Cazul circumstantelor reale

Cazul circumstantelor reale

In legislatia penala nu sunt prevazute care anume imprejurari sunt circumstante reale si aceasta sarcina a revenit stiintei juridice penale.

Circumstantele reale sunt acele situatii sau imprejurari anterioare, concomitente sau posterioare comiterii fapte prevazute de legea penala si privesc continutul atenuant sau agravant al faptei, legat de modul sau mijloacele folosite, de imprejurarile de loc, timpul in care s-a savarsit fapta si de rezultatul produs

Necunoasterea circumstantei reale are drept efect neproducerea agravarii raspunderii penale ca urmare a acestei circumstante. Potrivit art. 28, al. 2 C. penal, in materia circumstantelor privitoare la fapta (circumstante reale), functioneaza regula ca ele se rasfrang asupra participantilor, dar numai in masura in care acestia le-au cunoscut sau prevazut.

Dupa cum am vazut, faptele se savarsesc in contextul unor imprejurari, stari sau situatii care privesc fie fapta, fie pe faptuitor, acestea atribuind faptei si faptuitorului un grad de pericol social mai mare sau mai redus. Astfel, imprejurarile care se refera la fapta sunt denumite circumstante reale, iar cele care se refera la persoana faptuitorului se numesc circumstante personale.

Asadar, imprejurarile care reduc gradul de pericol social al faptei si faptuitorului sunt denumite circumstante atenuante, iar cele care sporesc gradul de pericol social al faptei si faptuitorului, sunt denumite circumstante agravante.

Circumstantele reale pot constitui circumstante agravante speciale care atribuie infractiunii caracter calificat (exemplu: art.209, lit.a,c,e,g C. penal - "Furtul calificat" cand este savarsit de doua sau mai multe persoane impreuna,in timpul noptii, intr-un loc public, prin efractie sau escaladare; folosirea de calitati mincinoase in calitate de violare de domiciliu - art. 192, al. 2 C. penal; simularea de calitati oficiale in cazul lipsirii de libertate in mod ilegal - art. 189, al. 2 C. penal) sau circumstante agravante generale, prevazute in art. 75 C. penal

- (savarsirea faptei de trei sau mai multe persoane impreuna, savarsirea faptei prin cruzimi sau prin mijloace care prezinta pericol public, pentru motive josnice, de catre un major impreuna cu un minor etc).

Calitatea de participant implica, desigur, in principiu, posibilitatea ca cel care coopereaza in orice mod la comiterea unei fapte prevazute de legea penala sa cunoasca ori sa prevada imprejurarile obiective ce privesc, intr-un fel sau altul, savarsirea acelei fapte. Aceasta posibilitate teoretica nu se verifica intotdeauna in fapt, caci, de pilda, este posibil ca inainte de inceperea executarii ori pe parcursul savarsirii infractiunii, autorul sa modifice, fara stirea celorlalti participanti si fara ca ei sa fi prevazut aceasta intelegerea initiala cu privire la mijloacele si metodele folosite pentru comiterea faptei, la felul sau intinderea urmarilor. De aceea, este necesar ca, in fiecare caz in parte, sa se cerceteze si sa se stabileasca daca instigatorul si complicele au cunoscut ori au prevazut circumstantele privitoare la fapte susceptibile sa influenteze stabilirea propriei lor pedepse. Cunoasterea sau prevederea pot rezulta uneori din insasi intelegerea expresa ce a avut loc intre participanti anterior comiterii infractiunii; alteori, ea

poate fi dedusa din ansamblul imprejurarilor de fapt ce a precedat savarsirea infractiunii, precum si al conditiilor in care aceasta s-a savarsit.

Comiterea de catre autor a unei infractiuni mai grave decat acea la care a fost instigat sau la care a fost sprijinit, va atrage raspunderea penala a instigatorului si complicelui la infractiunea realizata, numai in masura in care rezultatul mai grav a fost prevazut de acestia.

Cand autorul comite o alta fapta decat cea la care a fost instigat ori sprijinit de un complice, aceasta imprejurare nu se rasfrange asupra participantilor, caci nu s-a realizat de fapt o participatie reala, contributia lor a ramas neutilizata. in acest caz, instigatorul va raspunde eventual pentru fapta de instigare neurmata de executare (art. 29 C. penal). Daca insa autorul comite o fapta mai putin grava decat cea la care a fost instigat sau sprijinit, aceasta

imprejurare reala va profita tuturor participantilor (de exemplu: autorul a fost instigat la talharie, dar a realizat numai un furt).

Daca fapta prevazuta de legea penala, savarsita de autor corespunde celei la care acesta a fost instigat si in vederea careia si-au dat contributia complicii, dar s-au produs urmari mai grave decat cele pentru care participantii au avut intentie, adica in cazul faptelor care au capatat forma praeterintentionala, aceasta circumstanta reala se va rasfrange asupra tuturor participantilor, fiindca fiecare dintre ei a putut prevedea eventualitatea unor astfel de urmari mai grave (de

Document online: Contractul de intretinere Eseu: Conventie civila de prestari servicii

Astfel, uzucapiunea suplineste o lipsa de proba si are rolul unei prezumtii legale ''juris et de jure'', capatand ea insasi semnificatia unui mod de probatiune a dreptului de proprietate.

In sistemul Codului civil uzucapiunea a imbracat un dublu aspect: al unei probe a dreptului de proprietate si al unui mod originar de dobandire a proprietatii. De regula,dovada prescriptiei achizitive se rezuma la dovada posesiunii cerute de lege pentru implinirea ei, iar in cazul uzucapiunii de 10-20 ani se cere in plus si dovada justului titlu. De asemenea, actele de folosinta trebuie sa intruneasca conditiile unei posesiuni utile (art. 1847 si urmatoarele din Codul civil).

Asadar, reclamantul in revendicare poate sa-si fondeze actiunea pe prescriptia achizitiva, trebuind sa dovedeasca implinirea ei in persoana lui sau a autorului lui, caz in care revendicarea va fi admisa. Posesia necesara pentru a prescrie poate fi dovedita cu martori.

Daca posesia nu intruneste conditiile legii (art. 1847 Cod civil), revendicarea va fi respinsa.

Pentru ca posesia sa conduca la dobandirea proprietatii prin uzucapiune se cere ca ea sa fie continua, neantrerupta, pasnicsa publica si sub nume de proprietar. ''Daca una din aceste conditii lipseste, posesia este viciata si posesorul nu poate uzucapa''[7].

Posesiunea este fundamentul uzucapiunii. Ea este unicul temei al acesteia atunci cand posesorul nu are nici titlu, nici buna-credinta (art. 1890 Cod ci

exemplu: toti participantii au avut intentia de a se savarsi fapta de talharie, dar fapta comisa a avut ca urmare o vatamare corporala sau moartea victimei).

Problema raspunderii participantilor in cazul infractiunilor praeterintentionate se rezolva tot in temeiul art. 28, al. 2 C. penal. Urmarea mai grava care se produce (violul, care are ca urmare moartea victimei - art. 179, al. 3 C. penal), constituie o circumstanta reala, ce se rasfrange asupra tuturor participantilor care, date fiind conditiile de savarsire a faptei, au cunoscut-o sau a avut posibilitatea sa o prevada. Rasfrangerea circumstantelor reale asupra diferitilor participanti este legal conditionata de constatarea ca participantul a cunoscut sau a cunoscut existenta

ivirea acelei circumstante reale privind fapta prevazuta de legea penala la care si-a dat contributia. Daca participantul nu a putut nici cunoaste, nici prevedea circumstanta reala, se poate face numai aplicarea excluderii din art. 28 C. penal, dar si aplicarea dispozitiilor privitoare la efectele erorii de fapt asupra existentei circumstantelor - art. 51, al. 2 C. penal.

Autorul poate, uneori, comite fapta contra unei alte victime decat cea vizata, datorita unei erori de fapt care nu apara, insa, de raspundere penala, adica eroare asupra persoanei (exemplu: in loc sa ucida pe "A", din cauza unei confuzii 1-a ucis pe "B") sau din gresita manuire a armei (exemplu: glontul, in loc sa-1 loveasca pe "X", 1-a lovit pe "Y"). In astfel de cazuri de error in

persona sau de aberratio ictus, eroarea comisa de autor nu apara de raspundere nici pe ceilalti participanti, care vor fi sanctionati cu pedeapsa prevazuta pentru fapta savarsita de autor.

Problema este mai delicata, in cazul cand participantii nu sunt de fata la locul comiterii faptei si survin noi imprejurari neavute in vedere, care agraveaza raspunderea penala, prin calificarea faptei sau schimbarea tipului de infractiune in raport cu cel care au inteles ca coopereze. Astfel, este posibil ca ei sa fi contribuit la savarsirea unui omor simplu, iar autorul sau coautorii sa fi comis un omor "prin cruzimi" care transforma forma simpla in omor deosebit de grav,

prevazut in art. 176, lit. a C. penal sau ei au inteles sa coopereze la savarsirea unui furt, iar in momentul savarsirii acestuia autorul sa fi intrebuintat violenta, care schimba tipul de infractiune proiectat in talharie. in toate aceste cazuri, instigatorul si complicele vor raspunde pentru infractiunea avuta de ei in vedere,fara rasfrangerea circumstantelor agravante reale.