intemeiata in cazul actelor bilaterale dar nu este convingatoare in cazul actelor unilaterale. Mai indicata nu se pare sanctionarea erorii obstacol cu nulitatea relativa care lasa partii in cauza posibilitatea de a se prevala sau nu de ea, inauntrul termenului de prescriptie.

Eroarea viciu de consimtamant apare numai in doua ipoteze: cand falsa reprezentare a realitatii priveste substanta obiectului conventiei si cand priveste persoana cu care s-a contractat.

In cazul erorii asupra substantei obiectului poate constitui o insusire substantiala nu numai o calitate materiala a sa si si anumite elemente subiective. Eroare asupra valorii obiectului actului juridic (lezionara) nu constituie un viciu de consimtamant deci nu este susceptibila de anulare.

O problema care suscita interes este aceea de a sti daca in contractele sinalagmatice eroarea este cauza de nulitate numai atunci cand priveste contraprestatie sau si atunci cand priveste propria prestatie. Solutia este ca si o asemenea eroare altereaza consimtamantul si in consecinta ea trebuie sa duca la anularea actului'⁹.

Cel de al doilea caz de eroare viciu de consimtamant este eroare asupra persoanei. Ea constituie un viciu de consimtamant doar in cazul in care consideratia persoanei este cauza principala pentru care s-a facut conventia.

Eroarea este indiferenta atunci cand partile sau una din ele au o falsa reprezentare asupra unui element neesential pentru incheierea actului juridic. O asemenea eroare nu afecteaza valabilitatea actului juridic.

3.1.2. Dolul

Prin dol ca viciu de consimtamant intelegem inducerea in eroare a unei persoane prin folosirea unor mijloace viclene pentru a-1 determina astfel sa incheie un act juridic. Potrivit art, 960 alin. 1 C.civ. "dolul este o cauza de nulitate a conventiei cand mijloacele viclene, intrebuintate de una din parti suni astfel incat este evident ca fara aceste masinatii, cealalta parte n-ar fi contractat'.

Deci dolul este de doua feluri : a) doi principal - care este dolul ce cade asupra elemente importante, determinante la incheierea actului juridic si care atrage anularea actului ; b) dol incident (secudar) - care este dolul ce cade asupra unor imprejurari nedeterminante actului juridic si care nu atrage anularea actului.

Dolul ca viciu de consimtamant este alcatuit din doua elemente :

> un element obiectiv, material constand in utilizarea de mijloace viclene (masinatiuni siretenii, manopere dolosive) pentru a se induce eroarea ;

> un element subiectiv, intentional constand in intentia de a induce in

eroare o persoana pentru a determina sa incheie un act juridic civil.

In legatura cu primul element - cel obiectiv - este de retinut ca el poate consta intr-o actiune pozitiva (fapt comisiv) cat si in una negativa (fapt omisiv). Cand elementul obiectiv al doliilui consta intr-un fapt omisiv, se utilizeaza expresia de doi prin reticenta care consta in ascunderea ori necomiinicarea celeilalte parti a unei imprejurari ce i-ar fi trebuit facuta cunoscuta. Dolul reticent este susceptibil si el de anulahilitate.

Pentru a fi viciu de consimtamant dolul trebuie sa indeplineasca doua conditii. Prima conditie este ca dolul sa fie deteiininant pentru incheierea actului juridic. Ea este prevazuta expres in art. 960 C.civ.. Caracterul determinant, hotarator al unui element pentru incheierea actului juridic se apreciaza dupa un criteriu subiectiv, in concreto. A doua conditie este ca dolul sa provina de la cealalta parte. Ea este continuta in art. 960 C.civ. "..mijloacele viclene intrebuintate de una din parti'. Textul lasa sa se inteleaga ca exista doi numai in actele bilaterale. Ori dolul se poate intalni si in cazul actelor unilaterale (la testament de exemplu, sub forma sugestiei).

In doctrina, se admite ca dolul poate proveni si de la un tert, dar contractantul trebuie sa aiba cunostinta si de aceasta imprejurare (complicitate la doi). S-a mai sustinut ca dolul poate proveni si de la reprezentantul cocontractantului.

Proba dolului este ceruta de art. 960 alin. 2 C.civ. care prevede ca "dolul nu se presupune'. Prin urmare, persoana care invoca existenta dolului trebuie sa dovedeasca. Fiind un fapt juridic, dolul poate fi probat prin orice mijloc de proba, inclusiv martori si prezumtii simple.

3.1.3. Violenta

Prin violenta intelegem amenintarea persoanei cu un rau de natura sa-i provoace o temere care o determina sa incheie un act juridic oe care altfel nu l-ar fi incheiat' , iar potrivit prevederilor art. 956 alin. 1 C.civ. "este violenta totdeauna cand spre a face o persoana a contracta i s-a insuflat temerea. rationabila dupa dansa ca va fi expusa persoana sa sau averea unui rau considerabil si prezent'.

Ceea ce caracterizeaza violenta ca viciu de consimtamant este faptul ca persoana care incheie actul isi manifesta o vointa in deplina cunostinta de cauza, dar consimtamantul pe care ea il exprima nu este rezultatul unui proces psihologic firesc, desfasurat in deplina libertate, ci este doar o reactie de aparare fata de un rau a carei producere este iminenta.

Dupa natura raului cu care se ameninta distingem :

>      violenta fizica (vie), existenta atunci cand amenintarea cu raul priveste integritatea fizica ori bunurile persoanei;

>      violenta psihica (metus) existenta atunci cand amenintarea cu raul se refera la onoarea, cinstea, sentimentele persoanei.

Dupa caracterul amenintarii deosebim :

>      amenintarea legitima care este exercitata in conditiile legii si in vederea realizarii unui drept subiectiv, o astfel de amenintare nu constituie violenta - viciu de consimtamant;

>      amenintarea nelegitima care este exercitata iara nici un ternei legal si are drept consecinta anulabilitatea actului juridic.

Violenta este alcatuita din doua elemente :

>      un element obiectiv, exterior care consta in amenintarea cu un rau ;

>      un element subiectiv, constand in insuflarea temerii persoanei amenintate ; in cazul violentei cea care viciaza consimtamantul nu este violenta ca atare, ci tocmai starea de teama pe care o provoaca persoanei.

Pentru a fi viciu de consimtamant violenta trebuie sa indeplineasca doua conditii. Prima conditie este ca ea sa fie determinanta pentru incheierea actului juridic civil. insusi art. 956 C.civ. prevede ca temerea insuflata sa fie "rationabila dupa dansa" (dupa persoana amenintata) de natura a determina la incheierea actului juridic. Pentru a aprecia caracterul determinant trebuie luate in considerare, conform art. 956 alin. 2 C.civ. varsta, sexul, conditia persoanei amenintate. A doua conditie este ca violenta sa fie injusta, nelegitima, ilicita. Aceasta conditie trebuie inteleasa in sensul ca nu orice amenintare prin ea insasi constituie violenta. Este necesar ca aceasta sa reprezinte o incalcare a legii, sa fie nelegitima.

Art. 958 C.civ. proclama ca simpla temere reverentioasa tara violenta nu este cauza de anulare adica nu e violenta.

Violenta poate proveni si de la un tert, nu neaparat de la cocontractant

In doctrina⁴¹ s-a mai precizat ca starea de necesitate trebuie asimilata violentei.

3.1.4. Leziunea                        

Leziunea este disproportia vadita dintre valoarea prestatiilor la care partile se obliga, disproportie care exista in momentul incheierii actului juridic si care cauzeaza uneia dintre parti o paguba materiala.

Codul civil nu a reglementat leziunea impreuna cu viciile de consimtamant ci distinct de aceasta, in sectiunea consacrata actiunii in anulare sau resciziune (art. 1157 - 1167).

In literatura juridica, leziunea este infatisata adeseori alaturi de viciile de consimtamant si uneori chiar calificata ca atare.

Cu privire la leziune in legislatie si doctrina s-au conturat doua conceptii.

In conceptia subiectiva, leziunea presupune doua elemente : unul obiectiv constand in disproportia de valoare intre contraprestatii si unul subiectiv, constand in profilarea de starea de nevoie, slabiciunea, ignoranta celeilalte parti pentru a se imbogatii.

in conceptia obiectiva, pentru a exista leziune este suficient ca intre prestatii sa apara o disproportie considerabila si manifesta, fara a se lua in considerare atitudinea partii care a profitat de pe urma acestei disproportii.

Codul civil si Decretul 32/1954 consacra conceptia obiectiva despre leziune pe de o parte, iar pe de alta parte a limitat domeniul ei de aplicare la actele juridice incheiate de minori (art. 1157 - 1165). Deci, cel care invoca leziunea are de dovedit numai faptul ca actul juridic este incheiat de un minor cu capacitate de exercitiu restransa, avand varsta de 14 - 18 ani.

Anularea actului juridic pentru leziune comporta intrunirea cumulativa a urmatoarelor conditii : leziunea sa fie o consecinta directa a actului respectiv ; leziunea sa existe in raport cu momentul incheierii actului juridic ; disproportia de valoare dintre contraprestatii sa fie vadita.

In starea actuala a legislatiei noastre, leziunea are un domeniu restrans de aplicare, atat in ceea ce priveste persoanele care o pot invoca - numai minorii cu capacitate de exercitiu restransa avand varsta cuprinsa intre 14-18 ani cat si in ceea ce priveste actele juridice susceptibile de anulare pentru leziune - numai actele de administrare cu caracter patrimonial daca au fost incheiate de minorul intre 14 - 18 ani, iara incuviintarea ocrotitorului legal sunt comutative si lezionale pentru minori.

Acest fapt a permis conturarea in literatura⁴² si practica judiciara⁴³ a punctului de vedere conform caruia leziunea nu constituie o cauza autonoma de anulare a actelor juridice, ci doar o conditie pentru anulabilitatea unor acte juridice incheiate de persoane care nu au capacitate deplina de exercitiu.

3.2. Lipsa discernamantului in momentul incheierii actelor juridice

Este posibil ca din cauza alienatiei sau debilitatii mintale ori datorita altor imprejurari cel care consimte la incheierea actului juridic sa fie lipsit de discernamant

Intrebarea care se pune este daca actul juridic incheiat de o persoana lipsita de discernamant in momentul incheierii lui este sau nu valabil.

Raspunsul este negativ, astfel actele juridice incheiate de o persoana lipsita de discernamant sunt anulabile daca cel care cere anularea actului - partea lipsita de discernamant sau cei indreptatiti la actiune - va face dovada lipsei de discernamant in chiar momentul incheierii actului. Aceasta se justifica prin faptul ca in cauza este vorba de un interes personal si nu de unul general care sa necesite sanctionarea cu nulitatea absoluta.

De la aceasta regula exista si o exceptie, cea prevazuta de ari 9 C.fam. in privinta actului juridic al casatoriei i "este interzis sa se casatoreasca alienatul mintal debilul mintal precum si cel lipsit vremelnic de facultatile mintale cat timp nu are discernamantul faptelor sale^c. Potrivit ari 19 C.fam. casatoria incheiata cu incalcarea acestor dispozitii este nula. Ari 9 C.fam. este menit sa ocroteasca un interes general, acela al prevenirii intemeierii unor familii nesanatoase sau lipsite de trainicie.

3.3. Nerespectarea regulilor privind capacitatea de exercitiu

Nulitatea relativa pentru nerespectarea regulilor privind capacitatea de exercitiu intervine in urmatoarele cazuri : actul juridic a fost incheiat de persoane lipsite de capacitatea de exercitiu ; actul juridic a fost facut de minorul cu capacitate de exercitiu restransa fara incuviintarea ocrotitorului legal ; actul a fost incheiat de minorul cu capacitate restransa de exercitiu cu incuviintarea ocrotitorului legal, dar fara incuviintarea autoritatii tutelare ; actele juridice interzise minorului cu capacitate de exercitiu restransa ; chiar daca autoritatea tutelara ar fi dat incuviintarea ; cand actul s-a incheiat cu nerespectarea unei interdictii care are ca scop, protectia unor interese personale, proprii ; cand actul s-a incheiat in lipsa sau cu depasirea puterilor pentru persoana juridica.

3.3.1. Actul a fost incheiat de persoane lipsite de capacitate de exercitiu

Fac parte din aceasta categorie minorii sub varsta de 14 ani si persoanele puse sub interdictie judecatoreasca. Totusi actele de conservare si actele marunte de dispozitie ale vietii cotidiene, de mica valoare patrimoniala incheiate de aceste persoane nu sunt susceptibile de a fi sanctionate de nulitatea relativa.

3.3.2. Actul a fost incheiat de minorul cu capacitate restransa de exercitiu, tara incuviintarea ocrotitorului legal

Minorul cu capacitate restransa de exercitiu poate inchiea singur si personal, tara incuviintarea ocrotitorului legal urmatoarele categorii de acte juridice civile:

a). actele pe care le putea incheia pana la implinirea varstei de 14 ani (actele de conservare si actele marunte ale vietii cotidiene de micp valoare patrimoniala);

b). depozitul special la CEC (art. 10 alin. final din Decretul 32/1954 si Statutul CEC);

c). actele de administrare daca nu sunt lezlonare, este solutia ce rezulta din interpretarea per a contrario) a art. 25 alin. 1 din Decretul 32/1954.

Pentru alte categorii de acte juridice civile, minorul cu capacitate restransa de exercitiu are nevoie de incuviintarea prealabila a ocrotitorului legal,

Din aceasta categorie fac parte actele de administrare atat cele privitoare la un bun cat sl cele ce privesc patrimoniul minorului, Actele de administrare ale patrimoniului sunt acele acte care in raport cu un anumit bun sunt de dispozitie, dar in raport cu intregul patrimoniu au ca finalitate o judicioasa utilizare a patrimoniului.

Facem precizarea ca intre actul de administrare mentionat la ari 25 alin. 1 Decretul 32/1954 si actul de administrare obisnuit nu exista nici o contradictie reali ci poate una aparenta, deoarece regula este ca minorul de 14-18 ani trebuie sa incheie actul de administrare cu incuviintarea prealabila a ocrotitorului legal; daca il incheie singur fara incuviintare, si actul este lezionar el este anulabil pentru leziune; daca-1 incheie tara aceasta incuviintare si actul nu este lezionar el va fi perfect valabil.

3.3.3. Actul a fost incheiat de minorul cu capacitate de exercitiu restransa, cu incuviinatarea ocrotitorului legal, dar tara incuviintarea autoritatii tutelare

Asadar, actele juridice pentru care este necesara o dubla incuviintare -ocrotitorului legal si autoritatea tutelara - sunt actele de dispozitie. Sunt considerate acte de dispozitie: instrainarea unui bun, grevarea lui cu o sarcina reala (gaj, Ipoteca), renuntarea la un drept. Alaturi de acestea, doctrina si jurlsprudenta au calificat acceptarea unei succesiuni ca fiind un act de dispozitie⁴.

3.3.4 Actele juridice interzise minorului cu capacitate de exercitiu restransa chiar daca autoritatea tutelara ar fi dat incuviintarea

Aceste acte sunt prevazute de art. 133 alin. 3 si art. 128 din Ciani.

Potrivit art. 133 alin. 3 C.fam. .minorul nu poate sa faca nici chiar cu incuviintare donatii si nici sa garanteze obligatia altuia. Actele incheiate cu incalcarea acestor interdictii sunt anulabile (art. 133 alin. 4 C.fam.).

Art. 128 C.fam. prevede "este oprit sa se incheie acte juridice intre tutore, sotul ori ruda in linie dreapta ori fratii sau surorile tutorelui de o patie si minor de alta. Consideram ca sanctiunea ce Intervine in acest caz este nulitatea relativa, deoarece interdictia de la art. 128 C.fam. este menita sa ocroteasca un interes personal, al minorului.

3.3.5. Actul s-a incheiat cu nerespectarea unei alte interdictii care are ca
scop ocrotirea, protectia unor interese personale, proprii

Avem in vedere minatoarele cazuri:

a). cel prevazut de art 1307 C.civ,;

b). cel prevazut de art 1308 C.civ.;

c). cel prevazut de art 35 alin. 2 C.fam. nici unul din soti nu poate instraina nici un teren sau o constructie ce face parte din bunurile comune daca nu are consimtamantul expres ai celuilalt sot. Textul art. 35 alin, 2 C.fam. nu precizeaza care va fi sanctiunea aplicabila actelor juridice incheiate de unul din soti cu incalcarea acestei dispozitii. Dupa indelungi controverse, s-a ajuns pana la urma la solutia nulitatii relative.

d). Codul familiei sanctioneaza cu nulitate relativa nu numai actele juridice savarsite de persoana tara capacitatea de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, ci si actele juridice prin care reprezentantul sau ocrotitorul legal incalca dispozitiile privitoare la reprezentarea celor lipsiti de capacitate sau la incuviintarea prealabila a actelor celor cu capacitate de exercitiu restransa.

Ari 129 C.fam. prevede ca tutorele nu poate sa faca donatii iti numele minorului si nici sa garanteze obligatiile altuia (alin. 1) ; nu poate fara prealabila incuviintare a autoritatii tutelare sa faca valabila instrainarea sau gajarea bunurilor minorului, renuntarea la drepturile patrimoniale ale acestuia precum si sa incheie alte acte care depasesc dreptul de administrare (alin. 2).

Actele facute cu incalcarea dispozitiilor alin. 1 si 2 sunt anulabile.

Potrivit ari 133 C.fam., daca actul pe care minorul cu capacitate de exercitiu restransa urmeaza sa il incheie face parte din acelea pe care tutorele nu le poate incheia decat cu incuviintarea autoritatii tutelare, va fi necesara si prealabila incuviintare a acesteia (alin. 2) ; actele facute cu incalcarea alin. 2 sunt anulabile (alin. 4).

e)_. Codul familiei nu prevede care este sanctiunea actelor incheiate de tutore sau parinte in numele minorului cu capacitate de exercitiu restransa cu toate ca aceste acte nu vor fi valabile, intrucat minorul cu capacitate de exercitiu restransa isi exercita singur drepturile, iar ocrotitorul saui legal are doar indreptatirea de.a-i incuviinta actele si nu pe aceea de a-1 reprezenta.

Credem ca sanctiunea actului savarsit in aceste conditii nu este anulabilitatea, ci inopozabilitatea;

f). cel prevazut de ari 474 C.civ. care reglementeaza partajul voluntar, iar nu judecatoresc, cand intre mostenitori exista un minor.

3.3.6. Actul s-a incheiat in lipsa sau cu depasirea puterilor pentru
persoana juridica

Potrivit art 35 din Decretul 51/1954, persoana juridica isi exercita drepurile si isi indeplineste obligatiile prin organele sale, Actele juridice facute de organele persoanei juridice in limitele puterilor ce le-au fost conferite sunt actele persoanei juridice insesi.

Faptele licite sau ilicite savarsite de organele sale obliga insasi persoana juridica daca au fost indeplinite cu prilejul exercitarii functiei lor. Faptele ilicite atrag si raspunderea personala a celor ce le-a savarsit atat fata de persoana juridica, cat si fata de tert.

Raporturile dintre persoana juridica si cei care alcatuiesc organele sale sunt supuse prin asemanare regulilor mandatului.

In ipoteza in care organele persoanei juridice incheie acte cu tertii, in lipsa sau cu depasirea puterilor incredintate de persoana juridica, iar acestea nu sunt ratificate de persoana juridica credem ca sanctiunea cea mai potrivita este inopozabilitatea actelor fata de persoana juridica a actelor respective, iar nu anulabilitatea.

3.4. Nerespectarea dreptului de preemtiune⁴⁵ (art. 49 din Legea 18/1991)

Potrivit art. 48 - 49 din Legea 18/1991 atunci cand proprietarul unui teren agricol situat in extravilan se hotareste sa-1 vanda, coproprietarii, proprietarii vecini si statul au drept de preemtiune, adica un drept prioritar la cumparare.

Asadar, dreptul de preemtiune este acel drept subiectiv civil recunoscut de lege anumitor titulari, in virtutea caruia acestia se bucura de prioritate la cumpararea unui teren agricol din extravilan in ordinea si conditiile stabilite de lege.

Dreptul de preemtiune are ca obiect numai terenurile agricole din extravilan. El exista numai daca instrainarea se face prin act de vanzare cumparare.

Titularii dreptului de preemtiune sunt: coproprietarii, proprietarii vecini cu terenul ce urmeaza sa se vanda si statul.

Legea prevede ca proprietarul terenului care urmeaza a fi vandut este obligat sa comunice hotararea sa de vanzare Agentiei pentru Dezvoltare si Amenajare Rurala. Aceasta agentie va comunica intentia de vanzare in termen de 15 zile coproprietarilor, proprietarilor vecini. Toti titularii dreptului de preemtiune trebuie sa se pronunte in termen de 30 de zile de la data primirii comunicarii.

In situatia in care titularul dreptului de preemtiune accepta oferta vanzatorului in temienul stabilit de lege, intre cei doi se incheie un antecontract de vanzare cumparare. Momentul incheierii antecontractului este receptarii acceptarii de catre ADAR sau direct de catre ofertant. in temeiul antecontractului, ambele parti sunt obligate una fata de cealalta sa incheie contractul de vanzare cumparare in forma autentica. Daca una din parti refuza sa perfecteze contractul de vanzare cumparare in forma autentica, cealalta are posibilitatea de a se adresa instantei de judecata sa pronunte o hotarare care sa tina loc de contract.

Conform ari 49 din Legea 18/1991 contractul de vanzare cumparare incheiat cu nesocotirea sau incalcarea dreptului de preerntiune este sanctionat cu nulitatea relativa.

4. Regimul juridic al nulitatii relative

Cotinutul regimului juridic al nulitatii relative este dat in principal de umiatoarele trei probleme: cine poate invoca nulitatea relativa (a); daca actiunea in nulitate relativa este prescriptibila sau imprescriptibila (b); daca poate fi acoperita sau nu prin confirmare de cel care o invoca (c). a), nulitatea relativa poate fi invocata de catre:

>      partea sau persoana al carei interes este ocrotit si de catre reprezentantul legal al minorului sau interzisului judecatoresc;

>      succesorii partii ocrotite;

>      de catre procuror;

>      de catre creditorii chirograferi ai partii ocrotite pe calea actiunii oblice (art 974 C.civ.);

>      de catre autoritatea tutelara;

>      de catre organele de stat si institutiile chemate sa ocroteasca aceasta persoana.

a..l. Partea sau persoana al carui interes este ocrotit si de catre reprezentantul legal al minorului sau al interzisului judecatoresc

Cand actul juridic s-a incheiat cu nescocotirea unei norme care ocroteste interesul uneia din parti, aceasta este in mod firesc indreptatita sa introduca actiunea in anulare. Dreptul de a invoca anulabilitatea actului nu va fi recunoscut si celeilalte parti (art. 952 C.civ.).

Daca la incheierea actului au fost incalcate doua sau mai multe parti ale unui act conventional, toate aceste parti pot invoca nulitatea care prin aceasta nu-si pierde caracterul relativ.

In situatia in care cel indreptatit sa ceara anularea actului este lipsit de capacitatea de exercitiu datorita minoritatii sau interdictiei actiunea va fi introdusa de catre reprezentatntul sau legal (parinte, tutore sau curator). Va actiona^ reprezentantul legal in nume propriu ori doar ca reprezentant al incapabilului? Trebuie sa recunoastem un drept propriu parintelui sau tutorelui la/actiunea in anularea actului incheiat de cel lipsit de capacitate? Ocrotitorul legal are un drept propriu la actiune ce rezulta din indatorirea legala de ocrotire. Acest drept exista alaturi de cel al incapabilului - deci nu se substituie acestuia - drept pe care incapabilul il poate exercita dupa ce devine capabile.

Nulitatea relativa poate fi cauzata si de incheierea actului juridic de catre o persoana cu capacitate de exercitiu restransa (minor intre 14-18 ani) fara incredintarea prealabila a ocrotitorului legal Si in acest caz se ridica problema stabilirii dreptului ocrotitorului legal de a ataca acest act. Stim ca ocrotitorul legal nu il mai reprezinta pe minor si numai poate introduce actiunea in numele lui, ci poate doar sa incuviinteze pornirea actiunii de catre minor si-1 poate asista pe acesta la savarsirea actelor procesuale. Asadar, numai minorul poate introduce actiunea. Aceasta solutie categorica ar fi in masura sa prejudicieze uneori, interesele minorului, ceea ce a facut ca in literatura de specialitate¹⁰ sa se impuna solutia recunoasterii dreptului propriu si al ocrotitorilor legali de a cere anularea actelor juridice incheiate de cel ocrotit fara incuviintarea lor prealabila.

Uneori prin incheierea actului juridic se incalca o norma de drept care nu ocroteste interesele weunei parti ci a unei terte persoane. intr-o asemenea situatie dreptul de a cere anularea actului apartine acestei persoane. Un exemplu elocvent in acest caz il constituie art. 35 alin. 2 C.fam. in conformitate cu care instrainarea sau grevarea constructiilor sau terenurilor care fac parte din bunurile comune ale sotilor de catre unul din soti fara consimtamantul expres al celuilalt sot confera acestuia din urma dreptul de a cere anularea actului.

a.2. Succesorii partii ocrotite

Actiunea in anularea actului juridic poate introdusa sau continuata de catre succesorii universali sau cu titlu universal ai persoanei careia legea i-a recunoscut dreptul la actiune. Este cazul mostenitorilor legali sau a legatarilor universali sau cu titlu universal si al persoanei juridice care in urma reorganizarii dobandeste de la persoana juridica intregul patrimoniu sau o fractiune din acesta.

indreptatirea succesorilor universali si cu titlu universal de a cere anularea actelor incheiate de catre autorii lor se explica prin faptul ca aceste acte le sunt opozabile ca si autorului lor. Ei pot invoca nulitatea relativa ca si autorul lor afara numai daca in cazul dat actiunea in anulare este strict persoanla. Fac parte din aceasta categorie a actelor strict personale cele de dreptul familiei.

Dreptul la actiune a succesorilor universali si cu titlu universal nu este un drept propriu al acestora independent de ce! al autorilor lor care sa fi luat nastere in momentul morti acestuia, el este acelasi drept la actiunea in anulare, nascut ca urmare a incheierii actului juridic cu incalcarea legii, drept pe care 1-a putut exercita cei ocrotit atata timp, cat a fost in viata si pe care il pot exercita dupa aceia succesorii sai. De la aceasta regula exista si o exceptie - in cazul testamentului - unde succesorii universali vor avea un drept propriu in anularea testamentului. Termenul de prescriptie al actiunii iii anularea testamentului curge din momentul deschiderii succesiunii deci pentru succesori nu va curge un nou termen de prescriptie in ceea ce priveste dreptul la actiune si ca lor li se va putea opune toate exceptiile ce s-ar fi putut invoca fata de cel caruia ii succed.

Daca actiunea in anulare este pornita, numai de catre unii dintre mostenitori, efectele ei se produc fata de toti mostenitorii.

a.3. Procurorul

Potrivit art. 45 alin. C.pr.civ. procurorul poate sa porneasca orice actiune in afara de cele strict personale si sa participe la orice proces in orice faza a acestuia daca socoteste ca aceasta este necesar.

Aceasta dispozitie din C.pr.civ. a condus la recunoasterea de principiu a dreptului procurorului de a introduce actiunea in anularea actelor juridice civile.

Procurorul are doar un simplu drept procesual la actiune. Efectele anularii actului nu se vor rasfrange asupra sa ci aupra partii in interesul careia a fost insituita nulitatea, iar confirmarea actului anulabil nu va putea fi facuta de catre procuror ci numai de catre partea ocrotita. Odata ce actul a fost confirmat, actiunea procurorului trebuie sa fie respinsa. Din art. 45 alin. 1 C.pr.civ. rezulta ca procurorul va putea cere doar anularea acelor acte care nu au caracter strict personal si a caror anulare nu presupune o apreciere strict personala din partea celui indreptatit sa o invoce (cum ar fi, de exemplu, in cazul incheierii actului juridic al casatoriei).

a.4. Creditorii chirografari ai partii ocrotite pe calea actiunii oblice (art
974C.civ.)

Creditorii chirografari sunt acei creditori care nu au o garantie reala pentru creanta lor, ci doar un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului.

Anularea unui act juridic poate profita creditorilor chirografari prin aceea ca bunul instrainat revine in patrimoniul debitorului, asigurandu-se astfel conservarea dreptului de gaj general al acestora.

Prin actiunea oblica intelegem actiunea civila in care creditorul chirografar exercita in numele debitorului sau subrogandu-se lui drepturile si actiunile patrimoniale a caror executare acesta o neglijeaza sau o refuza⁴'.

Creditorii chirografari exercita, drepturile si actiunile debitorilor lor in temeiul dreptului de gaj general asupra intregului patrimoniu al datornicului. Asadar ei nu exercita, aceasta actiune in nume propriu ci in calitate de avanzi cauza. Totusi, suntem de acord cu opinia exprimata in literatura⁴⁸ ca atunci cand actioneaza de actiunea, oblica, creditorii lucreaza atat in numele debitorilor, cat si in nume propriu. Ea constituie pe de o parte un mijloc de conservare a patrimoniului debitorului, iar pe de alta parte, un mijloc preventiv de aparare impotriva pericolului de insolvabilitate a acestuia.

Dreptul creditorilor chirografari de a invoca pe calea actiunii oblice anulabilitate actelor incheiate de catre debitorul lor trebuie limitat doar la actele juridice cu caracter patrimonial, neputandu~se ca pe aceasta cale sa provoace anularea unor acte cu caracter personal sau care implica o apreciere strict personala. Pe acesta cale, creditorul nu poate cere decat anularea actelor fata de care debitorul apare ca parte ori persoana in interesul caruia s-a instituit nulitatea.

a.5. Autoritatea tutelara

Autoritatea tutelara in calitatea. s-a de organ de control asupra modului de exercitare a ocrotirii parintesti este indreptatita sa introduca actiune in justitie pentru anularea actelor juridice incheiate cu incalcarea dispozitiilor privitoare la lipsa capacitatii de exercitiu.

Trebuie sa determinam care este totusi sfera de actiune care se circumscrie acestui drept al autoritatii tutelare.

In primul rand, autoritatea tutelara va putea cere doar anularea actelor juridice pentru a caror valabilitate este necesara prealabila sa incuviintare si ea nu a fost obtinuta. De aici desprindem concluzia ca actele pentru care nu este nevoie de incuviintarea autoritatii tutelare nu sunt susceptibile de a fi atacate cu nulitate relativa de catre autoriatea tutelara.

In privinta, actelor pe care parintele s-au tutorele nu le poate face nici chiar cu incuviintarea autoritatii tutelare in literatura de specialitate⁴⁹ s-a exprimat opinia ca"intrucat in cazul acestor acte nu se pune problema ca autoritatea tutelara sa intregeasca intr-un fel oarecare imputernicirile de reprezentare ale parintelui, savarsirea de catre parinte a unor asemenea acte va aduce la nulitatea relativa ce nu va putea fi invocata de autoritatea tutelara' Totusi consideram ca si m privinta anularii acestor acte trebuie' sa se recunoasca dreptul la actiune al autoritatii tutelare, Aceasta in baza principiului cine poate mai mult poate si mai putin. Nu vedem cum autoritatii tutelare sa i se recunoasca dreptul la actiune pentru anularea unor acte juridice de o importanta mai redusa si sa nu i se recunoasca acest drept in cazul unor acte de o mai mare importanta si pe deasupra, si prohibite de lege. Si practica judieiara^jU s-a pronuntat in sensul admiterii actiunii in anulabilitate intentata de autoritatea tutelara.

In al doilea rand, autoritatea tutelara nu are decat un drept procesual la actiune. Aceasta inseamna ca efectele desfiintarii actului cat si toate consecintele ce decurg de aici nu se vor rasfrange si asupra autoritatii tutelare. Autoritatea tutelara va avea dreptul la actiune numai pana la dobandirea de catre cel ocrotit a deplinei capacitati de exercitiu.

a.6. Organele de stat si institutiile chemate de lege ocroteasca aceasta persoana

Ori de cate ori aceste organe sau institutii constata ca un act juridic a fost incheiat in frauda intereselor persoanei ocrotite se pot adresa instantei judecatoresti pentru anularea actului.

O ultima problema care necesita un raspuns este faca instanta judecatoreasca poate invoca sau nu din oficiu nulitatea relativa. Raspunsul este negativ, cu precizarea ca instanta ar putea, in virtutea rolului sau activ (art. 121 - 130 C.pr.civ.), sa invedereze partii dreptul de a se prevala de aceasta nulitate.

b. actiunea in nulitate relativa este prescriptibila sau imprescriptibila?

Prescriptia extinctiva este un mod de stingere a dreptului material la actiune ca unnare a neexercitarii lui in timpul prevazut de lege.

Din textele Decretului 167/1958 se desprind doua idei majore. Prima este ca actiunea in nulitate relativa este prescriptibila iar a doua este ca termenul in care se prescrie dreptul la actiunea in anularea actului juridic civil este de trei ani, afara de cazul cand legea prevede un termen de prescriptie mai scurt.

intrucat ceea ce se stinge prin prescriptie este dreptul la activare in sens material. Decretul 167/1958 prevede la art. 7 alin. 1 ca termenul de prescriptie incepe sa curga din momentul in care se naste dreptul la actiune. Se pune intrebarea cand se naste drepzul la actiune. Momentul nasterii dreptului la actiune este diferit dupa cum este vorba de acte juridice, fepte juridice sau alte imprejurari.

Regula din art. 7 alin. 1 este urinata si in ceea ce priveste actiunea in nulitatea relativa.

Potrivit art. 9 alin. 1 din Decretul 167/1958, prescriptia dreptului la. actiunea in anularea unui act juridic incheiat sub imperiul violentei curge de la data cand violenta a incetat⁵¹. Aceeasi regula este prevazuta si de art. 21 alin. 2 C.fam. in privinta casatoriei.

In situatia vicierii consimtamantului prin eroare, doi precum si in celalalte cazuri de nulitate relativa, prescriptia. incepe sa curga de la data. cand cel indreptatit reprezentantul sau legal sau persoana chemata de lege sari incuviinteze actele a cunoscut cauza anularii insa cel mai tarziu de la implinirea a 18 luni de la data incheierii actului (art. 9 alin. 2 Decretul 167/1958). Aceasta insemna in momentul inceperii cursului prescriptiei in aceste situatii are atat o detenninare subiectiva, deoarece depinde de momentul luarii la cunostinta de catre cel interesat despre survenirea cauzei de nulitate relativa, cat si o determinare obiectiva, deoarece la Implinirea a 18 luni de ia incheierea actului termenul incepe sa curga automat. Tennenul de 18 luni nu este un termen de decadere intrucat indeplinirea lui nu duce la pierderea dreptului ia actiune ci determina doar momentul in care in mod obiectiv termenul de prescriptie incepe sa curga. In ipoteza la care viciul a fost descoperit dupa implinirea termenului obiectiv de 18 luni, partea indreptatita sa invoce nulitatea relativa nu va mai dispune de termenul de trei ani calculat de la data descoperirii viciului, ci numai de perioada din momentul descoperirii viciului pana la implinirea termenului de trei ani, calculat de la dat la care a expirat termenul de 18 luni. Practic termenul de prescriptie este de maxim trei ani si 18 luni.

In cazul minorului cu capacitate de exercitiu restransa termenul de prescriptie incepe sa curga de la data cand cauza anularii a fost cunoscuta atat de ocrotitorul legal al minorului, cat si de minorul insusi,

Care este momentul din care incepe sa curga termenul de prescriptie al actiunii in restituirea prestatiilor executate in temeiul unui act nul?

Aceasta intrebare se pune numai in situatia in care prin actiunea in anulare nu s-a cerut si nu s-a dispus restituirea. Solutia cea mai potrivita este acea a nasterii dreptului la actiunea in restituire din momentul ramanerii definitive a hotararii de anulare a actului juridic''.

O distinctie se impune si in acest caz daca este vorba de pretentii de restituire referitoare la prestatii executate de catre cel care cere anularea actului atunci dreptul la restituire se naste odata, cu dreptul la actiunea in anulare. Deci termenele de prescriptie a celor doua actiuni vor incepe sa curga deodata si tot deodata, se vor implini. Aceasta nu inseamna ca petentul este obligat sa ceara concomitent cu actiunea in anulare si restabilirea, prestatiilor executate in temeiul actului nul. El poate sa o faca si ulterior, dar numai daca termenul de prescriptie nu s-a implinit

Daca cel care emite pretentii la restiuire este paratul din actiunea in anulare, in mod npmial dreptul la actinea in restituire se naste, si termenul de prescriptie incepe sa curga numai din momentul in care hotararea prin care s-a anulat actul juridic a ramas definitiva.

Am vazut ca actiunea in nulitate relativa este imprescriptibila. Dar cand invocarea nulitatii relative se face pe cale de exceptie, acesta - exceptia ~ este si ea supusa prescriptiei extinctive sau este imprescriptibila?

Vom incerca sa lamurim acesta problema pornind de la punctele de vedere ce s-au exprimat in literatura juridica.

Astfel, intr-o opinie^ invocarea nulitatii relative pe cale de exceptie este imprescriptibila potrivit principiului que temporalia sunt ad agendum, perpetua suni ad excipiendum. In sprijinul acestei opinii au fost invocate mai multe argumente: art 1 din Decretul 167/1958 prevede ca se stinge numai dreptul la actiune nu si exceptia; in cazurile in care se refera, la nulitatea absoluta., legea arata ca aceasta poate fi invocata oricand, fie pe cale de actiune, fie pe cale de exceptie, in timp ce referitor la nulitatea relativa tarniureste in timp numai exercitarea dreptului la actiunea in anulare, lasand m acest mod in afara campului sau de aplicare calea exceptiei; daca nulitatea, relativa a contractului nu ar putea fi invocata oricand pe cale de exceptie, creditorul de rea credinta ar putea sa lase sa treaca tennenul de prescriptie pentru a actiona numai ulterior, O asemenea situtie defavorabila, debitorului poate fi evitata numai prin posibilitatea de a invoca nulitatea relativa oricand pe cale de exceptie,

Intr-o alta opinie, invocarea nulitatii relative pe cale de exceptie este prescriptibila* Autorii care imbratiseaza aceasta opinie difera insa in justificari, Potrivit unora⁵⁴,"in cazurile in care exceptia ar fi folosita pentru a formula pretentii proprii ce trebuiau valorificate pe cale de actiune, ea va fi impusa prescriptiei caci astfel ceea ce este prescriptibil potrivit legii ar deveni imprescriptibil impotriva. legii prin vointa celui interesat'. Potrivit parerii altora⁵⁵ rezolvarea problemei trebuie cautata in interesul de confirmare rezumata pe care il are implinirea termenului de prescriptie."

Implinindu-se termenul de prescriptie, invocarea nulitatii pe o cale sau pe ceaiaita numai este cu putinta. Dar nu nemijlocit, pentru ca termenul de prescriptie s-ar fi implinit, ci pentru ca implinirea lui creaza prezumtia ca a fast confirmat. O prezumtie care fiind irefragabila. in cazul actiunii, nu s-ar justifica sa aiba un alt caracter in cazul exceptiunii.".In rezolvarea problemei trebuie totusi sa se porneasca cie la finalitatea prescriptiei extinctive⁵⁶: limpezirea raporturilor juridice nelasandu-se sa dainuie incertitudinea ori, cel putin sub acest aspect ni se pare ca solutia problemei nu poate fi decat una singura: aceea a prescriptibilitatii actiunii in nulitate relativa atunci cand aceasta este invocata pe cale de exceptie.

Argumentele pe care le aduc acesti autori sunt urmatoarele: de vreme ce pretentiile patrimoniale in temeiul unui act anulatul sunt prescriptibile, ar dispare practic interesul solutiei prescriptibilitatii expresiei in anulabilitate: indiferent de mijlocul de invocare a ei - actiune sau exceptie - natura nulitatii relative ramane aceeasi : mijloc de ocrotire a intereselor personale, Ori, natura fiind neschimbata si solutia sub aspectul descriptiei mijlocului procedural trebuie sa. fie aceeasi Exista o simetrie intre nulitatea absoluta si nulitatea relativa. Nulitatea absoluta este inprescriptibila extinctiv atat pentru actiune, cat si pentru exceptie in timp ce nulitatea relativa atat actiunea cat si exceptia sunt prescriptibile extinctiv ; interesele celui ocrotit prin nulitatea relativa nu sunt prejudiciate. Prin aceasta solutie de moment din moment ce insasi legea tarmureste posibilitatea invocarii ei pe cale de actiune ; practica judiciara invoca faptul implinirii termenului de prescriptie ori de cate ori paratul se apara prin trimitere la anulabilitatea actului pentru a obtine restituire,

c. Daca poate fi acoperita nulitatea relativa sau nu prin confirmare catre cele care o invoca.

Nulitatea relativa poate fi acoperita prin confirmare tacita sau expresa de catre cel indreptatit sa o invoce.

Confirmarea este actul juridic unilateral prin care cel indreptatit sa. invoce nulitatea renunta la dreptul de a cere nulitatea actului sau de a opune pe cale de exceptie acea nulitate.

Ea nu trebuie confundata cu ratificarea, operatie juridica prin care o persoana inlatura ineficacitatea unui act juridic in numele si pe seama sa, dar in lipsa ori cu depasirea imputernicirii necesare pentru acel act.

Confirmarea se deosebeste si de refacerea actului. In caz de refacere, ia fiinta un act juridic nou care implica o noua manifestare de vointa a partilor si care isi produce efectele de la data acestei noi mari fortari de vointe. De asemenea formalitatile de publicitate'ale actului trebuiesc indeplinite din nou.

Confirmarea trebuie deosebita, de asemenea de actul confirmativ la carc se refera art.1190 C.civ. Spre deosebire de confirmare care este o operatie juridica, actul confirmativ este mijlocul confirmator prin care se deosebeste aceasta operatie juridica.

Confirmarea se deosebeste si de actul recognitiv prevazut de ari 1189 C.civ. Recunoasterea reprezinta o marturisire cu privire la actul juridic anterior susceptibil de a fi contestat in existenta sa ; ea se concretizeaza intr-un act recognitiv care este tot un instrument probator. Recunoasterea unui act juridic preexistent nu este similara cu confinnarea lui pentru ca autorul recunoasterii nu renunta la dreptul de a intenta actiune in anulare sau de a opune exceptia nulitatii in privinta, actului care prin ipoteza a fost recunoscut numai in ceea ce priveste existenta nu si validitatea sa.

Ca o concluzie a celor afinnate mai sus vom spune ca. atat actul confirmativ cat si actul recognitiv sunt mijloace probatorii.

In ceea ce priveste natura sa juridica confirmarea este un act juridic unilateral, abdicativ conex si consensual.

Este uniulateral intrucat eficacitatea sa nu este conditionata de consimtamantul unei alte persoane.

Deoarece confirmarea este un act unilateral, se poate ridica problema daca eficacitatea ei este sau nu conditionata de comunicare sau ratificare. Credem ca confirmarea nu este conditionata, de aceasta formalitate. Aceasta inseamna ca efectele confirmarii se produc de indata ce ea a fost savarsita. Iara sa fie nevoie ca manifestarea de vointa a celui care confimia actul anulabil sa ajunga la cunostinta celeilalte parti.

Este un act abdicativ, deoarece se renunta la dreptul de a invoca nulitatea relativa pe cale de actiune sau de exceptie. Caracterul abdicativ al confirmarii ii confera acesteia si pe cel de irevocabilitate. Aceasta inseamna ca, odata facuta, confirmarea, autorul ei numai poate reveni asupra ei.

Confirmarea este un act conex intrucat este legat printr-un raport de dependenta functionala de un alt act juridic.

Confirmarea este si un act consensual, deoarece se formeaza valabil fara sa fie necesara savarsirea vreunei solemnitati⁵⁷. Deci, cerintele prevazute de art.1190 C.civ. se refera numai la actul confirmativ, adica numai la inscrisul doveditor al confirmarii.

Pentru ca actul confirmarii sa fie valabil trebuie sa indeplineasca cateva conditii⁵⁸.

O prima conditie consta in acea ca el trebuie sa provina de la partea indreptatita sa se prevaleze de nulitatea relativa. Aceasta inseamna ca, pe deoparte, o eventuala confirmare provenita, de la o alta persoana decat cea indreptatita sa se prevaleze de nulitatea relativa este lipsita de eficacitate, iar pe de alta. parte, atunci cand dreptul de a confirma actul apartine mai multor persoane, confirmarea, facuta de una. dintre ele nu rapeste dreptul celeilalte de a cere anularea actului.

O a doua conditie este ca viciul care afecta actul, actul facandii-1 anulabil, sa fi incetat in momentul confirmarii'''.

O a treia conditie este ca cel indreptatit sa invoce nulitatea relativa sa savarseasca actul confirmarii in cunostinta de cauza, adica sa cunoasca viciul si sa fie animat de intentia de a-i repara^ou ori de a nu se mai prevala de cauza de nulitate⁶¹.

Aceste doua conditii au la. baza texte din Codul civil art.959 "o conventie nu poate fi atacata pentru violenta daca dupa incetarea violentei conventia s-a aprobat expres sau tacit", si art. 1190 "in actul confirmativ trebuie mentionat expres si intentia de a repara viciul''.

Trebuie sa observam asa cum s-a sustinut in literatura⁶² ca mentionarea acestor conditii de valabilitate ale confirmarii nu este nici necesara, nici exacta. Aceasta, deoarece pe deoparte ele rezulta implicit din cerinta valabilitatii consimtamantului celui care confirma actul anulabil, iar pe de alta parte fiind ca prin confirmare nu se realizeaza o reparare a viciului de care sufera actul ci doar o renuntare la dreptul de a invoca nulitatea relativa.

O alta problema care se ridica este acea a recunoasterii dreptului reprezentantului legal de a confirma actele incheiate de cel lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa. Reprezentantul sau ocrotitorul legal nu au posibilitatea sa confirme ei insisi actele anulabile incheiate de cel reprezentat sau ocrotit, dar ca o consolidare a acestor acte ar fi totusi posibila pe calea indirecta a prescrierii dreptului la actiune.

Daca admitem pe cale indirecta aceasta solutie nu vedem de ce nu am admite-o si pe cale directa a confirmarii⁶³.

Confirmarea poate fi expresa sau tacita. Confirmarea expresa este actul unilateral facut in scopul - direct - de a acoperii nulitatea relativa pe care cel ce face confirmarea o poate Invoca. Confirmarea expresa poate fi consemnata intr-un inscris autentic sau sub semnatura privata.

Potrivit art. 1190 C. civ. inscrisul probator al confirmarii trebuie sa cuprinda :

>      natura viciului care afecteaza actul ori , "motivul actiunii ca unitate' ;

>      Intentia de a face Inatacabil actul sau cum Impropriu arata dispozitia legala "de a repara viciul actului anulabil."

Din aceasta dispozitie se desprind doua concluzii, Prima este ca proba confirmarii se face prin actul confirmativ, adica printr-un inscria Iar a doua este ca lipsa acestor mentiuni din actul confirmativ nu atrage nulitatea operatiei juridice, intrucat cerintele art, 1190 C.civ. privesc valabilitatea inscrisului probator, puterea sa doveditoare, nu validitatea confirmarii,

O problema Interesanta este acea de a sti daca dovada confirmarii se poate face numai cu actul confirmativ sau daca ii sunt aplicabile regulile de drept comun privitoare la dovada actelor juridice.

In literatura juridica⁰', s-a aratat ca actul juridic al confirmarii poate fi dovedit m lipsa actului confirmativ si prin alte mijloace de proba (prin marturisire), iar un act confirmativ care nu indeplineste conditiile prevazute de art. 1190 C.civ, poate constitui un inceput de dovada scrisa in sensul art. 1197 C.civ. Cel interesat sa faca dovada confirmarii nu este cel care a savarsit-o, ci cealalta parte a actului confirmat. Ori, fata de actul confirmarii, aceasta persoana este un tert sl prin urmare el va putea face dovada prin orice mijloc de proba.

Confirmarea tacita - adica renuntarea tacita la dreptul de a Invoca nulitatea relativa - consta. in savarsirea de catre cel indreptatit sa exercite acest drept a unor fapte sl acte juridice care implica intentia sa categorica de a nu se mal prevala de anulabllitatea actului.

Confirmarea tacita se deosebeste de cea expresa prin acea ca vointa, de a renunta nu se materializeza intr-o declaratie expresa ci intr-un fapt ce permite deducerea ei cu certitudine.

Legea (art, 1167 alin. 1 sl 2 C.civ.) prevede un singur fapt care are semnificatia unei renuntari tacite i executarea voluntara a actului de catre cel indreptatit sa Invoce anulabllitatea lui. Nu numai acest fapt are insa valoarea unei renuntari tacite, ci orice fapt sau act juridic din care rezulta Indubitabil Intentia de a confirma actul anulabil, Intentia de a confirma poate rezulta si din executarea partiala a actului, insa nu poate fi retinuta cu certitudine in cazul unei promisiuni de executare⁶⁵.

Dovada renuntarii tacite se poate face prin orice mijloc de proba, atunci cand vointa de a renunta s-a materializat intr-un fapt juridic sau intr-un act juridic incheiat de autorul renuntarii cu un tert si prin orice mijloace de proba admise de lege pentru dovada actelor juridice, atunci cand intentia de a se renunta s-a materializat intr-un act juridic incheiat intre autorul renuntarii si cealalta parte a actului anulabil.

O alta clasificare a confimiarii este in totala si partiala. Confirmarea totala se refera la toate viciile actului sau la toate clauzele sale, Confirmarea este partiala cand se limiteaza la unul sau la unele dintre viciile care afecteaza actul ori la unul sau la unele dintre angajamentele asumate.

Efectele confinnarii. Prin renuntarea la dreptul de a invoca nulitatea relativa, partea interesata confirma actul anulabil, ceea ce inseamna ca acestea se consolideaza definitiv astfel cum a fost incheiat, fara a mai putea fi infirmat pe viitor pe calea exercitarii actiunii m anulare.

In literatura juridica⁶⁶ se vorbeste de "efectele confirmarii intre parti', adica persoanele care au incheiat actul anulabil ceea ce nu este exact intrucat renuntarea de catre una din parti la dreptul de a invoca anulabilitatea actului nu afecteaza cu nimic situatia celeilalte parti, in sensul ca aceasta nu castiga si nici nu pierde vreun drept sau vreo indatorire.

Renuntarea produce efecte numai fata de autorul ei. Este ceea ce rezulta din dispozitiile art. 1167 alin. 2, potrivit caruia confirmarea nu poate vatama dreptul persoanelor terte. Explicatia acestei limitari a efectelor renuntarii este data de caracterul unilateral si abdicativ al confimiarii, de faptul ca prin confirmare nu se adauga vreun element nou actului original, ci doar se stinge dreptul la actiune.

Renuntarea va produce efecte si fata de succesorii universali sau cu titlu univesali cat si fata de creditorii chirografari cu precizarea ca acestia din urma vor putea potrivit art. 974 C.civ. sa atace renuntarea printr-o actiune oblica, Tertii, in sensul art. 1167 alin 2 C. civ., sunt doar succesorii - avanzii cauza -cu titlu particular, Fata de acestia, confirmarea nu poate sa produca efecte de natura sa le vatame drepturile dobandite anterior confirmarii de catre autorul acesteia.

Se afirma in mod curent efectul retroactiv al confirmarii pentru ca isi produce consecintele nu de la data savarsirii sale ci de la data incheierii actului confirmat. Aceasta idee a fost criticata cu diverse motivari in literatura de specialitate.

Intr-o opinie , se considera ca ideea de retroactivitate nu este exacta intrucat "orice act lovit de nulitate relativa isi produce efectele de la inceput si pana in momentul in cate este anulat sau paralizat prin exceptia de nulitate : confirmarea se margineste sa consolideze efectele deja produse ale actului viciat facand sa dispara primejdia desfiintarii retroactive'.

Intr-o a doua opinie , ideea retroactivitatii este inlaturata ca fiind inexacta si este inlocuita cu aceea a caracterului declarativ al renuntarii.

Dupa o alta opinie⁶⁹, ideea de retroactivitate este exclusa de caracterul judiciar al nulitatii, de aceea ca in lipsa hotararii judecatoresti nu sau produs consecinte in trecut si tot astfel nu se vor putea produce consecinte nici in viitor.

Indiferent de jusitificari cert este ca ea are efect numai pentru viitor (ex nunc).

Sectiunea a II-a

Nulitatea totala si nulitatea partiala⁷⁰

Clasificarea nulitatii in totala si partiala se face in funetaie de criteriul intinderii efectelor sale. Nulitatea totala

Nulitatea totala este aceea care desfinteaza actul juridic in intregul sau. Nulitatea totala este aceea care intervine in cazul in care numai pot fi mentinute nici un fel de efecte care s-au produs sau care urmau sa se produca in temeiul unui act juridic.

Nulitatea totala mai este denumita si nulitate integrala. In practica judiciara, nulitatea totala a fost aplicata in urmatoarele cazuri instrainarea sau grevarea de citre unul din soti a unui teren sau a unei constructii bun comun fara consimtamantul expres al celuilalt sot ; incheierea ilui s-a facut dintr-o eroare asupra substantei lucrului, iar calitatile istantiale ale obiectului au constituit motivul determinant - cauza leierii lui.

Nulitatea partiala

Nulitatea partiala este acea nulitate care desfiinteaza numai in parte lele unui act juridic civil. Ea este cea care intervine ori de cate ori o parte sau anumite parti din actul juridic nu contravin legii lipsind actul juridic numai de acele efecte care sunt contrare legii.

Se impun cateva precizari cu privire la intelesul conceptului de nulitate partila.

In dreptul nostru, aceasta notiune este folosita uneori cu un inteles restrans, iar alteori cu un inteles mai larg.

Stricto sensum, prin nulitate partiala intelegem ineficacitatea unei clauze sau a unor clauze din actul juridic. Se are deci in vedere un aspect cantitativ raportat la actul juridic din care fac parte clauza sau clauzele lovite de nulitate.

In inteles restrans, nulitatea partiala priveste m mod obisnuit obiectul actului juridic. Sunt considerate a fi cazuri de nulitate partiala in acest sens : nulitatea clauzei penale ; nevaiahilifatea testamentului intocmit de un minor care a implinit 16 ani in masura in care depaseste jumatatea din cotitatea disponibila (art. 807C.civ.).

Lato sensum in literatura juridica este socotita tot nulitate partiala si ineficacitatea actului juridic sub aspectul timpului (efectele in timp) si sub aspectul persoanelor. Este socotita nulitate partiala in sens larg chiar si nulitatea care loveste intregul act dar efectele nulitatii sunt limitate sub unul sau altul ori chiar ambele aspecte de mai sus.

In ceea ce priveste limitarea efectelor nulitatii in raport cu timpul se socotesc a cazuri de nulitate partiala nevalabilitatea conventiei de mentinere a starii de indiviziune pentru perioada ce excede 5 ani ; nevalabilitatea conventiei de constituire a uzufructului in favoarea unei persoane juridice pentru perioada ce excede 30 de ani.

In ceea ce priveste limitarea efectelor nulitatii in raport cu persoanele, sunt socotite cazuri de nulitate partiala, situatiile in care efectele actului juridic nul - chiar in intregime - nu se rasfrang asupra persoanelor care nu au luat parte la incheierea acelui act dar in privinta carora actul produce efecte in mod specific. Este vorba de cazul reglementat de art. 23 alin. 2 C. fam. "declararea nulitatii casatoriei nu are nici o minare in privinta copiilor care isi pastreaza situatia de copil din casatorie'.

In caz in care nulitatea este partiala atat sub aspectul timpului cat si al persoanelor este casatoria putativa (art.23 alin 1 C. fam.). Sotul care a fost de buna credinta la incheierea casatoriei declarata nula sau anulata pastreaza pana ta data cand hotararea judecatoreasca ramane definitiva situatia unui sot dinir-o casatorie valabila⁷¹.

In aceste ultime cazuri, nu suntem iii prezenta unor nulitati partiale ci mai degraba, in prezenta unei exceptii de la caracterul retroactiv al nulitatii. Aceasta, pentru ca in ambele cazuri suntem in prezenta unui act juridic care a fost declarat in intregime nul, dai- ale canii efecte au fost in parte mentinute de lege din diferite ratiuni, la fel cum uneori anumite efecte ale actului juridic nul se mentin intrucat odata cu executarea actului ele se materializeaza in realitati ireversibile.

Prezumtia caracterului partial al nulitatii. O intrebare care se poate ridica in legatura cu nulitatea partiala este aceea de a sti daca instanta va trebui sau nu sa tina seama in astfel de imprejurari de vointa partilor. Pornindu-se de Ia preocuparea de a salva actul juridic, art. 1008 C.civ. nu poate avea alt inteles decat acela de a face sa se presupuna ca o clauza nula nu a fost determinanta la incheierea actului juridic. Exista deci o prezumtie, potrivit careia cauza ilicita nu a avut un rol determinant la incheierea actului juridic. Aceasta inseamna ca, fara sa se procedeze la vreo investigatie asupra vointei partilor va fi sanctionata numai clauza⁷². Deci actul juridic va fi nul in totalitatea lui numai daca se invedereaza prin mijlocirea cauzei impulsive ori printr-o manifestare de vointa expresa ca partile nu au inteles sa incheie actul decat daca el cuprinde si clauza constatata ulterior a fi nula.

Caracterul partial al nulitatii actului juridic care are o clauza ilicita poate fi prezumat, insa temeiul juridic al acestei prezumtii este altul decat art. 1008 C.civ. Aceasta deoarece inainte de a putea prezuma caracterul partial al nulitatii trebuie sa existe o prezumtie, in virtutea careia clauza ilicita sa nu poata fi considerata pana la proba contrara ca si cauza actului.

Textul legal din care rezulta prezumtia potrivit careia clauza ilicita nu poate fi pana la proba contrara cauza impulsiva a actului juridic este art 967 alin. 2 C.civ. "cauza este prezumata pana la proba contrarie". Daca luam in considerare si art.966 C.civ. "obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa sau nelicita nu poate avea nici un efect putem concluziona ca implicit legea prezuma nu numai existenta, dar si caracterul licit al actului juridic. In ipoteza in care actul juridic cuprinde o clauza ilicita, aceasta nu poate fi considerata pana la proba contrarie drept clauza impulsiva a actului juridic, deoarece cauza actului juridic este prezumata a fi licita.

Solutia nulitatii partiale isi gaseste suport si in unele texte de lege. Art 1008 C.civ. prevede : "conditia imposibila sau contrarie bunelor moravuri, sau prohibita de lege este nula si desfinteaza conventia ce depinde de dansa''. Aceasta reglementare poate fi interpretata extensiv, ceea ce inseamna ca orice clauza nula a actului juridic va atrage nulitatea intregului act, numai in masura in care acel act depinde de cauza respectiva, adica numai in masura in care acea clauza a avut un caracter determinant la incheierea actului juridic ⁷³.

Afara de acest text cu caracter general, in legislatia noastra exista unele norme cu caracter special prin care se reglementeaza unele cazuri exprese de nulitate partiala (art. 839. 1067 C.civ. art. 2 alin. 2 din Decretul 311/1954 etc).

Existenta unor cazuri determinate de nulitatea partiala nu trebuie sa duca la concluzia ca nulitatea ar putea fi partiala numai atunci cand o dispozitie legala prevede expres aceasta. Ba mai mult, ideea stabilirii unor reglementari legale a tuturor cazurilor de nulitate partiala este imposibila. De aceea, instantei ii revine de la caz la caz obligatia sa se pronunte asupra caracterului partial sau total al nulitatii.

Nu constituie cazuri de nulitate partiala:

>      situatia in care dintre mai multe acte juridice distincte dar m stransa legatura este anulat numai unul:

>      situatia in care un act juridic nul produce totusi efecte dar cu titlul unui alt act juridic, deoarece aceasta inseamna conversiune ;

>      situatia in care actul juridic lovit de nulitatea absoluta este validat prin indeplinirea ulterioara a conditiei nerespectate la incheierea lui ; de asemenea nici in situatia in care actul anulabil devine valabil prin confirmarea lui de catre cel care are dreptul sa invoce nulitatea relativa ;

> situatia in care forma actului juridic este nula - dar numai atunci cand aceasta forma se cere doar ad probationem - intrucat actul juridic (negotium) ramane pe deplin valabil;

>    situatia in care un sot instraineaza un imobil bun comun tara
consimtamantul expres al celuilalt sot.

Conceptul de nulitate partiala in dreptul nostru trebuie asadar sa tina seama de urmatoarele elemente⁷⁴ :

a). actul juridic se mentine si produce efecte de natura acelora pe care partile le-au urmarit atunci cand le-au incheiat;

b). actul juridic si efectele sale sunt ajustate in asa fel incat sa se realizeze o concordanta intre continutul sau si lege ;

c). ajustarea are loc fie pe calea inlaturarii anumitor clauze sau parti neesentiale actului, fie prin reducerea cuantumului anumitor clauze ;

d). pentru ca ajustarea sa poata avea loc este necesar ca actul sa fie divizibil in mod obiectiv - partea din act neatinsa de nulitate sa poata avea o existenta de sine statatoare - si in mod subiectiv - sa ramana nealterata semnificatia pe care partile au inteles sa atribuie clauzelor care raman dupa inlaturarea celor nule sau anulabile.

In concluzie, nulitatea partiala este o sanctiune care se realizeaza prin suprimarea dintr-un act a unui element viciat sau prin reducerea cuantumului excesiv si care deoarece este conforma cu intentia partilor, lasa sa subziste actul insusi⁷⁵.

Sectiunea a III-a

Nulitatea expresa si nulitatea virtuala

La baza acestei clasificari a nulitatilor sta existenta sau lipsa unui text de lege care sa edicteze expres o atare sanctiune pentru nerespectarea unei anumite conditii de valabilitate.

Nulitatea expresa

Nulitatea se numeste expresa (textuala sau explicita), atunci cand ea rezulta in mod explicit dintr-un text legal.

Nulitati exprese prevad : ari. 34 alin. 2 din Decretul 31/1954, art. 19, 30 alin. 2, art. 129 alin.3 si art. 133 alin. ultim, din C.fam. ; la acestea se adauga si o serie de articole din Codul civil (art. 803, 822, 823, 886, 1089, etc).

Nulitatea virtuala

Nulitatea se numeste virtuala (tacita sau implicita) alunei cand ea rezulta in mod implicit, neindoielnic din textul de lege care reglementeaza conditiile de validitate a actului juridic, tara insa a prevedea expres sanctiunea nulitatii.

Textele de lege ofera cateva exemple de nulitate virtuala : art. 6 alin. 2 din Decretul 31/1954, art. 35 alin. 2 din C. fam., art. 795, 806, 838, 857, 1095. 1706, etc. din C.civ.

Acceptarea clasificarii nulitatilor in expresie si virtuale implica deci recunoasterea faptului ca pentru ca un act juridic sa fie sanctionat cu nulitatea nu este necesar ca aceasta sanctiune sa fie prevazuta expres de un text de lege. Alaturi de nulitatea expresa trebuie admise si nulitatile virtuale deoarece, pe deoparte, nici un act normativ de caracter general nu cere pentru incidenta nulitatii existenta unei dispozitii legale in acest sens, iar pe de alta parte, numai astfel se poate asigura respectarea conditiilor de validitate impuse de legiuitor sau parti pentru actele juridice. Nulitatea este aplicabila ori de cate ori efectele actului sunt potrivnice scopului in considerarea caruia s-a edictat conditia de validitate nesocotita.

In literatura juridica burgheza s-a sustinut ca exista totusi acte juridice care pentru consideratii speciale nu pot fi sanctionate cu nulitatea decat daca un text de lege prevede acest lucru. Problema s-a pus in privinta casatoriei. S-a afirmat⁷⁶ ca "in materie de casatorie nu exista decat nulitati explicite, adica acele prevazute de un text expres de lege'. Inconsistenta acestui principiu s-a dovedit in acele cazuri in care desi nulitatea nu era prevazuta in mod expres, actul juridic al casatoriei nu putea in nici un caz sa produca efecte.

Pentru remedierea acestei carente, doctrina a recurs la teoria actelor juridice inexistente. Consideram ca pentru a se asigura ineficacitatea unui act juridic contrar legii, care nu este sanctionat expres cu nulitatea nu este necesar sa recurgem la teoria artificiala a actelor juridice inexistente ci este suficient sa acceptam principiul ca alaturi de nulitatile exprese sunt admisibile si nulitatile virtuale implicite.

Nimic nu se opune ca o casatorie sa fie declarata nula, chiar si in lipsa unui text expres in acest sens. Casatoria simulata sau casastaria incheiata in frauda legii trebuie sanctionata cu nulitatea absoluta desi art. 19 C.fam. care enumera cazurile de nulitate a casatoriei nu prevede aceasta sanctiune ni cazurile respective. Daca nulitatile virtuale sunt admisibile in materia casatoriei cu atat mai mult ele se impun in privinta altor acte juridice.

Cand sanctiunea nulitatii pentru nerespectarea unei anumite dispozitii legale nu este prevazuta expres de lege, pentru a decide cand este cazul ca o atare dispozitie sa opereze trebuie stabilit daca realizarea scopului urmarit de legiuitor prin edictarea conditiei de validitate incalcata este posibila tara declararea nulitatii sau anularii actului respectiv.

Daca acest lucru nu este posibil, aplicarea sanctiunii nulitatii se impune cu necesitatea. Dar nu orice incalcare a legii atrage nulitatea actului.

Un prim indiciu in sensul aplicarii nulitatii il poate oferi caracterul normei incalcate. Daca este vorba de o dispozitie legala imperativa sau prohibitiva sanctiunea care intervine este nulitatea.

Un al doilea indiciu il constituie modul de exprimare al legiuitorului. Expresii ca "este oprit,, .nu se poate', "este admis numai daca', invedereaza ca ne aflam in prezenta unor norme imperative care cuprind tot atatea nulitati virtuale in caz ca ar fi incalcate.

Sectiunea a IV-a Alte clasificari

1. Nulitate de drept si nulitate judiciara

Nulitatea de drept este operanta in puterea legii, independent de interventia instantei judecatoresti.

Nulitatea judiciara este operanta numai in temeiul unei hotarari judecatoresti.

Denumirea de nulitate de drept are o explicatie istorica ea semnificand in vechiul drept francez nulitatea care opera prin ea insasi iara a fi necesara interventia instantei judecatoresti.

In dreptul nostru actual aceasta expresie nu mai poate avea aceeasi semnificatie.

Fata de imprejurarea ca incheierea unui act juridic cu incalcarea oricat de grava a unei dispozitii legale imperative sau prohibitive creaza o stare de fapt sau aparenti de legalitate, ca un act juridic odata incheiat beneficiaza de o prezumtie relativa de validitate si ca nimeni nu-si poate face dreptate singur, desfiintand cu de la sine putere situatia juridica existenta, trebuie sa admitem ca in caz de litigiu intre parti, in toate cazurile de nulitate este necesara o statuare judecatorea sca.

Pana cand intervine o hotarare judecatoreasca de declarare a nulitatii sau de anulare a actului juridic, acesta este susceptibii de a-si produce toate efectele, oricat de flagranta ar fi incalcarea legii si chiar daca o dispozitie legala ar prevedea expres ca actul este nul de drept.

Numai instanta de judecata poate decide ca nulitatea este totala sau partiala si tot numai ea poate hotara ca actul juridic sa fie validat ca urmare a disparitiei imprejurarii care initial fusese incalcata.

In concluzie, clasificarea nulitatilor in nulitati de drept si nulitati judiciare nu are nici un suport in dreptul civil roman.

Totusi un reziduu procesual este pastrat in aceasta distinctie. In literatura juridica si practica judiciara se folosesc termeni diferiti neutru statuarea judiciara a nulitatii absolute si a nulitatii relative.

Se afirma ca, intrucat nulitatea absoluta opereaza in puterea legii, in caz de litigiu, instanta de judecata s-ar margini sa o constate, actiunea insasi o actiune in constatare.

In cazul nulitatii relative ea ar trebui sa fie pronuntata de organul jurisdictional care ar avea o putere de apreciere. Acest fel de nulitate ar putea opera numai in temeiul unei hotarari judecatoresti. In realitate ori de cate ori exista litigiu intre parti este necesara o hotarare judecatoreasca prin care sa se statueze asupra nulitatii.

Un act nul absolut trebuie declarat ca atare de justitie el beneficiind de o prezumtie relativa de validitate si fiind susceptibil de a produce efecte ca si actul anulabil. Caracterul de actiune in constatare a actiunii in nulitate absoluta nu exclude apreierea instantei judecatoresti (in cazul incalcarii regulilor de convietuire sociala si bunele moravuri).

In cazul unui act anulabil, instanta de judecata trebuie sa constate existenta in momentul incheierii actului a cauzei de nulitate relativa fiind obligat sa o pronunte. Consideram ca aceasla distinctie intereseaza mai putin dreptul civil material si mai mult dreptul procesual civil.

O distictie este totusi necesara. Si anume, trebuie distins intre situatia in care partile se inteleg perfect cu privire la nulitatea actului incheiat intre ele si lipsesc actul de efecte prin vointa lor si in situatia in care nu se inteleg.

In primul caz, putem vorbi de o nulitate amiabila, iar in al doilea caz de o nulitate judiciara, indiferent ca ea se invoca pe cale de actiune sau de exceptie.

Trebuie admis ca sunt nulitati judiciare si acelea care privesc actele juridice in privinta carora partile sau partea nu pot sa le anuleze prin buna invoila. Avem in vedere actel juridice carora nu li se poate pune capat printr-un act simetric celui prin care a luat nastere: actele juridice unulaterale irevocabile si actele juridice cu continut predeterminat

2. Nulitatea de fond si nulitatea de forma

Clasificarea nulitatii m nulitate de fon si nulitate de forma se face in functie de criteriul conditiei de valabilitate la incheierea actului juridic. Interesul de a distinge nulitatile de fond si cele de forma este destul de redus. Totusi, retinem aceasta clasificare din considerente de ordin teoretic.

Nulitatea de fond este acea nulitate care sanctioneaza nerespectarea unei conditii de fond a actului juridic. Constituie nulitati de fond cele care intervin in cazul nerespectarii conditiilor de validitate privind : capacitatea, consimtamantul, obiectul si cauza. Exempli gratia, art. 34 din Decretul 34/1954 care declara nul orice act al persoanei juridice incheiat cu incalcarea principiului specialitatii capacitatii de folosinta instituie o nulitate de fond.

Nulitatea de forma este acea nulitate care sanctioneaza nerespectarea conditiilor de forma ceruta ad solemnitaiem, Exempli gratia, art. 886 C.civ. care prevede ca "formalitatile la care sunt supuse deosebitele testamente..se vor observa sub pedeapsa de nulitate', edicteaza o nulitate de forma.

Nulitatea actului juridic inegotiiim) pentru nerespectarea formei ceruta ad solemmtatem nu trebuie confundata cu nulitatea formei ceruta ad vrobationem pentru anumite acte juridice. In acest din urma caz nulitatea instrumentului probator - act in sens de instrumentum - nu afecteaza cu nimic valabilitatea actului juridic (negotium) pe care ii constata.