Confiscarea averii unuia dintre soti

Impartirea bunurilor comune in cadrul contestatiei la masurile asiguratorii sau de urmarire

Unele precizari trebuie facute pentru situatia condamnarii unuia dintre soti la pedeapsa confiscarii averii. Aceasta pedeapsa loveste partea codevalmasa a sotului condamnat din masa bunurilor comune[1]. In consecinta, statul se substituie sotului condamnat, devenind proprietar comun cu celalalt sot (condamnat) asupra bunurilor comune . La incetarea proprietatii comune, in cazul confiscarii averii unui sot, se aplica, prin asemanare, principiile de la iesirea din indiviziune .

In aceasta situatie, atat sotul celui condamnat, cat si statul, care actioneaza nu in calitate de creditor ci de proprietar, pot sa ceara incetarea proprietatii comune prin impartirea bunurilor comune. Practica judecatoreasca este in acest sens[4]. Decretul nr. 841/03.01.1965 cu privire la iesirea din indiviziune a statului se aplica, potrivit art. 13, si in acest caz.

Acest decret a fost abrogat prin Legea nr. 1/16.02.1992, astfel ca in prezent se aplica dreptul comun.

Daca, la data cand confiscarea isi produce efectele, exista deja pornita o actiune pentru impartirea bunurilor comune, fie la cererea unuia dintre soti, fie la cererea creditorilor personali ai sotilor, atunci statul se substituie in drepturile sotului condamnat si participa, ca atare, la actiunea de impartire. Prin urmare, in situatia condamnarii unuia dintre soti la confiscarea averii, in procesul de impartire, care poate fi pornit fie pe cale principala, fie pe cale incidentala, in cadrul contestatiei la executare, nu va mai figura sotul condamnat, ci, in locul sau, va figura statul, in calitate de proprietar[5].

Tribunalul Suprem arata[6] ca, la cererea oricarei parti interesate si in cadrul contestatiei introdusa impotriva actelor de executare indeplinite in cursul urmaririlor efectuate potrivit Decretului nr. 221/01.07.1960, instanta poate decide si asupra impartirii bunurilor comune ale sotilor. Daca instanta admite contestatia la executare, ea urmeaza a mentine masurile asiguratorii aplicate, asupra bunurilor comune ale sotilor, chiar daca nu s-a solicitat impartirea acestor bunuri, ori de cate ori ele au fost luate pentru garantarea confiscarii eventuale a averii unuia dintre soti impotriva caruia s-a pornit procesul penal pentru o infractiune la care se poate aplica aceasta pedeapsa (confiscarea), precum si in ipoteza in care bunurile proprii ale sotului debitor nu sunt suficiente pentru a garanta dezdaunarea creditorului urmaritor. In consecinta, se face deosebirea intre masurile asiguratorii si urmarirea propriuzisa. Astfel Decretul nr. 221/1960 prevede ca, daca averea personala a debitorului casatorit nu este suficienta pentru acoperirea creantei, se pot sechestra si bunurile comune ale sotilor, spre a asigura despagubirea si din aceste bunuri, dupa impartirea lor, iar art. 42, al. Penultim din acelasi decret prevede ca in cadrul judecarii contestatiei, la cererea oricarei parti interesate, instanta poate decide si asupra impartirii bunurilor comune. Prin aceste dispozitii legale se deroga de la principiul cuprins in art. 33 din Codul Familiei si, in consecinta, in privinta creantelor anumitor creditori nu se cere conditia de a se urmari - in prealabil - bunurile proprii ale sotului debitor, inainte de a se putea sa se indrepte si asupra bunurilor comune. Este suficient ca bunurile proprii ale sotului debitor sa fie neandestulatoare pentru acoperirea creantei acestor creditori. Asadar, in cazul creantelor acestor creditori, oricare parte interesata poate si este obligata, pentru a obtine scoaterea de sub sechestru, sa ceara impartirea bunurilor comune in cadrul contestatiei introduse impotriva masurilor asiguratorii sau de urmarire care afecteaza bunurile comune . In prezent, Constitutia prevede ca averea dobandita licit nu poate fi confiscata, insa aceasta permite confiscarea speciala si cea contraventionala.